D Relațiile internaționale

ROMÂNIA ÎN PERIOADA ,,RĂZBOIULUI RECE"

1. Războiul Rece

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial lumea devine bipolară din punct de vedere politic și
militar. SUA era incontestabil cel mai puternic stat din lume. Cu o economie foarte puternică, puțin afectată de
război, cu o mare flotă și armată prezentă în Europa de Vest și Extremul Orient, SUA își manifestă supremația
în lume. URSS a fost propulsată de război în poziția de a doua mare putere a lumii. Marile sacrificii umane,
întărirea prestigiului internațional ca urmare a victoriilor împotriva Germaniei, instaurarea dominației în
răsăritul Europei au favorizat afirmarea statului sovietic în lume. Celelalte mari puteri care avuseseră un rol
important în viața internațională în perioada interbelică devin state de rangul al doilea.
Evoluția vieții politice internaționale a fost decisiv influențată de relațiile dintre cele două superputeri.
S-a realizat, după al doilea război mondial, un nou echilibru internațional, diferit de cel interbelic. La sfârșitul
războiului marile puteri ale lumii au împărțit sferele de influență în lume. SUA și puterile occidentale au
abandonat Europa de est, admițând instaurarea dominației sovietice în această parte a Europei.
Contradicțiile dintre cele două super puteri și-au pus amprenta asupra evoluției statelor mici, inclusiv
asupra României. Lumea s-a divizat în două blocuri militare, NATO (1949) și Tratatul de la Varșovia (1955)
iar relațiile internaționale au fost dominate de tensiunile dintre Est și Vest, care au luat forma unui conflict
ideologic și politic numit „războiul rece”.
Încă din 1946, premierul britanic Winston Churchill semnala ridicarea unei ”Cortine de Fier”, care va
împărți Europa în două.
După 1962, U.R.S.S. se declari in favoarea unui nou concept, în relațiile internaționale, al coexistenței
pașnice. ce a presupus destinderea raporturilor dintre S.U.A. și U.R.S.S., urmare a crizei rachetelor, din 1962,
din Cuba. Chiar și așa însă, rivalitatea dintre cele două mari puteri continuă să se manifeste. in 1985,
președintele U.R.S.S., Mihail Gorbaciov propune statelor comuniste o reformare a sistemului prin punerea in
aplicare a două reforme: glasnost (deschidere, transparență în relațiile internaționale) și perestroika
(restructurarea sistemului economic comunist). Favorizat de politica de reforme, blocul comunist se va prăbuși
în 1989, iar în 1991 U.R.S.S. se va destrăma, punând astfel capăt Războiului Rece.
Forme de manifestare ale Războiului Rece:
1. economice:
- se manifestă două mari politici economice:
a. economia centralizată, dirijistă, de stat;
b. economia de piață, liberă, capitalistă;
- fiecare sistem politic își creează propriile instituții reprezentative:
a. în 1949, C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc pentru blocul comunist, înființat
ca reacție la Planul Marshall din 1947, prin care S.U.A. acorda ajutor financiar țărilor europene
pentru a nu se lăsa pradă influenței sovietice);
b. în 1957, C.E.E (Comunitatea Economică Europeană, a statelor democratice).
2. politico-militare:
- confruntare politico-ideologici între sistemul politic totalitar comunist și cel al democrației
liberale;
- confruntare între blocurile militare: N.A.T.O. (creat în 1949 de statele democratice) și Pactul
de la Varșovia (creat în 1955 de U.R.S.S. pentru blocul comunist);
- conflicte și crize militare:
1. războiul din Coreea (în 1950 Coreea de Nord, comunistă, atacă Coreea de Sud);
2. războiul din Vietnam (1959- 1975, generat de scindarea Vietnamului în Vietnamul de
Nord și cel de Sud);
3. criza cubaneză din 1962;
1
D Relațiile internaționale

4. conflictele israeliano-arabe din 1967 (S.U.A. susține Israelul, iar U.R.S.S. statele
arabe);
5. agresiunea sovietică în Afganistan din 1979.
Pentru a înțelege mai bine tema pusă în discuție este necesar să clarificăm o serie de aspecte istorice
legate de problemă, respectiv că “Războiul rece” (1947-1991), a fost o confruntare deschisă după al Doilea Război
Mondial între două grupuri de state cu ideologii și sisteme politice diametral opuse:
- într-un grup se aflau: URSS și aliații ei
- în celălalt grup se aflau: SUA și aliații lor
La nivel politico-militar, “RĂZBOIUL RECE” a opus NATO (SUA și aliații lor) și Pactul de la Varșovia (URSS și
aliații ei) și a dominat politica externă a SUA și URSS din 1947 și până la căderea URSS din 1991.

