STATUL IUGOSLAV INTERBELIC

Crearea statului iugoslav la sfârşitul anului 1918 s-a datorat în mare măsură eforturilor
a trei oameni politici: liderul radical sârb Nikola Pašič, liderul croat Ante Trumbič şi slovenul
Anton Korošeč, lider al Partidului Popular Sloven şi conducător al Veciei Populare din
Zagreb în toamna anului 1918.
Deşi poparele iugoslave vorbeau limbi şi dialecte foarte apropiate între ele, totuşi,
diferenţele între provincii erau foarte mari, din punct de vedere social, economic şi cultural.
Astfel, cea mai dezvoltată şi avansată provincie era Slovenia, iar cele mai sărace zone erau
Bosnia, Herzegovina, Macedonia şi Muntenegru.
Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor 1918 – 1921
După proclamarea Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor la data de 1 decembrie
1918 au început eforturile de unificare instituţională a graniţelor noului stat. Astfel, se
constituie un Parlament central, rezultat din fuziunea Paralamentului sârb de la Belgrad
(Skupkina), cu părţi din adunările din Muntenegru, Vojvodina şi alte teritorii ce se aflaseră
sub dominaţia austro-ungară.
Acest Parlament adoptă în 1920 o reformă agrară prin care fixează practic maximum
de suprafaţă deţinută la 50 de hectare. Pe baza acestei legi au avut loc redistribuirii de
proprietate în Macedonia şi teritoriile foste habsburgice (Slovenia, Croaţia, Vojvodina, Bosnia
şi Herzegovina). În total, circa 650 de mii de familii au fost împroprietărite cu 2,5 milioane de
hectare. Armata a fost mărită. Celor 3.500 de ofiţeri sârbi li s-au adăugat c’teva sute de ofiţeri
muntenegreni, precum şi 2.500 de ofiţeri din teritoriile habsburgice. Fiuncţiile de conducere
eerau deţinute de sârbi din vechea Serbie.
Astfel, în 1938, dintr-un total de 165 de generali iugoslavi, 161 erau sârbi, 7 croaţi şi 2
sloveni. La 14 noiembrie 1920 se încheie Tratatul italo-iugoslav de la Rapallo, prin care statul
iugoslav recunoaşte stăpânirea italiană asupra Peninsulei Istria, oraşului Rijeka şia supra mai
multor insule de pe Coasta Dalmată. Viaţa politică era dominată de sârbi din vechea Serbie şi
rămânea fragmentată la nivelul diverselor provincii componente. Astfel, la alegerile din 1921,
radicalii sârbi au obţinut 91 de mandate, democraţii (sârbii din fostul Imperiu Austro-Ungar)
92 de mandate, Partidul Comunist 58 de mandate, iar Partidul Ţărănesc Croat 50 de mandate
din totalul de 419.
La 28 iunie 1921, cu voturile a 223 de deputaţi din cei 258 prezenţi, este adoptată
Constituţia. Era un document centralist care, practic, extindea Constituţia Sârbă din 1903 la
scara întregului stat iugoslav. Ţara a fost împărţită în 33 de banovine, Partidul Comunist a fost
scos în afara legii, iar revolele din Kosovo au fost reprimate.
Perioada 1921 – 1928
În 1921, regele Alexandru s-a căsătorit cu prinţesa Mărioara a României. În acelaşi an,
regele Petru a încetat din viaţă, iar Alexandru şi-a preluat tronul. Cuplul regal a avut trei
băieţi, anume: Petru, Tomislav şi Andrei. Perioada 1921 – 1928 este una de refacere
economică vizibilă, mai ales în iontervalul 1924-1926.
În schimb, instabilitatea guvernamentală continuă reformează diverse guverne de
coaliţie, mai ales între radicali şi democraţi, dar şi între democraţi şi ţărniştii croaţi conduşi de
Stepan Radič în 1925. În 1926 a reuşit liderul radical sârb Nikola Pašič.
Pe plan extern, în această perioadă, în 1921 statul iugoslav încheie Mica Înţelegere
(România şi Cehoslovacia).
În 1924 încheie un tratat cu Italia, dar în 1927, ca reacţie la semnarea unor documente
italo-albaneze, încheie un tratat cu Franţa, care va fi, practic, baza politicii externe iugoslave.

