SECOLUL XX ÎNTRE DEMOCRAȚIE ȘI TOTALITARISM.

IDEOLOGII ȘI PRACTICI POLITICE ÎN

ROMÂNIA ȘI EUROPA

Introducere
Secolul XX, cunoscut în istorie și ca secolul extremelor, a reprezentat o perioadă din istoria
omenirii în care totalitarismul, războaiele mondiale și genocidul au alternat cu perioade ale
progresului științific, emancipării femeilor și consolidării vechilor democrații care vor deveni
modele politice pentru secolul XXI.
I. SECOLUL XX ÎNTRE DEMOCRAȚIE ȘI TOTALITARISM. IDEOLOGII ȘI PRACTICI POLITICE
ÎN EUROPA
La sfârșitul Primului Război Mondial s-au produs modificări importante:
1. dispariția Imperiilor Țarist, Otoman, Austro-Ungar
2. apariția unor noi state (Regatul Sârbo-Croato-Sloven – din 1927 Iugislavia, Cehosolvacia,
Polonia, Austria, Ungaria etc) sau desăvârșirea unității statale (România)
3. modificări în forma de guvernare: deși predomină monarhiile, noile state apărute au optat
pentru republică: Austria, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Finalnda, țările baltice; de asemenea
alte state, au renunțat la monarhie și au adoptat republica ca formă de guvernare, precum
Germania, Grecia sau Spania. După Al Doilea Război Mondial, numărul monarhiilor a scăzut. Au
devenit republici: România, Italia, Bulgaria, Albania, Iugoslavia, iar Spania a revenit la monarhie.
Astăzi, forma de guvernare aleasă în Europa este majoritar republica, doar cca 20 % dintre state
păstrându-și forma de organizare a monarhiei constituționale.
4. consolidarea regimului democratic, dar și evoluția altor state spre regimuri autoritare sau
totalitare.
Regimuri politice:
A. REGIMURI POLITICE DEMORATICE – acestea pot fi:
1. liberale – prima formă democratică apărută în sec. al XIX-lea; susțin drepturile individului (la
liberă exprimare, liberă gândire etc.), pluripartidismul și separarea puterilor în stat, dar
funcționau pe baza votului censitar, nu universal
2. liberal- democratice – se răspândesc în sec. XX, respectând toate drepturile omului și se
bazează pe votul universal
3. statul de drept – se consolidează după Al Doilea Război Mondial; numeni nu este mai presus
de lege
B. REGIMURI POLITICE AUTORITARE
- sunt regimurile în care puterea este exercitată în mod nedemocratic de o persoană sau un grup
de persoane. Executivul are atribuții mai mari decât celelalte ramuri ale puterii în stat, formându-
se, de regulă, partidul unic.
C. REGIMURI POLITICE TOTALITARE
A. REGIMURI POLITICE DEMOCRATICE
În secolul al XX-lea, regimurile politice democratice au avut o evoluție sinuoasă. Astfel, în
perioada interbelică regimurile politice democratice s-au menținut în acele state în care
democrația era suficient consolidată pentru a face față problemelor economice, tensiunilor
sociale, ascensiunii extremismului de stânga sau de dreapta., precum: Franța, Marea Britanie,
SUA, Belgia, Olanda, Luxemburg sau statele nordice. Însă, în alte state, regimurile democratice se
vor dovedi fragile, momentul de cotitură fiind reprezentat de marea criză economică (1929 –
1933), când, pe fondul acutelor probleme sociale și economice, regimurile de tip autoritar sau
totalitar câștigă tot mai mult teren. După cel de-Al Doilea Război Mondial, democrația se
consolidează în Europa Occidentală, însă, URSS a reușit să impună în statele central și est –
europene regimuri politice comuniste, totalitare, acest sistem politic extinzându-se apoi în țări
din Asia și chiar pe continentul american. Regimul comunist se va menține în statele central și
est-europene până în anul 1989, când, în urma unor ”revoluții de catifea”, cu excepția României,
acesta va fi înlăturat și democrația va fi reinstaurată.
Caracteristici:
a) separarea puterilor în stat (principiul presupune divizarea puterii în mai multe compartimente:
puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească; rolul este de a se evita
concentrarea autorității în mâinile unui singur om sau ale unui grup restrâns de persoane.)
b) respectarea drepturilor și libertăților cetățenești / drepturile omului
c) egalitate în fața legilor
d) principiul suveranității poporului (sursa puterii politice este națiunea)
e) pluralismul politic și valoric
f) constituționalismul
g) consolidarea societății civile (joacă un rol important în semnalarea oricăror abuzuri ale puterii
și reprezintă un mijloc prin care cetățenii pot contribui la îmbunătățirea democrației)
Practici politice democratice:
a) organizarea periodică de alegeri libere prin care cetățenii cu drept de vot au posibilitatea să își
aleagă reprezentanții fără a fi constrânși de autorități
b) competiția electorală între partidele politice (introducerea votului universal a oferit
campaniilor electorale un rol tot mai important)
c) promovarea statului de drept în care sunt respectate regulile de funcționare ale statului
stabilite prin Constituții; acesta presupune că nimeni nu este mai presus de lege, că sunt
accepptate principiul separării puterilor în stat, al pluripartidismului, al suveranității poporului și
reprezentativității
d) garantarea și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului: libertatea
conștiinței, libertatea de expresie, libertatea de întrunire și asociere, dreptul la proprietate,
dreptul la grevă, dreptul la vot, egalitatea în fața legii etc.
