Ereziile din Occident (secolele

XII-XIV)
Corolenco Cristian
 Cuprins
1. Introducere
2. Apariția și evoluția ereziilor
3. Contextul manifestărilor eretice din Occident(sec XII-XIV)
4. Europa de Sud- Vest: principala regiune a mișcării anti-bisericești
4.1 Valdenzii
4.2 Catarismul- un fenomen timpuriu de reformare
5. John Wycliffe – precursorul Reformei
6. Alte erezii
7. Concluzii
8. Bibliografie
 Introducere
• Erezia în creștinism a fost și este un fenomen răspândit, care constă în negarea sau punerea la îndoială a
oricăreia dintre doctrinele fundamentale ale credinței creștine, așa cum sunt definite de una sau mai multe
biserici creștine.
• În creștinismul occidental, conceptul de erezie este cel mai adesea menționat ca acele credințe care au fost
anatemizate la unul dintre consiliile ecumenice recunoscute de Biserica Creștină. În Orient, erezia este un
concept mai puțin concret și poate fi înțeles ca o abatere de la tradiția bisericească.
• Lupta dintre creștinism și erezii s-a început încă din secolul II d.Hr, în același timp, au apărut primele teorii despre originea
ereziei de la diavol.
• Ereziile s-au manifestat, după cum știm, încă din primele momente ale existenței creștinismului ,în perioada de dominație a
ideologiei religioase, ereziile au fost o formă specifică de protest social ,care au atins cea mai mare dezvoltare și semnificație
socială în Evul Mediu, îndeosebi începând cu secolele XII-XIV în partea Occidentală a Europei.
• Așadar, scopul prezentării de față, fără a avea pretenții de exhaustivitate, încearcă o prezentare sintetică a ereziilor din spațiul
Europei Occidentale din intervalul cronologic cuprins între secolele XII-XIV, dar cu unele incursiuni în istoria ereziilor
timpurii.
• Obiectivul esențial a fost posibilitatea de a urmări și analiza fiecare erezie din secolele XII-XIV din Occident. Totodată,
pentru a înțelege mai bine esența acestor mișcări eretice ,este nevoie de a prezenta contextul apariției acestor fenomene
religioase și impactul lor.
.
 Apariția și evoluția ereziilor

. • Monopolul bisericii creștine asupra

ideologiei, politicii și, ulterior, asupra
legilor, stabilit după recunoașterea
creștinismului ca religie oficială, nu a putut
decât să fie criticat.

• Controlul strict al bisericii oficiale asupra

vieții spirituale a societății, folosirea celor
mai dure forme de exploatare - toate
acestea au dus la un protest.
 • Pentru toate ereziile, idealul este
. creștinismul timpuriu, doar cele mai
moderate s - au limitat la obiectivele
reconstruirii vieții religioase și bisericești,
iar cele mai radicale - toate sferele
societății.

• Ereziile apar în centrele vieții intelectuale

ale timpului lor, care coincid cu centrele
de dezvoltare a meșteșugurilor și
comerțului și, prin urmare, cu viața socio-
politică. Sfinții Pustnici, Hieronymus Bosch ,anii 1490
• Din evenimentele turbulente din secolele VI-VII, Biserica
oficială a ieșit mai puternică atât ideologic, cât și
organizațional.
• Ea și-a lustruit dogmele și doctrinele de bază.
• Din cele două izvoare ale creștinismului - Sfintele Scripturi
și Sfânta Tradiție - s-a pus tot mai mult accent pe acestea
din urmă, adică pe lucrările Părinților și învățătorilor
bisericii
• Pretențiile politice ale Bisericii, care au căutat să subjuge
puterea seculară, s-au intensificat și ele.
Salvatorul lumii (Salvator
Mundi), Leonardo da Vinci, 1500
• A doua creștere semnificativă a învățăturilor eretice este
asociată cu ascensiunea meșteșugurilor și a comerțului în
orașele din Europa de Vest și de Sud în secolele XI-XIII.

• În Lombardia, în nordul Italiei, apar Waldensieni (adepți ai lui

Pierre Waldo), iar în Languedoc, tot în sudul Franței,
Albigenzii.

