Blocada Berlinului

De la Wikipedia, enciclopedia liber Salt la: Navigare, cutare

Zonele de ocupaie de dup rzboi Blocada Berlinului (24 iunie 1948 - 11 mai 1949) a fost una din primele crize majore internaionale ale Rzboiului Rece, marcat de momentul cnd Uniunea Sovietic a blocat accesul rutier i feroviar ctre Berlinul de Vest. Criza a luat sfrit atunci cnd Uniunea Sovietic a permis sosirea ajutoarelor americane, britanice i franceze, care erau trimise pe calea aerului n Berlinul de Vest, operaiune cunoscut sub numele de Operaiunea Vittles. Blocada Berlinului a fost una dintre cele mai mari blocade din istorie. La sfritul celui de-al Doilea Rzboi Mondial n Europa, la 8 mai, 1945, trupele sovietice i cele occidentale (americane, britanice i franceze) se aflau pe poziii arbitrare, pe o linie care trecea prin centrul Europei. De la 17 iulie la 2 august, 1945, Puterile Aliate victorioase au ajuns la o nelegere n cadrul Conferinei de la Potsdam, asupra soartei Europei postbelice, mprind Germania nvins n patru zone de ocupaie (ntrind, astfel, principiile Conferinei de la Ialta), i mprind i oraul Berlin n patru zone, denumite, apoi, Berlinul de Est i Berlinul de Vest. Sectoarele francez, american i britanic constituiau o enclav n zona de ocupaie sovietic i, prin urmare, un punct de acumulare al tensiunilor corespunztoare prbuirii alianei occidentale cu Uniunea Sovietic din timpul rzboiului.

Cuprins
[ascunde]

1 Disputa legat de Berlin 2 Podul aerian al Berlinului o 2.1 Operaiunea britanic 3 Legturi externe

[modificare] Disputa legat de Berlin

Sovieticii au cerut despgubiri de la marile firme industriale ale Germaniei de Vest, controlat de Aliai, dei acest lucru nu fcea parte din nelegere. Evident, Harry S. Truman a refuzat s consimt la despgubirile sovieticilor. n replic, Iosif Stalin a rspuns prin separarea sectorului sovietic al Germaniei ntr-un stat comunist. La 18 iunie 1948 cele trei sectoare occidentale au promulgat legi noi, intrate n vigoare de la 20 iunie, care scoteau din circulaie moneda de ocupaie i introduceau marca german, Deutsche Mark, cu scopul de a efectua presiuni asupra lui Stalin pentru reunificarea Germaniei i a impulsiona reconstruirea rii. Sovieticii au obiectat la aceast micare. Dup ce au fost invadai de dou ori de Germania n precedentele trei decenii, ei voiau ca Germania s fie demilitarizat, asemenea Japoniei, nainte ca reunificarea s aib loc. Sovieticii au considerat, de asemenea, aceast aciune drept o nclcare a nelegerii de la Conferina de la Potsdam, din 1945, care afirma c Germania urma s fie tratat ca o singur unitate economic.

[modificare] Podul aerian al Berlinului

La 24 iunie 1948 Uniunea Sovietic a blocat accesul la cele trei sectoare occidentale ale Berlinului, aflate n interiorul zonei controlate de sovietici, oprind accesul pe cile rutiere sau pe cale ferat care treceau prin Germania controlat de sovietici. Puterile occidentale nu negociaser cu sovieticii un pact care s garanteze aceste drepturi de liber circulaie. n timpul discuiilor de la Conferina de la Londra, sovieticii au respins argumentele c dreptul de ocupare a Berlinului i utilizarea drumurilor n precedenii trei ani au oferit Occidentului dreptul de a folosi la discreie reeaua rutier i feroviar. Pentru a crete presiunea, sectoarele occidentale ale Berlinului au fost izolate de la reeaua electric a oraului, oprind accesul locuitorilor la energia electric n scopuri casnice sau industriale. Comandantul zonei de ocupaie americane din Germania, Generalul Lucius D. Clay, a propus trimiterea unei coloane blindate rutiere panice, pe autostrada din vestul Germaniei spre vestul Berlinului, dar care s fie capabil s se apere n cazul n care ar fi oprit sau atacat. Preedintele Harry S. Truman a considerat aceast opiune ca un factor de risc ce ar putea duce la rzboi. Truman considera c "este prea riscant s acionm n acest fel datorit pericolului rzboiului". Lui Clay i s-a cerut s lucreze mpreun cu Generalul Curtis LeMay, comandant al Forelor Aeriene ale SUA din Europa, pentru a vedea dac ar fi posibil crearea unui pod aerian. ntmpltor, Generalul Albert Coady Wedemeyer, nsrcinat cu Planuri i Operaiuni, era n Europa, ntr-o inspecie, cnd a

survenit criza. El fusese comandantul teatrului de rzboi China-Burma-India al SUA i cunotea bine podul aerian efectuat din India peste Himalaya n Al Doilea Rzboi Mondial. El cunotea, de asemenea, persoana cea mai potrivit care putea coordona aceast operaiune: General Lt. William H. Tunner. Acesta a fost nsrcinat cu organizarea i comanda podului aerian al Berlinului datorit experienei sale n comanda i organizarea podului aerian indian.

Gail Halvirsen, pilot n Forele Aeriene ale SUA, a avut ideea aruncrii de dulciuri i gum de mestecat cu paraute minuscule, ceea ce, ulterior, a fost numit operaiunea Little Vittles

Berlin Airlift Monument n Berlin-Tempelhof, afind numele celor 39 de piloi britanici i 31 americani care i-au pierdut viaa n timpul operaiunii. Monumente similare pot fi gsite la aeroportul militar Wietzenbruch de lng Celle i la Baza aerian Rhein-Main. La 25 iunie Clay a lansat ordinul unui masiv pod aerian, care a durat 462 de zile i care a dus provizii n sectoarele vestice ale Berlinului peste blocada instituit n perioada 1948-

1949. Primul avion a zburat de-a doua zi, iar primul avion britanic pe 28 iunie. Aceast aprovizionare aerian a Berlinului a devenit cunoscut drept Podul Aerian al Berlinului. Aciunii SUA i s-a dat numele de Operaiunea Vittles. Un plan britanic, deja existent i cunoscut ca planul Knicker, a evoluat n planul Carter Paterson i, apoi, a devenit operaiunea Plainfare, la nceputul lunii iulie 1948. Sute de avioane, botezate Rosinenbomber ("raisin bombers") de ctre populaia local, au fost folosite pentru a transporta o gam larg de provizii, inclusiv peste 1,5 milioane tone de crbune. La apogeul operaiunii, pe 16 aprilie 1949, un avion aliat ateriza, n Berlin, la fiecare minut i fuseseser livrate 12,840 tone de marf. Containerele variau de la containere mari la pacheele cu bomboane, avnd paraute minuscule destinate copiilor berlinezi. La zborurile de ntoarcere erau evacuai copiii bolnavi. Avioanele erau aprovizionate i deinute de SUA, Marea Britanie i Frana, dar piloii i ceilali membri de echipajelor proveneau i din Australia, Canada, Africa de Sud i Noua Zeeland. n total, au fost executate 278.228 de zboruri, 2.3264.406 tone de alimente i provizii fiind livrate n Berlin. [1] La 4 aprilie 1949, puterile vestice au semnat Tratatul Atlanticului de Nord, punnd bazele NATO, prin care un atac asupra unuia ar fi fost considerat atac asupra tuturor. URSS a ridicat blocada la ora 23:59, n ziua de 11 mai 1949. Podul aerian, ns, a continuat pn la 30 septembrie, naiunile vestice dorind s asigure suficiente provizii n cazul n care sovieticii ar fi instituit blocada din nou.

