REGIMUL POLITIC N BULGARIA NTRE 1919-1939

Un caz aparte este Bulgaria, o tara mica, cu o societate taraneasca egalitarista, bine
organizata, distincta de populatia urbana. Politica urbana, bazata pe personalitati, este
prea putin implicata, convulsiile politice pare a fi, de aceea, mai mult produsul unei
ideologii dect al unei necesitati sociologice.1[16]
n plus, Bulgaria suferise o a doua catastrofa nationala, n numai cinci ani,2[17] ceea ce a
aruncat tara ntr-o criza morala fara precedent, a carei prima urmare a fost schimbarea
guvernantilor si chiar o oarecare ncercare de schimbare a regimului politic. 3[18] n
august 1919, sunt organizate alegeri, sub supravegherea trupelor aliate stationate n
Bulgaria. Considerate a fi vinovate de dezastrul national, partidele burgheze au fost aspru
sanctionate: primele doua locuri au fost ocupate de Uniunea Agrara Populara, condusa de
Alexandar Stamboliiski (38%) si de narodnici (grupare devenita ceva mai trziu Partidul
Comunist Bulgar) cu 18 %.4[19] Stamboliiski reuseste, n cteva luni, sa-si asigure
majoritatea n Subranie, agrarienii aflndu-se de aceea n pozitia de a-si implementa
ideologia, conform unui program creat abia n 1918: o societate n care toata lumea sa
posede pamnt, dar nu prea mult; sate moderne, curate, cu strazi pavate, apa curenta,
scoli bune, biblioteci, cinematograf; taranul - proprietar trebuia sa fie ajutat de stat cu
credite, seminte si asigurarea pietelor de desfacere.5[20] Aliatii au ramas nsa suspiciosi
fata de ceea ce ei numeau un guvern radical, dar mai ales fata de programul de reforme al
agrarienilor. Se detaseaza, din acest punct de vedere, pozitia Frantei, caci diplomatia
franceza pare sa joace un rol important n primii ani de viata politica postbelica ai
Bulgariei.6[21]
Astfel, la nceput, trimisii francezi la Sofia au trimis rapoarte excelente despre
Stamboliiski si guvernul sau de coalitie, despre procesul intentat contra responsabililor
catastrofei nationale,7[22] despre masurile luate mpotriva grevistilor din transporturi, dar
1
2
3
4
5
6
7

mai ales, apreciau decizia de a nu tolera dezordinea inspirata de minoritatea comunista. 8

[23] n special, declaratia lui Stamboliiski cum ca, obligatiile ce decurgeau, pentru
Bulgaria, din tratatele de pace, vor fi ca atare ndeplinite, cautndu-se toate mijloacele
posibile de a ndeparta consecintele insuportabile pentru tara, i-au determinat pe
diplomatii francezi sa depaseasca, ntr-o mare masura, prejudecatile mpotriva
agrarienilor.
n martie 1920, Stamboliiski, stapn acum pe o majoritate absoluta, i declara noului
comisar francez la Sofia, Francois Georges-Picot, ca doreste sa orienteze tara catre
Antanta si ca, va fi capabil sa mentina ordinea sociala si sa treaca la reforme interne.
Picot raporta la Quay d'Orsay ca Uniunea Agrariana este cea mai stabila forta politica,
pacifista n politica externa si antibolsevica n interior.9[24]
Catre sfrsitul anului 1920, atitudinea lui Georges-Picot si deci a diplomatiei franceze se
modificase: legile introduse peste an de guvernul Stamboliiski ignorau organizarea
societatii, faceau imposibila dezvoltarea comertului, provocau o mare neliniste
industriasilor, bancherilor si capitalistilor straini.10[25] Georges-Picot se va transforma de
aceea n initiatorul unui demers colectiv, al ntregului corp diplomatic prezent la Sofia
care, prezenta primului ministru o notificatie privind consecintele internationale ale
reformelor. Actiunea aceasta, de amploare, a fost semnalul unei oarecare izolari
diplomatice a Bulgariei. Constient de consecintele unei asemenea situatii, premierul
Stamboliiski s-a decis sa ntreprinda n lunile septembrie-decembrie 1920 un turneu
european ("cele 100 de zile"), 11[26] ale carei principale scopuri au fost: scoaterea tarii din
izolarea diplomatica, discutii preliminare privind admiterea Bulgariei n Societatea
Natiunilor,12[27] rezolvarea unor probleme bilaterale.13[28] Stamboliiski a vizitat Londra
si Parisul, dar nu a fost primit cu foarte multa bunavointa. La Quai d'Orsay se redactase
deja o lista lunga de cereri menita sa reflecte interesul francez n Bulgaria. 14[29]
Insuccesul celor "100 de zile" este evident, caci n primavara anului 1921, guvernul
8
9
10
11
12
13
14

