Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Nelu Zugravu, Antichitatea tarzie, Editura Demiurg, Iasi, 2005, p.15
2
Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei Mostenirea Antichitatii, Institutul European, 1998, p.306
3
Ibidem, p.315
4
Pierre Riche, Europa Barbara din 476 pana in 774, ed. Corinth, Bucuresti, 2003, p. 24
este opozitia dintre o aristrocatie bogata si o majoritate de saraci. In varful piramidei si afla
nobilissimi5. Declinul autoritatii publice, insecuritatea nascuta dupa invazii au determinat o criza
morala, cei care fac parte din clasele conducatoare fug din calea invaziilor sau „colaboreaza” cu
barbarii. Rezistenta populara nu exista. Multi dintre crestini se refugiaza in manastiri pentru a se
pune la adapost de nenorocirile vremii si de aceea unii ii considera dezertori6.
Instalarea barbarilor in Occident a fost una treptata, pentru a incerca sa slabeasca
presiunea barbarilor la frontiere, apoi sa controleze instalarea lor in Imperiu, romanii au acceptat
sa primeasca popoare intregi, denumindu-le gentiles, sau foederati, pentru ca semnau cu
administratia romana un tratat de tip foedus. In anul 451, Aetius cere ajutorul vizigotilor si al
altor barbari pentru a-l opri pe Attila, rege al hunilor. Dupa asasinearea lui Aetius si a lui
Valentinian al III-lea, vizigotii, burgunzii isi extind dominatia in Galia. Pe tronul de la Ravenna
se succed noua imparati, numiti de conducatorii barbari, care ii impun sau ii depun. Oreste, fost
secretar a lui Attila, face sa fie proclamat imparat fiul sau, Romulus Augustus, in 475. In anul
urmator, Odoacru, seful mercenarilor sciri, heruli, goti, il asasineaza pe Oreste, il depune pe
ultimu imparat si il instaleaza pe un domeniu napoletan. Trimite la Constantinopol insemnele
imperiale, restabilind astfel unitatea Imperiului Roman7.
Dupa anul 476, regatele barbare din Italia, Hispania, Galia de Sud si regatul franc,
incepand cu domnia lui Clovis din 481, se organizeaza in cadrul fostului Imperiului Roman de
Apus. In regiunile mediteraneene, barbarii aflati in minoritate pastreaza structura fostului
Imperiu, astfel incat romanii au impresia ca, sub printii care isi spun supusi ai imparatilor, nimic
nu s-a schimbat cu adevarat. Acesti printi sunt totusi crestini de confesiune ariana, iar motivul
pentru care Iustinian hotaraste, in 533, sa recucereasca o parte din Occident, pe care „stramosii
sai il pierdura din nepasare”8.
Dupa caderea Imperiului Occidental, destinul Imperiului continua cu Imperiul Roman
Oriental sau de Rasarit. Cu siguranta Imperiul Roman de Rasarit sau Bizantin din 457 avea
punctele sale puternice. Desi s-a aparat destul de slab impotriva gotilor si hunilor, a reusit sa
supravietuiasca, cu armate mai mult sau mai putin intacte, pana ce germanii au devenit mai putin
amenintatori si hunii au iesit din scena. Si totusi, Imperiul inca avea probleme externe dar si
5
Ibidem, p. 25
6
Ibidem, p. 27
7
Ibidem, p. 30
8
Ibidem, p. 40
interne serioase. Printe acestea se numarau amenintarile germanilor si persilor de la frontiere, si
dominatia generalilor barbari care aveau interesu ca imparatii si oficialii romani si fie lipsiti de
putere. Inainte ca Bizantul sa se bucure in pace de noua sa prosperitate si cultura, trebuia sa se
ocupe de germanii de la granitile sale si din armata9. Un fapt ce atesta prosperitea Imperiului
Bizantin, este chiar si dupa costisitoarele sale razboiae, dupa reducerea impozitelor si marirea
soldelor, imparatul Anastasiu a last in visteria sa o rezerva de 23 de milioane de numismata,
monede de aur si argint, aproape de trei ori bugetul anual al imperiului si mai bine de trei ori
rezerva imperiului in 45710.