[modificare] Operaiunea britanic

Iniial, britanicii aveau circa 150 de avioane C-47 Dakota i 40 Avro York. Pn la 18 iulie Forele Aeriene Britanice (RAF) duceau n zbor 995 tone de provizii, zilnic, n Berlin. n iulie, avioanelor Dakota i York li s-au alturat 10 aeronave Sunderland i 2 Hythe, care zburau de la Elba, lng Hamburg, pn la rul Havel. Aeronavele acestea erau specializate n transportul srii brute, care se dovedise coroziv pentru celelalte nave. n noiembrie au fost incluse o serie de avioane Handley Page Hastings i au fost scoase unele avioane i echipaje pentru a le antrena pe altele. Pn la mijlocul lui decembrie, RAF transportase 100.000 tone de provizii. n aprilie 1949, companiile civile implicate au format o Divizie de Transport Aerian Civil pentru a opera sub controlul RAF. Pn la mijlocul lunii aprilie, podul aerian al tuturor operaiunilor efectuase 1.398 zboruri n 24 de ore, ducnd 12.940 tone de provizii, crbune i maini

Criza Berlinului si componenta germana a Razboiului rece

Criza Berlinului si componenta germana a Razboiului rece

Secretarul de stat american Dean Acheson, fragment din adresa radiodifuzata de la Bruxelles, Tratatul Atlanticului de Nord, 18 martie, 1949. Inaintea primelor conferinte dintre W. Churchill si F.D. Roosevelt din perioada razboiului, o prognoza elaborata de Serviciile Americane de Informatii care se referea la pozitia postbelica a U.R.S.S., concluziona [1]: "Odata cu infrangerea Germaniei, nu va mai exista nici o putere in Europa care sa se opuna fortei militare colosale [a U.R.S.S.n.n.]Pentru viitor concluzia este evidenta. Dupa ce Rusia va deveni un factor decisiv in razboi, ea trebuie sa primeasca orice asistenta si trebuie facute toate eforturile pentru a-i obtine prietenia. De asemenea, este fara indoiala ca in urma infrangerii Axei ea va domina Europa si este mult mai important sa dezvoltam si sa pastram cele mai prietenesti relatii cu Rusia". Previziunea unei ere a bunelor intentii intre S.U.A.si U.R.S.S. a fost caracteristica pentru neasteptata si utopica natura a diplomatiei americane din timpul razboiului. In mod iluzoriu, aceasta presupunea ca razboiul nu era decat o intrerupere a unei stari normale de armonie intre natiuni, pentru pedepsirea agresorilor si a criminalilor de razboi, o cruciada ideologica in care tarile aliate erau egale din punct de vedere moral si, odata ce razboiul se va termina, vechea armonie si lupta mondiala pentru putere va lua sfarsit. Implicatia acestei utopii a fost clara : S.U.A. nu si-au luat nici o masura de precautie impotriva "nobililor" aliati din timpul razboiului, in anticiparea unei posibile dezintegrari a aliantei si in eventualitatea unor ostilitati. Permanentele semnale ale ostilitatii si suspiciunii sovietice pot explica aceste previziuni optimiste. De-a lungul intregului razboi, U.R.S.S. a suspectat in mod constant S.U.A. si Marea Britanie de intentii necinstite. Conducatorii americani, fara a tine seama de prognozele serviciilor de informatii, au gasit imediat o explicatie pentru suspiciunea sovietica. Ei percepeau politica externa a U.R.S.S. nu in termenii dinamicii interne ai regimului comunist si in dusmania lui pentru toate natiunile necomuniste, ci numai ca pe o reactie a Uniunii Sovietice la politica dusa de occidentali. Atitudinea Moscovei era perceputa numai prin prisma actelor antebelice : interventia aliatilor cu scopul de a rasturna regimul sovietic si, dupa acest esec, stabilirea de catre Franta a unui cordon sanitar in Europa de Est, cu scopul de a feri restul continentului european de virusul comunist. Pe langa acestea se adauga respingerea de catre occidentali in anii `30 a initiativei sovietice de a se constitui o alianta impotriva lui Hitler si, in mod special, acordul de la Mnchen din 1938, care a distrus Cehoslovacia si i-a deschis lui Hitler portile catre est. Eforturile occidentalilor in incercarea de a indeparta de vest pericolul hitlerist, directionandu-l spre est, erau considerate motivele principale ale ostilitatii sovietice. Occidentalii, pentru a modifica aceasta atitudine, trebuiau sa demonstreze Uniunii Sovietice, prin dovezi de prietenie, bunele lor intentii. Problema principala, in viziunea lor, era nu daca pentru lumea postbelica cooperare sovietica va fi obtinuta, ci cand va fi ea stabilita. Dizolvarea Cominternului, reducerea ideologiei comuniste, noua emfaza a nationalismului rus, relaxarea restrictiilor impuse bisericii si, nu in ultimul rand, declaratiile facute de sovietici in limbajul pacii, al democratiei si libertatii i-a convins pe occidentali sa perceapa in U.R.S.S. un nou prieten. Presedintele Roosevelt si consilierii sai au avut certitudinea ca la Ialta s-au stabilit relatii mult mai amicale cu U.R.S.S. Stalin, demonstrandu-si bunavointa, a facut concesii la

subiectele importante. In problema membrilor Natiunilor Unite si-a redus pretentiile pentru 16 locuri (ce ar fi revenit pentru fiecare republica sovietica) la numai trei, afirmand ca va sprijini S.U.A. daca vor ridica pretentii de paritate. In Germania, el a acceptat o zona de ocupatie franceza si primirea Frantei in Comisia de Control, precum si o unica administratie pentru toate zonele de ocupatie. Mai mult, prin Declaratia privind Europa eliberata, Stalin a promis organizarea de alegeri libere si autoguvernarea in Europa de Est. Raspunzand dorintelor militare americane pentru Orientul Indepartat, el a promis ca va intra in razboi impotriva Japoniei. Nu in ultimul rand, el a exprimat speranta ca vor urma cincizeci de ani de pace si puternica cooperare. Se poate spune ca a fost o minune ca, la Conferinta de la Ialta, delegatia americana a avut o dispozitie de "exaltare suprema". Harry Hopkins, consilier apropiat al presedintelui, afirma [2] : "Noi suntem ferm convinsi ca am castigat prima mare victorie a pacii, si prin noi ma refer la noi toti, intrega rasa umana civilizata". Aceasta parere poate fi completata cu ajutorul cuvintelor secretarului de stat Cordell Hull [3]: "Nu va mai fi nevoie de sfere de influenta, de aliante, echilibrarea puterii, sau de orice alt fel de aranjament, prin intermediul carora, ca in trecutul nefericit, natiunile sa se straduiasca sa-si apere securitatea sau sa-si promoveze propriile interese". Oamenii politici americani au ignorat, sau s-au facut ca ignora existenta unui scop final la care sovieticii nu renuntasera niciodata si a carui realizare devenise acum posibila datorita imprejurarilor internationale. Visul american de pace postbelica si cooperare intre cei trei mari va fi distrus odata cu expansiunea Uniunii Sovietice in Europa Centrala si de Est, odata cu impunerea controlului asupra Poloniei, Romaniei, Ungariei, Bulgariei si Albaniei (Iugoslavia se afla deja sub controlul comunist al maresalului Iosif Broz Tito si Cehoslovacia traia in umbra Armatei Rosii). In fiecare dintre aceste tari unde U.R.S.S. avea trupe, s-au stabilit unilateral coalitii guvernamentale pro-sovietce. Postul cheie in aceste regimuri - ministrul de interne, care de obicei controla politia - se afla in mainile comunistilor. De la acest nivel - decisiv - al puterii era facilitata posibilitatea extinderii dominatiei sovietice si subjugarea independentei acestor tari. Concesiile facute de S.U.A. la Ialta doreau sa constituie o baza de cooperare intre cei trei mari, in perspectiva ca ele ar fi fost respectate. De fapt, Roosevelt si Churchill nu au avut cu ce sa forteze U.R.S.S. pentru a obtine de la aceasta concesii mai mari, data fiind incapacitatea sovieticilor de a accepta limite. Cu toate ca razboiul se terminase, devenea foarte clar faptul ca angajamentele luate la Ialta, prin care U.R.S.S. se obligase sa organizeze alegeri libere si guverne democratice in Europa de Est, erau percepute diferit de rusi, spre deosebire de americani. Pentru sovietici "guvernele democratice" reprezentau guverne comuniste, iar "alegerile libere" semnificau alegeri la care nu puteau participa partidele ce nu erau favorabile comunistilor. Diplomatul roman Grigore Gafencu, cu prilejul unui discurs tinut la Radio Europa Libera, caracteriza foarte clar intentiile sovieticilor : "Hotararile luate la Ialta, astfel cum au fost talmacite si implinite de U.R.S.S., au dus la alunecarea intregii Europe rasaritene in zona de influenta si sub stapanirea exclusiva a imparatiei bolsevice ".[4] In 1944, Stalin ii declarase lui Tito ca "acest razboi nu este ca cele din trecut ; cine ocupa un teritoriu isi impune propriul sistem social". Se poate spune ca aliatii occidentali au constatat in cele din urma ca intelegerile de la Ialta nu puteau face altceva decat sa consimta sau sa intarzie. In problema granitelor Poloniei, sovieticii au cerut estul acestei tari, oferind drept compensatii teritorii luate