agrarian era, din nou, obiectul unei puternice campanii externe, lui Stamboliiski si
ministrilor sai reprosndu-li-se ca: ncercau sa eludeze obligatiile decurgnd din Tratatul
de la Neuilly-sur-Seine, ca ntretineau relatii secrete cu Rusia Sovietica si sustineau
revolutia lui Kemal Ataturk, ca neglijau propaganda comunista. Georges Picot declara
chiar regelui Boris III ca, Bulgaria a pierdut ncrederea puterilor europene, deoarece
adoptarea noilor legi a provocat un marasm economic si exodul capitalurilor straine.15[30]
Aceasta nemultumire externa reflecta, ntr-o oarecare masura, puternicele nemultumiri
interne. Era usor de sesizat, mai nti, nelinistea partidelor burgheze, a democratilor n
primul rnd, care, n absenta lui Stamboliiski, au organizat o mare manifestatie la
Trnovo si au pus bazele Blocului Constitutional, cerndu-i regelui sa sprijine o lovitura
de stat care sa-i rastoarne pe agrarieni. 16[31] arul Boris i declara nsa chiar lui GeorgesPicot ca momentul transformarii lui ntr-un arbitru ntre partide nu sosise nca, ntreaga
actiune sugera un razboi civil si ca el nu putea sa-si asume o asemenea responsabilitate n
fata poporului sau si a ntregii Europe.17[32]
Situatia interna se agrava nsa continuu: coruptia atinsese, sub agrarieni, proportii
deosebite, clasa muncitoare nu a putut depasi efectele inflatiei, 18[33] populatia urbana
bogata era nemultumita de limitele legislatiei agrariene, Biserica fusese si ea afectata de
legea redistribuirii pamnturilor. Un grup important de nemultumiti era cel al militarilor,
dar, mai ales, al fostilor ofiteri lasati la vatra conform prevederilor de la Neuilly". Acestia
si pierdusera bunastarea, statutul social si ocupatia, motiv pentru care erau plini de
resentimente fata de Stamboliiski, nu doar pentru ca acceptase conditiile tratatului, ci
pentru ca nu mentinuse nici macar numarul limita de ofiteri admis de acesta: 20.000.
Acesti ofiteri si fosti ofiteri organizeaza, n 1922, Liga Militara, imediat scoasa n afara
legii de premier.19[34]
Nemultumirea atinge punctul culminant atunci cnd, n martie 1923, Stamboliiski demite
Adunarea si anunta organizarea unor noi alegeri, n aprilie. Deoarece alegerile sunt
falsificate de organizatiile agrarieni locale20[35], se ajunge la organizarea unei largi
15
16
17
18
19
20

