Ciobotaru Sorin - Ionut Antropologie, anul I, sem I URSS si perioada interbelica Perioada interbelica a fost marcata inca de la sfarsitul

razboiului de un puternic curent pacifist. Dupa terminarea Primlui Razboi Mondial, statele au adoptat o politia a incheierii (si respectarii) de tratate, intelegeri si alinate cu scopul de a consolida securitatea nationala (aceasta fiind, potrivit lui J-B. Duroselle forma cea mai generala si cea mai esentiala a unui stat), respectarea teritoriilor si a status-quo-ului acestora, asigurarea pacea si bunastarii natiunilor. In anul 1917, armata rusa lupta pe frontul Primului Razboi Mondial. In februarie 1917, la Petersburg, izbugnea prima revolutie pe care istoriografia bolsevica a numit-o revolutia burghezo-democratica. In urma manifestarilor de strada, tarul Nicolae al II-lea a abdigat. Toate acestea au insemnat destramarea vechii societati ruse si destramarea armatei ruse, a frontului pe care ea lupta. (retragerea Rusiei din razboi nu a facut-o partasa la inchiera Tratatelor de pace de la Paris - 1919- 1920) Pe 3 martie 1918, la Brest, are loc semnarea tratatului intre Rusia si Puterile Centrale, marcand iesirea Rusiei din Primul Razboi Mondial1. Dupa abdigarea tarului, in fruntea tarii a fost instaltat un guvern provizoriu condus mai intai de Prinul Gheorghi Evghenievici si apoi de Alexandr Kerenski. Acesta din urma a refuzat sa faca pace cu Puterile Centrale; de asemenea, Guvernul Provizoriu nu a fost in stare sa promulge o reforma agrara, atat de asteptata de taranimea rusa, aceasta reprezentand 80% din populatia tarii. Datorita conditiilor scazute de trai, ritmul lent al reformelor, cresterea inegalitatilor sociale, indreptarea guvernului provizoriu spre o organizatie autocrata (putin lipsind de a se transforma intr-un guver militar) si dezordinea sociala si militara (nesupunerea la ordine si dezertarea erau fenomene larg intalnite, dezertorii se rentorceau n orae pentru a se altura muncitorilor socialiti nemulumii, crora le ceda de cele mai multe ori armele aduse de pe front), toate acestea au oferit un teren fertil pentru dezvoltrea miscarilor revolutionare. n timpul revoluiei, bolevicii au adoptat sloganuri populare: "Toat puterea, Sovietelor!" sau "Pmnt, pace i pine!" Sovietele erau consilii locale oreneti formate din reprezentanii lucrtorilor diferitelor fabrici sau afaceri. Sovietele erau organizaii ale democraiei directe populare i cu toate c ele nu aveau o funcie oficial n structura puterii, exercitau o influen important asupra muncitorilor, influen de care guvernanii ar fi trebuit s in seama. Dup victoria revoluiei, conductorii comuniti au conceput o constituie care prea s recunoasc autoritatea sovietelor locale. Cel mai nalt corp legiuitor era Sovietul Suprem. Cel mai nalt corp executiv era Biroul Politic al CC al PCUS. Primul conductor al Uniunii Sovietice a fost Vladimir Ilici Lenin, care fusese conductorul faciunii bolevice a fostului Partid Social Democrat al Muncii din Rusia. Tulburrile sociale care preau s favorizeze revoluia l-au convins pe Lenin s cucereasc puterea printr-o micare de for n octombrie 1917. Primul act al guvernului comunist a fost ncetarea participrii Rusiei la luptele primului rzboi mondial. n schimbul pcii, tnrul stat comunist