2. ROMÂNIA ÎN RELAȚIILE INTERNAȚIONALE ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XX

A. Relațiile cu URSS și blocul statelor comuniste
În evoluția politicii externe a României în perioada Războiului Rece se pot distinge 3 etape definitorii:
1. perioada subordonării totale față de Uniunea Sovietică;
2. perioada distanțării de Uniunea Sovietică;
3. izolarea diplomatică a României.

1. Perioada subordonării necondiționate față de U.R.S.S. (1948 - 1953)

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial s-a instaurat în România regimul comunist, țara fiind sub
ocupație militară sovietică încă din 1944. Tratatul de pace de la Paris , din l947 accentuează dependența
economică a României față de U.R.S.S. prin plata unei imense datorii de război către U.R.S.S. Înlăturarea
monarhiei, în decembrie 1947, și adoptarea constituției comuniste, în 1948, înscriu România ireversibil în
sfera U.R.S.S., care va domina atât viața politică internă, cât și cea externă.
Perioada subordonării necondiționate față de URSS:
 Se caracterizează printr-o docilitate servilă față de U.R.S.S. a tuturor țărilor din S-E Europei;
Astfel, în februarie 1948, România semnează la Moscova – Tratatul de prietenie și asistență mutuală
cu Uniunea Sovietică (valabil 20 de ani), tratat care permite URSS să se amestece în problemele care priveau
securitatea statului român
 Se permite URSS să se amestece în probleme care priveau securitatea statului român;
Astfel, în urma discuțiilor dintre Nikita S. Hrusciov și dr. Petru Groza, URSS anexează Insula
Șerpilor din Marea Neagră.
 Tratate de prietenie asemănătoare sunt semnate și cu Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia și Ungaria;
Tratatul încheiat cu Iugoslavia a fost denunțat după excluderea acesteia din Comintern. Poziția României
față de acest eveniment rezultă din poziția lui Gheorghe Gheorghiu Dej
 Revolta anticomunistă din Ungaria (octombrie-noiembrie l956) a pus în evidență opoziția lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej față de destalinizare;
Comuniștii români și-au arătat ostilitatea față de Imre Nagy și au susținut represiunea sovietică. Astfel,
își demonstrează loialitatea față de U.R.S.S.

2. Distanțarea față de URSS (1953 – 1985)

 După moartea lui I.V. Stalin (1953) în relațiile româno-sovietice apar neînțelegeri și chiar contradicții;
Între cauzele acestei contradicții amintim politica duplicitară dusă de Gheorghe Gheorghiu Dej care pe plan extern
dorea să pară un aliat fidel al U.R.S.S, în timp ce, pe plan intern a neutralizat adversarii săi politici supuși
sovieticilor.
 În decembrie 1956 se vorbește pentru prima dată de calea românească de ,,construire a socialismului";
 Îndepărtarea de Moscova după 1958, când s-au retras trupele sovietice din România, a fost vizibilă și în
planul relațiilor cu statele vecine;
2
D Relațiile internaționale

