Mihai s-a născut cel mai probabil în anul 1558, în Oraşul de Floci (sau Târgul de Floci sau

Cetatea de Floci), situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Mama sa s-a
numit Tudora. Ea era sora lui Iane Epirotul Cantacuzino, care a ajuns ban al Olteniei şi
reprezentantul (capuchehaia) domnului Munteniei la Constantinopol, fiind o persoană foarte
influentă. Tudora s-a călugărit, spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de
Teofana. A murit în anul 1605 sau 1606 şi a fost înmormântată în biserica mănăstirii Cozia.

Identitatea tatălui lui Mihai este disputată. Unii cercetători consideră că el este fiul
legitim al lui Pătraşcu cel Bun, alţii că este fiul nelegitim al aceluiaşi. Sunt istorici care afirmă
că Mihai nu are nici o legătură cu voievodul Pătraşcu cel Bun1.

La vârsta de 26 ani Mihai s-a căsătorit cu Stanca, văduva lui Dumitru postelnicul din
Vâlcăneşti şi nepoata lui Dobromir, mare ban al Olteniei. Stanca a mai avut doi fraţi, pe
Dragomir, fost mare postelnic al lui Alexandru Vodă, şi pe Ioan Monahul.

Mihai şi Stanca au avut doi copii: pe Nicolae (uneori apare sub numele de Nicolae-
Pătraşcu) şi pe Florica. Mihai a mai avut o fiică, nelegitimă, Marula, de la o femeie cu
numele de Tudora din Târgşor. Fiul lui Mihai, Nicolae, s-a căsătorit cu Ancuţa, fiica
voievodului Radu Şerban, cu care a avut o fiică, Ilinca. Fiica lui Mihai, Florica, s-a măritat în
anul 1603 cu cu Preda postelnicul. Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, a murit de ciumă în anul
1603 şi a fost înmormântată în biserica episcopiei din Râmnicu Vâlcea. Mihai a învăţat să
scrie şi să citească şi, pe lângă limba română, a învăţat limba turcă şi greacă.În tinereţe a fost
negustor2.

Cariera de boier a început-o pe lângă unchiul său, Iane. Pe vremea când acesta era
mare ban al Olteniei, Mihai a ajuns ban mic (bănişor) al judeţului Mehedinţi. În anul 1558 el
deţinea deja această funcţie. În anul 1590 ajunge mare stolnic, între 1591-1592 devine mare
postelnic, iar apoi, în scurt timp, mare agă. În tot acest timp, pentru că banul Olteniei locuia
de fapt la Constantinopole, e posibil ca Mihai să fi fost şi ispravnic în locul acestuia, la
Craiova.Între 1592-1593 Mihai a ajuns ban al Olteniei3.

Birurile grele impuse de Alexandru cel Rău au provocat un complot boieresc, fiind
pârât la Poarta Otomană, în vara anului 1593, fără consecinţe pentru el. E posibil ca Mihai să
fi fost implicat şi el în acest complot, însă nu e sigur. Ce e cert însă, e că în această perioadă
Mihai fuge în Ardeal, din cauza lui Alexandru cel Rău. În Transilvania Mihai a stat cam două
săptămâni, după care a plecat la Constantinopole. Aici, ajutat de unchiul sau Iane, de
Andronic Cantacuzino şi de agentul englez Barton, a reuşit să primească de la turci domnia
Munteniei, cu sprijinul unor mari sume de bani şi cadouri bogate pe care le-a dat acestora.
Banii lui Mihai au venit din împrumuturi făcute la creditori care l-au urmat în ţară după ce a
primit domnia, cu scopul de a-şi primi înapoi de la el banii şi dobânzile aferente.

1
Nicolae Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, vol. II, București, Editura Minerva, 1979, p. 214
2
Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, București, Editura
Enciclopedică, 2001, p. 354
3
Petre P. Panaitescu, Mihai Viteazul, București, Fundația Regele Carol II, 1936, p. 13.
 Mihai a fost numit domn al Munteniei în luna septembrie 1593. În luna octombrie a
aceluiaşi an a ajuns la Bucureşti. Aici îl aşteptau şi creditorii fostului domn, care îşi cereau
banii înapoi. Din acest motiv, în primul an de domnie, supuşii lui Mihai au fost obligaţi să
plătească, pe lângă birul obişnuit, şi un număr mai mare de alte biruri, ceea ce a făcut ca
apăsarea fiscală să devină insuportabilă4.