ceda Germaniei cea mai mare parte a Ucrainei i Belarusului prin Tratatul de la BrestLitovsk2. Rzboiul civil din Rusia (1918-1920) a avut ca si consecinte neintelegerile si dezacordurile dintre guvernul bolevic nou-format i Armata Roie, pe de o parte, i forele antibolevice, de cealalt parte. Dezavantajosul Tratat de la Brest-Litovsk ncheiat cu Germania i-a determinat pe socialitii antileniniti s se desprind de bolevici i s se alture armatei de voluntari a Albilor (aripa de dreapta), sub comanda lui Anton Denikin. n ncercarea de a deschide un alt front n Primul Rzboi Mondial, aliaii au oferit sprijin limitat Albilor3. Guvernul de la Moscova a rspuns amplei micri antibolevice prin excluderea din guvern a deputailor menevici i a social-revoluionarilor, ncepnd o campanie a Terorii roii", prin care i acorda puteri sporite poliiei secrete (Ceka4), n ceea ce privete arestarea i executarea suspecilor. n timp ce bolevicii i menineau controlul asupra centrului rii, antibolevicii ctigau teren n Ucraina i Omsk, unde Aleksandr Kolceak i alte grupri dizidente s-au unit pentru a lupta mpotriva Armatei Roii. Fiind deconcertai de luptele ntre comuniti, Albii rui i naionalitii ucraineni, Aliaii i-au retras treptat sprijinul, pn n 1919. Dup cteva prime succese militare mpotriva Armatei Roii, forele Albilor, conduse de Kolceak, erau deja nfrnte la nceputul lui 1920. Alte trupe ale Albilor conduse de Nikolai Iudenici au euat n ncercarea de a cuceri Sankt Petersburg. Ultima linie de rezisten a Albilor din Crimeea, sub comanda lui Piotr Vrangel, succesorul lui Denikin, a fost nfrnt n noiembrie 1920, punnd capt Rzboiului Civil Rusesc. Pe 22 decembrie 1922 este semnat Tratatul pentru crearea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste acesta fiind documentul care a oficializat creare federaiei a mai multor republici sovietice n forma URSS-ului. Preambulul acestui tratat a fost Declaraia pentru crearea URSS. Pe 29 decembrie 1922 a fost convocat o conferin a delegaiilor din RSFS Rus, RSFS Transcaucazian, RSS Ucrainean i RSS Belarus, care a aprobat Declaraia5 i Tratatul pentru crearea URSS6. Aceste dou documente au fost aprobate de Primul Congres al Sovietelor i semnate a doua zi de efii delegaiilor: Mihail Kalinin, Mihail hakaya, Mihail Frunze, Grigori Petrovski Aleksandr Cerviakov. Rusia sovietica (din decembrie 1922, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste URSS) nu a fost admisa la Conferinta de pace si nu a semnat tratatele care au pus bazele noii ordini internationale. Din aceasta cauza, statul sovietic nu a recunoscut aceste tratate si aceasta noua ordine, implicit Societatea Natiunilor. Pe de alta parte, puterile invingatoare au sprijini fortele militare impotriva Rusiei, fara sa poata reusi lichidarea regimului bolsevic. Au recurs apoi la blocarea economica, politica si diplomatica impotriva Rusiei si la sprijinirea consolidarii puterii statelor vecine acesteia. Excluderea partiala de catre Marile Puteri a Rusiei si Germaniei din viata politica internationala a facut ca legaturile dintre cele doua state sa se consolideze. Intre 1922 si 1932 relatiile dintre Germania si Rusia sovietica (ulterior URSS) au fost directionate de Tratatul de la Rappalo din 16 aprilie 1922 si de Tratatul de neutralitate si negresiune (cunoscut si ca Tratatul Ribbentrop-Molotov) din 24 aprilie 1926.

