Cadru general

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în relațiile internaționale se declanșează un

nou tip de conflict, politic, economic, ideologic pentru dominația lumii, purtat între SUA și
URSS, numit Războiul Rece.
Conflictul, a cărui origine poate fi identificată la sfârșitul celui de-al Doilea Război
Mondial, a fost declanșat oficial în 1947 și a durat, cu perioade de destindere sau intensificare,
până la căderea regimurilor comuniste din 1989-1991.
Confruntarea dintre cei doi foști aliați s-a transformat într-un conflict între două sisteme
politice opuse, lumea liberă, democratică (susținută de SUA) și blocul statelor comuniste (aflate
în sfera de influență a URSS-ului), ceea ce a determinat apariția „Sistemului bipolar.
în evoluția Războiului Rece s-au remarcat o serie de crize politico - diplomatice, favorizate
de o teribilă cursă a înarmărilor, declanșată între cele două superputeri.
în 1946, într-un discurs la Universitatea Fulton din SUA, Winston Churchill a a definit
conceptul de „cortina de fier", adică separarea dintre statele libere din Europa și cele ocupate
de URSS.

România și Războiul Rece în perioada stalinistă

Aflată în spatele „Cortinei de fier11, România a intrat în sfera de influență sovietică, fiind considerată un
„stat satelit" al URSS-ului.
Influența sovietică în România s-a consolidat în urma acordurilor internaționale dintre Churchill și Stalin de
la Moscova și a prevederilor conferințelor interaliate de la Yalta și Potsdam.
în octombrie 1944, are loc întâlnirea de la Moscova, unde Stalin și Churchill au convenit asupra Acordului
de procentaj privind influența sovietică în România, în proporție de 90% și doar 10% influența Marii Britanii și
SUA.
Prezența trupelor Armatei Roșii pe teritoriul României dupa 23 august 1944 a favorizat preluarea treptată
a puterii politice de către comuniștii români și instaurarea unui regim totalitar stalinist începând cu 1948.
în prima parte a existenței sale, România comunistă a fost în totalitate subordonată pe plan internațional
intereselor sovietice.
La 10 februarie 1947, delegația României a semnat Tratatul de Pace de la Paris, prin care se stabilea noul
statut politico-juridic al țării după război. România primea N-V Transilvaniei, pierdut în 1940 în favoarea
Ungariei, dar se consfințea pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei și a ținutului Herța în favoarea URSS-ului.
în martie 1947, președintele SUA, Harry Truman, lansează „doctrina Truman 11, obiectivul fiind stoparea
expansiunii comunismului în lume. Doctrina Truman a stat la baza Pactului Atlanticului de Nord, o alianță
militară înființată în 1949, formată din SUA și statele occidentale
în iunie 1947, SUA a lansat Planul Marshall, care acorda ajutor financiar nerambursabil statelor
europene afectate de război. avand drept scop apărarea acestora în fața pericolului comunist . URSS a interzis
statelor aflate sub dominația sa să accepte acest plan. România respinge Planul Marshall la 9 iulie 1947.
România semnează în 1948 „Tratatul de prietenie și asistență mutuală 11 cu URSS, prin care se deschidea
posibilitatea intervenției sovietice în problemele de securitate ale țării. In acest context nefavorabil s-a produs
reorientarea politicii externe românești către blocul sovietic și alinierea la poziția impusă de Moscova.

în perioada 1948-1955, România a susținut Uniunea Sovietică în conflictul cu Iugoslavia comunistă