Împreună cu boierii mari şi mici, Mihai a decis ridicarea împotriva Porţii Otomane.
Momentul era favorabil, pentru că Papa Clement al VIII-lea cerea cu stăruinţă monarhilor
creştini să pornească lupta împotriva turcilor. Împăratul Rudolf al II-lea, în jurul căruia urmau
să se adune forţele creştine antiotomane, s-a aliat printre alţii cu Sigismund Báthory,
principele Transilvaniei, şi cu Aron Vodă, domnul Moldovei, în anul 1594. Mihai s-a aliat şi
el în acelaşi an cu ultimii doi principi. Ca urmare a alianţei cu Sigismund, două mii de soldaţi
ardeleni, conduşi de căpitanul cetăţii Făgăraş, au sosit la Bucureşti.

La 13 noiembrie 1594 Mihai şi-a anunţat creditorii că îi va plăti, motiv pentru care i-a
chemat pe toţi la vistierie. După ce toţi creditorii au intrat în clădire, aceasta a fost incendiată,
iar creditorii atacaţi cu tunurile. Cei care au scăpat de tunuri şi de foc au fost ucişi de soldaţii
lui Mihai. Garnizoana turcă, de 2.000 soldaţi, a fost şi ea masacrată5.

După uciderea creditorilor, Mihai a pornit atacul împotriva cetăţii Giurgiu, care avea
garnizoană otomană, însă aceasta a rezistat atacului. În acelaşi timp, Aron Vodă îi măcelărea
pe turcii de la Iaşi. Alte cetăţi turceşti de la Dunăre au fost atacate de Mihai: o luptă a avut loc
lângă Oraşul de Floci, alta la Hârşova (1 ianuarie 1595), una la Silistra (8 ianuarie 1595). În
toate aceste confruntări, turcii au fost învinşi.

Între timp, la Constantinopole se decisese înlocuirea domnitorilor răzvrătiţi. Bogdan,

fiul lui Iancu Sasul, urma să fie pus în locul lui Mihai, iar Ştefan Surdul în locul lui Aron
Vodă. Pentru realizarea acestui plan, două armate turceşti au pornit spre Dunăre. Una dintre
ele a mers spre Rusciuk, cealaltă spre Silistra6.

Mihai a pornit cu oastea sa împotriva armatei turceşti ce se îndrepta spre Rusciuk. În

timp ce observa armata turcă, Mihai a aflat că era în pericol de a fi atacat de tătari în flanc,
dinpre vest. Aceşti tătari luptaseră până atunci în Banat şi acum, la ordinul sultanului, se
îndreptau împotriva răzvrătiţilor. Pentru a împiedica joncţiunea tătarilor cu turcii, Mihai şi-a
retras tabăra mai spre nord şi a trimis pe fraţii Buzeşti împotriva tătarilor. Tătarii au fost
bătuţi de Buzeşti de două ori consecutiv, la 14 ianuarie 1595 la Putineiu şi la 16 ianuarie 1595
la Stăneşti, dar au reuşit să facă joncţiunea cu turcii. Inamicul a înaintat până la Şerpăteşti,
unde a fost înfrânt de trupele conduse de paharnicul Manta. Oastea turco-tătară se retrage la
Rusciuk, unde este atacată de oastea lui Mihai, care a trecut Dunărea pe gheaţă. Armata turcă
e înfrântă la 25 ianuarie, ambele paşale care o conduceau sunt ucise, iar pretendentul Bogdan
abia scapă cu fuga.

4
A. D. Xenopol, op. cit., p. 161.
5
Nicolae Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul…, p. 216.
6
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, op. cit., p. 189
 În acelaşi timp, cea de-a doua armată turcească, cea de la Silistra, e distrusă de banul
Mihalcea, iar pretendentul Ştefan Surdul este ori ucis, ori scapă cu fuga. Din acest moment, el
nu mai este menţionat în istorie7.

