Condiţia femeii în Grecia Antică

Se știe faptul că grecii au inventat democraţia, dar pe baza unor anumite condiţii sau
limitari, principalele fiind sclavia și condiţia inferioară creată femeii.
,,Dar iată sosind domnia Atenei. Atena dintr-un simplu targ devine <<școala Greciei>>, o
Hellada a Helladei.ˮ1 Tucidide folosește expresia ,,școala Grecieiˮ pentru a arata că formarea
celor mai luminoase cetăţi ale poporului său, au fost create din punct de vedere politic, pentru
instalarea democraţiei. Atena stralucea prin organizarea celor mai frumoase serbări, spectacole de
tragedie și comedie, demonstrand statutul său de mare cetate democratică.2
Nicio societate din vremea Antichităţii nu a putut renunţa la sclavie. Nici în Evul Mediu
sclavia nu a dispărut, ci s-a transformat în șerbie. A.Bonnard spunea că sclavia este o formă
primitivă a ceea ce se numește astăzi ,,exploatarea omului de către om". Cȃnd apare sclavia? Ne
spune același scriitor, și anume, ea apare atunci cȃnd oamenii preferă să lase în viaţă pe
prizonieri, nu din omenie, ci pentru a aduce cȃștig muncind. De altfel, majoritatea sclavilor
proveneau din ţările ce fusese învinse, erau foști prizonieri de război. Principalele tȃrguri de
sclavi se aflau la Delos, la Chios, la Samos, la Bizanț și în Cipru. Sclavii erau ,,licitați", iar prețul
acestora era diferit în fiecare epocă. Un muncitor necalificat costa în jur de 2 mine, adică avea
valoarea de 100 de drahme. Femeile erau ceva mai scumpe. Niște exemple clasice ale femeilor
făcute sclave, sunt cele ale Casandrei3, Hecuba4 și cazul lui Andromaca5. Acestea au ajuns sclave,
datorită că războinicii Greciei au cucerit orașul dânselor, ucigându-le și bărbații (Hector, soțul lui
Andromaca).6

