Primul imperiu colonial francez.

 Istoria imperiului colonial francez a început cu adevărat pe

24 iulie 1605, odată cu fondarea Port Royal în colonia
Acadia din America de Nord, în ceea ce este azi Nova
Scotia, Canada.
 După câțiva ani, în 1608, Samuel de Champlain a fondat
Quebec, care avea să devină capitala unei colonii uriașe ca
suprafață, dar foarte slab locuite, Noua Franță, cunoscută și cu
numele de Canada.Deși, prin alianțe cu diferitele triburi
amerindiene, francezii au reușit să exercite controlul asupra a
unei mari întinderi din continentul nord-american, așezările
franceze erau limitate în general la vale râului St. Laurent.
 Mai înainte de înființarea în 1663 a Consiliului Suveran,
teritoriile Noii Franțe s-au dezvoltat drept colonii comerciale.
Numai după sosirea intendentului Jean Talon, Franța a
asigurat mijloacele necesare pentru dezvoltarea unor
colonizări masive cu populație de pe vechiul continent, așa
cum făceau deja britanicii.
 Spre deosebire de Anglia, în Franța interesul pentru colonizare
era relativ redus, fiind concentrat mai ales în direcția asupra
dominației asupra bătrânului continent. De-a lungul întregii
sale istorii, Noua Franță sau chiar Canada, s-au aflat cu mult în
urma coloniilor britanice din America de Nord, atât din punct
de vedere al dezvoltării populației cât și din punct de vedere al
economiei. Acadia a fost pierdută în favoarea britanicilor prin
Tratatul de la Utrecht din 1713.
 Rețeau comercială extinsă din toată regiunea, conectată cu
cea a Canadei prin Marile Lacuri, a fost apărată de o vastă
rețea de puncte fortificate, multe dintre ele centrate în ceea
ce este azi statul Arkansas.În vreme ce imperiul colonial
francez nord-american se extindea, s-a început constituirea
 unui imperiu colonial mai mic ca întindere, dar mult mai
profitabil, în India de vest.
 Așezările de-a lungul coastei atlantice a Americii de Sud în ceea
ce este azi Guiana Franceză au început în 1624.
 Rezistența triburilor indiene a dus la expulzarea caribilor din
1660.Cea mai importantă posesiune colonială Caraibiană a
fost Saint-Domingue (azi Haiti ), înființată în 1664 în
jumătatea vestică a insulei spaniole Hispaniola. În secolul al
XVII-lea, Saint-Domingue devenise cea mai bogată colonie
producătoare de zahăr din trestie din întreg spațiul
Caraibian. Jumătatea estică a insulei Hispaniola (azi
Republica Dominicană) a fost și ea pentru o scurtă perioadă
sub controlul francez după ce a fost cedată de spanioli în
1795.
 Expansiunea colonială franceză nu s-a limitat numai la Lumea
Nouă. În Africa de Vest, francezii au stabilit posturi comerciale
în Senegal, de-a lungul coastei în 1624. În 1664, a fost înființată
Compania franceză a Indiilor de Est pentru a participa la
comerțul profitabil cu Orientul Îndepărtat. Au fost înființate
colonii în India - Chandernagor în Bengal (1673) , Pondicherry
în sud-est (1674), iar mai târziu în Yanam (1723), Mahe (1725)
și Karikal (1739) (Vedeți și: India Franceză). Au fost înființate
colonii pe insulele din Oceanul Indian.
 Franceza a fost limbă oficială în Anglia mai mult de 300 de ani.2
Limba franceză a fost limba oficială în Anglia începând cu anul 1066,
odată cu cucerirea ei de către normanzi în frunte cu William Cuceritorul.
În 1362 odată cu adoptarea de către Parlamentul Englez a Actului
Dezbateri în Engleză (Pleading in English Act), limba franceză a fost
exclusă din dezbaterile judiciare şi a fost înlocuită cu limba engleză,
astfel pierzând calitatea de limbă oficială.
 Este limbă maternă pentru 75 de milioane de oameni din întreaga
lume.
Limbă maternă desigur pentru populaţia din însăşi Franţa cu
departamentele ei de peste mări aşa ca Guyana, ţările din vecinătatea ei,
aşa ca Belgia, Elveţia şi Luxembourg. Nu în ultimul rând pentru
cetăţenii canadieni din regiunea Quebec, care are un statut special în
componenţa Canadei.
 Franceza este limba oficială a Organizaţiei Naţiunelor Unite.1
Limba franceză este una din cele 6 limbi oficiale a Organizaţiei
Naţiunelor Unite. De asemeni, în rând cu cea engleză constituie limba de
lucru a Secretariatului Naţiunilor Unite.
 În timpul Revoluţiei Franceze, 75% din cetăţeni francezi nu
vorbeau franceza ca limbă maternă.
Perioada anilor 1789-1799, a fost una agitată şi una de schimbări de
regimuri în Franţa. Până la această perioadă nu exista o limbă unică
franceză, erau numeroase dialecte şi limbi regionale. La debutul
Revoluţiei franceze conducătorii au promovat o politică lingvistică
tolerantă faţă de de numeroasele dialecte şi limbi regionale. În contextul
răspândirii ideilor revoluţionare, părea firesc de a le promova într-un
limbaj înţeles de oameni. Republica se vedea ca una multilingvă. Însă
mai târziu „les patois” (dialectele) au devenit un obiect al atacurilor, al
revoluţionarilor burghezi care vedeau în ele un obstacol în promovarea
ideilor lor. Astfel la Convenţia naţională în aprilie 1793, Bertrand Barère
membru al guvernului revoluţionar, a declanşat o luptă veritabilă în
favoarea existenţei unei limbi naţionale.
În timpul celui de al doilea război mondial, când Hitler a vizitat Parisul,
francezii au tăiat cablurile ascensoarelor de pe Turnul Eiffel, astfel Hitler
era să fie nevoit să urce treptele pentru a ajunge în vârful turnului.
Lois al XIX a fost rege al Franţei doar pentru 20 de minute.