Trupele lui Mihai avansează pe tot malul drept al Dunării, ajungând până la Munţii
Haemus, în Balcani, ridicând la revoltă pe localnicii creştini. Localitatea Turtucaia (Tutrakan,
Bulgaria) este arsă, Babadagul jefuit de moldoveni, iar cetatea turcească a Brăilei este
cucerită de creştini. Înfrângerile din anul 1594 l-au determinat pe sultan să trimită în anul
1595 o nouă armată peste Dunăre, pentru pedepsirea lui Mihai.

O mare armată turcă, sub comanda lui Ferhat Paşa, a pornit spre Dunăre. La Rusciuk,
Sinan Paşa l-a înlocuit la comanda armatei pe Ferhat Paşa. Mărimea armatei otomane diferă
în funcţie de surse, ea variind între 40.000 şi 300.000 oameni. Oastea lui Mihai ar fi fost cam
de 10.000 până la 20.000 oameni, incluzând sprijinul din Transilvania şi mercenarii. Chiar
dacă cifrele sunt pentru ambele armate exagerate sau minimalizate intenţionat de izvoarele
vremii, cel mai probabil a existat o superioritate de 2:1 în favoarea turcilor.Căutând sprijin
militar, Mihai s-a adresat lui Sigismund, care în schimbul vasalităţii Munteniei, în condiţii
umilitoare, i-a oferit ajutorul8.

În timp ce se purtau aceste tratative, turcii au terminat pregătirile de trecere a Dunării.

După o scurtă rezistenţă, Mihai s-a retras, fiind ameninţat cu învăluirea de către armata turcă.
Trecerea turcilor a început la 4 august şi a durat 3 zile. Ei îl aduceau pe Mihnea ca pretendent
la tronul Munteniei. Mihai a decis să dea bătălia împotriva turcilor la Călugăreni, pentru că
aici terenul îi era favorabil lui, fiind mlăştinos nu permitea desfăşurarea corespunzătoare a
numeroaselor efective otomane. Bătălia de la Călugăreni s-a dat la 13 august 1595 şi s-a
soldat cu o victorie tactică a lui Mihai. A doua zi după bătălie, Mihai şi-a retras oastea spre
Bucureşti, apoi spre Târgovişte. Armata turcă a urmat-o pe cea creştină, ocupând Bucureştii,
Târgoviştea şi refăcând cetatea Brăilei.

În luna octombrie 1595 a trecut în Muntenia, pe la Bran, oastea lui Sigismund

Bathory, formată din 22.000 secui, 15.000 soldaţi daţi de oraşe şi nobili, cu 63 tunuri. În
aceeaşi perioadă a sosit şi oastea moldoveană, condusă de Ştefan Răzvan şi formată din 3.000
soldaţi, cu 22 tunuri9.

La 6 octombrie 1595 a început asediul fortificaţiilor turceşti a Târgoviştei, iar la 8

octombrie, după masa, cetatea a căzut în mâinilor creştinilor. Armata turcă s-a retras spre
Bucureşti, urmărită de oastea creştină. La 12 octombrie Bucureştiul a fost ocupat de oastea
moldoveană, în timp ce oastea condusă de Mihai urmărea turcii spre Giurgiu. Aici, Mihai a
atacat ariergarda turcă, a rupt cu artileria podul peste Dunăre, a eliberat peste 8.000 robi luaţi
de turci şi a început asediul cetăţii Giurgiu.La 20 octombrie 1595 a fost cucerită cetatea
Giurgiu, luându-se o pradă enormă.

7
Ibidem, p. 190
8
Nicolae Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul…, p. 204.
9
Claudiu Neagoe, O scurtă istorie a românilor, vol. II.,…, pp.393-394
 Sinan Paşa a fost destituit din funcţia de mare vizir, armatele moldo-transilvănene s-
au retras în provinciile lor, Brăila a fost luată de la turci, Muntenia rămânând devastată după
campania anul 159510.