Germaniei. Roosevelt si Churchill au acceptat propunerea, dar au considerat noua granita de vest a Poloniei pe raurile Oder si Neisse doar temporara, desi conferinta de pace la care urma sa se hotarasca granita de vest a Poloniei nu a mai avut loc niciodata, datorita disensiunilor ulterioare. Ulterior, acordurile de la Ialta au fost criticate pentru ca "au predat "[5] Europa de Est dominatiei sovietice. Unii au afirmat ca sanatatea subrezita a lui Roosevelt l-a facut sa cedeze la insistentele lui Stalin. Cursul razboiului a fost insa cel care a determinat actiunile ulterioare Yaltei si nu diplomatia, deoarece Armata Rosie detinea deja controlul in Europa de Est. Pe langa aceasta se adauga faptul ca se estima ca Japonia mai poate rezista inca optsprezece luni dupa infrangerea Germaniei si americanii au sperat in permanenta ca acordurile de la Ialta vor fi puse in practica. Politica sovietica in Europa de Est si extinderea influentei comuniste au creat anxietate. Incapabile sa stavileasca aceasta expansiune, Statele Unite si-au concentrat din ce in ce mai mult atentia asupra reconsolidarii Germaniei ca natiune. Ideea impartirii a fost abandonata si inlocuita cu un program economic, prin care Germania urma sa fie capabila de a se autosustine. Guvernul militar a fost directionat spre implantarea radacinilor unei veritabile democratii, S.U.A. incepand sa gandeasca in termenii ocupatiei militare si ai controlului pentru cel putin o generatie. Documentul ce traseaza aceasta directie a diplomatiei americane in Germania este J.C.S. (Joint Chiefs of Staff)/1067 [6], datat 14 mai 1945, directiva politica ultrasecreta. Acesta a fost actul ce a ghidat administrarea in zona americana de ocupatie si a "stat la baza negocierilor membrilor guvernului cvadripartit "[7]. Germania era ocupata ca o natiune invinsa in care se va impune o administratie care va descuraja orice fraternizare. Economia germana urma sa fie controlata numai cat sa asigure necesarul fortelor de ocupatie, pentru a produce bunuri care sa previna dezastrul si tulburarile, care ar putea ameninta fortele de ocupatie. Partidul nazist si organizatiile sale erau dizolvate, legile si regulile naziste erau anulate. Membrii si asociatii partidului care au avut mai mult decat o participare nominala la activitatea partidului erau exclusi din posturile de responsabilitate publica, proprietatile si actele partidului erau luate in custodia guvernului cvadripartit. Fortele armate germane erau demobilizate si armele, munitia si materialele de razboi urmau sa fie distruse. Criminalii de razboi si persoanele suspectate ca ar putea sa se opuna acestor obiective urmau sa fie arestate. J.C.S./1067 dadea numai o autoritate limitata guvernului militar. Era specificata interzicerea guvernului militar american de a face orice pas in reabilitarea sau mentinerea economiei germane, exceptand stimularea agriculturii. Directivele politice ale J.C.S./1067 au fost modificate si extinse (in octombrie 1945) prin corelarea cu Protocolul incheiat la Potsdam si din nou modificate in 1947 (15 iulie) printr-un nou act - "Directivele obiectivelor Statelor Unite si politica de baza in Germania" (Directive on US Objectives and Basic Policies in Germany) .[8] Germania incepea sa fie privita din ce in ce mai mult ca un important bastion impotriva expansiunii sovietice in Europa. Motivatia din spatele reorientarii diplomatiei americane care a devenit originea Razboiului Rece - a fost actiunea U.R.S.S. din primavara anului 1945, in Polonia si Europa rasariteana. Stalin considera aceste fapte ca o necesitate pentru viitoarea securitate a Uniunii Sovietice. Truman nu a acceptat insa acest punct de vedere, mai ales din momentul in care actiunile lui Stalin amenintau interesele Americii si tarilor vest europene. Diferentele aparute in problema tratarii Germaniei au fost principalul factor in

deteriorarea unitatii aliatilor. Esecul de a obtine o intelegere mutuala comuna si acceptabila pentru Germania, in spiritul intelegerilor de la Ialta si Potsdam, a accentuat clivajul dintre S.U.A. si U.R.S.S. Absenta Frantei de la Conferinta de la Potsdam a creat complicatii, deoarece aceasta tara a refuzat sa se limiteze la aceste intelegeri. Un rezultat nefericit al derularii razboiului a fost decizia Comisiei Consultative Europene din 1944, prin care in definirea zonelor de ocupatie Berlinul era plasat adanc in zona de est sovietica. Desi in primavara anului 1945 anglo-americanii au avut posibilitatea sa ajunga la Berlin inainte de sosirea rusilor, nu au facut-o. Trupele aliate occidentale au traversat Rinul si au patruns in Germania, Churchill dorind sa asedieze si sa captureze Berlinul inaintea rusilor. Eisenhower a refuzat insa, datorita prioritatii intelegerilor dintre aliati (privind viitoarele zone de ocupatie) pentru Berlin, incalcarea lor putand avea ca rezultat accidente politice. Cu toate ca primul ministru britanic a incercat sa-l determine pe Truman sa modifice decizia luata de Roosevelt, presedintele a refuzat sa reconsidere problema. In fata iminentei capitulari a Germaniei, Truman nu dorea sa pericliteze viitoarea cooperare cu sovieticii. Ca urmare, Berlin, Praga si Viena au cazut in mainile sovieticilor. Imediat dupa infrangerea Germaniei, U.R.S.S. a inceput sa izoleze zona estica si s-o transforme intr-o regiune satelit .[9] Din punct de vedere economic, Uniunea Sovietica dorea sa obtina avantaje rapide si maxime din propria zona de ocupatie. Din punct de vedere politic, sovieticii doreau sa foloseasca zona ca baza de operatii pentru un eventual control asupra intregii Germanii. U.R.S.S. a inceput controlul asupra Germaniei de est inaintea conferintei de la Potsdam, concentrandu-si atentia in construirea Partidului Comunist si stabilirea unui sindicat centralizat, sub control comunist. Creata la 9 iunie, administratia militara sovietica a autorizat, sub directa coordonare a maresalului G. K. Jukov, crearea a patru "partide democratice" antifasciste : Partidul Comunist German (K.P.D.), Partidul Social-Democrat (S.P.D.), Partidul Crestin-Democrat (C.D.U.) si Partidul Liberal (L.D.P.D.). Un Partid Comunist German a fost infiintat aproape imediat in Berlin, dar organizarea lui nu a fost deloc usoara. Numai o mica miscare secreta comunista reusise sa supravietuiasca celor doisprezece ani in care Hitler a condus Germania. Au scapat doar cativa comunisti care sau alaturat national-socialistilor la inceputul anului 1930, dupa ce Hitler ajunsese la putere, parte dintre ei fugind in tarile vestice sau in U.R.S.S., multi altii fiind trimisi trimisi in lagarele de concentrare. Acesti comunisti, antrenati si indoctrinati la Moscova in timpul razboiului, s-au intors in Germania pe urmele Armatei Rosii, furnizand nucleul Partidului Comunist din Germania .[10] Pe 30 aprilie 1945, un grup de zece emigranti comunisti au sosit cu un avion special de la Moscova in Germania de Est. Acesta era dirijat de Walter Ulbricht (1893-1973), un vechi membru al S.P.D., integrat in Spartakusbund, militant comunist convins, animatorul de la Moscova al "Comitetului National al Germaniei libere" .[11] Sovieticii i-au plasat rapid pe comunistii germani in pozitii cheie in Berlin si in intreaga zona de est. Partidul Comunist German a avut insa greutati in transformarea sa intr-un partid national majoritar. Motivul nu este greu de inteles, majoritatea germanilor detestandu-i pe rusi, privindu-i ca ocupanti. Comunismul era identificat cu Armata Rosie, soldatii acesteia fiind considerati violatori, talhari, criminali si incendiatori. Pentru a aplana aceasta ostilitate, a fost aranjata o fuziune intre comunistii germani si socialdemocrati, fiind creat la inceputul anului 1946 Partidul Socialist Unit, asociat al