condusă de Iosif Broz Tito, care nu accepta supremația lui Stalin în sistemul comunist. Toate luările de poziție
ale lui Gheorghiu-Dej și ale partidului român au fost îndreptate împotriva „căii originale spre comunism” dezvol -
tate de Tito.
în 1949, URSS a format Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), o organizație economică a sta-
telor comuniste, ca replică la Planul Marshall avand ca obiectivele lărgirea schimbului de mărfuri între statele
membre, dar și colaborarea economică și tehnico-științifică dintre țările membre. România a fost membru
fondator al CAER. Prima acțiune de cooperare între statele comuniste a fost construirea podului peste Dunăre
de la Giurgiu – Ruse din 1950 intre Bulgaria si Romania la sugestia CAER.
Pe 14 mai 1955 se încheia „Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală de la Varșovia" (Pactul
de la Varșovia), inițiat de Nikita Hrușciov. Pactul de la Varșovia a fost răspunsul statelor comuniste la
admiterea RDG in NATO. In cadrul Pactului de la Varșovia, rolul URSS-ului era dominant, urmărind _apărarea
cuceririlor socialismului" în cadrul statelor membre. România a fost membru fondator al Organizației Tratatului
de la Varșovia.
In decembrie 1955, România este admisă în ONU unde a fost susținătoare a pozițiilor sovietice..
Dovada cea mai clară a regimului comunist de la București, de fidelitate față de Moscova, s-a manifestat
în timpul intervenției trupelor statelor comuniste împotriva revoluției din Ungara (1956). După ce ajunge în
fruntea guvernului maghiar Nagy Imre, care începe o politică de reforme democratice și anunță retragerea
Ungariei din Pactul de la Varșovia. Armata sovietică a ocupat Budapesta și a înlăturat regimul lui Nagy Imre.
România a participat, alături de Uniunea Sovietică, la invazia împotriva revoluției din Ungaria iar Nagy Imre. a
fost adus în România și deținut la Snagov, înainte de a fi judecat și executat în Ungaria, în 1958.
Sprijinul oferit de România aliaților sovietici a permis guvernului Dej să solicite Uniunii Sovietice retragerea
Armatei Roșii de pe teritoriul României, acțiune ce a avut loc în 1958. Retragerea armatei sovietice a avut loc
într-un moment în care partidul comunist reușise să își consolideze puterea politică în țară, iar URSS, condusă
de noul secretar-general al partidului Nikita Hrușciov, reluase legăturile cu Iugoslavia lui Tito.
După moartea lui Stalin (1953) și într-un context extern favorabil determinat de criza rachetelor din Cuba
și de conflictul chino-sovietic, regimul lui Dej începe treptat să se distanțeze de URSS și să adopte „o cale
românească de construire a comunismului". Pentru ultima perioadă a regimului lui Dej, caracteristica politicii
externe românești este desovietizarea și detașarea de linia Moscovei, Astfel in 1960, Dej, deranjat de
reformele liderului sovietic Nikita Hrușciov, a început să se îndepărteze de politic URSS și să se apropie de
China comunistă și de Iugoslavia.
- In 1961 legațiile Marii Britanii și Franței sunt ridicate la rangul de ambasade iar in 1963 are loc vizita
lui Dej în Iugoslavia și semnarea acordului pentru construirea proiectului de la Porțile de Fier.
- In 1964 URSS a propus un plan economic („Planul Valev”) care urmarea o diviziune a muncii în cadrul
blocului socialist astfel incat fiecare stat să se specializeze pe o anumită ramură economică. Planul Valev
propunea construirea unui complex economic pe teritoriul din nordul Bulgariei, sudul României și părți din
URSS. României îi revenea, în cea mai mare parte, sarcina de a se întoarce la agricultură motiv pentru care
Planul a fost respins de catre Dej.
- Ca reacție la acest plan, în aprilie 1964, a fost adoptată în Plenara Comitetului Central - „declarația din
aprilie" prin care era criticată încercarea sovietică de a impune statelor socialiste propria voință. , Prin
Declarația din aprilie, Dej afirmă o politică de independență față de URSS, proclamând dreptul României de a-
și construi un comunism propriu.
In concluzie, în timpul regimului stalinist al liderului român Gheorghiu-Dej, România a avut atitudini
diferite în politica externă, de la supunere și susținere necondiționată față de URSS, la desovietizare și
distanțare treptată de linia Moscovei
Acțiuni desfășurate de România pe plan extern în timpul regimului national -
comunist al lui Nicolae Ceaușescu