Încoronarea cu coroana de spini, Valentin

de Boulogne, 1615
 Contextul manifestărilor
eretice din Occident(sec XII-
XIV)
• Mișcările eretice din Europa sec. XII-XIV erau un
fenomen destul de uniform.

• Participanții la astfel de mișcări au căutat să

interpreteze Biblia fără medierea bisericii.

• Acesta a fost principalul laitmotiv al tuturor

sectelor și mișcărilor eretice din Europa
medievală, dintre care erau foarte multe.
• Sfânta Scriptură este izvorul cunoașterii despre
Dumnezeu și legea divină, pe care s-au bazat
ideologii ereziilor. În opinia lor, omul de rând
însuși putea înțelege Biblia.

• Biserica credea însă că Sfânta Scriptură nu pote fi

interpretată corect fără mijlocirea ei, deoarece
Biblia este plină de o serie de contradicții formale.

• Poziția clerului era fermă – ei reprezintă o

instituție a vieții publice, care este chemată să
învețe omului legea lui Dumnezeu.

.
Coborârea lui I.H de pe cruce,
Giorgio Vasari, 1540
• În secolele XI-XII a existat o creștere a mișcărilor
eretice. Deja grupuri destul de semnificative de
oameni au început să ia parte la ele.

• Zonele de distribuție au fost nordul Italiei, sudul

Franței, Flandra și, parțial, Germania – Locuri de
dezvoltare urbană intensivă.

• Una dintre primele mișcări eretice majore care au

avut o rezonanță Europeană a fost Bogomilismul
(Bulgaria, secolele X-XIII).
• Opinii similare cu cele ale lui Bogomilismului și
care au crescut pe aproximativ același teren social
(cu Bogomilismul) au fost predicate în Europa de
Vest în secolele XI–XIII.

• Catari, Arnoldiştii , Petrobrusienii , Humiliații,

Frații și surorile Spiritului Liber, Frații
Apostolici, etc.

• Programele mișcărilor eretice, care au exprimat

interesele celor mai dezavantajați, au cerut să se
întoarcerea la organizarea creștină timpurie a
Judecata De Apoi, Giotto di
Bisericii.
Bondone, 1306
 Europa de Sud: principala regiune a mișcării anti-bisericești

La sfârșitul secolului al XII-lea, două puternice

mișcări eretice au apărut în regiunile muntoase din
nordul Italiei și sudul Franței. Este vorba despre
Catarii și susținătorii lui Pierre Waldo.

Lumina lumii, William

Holman Hunt, 1853
• Valdenzii sau Săracii din Lyon mișcarea religioasă în
creștinismul occidental.
• Făcând apel la idealurile creștinismului timpuriu,
valdenzii au susținut abolirea proprietății private,
sărăcia apostolică și ajutorul reciproc, libertatea de a
citi Biblia.

Pierre Waldo. Sursa: pinterest

 Începutul mișcării

• Potrivit legendei, Peter Waldo a renunțat la avere ca un

obstacol pentru predicare, ceea ce i-a determinat pe alți
membri ai clerului catolic să-i urmeze exemplul. Din
cauza acestei evitări a bogăției, mișcarea a fost cunoscută
devreme ca Săracii din Lyon și Săracii din Lombardia.

• În 1179, Valdenzii au mers la Roma pentru a primi

binecuvântarea Papei Alexandru al III-lea, dar acesta le-a Emblema mișcării valdenze, cu
interzis să-și propovăduiască doctrina. inscripția Lux lucet in tenebris,
„Lumina luminează în întuneric”.
• Succesorul lui Alexandru al III-lea, papa Lucius al III-lea,
la Conciliul de la Verona din 1184, i-a excomunicat din
biserică, iar Inocențiu al III-lea la Sinodul Lateran din
1215 a confirmat această excomunicare.