1
A.Bonnard, Civilizatia greacă. De la Iliada la Parthenon, Editura Stiințifică, Bucuresti, 1967, p.119.
2
Ibidem.
3
CASANDRA (KASSANDRA) (în mitologia greacă), fiica lui Priam, regele Troiei, și a Hecubei. Preoteasă a lui
Apolo, acesta a înzestrat-o cu darul profeției, osândind-o, în același timp, ca spusele sale să nu fie crezute. A
prevestit în zadar prăbușirea Troiei. Luată sclavă de Agamemnon, a fost omorîtă, împreună cu acesta, de
Clitemnestra.
4
HECUBA (HECABE) (în „Iliada”), soție a lui Priam. Și-a pierdut toți cei 19 copii în timpul Războiului troian.
Figura ei a devenit un simbol al durerii și al refuzului individului de a accepta fatalitatea.
5
ANDROMACA (în „Iliada”), soția lui Hector și mama lui Astianix. Simbol al durerii demne. După căderea Troiei,
a devenit sclava lui Pirus, fiul lui Ahile.
6
R. Flacelière, Viața de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle, Editura Eminescu, București, 1976, p.63-65.
1
 ,,În Grecia Antică, o cetate se definește nu atât prin teritoriul pe care îl ocupă, cât prin
oamenii care o alcătuiesc.7” Atena era împărțită în cetățeni, meteci și sclavi. Cetățenii adevărați
care puteau lua parte la democrație reprezentau un număr mic în cadrul cetății, dar aceștia se
bucurau de anumite privilegii, printre care și participarea intensă la problemele de ordin politic
ce se desfășurau în Atena. Aceștia trebuiau să fie de genul masculin. Metecii sunt oamenii liberi
care veneau din alte regiuni în Atena, erau niște străini și nu primeau titlul de cetățeni. Dar
existau și alți membrii ai Atenei cu drept de cetățean, și anume femeile. Putem spune că femeia
se afla la marginea vieții cetățenești, pe ultima treaptă a societății din care făcea parte. Femeia, în
ciuda inferiorității sale în raport cu bărbatul, este considerată cetățeană, jucând un rol important
în viața familială. Ea este catalogată intenționat ca fiind o prizonieră a propriei case, dar în
același timp este si stăpâna gospodariei.8
Titlul de ,,prizoniera propriei caseˮ are multiple conotații. Totul începe din momentul
nașterii fetei până la căsătoria propriu-zisă a viitoarei femei, aceasta fiind încă minoră. Aflăm
despre situația femeii, care se afla încă din primele secole într-o cvasi-sclavie 9. Femeia care era
sclavă dădea naștere unui copil, acesta automat devenea sclav, neaparținând mamei, ci
proprietarului/stăpânului ei. Fetele aveau cel mai mult de suferit. Aristotel definește condiția
sclavului spunând despre acesta că nu este decât un ,,obiect însuflețit10ˮ, reprezentând un bun al
stăpânului. Căsătoria dintre doi sclavi era tolerată doar de stăpân, el stabilea dacă bărbatul și
femeia se puteau uni, acesta putea să-i despartă vânzându-i separat.11 Fetele nemăritate foarte rar
apăreau în curtea interioară a casei. Ele trebuiau să se ferească de privirea bărbaților din propria
lor locuință. Tot ce știa o femeie din Atena , se datora învățăturilor primite de la mama, bunica, în
orice caz, chiar și de la slujnicele ei. Nu mergeau la școală. Ele erau închise în propriul
gyneceu12, de la naștere și până la moarte, schimbându-si doar stăpânul sau tutorele. Femeile care
dădeau naștere unor fete, trebuiau să se ocupe de ele , formându-le și învățându-le să-și facă
7
Idem, p. 42.
8
Ed. Lévy, Grecia in secolul V, Editura Teora, București, 1998, p.115-133.
9
A.Bonnard, Civilizatia greacă. De la Iliada la Parthenon, Editura Stiintifică, Bucuresti, 1967, p.26.

Cvasi-sclavie= o sclavie pe jumătate.

10
Idem, p.140.
11
Ibidem.
12
Gyneceu= apartament rezervat femeilor în casele antice grecești, dar și în cele turcești.
2
propriul gyneceu. Sau citându-l pe scriitorul Bonnard ,,le pregătea pentru trista condiție de
menajeră reproducătoare”.13 Fetele chiar și dacă ieșeau în lume, erau despărțite de băieți. Un
exmplu ni-l dă R. Flacelière când ne vorbește despre necesitatea ca fetele să învețe să cânte și să
danseze, astefel încât să poată lua parte la corurile religioase, sărbătorile religioase și procesiuni.
Acestea fiind singurele ieșiri ale fetelor.14
Gena feminină a suferit mult în Grecia Antică. Femeile au fost vorbite cu mult misogism
de către bărbați, arhaicul poem grecesc satiric "Tipuri de femei" scris de Simonides din Amorgos
fiind exemplul perfect, unde vom regăsi influențe animalice. Primul din tipurile de femei propus
de acesta provine din porc - o scroafă păroasă, a cărei casă este asemeni unei grămezi de gunoi.
Ea însăși, nespălată și îmbrăcată în haine murdare, se odihnește mereu, îngrășându-se într-una. O
altă specie de animal care se regăsește și la femeie își are originea în vulpe. De o rautate pură,
este conștientă de toate, nu are cum să-i scape nimic, rău sau bun, și declară că ceea ce-i bun este
rău, și ceea ce-i rău este bun. Starea sa de spirit se schimbă de la o clipa la alta. Un alt tip
caracteristic de femeie derivă din câine. O cățea bună de nimic, ea își dorește să audă totul, să le
știe pe toate, să meargă peste tot, să își vâre nasul în orice, să latre indiferent dacă vede sau nu pe
cineva, chiar și la proprii bărbați. Un tip aparte de femeie se trage din marea schimbătoare, având
două fețe: una calmă și zâmbitoare și una sălbatică și respingătoare. O femeie deosebită își are
proveniența într-un măgar cenușiu. Este obișnuită să fie bătută, și nu se lasă până când nu o
ameninți și nu o forțezi cu adevărat să facă ceva. Un alt nenorocit și dezgustător tip de femeie,
derivă din nevăstuică: detestabilă în orice fel, fără vreun farmec, fără vreo urmă de atractivitate.
Nu trebuie să fie uitat tipul de femeie provenind dintr-un cal mereu cu a sa coamă în vânt,
ferindu-se de orice muncă. Iși spală corpul de două ori pe zi, uneori de trei ori, are întotdeauna
părul bine aranjat și este tot timpul îmbracată cu rochii împodobite cu flori. Să ne amintim și de
femeia maimuță, care nu are gât și nici fund. Este toată numai picioare și nu are nicio rușine,
nepăsându-i de oamenii care râd de ea. Singura femeie de care ar trebui să fii mândru ca și
bărbat, este femeia albină. Gospodăria de care se ocupă ajunge înfloritoare și va da naștere unor
copii buni și înțelepți. Ea nu va sta la bârfă cu celelalte femeii.15