Invinsa in razboi, cu mari obligatii de plata, Germania era interesta sa stabileasca raporturi bune cu Rusia sovietica, pentru plasarea marfurilor sale pe piata sovietica si procurarea de materii prime. La 16 aprilie 1922 a fost incheiat Tratatul de la Rappalo, intre Germania si Rusia. Cele doua state renuntau reciproc la datoriile de razboi si la reparatiile pentru pagube militare pe care si le datorau. Relatiile diplomatice si consulare trebuiau imediat restabilite. Cele doua puteri decideau sa aplice in raporturile economice caluza natiunii celei mai favorizate. Prin acest tratat URSS iesea din izolarea economica si politica, iar Germania era primul mare stat occidental care stabilea relatii normale cu statul ovietic. Rusii incercau sa beneficieze de sprijinul tehnic al inginerilor germani, iar germanii sa deturneze Tratatul de la Versailles, experimentand in Rusia Sovietica arme interzise si antrenandu-si pesonalul sa le utilizeze. Puterile occidentale au privit cu ostilitate tratatul, adresand o nota Germaniei si acuzand-o ca a incalcat Conventia de la Cannes. In iulie 1923, are loc Conferinta de la Lausanne care propune elaborarea unui nou tratat de pace cu Turcia in care se voia libertatea de circulatie a vaselor comerciale prin stramtori. Rusia este nemultumita de aceasta propunere, considerand ca astfel se va aduce atingere suveranitatii Turciei si nu putea fi garantata securitatea statelor riverane Marii Negre. Astfel, URSS nu va ratifica conventia, problema stramtorilor fiind rezolvata in cadrul Conferintei de la Montreux (1936). La 25 februarie 1925, incepe la Paris o conferinta franco-sovietica pentru dezbaterea problemei obtinerii rambursarii datoriilor rusesti. Delegatia sovietica, prezidata de ambasadorul Rakovski, cerea restituirea flotei ruse de la Marea Neagra, care fusese sechestrata la Bizerta, ca si a altor bunuri. Rusia accepta rambursarea imprumuturilor dinainte de razboi, mijlocind acordarea de credite corespunzatoare. Delegatia franceza, prezidata de Monzie, ar fi acceptat compromisul, dar Poincar il considera iluzoriu. Conferinta s-a incheiat in martie 1927 cu un esec. Romania incearaca sa obtina garantarea frontierelor sale si mai ales ale Basarabiei. Protocolul din 1920 ii recunoaste Basarabia; acesta a fost ratificat de Franta si Anglia, insa nu si de Japonia si Italia. La 2 octombrie 1926, URSS riposteaza fata de acest tratat protestand contra anexarii Basarabiei de catre Romania. Dupa aceasta nota si esecul definitiv alconvorbirilor awsupra datoriilor rusesti, in Franta s-a conturat o puternica miscare in favoarea unei rupturi a relatiilor dintre cele doua tari, insa Briand a preferat sa nu impinga lucrurile la extrem. In urma semnarii tratatului de prietenie italo-roman prin care se recunosteau formal drepturile Romaniei asupra Basarabiei, semnat la 16 septembrie 1926, Rusia adreseaza o nota de protest (la 6 octombrie, la patru zile dupa o nota asemenatoare adresata Frantei). Rusia semneaza, in 1925 si 1926 doua acorduri cu Germania, unul economic (12 octombrie 1925) iar altul politic (Berlin, 12 aprilie 1926), acestea constituind un tratat de prietenie si neurtalitate. Articolul 2 prevedea ca in cazul in care, in ciuda atitudinii sale pasnice, una dintre partile contractante ar fi obiectul agresiunii unei alte puteri, cealalta parte sa-si pastreze neutralitatea. Articolul 3 obliga pe fiecare dintre partile contractante sa nu adere la o coalitie care ar avea rept scop supunerea celeilalte la un boicot financiar sau economic. La cateva luni dupa ceea, Germania intra in Liga Natiunilor. Aceasta aderare i-a nelinistit din nou pe rusi, care considerau acest organism drept un instrument al politicii capitaliste indreptat contra Uniunii Sovietice.