În cursul anului 1596 cete din oastea lui Mihai au continuat să hărţuiască turcii. Au
fost atacate Babadagul, Vidinul, Plevna, trupele ajungând până la Sofia. În octombrie 1596 a
avut loc un atac prin surprindere al tătarilor. Au fost distruse Buzăul, Gherghiţa şi
Bucureştiul, după care tătarii s-au retras fără a se confrunta cu oastea lui Mihai, care pornise
împotriva lor.

După ce nu a reuşit să lupte cu tătarii, Mihai a pornit împotriva cetăţii Turnu şi

Nicopole, unde i-a înfrânt pe turci. Comandantul turc s-a oferit să medieze pacea dintre Mihai
şi sultan, lucru pe care Mihai l-a acceptat ca soluţie de moment, pentru că aliaţii săi creştini
nu i-au furnizat ajutorul promis, iar finanţele sale erau secătuite. Înainte însă de a accepta
pacea cu turcii, Mihai a plecat spre Ardeal pentru a discuta cu Sigismund al Transilvaniei. La
9/19 decembrie 1596 cei doi s-au întâlnit la Alba Iulia, fără ca Sigismund să se poată decide
dacă vrea sau nu să lupte împotriva turcilor.

La 7 ianuarie 1597 paşa Hasan din Belgrad anunţa că Mihai Viteazul a primit steag de
domnie de la sultan şi că între cei doi conducători este pace. În cursul anului 1597 Mihai s-a
înţeles cu Rudolpf al II-lea să lupte împreună împotriva turcilor. Rudolf i-a trimis lui Mihai
subsidiile cerute pentru întreţinerea unui corp de oaste11.

La 9 iunie 1598 a fost semnat la mănăstirea Dealu tratatul dintre Rudolf al II-lea şi
Mihai Viteazul. Împăratul austriac se obliga să finanţeze un corp de oaste de 5.000 soldaţi,
eventual încă 5.000 în plus, iar Mihai îl recunoştea pe împărat ca suzeran.

La scurt timp de la semnarea tratatului, aflând turcii de existenţa acestuia, au atacat

Muntenia. Paşa de la Silistra a fost înfrântă de Dumitru vornicul, iar Mihai trece el însuşi
Dunărea, asediază Nicopolele la 10 septembrie 1598, îi bate în două rânduri pe turcii din
Vidin şi pradă până în Balcani. La 5/15 noiembrie 1598 Mihai a trecut Dunărea înapoi în
Muntenia.

În luna martie 1599 turcii au făcut o incursiune de pradă pe malul stâng al Dunării. Ca
represalii, Mihai şi-a trimis oastea pe malul drept al fluviului, după pradă12.

La 29 martie 1599 a fost ales principe al Transilvaniei Andrei Báthory, în locul

vărului său Sigismund Báthory. Acest fapt schimba situaţia politică pentru Mihai, pentru că
noul principe al Transilvaniei dorea pacea cu turcii, exact opusul a ceea ce urmărea Mihai.
Moldova avea aceeaşi înclinaţie ca şi Transilvania, astfel că Mihai se găsea înconjurat de
neprieteni. Neavând încotro, Mihai înnoieşte cu Andrei Báthory tratatul pe care îl semnase cu
Sigismund în 1595. Încă înainte de înnoirea tratatului, Andrei, care dorea de fapt înlăturarea
lui Mihai, îl somează pe acesta din urmă să părăsească tronul Munteniei în favoarea lui
Simion Movilă.
10
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, op. cit., p. 190.
11
Ibidem, p. 191.
12
Constantin Rezachevici, op. cit., p. 356.
 Mihai, nefiind de acord cu această cerere a principelui Transilvaniei, care era în
înţelegere cu turcii, refuză să părăsească tronul Munteniei şi îi sesizează lui Rudolf al II-lea
intenţiile reale ale lui Andrei Báthory. În luna august Mihai primeşte răspunsul imperialilor,
că aceştia sunt şi ei împotriva lui Andrei. Pentru că oastea imperială întârzia să intre în
acţiune împotriva lui Andrei, Mihai trece singur, cu oastea sa, munţii în Transilvania, prin
pasul Buzău, la 5 octombrie 1599. Un al doilea corp de oaste a lui Mihai a trecut munţii pe
Turnu Roşu, joncţiunea făcându-se la 16/26 octombrie la Tălmaciu. Secuii s-au alăturat lui
Mihai, iar saşii s-au declarat neutri13.