Astfel, în 1963 Dej a vizitat Iugoslavia și încheie acordul pentru construirea complexului hidroenergetic de la
Porțile de Fier.
 Reorientarea politicii externe a României se produce în 1964, odată cu apariția planului Valev.
Ca reacție la acest plan, în aprilie 1964 este publicată Declarația cu privire la poziția Partidului
Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale care a afirmat:
- dreptul la independența liniei politice a partidelor comuniste;
- dreptul la neamestecul în afacerile lor interne și la egalitatea în drepturi;
- neutralitatea comuniștilor români în conflictul ideologic sovieto-chinez.
 Din 1965, la conducerea României se află Nicolae Ceaușescu care va continua politica externă inițiată de
Gheorghiu-Dej, respectiv detașarea de linia Moscovei, recurgând la acte de opoziție:
- în 1967, România este singura țară comunistă care refuză să rupă relațiile diplomatice cu Israelul;
- recunoaște Republica Federală Germania;
- stabilește contacte la nivel înalt cu SUA;
- în august 1968 a criticat intervenția condusă de U.R.S.S. împotriva regimului comunist-reformist din
Cehoslovacia.
Consecințe ale politicii externe duse de către Nicolae Ceaușescu:
- simpatie și încredere din partea statelor occidentale;
- România este văzută ca un stat comunist reformator;
- în 1969 are loc vizita la București a președintelui american Richard Nixon;
- în 1975 are loc vizita președintelui american Gerald Ford;
- România primește importante credite financiare din partea Fondului Monetar internațional și a Băncii Mondiale;
- diplomația românească joacă un rol important în relațiile internaționale, cum ar fi de exemplu medierea
conflictului din Orientul Mijlociu sau restabilirea relațiilor diplomatice dintre SUA și China
 Legăturile dintre Nicolae Ceaușescu și liderul sovietic, Leonid Brejnev au cunoscut o oarecare îmbunătățire
după 1974. Cu toate acestea, apropierea româno-sovietică nu a fost de durată, existând neînțelegeri în probleme
cum ar fi: integrarea militară în cadrul Tratatului de la Varșovia sau integrarea și cooperarea economică în cadrul
CAER
În 1971, Nicolae Ceaușescu face o vizită în China comunistă condusă de Mao Zedun și a fost
impresionat de manifestațiile grandioase care se făceau în cinstea liderului chinez, ceea ce va duce la
impunerea ,, revoluției culturale". În 1975, în cadrul Conferinței de la Helsinki (pentru securitate și
cooperare în Europa), România contribuie activ la impunerea unor principii de relații internaționale.
Deschiderea politică a României a avut drept consecință restructurarea raporturilor comerciale externe,
astfel ci S.U.A. va acorda României clauza națiunii celei mai favorizate (până în 1988).
În 1980, România încheie un acord comercial cu Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.).
În contextul agresiunii sovietice din Afganistan, din 1979, poziția României va fi una fermă, de
condamnare și criticare a acestui act al U.R.S.S. Anii '80 marchează introducerea unor măsuri severe de
austeritate pentru populație, cu scopul achitării datoriei externe a României, Nicolae Ceaușescu dorind
încetarea colaborării cu organismele internaționale.
Consecințe:
Relațiile internaționale ale României în anii '60 și '70 sunt marcate de următoarea evoluție: distanțare
față de U.R.S.S., România afirmându-se în relația cu Occidentul, spre deosebire de etapa anterioară.
Deteriorarea relațiilor cu U.R.S.S., pe de o parte, și îmbunătățirea relațiilor internaționale cu Occidentul,
pe de altă parte, face ca prestigiul României, pe plan mondial să crească foarte mult, aceasta având roluri
active fie în medierea unor conflicte armate, fie contribuții în cadrul unor conferințe internaționale. Cu
toate acestea, politica inițiată de Ceaușescu după anii '80 a reprezentat și începutul izolării diplomatice a
României.

3. Perioada izolării internaționale

Izolarea lui Ceaușescu îl va face vulnerabil în lumina glasnostului și perestroikăi. Elita conducătoare a
3
D Relațiile internaționale

României a condamnat restructurarea, comuniștii români respingând ideea creșterii proprietății private și a pieței.
În 1985, liderul U.R.S.S., Mihail Gorbaciov, propune statelor din blocul comunist o reformare a
sistemului, prin punerea în aplicare a două reforme: glasnost (deschidere, transparență în relațiile
internaționale) și perestroika (restructurarea sistemului economic comunist). Astfel este introdusă
proprietatea privată limitată asupra pământului, permite apariția unor mici întreprinderi private, libertatea de
expresie prin încurajarea dezbaterilor publice și inițiază o politică de colaborare cu președinții SUA.
În 1987, Mihail Gorbaciov face o vizită în România și are o întrevedere cu Nicolae Ceaușescu pe tema
politicilor reformatoare. Nicolae Ceaușescu însă refuză aplicarea acestor reforme în cadrul sistemului
comunist din România, acesta fiind singurul stat din blocul comunist cu o asemenea atitudine. Prestigiul
internațional de care s-a bucurat România este acum înlocuit cu izolarea diplomatică, cu atât mai mult cu cât
regimul Ceaușescu a închis accesul populației și al informațiilor spre și dinspre Occident.
Consecințe:
Această politică de izolare internațională și aspră austeritate culminează cu începerea revoluției din
decembrie 1989.

