BULGARIA IN PERIOADA INTERBELICA. REGIMUL ZVENO SI ORGANIZATIA REVOLUTIONARA INTERNA MACEDONEANA.

POLITICA EXTERNA (1919-1939) SI REVIZIONISM MODERAT

Primul razboi mondial a nregistrat n final nvingatori si nvinsi, mpliniri si satisfactii, entuziasme fara precedent si orgolii ranite ireparabil, dar mai ales pierderi umane, materiale si morale imense. Peste toate acestea nsa, razboiul a adus justificari si condamnari de atitudini, tactici de marire a profiturilor si strategii de revansa.(1) Marele Razboi" a distrus trei vechi, subrede si anarhice monarhii (Imperiul austro-ungar, Imperiul rus si cel otoman), iar n locul lor, concernul versaillez a creat n Europa Centrala, pe lnga Italia si Germania, 25 de state mici si mijlocii, avnd o slaba alcatuire economica, care erau politiceste neformate, straine ntre ele din punct de vedere national si dependente, toate de Anglia si Franta" (2) Bulgaria suferise o a doua catastrofa nationala, n numai cinci ani,ceea ce a aruncat tara ntr-o criza morala fara precedent, a carei prima urmare a fost schimbarea guvernantilor si chiar o oarecare ncercare de schimbare a regimului politic..n august 1919, sunt organizate alegeri, sub supravegherea trupelor aliate stationate n Bulgaria (3.) Considerate a fi vinovate de dezastrul national, partidele burgheze au fost aspru sanctionate: primele doua locuri au fost ocupate de Uniunea Agrara Populara, condusa de Alexandar Stamboliiski (38%) si de narodnici (grupare devenita ceva mai trziu Partidul Comunist Bulgar) cu 18 %. Astfel, la nceput, trimisii francezi la Sofia au trimis rapoarte excelente despre Stamboliiski si guvernul sau de coalitie. n martie 1920, Stamboliiski, stapn acum pe o majoritate absoluta, i declara noului comisar francez la Sofia, Francois Georges-Picot, ca doreste sa orienteze tara catre Antanta si ca, va fi capabil sa mentina ordinea sociala si sa treaca la reforme interne. Picot raporta la Quay d'Orsay ca Uniunea Agrariana este cea mai stabila forta politica, pacifista n politica externa si antibolsevica n interior.

1 C. Iordan., Romnia si relatiile internationale din sud-estul european (1919-1924), Ed. AII, Buc, 1999, p. 25; 2 E. Moravec, Istoricul crizei cehe. Buc, 1940, p.l 1; 3 Hermet, Guy , Istoria natiunilor si a nationalismului, Ed. Institutul European, Iasi, 1997, p80

