Mihai Viteazul

Originea şi familia

Mihai s-a născut cel mai probabil în anul 1558, în Oraşul de Floci (sau Târgul de Floci sau Cetatea de
Floci), situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Mama sa s-a numit Tudora. Ea
era sora lui Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul (capuchehaia) domnului
Munteniei la Constantinopol, fiind o persoană foarte influentă. Tudora s-a călugărit, spre sfârşitul
domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana. A murit în anul 1605 sau 1606 şi a fost
înmormântată în biserica mănăstirii Cozia.
Identitatea tatălui lui Mihai este disputată. Unii cercetători consideră că
el este fiul legitim al lui Pătraşcu cel Bun, alţii că este fiul nelegitim al
aceluiaşi. Sunt istorici care afirmă că Mihai nu are nici o legătură cu
voievodul Pătraşcu cel Bun.
La vârsta de 26 ani Mihai s-a căsătorit cu Stanca, văduva lui Dumitru
postelnicul din Vâlcăneşti şi nepoata lui Dobromir, mare ban al Olteniei.
Stanca a mai avut doi fraţi, pe Dragomir, fost mare postelnic al lui
Alexandru Vodă, şi pe Ioan Monahul.
Mihai şi Stanca au avut doi copii: pe Nicolae (uneori apare sub numele
de Nicolae-Pătraşcu) şi pe Florica. Mihai a mai avut o fiică, nelegitimă,
Marula, de la o femeie cu numele de Tudora din Târgşor.
Fiul lui Mihai, Nicolae, s-a căsătorit cu Ancuţa, fiica voievodului Radu
Şerban, cu care a avut o fiică, Ilinca.
Fiica lui Mihai, Florica, s-a măritat în anul 1603 cu cu Preda postelnicul.
Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, a murit de ciumă în anul 1603 şi a fost înmormântată în biserica
episcopiei din Râmnicu Vâlcea.

Activitatea până la domnie

Mihai a învăţat să scrie şi să citească şi, pe lângă limba română, a învăţat limba turcă şi greacă.
În tinereţe a fost negustor.
Cariera de boier a început-o pe lângă unchiul său, Iane. Pe vremea când acesta era mare ban al
Olteniei, Mihai a ajuns ban mic (bănişor) al judeţului Mehedinţi. În anul 1558 el deţinea deja această
funcţie. În anul 1590 ajunge mare stolnic, între 1591-1592 devine mare postelnic, iar apoi, în scurt
timp, mare agă. În tot acest timp, pentru că banul Olteniei locuia de fapt la Constantinopole, e posibil
ca Mihai să fi fost şi ispravnic în locul acestuia, la Craiova.
Între 1592-1593 Mihai a ajuns ban al Olteniei.
Birurile grele impuse de Alexandru cel Rău au provocat un complot boieresc, fiind pârât la Poarta
Otomană, în vara anului 1593, fără consecinţe pentru el. E posibil ca Mihai să fi fost implicat şi el în
acest complot, însă nu e sigur. Ce e cert însă, e că în această perioadă Mihai fuge în Ardeal, din cauza
lui Alexandru cel Rău. În Transilvania Mihai a stat cam două săptămâni, după care a plecat la
Constantinopole. Aici, ajutat de unchiul sau Iane, de Andronic Cantacuzino şi de agentul englez
Barton, a reuşit să primească de la turci domnia Munteniei, cu sprijinul unor mari sume de bani şi
cadouri bogate pe care le-a dat acestora. Banii lui Mihai au venit din împrumuturi făcute la creditori
care l-au urmat în ţară după ce a primit domnia, cu scopul de a-şi primi înapoi de la el banii şi
dobânzile aferente.
Domn al Munteniei

