ÎNCEPUTUL LITERATURI LATINE

ORALE ȘI SCRISĂ

ELEV: SIMION ALEXIA - MARIA

CLASA : X -a Uman
 Literatura latina
Literatura latină s-a scris, fără idoială, printre cele mai
bogate literaturi produse vreodată pe continentul european.
• La o primă abordare, literatura latină ni se prezintă ca un
ansamblu masiv, echilibrat, calm, dar străbătut uneori de fiorii
unei pasiuni autentice, de efervescenţă multiplă.
• În antichitate tezele erau scrise pe materiale foarte
perisabile.
• Alfabetul latin deriva din cel grecesc, la randul lui de origine
feniciana. Alfabetul grec a ajuns la Roma prin intermediul
etruscilor, care il luasera de la greci din Italia meridionala.
Romanii nu utilizau decat majusculele si nu desparteau
cuvintele intre ele.
Primul text latin scris apare pe ofibuia din
Praeneste si dateaza din secolul al Vll-lea i.e.n.
Acest enunt comporta doar patru cuvinte in latina
arhaica. Dispunem si de o inscriptie din forul
roman, care dateaza din secolele Vl-V i.e.n.
 Literatura orala
• Oralitatea reprezinta un capitol foarte important pentru
istoria fiecarei culturi. Din pacate, noi nu avem cum sa
cunoastem decat foarte vag oralitatea literara latina, caci
nu dispunem in legatura cu ea decat de scurte aluzii,
consemnate de textele literare culte si de inscriptii.
• De fapt, literatura orala s-a dezvoltat la Roma nu
numai inaintea celei culte, scrise, ci in paralela cu
aceasta, in tot cursul antichitatii. Chiar izvoarele literare
mentioneaza productii orale, mai cu seama epigrame
persiflante, care circulau din gura in gura ori erau
scrijelate pe zidurile oraselor romane.
• Cicero regreta disparitia obiceiului de a canta aceste cantece (Tuse.
disput, 4,2, 3 si Brut. 19, 75; VAL. MAX., 2, 9,10). intre altii, aceste cantece
de ospat elogiau pe Romulus si Remus, pe Servius Tullius, Horatii si
Curiatii. in fond, "cantecele de ospat", aceste poeme eroice, cu vocatie
biografica, au generat in parte mitistoria si legendele sublime, mai ales
vulgata referitoare la inceputurile Romei. Ele glorificau vitejia si virtutea,
uirtus, dar foloseau elemente aflate sub incidenta rationalului. Erau
celebrate fapte eroice si pilduitoare, insa accesibile oricui si straine de
zonele fantasticului
• Dintr-o categorie similara de manifestari literare faceau parte si "cantecele
de jale", nenii sau neniae, bocetele "cantate" la inmormantari. Ele nu
comportau atat jale intrinseca ori mai bine spus nu incorporau doar bocetul
pur. Dar atunci in ce rezida esentialul unei nenia? Tocmai in glorificarea
raposatului. Initial neniile erau •cantate" de rude, pentru ca, mai tarziu, ele
sa devina "apanajul" unor persoane specializate, praefieae. Cuvantul
praefica este de altfel de origine etrusca. in secolul al ll-leai.e.n., neniile vor
genera epitafe mortuare. in aceeasi categorie de productii literare "populare"
se integrau si elogiile defunctiilor de seama, rostite cu prilejul funeralilor
(CIC, Brut, 16, 62; LIV., 8, 40). Erau proslavite in proza si in termeni, care
prefigurau biografiile exaltante, calitatile defunctului si era glorificata familia
lui.
• Dar in paralel cu aparitia comediei culte s-au dezvoltat ca specii de folclor viu, 'dinamic,
atellana si mimul, de altfel importate din sud. De fapt, in intreaga Italie, fiintau diverse forme
de farsa populara savuroasa.
• Din teatrul oral osc sau campanian s-a nascut atellana. Denumirea acestei farse
populare provenea de la Atella, asezare campaniana din regiunea actualului oras Napoli. Se
mentioneaza ca data a primei reprezentatii cunoscute a unei atellane la Roma anul 211 i.e.n.
insa este foarte probabil ca atellana ajunsese in Latiu inainte de aceasta data. Pe de alta
parte, atellana va avea intotdeauna succes la Roma.
• Publicul roman o aprecia pe vremea lui Cicero si chiar in secolul al ll-lea e.n. imparatul
Hadrian urmarea cu vadita placere reprezentarea unor atellane (HIST° AUG., Hadr., 26, 4).
De fapt, in secolul I i.e.n., atellana s-a transformat intr-o specie a literaturii culte. La origine, ea
echivala cu o farsa orala in versuri, care punea in miscare niste personaje ori mai degraba
"roluri" cu masca fixa, "roluri" bine determinate, conservate indiferent de subiect, ca in teatrul
de marioneta sau in "commedia dell'arte": pappus, batranul vanitos, mistificat de toti, din care
partial descinde tatal adesea inselat din comedia culta; maccus, prostanacul desfranat, arhetip
al militarului fanfaron; dossenus, flecarul lacom si vanitos, cateodata ajuns chiar medic
sarlatan, stramos al parazitului din comediile "literare", insa si al sclavalui plautin; bucco,
gurmandul gras, ingamfat si vorbaret, de asemenea prefigurare a sclavului comediei culte 7.
Titlurile atellane-lor traduc feluritele tribulatii intampinate de aceste "roluri": bucco vandut,
bucco adoptat, pappus logodit etc.
• Tematica atellanelor se prezenta ca foarte italica. Actiunea se desfasura in lumea celor
modesti - tarani, meseriasi, prostituate, sclavi -, totdeauna in afara Romei si niciodata in
Capitala. Se pare ca atellana putea parodia si tragedii, in vreme ce nu lipseau din tesatura ei
aluziile politice
 Mimul
• Foarte relevanta pentru dezvoltarea literaturii orale - dar si
cu reverberatii in sfera mai multor specii de literatura culta - a
fost contributia mimului, reprezentare dramatica foarte
complexa, care nu se reducea doar la dimensiunile comice.
Termenul de mimus este de origine greaca, intrucat
provenea de la cuvantul elenic mlmos, legat de verbul
mimelsthai, "a imita".
• Mimii au fost importati la Roma la sfarsitul secolului al lll-lea
i.e.n., pentru a fi pusi in scena mai ales cu prilejul sarbatorilor
date in cinstea zeitei Flora, care se desfasurau la sfarsitul lunii
aprilie si se numeau Floralia. in secolul al IV-lea e.n., gramaticul
Diomedes va transforma mimus intr-un cuvant mai latinesc si
va incerca sa-l inlocuiasca prin planipedia sau planipes, teatru
cu picioare plate, deoarece actorii mimilor purtau incaltaminte
normala, de oras si nu incaltari speciale, cu tocuri, folosite in
celelalte specii dramatice.
 Literatura Scrisa
• Literatura Republicii Romane și cea a Imperiului Roman
au fost scrise în limba latină. Perioadele literaturii latine
sunt divizate convențional în Latină "de Aur" sau Era de
aur, care acoperă aproximativ perioada de la începutul
secolului I î.Hr. până la mijlocul secolului I d.Hr. și Latina de
Argint, care acoperă diferența perioadei clasice. Tot ce a
urmat după mijlocul secolului al II-lea vine sub descrierea
generalizantă de literatură latină "târzie" și tinde a fi studiată
pentru lumina pe care o pune asupra dezvoltării latinei în
limbile romanice, mai mult decât pentru meritul său literar
(deși există excepții, precum Augustin din Hippo).
Publius Vergilius Maro