13
A.Bonnard, Civilizatia greacă. De la Iliada la Parthenon, Editura Stiintifică, Bucuresti, 1967, p.152.
14
R. Flacelière, Viața de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle, Editura Eminescu, București, 1976, p.42.
15
A.Bonnard, Civilizatia greacă. De la Iliada la Parthenon, Editura Stiintifică, Bucuresti, 1967, p.151-152.
3
 Nici căsătoria lor nu era una conformă unei cetăți democratice, încălcându-se drepturi
esențiale. Femeia nu avea dreptul să-și aleagă bărbatul. Foarte rar era întrebată și nici atunci
consimțământul ei nu prea conta. Se spune că nici măcar nu putea sa-și vadă viitorul soț până la
căsătorie. Tatăl alegea bărbatul ideal pentru fiica lui. În cazul în care acesta nu era prezent, de
această activitate se ocupa fratele cel mai mare născut din același tată sau bunicul. Au fost dăți
când și tutorele legal a ales pentru fată, bărbatul ideal. Am să citez un proverb auzit de la bătrâni,
chiar în zilele actuale, care sună cam așa : ,, Ia-ți bărbatul pe care-l vor părinții!”. Același citat l-
am întâlnit și în documentările mele, spus de un autor din epoca târzie. Căsătoria avea loc între 2
persoane,un barbat și o fata, nu era o femeie. Exista o diferența foarte mare între vârste. De cele
mai multe ori, bărbatul avea dublul vârstei viitoarei lui femei, care încă se mai juca cu păpușa
Artemidei16. Hesiod îî sfătuia pe bărbați să se căsătorească pe la 30 de ani cu o fată de 16 ani 17.
Însuși Socrate a fost căsătorit cu o minoră de nici 15 ani.
Căsătoria legitimă, realizată între 2 cetățeni, se aseamănă cu cea din zilele noastre, până
la un anumit punct. Facând abstracție, în nunțile obișnuite ne trebuie doi miri care să se
căsătorească, un om care să oficializeze căsătoria și o locație unde va avea loc evenimentul. De
obicei, primarul face toate acestea. Să nu uităm că trebuie să fie și martori care să susțina
veridicitatea logdnei. Revenind la nunta din Grecia Antică, există o procedură ce poartă numele
în traducere literară ,,înmânarea unui zălog”. Este mai mult decât o o simplă logodnă, este o
înțelegere orală, cu fraze rituale între viitorul soț și kyrios, tatăl fetei , la care se adaugă și
martorii care trebuiau să afirme că procedura a avut loc. Așadar se poate observa asemănarea
destul de bine. Un dialog din Menandru ne spune exact cum au decurs lucrurile în cadrul nunților
antice, prin dialogul purtat între Potaicos, reprezentând tatăl și Polemon, jucând rolul soțului.
Frazele rituale spuse de tată sunt : Îți dau această fată ca să aducă pe lume copii legitimi. Îți mai
dau și o zestre de 3 talanți.18 Se poate subînțelege rolul pe care îl va juca soția, aceea de
procreatoare. Femeia depindea de bărbat, iar daca nu dădea naștere de copii legitimi, preferabil
de genul masculin, risca să o repudieze soțul. Bărbatul grec antic urmarea să aibă copii care să-i
ducă numele mai departe, un comportament tipic prezent și la oameni din secolul actual. Acest