3. România în cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER)

Din punct de vedere economic, România era inclusă în sfera de interese sovietice din mai 1945.
CAER a luat naștere ca ripostă la aplicarea ,,Planului Marshall” și ca alternativă la Organizația pentru
Cooperare Economică Europeană, având scopul de a stabili niște legături permanente de coordonare a politicii
economice a țărilor comuniste și URSS în legăturile comerciale cu alte state. Ea urmarea să ajute la construirea cu
succes a socialismului în țările de democrație populară și la propunerea Moscovei, țările fondatoare urmau să fie:
Polonia, România, Cehoslovacia, Ungaria și Bulgaria.
Această organizație includea doar statele subordonate față de URSS.
Obiectivele stabilite de CAER vizau:
a. lărgirea schimbului de mărfuri între țările membre ale CAER între anii 1949 - 1950;
b. comerțul cu țările capitaliste;
c. îndeplinirea planurilor și măsurilor de colaborare economică preconizate;
d. politica de prețuri;
e. colaborarea tehnico – științifică trebuie intensificată prin intermediul schimbului reciproc de documentație
tehnică;
f. discutarea proiectelor de amploare:
- construcția marilor hidrocentrale;
- construcția sistemelor de irigații și canalelor de transport;
- construcția liniilor de cale ferată și a șoselelor, a porturilor maritime și fluviale;
- a construcției marilor combinate și uzine.
În 1950, Molotov propune construirea unui pod peste Dunăre între România și Bulgaria, la care să contribuie toate
țările ”lagărului comunist” și astfel Podul Giurgiu – Ruse este rezultatul activității CAER.
Schimbarea în politica externă a Românei s-a produs în 1964, odată cu Planul Valev. Potrivit acestui plan se
avea în vedere constituirea pe teritoriul României, Bulgariei și sudul URSS a unui complex economic interstatal.
Planul a fost respins de către guvernul de la București, pe motiv ca va duce la dezmembrarea economiilor naționale și
a teritoriului național.
Bătălia pentru o mai mare autonomie economică a României față de URSS a culminat cu ”Declarația din
aprilie 1964 a Partidului Muncitoresc Român”, document ce a marcat apogeul opoziției românești față de tentativele
conducerii de la Kremlin în direcția reînnoirii unui control strâns asupra economiilor țărilor satelite.
Relațiile cu Moscova s-au agravat, în primul rând, din cauza insistenței cu care rușii urmăreau să transforme
CAER într-un organism economic supranațional, în cadrul căruia nordul urma să producă produse industriale, iar sudul să
furnizeze materii prime și agricole
România se opunea integraţionalismului și specializării cerute de CAER (să dezvolte agricultura și industria
petrolieră), încăpăţânându-se să continue linia rapidă de industrializare, mai ales cu ajutorul Occidentului.
4
D Relațiile internaționale

4. România şi Pactul de la Varşovia

Pactul de la Varșovia a fost creat la 14 mai 1955 și este răspunsul comuniștilor la Pactul Atlanticului de Nord
(NATO).
 NATO: - oferea autoapărare colectivă împotriva agresiunii sovietice;
- a sporit mult influența americană în Europa.
 Pactul de la Varsovia: - a fost un instrument de apărare
- avea ca misiune internă a blocului sovietic, apărarea cuceririlor socialismului
Din punct de vedere militar, dominația sovietică s-a manifestat prin:
- ocuparea militară a țării, care a durat până în 1958,
- încadrarea României în Pactul de la Varșovia.
Retragerea trupelor sovietice trebuie înțeleasă și în contextul internațional al acelui moment: valoarea
strategică a României scăzuse după semnarea tratatului de pace cu Austria. Hrușciov a socotit că se poate dispensa
de ocuparea unei țări înconjurate și așa de sateliți.
România a fost singura membră a Pactului de la Varșovia care nu a participat la invadarea Cehoslovaciei în
1968. Comuniștii români au refuzat, în acea perioadă să participe la manevrele militare ale Pactului de la Varșovia sau
să îngăduie astfel de manevre pe teritoriul țării, susținând ideea desființării simultane a blocurilor militare.
Pactul de la Varșovia a fost reînnoit în 1985 pentru încă 20 de ani, dar transformările politice din Europa Centrală
și de Est de la sfârșitul anilor '80 au determinat dispariția alianței, care s-a dizolvat oficial în 1991.

