Mihai Viteazu

(1558-1601)

 Viața lui Mihai Viteazul

Viața lui Mihai Viteazul Mihai Viteazul a fost, conform unor cercetări recente, copilul
natural din tată necunoscut al unei hangi țe de origine greacă, Tudora. S-a născut în 1558
și, ca orice fiu nelegitim din Evul Mediu, se pare că a avut o copilărie grea: a fost destul

mediul de mici meseriași în care a crescut. 

de sărac și a trebuit să muncească la fel de mult ca și crescătorii de vite și servitorii din

Mai târziu, în tinerețe, a făcut comerț cu vite și chiar cu bijuterii în Balcani, a învă țat
turca și greaca și a pus ceva bani buni deoparte. Acesta din urmă și unchiul său Iane, un
negustor de origine greacă foarte priceput în rela țiile cu negustorii boga ți care aspirau să
cumpere ranguri și cu boierii care aspirau la tron, i-au facilitat tânărului Mihai
ascensiunea politică rapidă până la rangul de ban de Mehedin ți (1588), apoi stolnic la
curtea lui Mihnea Turcitul, apoi ban de Craiova.

Mihai Viteazul, voievod al Țării Românești

Mihai Viteazul, voievod al Țării Române ști În 1593, Mihai a ajuns ban al Craiovei în
timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului
Constantinopolului şi al otomanilor, a devenit voievod al Țării Române ști, efectiv de pe
11 octombrie. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic
la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu
acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.
 În 1593, în urma unui conflict cu domnitorul valah Alexandru cel Rău, Mihai a fugit din
Transilvania și a călătorit la Constantinopol, unde, sprijinit de ambasadorul englez în capitala
otomană și de o sumă consistentă, și-a cumpărat titlul de Domnitor (conducător) al Valahiei.
La scurt timp după ce a devenit principe al Valahiei, Mihai și-a înscris țara în Liga Sfântă
inițiată de Papa Clement al VIII-lea pentru a contracara ascensiunea Imperiului Otoman în


Europa. Liga includea și Transilvania, și Moldova (pe lângă Sfântul Imperiu Roman, Spania,
Mantova, Toscana etc.), dar nu și Anglia și Polonia, iar în urma aderării Valahiei la ea, Mihai
s-a îndreptat împotriva Imperiului Otoman. Politica sa constantă a fost aceea de a se asigura
de sprijinul și de protecția militară a împăratului Rudolf al II-lea, pentru ca niciun pericol să
nu vină dinspre vecina Transilvanie, și de a conta pe aliatul său Aron Tiranul, domnitor al
Moldovei, pentru a lupta împotriva turcilor și a pune capăt suzeranității otomane asupra
Valahiei.

Mihai Viteazul și victoriile împotriva turcilor

Mihai Viteazul și victoriile împotriva turcilor În ceea ce avea să se numească Lungul

Război Turcesc (1593-1606) dintre Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, Mihai a obținut
câteva victorii importante împotriva turcilor (la Călugăreni, Giurgiu, Hârșova, Putineiu etc.).
Cu toate acestea, la un moment dat, Transilvania și Moldova au ajuns să fie stăpânite de
Andrei Báthory și, respectiv, Ieremia Movilă. Amândoi erau în relații de prietenie cu Polonia,
care nu făcea parte din Liga Sfântă, deci nu se opunea turcilor. Astfel, pentru a împiedica ca
cele două provincii să cadă sub stăpânire otomană, Mihai a mărșăluit mai întâi în
Transilvania și, cu ajutorul lui Székelys, l-a învins pe Báthory în bătălia de la Șelimbăr, a
intrat în Alba Iulia și în 1599 a devenit guvernator imperial, adică domnitor de facto al
Transilvaniei. Apoi a invadat Moldova, a ajuns la Iași și, întrucât Movilă fugise în Polonia, a
fost declarat principe al Moldovei.
Mihai Viteazul şi unirea Munteniei, Moldovei și Transilvaniei

Astfel, timp de cinci luni, din mai până în septembrie 1600, cele trei provincii care
alcătuiesc România de astăzi, Muntenia, Moldova și Transilvania, au fost conduse


tehnic de același om: Mihai Viteazul, care, într-un document din 6 iulie 1600, se numea
pe sine însuși „domnitor al Valahiei și al Transilvaniei și al întregii țări a Moldovei”.
Istoricii spun că această primă unire a fost mai degrabă rezultatul circumstanțelor decât
al viziunii lui Mihai.
Ei o numesc „unirea personală” a lui Mihai Viteazul, realizată datorită faptului că s-a
întâmplat ca el să fie la conducerea celor trei provincii pentru o scurtă perioadă de timp
în 1600 și a asigurat manu militari, adică prin forță militară, mai degrabă decât prin
consens politic între cele trei provincii. Ei spun că abia la jumătatea secolului al XIX-lea
„unirea personală” a lui Mihai a devenit, mai ales pentru pașoptiști pasionați
(„patruzeciști”) precum Nicolae Bălcescu, un precedent pentru realizarea visului
„României Mari”. Fie că a fost rezultatul unei viziuni politice sau al unei simple
coincidențe, unirea celor trei provincii locuite de români era, la începutul secolului al
XVII-lea, un proiect prea ambițios pentru a rezista. Trei mari puteri, Polonia și Imperiul
Habsburgic și Imperiul Otoman, s-au opus cu tărie perspectivei unei uniri a românilor,
astfel încât construcția lui Mihai a fost curând desființată: nobilimea maghiară din
Transilvania s-a revoltat cu succes împotriva lui Mihai, polonezii au recucerit Moldova,
au invadat Valahia și l-au numit domnitor pe protejatul lor Simion Movilă, iar Mihai a
pierdut în cele din urmă favoarea împăratului Rudolf al II-lea, care a ordonat asasinarea
sa.
 Moartea lui Mihai Viteazu

La 9 august 1601, la sud de Turda, Mihai Viteazul a fost ucis de un

detașament de mercenari în frunte cu conducătorul valon Jacques de

Beauri, trimis de generalul Giorgio Basta, aflat în slujba lui Rudolf al II-lea.
După ce cortul lui Mihai Viteazu a fost înconjurat, un soldat german i-a
înfipt halebarda în inimă, iar altul i-a tăiat capul domnitorului valah.