conspiratii: organizatiile macedonene de la Petric, Alianta Nationala a Blocului

Constitutional, Liga Mililara. La 9 iunie 1923 are loc lovitura de stat, regimul agrarian
fiind distrus n cteva ore. Cteva zile mai trziu, pe 14 iunie, Stamboliiski este capturat
de extremistii macedoneni, torturat brutal si omort. 21[36]
Lovitura de stat si violenta vor caracteriza de acum ncolo viata politica interbelica din
Bulgaria, ceea ce va permite cresterea puterii regelui Boris al III-lea (1894-1943), care i
succedase la tron tatalui sau n tragicele conditii ale nfrngerii bulgare din octombrie
1918. Boris fusese prezentat drept contrariul lui Ferdinand: moderat, democrat, pacifist,
modest. Georges Picot declara si el ca a descoperit o deosebita ntelepciune a lui Boris n
fata situatiilor interne critice si de aceea 1-a ncurajat sa aplice mai activ prerogativele
constitutionale.22[37] Boris, s-a bucurat nsa, ca si tatal sau, de un larg suport popular,
baza puterii sale fiind nsa oligarhia militara si birocratica.
Noul prim-ministm, profesorul Alexandar ankov,23[38] lider al Aliantei Nationale
(Narodan Sgovor), a nceput prin a-i suprima nu doar pe agrarieni, ci si pe comunisti: o
ncercare de revolta, n septembrie 1923, a fost dur nabusita si continuata cu o teroare
alba timp de doi ani, la capatul careia s-au nregistrat 20.000 de morti. Masurile luate
mpotriva comunistilor (confiscarea proprietatilor, dizolvarea sindicatelor, scoaterea n
afara legii a partidului) au continuat mai ales dupa ce la 16 aprilie 1925, n catedrala
Sfnta Duminica (Sventa Neddja) din Sofia, o bomba a explodat n timpul unor funeralii
nationale la care participau regele si ntregul corp politic. n mod miraculos, nici o figura
proeminenta nu a fost printre cei 120 de raniti, dar reactia guvernului ankov a fost
extrem de dura: mii de activisti de stnga au fost arestati, cei mai multi au murit n
beciurile Politiei, restul au fost executati public.24[39]
Excesele interne ale guvernului ankov si faptul ca aproape nimic din legislatia agrariana
nu a fost modificata, continuau sa mentina Bulgaria n afara relatiilor politice europene,
asa cum demonstreaza refuzul lumii financiare londoneze de a acorda un mprumut
Bulgariei n 1925, n ciuda faptului ca aceasta parea sa aiba nevoie disperata de un astfel
de ajutor financiar.25[40] A devenit tot mai clar ca, un guvern condus de extremistul
21
22
23
24
25

ankov nu va obtine mprumutul si, de aceea, n ianuarie 1926, acesta a demisionat, fiind
nlocuit de Andrej Liapcev, lider al Partidului Democrat, el nsusi macedonean.
mprumutul a fost primit imediat si de el au beneficiat peste 650 de sate.
Ca si predecesorul sau, Liapcev avea sa duca o politica orientata tot catre dreapta, dar cu
mult mai multa dibacie.26[41] Astfel, noul prim-ministru a permis reluarea activitatii
sindicatelor, refacerea miscarii comuniste sub forma Partidului Muncitoresc Bulgar, dar
nu a luat nici o masura mpotriva celei mai importante organizatii extremiste
macedonene, Organizatia Revolutionara Interna Macedoneana. Criza mondiala nceputa
n 1929 a afectat Bulgaria imediat si puternic, mai ales prin nchiderea debuseurilor
necesare agriculturii sale. ntre 1929-1934, criza economica este att de grava nct
veniturile taranilor s-au redus la jumatate, cele ale muncitorilor urbani au scazut cu o
treime, iar numarul somerilor a crescut continuu. Confruntat cu aceste dificultati,
electoratul a sanctionat guvernul Liapcev, prefernd sa dea votul sau Blocului Popular.
Guvernul a fost format de Malinov, cel care asigurase n 1918 tranzitia de la starea de
razboi la cea de pace. Desi respectat si moderat, Malinov nu a reusit nici sa puna capat
crizei economice, nici sa-si mpiedice colegii de guvernare sa duca o groteasca cursa de
mbogatire, nici sa puna capat atentatelor extremiste, 27[42] nici sa-i mpiedice pe
comunisti sa obtina un important succes n alegerile locale din noiembrie 1931. 28[43]
Pretextnd motive de sanatate, Malinov i lasa locul lui Musanov, tot un democratmoderat, care nsa, se va confrunta cu doua noi probleme: Miscarea Zveno si partidul
fascist al profesorului ankov, Miscarea National-Sociala.
Zveno (Legatura) era o organizatie fondata n 1930 de un mic numar de intelectuali,
reuniti n jurul unei reviste cu acelasi nume, aflati n strnse relatii cu Liga Militara si cu
colonelul Velchev.29[44] Zvenarii care reprezenta intelighentia, erau extrem de elitisti, dar
si etatisti, promovnd si argumentnd pentru o administratie centralizata si nationalizata,
erau contrari sistemului politic partinic, considernd ca acest sistem ncuraja politicienii
sa puna interesele partidului naintea celor ale tarii. 30[45] Programul lui Velchev era nsa
mai complex dect simplul nationalism: era foarte critic si chiar ostil fata de organizatiile
26
27
28
29
30