e) economie liberală sau economie de piață bazată pe cerere și ofertă, pe inițiativă privată
IDEOLOGII DEMOCRATICE ÎN SECOLUL XX
1. LIBERALISMUL / NEOLIBERALISMUL
Liberalismul este o doctrina care proclama principiul libertatii politice si economice a indivizilor,
si se opune colectivismului, socialismului, etatismului si, in general, tuturor ideilor politice care
pun interesele societatii inaintea individului. Individul si libertatile sale constituie elementul
central al intregii doctrine liberale.
Liberalismul politic este doctrina care vizeaza reducerea puterilor statului la protectia drepturilor
si libertatilor individuale. Indivizii sunt liberi sa isi urmareasca propriile interese atat timp cat nu
afecteaza drepturile si libertatile celorlalti.
Liberalismul economic este doctrina care proclama libera concurenta pe piata, adica
neinterventia statului in economie, si are ca principiu fundamental proprietatea individuala.
Dupa Primul Război Mondial au loc modificari in ideologia liberala, aparand neoliberalismul care
pune accentul pe interventia statului, apreciind ca interesul general prima asupra celui individual.
2. CONSERVATORISMUL
Conservatorismul este o ideologie politica aparuta ca o reactie la liberalism si isi are originea in
afirmatia lui Lucius Cary: “Atunci cand nu este necesar sa schimbi ceva, este necesar sa nu schimbi
nimic.” Conservatorismul susține ”ordinea naturală”, inegalitatea naturală între oameni, rolul
tradiției, stabilitate și arată riscurile progresului.
3. CREȘTIN – DEMOCRAȚIA
Crestin-democratia este o ideologie politica ce a evoluat in mod preponderent dupa cel de-al
Doilea Razboi Mondial. Aparuta ca o reactie la atacurile impotriva bisericii si a catolicismului,
crestin-democratia reprezinta expresia politica a crestinismului catolic. Aceasta a reprezentat o
mediere intre liberalism (individualism) si socialism (colectivism), aducand in politica si elemente
noi, precum morala crestina si subsidiaritatea. Considerata in multe tari europene drept o forma
de neoconservatorism, crestin-democratia se intersecteaza cu conservatorismul in puncte
fundamentale ale ideologiei, precum respectul fata de valorile traditionale, credinta si familia.
4. SOCIAL – DEMOCRAȚIA – ideologie care susține democrația, pluralismul politic, votul
universal, apărarea claselor salariate, redistribuția veniturilor în favoarea celor lipsiți de
proprietate.
B. REGIMURI POLITICE AUTORITARE
Caracteristici:
a) controlul statului asupra societății, într-o măsură mai pronunțată sau mai redusă, dar nu totală
b) încălcarea unor drepturi și libertăți cetățenești; aceste regimuri creează înclusiv o poliție
politică menită să înlăture adversarii regimului
c) de regulă, partidele politice sunt desființate, și apre un partid unic
d) încălcarea principiului separației puterilor în stat prin concentrarea puterii într-o singură
persoană sau instituție
e) ideologie vagă, incertă; nu este clar conturată (aceste regimuri se nasc din considerente
subiective, nu neapărat obiective bazate pe existența unei ideologii clare, care ar urma să fie pusă
în practică)
Exemple regimuri autoritare:
- Regimul politic din Spania instaurat de gen. Franco în 1939 (este inspirat de regimul fascist
italian)
- Regimul politic din Portugalia instaurat începând cu 1932 de Salazar
- Regimul politic din România în perioada 1938 – 1940 instaurat de regele Carol II
C. REGIMURI POLITICE TOTALITARE: comunismul (extrema stângă), fascismul și național-
socialismul – nazismul (extrema dreaptă)
- au apărut spre sfârșitul Primului război Mondial (comunismul) și în perioada interbelică
- cauze: Scăderea nivelului de trai , frustrările provocate de război și tratatele de pace încheiate
la sfârșitul războiului; instabilitatea economică din diferite țări europene care a culminat cu
marea criză economică din 1929 – 1933; crizele sociale (greve, proteste, manifestări de stradă
– cauzate de criza economică)
Caracteristici:
a) concentrarea puterii în mâinile unui singur om / grup restrâns de persoane
b) monopartidismul (dominația partidului unic)
c) eliminarea adversarilor politici reali sau potențiali
d) nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești / ale omului (ex: dreptul la proprietate în
regimul comunist, dreptul la viață în Germania nazistă etc)
e) impunerea controlului asupra întregii societăți prin: teroare, cenzura, poliție politică
f) îndoctrinarea maselor cu ajutorul propagandei
g) înregimentarea populației în organizații de masă având drept obiectiv îndoctrinarea politică a
tinerilor, femeilor, muncitorilor sau intelectualilor (Tineretul Hitlerist sau Pionierii)
h) cultul personalității
i) ideologie proprie – vizau crearea omului nou
I. REGIMUL COMUNIST
Comunismul îşi are originea în operele lui Marx care a fundamentat teoria "luptei de clasă". El
susţinea că societatea comunistă se va edifica mai întâi în ţările dezvoltate în care proletariatul
va prelua pe cale revoluţionară puterea de la burghezie. Lenin a dezvoltat teoria marxistă,
susţinând că revoluţia proletară poate să iasă victorioasă şi într-un stat mai puţin dezvoltat cum
era Rusia. In concepţia lui Lenin comuniştii reprezentau "avangarda" proletariatului. Ideologia
comunista promitea oamenilor o schimbare totala a modului de viata prin realizarea unei
societati fara clase, in care sa fie instaurate egalitatea si dreptatea. Teoria marxista sustinea ca in
prima etapa, cea a construirii socialismului, era necesara mentinerea statului, ca instrument al
“dictaturi proletariatului”, necesar reprimarii oricarei forme de rezistenta a dusmanilor clasei
muncitoare.