Catre sfrsitul anului 1920, atitudinea lui Georges-Picot si deci a diplomatiei franceze se modificase: legile introduse peste an de guvernul Stamboliiski ignorau organizarea societatii, faceau imposibila dezvoltarea comertului, provocau o mare neliniste industriasilor, bancherilor si capitalistilor straini. Georges-Picot se va transforma de aceea n initiatorul unui demers colectiv, al ntregului corp diplomatic prezent la Sofia care, prezenta primului ministru o notificatie privind consecintele internationale ale reformelor. Actiunea aceasta, de amploare, a fost semnalul unei oarecare izolari diplomatice a Bulgariei. Constient de consecintele unei asemenea situatii, premierul Stamboliiski s-a decis sa ntreprinda n lunile septembrie-decembrie 1920 un turneu european (cele 100 de zile"), ale carei principale scopuri au fost: scoaterea tarii din izolarea diplomatica, discutii preliminare privind admiterea Bulgariei n Societatea Natiunilor.(4) Insuccesul celor 100 de zile" este evident, caci n primavara anului 1921, guvernul agrarian era, din nou, obiectul unei puternice campanii externe, lui Stamboliiski si ministrilor sai reprosndu-li-se ca: ncercau sa eludeze obligatiile decurgnd din Tratatul de la Neuilly-surSeine, ca ntretineau relatii secrete cu Rusia Sovietica si sustineau revolutia lui Kemal Ataturk, ca neglijau propaganda comunista. Georges Picot declara chiar regelui Boris III ca, Bulgaria a pierdut ncrederea puterilor europene, deoarece adoptarea noilor legi a provocat un marasm economic si exodul capitalurilor straine. Situatia interna se agrava nsa continuu: coruptia atinsese, sub agrarieni, proportii deosebite, clasa muncitoare nu a putut depasi efectele inflatiei, populatia urbana bogata era nemultumita de limitele legislatiei agrariene, Biserica fusese si ea afectata de legea redistribuirii pamnturilor. Un grup important de nemultumiti era cel al militarilor, dar, mai ales, al fostilor ofiteri lasati la vatra conform prevederilor de la Neuilly. Acestia si pierdusera bunastarea, statutul social si ocupatia, motiv pentru care erau plini de resentimente fata de Stamboliiski, nu doar pentru ca acceptase conditiile tratatului, ci pentru ca nu mentinuse nici macar numarul limita de ofiteri admis de acesta: 20.000. Acesti ofiteri si fosti ofiteri organizeaza, n 1922, Liga Militara, imediat scoasa n afara legii de premier.(5) Lovitura de stat si violenta vor caracteriza de acum ncolo viata politica interbelica din Bulgaria, ceea ce va permite cresterea puterii regelui Boris al III-lea (1894-1943), care i succedase la tron tatalui sau n tragicele conditii ale nfrngerii bulgare din octombrie 1918. Noul prim-ministm, profesorul Alexandar ankov,lider al Aliantei Nationale (Narodan Sgovor), a nceput prin a-i suprima nu doar pe agrarieni, ci si pe comunisti: o ncercare de revolta, n
4 Bulgaria va fi, de altfel, prima dintre statele nvinse admisa n Societatea Natiunilor, n 1921 5 Traducere din Konstadinova, Bulgaria (1879-1946). The Challenge of Choice

septembrie 1923, a fost dur nabusita si continuata cu o teroare alba timp de doi ani, la capatul careia s-au nregistrat 20.000 de morti. Masurile luate mpotriva comunistilor (confiscarea proprietatilor, dizolvarea sindicatelor, scoaterea n afara legii a partidului) au continuat mai ales dupa ce la 16 aprilie 1925, n catedrala Sfnta Duminica (Sventa Neddja) din Sofia, o bomba a explodat n timpul unor funeralii nationale la care participau regele si ntregul corp politic. n mod miraculos, nici o figura proeminenta nu a fost printre cei 120 de raniti, dar reactia guvernului ankov a fost extrem de dura: mii de activisti de stnga au fost arestati, cei mai multi au murit n beciurile Politiei, restul au fost executati public. Excesele interne ale guvernului ankov si faptul ca aproape nimic din legislatia agrariana nu a fost modificata, continuau sa mentina Bulgaria n afara relatiilor politice europene, asa cum demonstreaza refuzul lumii financiare londoneze de a acorda un mprumut Bulgariei n 1925, n ciuda faptului ca aceasta parea sa aiba nevoie disperata de un astfel de ajutor financiar.A devenit tot mai clar ca, un guvern condus de extremistul ankov nu va obtine mprumutul si, de aceea, n ianuarie 1926, acesta a demisionat, fiind nlocuit de Andrej Liapcev, lider al Partidului Democrat, el nsusi macedonean. mprumutul a fost primit imediat si de el au beneficiat peste 650 de sate. Ca si predecesorul sau, Liapcev avea sa duca o politica orientata tot catre dreapta, dar cu mult mai multa dibacie.Astfel, noul prim-ministru a permis reluarea activitatii sindicatelor, refacerea miscarii comuniste sub forma Partidului Muncitoresc Bulgar, dar nu a luat nici o masura mpotriva celei mai importante organizatii extremiste macedonene, Organizatia Revolutionara Interna Macedoneana.(ORIM) Criza mondiala nceputa n 1929 a afectat Bulgaria imediat si puternic, mai ales prin nchiderea debuseurilor necesare agriculturii sale. ntre 19291934, criza economica este att de grava nct veniturile taranilor s-au redus la jumatate, cele ale muncitorilor urbani au scazut cu o treime, iar numarul somerilor a crescut continuu. Zveno (Legatura) era o organizatie fondata n 1930 de un mic numar de intelectuali, reuniti n jurul unei reviste cu acelasi nume, aflati n strnse relatii cu Liga Militara si cu colonelul Velchev. Programul lui Velchev era nsa mai complex dect simplul nationalism: era foarte critic si chiar ostil fata de organizatiile extremiste macedonene, dorind, pe de alta parte, sa amelioreze relatiile cu Iugoslavia. (6)