16
Mic dicționar mitologic greco-roman, Artemide=Artemis, zeiță foarte venerată de greci, zeița vânătorii.Sora
geamănă a lui Apollo.
17
Hesiod, Munci și zile, p.696-698, apud. R. Flacelière, Viața de toate zilele în Grecia.., p.79.
18
Menandru, Fata cu părul tăiat, p.435-437, apud. R. Flacelière, Viața de toate zilele în Grecia..., p.80.
4
tip de căsătorie, poartă numele de căsătorie monogamică, și are rolul de a-l asigura pe bărbat că
va fi unicul tată al fiilor lui.
Se făceau multe ritualuri în ziua nunții, printre care se număra și preferița cetățenilor de
a-și face nunta în anotimpul de iarnă, cu precădere în luna Gamelion( ianuarie), o lună care era
consacrată Herei19. Un alt ritual cu o valoare simbolică, este cel în care tinerele logdnice își
consacră jucăriile zeilor. Are loc și un ritual de purificare, o baie săvârșită de tânăra fata, pentru
care un întreg alai mergea la o fântână anume și lua apă.20 Dar și băiatul avea o baie
purificatoare. Acest obicei se mai poartă și în zilele noastre. Un obicei din zilele noastre care se
aseamănă cu unul din Sparta, este cel al furtului miresei. În lumea antică sub aspectul unei răpiri,
bărbații se căsătoreau răpindu-și soțiile.
Căsătoria nu pune capăt vieții sedentare pe care o duc femeile închise în casă, fiindcă ,,o
femeie cinstită trebuie să rămână în casă”. La Atena, gineceele femeilor nu erau închise cu cheia,
decât noaptea, iar ferestrele nu aveau gratii. Ceea ce le ținea în casă cu adevărat era datina.21 Dar
până la urmă asta însemna idealul unei bune educații. Făcând o distincție între clasele sociale,
atenienii săraci nu aveau decât o locuință mică, și astfel le permiteau soțiilor să plece de acasă.
De altfel, ele aveau datoria de a asigura familiei mâncare și altele, și de regulă se angajau ca
vânzătoare la piață de legume,smochine,coroane,parfumuri sau ca brutărese, hangițe etc. Pe de
altă parte, femeile în vârstă pot ieși din casă după cum poftesc. În Adunarea Femeilor 22 o bătrână
a fost zărită de un tânăr bărbat. Mare i-a fost uimirea, fiindcă bătrâna i-a zis:,,ești uimit să mă
întâlnești afară.23” De altfel, nimic nu o împiedica pe tânara soție să meargă la o prietenă să ia
prânzul.
Totuși nu se nășteau mulți copii în căsătoriile legale, fiindcă bărbatul găsea în afara
căsniciei pe curtezane, care se bucurau de alte condiții. Se bucurau de mai multă libertate și
beneficiau de o poziție mult mai bună, de o educație față de restul femeilor. Erau carismatice și
participau la banchete ale bărbaților. Un alt motiv al lipsei copiilor este acela că o gură de hrănit

