Alexandru cel Bun (1400 - 1432)

Domn al Moldovei

(se proclama domn la 23 aprilie 1399)

domneste efectiv din 29 iunie 1400* – 1 ianuarie 1432

predecesor - Iuga Ologul

Alexandru cel Bun, domn al Moldovei, fragment fresca de la manastirea Sucevita

succesor -Ilias I

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Musatinul, vine la domnia Tarii Moldovei
sustinut militar de Mircea cel Batrîn (domn al Munteniei), care îsi dorea un aliat
în scaunul de la Suceava. Predecesorul sau, la domnia Moldovei, Iuga, este luat
ostatic în Muntenia de Mircea cel Batrîn, unde probabil si va muri ulterior fara
a reveni în Moldova.

A fost un domn pasnic, de unde si porecla de "cel Bun", un bun gospodar, continuînd
politica de extindere dusa si de Roman I Voievod. Tara Moldovei s-a întins încetul
cu încetul de la nucleul unde se formase, regiunea din nord-vest cu capitala la
Suceava, cu marele oras Baia din ce în ce mai mult. Moldova lui Alexandru cel Bun
se întindea pîna la Marea Neagra, icluzînd si Cetatea Alba la Nistru, mare cetatuie,
veche de pe vremea bizantinilor, detinuta apoi de negustorii genovezi. În momentul
cînd Moldova devine stapîna pe aceasta regiune, Cetatea Alba este înca în mîna
genovezilor care accepta însa suzeranitatea voievodului moldovean. Mai tîrziu,
în vremea lui Stefan cel Mare, deasupra unei întrari pe cetate, se va afla stema
Moldovei, capul de zimbru sau, mai corect, de bour, stema ce se mai vede si astazi.
Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o
importanta opera de organizare politica, administrativa si ecleziastica a Moldovei.
A încurajat comertul, confirmînd negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408,
act în care este atestat pentru prima oara si orasul Iasi.

Pîna la Alexandru cel Bun Voievod, numirea lui Iosif ca Mitropolit în Moldova nu
era primita de Patriarhul de la Constantinopol care vroia sa impuna un mitropolit
grec, fapt ce a creat o mare schisma între biserica moldoveneasca si Patriarhia
ecumenica (Patriarhia Constantinopolului). Meritul lui Alexandru cel Bun a fost
obtinerea acordul Patriarhului de recunoastere a lui Iosif ca mitropolit canonic
asupra întregii Moldove în anul 1401. Delegatul în aceasta privinta a domnitorului
a fost Grigore Tamblac, originar din Tîrnova în Bulgaria, care a revenit de la
Constantinopol cu un hrisov care recunostea pe Iosif Mitropolit al Moldovei.

În 1402 (dupa alti istorici în 1415) Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Alba
la Suceava moastele Sfîntului mucenic Ioan cel Nou. Înafara de consolidarea
Mitropoliei Moldovei, Alexandru cel Bun a întemeiat doua manastiri: Moldovita si
Bistrita, în cea din urma fiind ulterior înmormîntat.

Alexandru cel Bun cu sotia si clerul întîmpina moastele sfinte ale Sfîntului
mucenic Ioan cel Nou venite la Suceava

Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al

politicii extrem de abile a voievodului moldovean, care a mentinut echilibrul între
Ungaria si Polonia. Astfel, recunoscînd suzeranitatea lui Vladislav Jagello - a
încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i
acestuia sfat si ajutor împotriva oricarui dusman - Alexandru s-a asigurat de
sprijinul Poloniei în fata oricarei încercari a Ungariei de a controla drumul
comercial care lega sudul Poloniei, trecînd prin Moldova, de gurile Dunarii, mai
precis de cetatile Chilia si Cetatea Alba.
Acordul dintre Polonia si Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta
un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împartire a unui teritoriu
românesc în sfere de influenta. Acordul nu a fost aplicat, datorita faptului ca
Alexandru si-a onorat întotdeauna obligatiile rezultate din acceptarea
suzeranitatii regelui polon si datorita contradictiilor polono-maghiare.

Alexandru cel Bun este totusi vasal al regelui Poloniei. Sunt documente despre
împrejurarile în care a prestat juramântul împreuna cu boierii lui, si nu numai
atît, este si o alta dovada ca si-a îndeplinit îndatoririle de vasal si a participat
la o lupta celebra între polonezi si cavalerii teutoni. Acesti urmasi ai
cavalerilor cruciati din Palestina erau stabiliti în nordul Poloniei,
justificîndu-si prezenta prin misiunea de a-i crestina pe acei pagîni care mai
ramasesera în nord-estul continentului: lituanienii. De-atunci a ramas în limba
româna expresia –lifta pagîna": la origine era –litva pagîna"!

