Ideologii în epoca modernă

-liberalism
-naționalism
-conservatorism
-socialism
 LIBERALISMUL
• Definiţie: este ideologia politică ce promovează
drepturile şi libertăţile individuale ca valori
fundamentale în organizarea societăţii.
• Originile doctrinei liberale se află în scrierile
filosofilor iluminişti John Locke, Montesquieu, şi Jean
Jacques Rousseau (secolul al XVIII-lea). Ea a apărut ca
reacţie la societatea de tip feudal, bazată pe
privilegiile nobilimii.
• Adepţii: în secolul al XIX-lea liberalismul era ideologia
politică a burgheziei.
 Principiile liberalismului clasic:
• - drepturile naturale ale omului sunt: viaţa, libertatea şi proprietatea; toţi oamenii trebuie
să fie egali în faţa legii;
• - statul trebuie organizat pe baza principiului separaţiei puterilor în stat: puterea legislativă
(cea care face legile: Parlamentul), puterea executivă (cea care le pune în aplicare: şeful
statului şi guvernul), puterea judecătorească (veghează la aplicarea corectă a lor: instituţiile
judecătoreşti)
• - intervenţia redusă a statului în viaţa socială şi economică. Statul trebuie să vegheze doar
la aplicarea corectă a legilor, lăsând libertate iniţiativelor individuale (teoria statului
minimalist). Se afirmă principiul laissez-fairre, laissez-passer pentru libertatea economică,
ce presupune producţia liberă şi trecerea mărfurilor dintr-o ţară în alta cu taxe vamale mici
sau fără taxe vamale.
• - societatea evoluează într-un progres permanent; pentru a realiza progresul, statul trebuie
să aplice reforme radicale.
• Evoluţii:
• în secolul al XIX-lea liberalismul susţinea dreptul de vot cenzitar ( votau doar cei cu avere).
• la începutul secolului XX liberalii acceptă votul universal, punându-se astfel un semn de
egalitate între liberalism şi democraţie.
 CONSERVATORISMUL
• Definiţie: este ideologia care promovează tradiţia,
moderaţia şi armonia socială.
• Originile doctrinei conservatoare se găsesc în
scrierile care au criticat Revoluţia Franceză, apărute
la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul
secolului al XIX-lea. Englezul Edmund Burke este
considerat părintele conservatorismului, prin
lucrarea sa Reflecţii asupra revoluţiei franceze.
• Adepţii: în secolul al XIX-lea conservatorismul era
ideologia politică a nobilimii.
 Principiile conservatorismului:

• societatea trebuie construită pe valori morale de tradiţie creştină;