Ideologia comunistă (marxism-leninismul)
- Ideologie antidemocratică
- Idei: lupta de clasă; societate egalitară (desființarea proprietății private: naționalizare,
colectivizare, industrializare forțată); ateismul; dictatura proletariatului
Evoluție:
- În febr. 1917 în Rusia țaristă are loc o revoluție în urma căreia țarul abdică, se formează
un guvern provizoriu alcătuit din forțe liberale ți social-democratice
- 25 oct/7 nov. 1917 are loc revolușia bolșevică – Lenin – conducătorul bolșevicilor
(socialiștii radicali) preia puterea
- Lenin (1917 – 1924):
▪ Instituie teroarea cu ajutorul poliției politice CEKA
▪ Instituie dictatura proletariatului sub forma regimului sovietelor (sfaturi, consilii ale
muncitorilor)
▪ Prin decrete realizează reforma agrară și acordă dreptul popoarelor din Imperiu la
autodeterminare
▪ Emite decrete pentru naționalizarea sectorului privat, însă, ulterior, în 1921 lansează Noua
politică Economică (NEP), o strategie economică nouă care prevedea o oarecare liberalizare,
cu scopul de a scoate Rusia din criza economică
▪ În 1922 creează URSS, iar în 1924 emite o nouă constituție care stabilea rolul conducător al
Partidului Comunist – partid unic.
- Stalin (1924 – 1953):
▪ Accentuează represiunea împotriva disidenților și adversarilor din interiorul partidului (1936
– 1938 – a declanșat Marea Teroare, acțiune prin care a eliminat toți opozanții reali sau
închipuiți. Perioada a fost marcată de mari procese publice ale foștilor colaboratori ai lui
 Lenin, precum și de deportări ale unor întregi populații în Gulagul siberian – Administrația
Generală a Lagărelor de muncă. Aceste acțiuni au fost soldate cu peste un milion de victime.
Erau vizați în primul rând culacii – țăranii înstăriți – considerați dusmani ai poporului și toți
cei care se opuneau regimului politic
▪ Realizează colectivizarea agriculturii, țăranii fiind obligați să predea statului în colhozuri
(ferme de muncă în colectiv) și sovhozuri (ferme de stat), pământurile și mijloacele de
producție
▪ În industrie abadonează NEP-ul iar din 1929 a fost introdusă economia planificată și dirijată
prin planurile cincinale. Începe un proces de industrializare forțată, însoțită de propaganda
stahanovistă (întrecerea între muncitori pentru depășirea normei de muncă zilnică), axată în
special pe industria grea
▪ Construiește cultul personalității
▪ După al Doilea Război Mondial, Stalin va exporta modelul totalitar comunist și în state din
Europa de Est
▪ Hrușciov, urmașul său, promovează destalinizarea
Mihail Gorbaciov (1985 – 1991)
Adoptă o serie de măsuri de reformare a comunismului (Glasnost – transparență și
Perestroika – reconstrucție) care, neintenționat, vor duce la prăbușirea regimului. Încercările
sale de reformă vor duce la încheierea Războiului Rece, la încetarea monopolului politic al
PCUS și, în final, la prăbușirea URSS.
II. Regimul fascist – Italia
Ideologia fascistă în Italia
Acesta preconiza o societate organizată în grupuri profesionale, numite corporaţii.. Fasciştii au
pus mare accent pe naţionalism si pe promisiunile de restaurare a "onoarei naţionale".
