Unirea Ţărilor Române în timpul domniei lui Mihai Viteazul.

În vara anului 1599

se contura un nou raport de forţe în Carpaţi şi la Dunăre. În Transilvania, Sigismund
Bathory renunţă la tron în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory, favorabil
Poloniei şi adept al încheierii păcii cu turcii. Prin urmare, se consolida poziţia
Poloniei, care controla Moldova prin Ieremia Movilă şi uneltea cu acesta îndepărtarea
şi înlocuirea lui Mihai cu Simion Movilă.

Liga Creştină era pusă în dificultate, iar pentru continuarea luptei antiotomane se
impunea o acţiune energică, care să îi surprinda pe adversari. De aceea, aşezarea
tuturor românilor sub o conducere unică, autoritară (,,planul dacic”), a fost gândită de
Mihai Viteazul ca o acţiune antiotomană.

Deteriorarea relaţiilor cu Transilvania ca urmare a cererii lui Andrei Bathory,

sprijinită şi de Polonia, ca Mihai să părăsească tronul ţării, crea o gravă ameninţare
pentru securitatea Ţării Româneşti. În scopul alungării cardinalului Bathory,
domnitorul organizează o rapidă intervenţie militară în Transilvania. Armata lui Mihai
trece Carpaţii în două coloane, pe la Buzău şi Turnu Roşu, întâlnind oastea principelui
transilvan la Şelimbăr (28 octombrie 1599). Exemplul personal al lui Mihai şi atacul
lui Baba Novac asupra spatelui armatei inamice vor contribui la câştigarea victoriei.
Fugind de pe câmpul de luptă, Andrei Bathory este prins şi omorât de secui.
Lupta de la Şelimbăr face din domnul muntean stăpânul Transilvaniei, pe care Poarta
îl recunoaşte ca atare, Rudolf al II-lea îl socoteşte doar guvernator, iar Dieta
Principatului l-a acceptat drept „locţiitor” al împăratului.

La 1 septembrie 1599, Mihai Viteazul intră în Alba Iulia, unde este aclamat ca
principe al Transilvaniei. În această calitate, a urmărit îmbunătăţirea situaţiei tăranilor
români şi a bisericii ortodoxe, a reconfirmat privilegiile secuilor şi ale micii nobilimi
române din Transilvania, a emis acte în limba română, pe lângă acelea în latină şi
maghiară.

Politica ostilă a lui Ieremia Movilă l-a determinat pe Mihai să întreprindă, în vara
anului l600, o expediţie în Moldova. Cele trei armate pregătite în acest scop îşi fac
intrarea în Moldova. Din Sud venea Nicolae Pătraşcu, fiul domnitomlui, cu armata
munteană; cea mai mare parte a 0ştirii conduse de Mihai trece prin valea Trotuşului,
iar pe la Rodna trece Baba Novac. În faţa Sucevei, soldaţii moldoveni renunţă la luptă
şi-l aclamă pe Mihai. Părăsit de armată, Ieremia Movilă se adăposteşte la Hotin.
Cetăţile şi oraşele Moldovei sunt repede ocupate de armata lui Mihai, iar acesta se va
intitula într-un hrisov emis în cetatea Sucevei „domn al Ţării Româneşti, Ardealului
şi Moldovei”‘ (27 mai 1600). Se realiza, în felul acesta, prima mare unire politică a
Ţărilor Române.

Activitatea politică voievodului român va stârni ostilitatea marilor puteri. Polonia nu

acceptă pierderea Moldovei, dorind reînscăunarea Movileştilor. Nobilimea maghiară
ardeleană era ostilă lui Mihai, iar habsburgii nu erau mulţumiţi de prezenţa acestuia în
Transilvania, pe care o râvneau ei. Generalul Basta, reprezentantul
împăratului Rudolf al II-lea, era un adversar hotărât al voievodului. În aceste condiţii,
revolta nobilimii transilvane aliată cu Basta provoacă lui Mihai înfrângerea de
la Mirăslău şi pierderea Transilvaniei, iar în Moldova pătrunderea armatei polone
aduce pe tron pe Ieremia Movilă. Continuându-şi înaintarea în Tara Românească,
polonezii îl înfrâng pe Mihai la Bucov şi Curtea de Argeş, ridicându-l domn pe
Simion Movilă, acceptat de turci. Se prăbuşea, astfel, într-un timp foarte scurt,
întreaga operă a lui Mihai Viteazul.

Plecat la Praga pentru a obţine ajutor de la Rudolf al II-lea, Mihai se întoarce şi

obţine victoria de la Guruslau (1601). Evenimentele păreau să-i fie favorabile şi în
privinţa Ţării Româneşti şi a Moldovei, dar Mihai este ucis pe Câmpia Turzii de
mercenarii valoni, din ordinul lui Basta (1601). Se încheie, în acest fel, destinul celui
care va deveni peste secole simbolul luptei pentru unitatea românilor.