19
Hera= zeița căsătoriilor.
20
R. Flacelière, Viața de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle, Editura Eminescu, București, 1967, p.82-83
21
Idem, p.87.
22
Aristofan, Adunarea Femeilor, 992-993.
23
Ed. Lévy, Grecia in secolul V, Editura Teora, București, 1998, p.132
5
era un sacrificiu în plus. Existau 2 metode de a nu avea o familie numeroasă: avortul care era
aprobat de lege și expunerea copiilor nou-născuți.
Bărbatul avea privilegii, este clar. Acesta putea să dețină pe lângă soția legitimă,
curtezane și concubine. Un discurs atribuit lui Demosthene declară ,,Pentru plăcere, avem
curtezane, concubine pentru a fi bine îngrijiți, și soții pentru a ne da copii legitimi. Putem să
deducem că femeile nu erau decât niște obiecte de care se foloseau bărbații. De asemenea, soția
nu ieșea din casă și nu cunoștea prietenii soțului ei. 24 Stoicismul târziu va reface în Grecia
dragostea conjugală, probabil pe baza moravurilor romane. Dragostea dintre bărbați nu mai
respecta norma religioasă și chiar tradiția filosofică o sprijinea. La Atena, incestul nu era oprit de
nicio lege a cetății, dar totuși legătura dintre ascendent și descendent atragea pedeapsa divina, așa
cum se văzuse la Sofocle. Un atenian spune într-o pledorie că și-a măritat fata cu un nepot și nu
cu un străin ca să păstreze și să întărească legăturile de sânge25. Apare, deci, principiul
endogamiei, care însemna că o căsătorie între rude era aprobată. Căsătoria se face în general de
dragul familiei, de dragul urmașilor. ,,O căsătorie reușită, dacă există așa ceva, nu acceptă
tovărășia și condițiile dragostei.” Un exemplu de concubinaj este cel al frumoasei Aspasia, fiica
unui milezian, expertă, se zice, în arta nouă a sofisticii. Pericles, după ce o alungase pe nobila sa
soție, o aduce pe Aspasia în propria-i casă, concubina lui. Această practică a concubinajului era
un fel de căsătorie, dar era catalogată ca drept prostituție. Totuși, acest caz arată că femeia dorind
să-și schimbe statutul social, și-a dobîndit o personalitate începând de jos, de la titlul de
curtezană, apelând la orice metode. Celebrul Platon accepta concubinajul cu condiția ca bărbatul
să nu-și afișeze ,,prietenele” și ca ele să nu manifeste nemulțumiri26.
Titlul de ,,stăpâna gospodăriei”, femeia greacă și-l merită din plin. Autoritatea unei femei
este determinată de cheile pe care le ținea asupra ei., în special de la cămara cu provizii și de la
beci. Dar dacă femeia avea vicii, precum lăcomia, băutul și risipa, bărbatul putea să o lase fără
chei.27 Revenind la sclavi, aceștia se ocupau în cea mai mare parte de treburile casnice.
Majoritatea treburilor din gospodărie depindea de serviciul femeilor sclave. Sub supravegherea
stăpânei, femeile sclave se ocupau cu pisatul sau măcinatul graunțelor folosindu-se de râșnițele