Idei:
▪ Promovează naționalismul, fundamentat pe ideea trecutului glorios al statului, reprezentat
de Imperiul Roman
▪ Susține crearea unui stat totalitar, cu un singur partid care urmărește mobilizarea în masă a
națiunii și crearea unui om nou
▪ Prin îndoctrinare, sport și politici familiale urmăreau formarea unei elite care să conducă
destinele Italiei
▪ În prim plan apare statul – națiune care are viața sa proprie, diferită de a indivizilor care o
compun
▪ Sprijină violența, războiul și militarismul, văzute ca acțiuni care crează regenerare, spirit și
vitalitate națională
▪ fascismul este antidemocratic, anticomunist, antiliberal, anticonservator, antiburghez și
antiproletar
▪ Neagă valorile liberale, considerate cauze ale declinului Italiei
▪ Promovează corporatismul (organizarea societății în grupuri profesionale numite corporații;
pe plan politic corporatismul urmărea înlocuirea Parlamentului cu o Adunare a delegaţiilor
corporaţiilor, noua organizare urmând, în concepţia iniţiatorilor ei, să asigure prosperitatea
tuturor categoriilor sociale)
▪ Promovează romano-catolicismul
Evoluția regimului fascist
 Deceptionată în privinţa ambiţiilor sale teritoriale, zguduită de ample mişcări sociale,
provocate si susţinute de stânga socialistă, care ameninţa cu instaurarea dictaturii proletariatului,
democraţia liberală italiană a devenit incapabilă să rezolve problemele ţării. In faţa acestor
primejdii fascismul a apărut ca singurul capabil să apare ordinea în stat.
▪ În 1921 Benito Mussolini a înființat Partidul Național Fascist
▪ 1922 – organizează Marșul asupra Romei, forțându-l pe regele Victor Emanuel III să îl
numească prim-ministru
▪ Măsuri:
a) eliminarea adversarilor politici
b) 1925 – 1926 au fost adoptate legile fasciste prin care: instituțiile democratice au căpătat un
rol decorativ; deputații opoziției au fost excluși din Parlament; țara era condusă de Il Duce ce
deținea puterea executivă și legislativă asistat de Marele Consiliu Fascist; interzice partidele
politice; instituie cenzura
c) organizează poliția politică OVRA
d) tinerii, în special, vor fi înregimentați în structuri ale partidului unic
e) economia este reorganizată după principii corporatiste (corporațiile se constituie pe ramuri
industriale și sunt formate din reprezentanți ai patronilor, sindicatelor și Partidului Național
Italian; ele stabilesc producția, planificarea și salarizarea muncitorilor)
f) în 1929 este încheiat Acordul de la Lateran cu Biserica Romano-Catolică, recunoscând
independența Vaticanului
III. Regimul nazist (național-socialismul german)
Nazismul a aparut intr-o perioada dificila pentru natiunea germana. Germania care fusese
învinsă in primul razboi mondial s-a considerat umilită prin prevederile Tratatului de Pace de la
Versailles. Germanii considerau ca li s-a impus un "dictat". Nazistii au pus un mare accent pe
nationalism si pe promisiunile de restaurare a onoarei naţionale. Hitler considera vinovat pentru
problemele economice si sociale ale Germaniei, sistemul democraţiei parlamentare. Singura
soluţie pe care o sustinea Hitler era dictatura unui singur partid condus de un lider providential
care să supună naţiunea în numele binelui general. El urmărea crearea unui imperiu (reich) care
sa-i cuprinda pe toţi germanii. Justifica expansiunea germana prin nevoia de "spaţiu vital" pentru
rasa ariană, considerată superioară. Spre deosebire de Mussolini, Hitler a făcut din rasism si in
special din antisemitism, o componentă esenţială a programului său. Evreii erau găsiţi vinovaţi
de toate relele societăţii germane si de aceea naziştii susţineau eliminarea lor prin exterminare.
Ideologia nazistă – fundamentată în lucrarea Mein Kampf (1925) - Adolf Hitler;
Idei:
a) superioritatea rasei ariene (germanii reprezentau rasa superioară ce trebuia să supună rasele
inferioare – slavii, asiaticii și să extermine rasele impure, evreii sau țiganii)
b) antisemitisismul
c) spațiul vital în care să trăiască rasa ariană; spațiul vital trebuia epurat de rasele inferioare și
putea fi realizat prin expansiune teritorială
Evoluția regimului nazist
- 1920 este înființat NSDAP (Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani)
- 1924 – are loc puciul de la berăria din Munchen
- 1932 – NSDAP câștigă alegerile parlamentare
- 30 ian. 1933 – Hitler devine cancelar
 Măsuri:
- Hitler primește puteri depline din partea Reichstag-ului german
- 1934 – la moartea lui Hindenburg cumulează și funcția de președinte – Fuhrer
- Desființează partidele politice și sindicatele
- Înființează poliția politică – GESTAPO și începe eliminarea adversarilor reali sau potențiali
(30 iunie 1934 are loc Noaptea cuțitelor lungi – Hitler ordonă asasinarea de către SS –
formațiune paramilitară a partidului; garda personală a lui Hitler – a principalului său rival
din partid Ernst Rohm, precum și a liderilor importanți ai grupării paramilitare rivale, SA)
- Acțiuni antisemite: 1935 – legile de la Nurneberg (evreilor le era retrasă cetățenia
germană; li se interzicea practicarea unor profesii, ca medic sau avocat, erau obligați să
poarte steaua lui David pe haine, erau interzise căsătoriile mixte); evreii sunt evacuați din
propriile locuințe și forțați să se mute în locații special contruite, în afara orașelor, în
ghetouri; în 1938 are loc Noaptea de Cristal, acțiune antisemită prin care s-au vandalizat
pe scară largă locuințele, magazinele și sinagogile evreiești; în timpul celui De Al Doilea
Război Mondial Hitler a aplicat soluția finală – exterminarea fizică a evreilor în lagăre de
exterminare: Dachau, Auschwitz, Birkenau etc.