administratiei militare sovietice. La sfarsitul anului 1946, sovieticii au pregatit intens preluarea controlului efectiv de catre Partidul Socialist Unit a tuturor guvernelor landurilor din zona de est. Sperantele ca intelegerile Conferintei de la Potsdam sa fie respectate si Germania sa fie tratata ca o singura entitate economica au fost desarte. U.R.S.S. nu numai ca a demontat industria germana, dar intreaga productie a fabricilor ramase era considerata ca parte a reparatiilor de razboi. In schimb, in sectorul occidental, S.U.A. "pompau" din ce in ce mai mult capital pentru a sustine poporul german. Cele doua puncte de vedere, total opuse, au facut imposibila statuarea unui punct de vedere comun in problema resurselor germane din cele patru zone. Pe plan politic, inradacinarea progresiva a comunistilor minoritari in organismele administrative si politice are ca punct de plecare anul 1945, odata cu nationalizarea industriala si cu reforma agrara decise de ocupantul sovietic .[12] La 6 septembrie 1946, printr-un discurs tinut la Stuttgart, secretarul de stat Byrnes a reliefat o schimbare a politicii americane in Germania : "Va veni timpul cand granitele zonale vor fi privite numai ca o definire a suprafetelor ocupate si nu ca unitati economice sau politice, in care securitatea va fi impusa de catre puterile de ocupatie. "[13] Daca Germania nu urma sa fie tratata ca o singura unitate economica, atunci acest lucru va avea ca rezultat fuzionarea zonelor de ocupatie occidentale. Byrnes a mai adaugat ca vor fi facuti pasi pe calea stabilirii unei agentii economice centrale si a formarii unui guvern provizoriu german : "Consiliul de Control [din Berlin-n.n.] are dreptul sa guverneze Germania numai pana cand Germania se va guverna singura. "[14] Exprimand pozitia poporului american, Byrnes a mai adaugat : "Poporul american doreste returnarea guvernarii Germaniei catre poporul german. Poporul american doreste sa ajute poporul german pentru a-si recastiga un loc onorabil in lume, intre natiunile libere si iubitoare de pace. "[15] Secretarul de stat a accentuat ca nu doreste ca Germania sa devina un pion intre est si vest, Statele Unite nedorind sa se retraga din Europa. "Vom ramane aici Atata timp cat va exista o armata de ocupatie in Germania, fortele militare americane vor face parte din aceasta armata de ocupatie." In discursul tinut la Stuttgart, Byrnes a vorbit pentru prima oara de o lupta militara intre est si vest ,[16] reasigurand poporul german ca America nu-l va abandona controlului sovietic. El repeta publicului sau german ca Statele Unite aprobau o revizuire a frontierelor similara cu cea din 1939, in favoarea Poloniei, regiunea ce va fi cedata urmand sa fie reglementata ulterior, secretarul de stat american anuntand sfarsitul perioadei punitive de ocupatie. Prin acest dicurs, Byrnes a transformat complet politica oficiala fata de Germania, daca nu ca ton, macar ca tonalitate. La 10 martie 1947, s-a deschis la Moscova a patra sesiune a Consiliului Ministrilor de Externe, desfasurandu-se intr-o atmosfera tensionata. Pe 12 martie, intr-un mesaj adresat Congresului american, presedintele Truman definea la Washington ceea ce avea sa se numeasca Doctrina Truman : "In fata comunismului, vom acorda tarilor amenintate un ajutor atat economic si financiar cat si militar ."[17]Conferinta esua. La Moscova, au fost definite de Marshall sase aspecte de unitate economica pentru Germania : utilizarea in comun a resurselor, programe de export si de import, reparatii, reforma financiara, libertate de circulatie, organisme administrative germane la nivel central. Bidault reclama in plus carbune pentru Franta si combaterea pozitiei lui Molotov,

potrivnic atasarii Saarei la Franta. De fapt, Molotov incerca sa apeleze la Bidault pentru a servi ca mediator intre rusi si anglo-americani. Esecul Conferintei de la Moscova este adevaratul debut al "razboiului rece" si al impartirii lumii in doua tabere. Consecintele sale au fost resimtite in mod particular in Germania, unde a transformat diviziunea geografica in regiuni de influenta. La sfarsitul lunii aprilie, [18] presa comunista din Germania de Est a atacat pentru prima data politica americana de ocupatie, calificand-o drept imperialista si nazista. Pe 5 octombrie a luat fiinta Kominformul care, in primul sau manifest, a acuzat Statele Unite si Marea Britanie ca au dus un razboi propriu, pentru a se debarasa de concurenta economica japoneza si germana, acuzatie ce relua tezele sovietice ante-1941. Manifestul a impartit lumea in doua fronturi : un front imperialist si un front socialist al "democratiei", care nu a avut posibilitatea sa scape Mnchenul de imperialisti. Aliatii "cucerisera" de la U.R.S.S. ocuparea quadripartita a Berlinului. Dar aliatii occidentali nu au dat prea mare atentie izolarii acestuia in zona de ocupatie sovietica. Ei au neglijat asigurarea unui land-coridor pentru Berlin. Anii urmatori vor dovedi ca aceasta omisiune a fost o greseala importanta. Criza Berlinului (1948-1949) In acord cu discutiile din 1943 de la Teheran, puterile victorioase au decis, prin protocolul si intelegerea din 12 septembrie si respectiv 14 noiembrie 1945 incheiate la Conferinta de la Ialta, sa divida Germania in patru zone de ocupatie, cu scopul controlului si administrarii .[19] La 5 iunie 1945, aliatii au dat publicitatii patru declaratii, cate una de fiecare parte, in care se prevedea la capitolul 4 statutul special al Berlinului, ce urma sa fie ocupat si administrat impreuna (de catre cele patru puteri). In momentul capitularii Germaniei, respectiv pe 8 mai 1945, situatia militara nu corespundea cu frontierele de ocupatie ale celor patru puteri. Oparte importanta a Saxoniei, Thuringia si Meckleburg au fost ocupate de trupele americane si britanice. Pe de alta parte, trupele sovietice au capturat Berlinul la 2 mai 1945. Imediat dupa ocuparea Berlinului, trupele sovietice au organizat o magistratura, ce se afla sub controlul Armatei Rosii si sub influenta comunistilor. In iunie 1945 Truman si Churchill i-au propus lui Stalin ca trupele britanice si americane sa paraseasca o zona desemnata de sovietici, acestia urmand sa inlocuiasca in acea regiune trupele anglo-americane .[20] In schimb, trupe americane, franceze si britanice urmau sa fie introduse in Berlin, cu scopul ocuparii comune a acestui oras. Desi aranjamentele pentru accesul liber dinspre zonele aliatilor vestici spre Berlin urmau sa fie facute de guvernatorii militari, nici o intelegere scrisa nu a fost stabilita .[21] Stalin a acceptat procedura sugerata de Truman si Churchill. Transferul de trupe a inceput la 1 iulie 1945 si primele trupe anglo-americane au intrat in Berlin pe 4 iulie ; trupele franceze si-au ocupt propriul sector la 12 iulie. Corpul aliat de control a fost format in acord cu intelegerile interguvernementale din septembrie 1944. Reprezentanti ai Inaltului Comandament Aliat, incluzand si reprezentanti ai Republicii Franta, s-au intalnit pe 7 iulie 1945 si au stabilit detaliile administrarii in comun a Berlinului. Comandamentul aliat era pus sub autoritatea unui comandant suprem, comandantul fiecarui sector urmind sa ocupe aceasta functie prin rotatie, cate cincizeci de zile. Comandamentul era direct subordonat Consiluilui de Control Aliat. Un ordin emis pe 21 ianuarie 1946 confirma din