• În 1211, la Strasbourg, peste optzeci de valdenzi au fost

capturați, acuzați de erezie și arși pe rug; din acel moment
se numără persecuția veche de secole a adepților acestei
confesiuni.
• Persecuția nu a împiedicat însă învățăturile valdensilor să
se răspândească în toată Italia, Franța și Republica Cehă lustrații care înfățișează valdensii ca
(Boemia). vrăjitoare în: Le champion des
dames, de Martin Le France, 1451
Valdenzii au susținut și predicat o serie de
doctrine în timp ce citeau din Biblie. Acestea
au inclus:

• Moartea ispășitoare și neprihănirea

îndreptățitoare a lui Hristos;
• Dumnezeirea;
• Căderea omului;
• Întruparea Fiului;
• O negare a purgatoriului ca „invenție a lui
Antihrist”
• Valoarea sărăciei voluntare; Regele Franței Filip II Augustus la
• Preoția universală a credincioșilor. focul cu ereticii. Sursa: Wikimedia
Commons
Ei au respins, de asemenea, o serie de concepte care
erau larg răspândite în Europa creștină a epocii.
• Moaștele nu erau diferite de orice alte oase și nu
ar trebui privite ca speciale sau sfinte .
• Pelerinajele religioase nu serveau decât la
cheltuirea banilor.
• Carnea putea fi mâncată în orice zi, dacă pofta
cuiva îi servește.
• Apa sfințită nu era mai eficientă decât apa de
ploaie.
• Rugăciune era la fel de eficientă dacă era oferită
într-o biserică sau într-un hambar.
Mai mult, ei au fost acuzați că au batjocorit doctrina Cruciadă împotriva valdensilor. Sursa:
pinterest
transsubstanțiării.
 Catarismul- un fenomen timpuriu de reformare
• Catarismul(albigenzii) - o mișcare
creștină religioasă care a înflorit în
Europa de Vest în secolele al XII-lea și
al XIII-lea.
• Catarii au profesat conceptul dualistic
neo-maniheian a două principii egale ale
universului, binele și răul, iar lumea
materială era considerată ca fiind rea.
• Păreri similare au fost profesate în
Balcani și Orientul Mijlociu de către alte
mișcări religioase medievale ale
paulicienilor și bogumililor; catarii
erau strâns asociați cu ei
• Este imposibil să răspundem exact când a apărut secta catară în
Europa de Vest, neexistând o referire specifică la dată.
• Se știe doar că au existat deja în secolul al XI-lea, iar numele
de Catari le-a fost dat de clerul din Renania Ekbert din orașul
Schönau în 1163.
“Când eram canonic la Bonn, deseori, împreună cu sufletul meu
fratern și prietenul Bertolf, mă certam cu ei și atrageam atenția
asupra greșelilor și metodelor lor de apărare. Am învățat o
mulțime de lucruri de la cei care au fost cu ei la început, și apoi
au plecat... Aceștia sunt oamenii pe care îi numim „cathari” în
Germania, „fifli” în Flandra, „țesători” în Franța, pentru că
mulți dintre ei preferă acest meșteșug…”
 Gândirea teologică
• Cosmologia catară a identificat două zeități gemene,
opuse.
• Primul era un Dumnezeu bun, înfățișat în Noul
Testament și creator al spiritului, în timp ce al doilea era
un Dumnezeu rău, înfățișat în Vechiul Testament și
creator al materiei și al lumii fizice.

• Acesta din urmă, numit adesea Rex Mundi („Regele

lumii”),a fost identificat drept Dumnezeul iudaismului și
a fost, de asemenea, fie confundat cu Satana, fie
considerat tatăl, creatorul sau seducătorul.

• Ei au abordat problema răului afirmând că puterea lui

Dumnezeu bun de a face binele era limitată de lucrările
lui Dumnezeu rău și invers.
Război în rai. Ilustrație de Gustave
Dore, 1866
• Toată materia vizibilă, inclusiv corpul uman, a fost
creată sau creată de acest Rex Mundi; materia era
deci contaminată de păcat.

• Sub acest punct de vedere, oamenii erau de fapt

îngeri seduși de Satan înainte de un război în cer
împotriva armatei lui Mihail, după care ar fi fost
forțați să petreacă o veșnicie prinși în tărâmul
material al lui Dumnezeu rău.