- În plan extern: politica revizionistă și expansionistă

II. SECOLUL XX ÎNTRE DEMOCRAȚIE ȘI TOTALITARISM. IDEOLOGII ȘI PRACTICI POLITICE ÎN

ROMÂNIA
A. 1866 – 1918
- regim politic liberal
- baza juridică – Constituția din 1866
- sistem politic bipartidist ca vocație guvernamentală (PNL, P. Conservator) și pluripartidist ca
vocație parlamentară
- sistem electoral bazat pe vot censitar
Ideologii:
a) liberalismul – ideologie specifică PNL, care se pronunța pentru o dezvoltare rapidă a țării, după
modelul occidental, prin implementarea unui program de reforme radicale pe baza capitalului
autohton, insistând pe necesitatea dezvoltării industriei și a sistemului financiar – bancar ”prin
noi înșine”
b) conservatorismul – ideologie specifică Partidului Conservator, ce se pronunța pentru o
dezvoltare treptată a statului, prin crearea instituțiilor moderne pe măsură ce societatea simțea
nevoia apariției lor, printr-o evoluție proprie a societății românești și nu prin preluarea
instituțiilor occidentale; deviza economică a conservatorilor era tactica pașilor mărunți, conform
căreia dezvoltarea României trebuia să se facă în mod treptat, prin reforme moderate; totodată,
conservatorii considerau că economia României trebuie să-și păstreze caracterul tradițional
agrar.
B. 1918 – 1938
- regim politic liberal – democratic
- baza juridică – Constituția din 1923
- sistem electoral bazat pe votul universal, care a oferit posibilitatea unui experiment democratic
bazat pe viață parlamentară și pluripartidism
- în această perioadă principala problemă a fost menținerea și consolidarea democrației; viața
politică va evolua de la democrație spre autoritarism. Astfel, spre sfârșitul deceniului al 3-lea,
democrația intră în declin. Cauze: criza economică din 1929 – 1933 (aceasta provoacă agravarea
problemelor economice și sociale și încurajează forțele politice interesate în instaurarea unui
regim autoritar); domnia lui Carol II (1930-1940) care a acționat pentru compromiterea
democrației și a partidelor politice; schimări produse în echilibrul de forțe pe plan european care
au determinat ascensiunea statelor totalitare și consolidarea pozițiilor forțelor politice
naționaliste și antidemocratice
PLURIPARTIDISMUL ÎN PERIOADA INTERBELICĂ
1. PNL
- ideologia politică și economică - neoliberalismul (în plan economic: dezvoltarea industriei
naționale, ”prin noi înșine”; în plan social: întărirea pozițiilor burgheziei; în plan politic –
democrația parlamentară)
[Liberalismul punea in centru societatii individul, teorie care a fost sustinuta pana la
primul razboi mondial. Dupa razboi au loc modificari in ideologia liberala, aparand
neoliberalismul care pune accentul pe interventia statului, apreciind ca interesul general prima
asupra celui individual. Aceasta conceptie a fost dezvoltata de personalitati de marca, precum:
Ştefan Zeletin, Mihail Manolescu, Vintilă Brătianu, Victor Slăvescu ş.a. Ei au adus importante
contributii la teoria si practica industrializarii, punctul esential al doctrinei neoliberale. Viitorul
era, in conceptia lui St. Zeletin - cel mai de seama teoretician al neoliberalismului - in
industrializare si urbanizare. Ei au accentual rolul industriei si au întrevăzut o strânsă legatura
intre industrializare, modernizare si consolidarea independentei politice.
Reprezentantii neoliberalismului au dezvoltat teoria privind ,,protecţionismul”, concretizată in
formula "prin noi înşine" prin care se putea asigura o valorificare superioara a resurselor
naţionale, in primul rând prin forţe proprii. Deviza "prin noi înşine" nu trebuie interpretată ca o
atitudine exclusivistă, de înlăturare a capitalului străin, ci ca o colaborare cu acesta in condiţii mai
avantajoase ca până atunci.