nou ca Berlinul nu facea parte din nici o zona de ocupatie, stabilindu-se ca in interiorul Berlinului nu era valabil nici un decret sau ordin al vreunui comandant al zonelor de ocupatie. Administrarea germana a Berlinului a fost pusa sub contolul celor patru puteri, impartirea facandu-se in relatie directa cu o situatie deja existenta. De exemplu, Statele Unite au preluat zona de sud-vest, deoarece trupele americane se aflau pe flancul drept al aliatilor . [22] Magistratura orasului, formata mai intai sub administratia militara sovietica, a primit un statut constitutional pe 13 august 1946, cand Comandamentul si-a dat aprobarea pentru stabilirea unei constitutii provizorii pentru Berlin. Sistemul de ocupatie al Berlinului si intregul control al Germaniei presupunea increderea si cooperarea intre puterile ocupante. Aceasta baza de confidenta mutuala, atat de necesara, a lipsit in administrarea Berlinului mai mult decat in celelalte zone de ocupatie. Zonele, create initial cu scopul ocuparii militare, au inceput sa se dezvolte ca unitati administrative independente, in acordul directivelor propriilor guvernatori militari. In toate cele patru sectoare ale Berlinului, de indata ce euforia victoriei s-a risipit, au iesit la suprafata fisurile existente in rationamentele aliatilor. In februarie 1948, cele trei puteri occidentale s-au intalnit la Londra pentru a pune bazele unei politici comune cel putin pentru partea vestica a Germaniei. Conform intelegerii de la Londra, cei trei comandanti-sefi, care aveau autoritatea de ministrii-presedinti, trebuiau sa organizeze alegeri pentru Adunarea Constituanta si intocmirea unei constitutii pentru intreaga Germanie de Vest .[23] Sovieticii au protestat, maresalul Vassily D. Sokolovsky parasind la 20 martie 1948 Consiliul de Control Aliat, afirmand ca puterile occidentale au violat intelegerile pentru controlul cvadripartit. El a protestat fata de deciziile luate pe 6 martie la Londra, ce prevedeau viitoarea organizare a celor trei zone vestice. Eforturile americane de a consolida si redresa Germania de Vest au contribuit la consolidarea Europei Occidentale, conducand la intensificarea represaliilor sovietice, punctul central al tensiunilor devenind Germania. In martie 1947, Franta si Marea Britanie au semnat Tratatul de la Dunkirk, intelegere mutuala defensiva, cu scopul de a se sprijini reciproc in cazul unei viitoare amenintari din partea Germaniei. Peste numai un an, la 17 martie 1948, Marea Britanie, Franta, Belgia, Olanda si Luxemburg au semnat Pactul de la Bruxelles, stabilindu-se o alianta defensiva colectiva, ce se opunea agresiunii sovietice .[24] Ultima clauza speciala a acestui pact specifica sprijinul reciproc in cazul unui atac al U.R.S.S. impotriva Germaniei .[25] Truman a aprobat aceasta initiativa, afirmand in fata Congresului : "Pentru a le ajuta s-o realizeze, hotararea tarilor libere din Europa trebuie combinata cu aceeasi hotarare din partea noastra. "[26] Presedintele a cerut Congresului sa urgenteze aprobarea legii pentru ajutorarea Europei si adoptarea unei legi universale pentru manevrele militare ale armatei Statelor Unite. Berlinul de Vest reprezenta de fapt o enclava, situata la 110 de mile in interiorul zonei sovietice. In sectoarele american, britanic si francez traiau 2,25 milioane de locuitori. Fortele militare aliate din Berlin totalizau numai 11.000 de persoane, dintre care 6.500 erau americani. Berlinul de Vest era un oras industrial, situat ca marime intre Paris si Moscova. Zilnic, peste 30.000 de tone de alimente, materiale de constructii si bunuri de consum intrau in zona vestica a orasului. In aceeasi perioada de timp, peste 4.000 de tone de masini industriale, becuri, tigari, articole textile, pantofi si alte articole manufacturate erau trimise spre Germania de Vest. Traficul era sustinut de 13 trenuri de marfa si 12 de

pasageri zilnic si 700 de barje lunar .[27] Intre sfarsitul lui martie si inceputul lunii iulie, criza din Germania a luat amploare. Sovieticii au inceput sa obstructioneze transporturile dintre Germania de Vest si Berlin. Inspectiile impuse pe sosele, barajele si perchezitionarea camioanelor au completat aceasta actiune. Uniunea Sovietica si-a justificat actiunile, declarand ca a actionat conform drepturilor pe care le detinea, deoarece i-au fost respinse planurile de participare la guvernarea Germaniei de Vest. Pe 31 martie, administratia militara sovietica a emis un ordin prin care se stabilea perchezitionarea tuturor transporturilor occidentale ce traversau zona sovietica. Aceasta era de fapt o violare a intelegerilor verbale facute de reprezentantii occidentali cu maresalul Jukov, care specificase ca personalul aliat nu va fi controlat la granitele zonei sovietice. Pe 1 aprilie, pentru a pune in aplicare ordinul, reprezentantii sovietici au decretat ca nici un mijloc de transport nu poate parasi Berlinul fara aprobarea comandamentului sovietic. Acest decret unilateral conferea autoritatilor sovietice dreptul de a controla orice transport din si inspre Berlinul de Vest. Imediat dupa ce sovieticii au initiat blocada, presedintele american a intrunit Cabinetul. Cu toate ca unul dintre apropiatii presedintelui a intrebat daca Berlinul este chiar atat de important, Truman a remarcat in mod clar ca acesta nu este un subiect pentru el, singura sa preocupare fiind cand si cum va decurge aprovizionarea Berlinului pe calea aerului . [28] Pus in fata acestei situatii, generalul Lucius D. Clay, comandantul zonei de ocupatie americana, a solicitat pe 10 aprilie 1948 o teleconferinta cu Deprtamentul de Stat. Fiind sigur de extinderea blocadei, Clay si-a exprimat opinia ca S.U.A. nu trebuie sa cedze : "Am pierdut deja Cehoslovacia .[29] Norvegia este amenintata. Daca Berlinul de Vest va cade, Germania de Vest va fi urmatorul pas. Daca vrem sa aparam Europa de comunism, nu trebuie sa ne clintimDaca America nu intelege acum acest lucru, nu-l va intelege niciodata si comunismul se va extinde nestingherit. Cred ca viitorul democratiei ne impune sa ramanem "[30] La 23 iulie, inceputa cu inchiderea cailor ferate, cailor de navigatie si urmata de restrictionarea traficului pe sosele, blocada sovietica devine totala . [31] Instructiunile transmise generalului Clay ii indicau sa fie foarte precaut, recomandandu-ise sa inceapa evacuarea familiilor americane din Berlin. Clay s-a opus insa acestei solutii, considerand ca acesta evacuare va fi interpretata ca un semn de slabiciune, atat de catre sovietici, cat si de poporul german. El era convins ca S.U.A. nu trebuie sa paraseasca Berlinul, in nici o circumstanta : "Daca ne vom retrage, pozitia noastra in Europa va fi amenintata ".[32] Punctul culminant a fost luna iunie. De-a lungul primaverii, intre puterile occidentale s-au incheiat o serie de acorduri privind coordonarea politicii economice in cele trei zone, astfel incat Germania de Vest devenise parte a Programului Europen de Redresare, incepand organizarea politica a Republicii Federale Germane. In acelasi context s-a decis si realizarea unei reforme monetare, ce urma sa introduca o singura moneda pentru cele trei zone occidentale de ocupatie. Curand a devenit insa evident ca U.R.S.S. nu va fi de acord cu un sistem monetar uniform, exceptand proprii termeni. Clay a anuntat insa pe 18 iunie ca Germania de Vest va adopta o noua moneda, infiintandu-se Banca Nationala Germana. Pentru a evita confuziile in Berlin, el a decis ca noua marca (Deutschen Mark) sa nu circule in acest oras. Maresalul Sokolovski i-a invinuit pe occidentali ca, prin introducerea noilor monede,

urmareau de fapt divizarea Germaniei, declarand ca va lua masuri pentru a contracara aceasta initiativa. Fara anuntarea prealabila a puterilor occidentale, Uniunea Sovietica a introdus pe 23 iunie o noua moneda (Ost Mark) in Berlin si in Germania de Est. Ziua urmatoare, puterile occidentale au transformat marca vestica intr-o moneda legala. Urmatorul pas facut de sovietici a fost impunerea blocadei totale asupra Berlinului de Vest, intrerupand complet comunicatiile cu zona occidentala pe uscat si pe apa. Luni de zile liderii puterilor occidentale au dezbatut situatia creata prin blocada impusa Berlinului de Vest. S-au emis doua solutii. Cea dintai sustinea ca nu exista nici un factor ce ar putea avea ca rezultat parasirea Berlinului de catre vestici. La sfarsitul razboiului, Statele Unite si-au redus considerabil efectivele militare. In primavara anului 1948, fortele conventionale americane erau destul de reduse. Americanii aveau bomba atomica, dar era un mare semn de intrebare pentru cum putea fi folosita aceasta arma intr-un eventual conflict pentru Berlin. Treptat, s-a dovedit ca bomba atomica era simbolul "impotentei marii potente". Diplomatia atomica dusa de Statele Unite cu Moscova se baza pe o experienta traita doar de Extremul Orient, aceasta urmand sa fie aplicata si relatiilor cu U.R.S.S. Multi experti militari americani au afirmat ca, daca asupra Moscovei ar fi fost aruncata o bomba atomica, Armata Rosie va parasi Europa. Marshall, cat si secretarul de stat pentru razboi Kenneth C. Royall, au fost extrem de pesimisti in privinta acestei solutii. O a doua parere sustinea ipoteza ca U.R.S.S. blufeaza, afirmandu-se ca sovieticii nu doreau un razboi armat, ci se vor angaja intr-un razboi al nervilor. Un aspect important al acestui punct de vedere se baza pe faptul ca occidentalii trebuie sa stea ferm pe pozitii, fara a face concesii sau sa se retraga. Generalul Clay a fost unul dintre cei mai ferventi avocati ai politicii fermitatii, fiind sigur ca daca puterile occidentale vor trimite un convoi blindat in Berlin, blocada va fi intrerupta, fara ca aceasta actiune sa declanseze un razboi. Insa la Washington nimeni nu dorea sa-si asume riscul unei astfel de actiuni. In aprilie, cand fusesera impuse de catre sovietici primele restrictii asupra traficului spre Berlin, a fost improvizat un mic pod aerian, pentru aprovizionarea personalului aliat. Zilnic erau transportate intre saizeci si o suta de tone de produse. Dupa aproximativ zece zile, cand sovieticii au relaxat restrictiile impuse pe caile ferate, podul aerian a fost intrerupt. Pe 24 iunie, in ziua urmatoare impunerii blocadei totale, Clay a incercat sa afle daca se poate folosi un pod aerian pentru a aproviziona nu numai personalul aliat, ci intreaga populatie a Berlinului de Vest. De ce a revenit Clay la ideea de pod aerian ? Pe de o parte datorita faptului ca S.U.A. nu aveau nici un angajament oficial prin care sa li se permita accesul catre Berlinul de Vest. Exista insa posibilitatea folosirii unui coridor aerian. In iunie 1945, Truman a discutat printr-un schimb de mesaje cu Stalin problema accesului spre Berlin. La acel timp, presedintele american era de acord sa se retraga din Saxonia si Thuringia daca U.R.S.S. se angaja sa faciliteze accesul pe caile ferate, si sosele spre Berlin - ce se afla foarte adanc in interiorul zonei sovietice - pentru americani. Stalin a acceptat incheierea unui acord, dar Truman nu a exploatat mai departe problema, bazandu-se pe acordul verbal al liderului sovietic. Atat el, cat si alti oficiali americani, au realizat mai tarziu greseala de a nu statua printr-un acord scris accesul spre Berlin. Colonelul Frank Howley, comandantul militar al zonei americane din Berlin, a afirmat ulterior ca S.U.A. ar fi trebuit sa nu se retraga din Saxonia si Thuringia, ce constituiau

