Sunteți pe pagina 1din 2

POLITICA EXTERNA A ROMANIEI INN PERIOADA RAZBOIULUI RECE

Spre sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, soarta Romaniei a fost hotarata de marile puteri din
Coalitia Natiunilor Unite (URSS, SUA, Marea Britanie), care si-au impartit sferele de influenta in Europa.
Astfel, prin acordul de procentaj (octombrie 1944) din Churchill si Stalin, Romania a intrat in sfera de
influenta sovietica. Acordurile de la Ialta (februarie 1945) si Potsdam (iulie-august 1945) au creat conditii
favorabile atat pentru intarirea pozitiei URSS in Romania, cat si pentru instaurarea regimului comunist.
Odata obtinuta victoria importriva Germaniei si aliatilor sai, Coalitia Natiunilor Unite s-a dizolvat. Lumea
a devenit bipolara pe criterii politice: pe de o parte statele ce propuneau o contructie politica,
economica si sociala pe principiile democratiei, si pe de alta parte tarile comuniste grupate in jurul URSS,
al caror demers era fundamentat pe un sistem monopartit si pe o economiei hipercentralizata. Aceasta
lume bipolara s-a angajat, spre mijlocul secolului al XX-lea, intr-un alt tip de conflict: Razboiul Rece, ai
carui actori au fost blocurile politico militare, NATO (1949), care s-a contruit in jurul SUA si Tratatul de la
Varsovia(1955), care s-a construit in jurul URSS, ca reactie la crearea NATO si la primirea in acest bloc
politico-militar a Germaniei de Vest(1955).
Redusa la statutul de satelit sovietic, si lipsita de capacitatea de a-si mai influenta destinul, tara
noastra s-a aliniat Moscovei si in politica externa. In 1949, Romania a devenit mebru fondator al
Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, constituit la riposta la aplicarea planului Marshall, iar in 1955,
membru al Tratatului de la Varsovia, fiind, in cadrul acestor structuri, parte a Razboiului Rece. Pozitia
internationala a Romaniei in primii ani de dupa instalarea regimului de imitatie stalinista a fost prudenta
si rezervata. In acesta perioada, Romania nu a reprezentat un obstacol in calea intentiilor Moscovei de
integrare economica si militara a statelor comuniste, ci mai curand un ascultator docil. In acest sens, a
fost sugestiva atitudinea ostila fata de autonomia politica a Iugoslaviei lui Iosip Broz Tito. Romania s-a
aflat printre statele comuniste care au spijinit decizia lui Stalin de excludere a Iugoslaviei din Comintern
si de izolare politica si economica a statului vecin.
Aceeasi aliniere la politica externa a Moscovei a manifestat-o si Romania si in 1956, cand Gh Gheorgiu
Dej a sustinut reprimarea revolutiei maghiare. Dej a acordat azil politic unor membri ai guvernului
reformator de la Budapesta pentru ca apoi sa-I extradeze, spre a fi judecati si condamnati. Urmare a
atitudinii fata de revolutia maghiara, a sporit increderea Moscovei in liderii Partidului Muncitoresc
Roman si , in 1958, URSS si-a retras trupele din Romania. Plecarea trupelor Armatei Rosii a insemnat, pe
plan extern, primul pas al unei relative desprinderi de Moscova.
La sfarsitul anilor 50 , dar mai ales dupa Incercarea Moscovei de a impune, in 1964, planul Valev, prin
care Romania urma sa fie doar o furnizoare de produse agrare pentru tarile CAER, a inceput un proces
de racire tot mai accentuata a relatiilor romano-sovietice si de re-nationalizare a comunismului
romanesc. Dupa decesul lui Dej, Nicolae Ceausescu a continuat politica de afirmare a independentei
fata de Moscova si de fundamentare si national-comunismului. In 1967, Romania era prima tara
comunista care stabilea relatii diplomatice cu Republica Federala Germana si singura care nu a rupt
legaturile diplomatice cu Israelul, dupa Razboiul de 6 zile.
Relevanta pentru pozitis de independenta a Romaniei in relatiile cu URSS a fost atitudinea fata de
interventia fortelor militare ale Tratatului de la Varsovia in Cehoslovacia, in august 1968. Ceausescu s-a
plasat acum pe o pozitie contrara celei adoptate de Gh Gh Dej in timpul revolutiei maghiare din 1956,
criticand interventia sovietica si a altor state comuniste impotriva Primaverii de la Praga. Desigur,
nimic nu-l putea face mai popular in Occident, care avea tot interesul de a promova si largi ruptura fata
de Kremlin, decat discursul si atitudinile cu accente antisovietice. Capitala Romaniei a devenit un spatiu
frecventat de liderii lumii: de la presedintele Frantei, Charles de Gaulle, pana la presendintii americani,
Nixon si Ford, iar Ceausescu a beneficiat de vizite la cel mai inalt nivel in SUA si Europa Occidentala.
De la mijlocul anilor 70, cand regimulde la Bucuresti a capatat evidente accente staliniste, dar, mai ales
dupa 1980, in conditiile degradarii continue a vietii romanilor, s-a produs o restrangere treptata a
contractelor diplomatice de interes major pentru Romania. In ultimii ani ai dictaturii lui Ceausescu, tara
noastra avea relatii diplomatice aproape exclusiv cu tari din Lumea a Treia. Dupa venirea lui Mihail
Gorbaciov la putere in URSS, Ceausescu nu a mai reprezentat un favorit al Occidentului ci o simpla
problema a Moscovei. Politica de destindere si de reconsiliere promovata de liderul reformist de la
Kremlin in relatiile cu SUA a constituit un factor esential al prabusirii comunismului si sfarsitul Razboiului
Rece.
Apreciem ca, in perioada Razboiului Rece , diplomatia romaneasca s-a supus mai intai intereselor
politice externe ale URSS. Situatia s-a schimbat evident dupa 1964, cand caracteristicile politicii externe
romanesti au fost legate de afirmarea independentei fata de URSS, dar si de acreditarea unei imagini de
lider mondial si de erou al pacii si colaborarii internationale pentru Nicolae Ceausescu.
Dupa 1989, pentru Romania a reinceput atat reconstructia democratiei cat si orientarea politicii sale
externe spre structurile euro-atlantice, fiind admisa in NATO in 2004 si Uniunea Europeana in 2007.