PARTIDUL

COMUNIST CHINEZ

Proiect realizat de Nistor

Sabina si Hafia Antonia
■ Partidul Comunist al Chinei, cunoscut
mai ales ca Partidul Comunist Chinez,
este partidul de guvernământ din
Republica Populară Chineză. Partidul a
fost înființat în 1921, a luptat împotriva
Kuomintangul în timpul războiul civil
din China, care s-a încheiat cu victoria
comuniștilor în revoluția chineză. Cu
peste 70 de milioane de membri, (5%
din populația totală a Chinei), PCC este
cel mai mare partid politic din lume.
 Istoria Partidului
comunist chinez
■ Partidul Comunist Chinez a fost fondat inițial de
Chen Duxiu și Li Dazhao în Shanghai în 1921 ca
o societate de studii și o rețea neoficială. Au
existat grupuri neoficiale în China și în afara ei,
în diaspora, încă din 1920, dar începutul oficial
al partidului este considerat primul Congres din
iulie 1921, la care au participat 12 delegați.
Mao Zedong a fost unul dintre cei doi delegați
ai grupului comunist din Hunan Communist,
care avea 10 membri. Toți comuniștii din China
numărau doar 53 de aderenți.
■ Sub patronajul Uniunii Sovietice, partidul a
fost reorganizat după principiile leniniste
în 1923, comuniștii fiind încurajați să
devină membri individuali ai
Kuomintangului în vederea pregătirii
Expediției nordice. Partidul avea puțini
membri la început, dar a crescut cu
intermitență de-a lungul primei Revoluții
chineze eșuate din 1925-1927. În timpul
revoluției, ritmul de creștere al numărului
de membri a făcut totuși ca PCC să devină
cel mai mare partid comunist din lume, cu
mai mulți membri chiar decât partidul
Comunist al Uniunii Sovietice.
În timpul revoluției, ritmul de creștere al
numărului de membri a făcut totuși ca PCC să
devină cel mai mare partid comunist din lume,
cu mai mulți membri chiar decât partidul
Comunist al Uniunii Sovietice.
După eșecul revoluției din 1927, partidul a
pierdut numeroși membri uciși de
simpatizanții Kuomintangului, 4 din 5
comuniști fiind asasinați. Singura secțiune
importantă a partidului care a supraviețuit a
fost cea constituită în jurul lui Mao Zedong.
■ Mao Zedong și-a asigurat succesul în războiul civil
care a urmat, în care a fost antrenat partidul și
aderenții săi, prin folosirea tacticii numite de el a
războiului mobil și prin faimosul Marș Lung. După
1945, războiul civil s-a apropiat de sfârșit și
comuniștii au ieșit învingători. Kuomintangul
părăsit China Continentală și s-a refugiat pe câteva
insule, în special pe insula Taiwan. Victoria
comuniștilor a marcat începutul revoluției chineze,
în timpul căreia Mao a proclamat la Beijing
înființarea Republicii Populare Chineze pe 1
octombrie 1949.
 Organizarea

■ Structura organizatorică a partidului a fost

distrusă în timpul Revoluției Culturale și a
fost reconstruită după aceea de Deng
Xiaoping. Din punct de vedere teoretic,
cea mai înaltă instanță de conducere a
partidului este Congresul național al
Partidului Comunist Chinez, care trebuie să
fie convocat măcar odată la 5 ani.
Organele de putere principale ale PCC, care sunt
listate în Statutul partidului, sunt:
■Comitetul Permanent al Politburo format din 9
membri;
■Politburo format din 22 membri plini, intre care
și cei 9 membri ai Comitetului Permanent;
■Secretariatul, care este principalul mecanism
adminstrativ al PCC, aflat sub conducerea
Secretarului General;
■Comisia Centrală Militară, care este o
organizație paralelă cu cea a guvernului, care
poartă un nume similar;
■Comisia Inspecției de Disciplină, care este
însărcinată cu lupta împotriva corupției și
abuzurilor cadrelor de partid.