unele dintre cele mai fertile zone, dar sa abandoneze in schimb Berlinul, pentru a se concentra asupra dezvoltarii Germaniei de Vest. "Am abandonat aceste teritorii Rusiei - a declarat Howley - in schimbul unui mic colt din Berlin" .[33] Dupa ocuparea Germaniei nu a fost definitivat nici un act care sa stabileasca un coridor de comunicatie intre zonele vestice si sectorul occidental al Berlinului. Imediat dupa sfarsitul razboiului, nu s-a mai insistat asupra acestui subiect de teama de a nu ofensa U.R.S.S. Clay a adus in discutie aceasta problema cu prilejul uneia dintre primele intalniri a Consiliului de Control Aliat. In cursul acestor discutii s-a stabilit ca intregul trafic pe calea aerului, soselelor sau cailor ferate spre Berlin sa fie liber, insa nici un document scris nu a inregistrat aceste intelegeri. "Ma indoiesc foarte mult - declara mai tarziu Clay - ca orice inscris ar fi ajutat cu ceva pentru a preveni aceste evenimente. "[34] Daca exista o ambiguitate in privinta coridoarelor terestre, nu se putea spune acelasi lucru in privinta respectarii coridoarelor aeriene. Aici intelegerile erau enuntate destul de clar. Pe perioada blocadei, sovieticii nu au facut nici o incercare serioasa de a se interfera in coridorul aerian, deoarece stiau ca un atac ostil asupra aviatiei occidentalilor va avea ca rezultat un razboi deschis, ceea ce ei nu isi doreau. Ei erau insa siguri ca presiunile exercitate prin intermediul blocadei vor avea ca rezultat parasirea Berlinului de catre occidentali sau, in cel mai rau caz, negocierea unui acord favorabil in privinta Germaniei. Cea mai mare problema cu care s-a confruntat Clay a fost stabilirea succesiunii traficului aerian. El era constient ca acest lucru ar fi fost imposibil in lipsa deplinei cooperari a populatiei germane. A doua zi dupa impunerea blocadei generale, Clay l-a chemat in biroul sau pe Ernst Reuter, primarul Berlinului, informindu-l asupra planului de aprovitionare pe calea aerului. Reprezentantul american a subliniat ca, daca blocada va continua si pe perioada iernii, poporul german va avea de indurat privatiuni severe, dorind sa stie daca populatia Berlinului ii va sprijini pe aliati. Reuter l-a asigurat pe Clay ca se poate baza pe ajutorul populatiei germane, berlinezii neacceptand in nici o circumstanta cererile sovieticilor. In urma raspunsului primit din partea primarului Berlinului, Clay l-a contactat pe generalul Curtis LeMay, comandantul fortelor aeriene americane din Germania (cu sediul la Wiesbaden) : "Curt, poti transporta carbuni pe calea aerului ?" "Scuza-ma generale - a replicat surprins LeMay - vrei sa repeti intrebarea ? "[35] Clay a repetat si LeMay a raspuns fara sa ezite ca va face tot posibilul. In ziua urmatoare podul aerian spre Berlin a inceput sa functioneze. Clay nu era inca sigur daca va fi suficienta aprovizionarea pe calea aerului pentru necesitatile intregului oras, gandindu-se ca acest mod de aprovizionare ar fi putut asigura intre 500 si 700 de tone pe zi, ceea ce nu era indeajuns pentru nevoile populatiei. Truman a acordat insa un sprijin maxim podului aerian, ordonand folosirea tuturor avioanelor disponibile din Europa pentru aprovizionarea Berlinului de Vest. La mijlocul lunii iulie, podul aerian avea o capacitate de transport de 2.500 de tone zilnic. Nici aceasta cantitate nu era insa suficienta pentru a asigura minimul necesar pentru Berlin, estimat la circa 4.500 de tone zilnic, dar era suficient pentru a demonstra ca blocada poate fi intampinata cu succes printr-un pod aerian. In luna iulie, generalul Lucius D. Clay a vizitat Washingtonul, promitandu-i-se un numar de 160 avioane C-54 ce urmau sa inlocuiasca avioanele C-47. Aceste imbunatatiri au marit capacitatea de transport, de la 6.987,7 tone la 8.000 tone .[36] In decembrie 1948, media zilnica a cantitatii de bunuri deplasata de avioanele americane ce aterizau in

Berlinul de Vest a crescut la 4.500 de tone, in ianuarie si februarie ajungand la 5.500 tone, minimul necesar pentru asigurarea existentei populatiei fiind de 4.000 de tone .[37] Pentru a sustine Berlinul pe perioada iernii, transportul aerian se dovedea insa insuficient, puterile occidentale fiind incapabile sa pastreze orasul daca aceasta situatie nu va fi rezolvata pe cale diplomatica.De-a lungul verii anului 1948, puterile vestice au inceput negocierile cu Uniunea Sovietica pentru a pune capat crizei Berlinului. Toate informatiile indicau insa ca U.R.S.S. nu era grabita sa ridice blocada. Ambasadorul american Walter Bedell Smith s-a intalnit pe 2 august 1948 cu Stalin si Molotov. Discutiile preliminare sau dovedit mult mai amabile decat se anticipase, Stalin declarand ca U.R.S.S. nu avea intentia de a forta puterile occidentale sa paraseasca Berlinul, deoarece "peste toate, noi ramanem aliati ".[38] Discutiile s-au concentrat asupra desfasurarii reformei monetare, Stalin declarand ca daca puterile occidentale vor retrage din circulatie marca vestica si vor accepta marca sovietica, restrictiile vor fi ridicate. Eliminarea marcilor occidentale si introducerea celor sovietice urma sa se faca simultan, Stalin neinsistand asupra amanarii stabilirii unui guvern vest german, ca o conditie pentru ridicarea embargoului. Termenii negociati cu Stalin pareau acceptabili, Smith discutand aceste propuneri cu reprezentantii francezi si britanici, prevazand insa faptul ca blocada nu va lua sfarsit numai prin satisfacerea acestor conditii. In momentul in care ambasadorul american a exprimat dorinta stabilirii unui acord scris, Molotov a revenit asupra cererilor initiale, exprimandu-si dorinta ca aliatii occidentali sa decida asupra amanarii instituirii unei republici vest-germane. Aceasta cerere se afla insa in contradictie cu intelegerea stabilita cu Stalin, Molotov adaugand ca restrictiile vor fi suprimate numai in momentul in care puterile occidentale vor renunta la reforma monetara instituita la 18 iunie. U.R.S.S. urma sa ridice blocada, dar isi asuma in continuare autoritatea de a controla traficul din si inspre Berlinul de Vest. Aceste conditii se dovedeau insa inacceptabile pentru S.U.A. Mai mult decat atat, problema controlului monetar nu era statuata in mod clar, Molotov exprimandu-si dorinta de infiintare a unei banci sovietice centrale ce urma sa inlocuiasca agentia bancara a celor patru puteri, in vederea controlului unilateral al finantelor germane. Molotov a obiectat si asupra opiniei exprimate de reprezentantii occidentali, care afirmau ca prezenta lor in Berlin era o problema deja statuata prin acordurile precedente. ansele de a rezolva criza Berlinului s-au diminuat. Smith s-a reintalnit cu Stalin la 23 august, intr-un ultim efort de a rezolva impasul negocierilor cu Molotov. Stalin s-a aratat dispus indepartarii celor doua obstacole majore. Insa, in loc sa elimine restrictiile impuse inaintea blocadei, el a afirmat ca "restrictiile impuse dupa [impunerea blocadei-n.n.] vor fi ridicate". Aceasta declaratie implica de fapt mentinerea tuturor restrictiilor. In privinta problemei monetare, Stalin a subliniat ca, atat in Berlin, cat si in Germania de Est trebuia sa circule aceeasi moneda, circulatia monetara urmand sa fie dirijata de o banca sovietica, liderul sovietic acceptand ca aceasta sa fie supervizata de Consiliul Aliat de Control. Stalin a exprimat insa dorinta ca, in intelegerea finala, sa nu fie mentionata stabilirea unui guvern vest-german si reprezententii occidentali sa afirme ca discutiile asupra crizei Berlinului au avut loc intr-o atmosfera de intelegere mutuala. Comunicatul final al discutiilor purtate la Moscova au lasat in suspensie problema blocadei, fiind transmisa cate o directiva fiecarui guvern in care se "stabilea" ridicarea restrictiilor de trafic si reforma monetara in Berlin. Nu s-a definit insa nici o politica