• Catarii au învățat că pentru a recâștiga statutul

angelic trebuie să renunți complet la sinele
material. Până când cineva era pregătit să facă
acest lucru, ei aveau să fie blocați într-un ciclu de
reîncarnare, condamnați să trăiască pe Pământul Alungarea lui Adam și a Evei din
corupt. Paradis, Alexandru Cabanel, 1867
• Catarii l-au venerat pe Isus Hristos și au urmat
ceea ce ei considerau a fi adevăratele sale
învățături, etichetându-se drept „creștini buni”.

• Cu toate acestea, ei au negat încarnarea lui fizică.

Autorii cred că concepția lor despre Isus semăna
cu docetismul, crezându-l forma umană a unui
înger al cărui corp fizic era doar o aparență.

Căderea îngerilor răzvrătiți.

Hieronymus Bosch, 1515
• Ei au respins ferm Învierea lui Isus, văzând-o ca
reprezentând reîncarnarea și simbolul creștin al
crucii, considerând că nu este mai mult decât un
instrument material al torturii și răului.

• Ei l-au văzut și pe Ioan Botezătorul ca fiind o

ființă rea trimisă pentru a împiedica învățătura lui
Isus prin falsul sacrament al botezului.

• Pentru catari „învierea” menționată în Noul

Testament a fost doar un simbol al reîncarnării.
Botezul lui Hristos, Giovanni Battista
Caracciolo (Battistello), 1620
• Catarii erau adepții ideii reîncarnării, prin care
toate sufletele, după un anumit număr de reveniri
în lumea materială, se vor elibera de întuneric și se
vor mântui.

• Deși exista printre catari chiar dorința de a se

elibera urgent de "închisoarea trupului", prin
"endura" (moartea prin înfometare), majoritatea
membrilor se rezuma la practicarea ritualurilor
inițiatice, de atingere a iluminării spirituale prin
asceză.
Ascetul. Sfântul Ieronim în pustiu.
,Giovanni Battista Caracciolo (Battistello), 1618
• Catarii țineau o dietă pescatariană. Ei nu mâncau
brânză, ouă, carne sau lapte, deoarece acestea sunt
toate produse secundare ale actului sexual.

• Catarii credeau că animalele sunt purtătoare de

suflete reîncarnate și au interzis uciderea oricărei
vieți animale, cu excepția peștilor, despre care
credeau că au fost produse prin generație
spontană.

• Catarii au negat transsubstanțiarea, purgatoriul,

rugăciunile pentru morți și rugăciunile către sfinți.
Imaculata Concepție, Bartolome Esteban Murillo
, anii 1670
 Confruntare cu Biserica Romano-Catolică

• Catarii pretindeau că sunt singura și autentică

Biserică creștină, în timp ce Biserica Romană
era o abatere de la învățăturile lui Hristos

• Numeroasele vicii ale clerului catolic, dorința

papalității pentru bogăție și putere politică,
retragerea practicii religioase de la idealurile
evanghelice de „sărăcie apostolică” au fost
pentru ei dovezi ale angajamentului
catolicismului față de „prințul acestei lumi”. Mielul lui Dumnezeu (Agnus Dei),
Francisco de Zurbaran, 1638
• La sfârșitul secolului al XII-lea, confruntarea
dintre catarism și catolicism s-a intensificat.
• Papalitatea, alarmată de răspândirea mișcării
catare, a intensificat presiunea, ceea ce a
provocat o agravare reciprocă a criticilor
catarilor.
• Papa a trimis misiuni cisterciene la Toulouse și
Albi în 1178 și 1181, dar misionarii nu s-au
bucurat de asistența conducătorilor locali și nu
au obținut practic nimic de la aceștia în
persecuția catarilor.

Hristos în pustiu
Ivan Nikolaevici Kramskoi, 1872.
• În 1179, Conciliul al treilea Lateran al Bisericii
Catolice a condamnat erezia catarilor (împreună
cu erezia valdensilor).

• Decretele de la Verona, convenite între papă și

împărat în 1184, au fost primele măsuri de
amploare paneuropeană împotriva „ereticilor”.
„Erezia” a fost echivalată cu o crimă de stat.