Democratia, idee de baza a gandirii liberate de pretutindeni s-a bucurat si ea, pe plan
teoretic, de atentia ideologilor liberali, cu deosebire in perioada interbelica, in care aceasta era
virulent combatuta de gruparile extremiste de dreapta]
- lideri: I.I.C Brătianu, Vintilă Brătianu, I.G. Duca, Dinu Brătianu
- teoreticieni: Ștefan Zeletin, Vintilă Brătianu, Mihail Manoilescu
- activitate politică: 2 guvernări complete (1922-1926 și 1933-1937); după 1930 – intră în criză
2. PNȚ
- ideologia – țărănismul (în plan economic: necesitatea realizării ”statului țărănesc”, întrucât
agricultura juca rolul principal în economie, dezvoltarea acelor ramuri ale industriei care aveau
la bază materii prime din țară; până în 1928 au promovat ”politica porților deschise” față de
capitalul străin, însă după 1931 vor deveni adepți ai protecționismului; în plan social – principala
categorie socială – țărănimea; în plan politic – adepți ai democrației parlamentare)
[Ţărănismul a fost cea de-a doua conceptie cu un impact deosebit in societatea
românească. Aceasta conceptie a fost promovata de Constantin Stere, Virgil Madgearu, Ion
Mihalache, Gh. Zane ş.a. Ei susţin că România - ca si celelalte state agrare - evolua pe o cale
necapitalistă, întemeindu-se pe mica proprietate ţărănească. Spre deosebire de poziţia
proindustrială, puternic susţinută în plan politic de Partidul Naţional Liberal - care considera
problema agrară rezolvată, în linii generale, prin aplicarea reformei agrare după primul razboi
mondial - Partidul Ţărănesc si, apoi Partidul Naţional Ţărănesc, au acordat o atenţie sporită
gospodariei ţărăneşti şi agriculturii.
Ţărănismul susţinea primatul ţărănimii, ca o clasă omogena si independentă, cu un rol deosebit
in evolutia ulterioara a societatii romanesti. Se afirma ca prin aplicarea doctrinei taraniste si apoi
a "statului ţărănesc” - ca cea mai autentica expresie a democratiei - se putea realiza gospodaria
taraneasca trainica, bazata pe "proprietatea de munca". Taranistii sustineau cresterea rolului
statului in economie, considerand-o chiar o necesitate. Pornind de la conceptia ca Romania
trebuie sa ramana un stat preponderent agrar, reprezentantii taranismului n-au negat
necesitatea dezvoltarii unor ramuri industriale, in mod special a celor care valorificau produsele
agricole si bogatiile subsolului. In schimb ei se impotriveau protectionismului vamal ridicat,
sustinut de liberali.
Reprezentantii taranismului apreciau ca Romania nu dispunea de suficient capital pentru
sustinerea dezvoltarii economiei si se pronuntau pentru politica "portilor deschise" faţă de
capitalul strain.
Din punct de vedere politic, C. Stere aprecia in 1920 ca statul român nu poate fi decât un stat
ţărănesc, pentru ca poporul român este un popor de ţărani si pentru ca munca ţărănească
condiţiona toată viaţa economică şi socială. La început (1919-1924) ţărăniştii au susţinut "lupta
de clasă" a ţărănimii si muncitorimii împotriva "burgheziei oligarhice", apoi (după 1924), au
preconizat "apărarea de clasă" împotriva agresiunii la care ţărănimea era supusă din partea
burgheziei. In moţiunea adoptată in 1935 la Congresul Partidului Naţional Tărănesc se insista pe
o colaborare a tuturor forţelor sociale in cadrul statului naţional-ţărănesc pe baza unei reale
democraţii.]
- lideri: Iuliu Maniu, Ion Mihalache
- teoreticieni: C-tin Stere, Gh. Zane, Virgil Madgearu
- activitate politică: se formează în 1926; are 2 guvernări: 1928 – 1931 și 1932-1933; au comis 2
greșeli: susțin revenirea regelui Carol II în țară și realizează în 1937 pactul de neagresiune
electorală cu legionarii.
În perioada interbelică cele două partide au jucat un rol important pe scena politică
românească. Astfel, primul deceniu interbelic a fost dominat de liberali. Guvernele liberale,
punând in aplicare politica "prin noi înşine" au urmărit, prin măsurile luate, valorificarea
bogăţiilor ţării si emanciparea economiei ţării de sub dependenţa capitalului strain. A fost
adoptată noua Constitutie în 1923; au fost adoptate legi privind comercializarea si controlul
întreprinderilor statului (1924), legea minelor, legea energiei (1924) legea pentru organizarea si
exploatarea căilor ferate (1925) etc. Cel de-al doilea deceniu interbelic are ca trăsătură
alternanţa la guvernare a naţional-ţărănistilor si liberalilor. Taranistii au guvernat in intervalele
1928-1931 si 1932-1933 punând in practică politica economica a "portilor deschise". Reveniti la
guvernare, in 1933, liberalii au promovat măsuri de incurajare a industriei nationale si de creştere
a rolului statului in economie. Datorită unui complex de factori interni, dar şi pe un fond
internaţional caracterizat prin ofensiva forţelor de extremă dreaptă, regimul democratic stabilit
prin Constitutia din 1923 a început sa funcţioneze tot mai defectuos şi a eşuat in urma alegerilor
parlamentare din 1937.
 Extremismul. Alături de cele două concepţii (ideologii) - liberalismul si ţărănismul - in
perioada interbelica au aparut si curente extremiste de dreapta si de stânga.
3. Extrema stângă - PCdR
- doctrina – marxismul în varianta leninistă
- obiectivul esențial: instaurarea prin revoluție a dictaturii proletariatului și realizarea
societății comuniste
- mijloace: naționalizarea principalelor mijloace de producție, înlăturarea regimului politic
existent, autodeterminarea naționalităților până la separarea de statul român
- lideri: Gh. Cristescu, Lucrețiu Pătrășcanu, Ana Pauker etc.