Publius Vergilius Maro (*15 octombrie

70 î.Hr., Andes – †19 î.Hr., Brundisium /
azi Brindisi), cunoscut în limba română ca
Virgiliu, poet latin, autor al epopeii în
versuri Aeneis ("Eneida"), considerată
epopeea națională a romanilor
Publius Ovidius Naso

Publius Ovidius Naso (n. 20 martie, 43 î.Hr.,

Sulmo, azi Sulmona/Aquila - d. 17 sau 18 d. Hr.,
Tomis, azi Constanța) a fost un poet roman,
cunoscut în română sub numele de Ovidiu.
Datorită perfecțiunii formale a stilului,
umorului fin și fanteziei creatoare a devenit
unul dintre clasicii literaturii latine, alături de
Horațiu și Virgiliu.
 Marcus Tullius Cicero (n. 106 î.Hr., d. 43 î.Hr.)
a jucat un rol important în perioada de sfârșit a
Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-
socială s-a concretizat în domenii atât de
numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un
om universal, homo universalis. El a fost autorul
roman care a exercitat cea mai profundă influență
asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul
dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar
decât Seneca și Augustin.
Isidor din Sevilla

Isidor era interesat de foarte multe

domenii (științele naturii, gramatică, istorie,
teologie) și a încercat să transmită vremurilor
viitoare întreaga cunoaștere a antichității.
În domeniul științelor naturii, lucrarea lui
principală, „Etymologiae”
Quintus Horatius Flaccus

Horațiu, (n. 8 decembrie 65

î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î.Hr.,
Roma) a fost unul din cei mai importanți
poeți romani din "perioada de aur" a
literaturii romane ("Secolul lui
Augustus") sau "epoca augustană",
cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui
Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăratului
Augustus).
Titus Livius

Numele său de familie nu este

cunoscut. S-a născut și a murit la Patavium
(azi, Padova) în nordul Italiei. La vârsta de 28
de ani, după seria de războaie civile, se
stabilește în Roma, unde a petrecut cea mai
mare parte a vieții. În capitala Imperiului își
face o solidă cultură. Împăratul roman
Octavian Augustus i-a încredințat educarea
nepotului său, viitorul împărat Claudius
 Concluzi
• Prin urmare,literatura latină a inceput prin a fi expresionistă.
Ulterior, in secolul I i.Hr s-a impus clasicismul,preparat totuşi de
operele unor autori ai inceputurilor; acest clasicism promova
simetria desăvarşită şi echilibrul construcţiei organic rotunde.
Clasicismul persistă şi in timpul Imperiului, cand se reinoieşte cel
puţin de două ori, in cadrul conflictului cu alte orientări stilistice.
• Ceea ce impresioneaza pe orice cititor al literaturii latine este
monumentalitatea ei.S-ar spune ca romanii au aspirat sa-si
faureasca o literatura cat mai asemanatoare splendidei lor
arhitecturi si sculpturi.Multi scriitori au trudit la inaltarea acestui
monument vesnic care este literatura latina,deoarece scrierile lor
continua sa ramana vii,sa emita idei valide si experiente artistice
mereu actuale,mereu fertile si productive.