6 Stevan K. Pavlowitch , Istoria Balcanilor 1804- 1945, Ed. Polirom Iasi, 2002, p 268

Miscarea National - Sociala, partidul profesorului ankov, era, n schimb, extrem de popular, n spiritul epocii, mai ales printre tinerii din zonele urbane, ncercnd sa orienteze politica bulgara mai degraba catre Germania, dect catre Italia fascista.(7) Cele doua miscari si disputa preluarea puterii politice, dar, pe 19 mai 1934, cstig de cauza au zvenarii care, sub conducerea lui Velchev, organizeaza o noua lovitura de stat victorioasa: Velchev lasa conducerea guvernului colaboratorului sau, colonelul Gheorghiev, instituind mpreuna, pna n ianuarie 1935, un directorat pentru nnoire sociala, n fapt o dictatura, al carui obiectiv declarat era directionarea vietii culturale si intelectuale a natiunii catre unitate si nnoire. n realitate nsa, au fost dizolvate, mai nti, partidele politice si uniunile comerciale, dupa modelul corporatismului italian, societatea a fost mpartita n sapte categorii. Zvenarii au instituit reforme pentru a usura viata taranimii nglodate n datorii, pentru a ameliora educatia si sanatatea, n special la sate. A fost reorganizata administratia centrala si locala. Fara mari greutati, guvernul Gheorghiev a reusit, printr-o actiune decisiva a armatei, sa disperseze enclava macedoneana de la Petric, moment din care O.R.I.M., condusa de Mihailov, a ncetat sa mai fie forta formidabila care fusese dupa 1920.(8) Zvenarii, desi fusesera buni conspiratori si conducatori energici, s-au dovedit nsa a fi politicieni ne experimentati. Atunci cnd Velchev a nceput sa vorbeasca despre o noua constitutie si despre o solutie republicana, regele Boris III a nteles ca sosise, n sfrsit, momentul sa actioneze: un larg complot, la care contribuie si acei zvenari regalisti, nemultumiti de puterea celor din 19" (devetnaisetisti), reuseste, n ianuarie 1935, sa-1 ndeparteze pe Velchev, prim-ministru devenind generalul Zlatev. Doua luni mai trziu, n fruntea guvernului era asezat civilul Andrej Toshev, iar la 21 aprilie 1935, Boris III promitea ntr-o declaratie solemna, restaurarea ordinii si a unei vieti pasnice, abolirea directoratului, elaborarea unei noi Constitutii, care sa redea Bulgariei traditiile nationale si democratice.(9) Regimul Zveno s-a indreptat rapid impotriva macedonenilor. Desi nu total distrusa, ORIM nu a mai redevenit niciodata forta pe care o reprezentase candva si a incetat sa mai constituie un obstacol in strategia de politica externa. Nu au existat repercursiuni interne majore. Exista posibilitatea stabilirii unor legaturi mai stranse cu Iugoslavia.Dizolvarea partidelor si a Adunarii, precum si operatiunea indreptata impotriva ORIM au reprezentat masuri populare. In ianuarie 1936, monarhul a inceput demersuri treptate impotriva regimului pe care nu il mai controla. Pentru ca, nu a reusit sa ndeplineasca nici unul dintre aceste obiective, dar mai
7 ibidem 8 *** Istoria universala, volumul III, Editua Enciclopedica, Bucuresti, 2006, p 72 9 Berstein, Serge, Milza Pierre, Istoria sec. XX, vol III, Bucuresti, p 102