- activitate politică: înființat în 1921, afiliat Internaționalei III Comuniste, scos în afara legii în 1924
(In anul 1923 comuniştii români au adoptat si susţinut teza cominternistă privind dreptul
popoarelor la autodeterminare, mergând până la despărţirea de stat. Astfel România era
considerată "stat multinaţional", creaţie a "imperialismului apusean" si trebuia dezmembrată.
Orientarea antinaţională a P.C.R. a dus la scoaterea lui în afara legii, in anul 1924); își desfășoară
activitatea clandestin, ca o secție Comintern; In august 1944, în condiţiile înlăturării regimului
antonescian, PCR participa la guvernare şi treptat reuşeşete să preia întreaga putere.
4. EXTREMA DREAPTĂ: LANC ȘI MIȘCAREA LEGIONARĂ
- Doctrină – antisemită, antidemocratică și anticomunistă
- Lideri: AC Cuza (LANC), Corneliu Zelea Codreanu (mișcarea legionară)
- Activitate politică: LANC (înființat în 1923) fuzionează cu Partidul Național Agrar, formând
Partidul Național Creștin; Legiunea Arhanghelui Mihail (înființată în 1927, își creează o
secție politică Garda de Fier, scoasă în afara legii de I.G.Duca, reapare sub numele de
Partidul Totul pentru Țară în 1934)
[Ideologia legionară se proclamă, înainte de toate, creştină, element menit sa sublinieze atât
orientarea antisemită, cât si condamnarea morală a oamenilor politici din partidele democratice
acuzaţi de materialism, de lipsă de credinţă în Dumnezeu. Legionarii au lansat teoria purificării
prin moarte, exacerbând misticismul, promovând ura, intoleranţa si apologia morţii. In viziunea
lor democraţia parlamentara era condamnata la pieire, fiind socotita vinovata de scindarea
natiunii prin lupta dintre partide, de slabirea autoritatii statului, saracirea populatiei, lipsa de
moralitate, facilitarea acapararii avutiei tarii de catre politicieni si evrei si subordonarea Romaniei
marii finanţe internationale evreieşti. In locul sistemului democratic de alegere a conducătorilor
ţării, legionarii sustineau teoria elitelor. In planul politicii externe mişcarea legionara a acţionat
pentru alianţa României cu Germania si Italia afirmând că şeful lor, Corneliu Zelea Codreanu va
face din România „ o ţară mândră ca soarele de pe cer". Legionarii au ajuns la putere in
septembrie 1940 – guvernarea antonesciano-legionară - , fiind înlăturați în ianuarie 1941.]
NOTĂ: Mecanismul democratic stabilit de Constitutia din 1923, s-a dovedit a fi extrem de
dificil de pus in aplicare. Dificultatea a fost data in primul rand de faptul ca si dupa 1918 s-a
mentinut vechea practica, instituita de Carol I, ca regele sa numeasca guvernul dupa care urma
dizolvarea corpurilor leguitoare si organizarea de alegeri. Astfel ca nu legislativul desemna
executivul ci invers. In perioada interbelica s-a inregistrat o mare instabilitate guvernamentala;
in cei 20 de ani ai perioadei interbelice s-au perindat la cârma ţării 30 de guverne si au avut loc
10 alegeri generale.
C. 1938 – 1940
- regim politic autoritar instaurat de regele Carol II
- baza juridică – Constituția din 1938
- Context: politica dusă de Carol II în perioada 1930-1937 (numirea unor guverne de uniune
națională care să depindă de rege; compromiterea partidelor politice; impunerea camarilei ca un
centru de putere; compromiterea Parlamentului; sprijinirea grupărilor prodictatoriale și a
acțiunilor ce vizau subminarea regimului democratic)
Măsuri:
a)introducerea stării de asediu și a cenzurii în scopul restabilirii ordinii și instituționalizării noului
regim
b) numirea prefecțiolor din rândul ofițerilor superiori pentru descurajarea opoziției
c) publicarea Constituției la 20 februarie 1938 în vederea asigurării bazei juridice pentru noul
regim
d) 30 martie 1938 – decret – lege – dizolvarea partidelor politice; singura formațiune politică:
Frontul Renașterii Naționale, partidul regelui, care asigură suportul politic al regimului
e) oct. 1938 – crearea breslelor de lucrători (scopul: desființarea sindicatelor și asigurarea
controlului statului asupra organizațiilor profesionale ale lucrătorilor)
f) crearea organizației Straja Țării pentru educarea tinerilor în spiritul atașamentului față de
monarhie
g) adoptă măsuri dure împotriva Gărzii de Fier, considerată drept principal inamic (membrii Gărzii
sau simpatizanții erau arestați sau trimiși în lagăre; membrii marcanți ai legionarilor în frunte cu
Zelea Codreanu au fost închiși și în noiembrie 1938 sunt asasinați din ordinul regelui etc.)
- sept. 1940 – criza regimului carlist atinge apogeul; cauze: pierderile teritoriale, aversiunea PNL
și PNȚ, interesele Germaniei etc.