Lituanienii ramân pagîni pîna pe la sfîrsitul veacului al XIV-lea. Lituanienii

sunt foarte buni ostasi, si în frunte cu voievodul lor se întind peste tari de
limba rusa sau ruteana. Lituania, pe la 1350, îngloba teritoriile de astazi ale
Lituaniei, Bielorusiei, sudul si vestul Ucrainei (tara Galitiei). Era mai mare
decît Polonia. Regele Poloniei a reusit sa încheie alianta cu marele duce al
Lituaniei prin casatorii si, neavînd urmas în linie barbateasca, i-a urmat la tron
Vladislav Jagetto, voievodul lituanian care s-a crestinat. Asadar, pe la 1390,
unita cu Lituania, Polonia devine de doua ori mai mare. Cu vremea însa, polonezii
(noi ziceam pe vremea aceea: lesii, dupa numele unui trib de-al lor zis leah), mai
de timpuriu crestinati si mai înaintati în civilizatie, vor asimila partial
Lituania, si vor fi principalul element în aceasta uniune polono-lituaniana.

Dusmanul polonezilor si lituanienilor este ordinul cavaleresc german care s-a

stabilit pe teritoriul numit pîna la ultimul razboi mondial Prusia orientala,
împiedicînd accesul Poloniei la Marea Baltica. De-atunci se duc periodic lupte
între cavalerii teutoni, temuti razboinici, si regele Poloniei. La o mare batalie
care s-a dat la 1410 la Tannenberg sau Grunwald (ambele nume sunt valabile), Moldova
lui Alexandru cel Bun a trimis un contingent de 400 de calareti. Pare o cifra
derizorie, dar pentru acea epoca nu însemna putin.
Acesti calareti, e interesant ce spune cronica, au fost cei care au hotarît soarta
bataliei aplicînd o tactica militara pe care o regasim la Asanesti, cei care, la
1205, la Adrianopol, ajutati de cavaleria cumana, înving pe cruciatii francezi
si-l fac prizonier pe împaratul Baldovin al Constantinopolului. Ataca frontal,
iar cînd ajung în fata dusmanului se opresc brusc, cum fac înca si azi arabii,
si se prefac ca fug. Cavalerii, îmbracati în armuri, se iau dupa ei, dar, fiind
greoi, se împrastie. Cavaleria usoara se opreste brusc din nou si îi înconjoara,
cîte trei-patru împotriva unuia, si îi distrug pe cavaleri. Aceasta tactica e înca
o dovada ca de la cumani au deprins românii în Evul Mediu arta militara: avem,
la un interval de 200 de ani, exact aceeasi tactica a cavaleriei usoare pentru a
hotarî soarta unei batalii.

Alexandru cel Bun însa, cu toate ca l-a ajutat înca o data pe regele Poloniei în
1422 - Batalia de la Marienburg, la sfîrsitul domniei sale s-a aliat cu Ungaria
si cu Ordinul Teutonic împotriva Poloniei, ca sa puna stapânire pe tinutul Pocutiei,
dat amanet de regele Poloniei unui predecesor al lui Alexandru, în schimbul unui
împrumut de 3 000 de ruble de argint, niciodata restituit. Aceasta nefericita
–afacere" va strica periodic relatiile polono-moldovene timp de o suta de ani.

De asemenea, în timpul sau, în 1420, au loc primele confruntari dintre Moldova

si Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia si Cetatea Alba, dar Alexandru a reusit
sa le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli
contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au ramas mai multi
fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.

Losonczi Margit, sotia domnitorului, fiica de nobil maghiar, mama voievodului Petru
I Musat contribuie foarte mult la sprijinul acordat catolicilor. Sub patronatul
ei franciscanii veniti de la manastirea din Sumuleu (azi Sumuleu-Ciuc, Jud.
Harghita) o manastire în Bacau înca din anul 1390. Construirea bisericii gotice,
care se afla pe locul bisericii actuale se poate data tot în aceasta perioada.

Mormîntul lui Alexandru cel Bun si a sotiei Ana în cadrul manastirii Bistrita
Vezi si ...

Bibliografie (surse)

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_cel_Bun

2. Neagu Djuvara, O scurta istorie a românilor povestita celor tineri, editura

Humanitas, Bucuresti 2002