Eliberarea Sfântului Petru,

Giovanni Battista Caracciolo
(Battistello), 1615.
 Războaiele albigensiene
Campaniile militare ale cruciadei pot fi împărțite în trei categorii după ani:

1. Perioada 1209 – 1215 a fost o perioadă de mari succese pentru cruciați. Ei au ocupat
regiuni vaste, care însă au fost pierdute în cea mai mare perioada următoare;
2. Perioada 1215 – 1225, caracterizată printr-o serie de revolte și răsturnări de situații;
3. Perioada 1226 – 1229, care a început cu intervenția regelui francez Ludovic al VIII-
lea, Ludovic al IX-lea.
 Războaiele albigensiene
• În 1209, Papa Inocențiu al III-lea a cerut o
cruciadă împotriva catarilor,
• Răspunzând acestei chemări, baronii Franței și
Europei au atacat în 1209 ținuturile comitatului
Toulouse și Trancavel.
• Cruciada împotriva albigensilor se
caracterizează prin represalii brutale împotriva
populației civile (Beziers în 1209, Marmande în
1219), precum și ruguri multiple în care au fost
arși creștini - la Minerva (140 arși în 1210),
Lavor (400 arși în 1211). Executarea unui „om bun” pe rug.
Miniatura medievală
 Războaiele albigensiene
• Prima perioada din 1209 până în 1215 - a fost însoțită de
succes în Languedoc. Pământurile ocupate s-au pierdut
însă curând (1215-1225) din cauza revoltelor.

• Situația s-a schimbat după ce Ludovic al VIII-lea al

Franței a intervenit în război în 1226.
• După moartea sa, în noiembrie aceluiași an, lucrarea
începută a fost continuată de succesorul său, Ludovic al
IX-lea. Regiunea a fost recucerită până în 1229, iar
nobilimea locală a fost de acord cu un armistițiu
temporar. Arderea scrierilor albigense. Capota. Piero di
Cosimo
• După 1233, Inchiziția a eliminat restul catarilor.
Rezistența și revoltele spontane au continuat, dar fără
prea mult succes. Ostilitățile au încetat abia în 1255.
• Inchiziția, creată de papalitate în 1233 ca
instituție a confesiunilor obligatorii, avea dreptul
de a impune pedepse și penitențe.

• Inchiziția a fost transferată ordinelor dominicane

și franciscane, care, în plus, propovăduiau
doctrina oficială a Bisericii.

• După incendiul de la Montsegur din 16 martie

1244, ultima sectă secretă de Catari a fost
învinsă. a putut lupta doar pentru supraviețuire.

• Până la sfârșitul secolului al XIII-lea, catarismul

practic nu mai exista în Occitania și alte regiuni
din sudul Franței.
Această cruciadă este importantă din punct de
vedere istoric pentru mai multe motive:

• Violența implicată a fost extremă chiar și pentru

standardele medievale;
• Biserica a oferit dreptul legal recunoscut de
stăpânire asupra teritoriilor cucerite de către
nobilii și regele Franței, aristocrați care au
acționat practic ca mercenari catolici.
• Cruciada Albigensiană a avut un rol important
în crearea și instituționalizarea atât a ordinului
dominican cât și a Inchiziției. Raiul și iadul (Patru viziuni ale lumii interlope)
Hieronymus Bosch, 1516
 John Wycliffe – precursorul Reformei
John Wycliffe(n. cca.1320– d. 31 decembrie
1384)- filosof englez, teolog, traducător al
Bibliei, reformator, preot și profesor la
Universitatea Oxford.
A fost unul dintre cei mai influenți dizidenți
dintre clerul romano-catolic din secolul al
XIV-lea și este considerat unul dintre
principalii precursori ai Reformei.
• Wycliffe a pus sub semnul întrebării
statutul privilegiat al clerului, precum și
luxul și fastul parohiilor locale și
ceremoniile lor .