ales pentru ca, s-a dovedit a fi prea putin receptiv la ideile regelui, Toshev este nlocuit, n noiembrie 1935, cu Gheorghi Kiosseivanov,motivul imediat fiind o noua conspiratie organizata de Velchev. Conspiratia lui Velchev a facut mai usoara disolutia Ligii Militare si redobndirea de catre Boris a popularitatii printre ofiterii de trupa. Regele Boris a amanat alegerile promise si a optat pentru ajustarea constitutiei printr-o serie de modificari care aveau sa puna bazele unei democratii disciplinate si organizate.Votul general a avut loc abia n martie 1938, dar noua adunare (160 de deputati) s-a dovedit a fi greu de controlat, motiv pentru care este si dizolvata n decembrie 1939. Tot n acest moment, Kioisseivanov este nlocuit cu Bogdan Filov, cunoscut filo-german, ceea ce reflecta faptul ca, n Bulgaria, ca pretutindeni n Europa anului 1939, probleme politice externe influentau si chiar dominau deciziile politice interne. POLITICA EXTERN A BULGARIEI (1919-1939) SI REVIZIONISMULUI MODERAT Politica externa interbelica a Bulgariei a fost nsa dominata, n ciuda convulsiilor politice interne si a unei ciudate pasiuni de a trai n dorul revolutiilor, de tarul Boris III, care a avut controlul absolut. Obiectivul postbelic extern imediat al Bulgariei a fost iesirea din izolare, fara a renunta nsa nici un moment la revizuirea pasnica a tratatului de la Neuilly, prin Liga Natiunilor ( art. 19 al Pactului) si alegndu-si drept stat - patron si protector, Italia, singura putere europeana care pledase pentru ntelegerea rolului geopolitic al Bulgariei, ca o contrapondere fata de superioritatea obtinuta prin tratate de Belgrad..Un sprijinitor mult mai important al Bulgariei la Paris a fost delegatia americana, care afirmase n mai multe rnduri ca, daca Bulgariei i se cere sa cedeze Tracia occidentala Greciei, atunci ei ar fi trebuit sa i se retrocedeze Dobrogea meridionala, anexata" de Romnia n 1913 si sa primeasca si Tracia Orientala, pe ct posibil, pna la linia Enos- Midia, asa cum fusese ea proiectata n 1917. Acordnd protectia lor unei Macedonii autonom-independente, americanii credeau ca Sudul Dobrogei poate fi o buna compensatie pentru Bulgaria. Urmarindu-si acest obiectiv, Departamentul de Stat american alcatuia la 21 septembrie 1918 un Comentariu oficial asupra celor 14 puncte wilsoniene, aratnd ca, n privinta Romniei, se recunostea extinderea suveranitatii sale asupra Transilvaniei si Basarabiei, dar se formulau ndoieli asupra confirmarii

granitelor Dobrogei. Mai mult, anterior acestei date, Wilson recomandase expres o revenire la granita dobrogeana dinainte de 1913. De altfel, puterile aliate garantasera si ele Bulgariei, cu ocazia armistitiului din 19 septembrie 1918, anumite drepturi asupra Dobrogei. Atunci cnd, la sfrsitul anului 1918, Romnia si Bulgaria au revendicat acest teritoriu, trupele alite l-au ocupat, urmnd ca asupra apartenentei viitoare a Dobrogei sa decida Conferinta de pace. Reticentele Puterilor aliate au existat doar pro-forma'', caci, n fapt, n decembrie 1918, Romnia prelua deja administratia ntregului teritoriu al Dobrogei, iar n luna mai 1919, trupele franceze se retrageau din Dobrogea propriu-zisa, mentinnd ocupatia doar asupra Cadrilaterului, asupra caruia delegatia bulgara formulase pretentii istorice, etnice si juridice.(10) n ciuda reticentelor si pozitiei sceptice a delegatiei americane, a faptului ca aliatii au concluzionat ca regiunea Cadrilaterului este una cu o structura etnica complexa,careia nu i se poate aplica principiul nationalitatilor", Romniei i se acorda Dobrogea ntreaga. Istoriografia occidentala este unanima n a afirma ca, hotarrea luata n defavoarea Bulgariei se bazeaza pe considerente juridice si pe realitatea ca Romnia s-a aflat de partea aliatilor la sfrsitul primului razboi mondial. Pe de alta parte, istoriografia bulgara, mai veche sau mai noua, nu oboseste sa proclame problema dobrogeana drept principala problema a politicii externe bulgare, calificnd detinerea de catre Romnia a Cadrilaterului drept a doua ocupatie romneasca'' o reanexare" n fapt, aceasta modificare de granita a avut drept urmare ncordarea relatiilor dintre Romnia si Bulgaria(11) pentru un interval de timp care, n ciuda eforturilor depuse de ambele tari, va dura pna n 1940. De altfel, analiznd cu minutiozitate problema dobrogeana, istoricul bulgar stefan Ancev i anexeaza cel putin 3 alte aspecte: sechestrul bunurilor bulgarilor n Romnia, asezarea refugiatilor bulgari din Dobrogea locul organizatiei bulgarilor razvratiti, asanumitii comitadjii, n politica romneasca si n cea bulgara.Autorul citat uita nsa sa mentioneze ca, o situatie asemanatoare se ntlneste si n cazul relatiilor bulgaro-elene, unele aspecte fiind chiar identice, atta timp ct, n iulie 1922, reprezentantul Romniei si cel al Greciei cereau de la Geneva, Consiliului Societatii Natiunilor sa ia masuri n privinta briganzilor bulgari. Pentru solutionarea numeroaselor chestiuni pedinte ale dosarului dobrogean"a fost constituita o comisie mixta romno-bulgara, ale carei lucrari s-au desfasurat ntr-o prima faza la
10 V. Fl Dobrinescu, Ion Patroiu, Romania si organizarea pacii europene in Fr. Nanu Politica externa a Romaniei 1918-1939, Institutul European, Iasi, 1993, p 18 11 W. Bacon jr., Nicolae Titulescu si politica externa a Romaniei ( 1933- 1934), Institutul European, Iasi, 1999