- 4 sept. 1940 – Carol II îl numește pe gen. Ion Antonescu prim-ministru
- 5 sept. 1940 – gen. Antonescu este investit de rege cu puteri depline;
- 6 sept. 1940 – Carol II abdică și părăsește țara; Mihai devine rege (1940-1947)
D. 1940 – 1944
- regim politic: dicatura militară a gen. Ion Antonescu
- 2 etape: sept. 1940 – ian. 1941 – Antonescu guvernează alături de legionari; ian. 1941 – aug.
1944 – guvernează singur
- România – are ca formă de guvernare monarhia, dar rolul regelui este minimalizat
- instrumentele regimului: armata, aparatul de siguranță
- nu s-a sprijinit pe un partid politic
- nu a avut o ideologie
- principiile autoritare de guvernare au fost extinse la toate nivelurile administrației și ale
economiei
- în privința partidelor politice acestea sunt în mod oficial interzise, în realitate PNL și PNȚ nu au
încetat să existe, activitatea lor desfășurându-se la nivelul conducerilor centrale și județene
- duce o politică antisemită (au fost luate măsuri mai ales împotriva evreilor din Basarabia, acuzați
de comunism; au fost organizate pogromuri – Iași, Odessa; au fost luate măsuri economice pe
linia ”românizării economiei”; însă nu admite soluția finală)
- plan extern – implicare în Al Doilea Război Mondial de partea AXEI
E. 1944-1947
- se încearcă revenirea la un regim democratic fiind repusă în vigoare Constituția din 1923, însă
începe instaurarea treptată a regimului politic comunist
F. 1948-1989
- regim politic totalitar de extrema stângă
- are două etape: 1948 – 1965 – Gh. Gheorghiu Dej; 1965 – 1989 – Nicolae Ceaușescu (vezi: tema
România de la stalinism la național – comunism)
G. 1989 – prezent
- în urma unei revoluții sângeroase se prăbușește regimul comunist
- regimul politic – democratic (statul de drept: acesta se definește prin intermediul instituțiilor și
regulilor de guvernare; Statul de drept este călăuzit de principiul supremației legii și presupune
un regim democratic și un sistem pluripartit))
Etape ale construcției democrației postdecembriste:
1. revenirea la pluripartidism – la 31 decembrie 1989 printr-un decret-lege emis de FSN (Frontul
Salvării Naționale) se revine la pluripartidism. În consecință, rapar partidele istorice PNL, PNȚ și
sunt înființate un număr mare de partied politice. FSN se transformă în partid politic;
2. organizarea de alegeri libere – în mai 1990 sunt organizate primele alegeri libere, castigate de
FSN, iar Ion Iliescu este ales președintele României;
3. revenirea la proprietatea privată, începând cu 1990;
4. adoptarea unei Constituții – în 1991 este adoptată o Constituție ce are la bază principiile
pluripartidismului, separării puterilor în stat și garantării drepturilor și libertăților cetățenești;
5. înființarea organizațiilor non-guvernamentale (ONG) – susțin și luptă pentru apărarea
drepturilor omului într-o societate democratică.

CONCLUZII
În secolul al XX-lea are loc o confruntare intre regimurile democratice si cele totalitare.
In timpul primului razboi mondial principiile democratiei liberale au avut de suferit datorita
interventiei puternice a statului pentru obtinerea victoriei. Mai mult, dupa incheierea acestuia
statul cauta să mentina controlul pentru solutionarea marilor probleme cu caracter economic
sau social.
În Europa centrală si rasariteana prăbuşirea marilor imperii: german, austro-ungar si rus a
fost urmata de aparitia unor state cu regimuri politice liberal – democratice. Consolidarea
sistemului democratic depindea in aceste state de rezolvarea a două probleme cheie: cea agrara
si cea constitutională. Noile state introduc, intre 1919-1921, legi care, cu mici diferente, prevăd
desfiintarea marii proprietăţi in schimbul despagubirilor si redistribuirea pămantului catre tărani.
In acelasi timp guvernele elaborează constitutii democratice. Gravitatea problemelor ce le aveau
de rezolvat, rivalitatea dintre partide, ambitiile conducătorilor si lipsa de experienta a
electoratului, au dus la deterioarea mecanismelor constitutionale şi la concentrarea puterii in
mainile executivului.
Marea criză din 1929-1933 pune in dificultate democratiile liberale, care se confruntă cu
grave probleme economice si sociale. In timp ce in state precum Marea Britanie, Franta, Olanda,
Belgia, Elvetia, Danemarca, Norvegia, Suedia sau in Cehoslovacia, regimurile democratice
supravietuiesc, în altele, precum Germania, Italia se instalează regimuri totalitare.
După cel de-Al Doilea Război Mondial democrația se consolidează în Europa Occidentală;
dispar regimurile politice totalitare de extrema dreaptă – fascismul italian și nazismul; URSS a
reușit să impună în statele central și est – europene regimuri politice comuniste, totalitare, acest
sistem politic extinzându-se apoi în țări din Asia și chiar pe continentul american.