• El a susținut oferirea Bibliei într-un limbaj

ușor de înțeles.
• În 1382 a finalizat traducerea în limba
engleză mijlocie a Vulgatei, cunoscută
acum ca Biblia lui Wycliffe, a tradus
Evangheliile după Matei, Marcu, Luca și
Înălțarea Fecioarei Maria
Ioan; Biblia Wycliffe a fost finalizată până Titian Vecellio, 1518.
în 1384.
 Gândirea teologică a lui John Wycliffe
• Wycliffe, spre deosebire de teologii romano-catolici, considera că
Biblia este cea mai înaltă autoritate.

• Wycliffe a fost puternic în dezacord cu cei care au declarat

Scriptura ca fiind irațională, blasfemie sau plină de erori și
falsificări.
• În contrast, el a susținut că, dacă o persoană crede că există o
eroare în Scriptură, atunci aceasta se datorează ignoranței și
păcătoșeniei.

• În ceea ce privește interpretarea Bibliei, Wycliffe a învățat că

aceasta ar trebui luată literal, nu alegoric, pentru că fiecare dintre
autorii Bibliei, cu propriile sale cuvinte, a vrut să transmită Intrarea pe Muntele Templului,
ascultătorilor săi o idee specifică și nu multe alegorii. Ierusalim.
• El a numit erezie ceea ce este contrar Scripturii. Gustav Bauernfeind, 1886.
• Wycliffe s-a opus monopolului clerului asupra citirii
și interpretării Scripturii și a declarat că cartea ar
trebui studiată de toți creștinii.

• El credea că privarea creștinilor de Scriptura este un

păcat grav și că preoții ar trebui să predice oamenilor
în propria lor limbă.

• Opta pentru secularizarea verilor bisericești și

implicarea ei în viața laică.

• Wycliffe a definit biserica ca o comunitate de oameni

aleși, vii, morți și nenăscuți, conduși de Hristos, în Ce este adevarul? Hristos și Pilat
timp ce papa este șeful doar al bisericii locale. Nikolai Nikolaevici Ge , 1890
 Gândirea teologică a lui John Wycliffe

• Wycliffe a fost foarte critic la adresa papalității. L-a numit pe

Papa Antihrist, vicarul diavolului.

• El a afirmat că papa nu este infailibil; că nu a fost niciodată

nevoie de el; că iertarea lui de păcate nu are efect; că nu are
dreptul de a excomunica și de a da un nou sens Scripturii.

• Wycliffe a criticat pretențiile papei de drepturi politice, numind

„Darul lui Constantin” începutul tuturor relelor bisericii.

Intrarea în Ierusalim
Fedor Kozlov ,1673.
 Gândirea teologică a lui John Wycliffe

• El credea, de asemenea, că celibatul forțat al preoților este contrar

Scripturii, în timp ce celibatul voluntar este lăudabil.

• El s-a opus, de asemenea, obiceiului mărturisirii secrete,

argumentând că simpla pocăință din inimă este suficientă pentru
iertarea păcatelor.

• Wycliffe s-a opus ferm monahismului. În lucrările sale, el

enumeră numeroasele vicii ale călugărilor, inclusiv vederi false
asupra Euharistiei, vânzarea de indulgențe și mesaje frățești.
Intrarea pe Muntele Templului,
• I-a numit pe călugări lupi groaznici, apostoli ai lui Antihrist, fii ai Ierusalim.
Satanei și luciferieni. Gustav Bauernfeind, 1886.
 Gândirea teologică a lui John Wycliffe

• Wycliffe a respins doctrina catolică a transsubstanțiării și a

numit-o o inovație care a apărut recent în biserică, idolatrie
și erezie, ceea ce este contrar logicii, gramaticii și tuturor
științelor naturale.
• El credea că trupul lui Hristos este prezent în cer, și nu în
pâine, iar pâinea doar îl simbolizează.

• În tratatul său “Despre Euharistie”, el discută despre

controversa populară de atunci.

• Wycliffe considera că Hristos nu este prezent fizic în pâine,

Fecioara cu Pruncul cu Sfânta Ana,
iar părerea că preotul, frângând pâinea, rupe gâtul, mâinile Giovanni Battista Caracciolo
și alte părți ale trupului lui Hristos este o amăgire . (Battistello), 1633.
 Gândirea teologică a lui John Wycliffe

• În mod logic, el a respins transsubstanțiarea spunând că însăși

capacitatea atribuită omului de a digera trupul lui Hristos este
dezgustătoare.

• În ceea ce privește beneficiile Euharistiei, Wycliffe a învățat că

consumul fizic de pâine și vin nu face nimic dacă sufletul nu este
plin de iubire.

Sfântul Ioan Botezătorul în pustie

Giovanni Battista Caracciolo
(Battistello), 1622
Conflictul cu papalitatea
• La 22 mai 1377, Papa Grigore al XI-lea a emis o serie de cinci bule împotriva lui Wycliffe,
printre anexe se numărau 19 prevederi ale lui Wycliffe care au fost considerate eretice și
periculoase pentru biserică și stat.

• În 1381, Wycliffe a pus sub semnul întrebării doctrina catolică a transsubstanțiării în 12

teze. El a declarat că această învățătură nu era conformă cu Scriptura.

• În același an, 1381, a avut loc revolta lui Wat Tyler. Răscoala a fost declanșată parțial de
predicarea ideilor lui Wycliffe, răspândite în întregul regat de „bieții preoți” numiți de el.
• În 1382 a fost convocat un conciliu împotriva lui Wycliffe.

• Conciliul a condamnat 24 de poziții ale reformatorului, 10 dintre ele au fost recunoscute

drept eretice, restul – contrar părerii bisericii.

• Principalele erezii au fost negarea transsubstanțiării, negarea mărturisirii orale pentru cei
muribunzi, ideea că biserica engleză nu ar trebui să-l recunoască pe papa și că este contrar
Scripturii să dea clericilor putere temporală.

• Wycliffe a trimis o plângere regelui și parlamentului, dar regele Richard al II-lea a respins-
o și l-a condamnat pe reformator.

• Lui Wycliffe i-a fost interzis să predice și copii ale lucrărilor sale au fost distruse. Deoarece
Wycliffe nu pierduse încă sprijinul unei părți a nobilimii și a clerului, el nu a fost executat
și nici măcar excomunicat.
Influența ideilor lui Wycliffe
• Ideile lui Wycliffe nu au dus la crearea vreunei organizații concrete și
permanente, dar au continuat să aibă o influență puternică asupra Angliei timp
de mai bine de un secol.
• Susținătorii părerilor sale erau numiți Lollarzi.

N.B: Lollarzii - o comunitate creștină religioasă medievală de natură egalizatoare

social, care a luat naștere din frățiile religioase și caritabile apărute la începutul
secolului al XIV-lea în Germania și Țările de Jos.
• Ideile lui Wycliffe au pătruns și în Boemia.

• Din 1367, s-au stabilit legături între Universitatea din Praga și Universitatea din Oxford.
Studenții din Praga au călătorit din când în când la universitățile engleze

• De exemplu, viitorul husit Ieronim din Praga a studiat la Oxford. Astfel, punctele de vedere
ale lui Wycliffe au devenit rapid cunoscute în Boemia.

• Ideile lui Wycliffe au fost preluate de reformatorul ceh Jan Hus și de colaboratorul său
Ieronim de Praga, ducând la întemeierea mișcării husite.
 Alte erezii
Petrobrusienii- una dintre sectele raționaliste ale secolului al XII-lea, numită după
fondatorul ei, Peter de Bruy. În jurul anului 1105, a început să predice o doctrină
care s-a răspândit rapid în Guienne și Languedoc .