Bucuresti, ncepnd din decembrie 1922, apoi la Sofia din ianuarie 1925.(12) S-au discutat, printre altele: problema ridicarii sechestrului pus de guvernul romn pe bunurile supusilor bulgari din Dobrogea de Sud, achitarea unei compensatii acceptata, n principiu, de guvernul bulgar, despagubirea cetatenilor romni care suferisera daune n timpul razboiului din partea autoritatilor civile si militare bulgare. Tratativele au decurs greu si, n ciuda unor perioade de ameliorare", acordul de principiu acceptat de guvernul Jankov, acesta nu s-a si aplicat. n tot acest timp, bandele de comitadji si-au continuat actiunile la granite, contribuind din plin la crearea unor situatii de ncordare si constituind cel mai sigur izvor de alimentare a organizatiilor iredentiste care actionau pe teritoriul Bulgariei. Tinerii refugiati bulgari sunt si ei reuniti n organizatia stefan Karadja", sub deviza : Za Dobrudja Gotovi Sme" (Pentru Dobrogea suntem gata"), organizatie care a actionat nentrerupt ntre anii 1923 - 1934. Guvernul romn a acuzat constant faptul ca oficialii bulgari finanteaza aceste organizatii irendentiste, dar fara a putea aduce dovezi n acest sens. Drept urmare, minoritatea bulgara din Dobrogea, ca si cea musulmana nsa, va fi supusa unei legislatii speciale (cea referitoare la colonizare, la sechestru si chiar la problema cetateniei), calificata de guvernul de la Sofia drept represalii". Desi multiplele petitii bulgare n acest sens au fost adresate Ligii Natiunilor, fenomenul de dizlocare etnica din Dobrogea a fost important, dar nu a fost instalata starea exceptionala", iar populatia bulgara, ca si cea turco-tatara nu a fost fortata sa emigreze. Iredentismul bulgar a nsemnat, de fapt, refuzul acceptarii Tratatului de la Neuilly, o constanta ntoarcere catre victoriile din 1912 si chiar la Tratatul de la San-Stefano din 1875. Aceasta abordare a dus la stabilirea unor obiective utopice: revizuirea pasnica a tratatelor, reluarea Dobrogei de Sud, implementarea articolului 48 din tratat pentru a asigura Bulgariei acces economic la Marea Egee. Din aceasta cauza, relatiile Bulgariei cu statele vecine au fost dificile si au evoluat greu, tocmai pentru ca Bulgaria, prin pozitia sa geografica eminamente balcanica, ar fi trebuit sa fie cheia solidaritatii regionale. Guvernele de la Sofia au ales nsa calea unei politici de forta, singura care le-ar fi permis atingerea obiectivelor initial stabilite, dar care nu erau sustinute nici de mijloacele economice reduse de care dispunea tara, nici de conditia de stat nvins. Tocmai de aceea, n ciuda sponsorizarii Italiei, cauza bulgara a facut n anii '30 putini pasi nainte. Tratatul de prietenie cu Turcia din 1925 a fost un cstig nensemnat", asa cum se credea
12 Milza, G. Berstein, Istoria sec. XX, Vol 1900- 1945, ed. ALL, Buccresti, 1999, p 212- 213

