ALBANIA SUB DOMNIA REGELUI ZOG (1928-1939)

La data de 1 septembrie 1928, generalul Ahmet Zogu a fost încoronat rege

al albanezilor sub numele de Zogu I şi a fost declarat mareşal al armatei regale
albaneze în aceeaşi zi. La urcarea pe tron a depus jurământul atât pe Biblie cât și
pe Coran. El a proclamat o monarhie constituţională similară cu regimul din
Italia, a creat o poliţie puternică şi a instituit salutul zogist.
Ahmet Zogu şi-a făcut apariţia pe scena politică albaneză după Primul
Război Mondial. Tatăl său era de asemenea implicat în politică, iar Ahmet avea
studii desăvârşite în Constantinopolis, fiind la curent cu situaţia politică şi
economică din Imperiul Otoman. Sprijinit de Iugoslavia, Ahmet Zogu a reuşit să
urce în ierarhia politică a ţării, iar la numai 30 de ani a fost ales preşedinte al
Albaniei, la 21 ianuarie 1925, ce-i drept şi după o lovitură de stat. 1 La 25 august
1928, el a convocat o adunare constituantă cu scopul de a se trece la modificarea
constituţiei republicane, votată la iniţiativa lui cu câţiva ani mai devreme. Fără
nici o opunere, adunarea a decis restaurarea monarhiei în favoare preşedintelui
republicii, care era invitat să iat titlul de ''rege al albanezilor''.2
Instituirea regimului monarhic a fost recunoscută de Italia, Mussolini
felicitându-l chiar pe rege, însă turcii au rămas indignaţi de ascensiunea lui
Zogu. Marii bogătaşi ai ţării au privit şi ei cu indiferenţă această schimbare. 3
După ce situaţia din ţară s-a stabilizat, Zogu a trecut la o modernizare treptată.
Prima mare decizie a regelui a fost cea de a elimina legea islamică. Prin noua
Constituţie, regele a primit puteri cvasi-absolute. Toate legile trebuiau să fie
aprobate de el, care avea dreptul exclusiv de a-i numi pe miniştri. Parlamentul,
unicameral, era alcătuit din 57 de membri şi a adoptat un nou cod civil în 1928,
precum şi un nou cod penal şi unul comercial, după model occidental. 4 A iniţiat
totodată şi o reorganizare a jandarmeriei sub conducerea unui inspector general
britanic, pentru a rezolva problema jafurilor şi vendetelor.5 Nu a existat însă o
reformă agrară şi nici o împărţire a proprietăţilor şi nici în domeniul
învăţământului. Şcoala elementară era obligatorie, dar acest lucru nu se putea
realiza din cauza lipsei de profesori şi clădiri. Singurele şcoli eficiente erau
conduse de organizaţii religioase şi de străini. În 1933, regele a hotărât să pună
învăţământul sub controlul guvernului. În urma acestei decizii, Albania a intrat
1
Guy Gauthier, Acvile şi lei. O istorie a monarhiilor balcanice din 1817 până în 1974, trad. Ludovic Skultéty,
Bucureşti, 2004, p. 279.
2
Ibidem, p. 279.
3
Stevan K. Pavlowitch, Istoria Balcanilor:1804-1945, trad. Andreea Doica, Iaşi, 2002, p. 283.
4
Gheorghe Buzatu, Marusia Cîrstea, Europa în balanţa forţelor (1919-1939), Bucureşti, 2007, p. 270.
5
Stevan K. Pavlowitch, op. cit., p. 284.
în conflict cu Grecia, datorită faptului că erau afectate drepturile minorităţilor
greceşti. În 1938, doar 36% din copiii din ţără mergeau la şcoală, iar absolvenţi
de studii superioare existau doar 90.6
Proprietatea asupra pământului şi starea ţărănimii constituiau probleme
importante, care au dus şi ele la modificări de legislaţie, care însă au rămas doar
la stadiu teoretic, şi mai puţin practic. Abia în 1937 a fost înfiinţată Banca
Agricolă de Stat, care urma să ofere acţiuni celor dezproprietăriţi şi să ofere
împrumuturi ţăranilor.