La 30 noiembrie 1926, ambasador itinerat al guvernului sovietic, a expus Comisiei de la Geneva propunerile sovietice privind dezarmarea generala si completa. Acestea au fost prezentate la urmatoarele sesiuni ale comisiei de pregatire a Conferintei de dezarmare, in anii 1927-1928, dar acestea au fost respinse. In aceasta situatie guvernul sovietic a venit cu un nou proiect, care avea in vedere masuri de reducere partiala a inarmarilor, dar a fostrespins de reprezentantii celorlalte state. Un nou proiect al sovieticilor, vizand aceasi problema a impartit soarta celor precedente. Protocolul de la Moscova, din 9 februarie 1929, punea in vigoare Pactul Briand-Kellog intre partile contractuante imediat dupa ratificare. De asemenea, punerea in vigoare a Pactului de la Moscova este idendent de Pactul Briand-Kellog. Pactul de la Moscova avea ca obiectiv renuntarea la razboi ca instrument de politica nationala. La acest pact adera Estonia, Letonia, Polonia, Romania si URSS. Uniunea Sovietica a participat la Conferinta de la Geneva (1932-1934) alaturi de Statele unite si statele membre ale Ligii Natiunii. Conferinta a reprezentat unefort adus pentru a actualiza ideologia dezarmarii. Discutiile au esuat in octombrie 1933 cand Hitler a retras Germania din cadrul Conferinei dar si din cadrul Ligii Natiunii. Tratatul de neagresiune germano-sovietic, semnat in 1939 (cunoscut si ca Tratatul Ribbentrop-Molotov) avea ca principal obiectivapararea cauzei pacii. Partile contractante se angajau sa nu sustina o terta putere, care ar intra in razboi cu una dintre ele; sa nu se alature unei aliante ostile unuia dintre parteneri; sa rezolve diferendele numai pe cale amicalasau prin arbitraj. Exista si un protocol aditional secret, mult mai important, care avea 3 articole principale: -Finlanda, Letonia si Estonia sa fie puse sub influenta rusa, iar Lituania sub cea germana; -fixarea liniei zonelor de influenta in Polonia pe linia Narev-Vistula-San; se adauga faptul ca necesitatea de a mentine de a mentine un stat plonez independent nu putea fi determinta decat de exsolutii politice ulterioare, si ca, in orice caz, celedoua guverne vor rezolva chestiunea printr-o intelegere amicala; -art.3 sublinia interesul sovietic pentru Basarabia, Germania declarand ca nu are nici un interes in aceasta zona. Practic intelegerea germano-sovietica a deschis drumul catre un nou razboi european. Pactul Ribbentrop-Molotov a insemnat pentru Hitler oportunitatea nu numai de a ataca Polonia dar si de a dezlantui masina de razboi germana imotriva puterilor occidentale nemaifiind retinut de teama unui conflict purtat pe doua fronturi. In viziunea lui Stalin pactul ii permitea expansiunea teritoriala spre vest,asigurarea frontierelor si, conform axiomelor comuniste, oportunitatea uriasa adusa de razboiul intre statele capitaliste de a extinde la nivel continental revolutia comunista. Cele doua sisteme totalitare semnau astfel intrarea Europei intr-o perioad tragica. La 1 septembrie 1939, Germania incepea operatiunea militara asupra Poloniei, iar la 3 septembrie, Anglia si Franta declarau razboi Germaniei. Razboiul, mai intai european apoi mondial, incepuse. Desi a incercat sa isi asigure securitatea prin incheierea de diferita pacte si alinate, Rusia nu a reusit decat sa ajute la producerea celui de-al doilea Razboi Mondial. Uniunea Sovietica nu prezenta suficienta incredere pentru occidetaali, pentru a fi antrenata intr-o alinata contra

agresorilor. De asemenea, in ciuda multiplelor pacte incheiate cu Germania, Uniunea Sovietica a fost atacata de aceasta din urma (Planul Barbarossa). Curentul pacifist si politica de promovare a pacii si securitatii ce cuprinsese lumea la sfarsitul Primului Razboi Mondial au disparut, facand loc unei noi catastrofe a omenirii, unui razboi total. Incheierea tratatelor si a aliantelor nu a fost decat preludiul noului conflict. Politica dusa de Rusia pe plan extern, in perioada interbelica, nu a facut decat sa ajute la crearea fundamentului ostilitatilor. Prin egoismul si orgoliul ei, Rusia a cazut in capcana maretiei, fiind atacata de prietena interbelica, Germania, care nu a ezitat atacarea acesteia. Astfel, putem spune, ca Rusia a cazut in propria plasa, iar politica de securitate dusa in perioada interbelica nu a facut decat sa ii creeze o imagie de neincredere fata de tarile occidentale. Bibliografie Jean-Baptiste Duroselle Istoria relatiilor internationale 1919-1947 , vol. I, Ed. Stiintelor Sociale si Politice Bogdan Antoniu si Alin Matei Politica si societate in secolul XX Laurentiu Constantiniu Glacisul strategic in politica Uniunii Sovietice: plan si realizare (1919-1949)