extremiste macedonene, dorind, pe de alta parte, sa amelioreze relatiile cu Iugoslavia. 31

[46]
Miscarea National - Sociala, partidul profesorului ankov, era, n schimb, extrem de
popular, n spiritul epocii, mai ales printre tinerii din zonele urbane, ncercnd sa
orienteze politica bulgara mai degraba catre Germania, dect catre Italia fascista.
Cele doua miscari si disputa preluarea puterii politice, dar, pe 19 mai 1934, cstig de
cauza au zvenarii care, sub conducerea lui Velchev, organizeaza o noua lovitura de stat
victorioasa: Velchev lasa conducerea guvernului colaboratorului sau, colonelul
Gheorghiev, instituind mpreuna, pna n ianuarie 1935, un directorat pentru nnoire
sociala,32[47] n fapt o dictatura, al carui obiectiv declarat era directionarea vietii culturale
si intelectuale a natiunii catre unitate si nnoire.33[48] n realitate nsa, au fost dizolvate,
mai nti, partidele politice si uniunile comerciale, dupa modelul corporatismului italian,
societatea a fost mpartita n sapte categorii.34[49]
Zvenarii au instituit reforme pentru a usura viata taranimii nglodate n datorii, pentru a
ameliora educatia si sanatatea, n special la sate. A fost reorganizata administratia centrala
si locala. Fara mari greutati, guvernul Gheorghiev a reusit, printr-o actiune decisiva a
armatei, sa disperseze enclava macedoneana de la Petric, moment din care O.R.I.M.,
condusa de Mihailov, a ncetat sa mai fie forta formidabila care fusese dupa 1920.35[50]
Zvenarii, desi fusesera buni conspiratori si conducatori energici, s-au dovedit nsa a fi
politicieni ne experimentati. Atunci cnd Velchev a nceput sa vorbeasca despre o noua
constitutie si despre o solutie republicana, regele Boris III a nteles ca sosise, n sfrsit,
momentul sa actioneze: un larg complot, la care contribuie si acei zvenari regalisti,
nemultumiti de puterea "celor din 19" (devetnaisetisti), reuseste, n ianuarie 1935, sa-1
ndeparteze pe Velchev, prim-ministru devenind generalul Zlatev. Doua luni mai trziu, n
fruntea guvernului era asezat civilul Andrej Toshev, iar la 21 aprilie 1935, Boris III
promitea ntr-o declaratie solemna, restaurarea ordinii si a unei vieti pasnice, abolirea
directoratului, elaborarea unei noi Constitutii, care sa redea Bulgariei traditiile nationale
31
32
33
34
35

si democratice.36[51]