24
A.Bonnard, Civilizatia greacă. De la Iliada la Parthenon, Editura Stiintifică, Bucuresti, 1967,p.152.
25
R. Flacelière, Viața de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle, Editura Eminescu, București, 1967, p.79.
26
A.Bonnard, Civilizatia greacă. De la Iliada la Parthenon, Editura Stiintifică, Bucuresti, 1967, p.153.
27
R. Flacelière, Viața de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle, Editura Eminescu, București, 1967, p.98.
6
antice. Era o muncă destul de grea. De asemenea, stăpâna le intructa și le poruncea ce să facă în
bucătărie. Stăpâna lucra cot la cot cu sclavii în țesătorie, broderie și la tors. Soția este cea care
domnește în interiorul casei, având grijă de toate. Pentru a-și desfășura treburile prin gospodărie
femeia greacă după bunul plac, bărbatul este oarecum silit să participe la diferite activități
politico-juridice pe lângă munca câmpului și vânătoarea. E C O N O M I C U L lui Xenofon ne
prezintă în detaliu îndatoririle stăpânei casei. R. Flacelière ne dă ca și exemplu recomandările lui
Ischomachos către soția lui: ,,Va trebui să stai acasă, să-i trimiți la lucru împreună pe toți
servitorii care nu lucrează acasă; să iei în primire ceea ce ți se aduce, să împarți ceea ce urmează
să fie cheltuit, să te gândești dinainte la ceea ce trebuie pus deoparte și să ai grijă să nu cheltuiești
într-o lună ce-ar trebui să cheltuiești într-un an. Când ți va aduce lână va trebui să te îngrijești să
se facă haine pentru cei care au nevoie, și va trebui să te îngrijești ca rezervele de grîne să nu se
strice...Când se va îmbonăvi un slujitor,va trebuie să veghezi să i se dea îngrijirile necesare.28”
Din comedii și tragedii aflăm că doicile și pedagogii dețineau un loc important în viața
familială. Doicile erau un fel de ,,bone de copii” care îî educau pe copii, îi dojeneau dar în
același timp le ofereau și afecțiune. Astfel, copilul se atașa de sclav, iar când creștea mai mare,
,,doica” ocupa un spațiu în casa dânsului. Se poate observa o îmbunătățire a condiției femeii.
În Sparta, femeile nu erau așa condiționate de legi ca la Atena, unde acestea erau închise
în casă. Acest fapt se reflecta și în comportamentul lor mai liber. Ele se angajau în practicarea
unor multiple sporturi, cot la cot cu băieții, chiar în spațiul public. Le vedem pe câmpul de luptă
chiar, antrenându-se la luptă și la aruncarea discului și a suliței. Mamele trebuiau să fie zdravene
și voinice, iar femeile să fie înzestrate cu multe calități virile. Educația ateniană blăndă practicată
în casă nu le era pe plac Spartei, care din totdeauna a fost în rivalitate cu Atena. Femeile spartane
apăreau fără veșminte la procesiuni la fel ca băieții, dansau și cântau la ceremoniile religioase
astfel încât să fie observate. Se părea că așa se punea baza viitoarelor căsătorii, de unde se vor da
naștere unor copii voinici Spartei.29
Dar, condiția femeii nu a fost dintotdeauna așa, una inferioară. În societatea greacă
primitivă, importanța femeii este demonstrată de către A.Bonnard prin evocarea divinităților
feminine care se ocupau cu fecunditatea. Acesta le dă exemple pe Marea Mamă sau Cybele și
Demeter, numele său însemnând Pământ-Mamă sau Mamă a grâului. Femeile au avut un rol

28
Idem, p.90.
29
Idem, p.109.
7
important în societate , acestea au dus lumea la viața sedentară, ocupându-se de agricultură și
rezolvând în mare parte problema hranei, se ocupa de treburile casnice și căuta leacuri pentru
boli prin culegerea diferitelor plante. De asemenea, din literatura greacă aflăm despre niște femei
care se aflau pe picior de egalitate cu bărbații lor, uneori ordonau sau am putea spune
,,manevrau” viața soților. Dintre aceste femei, amintim pe Andromaca și Hecuba în Iliada,
Penelopa în Odyseea. Dar să nu o uităm și pe Arete, regina flacienilor.30
Și în epoca cretană, femeia se bucura de libertate și considerație, statutul ei fiind în
antiteză cu cel al femeii grece, în secolul al-Ⅴ-lea. Femeile din Creta aveau meserii foarte vaste.
Înainte de căsătoria monogamica, a existat matriarhatul. Niște cercetări recente au demonstrat că
pe țărmurile Egeei au existat mai multe persoane unde situația femeii era mai bună, unele dintre
populații cunoscund matriarhatul31. Copiii luau numele mamei, gradele de rudenie stabilindu-se
după descendența feminină. Femeile își alegeau în mod succesiv mai mulți bărbați și conduceau
comunitatea. Cercetătorii insulei Creta, unde a luat nastere cultura minoică, sunt convinşi că aici
femeile aveau un statut deosebit, privilegiat. Drept argument principal pentru această teorie
servesc frescele din palate. Pe ele, femeile sunt reprezentate nu într-un spaţiu închis al vreunui
harem (precum se întâmplă în arta veche orientală), ci în stradă, în mijlocul mulţimii, în timpul
sărbătorilor, în dansurile ritualice sau la competiţii sportive. Chiar există o ipoteză conform
căreia femeile de pe insula Creta erau mult mai viteze decât cele din alte ţări.