1
 Evenimentele din 1928
În iunie 1928, în timpul unor dezbateri parlamentare, deputatul muntenegrean Puniša
Račič şi-a atacat cu pistolul mai mulţi colegi croaţi.- în urma rănilor, Stjepan Radič a murit,
iar tensiunile între sârbi şi croaţi au cunoscut o perioadă de escaladare.
Regele Alex l-a numit în fruntea guvernului pe slovenul Anton Korošec, singurul
nesârb care a deţinut acest post în toată perioada interbelică. Regele Alexandru le-a propud
conducătorilor croaţi şi sloveni ruperea paşnică de Iugoslavia, însă aceştia au refuzat,
temându-se de un atac italian. Îna ceste condiţii, a luat naştere o mişcare croată recesionistă
radicală numită Ustaša, sub conducerea lui Ante Pavelic.
Perioada 1929 – 1934
La 6 ianuarie 1929, regele Alexandru instaurează dictatura regală cu Petăr Živkovič ca
şef al guvernului.
La 3 octombrie 1929 este adoptat oficial numele de Iugoslavia, iar în septembrie 1931
este promulgată o nouă Consttiuţie, numărul banovinelor fiind redus la 9.
Se constituie Partidul Naţional Iugoslav ca partid de guvernământ. În paralel cu
tensiunile interetnice se produc efectele crizei economice mondiale, care ating apogeul în
iarna 1931-1932.
Pe plan extern, în această periaodă, Iugoslavia semnează pactul de organizare al Micii
Înţelegeri la 16 februarie 1933, la Geneva, convenţiile pentru definirea agresiunii şi a
agresorului de la Londra din 3-5 iulie 1933 şi la 9 februarie 1934, la Atena, pactul de
constituire al Înşelegerii Balcanice alături de România, Grecia şi Turcia.
În paralel cu formarea Înţelegerii Balcanice, în 1933 – 1934, Iugoslavia se apropie
diplomatic de Bulgaria. La data de 9 octombrie 1934, regele Alexandru este asasainat la
Marsilia, tronul revenind regelui Petru UU, în vârstă de 11 ani, care domneşte sub regenţa
prinţului Paul. Prim-ministru este desemnat Bogoljuc Sevtić.
Guvernările Sevtić şi Milan Stojandinovič
Sub guvernul Sevtić, Partidul Naţional Iugoslav şi-a schimbat denumirea în Uniunea
Radicală Iugoslavă, incluzând şi pe popularii sloveni şi pe musulmanii bosniaci. La alegerile
din 1935, Uniunea Radicală Iugoslavă a obţinut 1,7 milioane de voturi, iar opoziţia circa 1,1
milioane, însă în acord cu legea electorală, partidului de guvernământ i-au fost acordate 303
mandate parlamentare, iar opoziţiei numai 67.
S-a constituit, în iunie 1935, un guvern al Uniunii Radicale Iugoslave, sub conducerea
lui Milan Stojadinovič.
La alegerile din 1938, acest guvern obţine 1,65 milioane de voturi, iar opoziţia 1,35
milioane. Sub acest guvern au loc tratative între sârbi şi croaţi, liderul croat Maček fiind
primit şi ovaţionat la Belgrad.
În politica externă se produce o distanţare de Franţa, concomitent cu amplificarea
relaţiilor cu Germania. La 24 ianuarie 1937, Iugoslavia încheie un pact de prietenie veşnică cu
Bulgaria, iar la 25 martie 1937 un pact de prietenie cu Italia.
Guvernarea Pragišac Cvetkovič (14 februarie 1938 – 27 martie 1941)
Sub acest guvern, la 26 august 1939 se încheie acordul sârbo-croat numit şi acordul
Cvetkovič – Maćek, pentru înfiinţarea banovinei Croaţiei. Această unitate administratit-
teritorială avea o suprafaţă de 70.000 km2 şi o populaţie de 4 milioane de locuitori, dintre care
circa 70% croaţi. Teritoriul ei includea Croaţia, Slavonia, Dalmaţia şi părţi din Bosnia şi
Herzegovina.
În septembrie 1939, la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Iugoslavia se
declară neutră, dar, la 25 martie 1941 este obligată să adere la pactul tripartit.