pentru modul in care aceste principii sa fie puse in practica. Ca rezultat, situatia nu s-a imbunatatit, devenind chiar mai grava, devenind clar ca Uniunea Sovietica nu dorea sa ridice blocada, asteptand ca iarna sa-i forteze pe occidentali sa paraseasca Berlinul, sau sa accepte conditiile impuse de sovietici. In octombrie, masina sovietica de propaganda a trecut la o strategie de teroare, comunicandu-li-se berlinezilor ca daca nu-i vor alunga pe occidentali se vor confrunta cu aceleasi orori ca in 1945. Occidentalii, afirmau sovieticii, nu-i vor sprijini, singurele lucruri la care puteau sa se astepte de la acestia fiind foametea si lagarele de concentrare . [39] Hrana si ajutoarele medicale livrate germanilor de catre S.U.A. au fost confiscate de Armata Rosie. Berlinezii din sectorul vestic au rezistat eroic acestor presiuni psihice, fapt demonstrat in mai multe randuri. Dovada cea mai evidenta a fost indepartarea in septembrie 1948 a steagului sovietic de pe poarta Branderburg, berlinezii dovedind prin aceasta actiune ca refuzau sa accepte teroarea sovietica. La scurt timp dupa acest incident, puterile occidentale au inaintat problema Berlinului Natiunilor Unite. Treptat, criza Berlinului s-a transformat intr-o confruntare de uzura intre americani si sovietici. In perioada iernii anului 1948, podul aerian a fost extins, devenind insa evident ca era imposibil satisfacerea minimului necesar pentru sustinerea orasului .[40] Cu toate ca greutatile si suferinta erau mari, moralul populatiei germane era sustinut permanent de zgomotul facut de avioanele americane si britanice. Solidaritatea berlinezilor a atins punctul maxim cu prilejul alegerilor municipale, desi sovieticii au incercat sa foloseasca orice metoda pentru a impiedica desfasurarea acestora, interzicand populatiei germane din sectorul de est al Berlinului sa participe la vot. Efortul s-a dovedit insa inutil : 86% din electorat s-a prezentat la urne si Partidul Social-Democrat, ce a refuzat sa fuzioneze cu Partidul Comunist, a castigat detasat alegerile. In aprilie 1949, Consiliul Poporului din zona sovietica, ce aprobase o asa-numita constitutie a Germaniei de est, a incercat sa aranjeze o intalnire la Brunswick cu oficialii vest-germani. Cu toate ca aceasta intalnire a fost respinsa, oficialii germani din est s-au intalnit cu o serie de lideri germani occidentali, in efortul de a dezvolta un program pentru unificarea Germaniei, ce avea ca scop stoparea progreselor guvernului vestgerman. Aceste tatonari est-germane in domeniul politic camuflau adevarata intentie de restabilire a relatiilor comerciale cu Germania de Vest .[41] La sfarsitul lunii ianuarie 1949, Uniunea Sovietica a facut prima miscare strategica in lupta de uzura pentru Berlinul de Vest. Raspunzand unei intrebari puse de un corespondent de presa american, Stalin a afirmat ca blocada ar putea fi ridicata, daca occidentalii vor renunta la contrablocada impusa Germaniei de Est, ca replica la blocada impusa de sovietici asupra Berlinului de Vest .[42] Liderul sovietic nu a amintit nimic despre reforme monetara din Germania de Vest, sau de celelalte conditii sovietice. Aceste omisiuni au fost sesizate promt de Departamentul de Stat. Pentu a testa veridicitatea afirmatiilor, delelegatul american la Natiunile Unite, Philip Jessup, a fost instruit sa abordeze subiectul blocadei cu delegatul sovietic, Jacob Malik, fiind insa insarcinat sa pastreze caracterul secret si confidential al discutiilor. Jessup a avut mai intai o intalnire uzuala cu Malik, pe 15 februarie. Folosind tehnica obisnuita, delegatul american l-a intrebat pe Malik daca Stalin nu a facut cumva accidental declaratia. Delgatul sovietic a raspuns ca nu are informatii asupra subiectului, urmand sa se informeze in aceasta privinta. Peste aproximativ o luna, Malik l-a intalnit pe

Jessup, spunandu-i ca a primit precizari in privinta subiectului, omisiunile nefiind accidentale. Cu toate ca Stalin se opunea in continuare infiintarii unui guvern vestgerman, el nu va pune o conditie in aceast sens pentru ridicarea blocadei. 36588tvl66nqr4n Discutiile s-au desfasurat in secret la sediul Natiunilor Unite, intelegerea fiind incheiata in mai, dupa ce in prealabil, la 1 martie, restrictiile au fost ridicate de ambele parti. Urmatoarea intalnire a Consiliului Ministrilor de Externe a fost programata pentru a avea loc pe 23 mai la Paris, avand ca principal subiect rezolvarea problemei germane. Blocada Berlinului s-a incheiat la 12 mai, devenind insa evidenta ireconcilierea conflictului dintre S.U.A. si U.R.S.S. in problema Germaniei. Nu s-a putut incheia nici o intelegere privind unificarea economica si politica a acestei tari. Singurul aspect pozitiv, in ciuda acestui impas, a fost ca Uniunea Sovietica nu intentiona sa reinstituie blocada, dreptul libertatii transporturilor fiind recunoscut de cele patru puteri. La miezul noptii dintre 11 si 12 mai 1949, trenurile americane au trecut granita sovietica spre Berlin fara nici un incident. Un mare numar de corespondenti de presa americani si din alte tari au trecut frontiera ca simplii pasageri, cu primul tren. In Berlin a fost o zi de relaxare a populatiei, cu un evident spirit de sarbatoare. Oricum, podul aerian se desfasura in continuare. Blocada fusese ridicata dar lupta pentru libertate inca nu se incheiase. Populatia germana trecuse un test major si era fericita si mandra ca a contribuit la victoria razboiului de uzura. Retragerea embargoului impus asupra transporturilor spre Berlin de catre Uniunea Sovietica a reprezentat o mare victorie a politicii Statelor Unite. In parte ea a fost rezultatul norocului, in parte datorita hotararii berlinezilor de a rezista la presiunile sovieticilor, oricat de mare ar fi fost sacrificiul implicat. In mare masura, la acest succes al diplomatiei americane, a contribuit eficienta podului aerian. Rezultatele au fost surprinzatoare. 400 de avioane de transport au actionat 322 de zile si nopti, aterizarile si decolarile avand o succesiune de 63 de secunde. In total, avioanele americane si britanice au avut un numar de 277.728 de aterizari pe aeroportul Tempelhof din Berlin, transportand in Berlinul de Vest peste 2,1 milioane de tone de marfuri .[43] Piloti americani din Alaska, Panama si Hawaii au venit la bordul avioanelor C-47 si C-54 pentru a participa la podul aerian. Populatia germana era impresionata de emblemele acestor avioane, ce indicau din ce parte a lumii venisera sa participe la sprijinirea Berlinului .[44] Podul aerian devenise parte a vietii zilnice .[45] In aceasta perioada, de aproape doisprezece luni, populatia din sectorul vestic al Berlinului, inclusiv personalul aliat, a fost tinuta in viata de podul aerian americano-britanic, care din ziua impunerii blocadei a transportat 1.402.644 metri cubi de hrana, carbuni si alte produse esentiale. In primavara anului 1949, berlinezii din sectorul occidental se hraneau mai bine decat la inceputul blocadei. Situati alimentara a acestora era cu mult mai buna decat in cazul germanilor din Berlinul de Est, dovedind ineficienta blocadei sovietice. Dupa ridicarea embargoului, gazul si electricitatea au fost redistribuite douazeci si patru de ore pe zi, viata in Berlin revenind la normal. Prin acest razboi de uzura, Uniunea Sovietica a testat pana unde putea ajunge determinarea politicii americane, acesta fiind primul pas intr-o serie de actiuni ce aveau ca scop convingerea S.U.A. sa paraseasca Berlinul sau chiar intreaga Germanie. Cu