Mihai a fost numit domn al Munteniei în luna septembrie 1593. În luna octombrie a aceluiaşi an a
ajuns la Bucureşti. Aici îl aşteptau şi creditorii fostului domn, care îşi cereau banii înapoi. Din acest
motiv, în primul an de domnie, supuşii lui Mihai au fost obligaţi să plătească, pe lângă birul obişnuit,
şi un număr mai mare de alte biruri, ceea ce a făcut ca apăsarea fiscală să devină insuportabilă.
Împreună cu boierii mari şi mici, Mihai a decis ridicarea împotriva Porţii Otomane. Momentul era
favorabil, pentru că Papa Clement al VIII-lea cerea cu stăruinţă monarhilor creştini să pornească lupta
împotriva turcilor. Împăratul Rudolf al II-lea, în jurul căruia urmau să se adune forţele creştine
antiotomane, s-a aliat printre alţii cu Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, şi cu Aron Vodă,
domnul Moldovei, în anul 1594. Mihai s-a aliat şi el în acelaşi an cu ultimii doi principi. Ca urmare a
alianţei cu Sigismund, două mii de soldaţi ardeleni, conduşi de căpitanul cetăţii Făgăraş, au sosit la
Bucureşti.
”Plata” creditorilor - La 13 noiembrie 1594 Mihai şi-a anunţat creditorii că îi va plăti, motiv pentru
care i-a chemat pe toţi la vistierie. După ce toţi creditorii au intrat în clădire, aceasta a fost
incendiată, iar creditorii atacaţi cu tunurile. Cei care au scăpat de tunuri şi de foc au fost ucişi de
soldaţii lui Mihai. Garnizoana turcă, de 2.000 soldaţi, a fost şi ea masacrată.

Răscoala antiotomană

După uciderea creditorilor, Mihai a pornit atacul împotriva cetăţii Giurgiu, care avea garnizoană
otomană, însă aceasta a rezistat atacului. În acelaşi timp, Aron Vodă îi măcelărea pe turcii de la Iaşi.
Alte cetăţi turceşti de la Dunăre au fost atacate de Mihai: o luptă a avut loc lângă Oraşul de Floci, alta
la Hârşova (1 ianuarie 1595), una la Silistra (8 ianuarie 1595). În toate aceste confruntări, turcii au
fost învinşi.
Tătarii au fost bătuţi de Buzeşti de două ori consecutiv, la 14 ianuarie 1595 la Putineiu şi la 16
ianuarie 1595 la Stăneşti, dar au reuşit să facă joncţiunea cu turcii. Inamicul a înaintat până la
Şerpăteşti, unde a fost înfrânt de trupele conduse de paharnicul Manta. Oastea turco-tătară se
retrage la Rusciuk, unde este atacată de oastea lui Mihai, care a trecut Dunărea pe gheaţă. Armata
turcă e înfrântă la 25 ianuarie, ambele paşale care o conduceau sunt ucise, iar pretendentul Bogdan
abia scapă cu fuga.
În acelaşi timp, cea de-a doua armată turcească, cea de la Silistra, e distrusă de banul Mihalcea, iar
pretendentul Ştefan Surdul este ori ucis, ori scapă cu fuga. Din acest moment, el nu mai este
menţionat în istorie.
Trupele lui Mihai avansează pe tot malul drept al Dunării, ajungând până la Munţii Haemus, în
Balcani, ridicând la revoltă pe localnicii creştini. Localitatea Turtucaia (Tutrakan, Bulgaria) este arsă,
Babadagul jefuit de moldoveni, iar cetatea turcească a Brăilei este cucerită de creştini.

