Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Colegiul de Ecologie din Chișinău

ESEU
Tema: ,, Prima unire politică a Țărilor
Române de la 1600 și consecințele ei
istorice.’’

A efectuat: Budeșteanu Nicu

A verificat: Valenti Olesea

Chișinău – 2021
 Prima unire politică a Țărilor Române de la 1600 și
consecințele ei istorice.
În vara anului 1599, la Carpaţi şi la Dunăre s-a conturat un nou raport de forţe.
Polonia şi-a consolidat poziţiile odată cu preluarea tronului ardelean de către
Andrei Báthory. Supremaţia politică a acestei puteri creştine se asocia cu
instituirea păcii cu otomanii şi reprezenta o grea lovitură pentru Mihai Viteazul şi,
implicit, pentru susţinătorii conflictului cu sultanul, până la dobândirea deplină a
neatârnării Ţărilor Române.
În primăvara anului 1600 Mihai Viteazul se afla din nou în faţa unei mari decizii.
Campania fulgerătoare care alăturase Transilvania Ţării Româneşti crease o nouă
situaţie politică. În spiritul alianţei cu Rudolf al ll-lea, consolidarea poziţiilor
habsburgice în regiune nemulţumea Polonia şi o îndemna să acţioneze. Pe de altă
parte, refuzul constant al domnului de a preda teritoriile dobândite cu sabia
împăratului şi acţiunea sa politică, cu totul independentă, în Transilvania îl obliga
la o nouă cutezanţă.
Consolidarea poziţiei lui Mihai grăbeşte coalizarea tuturor fortelor politice
nemulţumite de apariţia, în regiune, a unei noi puteri. Este şi momentul ales de
stările privilegiate din Transilvania, care, în Dieta de la Turda, întrunită la
începutul lui septembrie 1600, se răscoală împotriva lui pentru "dăjdii neobişnuite"
şi sarcini "care i-au slăbit". Poziţia lui Mihai era şubredă, multe din trupele lui
staţionau în cele două ţări de dincolo de Carpaţi. Lupta s-a dat la Mirăslău, între
Mureş şi dealuri, pe 18 septembrie 1600, şi a însemnat pierderea Ardealului. În
acelaşi timp, oastea poloneză condusă de Zamoyski intră în Moldova, de unde, în
bună parte, trupele lui Mihai se retrăseseră spre a-l ajuta pe domnul muntean să
reziste în Transilvania. Suceava s-a predat la 27 septembrie 1600, pentru ca, la 6
octombrie, redobândirea de către Movileşti a Moldovei să fie deplină. În noua
situaţie, nu-i mai rămânea marelui domn decât să apere stăpânirea sa de început
-Ţara Românească.
Superioritatea artileriei inamice decise victoria acesteia şi Mihai a fost obligat să se
retragă. Câteva zile mai târziu era înscăunat Simion Movilă, un interpus al
polonezilor, acceptat aproape imediat şi de către otomani. Pentru Mihai lupta nu se
încheiase. Stăpân încă în Oltenia, împreună fiind cu o parte a oştilor sale, el spera
să redobândească tronul de la Târgovişte, după iminenta retragere a forţelor
poloneze. La 25 noiembrie, sorţii îi fură din nou împotrivă. Pierderea bătăliei de la
Curtea de Argeşînsemna risipirea ultimelor speranţe. Buzeştii, care-i fuseseră
alături tot timpul, se închinaseră noului domn, în timp ce Mihai luă drumul
exilului.
În concluzie pot spune că în timpul acesta se poate vedea că nu s-a cruţat nici
cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici însăşi viaţa lui Mihai Viteazul, ci s-a
purtat războiul aşa de mult timp singur, cu sabia în mână, fără să fie nici fortăreţe,
nici castele, nici oraşe, nici cel putin o casă de piatră. Mihai Viteazul nu a putut să
se alăture cu puterile lui şi cu cheltuieli uriaşe la creştinătate, nefiind cunoscut de
nimeni şi nici nu le-a făcut silit de cineva, ci ca să aibă şi el un loc şi un nume în
creştinătate, de aceea a părăsit toate celelalte prietenii ce le avea.