După venirea la putere, in 1965 Nicolae Ceaușescu a continuat pe plan extern politica de distanțare față de
Uniunea Sovietică, și de apropiere de Occident. politica inițiată de Gheorghiu-Dej. Această politică s-a
concretizat în mai multe luări de poziție ale României, contrare intereselor sovietice:
în 1967, individualizarea României în rândul statelor comuniste s-a realizat prin două demersuri care au
adus-o în prim-planul atenției internaționale. România a fost prima țară din blocul comunist care a recunoscut
diplomatic Republica Federală Germană,cu care a stabilit relatii diplomatice în 1967. De asemenea , România
este singura țară comunistă care a menținut relații diplomatice cu Israelul, după Războiul de 6 zile, în care
Israelul a învins statele arabe sprijinite de URSS.. Drept consecinta ministrul de externe Corneliu Mănescu a
fost ales președinte al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 1967 (primul dintr-o țară
comunistă).
Momentul de apogeu al afirmării lui Nicolae Ceaușescu pe plan internațional l-a constituit anul 1968, când
liderul român a criticat dur invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, pentru a pune
capăt revoluției anticomuniste numite „Primăvara de la Praga". Prin „Primăvara de la Praga" din 1968, liderul
ceh Alexander Dubcek a promovat ideea „socialismului cu față umană". După vizita lui Ceaușescu în
Cehoslovacia, are loc invazia sovietică împotriva guvernului reformist. Romania a refuzat sa participe la
interventie iar pe 21 august 1968, la București, a fost organizat un mare miting de solidaritate cu poporul
cehoslovac,
Discursul critic al lui Nicolae Ceaușescu care a condamnat ferm invazia sovietică din Cehoslovacia a
determinat creșterea prestigiului României pe plan internațional și o popularitate a liderului român în Occident,
Această poziționare a României, în contextul Războiului Rece, a determinat o apropiere de statele
occidentale, care o priveau ca pe o țară disidentă din blocul comunist. Astfel, mai mulți conducători din Vest au
vizitat România (președintele francez Charles de Gaulle în 1968, președintele american Richard Nixon în 1969)
fiind prima vizită a unui președinte american într-o țară comunistă., iar Ceaușescu, la rândul lui, a vizitat state
occidentale (în 1978, el a fost primit de regina Marii Britanii, Elisabeta a Il-a).
Această apropiere a adus și beneficii economice pentru România devenind membră a unor organisme
internaționale: GATT, FMI și Banca Mondială (1971-1972). Romania încheie, de asemenea, un acord de
cooperare cu Piața Comună (1973) . In 1975, președintele SUA Gerald Ford vizitează România, care primește
din partea SUA „clauza națiunii celei mai favorizate", prin care relațiile comerciale cu România nu erau supuse
taxelor vamale.
Ceaușescu vizitează China și Coreea de Nord, in 1971 ceea ce îl influențează în imprimarea unui nou
curs al politicii sale, prin „Tezele din iulie", în care lansează conceptul de „revoluție culturală".
Tot in 1975 România semnează Actul final al Conferinței de la Helsinki, prin care se obliga să respecte
drepturile omului. însă România a fost singura țară care nu a permis funcționarea, pe teritoriul ei, a Comitetelor
Helsinki, care monitorizau respectarea drepturilor. încălcarea acestora în România a atras critici din partea
Occidentului, care se îndepărtează de România.
Problema drepturilor omului și schimbările de pe plan extern au dus la o izolare internațională a României,
la sfârșitul anilor 1980. Astfel cota de popularitate a lui Ceaușescu începe să scadă, după introducerea unor
măsuri dure de austeritate pe plan intern, cu scopul achitării datoriei externe.

In 1985 ajunge la putere în URSS Mihail Gorbaciov care inițiază o politică de reconstrucție economică
(Perestroika) și de transparență în relațiile cu Occidentul (Glaznost) cu care reia dialogul..
Ceaușescu respinge această politică reformatoare și menține politica neostalinistă. Opoziția liderului de la
București față de, Mihail Gorbaciov, și respingerea măsurilor de reformă propuse de acesta, au fost tot mai
clare în urma vizitei lui Gorbaciov de la București, din 1987. Acest lucru a determinat o izolare tot mai
accentuată a țării în relațiile internaționale până la prăbușirea regimului în anul 1989.
In condițiile în care Gorbaciov a oferit țărilor din Europa de Est dreptul de a-și decide singure forma de
conducere, pe parcursul anului 1989 s-a produs o prăbușire a regimului comunist Polonia, Ungaria,
Cehoslovacia, Republica Democrată Germană etc România era singura țară europeană în care se menținea
acest regim. Această situație a durat până în decembrie 1989 , atunci când, în urma Revo luției române,
regimul comunist a fost înlăturat, iar Ceaușescu a fost executat. Dupa 1989 România revine la democrație și la
relații bune cu Occidentul.
în concluzie, politica externă a României în timpul lui Ceaușescu a evoluat de la o atitudine de detașare
de URSS până la sfârșitul anilor ’70, spre o izolare diplomatică în ultimii ani ai regimului, când se înregistrau
relații diplomatice doar cu țări arabe și din lumea a treia.