Dupa Anastasiu, urmeaza Iustin, acesta in varsta de 70 de ani, era needucat, inactiv, si
prea putin potrivit sa conduca. Dar el avea un fiu adoptat, nepotul sau loial Iustinian, carea avea
36 de ani, si suficienta educatie si mai mult decat suficienta abilitate si ambitie pentru a conduce
Imperiul. Pe masura ce Iustin imbatranea, Iustinian si-a asumat treptat puterea unui suveran11.
Ideea conducatoare a politici lui Iustinian a fost refacerea Imperiului Roman. Marile etape ale
desfasurarii acestei politici au fost net definite. Pentru a dobandi libertatea de miscare in apus,
Iustinian pune capat grabnic razboiului cu persii. Apoi recucereste Africa de la Vandali, Italia de
la Ostrogoti, si o parte din Hispania de la Vizigoti12. Reusita acestor cuceriri s-au datorat
generalului Belizarie si Narses. Acesta reuseste sa transforme Mediterana din nou in lac roman.
La inceputul secolului al VII-lea, in multe privinte Bizantul se extinsese prea mult. Cu
toate ca granitile sale erau aproape la fel de indepartate ca si cele ale intregului Imperiu Roman
din secolul al IV-lea, el detinea mult mai putin teritoriu in Vest decat detinuse atunci, cu o
populatie, o economie si o armata cu care sa se apere mult reduse. Bizantul s-a confruntat la
aproape toate frontierele sale cu amenintari defensive din partea persilor,avarilor, lombarzilor,
vizigotilor, maurilor si altora. Orasele care mult timp fusese centrele administrative, economice
si culturale ale imperiului incepura sa se micsoreze, iar apararea lor si intretinerea monumentelor
lor devenea din ce in ce mai impovaratorare. Dupa 602, cu mult mai putine resurse decat in
secolul al III-lea, imperiul avea sa se confrunte cu o criza interna si externa la fel de serioasa ca
si cea care in secolul al III-lea aproape il distrusese13. In secolul al VII-lea, civilizatia bizantina
trece printr-o adevarata eclipsa: nu mai exista scriitori, istorici, pretutindeni domneste frica si
9
Warren Treadgold, O scurta istorie a Bizantului, Ed. Artemis, 2003, p. 66
10
Ibidem, p. 76
11
Ibidem, p. 75
12
Paul Lemerle, Istoria Bizantului, Ed. Universitas, p. 59
13
Warren Treadgold, op. cit., p. 106
superstitia cea mai grosolana. Toate acestea nu erau, totusi, semnele unei iremediabile decaderi,
ci numai ale unei crize profunde care avea sa transforme infatisarea Imperiului.
Ea isi are originea in dezbinarea care a opus Occidentul Orientului, iar in Orient, tarile
ortodoxe provinciilor monofizite. Istovitorul efort al lui Iustinian de a reinvia romanitatea a
esuat, iar proasta orientare a ambitiilor sale a fost platita, in secolul urmator. In consecinta, din
toate punctele de vedere, Imperiul sufera o transformare hotaratoare: nu mai este vorba de un
Imperiu Roman, ce de un Imperiu Grecesc de rasarit. El s-a adaptat noilor imprejurari si a
supravietuit, intr-o forma neindoielnic mai redusa, dar mult mai omogena, mai adecvata fortelor
sale reale si care-i permitea sa lupte cu mai multe sanse de succes impotriva inamicilor din jur.
Este forma in care Imperiul va dainui pana in secolul al XV-lea14.
Anul 395 marcheaza, deci, sfarsitul unitatii romane. Doua Imperii diferite, unul de
Rasarit cu capitala la Constantinopol, celalalt in Apus, unde Roma a cedat in fata orasului
Milano, noua capitala, reunesc mostenirea a cinci secole de dominatie romana asupra Europei si
asupra lumii Mediteraniene. Dar mitul imperiului unic, care se refera mai putin la Augustus cat la
Constantin, primul imparat crestin, va continua sa obsedeze Evul Mediu european. In Apus
inlaturarea nevolnicului Romulus Augustus de catre un sef barbar indraznet, marcheaza inceputul
regatelor barbare in Italia.
In Orient, Imperiul Roman de cultura greaca si de religie crestina, instaurat de Constantin
va supravietui o mie de ani acestui eveniment. Cand va disparea la randul sau, in 1453, sub
loviturile noilor invadatori, acesta va fi modelat in sud-estul Europei o civilizatie dupa imaginea
sa, total diferita de cele pe care le cunosc nordul si vestul continentului15.
Bibliografie: