Acceptarea fostelor state comuniste în UE, parte a planului

geopolitic al marilor puteri de limitare a tendințelor imperiale ale

Rusiei
sau
Fostele state comuniste invitate/aceptate în UE, pentru a ieși din sfera
de influență a Rusiei și a intra în sfera de influență a UE

Titlu: Acceptarea fostelor state comuniste în UE, parte a planului geopolitic al marilor
puteri de limitare a tendințelor imperiale ale Rusiei
Autor: Ella Lenuța NICA

Contents
Căderea Cortinei de Fier, șansa UE de extindere către Est ..................................................................... 1
Statele ex-comuniste au trecut întâi de NATO ................................................................................... 3
De ce doresc ţările să adere .................................................................................................................... 4

0
Drumul Poloniei spre integrarea europeană .......................................................................................... 4
Sindicatul Solidaritatea asigură Poloniei prima șansă la integrare, iar cererile statului de la marile
Puteri sunt mari ................................................................................................................................... 5
Plonezii s-au asigurat că străinii potenți ai UE nu le vor cumpăra pământul...................................... 6
Încheierea negocierilor cu UE, plus bonus de 2 miliarde euro .......................................................... 7
Aderarea României la UE ........................................................................................................................ 7
Drumul României către UE a trecut prin NATO ................................................................................ 7
Primii pași spre UE pentru România................................................................................................... 9
Priorităţi ale României în UE ............................................................................................................ 12
Scurtă radiografie a României ca membru UE din 2007 în 2014 .................................................... 12
2006-2007 ..................................................................................................................................... 12
2008-2009 ..................................................................................................................................... 13
2010-2011 ..................................................................................................................................... 13
2012............................................................................................................................................... 14
2013............................................................................................................................................... 14
2014............................................................................................................................................... 15
Pierde sau câștigă România din integrare? ....................................................................................... 16
Croația ................................................................................................................................................... 17
Concluzii ................................................................................................................................................ 19

Căderea Cortinei de Fier, șansa UE de extindere către Est

Uniunea Europeană a fost creată în anii 1950 pentru a consolida pacea, prosperitatea
și valorile europene pe continent, un obiectiv care este de actualitate și astăzi. UE este
deschisă tuturor țărilor democratice europene care doresc să i se alăture. Politica de extindere
a EU însoțește acest proces. Uniunea a crescut de la șase la 28 de membri, întinzându‑se
astăzi de la Oceanul Atlantic până la Marea Neagră. Populația sa numără peste 500 de
milioane de locuitori.
În prezent, Uniunea are 28 membri

1
1951 ( state fondatoare) Franța, Germania, Italia, Olanda, Belgia,
Luxemburg

1973 Irlanda, Regatul Unit, Danemarca

1981 Grecia

1986 (după ce au scăpat de regimurile Spania, Portugalia

totalitare)

1995 ( state independente) Finlanda, Suedia, Austria

2004 Polonia, Slovenia, Ungaria, Malta, Cipru,

Letonia, Estonia, Lituania ,Cehia, Slovacia

2007 (Cele mai problematice capitole au fost România, Bulgaria

Justiția și Afacerile Interne și Politica în
Domeniul Concurenței)

2013 Croația

Extinderi viitoare Moldova, Georgia, Ucraina, Turcia,

Macedonia, Serbia, Albania, Bosnia-
Herțegovina, Albania, Muntenegru

”În epoca modernă Europa a reprezentat centrul lumii. De aici s-au lansat principalele
curente, de aici au plecat marii exploratori, aici s-a inventat parlamentarismul. Războaiele
mondiale au slăbit forţa continentului, făcând posibilă ascensiunea Statelor Unite ale
Americii (care, chiar dacă s-au implicat în război, nu au suferit distrugeri teritoriale şi nici nu
le-a fost afectată economia într-o foarte mare măsură. Pentru următoarea perioadă puterea
lumii a fost împărţită între SUA şi URSS în aşa numitul război rece, Europa rămânând pe un
plan secund”1.
În condiţiile în care, după căderea comunismului Rusia şi-a pierdut statutul de putere
mondială (şi îi va fi tot mai greu să-l recupereze, din cauza situaţiei economice precare în

1
http://escoala.ro/geopolitica/extinderest.html, accesat la 01.04.2014

2
care se află şi datorită pierderii anumitor republici importante), statele asiatice (China,
Japonia) se dezvoltă tot mai mult, SUA îşi consolidează puterea mondială jucând un rol din
ce în ce mai important în conducerea lumii, era necesar ca Europa să înceapă un proces de
autodefinire şi de autoafirmare.
Șansa creșterii UE a fost căderea Cortinei de Fier. Acum, granițele Rusiei, evident că
influență, merg spre interior, spre Est, față de extinderea sa de la finele celei de-a doua
conflagrații mondiale (spre Vest).

Statele ex-comuniste au trecut întâi de NATO

Interesant este că statele doritoare să adere la UE, dintre fostele state comuniste trebuie să
adere întâi la NATO și abia apoi la UE. Nu invers. Această condiționare are o dublă
explicație: se impunea ca armatele acestor state să se poată alinia armatei NATO care asigură
securitatea inclusiv a UE, dar așa, SUA sunt parte a procesului, în continuare. Pretenția SUA
de putere planetară era astfel, satisfăcută... Prin decizia de extindere a Uniunii Europene luată
la Helsinki2, Europa a inaugurat un nou model de dezvoltare bazat nu pe potenţialul unei ţări,
ci pe cel al unei întregi regiuni geografice. A trecut de la un proces preponderent economic, la
unul preponderent geopolitic, dictat de realităţile actuale. Integrarea fostelor ţări socialiste
însemnând luarea acestora din sfera de influenţă a Rusiei, dar şi o încercare de
supradimensionare a spaţiului deţinut, de creştere a puterii (dacă judecăm lucrurile pe termen
lung). Toate acestea se justifică prin prisma presiunii pe care o cunoaşte Uniunea Europeană
în competiţia economică cu celelalte centre de putere (SUA, Rusia, China).
Poziţia geografică şi geopolitică a ţărilor invitate la negocieri este foarte importantă. Astfel
Lituania, Letonia şi Estonia (ultima invitată deja din anul 1998, aderate în 2004) izolează
Rusia, tăindu-i accesul la Marea Baltică (porţiunea rămasă acesteia este mult prea în nord,
unde gheţarii îngreunează navigaţia în cea mai mare parte a timpului). Se ştie foarte bine ca
atunci când Rusia a avut capitala la Petrograd şi ieşire la Marea Baltica, ea a fost o ţară
prosperă, mult legată cu Occidentul, liberală şi deschisă schimburilor. Ori pierderea
Republicilor Baltice din sfera ei de influenţa o condamnă la închistare şi la regres economic.
Aderarea României, Bulgariei şi a Turciei la Uniunea Europeană este de natură să izoleze de
tot Rusia, prin întreruperea accesului acesteia la Marea Neagră (neajuns soluționat recent de
Rusia prin preluarea Crimeei). În aceste condiţii ea nu va mai putea să joace un rol important
în această zonă, de aici și acțiunile din ultima vreme ale președintelui rus, Vladimir Putin.
Este motivul pentru care politicienii ruşi nu agrează Occidentul, orientându-şi realizarea de
alianţe spre Asia, dar și spre Germania. Acest lucru este de o potrivă periculos dacă ţinem
cont de faptul că Rusia deţine un teritoriu important în Eurasia şi ca o alianţă a acesteia cu
China sau Japonia este de natură să îngrijoreze Europa. Măsuri în acest sens s-au luat,
Uniunea Europeană încercând în permanenţă realizarea de contacte cu Rusia pentru a
preîntâmpina constituirea unei noi puteri. Din păcate Rusia nu s-a împăcat încă cu gândul că
nu mai este un imperiu, nostalgia după acesta fiind încă prezentă. Iată de ce decizia de
aderare la Uniunea Europeană a ţărilor foste socialiste este foarte importantă, chiar dacă
acestea încă nu sunt pregătite din punct de vedere economic.
Există deja un decalaj considerabil între statele foste comuniste (chemate la negociere în
1998) şi ţările membre, chiar şi între statele membre existau diferenţe. Deci, era nevoie mai
întâi de timp, de un răgaz care să-i permită Uniunii să asimileze noile ţări membre, să înlăture
decalajele, să facă anumite restructurări instituţionale şi să-şi rezolve problemele deja

2
Summit-ul de la Helsinki -10, 11 decembrie 1999- marcheaza sfarsitul unei perioade de tranzitie in viata
Uniunii Europene

3
existenţe (cu anumite ţări membre care nu mai ţineau pasul cu liderii). Economiceşte,
Uniunea Europeană absorbind ţări mai puţin pregătite, riscă să-şi diminueze viteza de
înaintare, să piardă timp şi poziţii câştigate cu greu. Totuşi la Helsinki s-a decis: sunt invitate
la negocieri din 2000 încă şapte ţări a căror economie este în decalaj nu doar faţă de statele
membre ci şi faţă de cele invitate în 1998: Polonia, Cehia, Ungaria etc. Misiunea Europei era
de două ori mai grea pentru a ajuta aceste ţări să-şi redreseze economia. Întrebarea este de ce?
Răspunsul este simplu: avantajele pe termen mediu şi lung, acestea fiind singurele care
contează. Extinderea Uniunii Europene spre est aduce deci în prim plan disputa între
adâncirea şi lărgirea integrării. Este clar că în condiţiile lărgirii actuale a Uniunii, cursa
mondială poate fi momentan pierdută de Europa în favoarea celorlalte regiuni Asia-Pacific şi
NAFTA.
Se pune întrebarea legată de viitorul Europei: "spaţiu economic sau putere mondială". Se pare
că Uniunea vrea să fie şi una şi alta. Pentru a deveni putere mondială Uniunea Europeană
trebuie să-şi întărească instituţiile, să aibă o monedă comună (ceea ce s-a întâmplat deja), o
diplomaţie comună şi o apărare comună. Toate aceste deziderate s-au avut în vedere la
Helsinki, spre a fi realizate într-un viitor apropiat.

De ce doresc ţările să adere

De-a lungul istoriei lor, ţările din Europa Centrală şi de Est au suferit din cauza
expansionismului statelor vecine mai mari, din Est şi Vest. Cererea lor de a adera la UE a
reflectat teama de a se găsi în situaţia de a fi libere, dar fără nici un fel de legături care să le
ancoreze într-o Europă care se schimbă rapid. Pentru a beneficia de o securitate sporită,
aceste state îşi doreau să adere atât la UE, cât şi la NATO.
Aderarea la UE reprezintă punctul culminant al visului acestor ţări de a se reîntoarce în
Europa după divizarea artificială creată de Cortina de Fier. Aderarea lor la Uniune
simbolizează revenirea în familia europeană, dă un caracter stabil tinerelor democraţii din
aceste ţări şi creează climatul necesar pentru realizarea unor economii de piaţă echilibrate din
punct de vedere social. Aderarea aduce cu sine beneficii economice şi sociale care stau la
baza dezvoltării democratice, oferind acces la piaţa unică şi la asistenţă financiară
suplimentară. Ea oferă mai multe oportunităţi de investiţii directe şi refacere economică, un
mediu de afaceri stabil şi politici sociale progresiste.

Drumul Poloniei spre integrarea europeană3

Polonia (integrare - 2004), cu o populație de 38,1 milioane, face deja parte din Spaţiul
Schengen din 2007. În procesul său de aderare și preaderare, Polona a dost răsfăţata Europei.
În realitate, celebrele fonduri PHARE puse la dispoziția statelor aflate în proces de preaderare
au fost inventate pentru Polonia (și Ungaria), PHARE însemnând Poland Hungary Aid for
Reconstruction of the Economy (Polonia Ungaria Ajutor pentru Reconstrucţia Economiei). A
accesat fondurile europene în proporţie ridicată, a cerut un plan Marshall, ca cel de după
război, iar astăzi a ajuns statul pivot din această parte a Europei care este implicat în
procesele de soluționare ale situației din Ucraina, Crimeea și... Moldova. Deși conflictul este
în S-E Europei, Moldova fiind un deziderat-integrarea ei - pentru România, nu țara noastră

3
Informații preluate din articolul cu același nume publicat, în 2000, în Ziarul Financiar

4
negociază sau este gazda declarațiilor oficialilor NATĂ, UE ori G8. România nu are sau nu I
se permite să aibă acest rol de stabilitate în zona balcanică. Polonia promite chiar Moldovei
că va implementa programe agricole masive în această țară.

Sindicatul Solidaritatea asigură Poloniei prima șansă la integrare, iar cererile

statului de la marile Puteri sunt mari
La 20 de ani de la evenimentele care au marcat naşterea sindicatului Solidaritatea, timp în
care Polonia a devenit membră NATO şi se apropie de primirea în Uniunea Europeană, fostul
lider al sindicatului, laureatul premiului Nobel pentru Pace Lech Walesa a cerut la Gdansk, la
sfârşitul lui august, instituirea unui nou plan Marshall pentru reconstruirea ţărilor din Est.

"Oraşele şi uzinele erau distruse după cel de-al doilea război mondial, dar cel puţin există un
sistem economic. Acum, acest sistem economic a fost distrus şi nu am fost în măsură să
creăm unul nou. Avem nevoie de un nou plan Marshall", spunea Walesa cu ocazia
manifestărilor prilejuite de împlinirea a două decenii de la crearea sindicatului pe care l-a
condus.

Un asemenea punct de vedere, exprimat de primul preşedinte postcomunist al ţării constituie

o poziţie împărtăşită de mai mulţi reprezentanţi ai fostelor ţări comuniste, nemulţumite de
ajutorul insuficient din partea Occidentului, în special în ce priveşte resursele financiare, dar
şi absenţa unei viziuni coerente a puterilor europene în ce priveşte această parte a
continentului.
Cu toate acestea, aderarea la UE şi NATO sunt văzute ca decizii deosebit de importante
pentru această tara care considera că ar putea fi astfel recompensata pentru anii când a fost
lăsată în sfera de influenţă sovietică.

După cum se exprima fostul ministrul de Externe polonez Bronislaw Geremek, "datorită
istoriei traumatice, noi vrem să aparţinem şi NATO şi UE. Polonia ţine la suveranitatea sa,
dar dacă dorim să dăm o parte din aceasta Europei, este numai pentru a ne apăra
independenţa naţională".

Agricultura, domeniul tabu al integrării În ce priveşte Polonia, cel mai delicat capitol al
discuţiilor privind integrarea rămâne agricultura, domeniu unde, de altfel, negocierile au şi
fost suspendate temporar în aprilie, la cererea oficialităţilor de la Bruxelles.
Impasul a survenit după ce autorităţile de la Varşovia au propus o soluţie care ar consta în
înlăturarea simultană a taxelor vamale poloneze şi a subvenţiilor europene la exporturile
agroalimentare către Polonia. O asemenea iniţiativă nu a fost însă agreată de forurile de
decizie europene.

De altfel, Polonia este singurul stat dintre cele aflate în proces de aderare care continuă să
menţină taxe vamale ridicate la produsele agroalimentare ale Uniunii, iar orice intervenţie în
sensul diminuării acestora a produs de fiecare dată o reacţie, uneori violenţa, a
reprezentanţilor organizaţiilor de profil şi a celor direct vizaţi de asemenea măsuri.
Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în martie 1999, când la manifestaţiile fermierilor s-au rostit
discursuri cu profunde accente anti-europene, în care era denunţată "jefuirea" industriei agro-

5
alimentare de către societăţile străine, cu referire directă la vânzarea industriei tutunului şi a
fabricilor de bere.

Ministrul adjunct al Agriculturii Robert Gmyrek declara, înaintea aderării, ca doar una din
zece fabrici de industrializare a cărnii corespunde normelor europene. El estima că 60% din
cele 4000 de fabrici respecta cu dificultate chiar şi standardele poloneze.
Pentru restructurarea sectorului agriculturii, Uniunea a alocat Poloniei suma de 168 milioane
de euro anual, dar acest ajutor trebuia completat şi de măsuri corespunzătoare.
Cea mai serioasă problemă cu care se confrunta Polonia, asemeni altor state din fostul bloc
sovietic era, însă, corupţia. Un raport realizat la începutul anului 2000 de Banca Mondială
califica această ţară drept un "paradis al corupţiei", considerându-se că "legăturile dintre clasa politică
şi mediile economice caracterizează corupţia la cel mai înalt nivel al puterii". Mai mult, se menţiona
că suma necesară pentru a bloca un proiect de lege aflat în dezbaterea Parlamentului se ridica la trei
milioane de dolari. Unii politicieni îi ajutau pe oamenii de afaceri să obţină diferite licenţe, primind în
schimb bani pentru finanţarea activităţilor politice, neexistând în momentul de faţă nici o
reglementare privind finanţarea partidelor politice.
Nu alta era situaţia la capitolul privatizării societăţilor de stat, considerat de autorii raportului
european "unul dintre domeniile cele mai expuse corupţiei", iar justiţia poloneză permitea chiar şi
cumpărarea unui verdict al tribunalului sau obţinerea accesului la registrele comerciale pe baza unor
sume de bani. Ei bine, cumva, aceste chestiuni le-am auzit și în legătură cu România.

Polonia a fost considerată un model de bune practici pentru România4

Polonia reprezenta cel mai mare şi mai important candidat, până la apariția Ucrainei. În
timpul negocierilor a deţinut un atu de care nici o altă ţară, mai ales dintre cele care vor urma
în al doilea val, nu beneficiază – anume, voinţa politică. Primele relaţii diplomatice dintre
Uniunea Europeană şi Polonia au fost stabilite în 1988. În septembrie 1989, UE şi Polonia au
semnat Acordul de Cooperare Economică şi Comercială. În acelaşi an, Consiliul European de
Miniştri a acordat un program de asistenţă pentru Ungaria şi Polonia, programul PHARE. UE
şi Polonia au semnat un Acord European de Asociere pe 16 decembrie 1991. Acordul
intenţiona să stabilească o zonă de comerţ liber pe o perioadă de 10 ani şi să instituie un
dialog permanent la cel mai înalt nivel guvernamental. Acordul a intrat în vigoare la 1
februarie 1994. Polonia a înaintat cererea de aderare la UE pe 5 aprilie 1994. Negocierile de
aderare au început în martie 1998, având ca cele mai dificile probleme la masa negocierilor
ajutorul de stat acordat industriei, impactul aderării Poloniei asupra politicii agricole
comune şi politicii de coeziune, introducerea standardelor UE privind mediul; dreptul de
proprietate asupra pământului pentru străini în Polonia şi libera circulaţie a lucrătorilor.
Negocierile de adeziune s-au finalizat la Consiliul European de la Copenhaga pe 13
decembrie 2002. Tratatul de Adeziune va fi semnat de către Polonia pe 16 aprilie 2003 la
Consiliul European de la Atena, în vederea intrării în Uniune ca membru deplin la 1 mai
2004.

Plonezii s-au asigurat că străinii potenți ai UE nu le vor cumpăra pământul

O chestiune finală în analiza punctelor majore de dificultate în negocierile Poloniei de
aderare o constituie problema vânzărilor de terenuri către străini. O liberalizare deplină este
puternic contracarată de populaţia poloneză din motive politice şi istorice şi de aceea nu a
putut fi susţinută de negociatori. În final, Polonia a încheiat în martie 2002 o înţelegere la

4
Informații preluate din articolul cu același nume, publicat în 2003, în ”Cadran Politic”

6
Bruxelles privind împiedicarea străinilor de a cumpăra pământ în ţara pe o perioadă de 12 ani
după aderarea Poloniei la Uniune. Varşovia a exercitat un lobby masiv pentru dreptul de a
restrânge vânzările de terenuri, temându-se de o invazie din partea cetăţenilor tarilor mai
bogate din vest, în special din Germania, dornici de a profita de preţul comparativ scăzut al
pământului în Polonia (care este până la de 30 de ori mai ieftin aici decât în ţările UE). În
baza acestei înţelegeri, nici un cetăţean străin trăind în afara Poloniei nu va putea cumpăra
teren aici fără o aprobare guvernamentală explicită, pe o perioadă de 12 ani după aderarea
ţării, estimată în 2004. Cetăţenilor străini care deja deţin teren în leasing li se va acorda
opţiunea de a cumpăra în această perioadă. Se pare însă că acum, Polonia er un interes agricol
în Moldova.

Încheierea negocierilor cu UE, plus bonus de 2 miliarde euro

Şi în ultimul minut al negocierilor, la Copenhaga, Polonia a mizat pe cartea necesitaţii
istorice de a se alătura primului val al lărgirii UE şi a cerut un surplus de 2 miliarde euro,
argumentând că fără un surplus de subvenţii agricultorii săi vor fi aruncaţi spre faliment în
cadrul pieţei unice.
Aproape trei sferturi dintre polonezi consideră că aderarea la Uniunea Europeană nu a produs
nicio schimbare în viaţa lor, în timp ce 17% cred că aderarea le-a îmbunătăţit nivelul de trai,
iar 13% sunt de părere că este mai rău. Corporaţiile multinaţionale au început să îşi mute în
Polonia nu doar unităţile de producţie, dar au creat şi o serie de centre de cercetare. În ceea ce
priveşte migraţia forţei de muncă, nu s-a produs un "export masiv de creiere", iar mulţi
polonezi au preferat să muncească în ţară, în condiţii avantajoase.
Câştigătorii aderării europene în Polonia s-au dovedit a fi agricultorii, tinerii, cercetătorii şi
consumatorii. Agricultorii au fost avantajaţi de aderarea la UE, care le-a adus acces la credite
mici. Ei au beneficiat de efectele creşterii exporturilor alimentare, de plăţile directe prin
Politica Agricolă Comună şi de noile tipuri de credite. Indirect, sistemul financiar s-a
dezvoltat semnificativ, întrucât accesul la credite impunea ca populaţia rurală să aibă cont la
bancă. Ca o consecinţă, a crescut numărul locurilor de muncă în agricultură, o tendinţă
aparent contrară dezvoltării unei ţări.

Aderarea României la UE
Drumul României către UE a trecut prin NATO
România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, conform calendarului
stabilit, încheind astfel un proces care a început la mijlocul anilor ’90. Bulgaria a avut un
traseu asemănător României, în drumul său european, drept pentru care, despre aceste două
state, încă se vorbește la pachet, atunci când vorbesc forurile UE.
Primii paşi ai României după 1989 către o integrare europeană şi euroatlantică. În România
căderea economică a fost gravă în raport cu evoluţiile celorlalte state comuniste, după 1989.
Încă din primele zile după revoluţie, în România a apărut ideea că se va intra în
Europa. Românii așteptaseră prea mult să vină americanii să îi salveze... Acum aveau un nou
instrument... UE.” Drumul României în integrarea structurilor euroatlantice a parcurs etape
contradictorii. Eforturile României de a adera la NATO au însemnat pentru societate

7
conectarea la un nou sistem de idei, valori, gândire, economie de piaţă puternică”5, spunea
Traina Băsescu în 2006.
Pe 6 ianuarie 1990 ministrul de externe sovietic, Eduard Şevardnadze efectuează o vizită
oficială în România, iar pe 8 martie, Minstrul de Externe, Sergiu Celac vizitează şi el
Moscova. Pe 22 martie 1991, Miniştrii de Externe, Adrian Năstase şi Aleksandr Besmertnîh
au parafat la Moscova, Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi prietenie între România şi
URSS. Tratatul făcea menţiuni la inviolabilitatea graniţelor, integritatea teritorială a tuturor
statelor Europei, nefolosirea violenţei în relaţiile internaţionale. Documentul a fost semnat pe
5 aprilie 1991 la Kremlin de către preşedinţii Ion Iliescu şi Mihail Gorbaciov 6. Cu această
ocazie, Ion Iliescu a dezbătut şi problema tezaurului naţional depus în 1916-1917, Mihail
Gorbaciov declarând că nu cunoaşte detaliile acestei probleme7. Tratatul semnat a atras după
sine o reacţie negativă din partea societăţii. Rezultatul a fost neratficarea acestuia.
” Ofensiva declanşată de Statele Unite ale Americii pentru distrugerea regimului socialist a
vizat în mod special descompunerea Uniunii sovietice şi înlăturarea acesteia ca mare putere
pe arena internaţională. Pentru realizarea acestui demers, Statele Unite au folosit mijloace şi
metode precum: crearea ONG-urilor care să promoveze democraţia şi să împiedice
apropierea vreunui stat fost socialist de Kremlin. Această metodă s-a folosit şi în România”8.
Extinderea spre Est a NATO a reprezentat un alt eveniment important pe care România a
dorit să îl puncteze după terminarea Războiului Rece. Legătura României cu NATO a marcat
atingerea obiectivelor strategice din trei raţiuni. Prima raţiune este de ordin istoric şi
geopolitic. Singura modalitate realistă pentru garantarea integrităţii teritoriale şi de a scăpa de
tulburările fostului regim a reprezentat intrarea în NATO. Al doilea element care a jucat la
dorinţa integrării în NATO a fost reîntoarcerea în Europa reprezentată de prezenţa NATO.
Alături de Uniunea Europeană, în 1990, dar şi în prezent, cele două „instituţii” reprezintă
pentru central-europeni legitimitatea şi solidaritatea în eforturile pentru reformă. Al treilea
motiv l-a reprezentat securitatea naţională care a fost pusă la îndoială de crizele iugoslave şi
dezintegrarea Uniunii Sovietice9
Relaţia României cu NATO este în strânsă legătură cu transformările interne ale societăţii
româneşti în direcţia democratizării ţării, cât şi cu rolul Europei Centrale şi de Sud-Est în
balanţa puterilor mondiale.
Pentru dezvoltarea profundă a relaţiilor România-NATO l-a constituit momentul vizitei
oficiale al lui Manfred Worner, secretarul general NATO, în Bucureşti pe 4-5 iunie 1991.
Întrevederea celor doi reprezentanţi a determinat creşterea gradului de acţiuni concrete şi la
optimism. Întâlnirea de la Bucureşti a însemnat pentru diplomaţia românească o reuşită din
cauza aprecierii pe care a făcut-o secretarul general NATO. În octombrie 1991, preşedintele
Ion Iliescu trimite un mesaj secretarului general NATO în care afirmă disponibilitatea ţării de
a lua un angajament într-o cooperare strânsă cu NATO pentru asigurarea democraţiei de
început în care se afla România.

5
Discursul preşedintelui României, Traian Băsescu, la seminarul pe tema “România euro-atlantică”(Bucureşti,
23 iunie 2006), pe site-ul oficial al Preşedintelui României: http://cms.presidency.ro/?pag=67&sid=68.
6
Mioara Anton, Documente Diplomatice Române, România şi Tratatul de la Varşovia. Conferinţele miniştrilor
Afacerilor de Externe şi ale adjuncţilor lor( 1966-1991), Seria a III-a, Editura Alpha Mdn, Bucureşti, 2009, pag.
1218-1221.
7
Mihai Chiriţă, Ghidul Arhivelor Militare Române, Editura Centrului Tehnic-Editorialal Armatei, Bucureşti,
2010, pag. 232, pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale: http://www.mapn.ro/smg/SIA/GAMR.pdf .
8
Articolul Primii paşi ai României după 1989 către o integrare europeană şi euroatlantică, publicat în Historia
9
Corneliu Vlad, Rusia, după URSS…, Editura TopForm, Bucureşti, 2011, pag. 9-11.

8
Începutul relaţiei România NATO se află la Summit-ul de la Roma din 20 decembrie 1990,
când alături de alături de opt state fost comuniste. România intra în calitate de membru
fondator în Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic10. Acesta a reprezentat un prim pas din
încercarea de a ieşi din izolarea în care se afla România.
Prezent la celebrarea a 10 ani de la aderarea României la NATO (2004, alături de ceilalți doi
președinți post-decembriști, Emil Constantinescu, în realitate, cel care a fost omul-cheie în
demararea procesului de aderarea la NATO, care încă nu se refuza, a făcut câteva declarații
pe această temă.
"Serviciile secrete au intrat în NATO înaintea României" a declarat Emil Constantinescu,
spunând că atunci când vor fi desecretizate anumite acţiuni ale acestora se va vedea cât de
benefice au fost pentru România. Constantinescu a mai relatat că a luat singur decizia de a nu
permite avioanelor ruseşti să survoleze România spre Serbia în timpul conflictului dintre
NATO şi Iugoslavia, şi a povestit cum a făcut apelul la şeful NATO să nu bombardeze
Belgradul în timpul sărbătorilor de Paşti.

Fostul preşedinte al României Emil Constantinescu a mulţumit şi Opoziţiei parlamentare

(conduse, în mandatul lui, de Ion Iliescu) din perioada mandatului său pentru sprijinul dat
conducerii politice a ţării atunci când România a decis să dea NATO dreptul de survol pentru
avioanele care bombardau Serbia condusă de "regimul dictatorial al lui Slobodan Miloşevici"
(anul 1999, bombardamentele NATO asupra teritoriului Serbiei lansate cu scopul de a obliga
Belgradul să înceteze reprimarea separatiştilor şi civililor albanezi din Kosovo. - n. red.). Așa,
Emil constantinescu (președinte al României între 1996-2000) a deschis ușile NATO pentru
România. De aici, am început procesul de aderare la NATO.
Lansarea de către Alianţa Atlanticului de Nord a unui cadru pentru pregătirea unor ţări
membre la activităţile Parteneriatului de Pace a însemnat pentru România momentul de glorie
deoarece putea să iasă din izolarea diplomatică în care se afla.
În privinţa cooperării regionale, România a intrat în procesul de constituire a unor forţe
multinaţionale ce aveau ca scop menţinerea păcii: Cooperarea Naţiunilor –Central Europene
în domeniul Sprijinirii Păcii, Brigada Multifuncţională cu capacitate de luptă ridicată a
forţelor ONU în aşteptare, Forţa Multinaţională de Pace din Sud- Estul Europei, Grupul de
Cooperare Navală în Marea Neagră. Cooperarea cu statele membre NATO a fost îndreptată
conform priorităţilor schimbărilor militare în domeniul apărării aeriene şi al infrastructurii
militare. România a reuşit să încheie parteneriate strategice cu SUA, Franţa şi Italia în
domeniul militar.
Astfel, pentru români integrarea în structurile internaţionale a reprezentat ceva normal.
Evenimentele ce s-au petrecut în Europa au reprezentat un sistem de referinţă pentru politica
externă românească şi la rândul ei, România s-a luptat pentru stabilirea acestor puncte.

Primii pași spre UE pentru România

Pentru întreaga regiune ce este cuprinsă între graniţele estice ale Uniunii Europene şi
frontierele vestice ale Rusiei apartenenţa la Europa însemna în perioada post decembristă
dobândirea calităţii de membru al Uniunii. Statul ce va fi obţinut de statele fost sovietice în
urma unui proces lung de transformare societală şi economică, de familiarizarea şi folosirea
practicilor democratice în viaţa publică, de supunere în faţa unor legi dure ale competiţiei

10
Manualul NATO, Bucureşti, 2001, pag. 94.

9
economice. Primul pas pentru deschiderea negocierilor politice pe care l-au făcut statele post
comuniste a fost construirea majorităţii politice interne pentru susţinerea acestui obiectiv.
Această misiune a fost uşoară în unele state abia ieşite din regimul comunist creându-se
anumite presiuni din partea cetăţenilor asupra politicienilor pentru a implementa şi aderară
cât mai rapid la structurile internaţionale.
În România, în anul 1990, sondajele de opinia au arătat că circa 70% din populaţie doreşte
integrarea europeană. S-au creat grupuri de cetăţeni care susţineau idealul european, deşi nu
cunoşteau clar realităţile şi instituţiile comunitare. Clasa politică românească a transformat
ideea aderării în Uniunea Europeană într-un „consens politic”. Forţele politice conservatoare
începând cu Partidul România Mare, Partidul Socialist al Muncii etc. au folosit adesea o
retorică pro-europenistă cu un mesaj ce promova naţionalismul, autoritarism, populism,
mesaj ce se afla în contradicţie cu valorile europene. Nu am avut curente eurosceptice
evidente.
În ianuarie 1990 comisarul european Andriessen a vizitat România cerând instalarea
democraţiei şi demararea alegerilor libere. Relaţiile dintre Comisia Europeană şi România au
fost restabilite în martie 1990. Semnarea acordului a avut loc pe 20 octombrie 1990, dar
Parlamentul European a întârziat ratificarea până la 22 februarie 1991. Acordul de cooperare
şi comerţ între Comisia Europeană şi România a intrat în vigoare de la 1 mai 1991. Cu toate
că România avea legături cu Uniunea Europeană, mineriadele din 1990 şi perioada de izolare
internaţională au făcut ca statul român să încheie Acordul de Asociere la Uniunea Europeană
la 1 februarie 199311. Documentele au fost semnate de către primul ministru Nicolae
Văcăroiu şi ministrul de externe, Teodor Meleşcanu la Bruxelles. După semnarea
documentului, s-a consolidat asocierea dintre România şi statele membre UE. Tratatul a fost
ratificat de Parlament pe 6 aprilie 1993.
Aventura oficială pentru integrarea în Uniunea Europeană a Româniai a început în momentul
când a fost invitată la Consiliul Europei alături de „Grupul celor 24”12. În urma acestei
întâlniri, „Grupul celor 24” a decis să îi acorde României ajutor prin programul PHARE.
Politica României de integrare în structurile Uniunii s-a înscris în continuarea unei tradiţii
deoarece în anul 1970, România era singura ţara din blocul sovietic care avea relaţii cu
Uniunea Europeană.
Cele mai sigure perspective care au existat conform noilor realităţi au fost în anul 1992 după
alegerile generale prezidenţiale. În momentul respectiv, diplomaţia românească şi-a organizat
obiectivele şi şi-a fixat priorităţile împărtăşite de majoritatea populaţiei. Explicaţiile acestei
dorinţe ţin de structura şi dinamica procesului procesului de tranziţie a ţărilor foste
comuniste, lipsa de exactitate a politicii externe sau de slăbiciunile noului regim politic în
care se afla ţara noastră. Au fost multe păreri care au susţinut faptul că România pentru o
dezvoltare durabilă trebuie să elaboreze imediat o strategie de integrare.
Pentru românii ieşiţi din comunism, Uniunea Europeană a reprezentat speranţa de a trăi într-
un stat democratic, într-o societate plină de modele şi cu valori prospere. Procesul de

11
Asocierea României la Comunităţile Economice Europene, pe site-ul oficial al Ministerului Economiei şi
Comerţului: http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Acordul_european_01%5B1%5D.03.06.html .
12
GRUPUL CELOR 24, organ interguvernamental al Grupului celor 77, având ca scop studierea problemelor
monetar-financiare ale țărilor în curs de dezvoltare. GRUPUL CELOR 77- organizație internațională
guvernamentală creată în timpul primei sesiuni a U.N.C.T.A.D. (1964), în scopul armonizării pozițiilor țărilor în
curs de dezvoltare în cadrul organismelor și negocierilor din sistemul O.N.U. Din 1964, numărul membrilor a
crescut de la 77 la 114 (1995), printre care și România. Reuniuni ministeriale: Alger (1967), Lima (1971),
Manila (1977), Arusha (1979), Buenos Aires (1983), New York (1994).

10
pregătire a României pentru aderarea la Uniunea Europeană a fost cel mai valoros proiect
pentru modernizarea statului şi instituţiilor naţionale. Pentru UE însemna mutarea graniței și
ciuntirea influenței Rusiei în această zonă a continentului.
Drumul României către UE13
România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, conform
calendarului stabilit, încheind astfel un proces care a început la mijlocul anilor ’90.
Odată trecute etapele de tatonare, România a început drumul său către Uniunea Europeană la
1 februarie 1993, dată la care a fost semnat Acordul de Asociere a României la Uniunea
Europeană, document intrat în vigoare doi ani mai târziu. România depunea oficial cererea
de aderare la Uniune în iunie 1995, iar în decembrie 1999, Consiliul European decidea
deschiderea negocierilor de aderare cu România, alături de alte şase state. Oficial, negocierile
au fost deschise la 15 februarie 2000...
Evoluţia negocierilor de aderare la UE14, capitolele de negociere cu celebrele stegulețe
galbene, verzi și roșii, acestea din urmă fiind de rău augur, ele putând activa clauzele de
salvgardare pe anumite capitole în care primeam aceste stegulețe roții, atică în care nu
ne îndeplineam sarcinile.
În 2000 (pe durata Preşedinţiilor portugheză şi franceză) au fost deschise 9 capitole şi închise
6 capitole: 16 – Întreprinderi mici şi mijlocii; 17 – Ştiinţă şi cercetare; 18- Educaţie, formare
profesională şi tineret; 26 – Relaţii externe; 27 – Politica externă şi de securitate comună; 12
– Statistică.
În 2001 (pe durata Preşedinţiilor suedeză şi belgiană) au fost deschise 8 capitole şi închise 3
capitole: 8 – Pescuit; 23 – Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii; 5 – Dreptul societăţilor
comerciale.
În 2002 (pe durata Preşedinţiilor spaniolă şi daneză) au fost deschise ultimele 13 capitole şi
închise 7 capitole: 11 – Uniunea Economică şi Monetară; 13 – Politici sociale şi ocuparea
forţei de muncă; 15 – Politica industrială; 19 – Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiilor;
20 – Cultură şi audiovizual; 25 – Uniune vamală; 30 – Instituţii.
În 2003 (pe durata Preşedinţiilor greacă şi italiană) au fost închise 6 capitole: 1 – Libera
circulaţie a mărfurilor; 2 – Libera circulaţie a persoanelor; 4 – Libera circulaţie a capitalului;
9 – Transporturi; 10 – Impozitare; 28 – Control financiar.
În 2004 (pe durata Preşedinţiilor irlandeză şi olandeză) au fost închise ultimele 9 capitole: 3 –
Libera circulaţie a serviciilor; 6 – Politica în domeniul concurenţei; 7 – Agricultură; 14 –
Energie; 21 – Politica regională; 22 – Mediu; 24 – Justiţie şi Afaceri Interne; 29 – Dispoziţii
financiare şi bugetare; 31 – Diverse.
Negocierile de aderare au fost încheiate la nivel tehnic în cadrul Conferinţei de Aderare la
nivel ministerial din 14 decembrie 2004, decizie confirmată de Consiliul European de la
Bruxelles din 16-17 decembrie din acelaşi an. În acelaşi timp, Consiliul a reafirmat şi
calendarul de aderare: aprilie 2005 - semnarea Tratatului de Aderare; 1 ianuarie 2007 -
aderarea efectivă. În perioada 1998-2006, Comisia Europeană a prezentat anual documente
de evaluare privind parcursul european al României, aceste documente fiind de două tipuri:

13
http://www.mae.ro/node/1540, accesat la 01.04.2014
14
http://www.mae.ro/node/1540, accesat la 01.04.2014

11
rapoarte privind stadiul pregătirilor în vederea aderării şi, respectiv, după semnarea Tratatului
de Aderare, rapoarte comprehensive de monitorizare în care era prezentat stadiul îndeplinirii
angajamentelor asumate de România în negocierile de aderare.
La 25 aprilie 2005, la Luxemburg, a fost semnat Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei
la UE15 de către România şi Bulgaria şi de către reprezentanţii statelor membre ale Uniunii.
Ulterior semnării, Tratatul a fost supus procesului de ratificare în toate statele membre UE.
După finalizarea procesului de ratificare în toate statele membre, în noiembrie 2006, România
a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007.

Priorităţi ale României în UE

Întrarea în spațiul Schengen este, în continuare un punct nevralgic - încă nu nu se deschid
aceste uși și cauza corupției. Accesarea fondurilor europene, aderarea Moldovei la UE,
considerarea României ca factor stabilizator în zonă, drepturi egale pentru românii plecați în
străinătate, soluționarea problemei romilor, îmbunătăţirea securității României pe toate cele
cinci planuri, pentru a nu ne mai afla primele locuri în topurile negative, la nivel UE. Acum
se impune un nou parteneriat Estic (relaţiile UE-statele foste sovietice), iar România pare să
piardă din nou trenul, prins de Polonia. Ne vom promova, totodată, interesele în privinţa noii
Strategii energetice europene 2011-2020. O politică energetică comună presupune
dezvoltarea infrastructurii, mai multă interconectivitate în cadrul UE şi diversificarea surselor
şi rutelor.

Scurtă radiografie a României ca membru UE din 2007 în 201416

Calendarul României de la întegrare până în 2014, conform Rapoartelor europene,
oficialilor români și media:
2006-2007
Natalitatea în scadere rapidă; PIB/locuitor in anumite regiuni din Romania - un sfert din
media UE. Astfel, suma platita de Romania pana acum se va ridica la valoarea de 2,54
miliarde lei, adica 64% din totalul contributiei pe care cetatenii romani trebuie sa o aduca la
bugetul Comunitatii europene.
României i se reproșează: situația romilor; a copiilor instituționalizați în condiții nedemne; și
că este la coada clasamentelor privind bunăstarea...în UE.
Alte avantaje immediate pentru România:fonduri de aderare pe care România să le accesese;
recunoașterea diplomelor emise de România, la nivelul statelor UE;recunoasterea si punerea
in executare a hotararilor straine, in urma aderarii Romaniei la UE; Permisul de conducere
unic, valabil și în Europa ( eliberat și în RO); românii pot circul liber în spațiul UE

România la coada clasamentelor privind bunăstarea...în UE

Tot în 2007, opoziția ( PSD-PNL) organizează referendumul de demitere a președintelui

Băsescu, demers ratat la mustață.

15
http://www.mae.ro/node/1545 ( accesat la 01.2014- acces denied)
16
Informații preluate din Mediafax, Ziarul Financiar, Hot News; Antena 1; România Liberă în intervalul 2007-
2014

12
2008-2009
După trezirea din visarea generată de integrarea Românieie în UE, apar, evident probleme, iar
asta acutizează euroscepticismul românilor.
Fondurile europene, nefolosite pentru că nu avem proiecte viabile- Anca Boagiu ( ex-
ministru al integrarii europene): “Comisia Europeana ne da banii, dar nu ni-i baga in traista!”.
Ei bine, cam asa este. Putem lua multi bani, dar totul e sa avem proiecte si intiativa. Totul e
ca autoritatile sa nu doarma in papuci. Romania, cea mai mare mortalitate infantila din UE;
România-locul 7 la numărul de decese în UE; Rata inflatiei din Romania, de 25 de ori peste
media UE; Romania, tara de origine pentru traficul de copii (Raport UE); Romania
imprumuta 19,95 mld. euro de la FMI, UE, Banca Mondială; Romania-cel mai scump lapte
din Europa; Germanii cer sistarea fondurilor UE pt Romania, din cauza neregulilor;
Romania-al treilea mare producător de porumb modificat genetic; Asistenții medicali Români
încep să plece masiv în UE. României i se reproșeaza migrația masivă și necontrolată în țările
UE; România este pe locul al treilea, printre cele mai sărace ţări UE, iar trei din zece copii cu
vârsta de până în 15 ani sunt afectaţi în acest an de criza economică; Ue cere returnara unor
fonduri PHARE, folosite neadecvat de România;
În 2009, noi am primit cam 2,5% din alocările UE, adică semnificativ peste cota noastră reală
în cadrul Uniunii. Cu toate acestea, limita de maxim fixată pentru sumele cu care o ţară poate
fi ajutată să se dezvolte este de 4% din PIB, ceea ce ar însemna aproape 5 miliarde euro
anual. Evident, rămânem departe de acest deziderat, aşa încât ar fi bine să fim în stare să luăm
măcar sumele alocate prin actualul buget UE, chiar dacă nu vor creşte din 2014.
Bifăm însă și aspecte pozitive. Romania are cel mai redus nivel de impozitare a veniturilor
persoanelor fizice, de 16%, precum si unul din cele mai mici impozite pentru profitul
companiilor; romanii plecati la munca in strainatate pot primi alocatiile copiilor din statele in
care muncesc, acestea fiind de multe ori mai mari decat ceea ce acorda Statul Roman.
România urcă în clasamentul statelor UE cu zile libere; Romania are cel mai mare numar de
proprietari de locuinte din UE; Romania: pretul cel mai mic in UE la benzina si motorina(
Comisia Europeană); Romania-lider în 2009, in UE, la capitolul construcții; Romania,
fruntașă la viteza interentului in Europa; Elveția acorda liberă circulație pt români, ca membri
ai UE, dar impune restricții în 2014. Criza economică își face simțite efectele, dar
România, prin clasa politică, liniștește populația, 2008 fiind un an electoral.
2010-2011
2010-România a participat la bugetul UE cu 4,5 miliarde de euro şi a luat înapoi 600 de
milioane de euro.
România încheia un parteneriat cu Portugalia, integrată cu mai mulți ani înaintea noastră,
pentru a învăța din experiența acesteia, mai ales în contextul crizei economice anunțătă de
premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu. Pentru că se apropia, în 2008, un scrutin
electoral, politicienii liniștesc populația-criza este la ei, în America, nu la noi. Abia în 2010 o
simțim și, din nou, apelăm la centura de siguranță numită FMI și Banca Mondială. În
România cu 64% teren arabil, 28% din populație trăiește din agricultură, dar aduce doar 6%
din PIB.
România este ameninţată cu suspendarea din UE pentru nerespectarea statului de drept
justiției și a deciziilor Curții Constituționale –pe fondul scandalului legat de cea de-a doua
încercare de demitere/ suspendare a președintelui Traian Băsescu.

13
România, pe ultimul loc dintre ţările nou intrate în UE, la rata de absorbţie a fondurilor
europene. Rata medie de absorbţie după cinci ani de la aderare este mult sub media ţărilor din
eşantion (17,3% faţă de 33,9%- situaţia în martie 2012). Potrivit estimărilor independente ale
organizaţiei de tip Think-tank “Open Europe”, România va încheia perioada bugetară 2007 –
2013 cu plăţi către bugetul UE ce se ridică la 7,2 miliarde euro şi sume încasate de la UE
totalizând 32 miliarde euro.
Eurostat atrage atenția asupra faptului că, la nivelul Uniunii Europene, exista aproape 120 de
milioane de persoane care sunt supuse riscului de saracie si excluziune sociala, respectiv
24,2% din populatia totala, iar România și Bulgaria este pe primele locuri, față de alte state ca
Cehia (15,3%), Olanda (15,7%) si Suedia (16,1%), unde rata saraciei inregistreaza cele mai
reduse niveluri.
România înseamnă 1% din PIB-ul UE: avem alocări ideale, pe care nu le putem lua.
Moartea îi loveşte în Europa cel mai fulgerător pe români. Ei trăiesc, în medie, cu 7 ani mai
puţin decât germanii, cu 8 ani mai puţin decât spaniolii şi francezii, cu 9 ani mai puţin decât
elveţienii şi cu circa 36 de zile mai puţin decât bulgarii. România este cea mai săracă ţară din
Uniunea Europeană.
În 2011, este adoptată Decizia Comisiei din 31 ianuarie 2011 în temeiul Directivei 95/46/CE
a Parlamentului European și a Consiliului privind nivelul de protecție adecvat asigurat de
Statul Israel privind prelucrarea automată a datelor cu caracter personal. Adică toate datele
noastre personale sunt prelucrate de statul Israel.
2012
Eurostat arată că România a reciclat, în 2012, doar 1% din deşeurile municipale, fiind pe
ultimul loc în UE, în timp ce 99 la sută dintre ele au ajuns la gropile de gunoi, potrivit celui
mai recent studiu Eurostat pe acest subiect.Totuși, până în 2020, trebuie să recicleze jumătate.
Mai mult de jumătate din deşeurile municipale au fost reciclate şi compostate în Germania
(65%), Austria (62%) şi Belgia (57%). Pe ultimele locuri din acest punct de vedere, dar la
distanţă de România (1%), sunt Malta (13%), Slovacia (13%), Letonia (16%), Croaţia (16%)
şi Grecia (18%)
În Germania 0% din deşeurile municipale ajung să fie depozitate, în Belgia şi Suedia - 1%, în
Olanda - 2%, în Austria şi Danemarca - 3%. În Suedia şi Danemarca sunt incinerate 52% din
deşeurile municipale generate.
2013
Aproximativ 3.000 de medici au parasit Romania in anul 2013, informeaza un comunicat de
presa al Colegiului Medicilor , dar între 2008 și 2013 aproape 14.000 de medici au plecat,
ceea ce înseamnă că am pierdut 17.000 de medici de la integrare pănă acum, fapt ce lasă
urme dureroase în sistemul național de sănătate.

Comisia UE avertizează dur România după ce parlamentarii şi-au votat superimunitatea, în

așa-zisa marți neagră, cănd parlamentarii au votat în masă amendamentele la Codul Penal din
România ași atrage atenția că oficialii de orice fel trebuie să se supună regulilor referitoare la
corupţie şi conflict de interese. Camera Deputaţilor un proiect de lege prin care preşedintele
şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.Tot
atunci s-a votat Legea amnistiei pentru cei care au pedepse mai mici de șase ani de detenție (
proiectul inițial prevedea grațierea pentru cei cu pedepse de până la 2 ani). Aceste aspecte se
vor regăsi în Raportul MCV.

14
Tot în 2013, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso anunță că România şi
Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen în 2014.
2014
România participă la bugetul UE cu 1% din totalul acestuia.
Potrivit situației din perioada 1 ianuarie 2007-30 noiembrie 2013, furnizate de Ministerul
Finantelor, statul roman a contribuit la bugetul UE cu 9,2 miliarde de euro, insa de la
Bruxelles au intrat in tara noastra circa 20,4 miliarde de euro, in principal sub forma de
fonduri structurale si de coeziune, plati directe pentru agricultori, la care se adauga alocari
mai reduse, cum ar fi banii pentru pregatirea aderarii la Spatiul Schengen (facilitatea
Schengen). Amintim ca Romania mai poate absorbi fondurile europene aferente perioadei de
programare 2007-2013 pana la sfarsitul anului 2015. Este oare așa? Specialiștii cotrazic, cu
date, ministerul Finanțelor: Am cotiozat cu nouă miliarde la Bugetul european, dar am
accesat mai puțin de 6 miliarde, deși ne-au fost alocate 19 miliarde ( Ilie Șerbănescu).
Comisia europeană a finalizat acum și aprobat Bugetul european pentru 2014-2020, și, din
nou, suntrem la coada clasamentului.
Evident, România este nemulțumită, se lamentează. Ar fi vrut mai mulți bani, deși uită că a
accesat, în ultimii șapte ani, doar 30% din căt ăi era alocat. Și apoi, polonezii, pe care îi
blamăm și cu care ne comparăm, contribuie la bugetul european cu o sumă dublă față de noi,
după cum se vede în tabelul de mai jos. Potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional
(FMI), România a înregistrat în 2013 un Produs Intern Brut pe cap de locuitor de 8.630 de
dolari, faţă de 18.868 dolari în cazul Cehiei, 17.929 dolari în Slovacia, 13.333 dolari în
Polonia, 13.312 dolari în Croaţia, respectiv 13.171 dolari în Ungaria.

Victor Ponta, primul ministru român dă glas frustrării României care a primit foarte puțin,
față de cât a cerut. 17 Uităm însă că, pentru exercițiul bugetar 2007-2014 am consumat foarte
puțin din ce ne era alocat, și aici cu foarte mute nereguli. In schimb, Polonia, cu care ne
comparaăm, are aproape 40 milioane de locuitori.

17
”Să fim pregătiţi să folosim banii, fără însă a ne crea iluzii legate de cât de mulţi bani are România pentru
2014-2020. Are foarte puţini. 21 de miliarde de euro în şapte ani pe o matematică simplă înseamnă 3 miliarde
de euro . România a primit în această alocare 21 de miliarde la o populaţie oficială de 21 de milioane, deci, cam
1.000 de euro pentru fiecare locuitor pentru șapte ani. (...) Cehia a primit la 10 milioane de locuitori 20 miliarde
euro. Ungaria, 20 de miliarde, cât România, cu o populaţie la jumătate. Portugalia - 19,6 miliarde, la o populaţie
la jumătate. (...) Polonia, cu care tot ne comparăm, are 72,7 miliarde, deci aproape de patru ori. Până şi Croaţia,
care a intrat după noi, are o sumă dublă raportată la numărul de locuitori decât România', a spus Ponta. Şeful
Executivului a spus că din suma totală alocată pe partea de infrastructură România a primit aproximativ 5,7
miliarde euro şi a explicat că din aceşti bani nu pot fi rezolvate toate problemele sectorului. Pentru zona de
mediu, au fost alocate 3 miliarde de euro, în condiţiile în care solicitarea Ministerului Mediului 'ca priorităţi şi
necesităţi absolute' a fost de 14 miliarde de euro, pentru crearea de locuri de muncă au fost alocate 1,2 miliarde
de euro, iar pentru asistenţă socială pentru persoanele defavorizate şi programele de integrare a romilor, 1
miliard de euro. În ceea ce priveşte educaţia, a fost alocat 1 miliard de euro pentru formarea profesorilor şi 350
de milioane de euro pentru infrastructură. Aproximativ 800 milioane de euro au fost repartizaţi pentru capacitate
administrativă locală şi asistenţă tehnică, în timp ce aceeaşi sumă va merge către IMM-uri şi parcuri
tehnologice. Alte zone către care merg fondurile europene în perioada 2014-2020 sunt, conform afirmaţiilor
premierului, dezvoltarea urbană plus zone istorice, culturale şi turism (aproximativ 3 miliarde de euro), drumuri
judeţene (1 miliard de euro), cercetare (700 de milioane de euro), IT (500 de milioane de euro), cadastru rural
(300 de milioane de euro).

15
În 2014, la șapte ani de la aderarea la UE, nouă ţări UE (Austria, Germania, Olanda, Belgia,
Luxemburg, Franţa, Malta şi Marea Britanie, Spania) ridică RESTRICŢIILE pentru
muncitorii români (și bulgari), de la 1 ianuarie 2014. Potrivit Acordului asupra liberei
circulaţii a persoanelor dintre Elveţia şi UE, Berna poate menţine restricţiile pentru români şi
bulgari până la 31 mai 2019.

Și totuși, americanii ne impun, în continuare vize, deși suntem membrii Ue cu drepturi

depline. Nu doar nouă, ci și Bulgariei, Poloniei, Ciprului și Croației. Se duc negocieri
bilaterale pentru eliminarea vizelor, dar UE, care are o înțelegere cu SUA în acest sens, cere
americanilor să rezolve problema, altfel și UE va umpune vize americanilor.
Ianuarie 2014-"In momentul de fata in Romania au fost condamnati definitiv sapte ministri.
De asemenea, au fost definitiv condamnati 18 membri ai Parlamentului. In acelasi timp, deja
au condamnari intr-o prima instanta alti cinci ministri si alti circa 20 de parlamentari”-
T.Băsescu.
În 2014- cca 30% din pâmântul arabil și pădurile României sunt cumpărate de străini, iar anul
acesta Parlamentul a dat liber acestei activități.

Pierde sau câștigă România din integrare?

Pierde sau câştigă România din integrarea în UE? Categoric câştigă. Chiar dacă va pierde, la
un moment dat, din suveranitate. Progresele făcute de România după epoca Năstase se
datorează perioadei de preaderare şi apoi primilor paşi pentru integrarea în UE. Uniunea
Europeană s-a născut dintr-o idee generoasă. Ne punem la un loc resursele umane şi
materiale, ne ajutăm unii pe alţii, în zonele în care est-europenii sunt rămaşi în urmă, facem
transfer de bune practici în domeniile sensibile, pentru ca în final să ne bucurăm cu toţii de un
nivel de trai decent, avantajele statului de drept, mobilitatea forţei de muncă şi a ideilor,
comerţ liber între state, securitate comună, respectarea principiilor democraţiei. Unele ţări
sunt contributoare nete la bugetul UE, altele beneficiare nete, dacă acceptă tratatele şi
principiile de funcţionare ale UE.
Iată ce a avut de câştigat România, fără aderarea la UE n-ar fi avut aceste avantaje:
1. Criteriile politice stabilite la Copenhaga, privind respectarea statului de drept şi a
principiilor democraţiei, prevăzute în tratatele de aderare.
2. Uriaşele sume de bani nerambursabile, din exerciţiul financiar anterior şi din cele care
urmează. Fără aceste sume, România ar fi în continuare cu infrastructura de ev Mediu, mai
ales în rural. Faptul că a trecut o perioadă până când beneficiarii români s-au obişnuit cu
exigenţele europene este de înţeles, iar transferul de bune practici este şi el benefic pentru
România.
3. Salvarea democraţiei româneşti în momente de cumpănă, cum au fost cele din vara anului
2012.
4. Supravegherea independenţei Justiţiei, prin mecanismul MCV, fapt ce a garantat până în
prezent funcţionarea fără ingerinţa politică a Procuraturii şi decizii corecte şi legale la
majoritatea judecătorilor.
5. Un flux de investiţii şi o piaţă de desfacere pentru economia autohtonă, care cu greu ar
putea avea alternativă.

16
6. Mobilitatea forţei de muncă, a studenţilor, intelectualilor, care conectează România la piaţa
muncii europene, la marile centre academice, universitare şi de cercetare. Se întreabă cineva
care ar fi fost nivelul şomajului în România, fără această liberă circulaţie a forţei de muncă în
UE?
7. Tratatul fiscal care impune un comportament economic, financiar şi bancar raţional,
pentru a atenua criza datoriilor suverane ale statelor (45.000 miliarde euro), şi a volumului
imens al instrumentelor derivative financiare (de 11 PIB-ul mondial).
Dincolo de birocraţia existentă peste tot, balcanismul şi proastele tradiţii româneşti, în
privinţa disciplinei muncii, a cultului lucrului bine făcut, reprezintă un handicap de care
singuri am fi scăpat foarte greu, dacă am fi scăpat vreodată.
Rămâne discuţia referitoare la cât de liberă să fie piaţa liberă.
În concluzie, România are de câştigat din integrarea în UE şi chiar şi puţinii ani scurşi de la
momentul aderării arată un imens progres în zona justiţiei, a statului de drept, a întăririi
societăţii civile, şi chiar şi a economiei.

Croația18
La 1 iulie 2013, Croația a devenit al 28-lea membru al Uniunii Europene. O țară mică,
frumoasă și vizitată de foarte mulți oameni, o țară care și-a proclamat independența doar
acum 22 de ani și a trecut peste un război civil în care era în pericol să piardă o treime din
teritoriu. Un stat care a aderat la UE într-un moment de criză a organizației europene,
integrare pentru care Croația era candidat încă 2003. Se poate spune fără nicio urmă de
îndoială că aderarea la UE este un premiu pe deplin meritat de un popor care a reușit să
depășească unele dintre cele mai mari probleme ale bătrânului continent din ultimele două
decenii. Țara își declară independența în 1991, și intră în război cu armata iugoslavă și
diferite organizații paramilitare sârbe. Reușește să obțină recunoașterea diplomatică, în
ianuarie 1992, de către Comunitatea Economică Europeană și de către Organizația Națiunilor
Unite. Odată rezolvate aceste probleme majore, Croația revine pe un drum normal. În 2000
devine membru al Organizației Mondiale a Comerțului și semnează acorduri de stabilizare și
cooperare cu UE, iar în 2003 depune cererea de aderare la UE, statutul de candidat oficial
fiind primit un an mai târziu. În 2009 intră în rândurile NATO, iar anul acesta își desăvârșește
parcursul european, după intrarea în Uniune.

De la Parlament bicameral la unicameral

O dată cu Constituția din 1990, Croația este o republică parlamentară. Democrată, evident.
Până în 2000, a funcționat ca o republică semiprezidențială, după care a trecut la sistemul
parlamentar, cel în care funcționează și România. Parlamentul croat este, în prezent,
unicameral, dar până în 2001 a avut două Camere. Acum 12 ani a fost eliminată Camera
Deputaților, Parlamentul fiind redus la o singură Cameră, cu 100 până la 160 de membri. În
rest, sistemul legislativ-executiv croat funcționează la fel ca la noi. O dispută teritorială
interesantă a ținut în loc câțiva ani Croația. Și, culmea, nu cu Bosnia și Herțegovina, ci cu
Slovenia, cu care împarte doar aproximativ 670 de km pătrați. Cum Slovenia era deja un stat
al UE la momentul negocierilor, negocierile cu Croația au putut fi blocate din cauza

18
Informații preluate din Ziarul Financiar, Hotnews și presa croată (http://www.hotnews.ro/stiri-international-
13470972-cum-complica-romania-aderarea-croatiei.htm, accesat la 01.04. 2014)

17
diferendelor. De fapt, Slovenia a blocat inițial negocierile croaților cu NATO, întârziind
intrarea în organizație până în 2009, când s-a stabilit că divergențele teritoriale vor fi
soluționate de Curtea de Abritaj Internațional, și ambele state au fost de acord să accepte
verdictul (Slovenia doar după un referendum).
Zonă care face obiectul disputelor este Golful Piran, o regiune care include nordul Trieste și
râul Mirna. După Al Doilea Război Mondial zona făcea parte din Teritoriul Liber Trieste,
care a fost dizolvat în 1954 și împărțit între Italia și Iugoslavia. În 1991, când ambele state
ex-iugoslave și-au declarat independența, Slovenia a propus ca granița din Golful Piran să fie
stabilită în centrul acestuia. Slovenii au revenit însă asupra propunerii în anul următor,
clamând suveranitate asupra întregului golf, moment în care a început dispută.
Croația a declarat că este de acord cu împărțirea de la jumătate a Golfului Piran, însă
Slovenia își menține pretențiile. O decizie din partea Curții Internaționale de Arbitraj este
așteptată cel mai devreme anul viitor, specialiștii având nevoie de cel puțin trei ani pentru a
stabili cine ce drepturi are. Accesul Croației la UE nu a fost facil nici fără „ajutorul
“Sloveniei. Printre cerințele care au trebuit rezolvate înainte de acceptarea ca membru se
găsesc reforme judiciare menite să întărească independența justiției, transparență,
imparțialitate, profesionalism și eficiență a actului de justiție, combaterea serioasă a corupției
și a crimei organizate (unde unul dintre cele mai notabile rezultate a fost condamnarea
fostului premier Ivo Sanader pentru mită), protecția minorităților sau îmbunătățirea
drepturilor omului. Mai mult, Croația a fost obligată să extrădeze mai mulți cetățeni pentru a
fi deferiți Tribunalului Criminal Internațional al Fostei Iugoslavii (o divizie a ONU), lucru
care a generat multe dispute interne. Și, pe lângă disputele teritoriale cu Slovenia, Croația are
diferende de acest gen și cu Serbia, Bosnia-Herțegovina și Muntenegru, însă acestea nu
puteau bloca accesul țării la UE nefiind membre. Și aceste dispute sunt în desfășurare. O altă
cerere importantă a UE a fost stoparea subvențiilor către industria navală, în sectorul
construcției de vase maritime. De asemenea, a fost și problema legată de accesul străinilor la
proprietăți croate, menționată de Italia, și care a fost rezolvată în 2006 printr-un acord între
cele două state, prin care este permisă achiziționarea de terenuri pentru cetățenii italieni în
Croația, dar și pentru cei croați în Italia.

Recesiunea domină Croația în ultimii ani

Economia Croației este considerată „high-income market economy” (economie de piață cu

venituri mari) de către FMI. PIB-ul se ridica anul trecut la 43,9 miliarde euro, în scădere cu
2% față de 2011, iar PIB pe cap de locuitor la 10.300 euro, în valori nominale (raportat la
puterea de cumpărare, PIB/capita este de circa 14.300 euro. Croația și-a dublat PIB-ul din
2000 până în 2008, însă de atunci economia rămâne pe scădere, cea mai mare fiind
înregistrată în 2009.
Problemele se văd mai ales în nivelul șomajului, care se ridică la 16,9%, conform datelor
aferente lunii august 2013. Deficitul bugetar de anul trecut s-a situat la 5%, iar datoria publică
ocupă 55,5% din PIB. Inclusiv inflația a urcat anul trecut, până la 3,4%, față de 2,2% în 2011.
PIB-ul este dominat de sectorul de servicii, cu o pondere de două treimi din total, urmat de
industrie, cu circa 27% și agricultură cu 7%. Exporturile croate au o valoare de aproximativ
86, miliarde euro, în timp ce importurile depășesc 14 miliarde euro. Croații au încă în
desfășurare un program de privatizare, prin care statul ar trebui să părăsească poziția de
principal propietar de companii.

18
Cei mai bogați 50 de croați de anul trecut, conform datelor Forbes Internaţional, au o avere
cumulată de 1,8 miliarde euro. Cel mai bogat este Ivica Todoric, cu o avere de 660
milioane euro, proprietarul companiei Agrokor, prin care deține, printre altele, și cel mai
mare lanț de supermarketuri, Konzum.
Pe locul secund se află familia Luksic, cu o avere de 195 milioane euro. Familia are
reședința în Chile și afaceri în toată lumea, (în exploatări miniere, producție de alcool și în
sistemul bancar), evaluate la 17,4 miliarde dolari, cifră care îi situează pe locul 35 în topul
American Forbesc. În Croația, familia are afaceri în turism și deține mai multe hoteluri de lux
pe malul Adriaticii.
Emil Tedeschi se situează pe locul al treilea, cu o avere de 165 milioane euro. Acesta
este proprietarul grupului de companii Atlantic, cu afaceri în sectorul alimentar.
Locul al patrulea este ocupat de familia Besnier, cu o avere de 150 milioane euro și afaceri
principale în sectorul lactatelor prin compania Dukat, parte a grupului Lactalisa.
Topul cinci este completat de Ante Vlahovic, cu o avere de 100 milioane euro. Vlahovic
este cel mai mare acționar individual al grupului Adris, companie cu afaceri în turism, dar
care deține și cel mai mare producător de tutun din Croația.
În fine, pentru mare parte din europeni, Croaţia este remarcabilă prin turism. Este deseori
menţionată Coasta Adriatică, presărată de mai bine de o mie de insule şi insuliţe. De amintit
aici este şi Dubrovnikul, cu clădirile sale baroce, numit "perlă Adriaticii".
Cu mai puțin un an înainte de aderarea la UE, Croația a întâmpinat probleme. După ce un
raport privind progresele înregistrate de această ţară a relevat o serie de zone cu probleme,
câţiva proeminenţi lideri conservatori germani au pus sub semnul întrebării programul
aderării. UE, au argumentat ei, nu are nevoie de o altă Românie, argumentează ei citaţi de
ediţia electronică a publicaţiei Der Spiegel.
"Telenovela românească a fost dureros de urmărit. Un preşedinte şi un premier care abia îşi
vorbesc, lipsuri democratice suficient de grave încât să atragă un avertisment de la Bruxelles
şi o monedă în cădere liberă, pe măsură ce investitorii evită ţara ca pe o ciumă. Situaţia a fost
nici mai mult nici mai puţin decât jenantă pentru Uniunea Europeană", notează publicaţia
germană.
"Totuşi, problemele României se dovedesc a fi un obstacol şi pentru alte ţări. Croaţia este
dornică să adere la UE şi, în prezent, este programat să o facă pe 1 iulie 2013. Dar în
condiţiile în care UE a descris mai multe zone unde Croaţia trebuie să înregistreze progrese
înainte de aderare, în Germania pare să crească scepticismul legat de pregătirea acestei ţări
pentru aderare.
<<Exemplele României şi Bulgariei arată că aşteptarea potrivit căreia problemele sunt mai
uşor de rezolvat după finalizarea aderării la UE nu funcţionează în practică>>, spune Norbert
Lamert, preşedintele Parlamentului german şi membru al UCD", citat de Spiegelonline.

Concluzii
În imaginarul colectiv, după căderea cortinei de fier, Europa Occidentală devenea un
fel de „El Dorado” al bunăstării sociale.

19
În ultimii ani, mulţi cercetători şi-au îndreptat atenţia asupra transformărilor care au avut loc
în ţările din Europa Centrală şi de Est în urma căderii regimurilor comuniste. Dacă la
începutul deceniului ’90, sloganul „reîntoarcerea la Europa” avea mai mult o conotaţie
istorică, făcând referire la reunificarea continentului, treptat dobândeşte un înţeles tot mai
clar- economic și geopolitic. Crearea « familiei » europene a condus la transformări radicale
întreprinse de numeroase ţări al căror regim politic nu era democratic şi care nu cunoscuseră
economia de piaţă. Avantajele care derivă din calitatea de membru al UE s-au numărat printre
stimulentele cele mai eficiente ale reformelor pe care ţările candidate au fost condiţionate să
le întreprindă. Avantajele domocrației sunt costisitoare sau, mai bine spus, democrația costă-
asta au învățat rapid statele foste comuniste ce au văzut în UE soluționarea marilor probleme
ale lor. De acesată chestiune, anumite state au trecut mai ușor, altele, mai greu. Unele au avut
norocul de a fi bine situate din punct de vedere geopolitic.

Nr. Stat-participare la Bugetul Uniunii Europene Procent

1 Republica Federală Germană 19,53%

2 Franța 16,73%

3 Italia 13,34%

4 Marea Britanie 10,87%

5 Spania 9,33%

6 Olanda 5,03%

7 Belgia 4,02%

20
8 Polonia 2,64%

9 Suedia 2,28%

10 Austria 2,19%

11 Danemarca 2,17%

12 Grecia 2,15%

13 Finlanda 1,58%

14 Portugalia 1,37%

15 Irlanda 1,25%

16 Republica Cehă 1,23%

17 România 1,15%

18 Ungaria 0,76%

19 Slovacia 0,66%

20 Slovenia 0,36%

21 Bulgaria 0,34%

22 Lituania 0,25%

23 Luxemburg 0,25%

24 Cipru 0,18%

25 Letonia 0,15%

26 Estonia 0,13%

27 Malta 0,06%

28 Croația --

21