Regele Zogu s-a bazat pe sprijinul marilor moşieri, pe căpeteniile clanurilor
şi pe conducerea politică tradiţională. Nu peste mult timp, a constatat că relaţiile
stabilite cu Italia la mijlocul deceniului '20 deveniseră stânjenitoare.7
Influenţa italiană se făcea simţită prin intermediul diplomaţiei, şi mai ales
prin consilierii italieni financiari, economici, militari şi culturali aflaţi în
Albania. Zogu se temea de o lovitură de stat. 8 Activitatea reformistă a lui Zogu a
fost punctată de reacţiile exagerate la actele de revoltă. În 1931, a existat un
atentat asupra regeleui, iar în anul următor a fost demascat un complot la Vlorë.
În 1935 se constituie un guvern liberal prezidat de Mit’hat Frashëri. A
urmat o criză economică, în urma căreia relaţiile cu Italia s-au deteriorat. Acest
lucru, coroborat cu refuzul unor ţări occidentale de a oferi un împrumut, au
cauzat reacţii adverse şi încercări de revoltă. În vara lui 1935 a izbucnit la Fier o
revoltă care a dus la 160 de condamnări la moarte.9
La mijlocul anilor '30 se cristalizase o puternică opoziţie, pornită de la
faptul că Zogu permisese Italiei să transforme ţara într-un semi-protectorat şi de
la venalitatea funcţiilor care pornea chiar de la rege. Zogu a condus ţara spre un
progres diplomatic la începutul anilor '30, stabilind relaţii diplomatice apropiate
cu Iugoslavia, Grecia şi chiar URSS. În urma unui acord comercial din
decembrie 1933, Iugoslavia şi-a mărit importurile din Albania. Aceste decizii de
cooperare cu Iugoslavia şi URSS l-au nemuţumit foarte tare pe Benito
Mussolini.10
Sfidarea aruncată Italiei a fost bine primită de albanezi, dar pe termen lung
consecinţele economice şi financiare s-au dovedit importante, astfel că regele
Zogu s-a repliat pe noi poziţii. În octombrie 1935, pentru a se apropia iarăşi de
Mussolini, el a refuzat să sprijine sancţiunile decise de Liga Naţiunilor împotriva
6
Ibidem, p. 284.
7
Richard J. Crampton, Europa răsăriteană în secolul al XX-lea... şi după, trad. Cornelia Bucur, Bucureşti, 2002, p.
174.
8
Gheorghe Buzatu, Marusia Cîrstea, op. cit., 270.
9
Stevan K. Pavlowitch, op. cit., p. 285.
10
Ibidem, p. 286.
Italiei în problema Abisiniei, iar în anul următor, în schimbul unor noi concesii,
Tirana a primit din partea Romei numeroase şi necesare împrumuturi. 11 De
asemenea, la scurt timp, guvernul Frashëri a fost demis.
În 1938, pentru a-şi consolida poziţia, Zogu s-a căsătorit cu contesa unguroaică
Geraldine Apponyi, fapt bine primit în rândul opiniei publice, mai ales că
ministrul italian de externe Galeazzo Ciano, ginerele lui Benito Mussolini, a fost
pus cavaler de onoare la nunta din luna aprilie. Ce-i drept, Zogu mai avusese o
tentativă de a-şi consolida tronul prin intermediul unei legături conjugale, însă
căsătoria cu Giovanna, fiica regelui italian Vittorio Emanuele al III-lea nu s-a
materializat.12
În ciuda progreselor, nivelul de trai al albanezilor era unul foarte scăzut.