Ideile de bază:
• Tratarea negativă a sacramentelor precum și a riturilor bisericești
• Negarea necesității rugăciunilor a milosteniilor și a tot ceea ce au făcut cei vii
de dragul morților, întrucât sufletul este predestinat osândirii sau vieții veșnice.
• Negarea bisericii ca instituției, din moment ce se poate ruga peste tot.
• Crucile, ca instrument de moarte și suferință al Mântuitorului, nu meritau
venerație și trebuie distruse.
• Au acceptat doar Evanghelia, în timp ce Vechiul Testament, împreună cu Faptele
Apostolilor și Epistolele Apostolului Pavel, au fost respinse, considerându-le de
prisos sau îndoindu-se de autenticitatea lor.
• Spre deosebire de învățăturile catarilor, petrobrusienii au negat nevoia de a se
abține de la căsătorie și nu au stabilit niciun post.
Humiliații(lat. umil, supus) - erau o congregație monahală
catolică formată în sec. XII-lea, care a apărut dintr-o mișcare de
mireni care pledau pentru reînnoirea bisericii și proclamau
sărăcia și smerenia drept principalele idealuri creștine.
Ideeile centrale ale humiliților a fost:
• Reînnoirea vieții creștine
• Protest împotriva luxului clerului
• O întoarcere la idealurile evanghelice de sărăcie, simplitate
și smerenie.

În multe privințe, punctele de vedere ale umilienilor erau

similare cu cele ale altor mișcări care au apărut în secolul al XII-
lea și, de asemenea, pledează pentru reînnoirea vieții religioase,
în primul rând ale valdensilor.
Frații și surorile Spiritului Liber- denumirea generală a
adepţilor mişcării sectare, înfloritoare în secolele XIII-XIV, în
Țările de Jos, Germania, Franța, Boemia și Italia de Nord.

Ideile centrale:
• Negarea necesității lui Hristos, a bisericii și a sacramentelor
ei pentru mântuire, astfel încât asceza și nădejdea în Duhul
Sfânt au fost considerate suficiente pentru mântuire. Ei
credeau că pot comunica direct cu Dumnezeu și nu au nevoie
de mijlocirea Bisericii Catolice.

• Ei predicau panteismul, crezând că nu există nicio diferență

între Dumnezeu și om.

• Ei s-au opus inegalității sociale, afirmând comunismul naiv

cu comunitatea de proprietate. Secta practica relații libere Zidul Plângerii, Ierusalim
între sexe și iubire liberă. Gustav Bauernfeind
XIX
 Concluzii
• Mișcările eretice din Evul Mediu erau destul de numeroase, acest fenomen a fost asociat
cu întărirea sistemului feudal, însoțită de o exploatare sporită, mișcările eretice având
cauze religioase, dar și social politice.
• Aceast fenomen nu putea decât să provoace contradicții între țărani și artizani care au
condus o luptă ireconciliabilă împotriva feudalilor, în special a Bisericii, care până atunci
acumulase o bogăție imensă.

• În fiecare dintre regiuni, mișcările eretice au avut propriile caracteristici, având însă o
serie de fundamente care au rămas neschimbate în fiecare dintre erezii. Aproape toți
ereticii și-au bazat învățătura pe Evanghelie, considerând-o singura adevărată.
• În același timp, ei au respins categoric Sfânta Tradiție, principalul simbol al
Bisericii Catolice - crucea și, în general, toate sanctuarele creștine, ceea ce poate
fi explicat prin respingerea lor a ideii învierii lui Hristos.
• Majoritatea nu au recunoscut sacramentele, dogmele bisericești. Biserica
feudală în ansamblu a fost percepută de ei negativ, au cerut desființarea ierarhiei
bisericești, au condamnat modul de viață al clerului și mai ales simonia.

• Comunitatea pestriță a multor mișcări eretice se explică prin sprijinul larg pe

care diferitele segmente ale populației le-au oferit acestora, precum și prin
lozincile convingătoare ale ereticilor, mai relevante ca niciodată la acea vreme.

• Mișcările eretice din secolele XII-XIV au avut un impact decisiv asupra

Reformei de mai târziu.
 Bibliografie
1. W. Wakefield, A. Evans, Heresies of the High Middle Ages, 1991. —
865 p.
2. Таевский Д. А. Христианские ереси и секты I - XXI веков. — М. :
Интрада, 2003. — 320 с.
3. Вороницын И. П. История атеизма. 2 изд. М.: Атеист., 1930.
4. Нелли Рене. Катары. Святые еретики. — М.: Вече, 2005
5. https://en.wikipedia.org/wiki/Heresy_in_Christianity