chiar la Sofia, unde regimul lui Ataturck era considerat nesigur si cu foarte putina influenta internationala. Relatiile cu Atena erau corecte dar reci, disputele bulgaro-elene axndu-se pe acordul privind emigratia voluntara si reciproca, bunurile refugiatilor si protectia minoritatilor. La nceputul anilor 30 importante schimbari au loc n politica externa bulgara: cum Italia renunta la patronajul" Bulgariei, Mussolinii prefernd sa-si instaleze dominatia n Albania si sa nu supere guvernul de la Belgrad, Bulgaria, de frica unei noi izolari, trece la efortul mbunatatirii relatiilor cu vecinii: relatiile diplomatice fusesera reluate teoretic nca din 1920, la nivel de legatie, dar acum se ncearca dezvoltarea relatiilor economice, culturale, succesul fiind minim. Perspective mai bune pare sa fi avut diplomatia bulgara n privinta apropierii de Iugoslavia: n 1930 prin ntelegerea Pirof sunt reglementate o serie de probleme legate de trecerea frontierei si de dreptul de proprietate, n timp ce, n septembrie 1932, tarul Boris si regele Alexandru se ntlnesc pentru prima data. Speranta Bulgariei de a scapa de izolare, prin stabilirea unor bune reliatii cu vecinii, primeste o grea lovitura prin crearea, n februarie 1934, a Antantei Balcanice. Cum Bulgaria a refuzat sa ia parte la alianta, a ncercat sa o sparga sau sa o ncercuiasca printr-o apropiere constanta de Belgrad. Iugoslavia, ncntata de curtea, care i se facea, a reactionat pozitiv, mai ales ca nu dorea ca o Bulgarie izolata sa devina o tinta usoara pentru unul din cele doua blocuri politico-militare care tindeau sa polarizeze din nou Europa. Moartea violenta a regelui Alexandru n octombrie 1934 a stopat o vreme dezvoltarea relatiilor srbo-bulgare. Rabdarea tarului Boris a fost nsa rasplatita n ianuarie 1937 de ncheierea pactului de prietenie bulgaro-iugoslav, important semn al schimbarilor de atitudine, dar, n fapt, putin relevant pentru modificarea relatiilor interbalcanice. La sfrsitul anilor 30, relatiile dintre statele mici devenisera oricum mai putin importante, n contextul deschiderii confruntarii dintre Germania si sistemul versaillez. Inevitabil, marile puteri se pregatesc sa intervina n Balcani, iar n Bulgaria pare sa se aplice o regula simpla: afectiune pentru Rusia (puternica, n ciuda schimbarilor politice si economice; nu este o chestiune ideologica, ci una pur sentimentala, atta vreme ct anii lungi de propaganda oficiala antiruseasca au ramas fara efect) si admiratie pentru Germania (specifica, n primul rnd, liderilor politici bulgari, ofiterilor care respectau eficienta si puterea armatei germane, intelectualilor care studiasera n Germania si care se simteau atrasi de realizarile culturalstiintifice ale acesteia).

n conditiile unei slabe prezente a Angliei si mai ales a Frantei n Bulgaria, era firesc ca Boris si guvernul sau sa aleaga drumul german", chiar daca alianta efectiva cu Germania nu va veni de la sine, ci va fi mult discutata de diplomatii bulgari, de tarul nsusi la Berlin.

BIBLIOGRAFIE *** Istoria universala, volumul III, Bucuresti, 2006 Pavlowitch, Stevan K Berstein, Serge Milza, Pierre Hermet, Guy Istoria Balcanilor 1804-1945, Ed. Polirom, Iasi, 2002 Istoria sec. XX. 1900-1945, Ed. ALL, Bucuresti, 1999 Istoria natiunilor si a nationalismului, Ed. Institutul European, Iasi, 1997 Istoricul crizei cehe, Bucuresti, 1940 Romania si relatiile internationale din S-E european ( 1919- 1924), Ed. All, Bucuresti, 1999

Moravec, E. Iordan, C.