Pentru

ca,

nu

reusit

sa

ndeplineasca nici unul dintre aceste obiective, dar mai ales pentru ca, s-a dovedit a fi
prea putin receptiv la ideile regelui, Toshev este nlocuit, n noiembrie 1935, cu Gheorghi
Kiosseivanov,37[52] motivul imediat fiind o noua conspiratie organizata de Velchev.
Conspiratia lui Velchev38[53] a facut mai usoara disolutia Ligii Militare si redobndirea
de catre Boris a popularitatii printre ofiterii de trupa.
Neutralizarea armatei i-a permis lui Boris sa promita o ntoarcere la guvernarea
constitutionala, dar- n conformitate cu "complicatiile-prezentului si noilor cerinte ale
timpurilor".39[54] n ciuda acestei declaratii, Boris nu aspira nca la o dictatura regala,
chiar daca privea cu invidie regimul de total control instalat n Iugoslavia, laica din 1929,
de regele Alexandru. De altfel, Boris va avea drept model mai degraba pe regele
Romniei Carol al II-lea, "democratia controlata" pe care o va instaura n Bulgaria fiind
foarte asemanatoare cu "democratia dirijata" a lui Carol II 40[55]. arul Boris nu se grabea
nsa si pentru ca trebuia nca sa faca fata acelorasi probleme ca si colonelul Velchev:
fortele de stnga si de dreapta, armata. O potentiala amenintare venea din partea
comunistilor, care organizasera o mare si entuziasta celebrare a zilei de 1 Mai si care se
laudau ca au "celule" n toata tara si n toate garnizoanele. Dreapta, Miscarea National Sociala a profesorului ankov, a reusit sa supravietuiasca perioadei zvenare si chiar sa se
reorganizeze n 1936 dupa structura unei organizatii de tip fascist.
La sfrsitul anului 1937 Boris nca nu introdusese reformele
constitutionale promise, n schimb, se decisese sa faca o ntoarcere lenta catre o
"democratie disciplinata', prin amendarea graduala a constitutiei si prin testarea oricaror
schimbari prin alegeri locale.41[56]
Votul general a avut loc abia n martie 1938, dar noua adunare (160 de deputati) s-a
dovedit a fi greu de controlat, motiv pentru care este si dizolvata n decembrie 1939. Tot
n acest moment, Kioisseivanov este nlocuit cu Bogdan Filov, cunoscut filo-german,

36
37
38
39
40
41

ceea ce reflecta faptul ca, n Bulgaria, ca pretutindeni n Europa anului 1939, probleme
politice externe influentau si chiar dominau deciziile politice interne.
POLITICA EXTERN A BULGARIEI
(1919-1939) SI REVIZIONISMULUI MODERAT
Politica externa interbelica a Bulgariei a fost nsa dominata, n ciuda convulsiilor politice
interne si a unei ciudate pasiuni de a trai "n dorul revolutiilor" 42[57], de tarul Boris III,
care a avut controlul absolut.43[58]
Obiectivul postbelic extern imediat al Bulgariei a fost iesirea din izolare, fara a renunta
nsa nici un moment la revizuirea pasnica a tratatului de la Neuilly, prin Liga Natiunilor
( art. 19 al Pactului) si alegndu-si drept stat - patron si protector, Italia, singura putere
europeana care pledase pentru ntelegerea rolului geopolitic al Bulgariei, ca o
contrapondere fata de superioritatea obtinuta prin tratate de Belgrad.44[59]
Este poate momentul sa aratam ca un sprijinitor mult mai important al Bulgariei la Paris a
fost delegatia americana, care afirmase n mai multe rnduri ca, daca Bulgariei i se cere
sa cedeze Tracia occidentala Greciei, atunci ei ar fi trebuit sa i se retrocedeze Dobrogea
meridionala, "anexata" de Romnia n 1913 si sa primeasca si Tracia Orientala, pe ct
posibil, pna la linia Enos- Midia, asa cum fusese ea proiectata n 1917. 45[60] Cum se
explica aceasta neasteptata atitudine americana? Credem ca motivatia politicii americane
poate fi gasita n puternicul sprijin pe care presedintele Wilson si colonelul House l-au dat
ideii de creare a unui stat n plus n Balcani: Macedonia, pe care diplomatia de peste
ocean o alesese drept baza americana pentru raspndirea influentei politice si economice
n Europa Centrala si Orientala.
Acordnd protectia lor unei Macedonii autonom-independente, americanii credau ca
Sudul Dobrogei poate fi o buna compensatie pentru Bulgaria. 46[61] Urmarindu-si acest
obiectiv, Departamentul de Stat american alcatuia la 21 septembrie 1918 un Comentariu
oficial asupra celor 14 puncte wilsoniene, aratnd ca, n privinta Romniei, se recunostea
extinderea suveranitatii sale asupra Transilvaniei si Basarabiei, dar se formulau ndoieli
42
43
44
45
46