La 17/27 octombrie 1599 oastea lui Mihai se afla la Şelimbăr, lângă Sibiu. Andrei
Báthory a încercat o împăcare de ultim moment, dar fără rezultat. Bătălia de la Şelimbăr a
avut loc la 18/28 octombrie 1599 şi s-a soldat cu victoria lui Mihai Viteazul şi moartea lui
Andrei Báthory. La 21 octombrie/1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul intră în Alba Iulia,
devenind stăpân al Transilvaniei pentru 11 luni.

Mihai Viteazul plănuia să atace Moldova încă din anul 1597, din cauza atitudinii
ostile faţă de el a domnului acesteia.

În primăvara anul 1600 oştile lui Mihai au trecut din Transilvania şi Muntenia în
Moldova. Trupe polone, trimise împotriva lui Mihai, au fost înfrânte. Ieremia Movilă,
domnul Moldvovei, s-a retras la Hotin. Cetatea Neamţ şi Suceava s-au predat lui Mihai, iar la
Hotin Ieremia a pierdut o bătălie în favoarea primului14.

Printr-o campanie care a durat trei săptămâni, Mihai a cucerit întreaga Moldovă.

În acest an a început sfârşitul domniei lui Mihai Viteazul. Cauzele care au dus la
prăbuşirea lui au fost pe de o parte nemulţumirea nobililor maghiari din Transilvania, înţeleşi
cu generalul imperial Basta, iar pe de altă parte duşmănia polonilor.

Nobilii maghiari nu doreau un valah la cârma Transilvaniei şi erau nemulţumiţi de

cheltuielile pe care Mihai li le impunea pentru întreţinerea armatei sale. Generalul Basta a
fost încurajat de curtea imperială să acorde ajutor nobililor maghiari, pentru că imperialii
doreau Transilvania provincie sub controlul lor, nu a lui Mihai.

La 18 septembrie 1600 a avut loc bătălia de la Mirăslău, dintre Mihai Viteazul şi

oastea generalului Basta. Mihai a suferit o gravă înfrângere şi abia a scăpat cu viaţă fugind de
pe câmpul de luptă.

În aceeaşi perioadă în care s-a dat bătălia de la Mirăslău, în Moldova au intrat trupele
polone, care au ocupat-o.

Mihai s-a retras pe la Alba Iulia, Sibiu, Făgăraş, Ţara Bârsei. Ajuns aici, el şi-a strâns
o nouă oaste, de cca 16.000 oameni, cu care a trecut munţii înapoi prin valea Buzăului,
aşezându-şi tabăra la Bucov, pe Teleajen. Aici a aşteptat trupele promise ca ajutor de către

13
Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, București, Editura Univers Enciclopedic, 2002, p.
139.
14
Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri…, pp. 603-604
generalul Basta, care confruntat cu pericolul polon, reluase relaţiile cu Mihai. Ajutorul
promis de Basta nu a sosit, iar într-o luptă dată la 20 octombrie cu polonii, Mihai a trebuit să
se retragă. Simion Movilă a fost pus domn de către turci în locul lui Mihai.

Retras dincolo de Olt, la Craiova, Mihai încă aştepta ajutor de la imperiali. Turcii au
întreprins o incursiune la nord de Dunăre în septembrie, iar spre sfârşitul anului 1600 au
încercat o nouă pătrundere spre Craiova. Mihai i-a înfrânt pe turci, dar situaţia generală a sa
nu s-a îmbunătăţit. A mai încercat încă o dată să întoarcă sorţii în favoarea sa, dar o luptă dată
la 25 noiembrie lângă Curtea de Argeş i-a fost defavorabilă, fiind câştigată de către poloni.