„Bătălia de la Călugăreni”, tablou de Theodor Aman

Căutând sprijin militar, Mihai s-a adresat lui Sigismund, care în schimbul vasalităţii Munteniei, în
condiţii umilitoare, i-a oferit ajutorul.
În timp ce se purtau aceste tratative, turcii au terminat
pregătirile de trecere a Dunării. După o scurtă
rezistenţă, Mihai s-a retras, fiind ameninţat cu învăluirea
de către armata turcă. Trecerea turcilor a început la 4
august şi a durat 3 zile. Ei îl aduceau pe Mihnea ca
pretendent la tronul Munteniei. Mihai a decis să dea bătălia împotriva turcilor la Călugăreni, pentru
că aici terenul îi era favorabil lui, fiind mlăştinos nu permitea desfăşurarea corespunzătoare a
numeroaselor efective otomane. Bătălia de la Călugăreni s-a dat la 13 august 1595 şi s-a soldat cu o
victorie tactică a lui Mihai. A doua zi după bătălie, Mihai şi-a retras oastea spre Bucureşti, apoi spre
Târgovişte. Armata turcă a urmat-o pe cea creştină, ocupând Bucureştii, Târgoviştea şi refăcând
cetatea Brăilei.
În luna octombrie 1595 a trecut în Muntenia, pe la Bran, oastea lui Sigismund Bathory, formată din
22.000 secui, 15.000 soldaţi daţi de oraşe şi nobili, cu 63 tunuri. În aceeaşi perioadă a sosit şi oastea
moldoveană, condusă de Ştefan Răzvan şi formată din 3.000 soldaţi, cu 22 tunuri.
La 6 octombrie 1595 a început asediul fortificaţiilor turceşti a Târgoviştei, iar la 8 octombrie, după
masa, cetatea a căzut în mâinilor creştinilor. Armata turcă s-a retras spre Bucureşti, urmărită de
oastea creştină. La 12 octombrie Bucureştiul a fost ocupat de oastea moldoveană, în timp ce oastea
condusă de Mihai urmărea turcii spre Giurgiu. Aici, Mihai a atacat ariergarda turcă, a rupt cu artileria
podul peste Dunăre, a eliberat peste 8.000 robi luaţi de turci şi a început asediul cetăţii Giurgiu.
La 20 octombrie 1595 a fost cucerită cetatea Giurgiu, luându-se o pradă enormă.
Sinan Paşa a fost destituit din funcţia de mare vizir, armatele moldo-transilvănene s-au retras în
provinciile lor, Brăila a fost luată de la turci, Muntenia rămânând devastată după campania anul 1595.
În luna martie 1599 turcii au făcut o incursiune de pradă pe malul stâng al Dunării. Ca represalii,
Mihai şi-a trimis oastea pe malul drept al fluviului, după pradă.
La 29 martie 1599 a fost ales principe al Transilvaniei Andrei Báthory, în locul vărului său Sigismund
Báthory. Acest fapt schimba situaţia politică pentru Mihai, pentru că noul principe al Transilvaniei
dorea pacea cu turcii, exact opusul a ceea ce urmărea Mihai. Moldova avea aceeaşi înclinaţie ca şi
Transilvania, astfel că Mihai se găsea înconjurat de neprieteni. Neavând încotro, Mihai înnoieşte cu
Andrei Báthory tratatul pe care îl semnase cu Sigismund în 1595. Încă înainte de înnoirea tratatului,
Andrei, care dorea de fapt înlăturarea lui Mihai, îl somează pe acesta din urmă să părăsească tronul
Munteniei în favoarea lui Simion Movilă.
Mihai, nefiind de acord cu această cerere a principelui Transilvaniei, care era în înţelegere cu turcii,
refuză să părăsească tronul Munteniei şi îi sesizează lui Rudolf al II-lea intenţiile reale ale lui Andrei
Báthory. În luna august Mihai primeşte răspunsul imperialilor, că aceştia sunt şi ei împotriva lui
Andrei. Pentru că oastea imperială întârzia să intre în acţiune împotriva lui Andrei, Mihai trece singur,
cu oastea sa, munţii în Transilvania, prin pasul Buzău, la 5 octombrie 1599. Un al doilea corp de oaste
a lui Mihai a trecut munţii pe Turnu Roşu, joncţiunea făcându-se la 16/26 octombrie la Tălmaciu.
Secuii s-au alăturat lui Mihai, iar saşii s-au declarat neutri.
La 17/27 octombrie 1599 oastea lui Mihai se afla la Şelimbăr, lângă Sibiu. Andrei Báthory a încercat o
împăcare de ultim moment, dar fără rezultat. Bătălia de la Şelimbăr a avut loc la 18/28 octombrie
1599 şi s-a soldat cu victoria lui Mihai Viteazul şi moartea lui Andrei Báthory. La 21 octombrie/1
noiembrie 1599 Mihai Viteazul intră în Alba Iulia, devenind stăpân al Transilvaniei pentru 11 luni.