asupra confirmarii granitelor Dobrogei. Mai mult, anterior acestei date, Wilson
recomandase expres o revenire la granita dobrogeana dinainte de 1913.47[62]
De altfel, puterile aliate garantasera si ele Bulgariei, cu ocazia armistitiului din 19
septembrie 1918, anumite drepturi asupra Dobrogei.48[63] Atunci cnd, la sfrsitul anului
1918, Romnia si Bulgaria au revendicat acest teritoriu, trupele alite l-au ocupat, urmnd
ca asupra apartenentei viitoare a Dobrogei sa decida Conferinta de pace. Reticentele
Puterilor aliate au existat doar "pro-forma'', caci, n fapt, n decembrie 1918, Romnia
prelua deja administratia ntregului teritoriu al Dobrogei, iar n luna mai 1919, trupele
franceze se retrageau din Dobrogea propriu-zisa, mentinnd ocupatia doar asupra
Cadrilaterului, asupra caruia delegatia bulgara formulase pretentii istorice, etnice si
juridice.
n ciuda reticentelor si pozitiei sceptice a delegatiei americane, a faptului ca aliatii au
concluzionat ca regiunea Cadrilaterului este una cu o structura etnica complexa, 49[64]
careia nu i se poate aplica "principiul nationalitatilor", Romniei i se acorda Dobrogea
ntreaga. Istoriografia occidentala este unanima n a afirma ca, hotarrea luata n
defavoarea Bulgariei se bazeaza pe considerente juridice 50[65] si pe realitatea ca Romnia
s-a aflat de partea aliatilor la sfrsitul primului razboi mondial. Pe de alta parte,
istoriografia bulgara, mai veche sau mai noua, nu oboseste sa proclame "problema
dobrogeana"51[66] drept principala problema a politicii externe bulgare, calificnd
detinerea de catre Romnia a Cadrilaterului drept "a doua ocupatie romneasca'' 52[67], o
"reanexare"53[68].
n fapt, aceasta modificare de granita a avut drept urmare ncordarea relatiilor dintre
Romnia si Bulgaria pentru un interval de timp care, n ciuda eforturilor depuse de
ambele tari, va dura pna n 1940. De altfel, analiznd cu minutiozitate "problema
dobrogeana", istoricul bulgar stefan Ancev i anexeaza cel putin 3 alte aspecte: sechestrul
bunurilor bulgarilor n Romnia, asezarea refugiatilor bulgari din Dobrogea54[69], locul
47
48
49
50
51
52
53
54

organizatiei bulgarilor razvratiti, asa-numitii comitadjii, n politica romneasca si n cea