30
A.Bonnard, Civilizatia greacă. De la Iliada la Parthenon, Editura Stiintifică, Bucuresti, 1967, p.151
31
Matriarhat= formă de viață socială în dezvoltarea comunei primitive, caracterizată prin filiație maternă și în care
femeia avea un rol predominant în viața economică și socială.
8
 Concluzii

,,Căci pe om și viața omenească a căutat poporul grec să le facă mai bune. 32” Așa a
binevoit și femeia, să-și schimbe condiția în Grecia Antică, mai bine spus, să-și recapete
imaginea ce o avusese altă dată. Grecia fiind acea țară mult renumită pentru filozofii ce i-a dat
lumii și pentru democrația ei. Totuși, renumele ei a fost pătat de anumite obscurități, precum
tratarea rea asupra genei feminine și sclavilor. Însuși filozofii le considerau ființe inferioare. Ele
erau închise în propriul gyneceu și puteau ieși din casa doar cu voia bărbatului. Dacă ieșea
singură, imediat era catalogată ca drept prostituată, concubină sau sclavă. Cetățenia îi oferea
femeii dreptul de a se căsători cu un bărbat cetățean, dar nu-i oferea niciun drept politic sau
economic. Principala sa ocupație după ce devenea soție era administrarea treburilor gospodărești.

32
Leveque P., Aventura greacă,Ⅱ,,Ed. Meridiane, București, 1987, p.29.
9
La atenieni, o administrare bună a gospodăriei însemna o reușită a căsniciei, iar dacă nu aducea
pe lume moștenitori bărbatului ei, acesta putea să divorțeze de ea.
În Sparta, burlacii care nu doreau să se însoare erau pedepsiți de lege. În schimb, în Atena
legea era mai permisivă, dar opinia publică te obliga să te căsătorești, căci erau priviți cu dispreț
și cu dezaprobare. Așadar, majoritatea cetățenilor se căsătoreau din obligație pentru a-și păstra
statutul în societate33.
Femeia era limitată, nu era respectată. Dar, prin mai multe cercetări, am aflat că nu a fost
chiar așa de rea și inumană condiția sexului frumos. Dacă e să ne luăm și după modelul zeilor,
miturile despre Hera vor reflecta condiția femeii. Frumoasa și falnica zeiță, soția lui Zeus, era
respectată de toți zeii din Olimp, însuși Zeus arăta o înaltă cinstire soției lui, cât și aceasta, la
rândul ei, trebuia să-și respecte bărbatul34.
În opinia mea, femeia încă caută să se emancipeze, să nu mai depindă de bărbăt. A reușit
ea oare ? Cu toate că totuși se poate observa o îmbunătățire, în unele țări, în special în Orientul
Mijlociu, femeile încă trăiesc ca în antichitate, condiția lor depinzând de aspecte religioase și
sociale. Până și Aristotel, care este unul dintre cei mai mari gânditori ai antichității, ne arată până
la ce punct, felul nostru de a gândi este dominat de condițiile societății în care trăim.

33
R. Flacelière, Viața de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle, Editura Eminescu, București, 1967, p.77.
34
N.A.Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Științifică, București, 1958, p.22.
10