Regatul Ostrogot

În 488 în numele împăratului Zeno, ostrogoții conduși de Teodoric, care anterior fusese
ostatic și primise o educație în stil roman la Constantinopol, au intervenit în Italia împotriva lui
Odoacru, unde au și întemeeat regatul Ostrogot. În 497 Împăratul, lui Teodoric, îi acordă titlul
de Magistrum Militum Per Italiam, dar, de facto, Teodoric, între 493 și 526, va conduce singur
Italia.

Teodoric a guvernat pe principii dualiste, el a preluat sistemul fiscal și administrativ roman

o mare parte din instituțiile romane care au supraviețuit au fost păstrate, senatul a fost menținut,
la fel sistemul juridic; pământurile populației locale nu au fost luate cu forța, ostogoții fiind
așezați separat pe pământuri publice, în nordul și centrul peninsului. În rest regele a instalat
garnizoane germanice în orașele-cheie ale Italiei și d-ea lungul frontierelor de nord. Majoritatea
funcțiilor civile erau ocupate de romani iar cele militare de germanici. În fața populației apărea
ca un conducător care își exprima atașamentul față de trecutul Romei și față de instituțiile
acesteia.

Spre deosebire de ceilalți regi barbari, a prezidat aproape întreaga domnie dintr-un singur
loc, de la Ravenna ultima capitală imperială din apus.

În relațiile cu armata se comporta ca un germanic, purta neoficial titlul de rex, s-a înrudit
cu alți regi barbari, ia ocrotit pe cei de același neam și de neamuri înrudite. Theodoric a căutat să
transforme oastea sa barbară eterogenă și mobilă într-un popor gotic stabil și sedentar, capabil de
coexistență pașnică în Italia romană. Scopul său pentru goții săi era civilizația; adică de a-i
convinge să adopte principiile romane ale domniei legii și tradițiile romane ale toleranței și
consensului societății civile, pe care ei trebuie să le protejeze prin virtutea lor militară. Cu totate
acestea, el a intenționat menținerea goților și romanilor ca grupuri separate, unul militar, unul
civil, trăind în dependență unul de altul sub autoritatea sa supremă. Astfel, Teodoric a urmat ceea
ce s-a numit o ideologie etnografică, în care se făcea deosebirea între soldați (goți) și
civili(romani). Cele două nationes, potrivit acestei ideologii, coexistau într-un singur populus,
guvernat prin lege și nu prin arme, și unit prin bunăvoința reciprocă.

Cu toate acestea domnia lui Teodoric s-a bizuit pe realitatea puterii militare gotice. Deși
Teodoric a beneficiat de sprijinul loial al dregătorilor romani, a căutat ca și alți regi barbari, să
întărească elementul gotic al stăpânirii sale prin numirea agenților săi personali, pentru a
superviza birocrația romană și a interveni în ea. El a privilegiat biserica ariană, considerată
„biserica legii goților” în rest s-a dovedit tolerant cu restul populației păstrând relații normale cu
episcopul romei și neîncercând să impună populației locale arianismul

Încercarea de a realiza o sinteză cu civilizația romană în care să păstreze identitatea etnică

și religioasă a goților. Nu-i va reuși datorită opozițiilor ce veneau din ambele direcții, societatea
romană și nobilimea gotă. Pentru romani faptul că imperiul era încă aproape constituia o sursă de
legitimare a opoziției față de regimul ostrogot, în același timp apare o reacție anti-romană printre
membrii armatei care erau preocupați de rapida romanizare a unora dintre ei. Deja spre sfârșitul
domniei sale în regat încep tensiuni politice și religioase, tensiuni care au crescut după moartea
lui Teodoric și au culminat cu uciderea fiicei sale Amalasuntha în 535. Împăratul Iustinian s-a
folosit de crimă ca de un pretext pentru a refuza recunoașterea legitimității regelui got
Theudatos, nepotul lui Teodoric, și pentru a invada Italia, războiul a durat două decenii și au
devastat Italia mai mult decât au făcut-o totate invaziile barbare din cele două secole anterioare.
Ostrogoții au încetat să existe ca stat și au dispărut în genere în baia de sânge a recuceririi
romane, va slăbi mult și tabăra bizantină, totate acestea vor înlesni invazia longombardă.

Acest tip de stat barbar, de creare și menținere a două comunități, una ortodoxă și, romană
și civilă iar alta ariană barbară și militară sub conducerea unilaterală a unui rege barabarcare
deținea un mandat imperial îl întâlnim și la vizigoți și la vandali și în aceste cazuri în final el va
ieșua. Mult mai durabil a fost tipul de regat creat de franci în nordul galiei și de micii regi
britanici în care diferențele dintre romani și barbari au dispărut rapid.