bulgara.55[70] Autorul citat uita nsa sa mentioneze ca, o situatie asemanatoare se
ntlneste si n cazul relatiilor bulgaro-elene, unele aspecte fiind chiar identice, atta timp
ct, n iulie 1922, reprezentantul Romniei si cel al Greciei cereau de la Geneva,
Consiliului Societatii Natiunilor sa ia masuri n privinta briganzilor bulgari.56[71]
Pentru solutionarea numeroaselor chestiuni pedinte ale "dosarului dobrogean" 57[72], a
fost constituita o comisie mixta romno-bulgara, ale carei lucrari s-au desfasurat ntr-o
prima faza la Bucuresti, ncepnd din decembrie 1922, apoi la Sofia din ianuarie 1925. Sau discutat, printre altele: problema ridicarii sechestrului pus de guvernul romn pe
bunurile supusilor bulgari din Dobrogea de Sud, achitarea unei compensatii acceptata, n
principiu, de guvernul bulgar, despagubirea cetatenilor romni care suferisera daune n
timpul razboiului din partea autoritatilor civile si militare bulgare. Tratativele au decurs
greu si, n ciuda unor perioade de ''ameliorare", acordul de principiu acceptat de guvernul
Jankov, acesta nu s-a si aplicat.58[73]
n tot acest timp, bandele de comitadji si-au continuat actiunile la granite, contribuind din
plin la crearea unor situatii de ncordare si constituind cel mai sigur izvor de alimentare a
organizatiilor iredentiste care actionau pe teritoriul Bulgariei. Cea mai cunoscuta este fara
ndoiala I.M.R.O59[74], dar similara cu aceasta a fost si I.D.R.O. (Organizatia Interna
Revolutionara Dobrogeana).
Prima ei forma a fost organizatia secreta "Cerna Raka" ("Mna Neagra") n care s-au
reunit refugiatii bulgari din Cadrilater. n martie 1923 un congres comun al "Cemei Raka"
si al unei alte asociatii, "Dobrodja" duce la formarea I.D.R.O. 60[75] Organizatia si-a creat
imediat sedii la Varna, sumla si Ruse, desfasurnd activitati propagandistice intensive,
publicnd periodice (ziarul "Glasul dobrogean", care aparea la Ruse)61[76], dar mai ales
organiznd raiduri de jaf la granita de sud a Dobrogei.

55
56
57
58
59
60
61

Tinerii refugiati bulgari sunt si ei reuniti n organizatia "stefan Karadja", sub deviza : "Za
Dobrudja Gotovi Sme" ("Pentru Dobrogea suntem gata"), organizatie care a actionat
nentrerupt ntre anii 1923 - 1934.62[77]
Guvernul romn a acuzat constant faptul ca oficialii bulgari finanteaza aceste organizatii
irendentiste, dar fara a putea aduce dovezi n acest sens. Drept urmare, minoritatea
bulgara din Dobrogea, ca si cea musulmana nsa, va fi supusa unei legislatii speciale (cea
referitoare la colonizare, la sechestru si chiar la problema cetateniei), calificata de
guvernul de la Sofia drept ''represalii".
Desi multiplele petitii bulgare n acest sens au fost adresate Ligii Natiunilor, fenomenul
de dizlocare etnica din Dobrogea a fost important 63[78], dar nu a fost instalata "starea
exceptionala", iar populatia bulgara, ca si cea turco-tatara nu a fost fortata sa emigreze.
Iredentismul bulgar a nsemnat, de fapt, refuzul acceptarii Tratatului de la Neuilly, o
constanta ntoarcere catre victoriile din 1912 si chiar la Tratatul de la San-Stefano din
1875. Aceasta abordare a dus la stabilirea unor obiective utopice: revizuirea pasnica a
tratatelor, reluarea Dobrogei de Sud, implementarea articolului 48 din tratat pentru a
asigura Bulgariei acces economic la Marea Egee. Din aceasta cauza, relatiile Bulgariei cu
statele vecine au fost dificile si au evoluat greu, tocmai pentru ca Bulgaria, prin pozitia sa
geografica eminamente balcanica, ar fi trebuit sa fie cheia solidaritatii regionale.64[79]
Guvernele de la Sofia au ales nsa calea unei politici de forta, singura care le-ar fi permis
atingerea obiectivelor initial stabilite, dar care nu erau sustinute nici de mijloacele
economice reduse de care dispunea tara, nici de conditia de stat nvins.
Tocmai de aceea, n ciuda sponsorizarii Italiei, cauza bulgara a facut n anii '30 putini pasi
nainte. Tratatul de prietenie cu Turcia din 1925 a fost un cstig "nensemnat", asa cum se
credea chiar la Sofia, unde regimul lui Ataturck era considerat nesigur si cu foarte putina
influenta internationala.65[80]
Relatiile cu Atena erau corecte dar reci, disputele bulgaro-elene axndu-se pe acordul
privind emigratia voluntara si reciproca, bunurile refugiatilor si protectia minoritatilor. 66
[81]
62
63
64
65
66