5. Relațiile României cu Europa Occidentală

Romania s-a preocupat de promovarea relațiilor cu statele din afara blocului comunist
• în 1955 - a devenit membră a Organizației Națiunilor Unite;
• în 1959 - a fost aleasă vicepreședinte a celei de-a XIV-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.
După 1958, comerțul românesc a fost reorientat treptat spre Europa Occidentală, țările apusene fiind dispuse
să acorde credite Românei.
După 1960, asistăm la reorientarea politicii externe românești:
- a încheiat acorduri de compensare pentru bunurile naționalizate în 1948, înlăturând o piedică
juridică în calea unor legături economice normale;
- în 1963, România a votat la ONU altfel decât Uniunea Sovietică și aliații ei;
- legațiile Angliei și Franței la București au fost ridicate la rang de ambasadă.
În perioada 1965-1974 se înregistrează inițiative diplomatice românești care au sporit prestigiul țării pe scena
internațională:
• președintele Franței - Charles de Gaulle - a vizitat România în 1968;
• s-au stabilit contacte la nivel înalt cu SUA, care au culminat cu vizita la București a președinților
americani Richard Nixon - în 1969 și Gerald Ford - în 1975
• stabilirea de relații diplomatice cu R.F. Germania în 1967 - când nici o țară socialistă nu avea astfel
de legături;
• menținerea relațiilor diplomatice cu Israelul după războiul de șase zile din 1967.
Orientarea diplomatică spre Apus a fost dublată de o restructurare a legăturilor comerciale externe:
• Primele acorduri economice cu Germania - semnate în 1966;
• Alte acorduri cu principalele țări capitaliste dezvoltate;
• Tratativele pentru aderare la GATT - au început în 1968 și s-au încheiat în 1971
• Discuții la Washington, în1968, privind aderarea la Fondul Monetar internațional și la Banca Mondială
(Romania devenind membră a celor două organizații în 1972);
• În 1973, Piața Comună - acordă un regim comercial preferențial României
• Acordurile de la Helsinki din 1975 – arată preocuparea comunității internaționale de a examina
evenimentele din România în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și, prin extensie, a drepturilor
minorităților. Această respectare a drepturilor omului a condiționat acordarea creditelor și comerțul de performanțele
unei țări în acest domeniu.
5
D Relațiile internaționale

După 1971, relațiile cu SUA s-au răcit datorită:

• impunerii cultului personalității și ,,revoluției culturale",
• nerespectării acordurilor de la Helsinki,
• încălcării drepturilor omului.
Impunerea taxei de emigrare au răcit legăturile cu Bonnul, Ierusalimul și Washingtonul, iar în preajma anilor '80
relațiile cu Occidentul au devenit mult mai reci (SUA au votat pentru suspendarea clauzei națiunii celei mai favorizate în
raporturile comerciale cu România în1988).
Deteriorarea situației interne și atacurile din partea guvernelor occidentale împotriva politicii lui Nicolae
Ceaușescu de nerespectare a drepturilor omului a dus la izolarea internațională a României după 1985, concretizată în
înrăutățirea relațiilor cu statele occidentale și diminuarea schimburilor comerciale.

Concluzii
România a avut în perioada Războiului Rece atitudini diferite, de la supunerea și susținerea
necondiționată față de U.R.S.S., la distanțare și declararea neutralității (războiul de șase zile), până la opoziție
față de Moscova în plan internațional. Până la sfârșitul anilor '70, atitudinea României de detașare de URSS a
adus beneficii României în relațiile cu Occidentul, dar, după 1985, din cauza opoziției lui Ceaușescu față de
reformarea sistemului s-a creat o imagine defavorabilă României, ceea ce a dus la izolarea ei diplomatică.