Anul 1600

Mihai Viteazul plănuia să atace Moldova încă din anul 1597, din cauza atitudinii ostile faţă de el a
domnului acesteia.
În primăvara anul 1600 oştile lui Mihai au trecut din Transilvania şi Muntenia în Moldova. Trupe
polone, trimise împotriva lui Mihai, au fost înfrânte. Ieremia Movilă, domnul Moldvovei, s-a retras la
Hotin. Cetatea Neamţ şi Suceava s-au predat lui Mihai, iar la Hotin Ieremia a pierdut o bătălie în
favoarea primului.
Printr-o campanie care a durat trei săptămâni, Mihai a cucerit întreaga Moldovă.
În acest an a început sfârşitul domniei lui Mihai Viteazul. Cauzele care au dus la prăbuşirea lui au fost
pe de o parte nemulţumirea nobililor maghiari din Transilvania, înţeleşi cu generalul imperial Basta,
iar pe de altă parte duşmănia polonilor.
Nobilii maghiari nu doreau un valah la cârma Transilvaniei şi erau nemulţumiţi de cheltuielile pe care
Mihai li le impunea pentru întreţinerea armatei sale. Generalul Basta a fost încurajat de curtea
imperială să acorde ajutor nobililor maghiari, pentru că imperialii doreau Transilvania provincie sub
controlul lor, nu a lui Mihai.
La 18 septembrie 1600 a avut loc bătălia de la Mirăslău, dintre Mihai Viteazul şi oastea generalului
Basta. Mihai a suferit o gravă înfrângere şi abia a scăpat cu viaţă fugind de pe câmpul de luptă.
În aceeaşi perioadă în care s-a dat bătălia de la Mirăslău, în Moldova au intrat trupele polone, care au
ocupat-o.
Mihai s-a retras pe la Alba Iulia, Sibiu, Făgăraş, Ţara Bârsei. Ajuns aici, el şi-a strâns o nouă oaste, de
cca 16.000 oameni, cu care a trecut munţii înapoi prin valea Buzăului, aşezându-şi tabăra la Bucov, pe
Teleajen. Aici a aşteptat trupele promise ca ajutor de către generalul Basta, care confruntat cu
pericolul polon, reluase relaţiile cu Mihai. Ajutorul promis de Basta nu a sosit, iar într-o luptă dată la
20 octombrie cu polonii, Mihai a trebuit să se retragă. Simion Movilă a fost pus domn de către turci
în locul lui Mihai.
Retras dincolo de Olt, la Craiova, Mihai încă aştepta ajutor de la imperiali. Turcii au întreprins o
incursiune la nord de Dunăre în septembrie, iar spre sfârşitul anului 1600 au încercat o nouă
pătrundere spre Craiova. Mihai i-a înfrânt pe turci, dar situaţia generală a sa nu s-a îmbunătăţit. A
mai încercat încă o dată să întoarcă sorţii în favoarea sa, dar o luptă dată la 25 noiembrie lângă
Curtea de Argeş i-a fost defavorabilă, fiind câştigată de către poloni.
Astfel, Mihai a fost obligat să se retragă, împreună cu familia şi cu restul de oaste, în Transilvania. A
mers pe ruta Deva-Beiuş-Oradea-Debreţin-Tokay-Caşovia-Bratislava, ajungând la Viena la 12 ianuarie
1601.