Astfel, Mihai a fost obligat să se retragă, împreună cu familia şi cu restul de oaste, în

Transilvania. A mers pe ruta Deva-Beiuş-Oradea-Debreţin-Tokay-Caşovia-Bratislava,
ajungând la Viena la 12 ianuarie 1601.

De la Viena a fost trimis la Praga pentru a intra în audienţă la împăratul Rudolf al II-
lea. Acesta avea nevoie de Mihai pentru a recâştiga Transilvania pentru sine, pentru că
generalul Basta o pierduse în favoarea nobilimii maghiare, Sigismund Bathory ajungând din
nou principe al Ardealului.

Împăratul a pus la dispoziţia lui Mihai 100.000 taleri, pentru a-şi face o oaste de
mercenari, cu care să pornească recucerirea Transilvaniei. La 3 aprilie 1601 Mihai a plecat
din Praga spre Viena, iar de aici spre Transilvania. Armata lui Mihai s-a concentrat la
Debreţin, iar a generalului Basta, care îi era dat drept ajutor de către imperiali, la Satu Mare.
Joncţiunea celor două armate s-a făcut în satul Moftin.

Bătălia cu oastea lui Sigismund s-a dat la Guruslău, pe valea Someşului. Bătălia de la

Guruslău a avut loc la 3 august (stil nou) 1601 şi a fost câştigată de Mihai Viteazul.

Generalul Basta ştia că imperialii nu doreau ca Transilvania să fie condusă de o

personalitate puternică precum Mihai Viteazul. Mai mult, Basta ar fi dorit pentru sine
puterea, ca reprezentant al împăratului15.

La 9/19 august 1601, în dimineaţa în care Mihai se pregătea să plece din tabăra de la
Turda spre Făgăraş, un detaşament de 300 mercenari au fost trimişi să îl aresteze pe Mihai.
Acesta s-a opus arestării, moment în care un mercenar valon l-a împuşcat, un altul l-a
înjunghiat în piept, iar alţii l-au lovit cu halebardele, după care i-au tăiat capul. Corpul lui
Mihai Viteazul a rămas dezbrăcat şi aruncat în praful taberei.

După trei zile câţiva sârbi l-au îngropat pe furiş. Comisul Radu Florescu a luat capul
şi l-a dus în Muntenia, unde a fost înmormântat la mănăstirea Dealu. Unde a fost
înmormântat trupul lui Mihai Viteazul nu se ştie. Unele izvoare spun că ar fi fost dus la Alba
Iulia şi înmormântat într-o biserică de acolo, dar că biserica a fost distrusă în 1714-1715. Alte
izvoare spun că ar fi fost înmormântat lângă Turda, pe raza actualului sat Bogata, unde azi se
află ridicată o biserică în amintirea marelui voievod16.

15
Ibidem, p. 605
16
Nicolae Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul…, p. 218
 Mihai Viteazul a ctitorit mănăstirea cu hramul Sfântul Nicolae din Bucureşti,
cunoscută azi sub numele”Mihai Vodă”, pe locul unui vehi lăcaş de cult. Acestei mănăstiri el
i-a dăruit 14 sate, din care 13 fuseseră cumpărate din proprii lui bani. Al paisprezecelea sat a
fost dăruit de Doamna Stanca. La 21 august 1599 ctitoria este închinată de Mihai mănăstirii
Simopetra, de la Muntele Athos.

O altă ctitorie a lui Mihai a fost mănăstirea Clococioc (sau Clocociov) de lângă
Slatina, judeţul Olt, construită în anul 1594.

În timpul stăpânirii sale în Transilvania a ridicat un lăcaş de cult la Alba Iulia

(terminat în anul 1597), o biserică la Ocna Sibiului, una la Luşărdea şi una la marginea cetăţii
Făgăraş. A reparat biserica din Şcheii Braşovului şi mănăstirea de la Râmeţ.

Au primit întăriri şi danii mănăstirile Golgota, Bistriţa, Coşuna, biserica Sfântul

Anton şi biserica catolică din Târgovişte şi mănăstirea Xenofon de la Muntele Athos17.

17
Florin Constantiniu, op. cit., p. 140.