Reformele nu avuseseră efecte majore asupra stării naţiunii, deşi totuşi scoseseră
ţara din Evul Mediu. Pe plan internaţional, în perioada 1936-1939 situaţia
politică şi militară s-a agravat. Reconcilierea dintre Iugoslavia şi Italia în 1937 a
sporti influenţa celei din urmă. Puterile Axei reuşiseră până în 1938 să
înregistreze succese majore fără să provoace o ripostă militară din partea
Puterilor Occidentale sau URSS. Galeazzo Ciano a susţinut anexarea Albaniei
ca măsură de protecţie împotriva expansiunii Germaniei în Balcani, sub
pretextul că ''Italia era pentru Albania ceea ce era Germania pentru Austria''. 13
Proiectul n a fost susţinut însă şi de regele Italiei, care nu vedea rostul unui
asemenea risc doar pentru ''a pune stăpânire pe patru stânci''. Reacţia lui l-a făcut
pe Mussolini să comenteze astfel situaţia: ''Dacă Hitler nu ar fi nevoit să trateze
cu un rege lipsit de caracter, n-ar fi fost niciodată în stare să anexeze Austria şi
Cehoslovacia.''14
La 25 martie 1939 a fost înaintat un act de aşa-zisă unificare, care în
realitate era unul de anexare. Acest ultimatum a fost însă respins de Zogu. La 7
aprilie, 40000 de soldaţi italieni, sprijiniţi de vase de război şi aviaţie, au
debarcat la Durrës. Regele Zogu, care în zadar apelase la Adolf Hitler, a fugit în
Grecia, deoarece nu era dispus să devină o marionetă în mâinile italienilor. Sub
patronaj fascist, la 12 aprilie 1939, o Adunare Constituantă ad hoc va proclama
''unirea'' Albaniei cu Italia. Administraţia îl avea acum în frunte pe
Shefqet Vërlaci. Albania nu mai era un stat independent; armata şi politica sa
externă se aflau sub control italian.15
11
Gheorghe Buzatu, Marusia Cîrstea, op. cit., 271.
12
Guy Gauthier, op. cit., p. 279.
13
Ibidem, p. 271.
14
Barbara Jelavich, Istoria Balcanilor: secolul al XX-lea, vol. II, trad. Mihai Eugen Avădanei, Iaşi, 2000, p. 199.
15
Constantin Buşe, Alexandru Vianu, coord., Istoria universală. Epoca contemporană 1918-1939, Bucureşti,
1975, p. 46-47.
 La 16 aprilie 1939 o delegaţie albaneză sosită la Roma i-a oferit oficial
coroana lui Vittorio Emanuele al III-lea. Iată comentariul contelui Ciano asupra
acestei ultime faze din cucerirea deplină a ţării: ''Ceremonia de oferire a
Coroanei albaneze regelui Italiei are loc la Palatul regal. Albanezii, care par
pierduţi în sălile imense al Quirinal-ului, au un aer deprimant. Mai ales Vërlaci
pare la pământ în timp ce pronunţă cu un glas obosit şi lipsit de convingere
cuvintele pe care trebuie să le spună oferind Coroana. Regele răspunde cu o
voce nesigură şi tremurătoare; hotărât lucru, el nu este un orator care să-şi
impresioneze audienţa, iar albanezii aceştia, care sunt munteni războinici,
privesc uluiţi şi cu timiditate la omuleţul aşezat într-un scaun mare, poleit cu
aur, lângă care se înalţă o gigantică statuie de bronz a lui Mussolini. Ei nu pot
înţelege ce înseamnă toate acestea.''16

16
Barbara Jelavich, op. cit., p. 200.
 BIBLIOGRAFIE:
1. Buşe, Constantin; Vianu, Alexandru, coord., Istoria universală. Epoca
contemporană 1918-1939, Bucureşti, 1975.
2. Buzatu, Gheorghe; Cîrstea, Marusia, Europa în balanţa forţelor (1919-
1939), Bucureşti, 2007.
3. Crampton, Richard J., Europa răsăriteană în secolul al XX-lea... şi după,
trad. Cornelia Bucur, Bucureşti, 2002.
4. Gauthier, Guy, Acvile şi lei. O istorie a monarhiilor balcanice din 1817
până în 1974, trad. Ludovic Skultéty, Bucureşti, 2004.
5. Jelavich, Barbara, Istoria Balcanilor: secolul al XX-lea, vol. II, trad.
Mihai Eugen Avădanei, Iaşi, 2000.
6. Pavlowitch, Stevan K., Istoria Balcanilor:1804-1945, trad. Andreea
Doica, Iaşi, 2002.
 ALBANIA SUB DOMNIA REGELUI ZOGU I (1928-1939)

Argeșanu Dănuț