Revenirea

De la Viena a fost trimis la Praga pentru a intra în audienţă la împăratul Rudolf al II-lea. Acesta avea
nevoie de Mihai pentru a recâştiga Transilvania pentru sine, pentru că generalul Basta o pierduse în
favoarea nobilimii maghiare, Sigismund Bathory ajungând din nou principe al Ardealului.
Împăratul a pus la dispoziţia lui Mihai 100.000 taleri, pentru a-şi face o oaste de mercenari, cu care să
pornească recucerirea Transilvaniei. La 3 aprilie 1601 Mihai a plecat din Praga spre Viena, iar de aici
spre Transilvania. Armata lui Mihai s-a concentrat la Debreţin, iar a generalului Basta, care îi era dat
drept ajutor de către imperiali, la Satu Mare. Joncţiunea celor două armate s-a făcut în satul Moftin.
Bătălia cu oastea lui Sigismund s-a dat la Guruslău, pe valea Someşului. Bătălia de la Guruslău a avut
loc la 3 august (stil nou) 1601 şi a fost câştigată de Mihai Viteazul.

Moartea

„Moartea lui Mihai Viteazul”, pictură de Constantin Lecca

Generalul Basta ştia că imperialii nu doreau ca Transilvania să fie condusă de o personalitate
puternică precum Mihai Viteazul. Mai mult, Basta ar fi dorit pentru sine puterea, ca reprezentant al
împăratului.
La 9/19 august 1601, în dimineaţa în care Mihai se pregătea să plece din tabăra de la Turda spre
Făgăraş, un detaşament de 300 mercenari au fost trimişi să îl aresteze pe Mihai. Acesta s-a opus
arestării, moment în care un mercenar valon l-a împuşcat, un altul l-a înjunghiat în piept, iar alţii l-au
lovit cu halebardele, după care i-au tăiat capul. Corpul lui Mihai Viteazul a rămas dezbrăcat şi aruncat
în praful taberei.
După trei zile câţiva sârbi l-au îngropat pe furiş. Comisul Radu Florescu a luat capul şi l-a dus în
Muntenia, unde a fost înmormântat la mănăstirea Dealu. Unde a fost înmormântat trupul lui Mihai
Viteazul nu se ştie. Unele izvoare spun că ar fi fost dus la Alba Iulia şi înmormântat într-o biserică de
acolo, dar că biserica a fost distrusă în 1714-1715. Alte izvoare spun că ar fi fost înmormântat lângă
Turda, pe raza actualului sat Bogata, unde azi se află ridicată o biserică în amintirea marelui voievod.

Ctitorii şi danii

Mihai Viteazul a ctitorit mănăstirea cu hramul Sfântul Nicolae din Bucureşti, cunoscută azi sub
numele”Mihai Vodă”, pe locul unui vehi lăcaş de cult. Acestei mănăstiri el i-a dăruit 14 sate, din care
13 fuseseră cumpărate din proprii lui bani. Al paisprezecelea sat a fost dăruit de Doamna Stanca. La
21 august 1599 ctitoria este închinată de Mihai mănăstirii Simopetra, de la Muntele Athos.
O altă ctitorie a lui Mihai a fost mănăstirea Clococioc (sau Clocociov) de lângă Slatina, judeţul Olt,
construită în anul 1594.
În timpul stăpânirii sale în Transilvania a ridicat un lăcaş de cult la Alba Iulia (terminat în anul 1597), o
biserică la Ocna Sibiului, una la Luşărdea şi una la marginea cetăţii Făgăraş. A reparat biserica din
Şcheii Braşovului şi mănăstirea de la Râmeţ.
Au primit întăriri şi danii mănăstirile Golgota, Bistriţa, Coşuna, biserica Sfântul Anton şi biserica
catolică din Târgovişte şi mănăstirea Xenofon de la Muntele Athos.