• societatea este produsul natural al evoluţiei istorice treptate, de aceea
reformele politice trebuie să respecte tradiţia istorică;
• revoluţiile au bulversat societatea fără să-i asigure progresul; progresul
poate fi realizat treptat (şi nu în salturi, cum doreau liberalii), prin
reforme moderate, care să păstreze ordinea socială;
• comunitatea este mai presus decât individul, de aceea oamenii trebuie
educaţi în spiritul îndeplinirii îndatoririlor către societate.
• Evoluţii:
• în prima jumătate a secolului al XIX-lea, conservatorii erau adepţi ai
monarhiei absolutiste (cu excepţia celor din Anglia). Ulterior au
acceptat monarhia constituţională.
• la început, partidele conservatoare erau alcătuite din nobili. Pe măsură
ce ne apropiem de secolul XX, conservatorii sunt din categorii sociale
diverse, ajungând apoi să nu mai aibă importanţă originea socială.
 NAȚIONALISMUL
• Definiţie: este ideologia care promovează interesul naţional în faţa
intereselor individuale sau de grup şi în faţa intereselor altor
naţiuni.
• Originile naţionalismului se găsesc în Declaraţia Drepturilor Omului
şi Cetăţeanului, adoptată în timpul Revoluţiei Franceze de la 1789.
Aici se specifică faptul că toţi oamenii sunt egali în drepturi şi că
puterea politică vine de la naţiune. Astfel, se trece de la conceptul
de supus al regelui la acela de cetăţean al unei naţiuni. Toţi
locuitorii statului fuseseră până atunci datori să-i slujească regelui,
de acum înainte vor fi datori să slujească naţiunea sau patria.
• Adepţii naţionalismului nu sunt dintr-un grup social anume. Până
la jumătatea secolului al XIX-lea, naţionalismul este identic cu
liberalismul, după 1870 în multe state naţionalismul este mai
apropiat de conservatorism.
 Principiile naționalismului
• Naţionalismul nu are principii clare, ca celelalte doctrine politice, singura idee
constantă fiind dragostea de patrie, dar aceasta este înţeleasă în diverse moduri.
• astfel, pentru popoarele aflate în graniţele unor imperii sau divizate în mai multe
state, naţionalismul avea ca scop eliberarea de sub stăpânire străină şi formarea
unui stat naţional (cazul italienilor, românilor, polonezilor, popoarelor din
Peninsula Balcanică în secolul al XIX-lea). Acest tip de naţionalism este foarte
apropiat de liberalism şi de curentul cultural romantic.
• în Franţa, omul de cultură Ernest Renan a teoretizat ceea ce s-a numit apoi
naţiunea electivă, spunând ca o naţiune este formată din toţi oamenii care aleg
să convieţuiască împreună pe un teritoriu.
• Filosoful german Gottfried Herder a definit naţiunea ca un grup de oameni care
au aceeaşi origine etnică, aceleaşi tradiţii culturale, aceeaşi istorie, vorbesc
aceeaşi limbă. El consideră că fiecare naţiune are un spirit, care este imprimat
genetic în fiecare dintre membrii săi (spiritul poporului). Concepţia despre
naţiune a lui Herder, numită naţiunea etnoculturală, a fost cea care s-a impus la
majoritatea popoarelor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
 Evoluția naționalismului
• După 1870 a apărut naţionalismul xenofob care promovează nu numai dragostea de
patrie ci şi ura faţă de străinii consideraţi duşmanii naţionali (în Germania ura faţă de
francezi, în Franţa ura faţă de germani etc.). Acest tip de naţionalism se numeşte de
extremă dreaptă. Principiile sale de bază sunt:
• - superioritatea genetică a anumitor naţiuni,
• - dispreţul faţă de liberalism sau democraţie,
• - idealizarea trecutului istoric,
• - exaltarea războiului ca mijloc de rezolvare a conflictelor.
• Clivajul stânga-dreapta în cadrul spectrului politic
• În timpul Revoluţiei franceze din 1789, în cadrul Adunării Naţionale, revoluţionarii s-
au aşezat în stânga Preşedintelui Adunării, adepţii monarhiei absolutiste în dreapta.
De atunci s-a obişnuit ca partidele să fie grupate în partide de stânga şi dreapta.
Partidele de stânga sunt cele care doresc reforme pentru categorii cât mai largi de
cetăţeni, cu predilecţie pentru cei mai săraci sau mai defavorizaţi, partidele de
dreapta sunt mai elitiste. În viaţa politică acelaşi partid poate să ajungă mai spre
dreapta sau mai spre stânga, în funcţie de ideologia celorlalte partide concurente.
Astfel, liberalii, care iniţial s-au aflat la stânga spectrului politic (la dreapta erau
conservatorii), au ajuns apoi la dreapta, după ce au apărut socialiştii.
 SOCIALISMUL
• Definiţie: este ideologia care promovează egalitatea socială prin
limitarea proprietăţii private în folosul statului sau al comunităţii.
• Originile socialismului se găsesc în scrierile câtorva gânditori francezi
(Saint Simon, Charles Fourier) şi englezi (Robert Owen) din perioada
1820-1830, care propuneau construirea unei societăţi în care să
existe egalitate perfectă, prin trecerea tuturor bunurilor în
proprietatea unei comunităţi. Aceşti gânditori au fost numiţi socialişti
utopici. Filosoful german Karl Marx a pus bazele, după 1848, a ceea
ce s-a numit socialism ştiinţific (sau marxist), cea mai cunoscută
formă de socialism până la jumătatea secolului XX. Socialismul a
apărut ca reacţie la liberalism şi conservatorism, scopul său fiind
îmbunătăţirea vieţii muncitorilor.
• Adepţii: în secolul al XIX-lea adepţii au fost muncitorii dar şi câţiva
intelectuali nemulţumiţi de societatea capitalistă.
 Principiile socialismului
• în toate epocile istorice au existat două clase sociale antagonice: deţinătorii mijloacelor şi
forţelor de producţie, numiţi de Marx asupritori, şi cei ce muncesc, numiţi asupriţi. Între
asupritori şi asupriţi a existat o luptă permanentă, luptă de clasă, care a contribuit la
evoluţia istorică a societăţii. În secolul XIX cele două clase sociale sunt burghezia şi
muncitorimea (proletariatul, în limbajul lui Marx).
• statul a fost totdeauna un instrument folosit pentru apărarea clasei exploatatoare,când
muncitorii, clasa exploatată din societatea capitalistă, îşi vor da seama de mizeria în care
trăiesc şi vor dori să schimbe situaţia, înseamnă că au ajuns la conştiinţa de clasă.
Proletariatul va lua atunci conducerea în urma unei revoluţii care va înlătura burghezia.
• Realizarea unei societăţi egalitare nu se poate face decât prin preluarea puterii de către
clasa muncitoare (proletariat) prin revoluţie. Astfel se va instaura o dictatură a
proletariatului, care va trece averile celor bogaţi (mijloacele de producţie) în
proprietatea statului. Marx considera această dictatură ca fiind legitimă deoarece este
dreptul celor ce muncesc să conducă doar ei.
• când se va ajunge la egalitatea perfectă între cetăţeni atunci statul va dispărea de la sine
şi noua societate, în care bunurile vor fi stăpânite în comun, se va numi comunism.
• Ateismul, negarea existenţei oricărei divinităţi. Marx considera că în toate timpurile
religia a fost folosită de categoriile bogate pentru a-i asupri şi a-i minţi pe cei săraci. El a
numit religia opiul popoarelor.