Domeniul feudal

În Europa medievală, pământul, împreună cu oamenii care îl munceau, reprezenta principala bogăție.
Conducătorul statului (monarhul, considerat seniorul suprem sau suzeran) acorda pământ oamenilor liberi,
de obicei nobililor (vasali), în schimbul îndeplinirii unor obligații. Pământul obținut astfel este cunoscut cu
numele de feudă sau domeniu feudal. Cu timpul, nobilii au putut să acorde și ei domenii feudale. Aceștia au
devenit seniori, ce dispuneau de vasali. Biserica, la rândul ei, deținea domenii feudale.
Domeniul feudal era format din rezerva feudală și loturile de pământ acordate țăranilor dependenți,
care locuiau în satele de pe acesta. Rezerva feudală era partea domeniului ale cărei recolte sau venituri
aparțineau în totalitate nobilului. Aici se aflau castelul acestuia, mori pentru măcinat, teascul de vin, păduri,
iazuri. Castelul era atât locuința nobilului, cât și locul unde se puteau adăposti vasalii acestuia și țăranii de
pe domeniu, în cazul unui atac. La început, castelele au fost construite din lemn, dar apoi au fost ridicate
din piatră, fiind puternic fortificat.
Țăranii datorau nobilului renta. Astfel, ei aveau obligații în muncă, pe domeniul feudal, în produse (o
parte din produsele gospodăriei era destinată nobilului) și în bani. Copiii țăranilor dependenți moșteneau
situația părinților.