La nceputul anilor '30 importante schimbari au loc n politica externa bulgara: cum Italia
renunta la "patronajul" Bulgariei, Mussolinii prefernd sa-si instaleze dominatia n
Albania si sa nu supere guvernul de la Belgrad, Bulgaria, de frica unei noi izolari, trece la
efortul mbunatatirii relatiilor cu vecinii: relatiile diplomatice fusesera reluate teoretic
nca din 1920, la nivel de legatie, dar acum se ncearca dezvoltarea relatiilor economice,
culturale, succesul fiind minim.67[82]
Perspective mai bune pare sa fi avut diplomatia bulgara n privinta apropierii de
Iugoslavia: n 1930 prin "ntelegerea Pirof" sunt reglementate o serie de probleme legate
de trecerea frontierei si de dreptul de proprietate, n timp ce, n septembrie 1932, tarul
Boris si regele Alexandru se ntlnesc pentru prima data.
Speranta Bulgariei de a scapa de izolare, prin stabilirea unor bune reliatii cu vecinii,
primeste o grea lovitura prin crearea, n februarie 1934, a Antantei Balcanice. 68[83] Cum
Bulgaria a refuzat sa ia parte la alianta, a ncercat sa o sparga sau sa o ncercuiasca printro apropiere constanta de Belgrad. Iugoslavia, ncntata de curtea, care i se facea, a
reactionat pozitiv, mai ales ca nu dorea ca o Bulgarie izolata sa devina o tinta usoara
pentru unul din cele doua blocuri politico-militare care tindeau sa polarizeze din nou
Europa.
Moartea violenta a regelui Alexandru n octombrie 1934 a stopat o vreme dezvoltarea
relatiilor srbo-bulgare. Rabdarea tarului Boris a fost nsa rasplatita n ianuarie 1937 de
ncheierea pactului de prietenie bulgaro-iugoslav, important semn al schimbarilor de
atitudine, dar, n fapt, putin relevant pentru modificarea relatiilor interbalcanice.69[84]
La sfrsitul anilor '30, relatiile dintre statele mici devenisera oricum mai putin
importante, n contextul deschiderii confruntarii dintre Germania si sistemul versaillez.
Inevitabil, marile puteri se pregatesc sa intervina n Balcani, iar n Bulgaria pare sa se
aplice o regula simpla: afectiune pentru Rusia (puternica, n ciuda schimbarilor politice si
economice; nu este o chestiune ideologica, ci una pur sentimentala, atta vreme ct anii
lungi de propaganda oficiala antiruseasca au ramas fara efect) si admiratie pentru
Germania (specifica, n primul rnd, liderilor politici bulgari, ofiterilor care respectau

67
68
69

eficienta si puterea armatei germane, intelectualilor care studiasera n Germania si care se

simteau atrasi de realizarile cultural-stiintifice ale acesteia)70[85].
n conditiile unei slabe prezente a Angliei si mai ales a Frantei n Bulgaria 71[86], era
firesc ca Boris si guvernul sau sa aleaga "drumul german", chiar daca alianta efectiva cu
Germania nu va veni de la sine, ci va fi mult discutata de diplomatii bulgari, de tarul
nsusi la Berlin.
Aceasta scurta expunere a tractului politicii externe bulgare n perioada 1919 - 1939 ne
ajuta sa observam o alta importanta diferenta ntre aliantele Bulgariei si cele ale
Romniei. Astfel, asa cum am vazut, Bulgaria nu reuseste sa-si creeze un sistem propriu
viabil de aliante, nu le dezvolta pe cele existente si refuza sa se ncadreze n vreun alt
sistem, cu exceptia Societatii Natiunilor.72[87]
Pe de alta parte, Bulgaria nvinsa pierdea prin tratatul de la Neuilly aproape 8.000 kmp,
avnd n 1919 doar 5,2 milioane de locuitori, n timp ce Romnia si mplinise programul
national. Era deci, firesc ca obiectivele politicii lor externe postbelice sa fie extrem de
diferite, chiar antagonice.

70
71
72