certitudine ca, pentru acea perioada, monopolul american al armei atomice a fost un factor determinant in aplanarea crizei Berlinului .[46] Pana in 1972 ,[47] s-au dezvoltat doua Germanii cu doua guverne separate, integrandu-se in doua structuri economice si militare opuse. In Germania de Vest, un consiliu parlamentar a emis o constitutie provizorie, in august 1949 avand loc primele alegeri libere de dupa 1932, punandu-se bazele Republicii Federale Germania. In acelasi an, in Germania de Est, sovieticii au constituit un regim marioneta declarand capitala la Berlin, iar din 1950 sovieicii au inceput sa militarizeze regiunea. In urma Conferintei Germaniei de Est tinuta la Praga (in februarie 1948), la 22 octombrie 1948, se intruneste la Berlin Congresul Popoarelor Germane, cu scopul proiectarii unei constitutii pentru o Germanie unita si o presa a "justitiei si pacii", fiind ales un "Consiliu Popular" (Volksrat) .[48] La 30 mai 1949, Congresul Poporului din Berlin adopta Constitutia Germaniei in zona sovietica, iar pe 6 octombrie este proclamata Republica Democrata Germana (D.D.R.). In Germania de Vest, in urma Conferintei Ministrilor de externe de la Paris, la 23 mai 1949 este semnata la Bonn Constitutia Germaniei de Vest. La 15 septembrie Konrad Adenauer, liderul Uniunii Crestin-Democrate (CDU), este ales cancelar al Republicii Federale a Germaniei (Bundesrepublik Deutschland). Desi la 8 octombrie 1949 s-a semnat o intelegere intre R.F.G. si R.D.G., ruptura era foarte clara. Spre deosebire de Constitutia R.F.G., denumirea de Republica Democrata Germana si noua constitutie a acesteia faceau clar deosebirea de o alta Germanie, aceasta fiind una "democrata". R.D.G. a devenit avanpostul lumii socialiste in fata sistemului capitalist occidental, opunandu-se R.F.G. ce fusese integrata intr-un sistem ostil de aliante. Din punctul de vedere sovietic si est-german, Germania de Vest era o marioneta a S.U.A. Divizarea Germaniei intre R.D.G. si R.F.G. a fost un rezultat al politicii ocupantilor si o evidenta a faptului ca, in ciuda faptului ca aliatii au castigat razboiul, au pierdut pacea. In zona de ocupatie occidentala, nu s-a trecut la nationalizarea agriculturii, renuntandu-se la masuri radicale .[49] Concomitent, pe masura ce opinia publica americana si-a schimbat atitudinea, in Germania de Vest a fost implementat un nou sistem politic. R.F.G. nu mai era receptionata ca inamic principal, ci U.R.S.S. Aceasta din urma incerca sistematic sa-si extinda influenta in Europa de Est, provocand o reconsiderare a politicii externe a S.U.A. fata de Europa si Germania. Blocada Berlinului a fost un test pentru politica postbelica a Statelor Unite. La acel timp, Stalin s-a bazat pe doua argumente : in primul rand pe dimensiunile Armatei Rosii si in al doilea rand pe faptul ca S.U.A. si Marea Britanie nu vor fi capabile sa aprovizioneze Berlinul pe calea aerului. Primul avantaj s-a dovedit a fi corect, al doilea dovedindu-se insa complet gresit. Cand Stalin a realizat acest lucru, si-a dat seama ca trebuie sa ridice embargoul sau sa doboare avioanele anglo-americane, riscand declansarea unui razboi cu acestia. Monopolul american al armei atomice a fost decisiv pentru alegerea primei variante. In zona sovietica a Germaniei, indoctrinarea comunista, nivelul scazut de trai si nu in ultimul rand politia secreta Stasi [50] au determinat un mare numar de est-germani sa emigreze prin Berlin in Germania de Vest. In anul infiintarii Republicii Democrate Germane, 59.245 de est-germani au trecut din Berlinul de Est in zona occidentala, 197.788 in 1950, 165.648 in 1951, 182.393 in 1952 .[51]

Criza Berlinului a accelerat procesul de creare a unei republici vest-germane, blocada stimuland efortul american de consolidare a apararii Europei de Vest si de accelerare a Programului European de Reconstructie. Diviziunea Germaniei si dividerea Berlinului au existat pana in 1989 din cauza ca U.R.S.S. a refuzat sa faca un aranjament pentru incheierea unui tratat de pace cu reprezentantii intregii Germanii, alesi prin alegeri libere sau prin orice alta procedura de autodeterminare. Sovieticii nu au permis niciodata sustinerea de alegeri libere, deoarece stiau ca le vor pierde, in acest caz cortina de fier fiind impinsa cu 200 de mile spre est. Secretarul de stat american Dean Acheson, fragment din adresa radiodifuzat de la Bruxelles, Tratatul Atlanticului de Nord, 18 martie, 1949. naintea primelor conferinte dintre W. Churchill si F.D. Roosevelt din perioada rzboiului, o prognoz elaborat de Serviciile Americane de Informatii care se referea la pozitia postbelic a U.R.S.S., concluziona [1]: "Odat cu nfrngerea Germaniei, nu va mai exista nici o putere n Europa care s se opun fortei militare colosale [a U.R.S.S.n.n.]Pentru viitor concluzia este evident. Dup ce Rusia va deveni un factor decisiv n rzboi, ea trebuie s primeasc orice asistent si trebuie fcute toate eforturile pentru a-i obtine prietenia. De asemenea, este fr ndoial c n urma nfrngerii Axei ea va domina Europa si este mult mai important s dezvoltm si s pstrm cele mai prietenesti relatii cu Rusia". Previziunea unei ere a bunelor intentii ntre S.U.A.si U.R.S.S. a fost caracteristic pentru neasteptata si utopica natur a diplomatiei americane din timpul rzboiului. n mod iluzoriu, aceasta presupunea c rzboiul nu era dect o ntrerupere a unei stri normale de armonie ntre natiuni, pentru pedepsirea agresorilor si a criminalilor de rzboi, o cruciad ideologic n care trile aliate erau egale din punct de vedere moral si, odat ce rzboiul se va termina, vechea armonie si lupta mondial pentru putere va lua sfrsit. Implicatia acestei utopii a fost clar : S.U.A. nu si-au luat nici o msur de precautie mpotriva "nobililor" aliati din timpul rzboiului, n anticiparea unei posibile dezintegrri a aliantei si n eventualitatea unor ostilitti. Permanentele semnale ale ostilittii si suspiciunii sovietice pot explica aceste previziuni optimiste. De-a lungul ntregului rzboi, U.R.S.S. a suspectat n mod constant S.U.A. si Marea Britanie de intentii necinstite. Conductorii americani, fr a tine seama de prognozele serviciilor de informatii, au gsit imediat o explicatie pentru suspiciunea sovietic. Ei percepeau politica extern a U.R.S.S. nu n termenii dinamicii interne ai regimului comunist si n dusmnia lui pentru toate natiunile necomuniste, ci numai ca pe o reactie a Uniunii Sovietice la politica dus de occidentali. Atitudinea Moscovei era perceput numai prin prisma actelor antebelice : interventia aliatilor cu scopul de a rsturna regimul sovietic si, dup acest esec, stabilirea de ctre Franta a unui cordon sanitar n Europa de Est, cu scopul de a feri restul continentului european de virusul comunist. Pe lng acestea se adaug respingerea de ctre occidentali n anii `30 a initiativei sovietice de a se constitui o aliant mpotriva lui Hitler si, n mod special, acordul de la Mnchen din 1938, care a distrus Cehoslovacia si i-a deschis lui Hitler portile ctre est. Eforturile occidentalilor n ncercarea de a ndeprta de vest pericolul hitlerist, directionndu-l spre est, erau considerate motivele principale ale ostilittii sovietice. Occidentalii, pentru a modifica aceast atitudine, trebuiau s

demonstreze Uniunii Sovietice, prin dovezi de prietenie, bunele lor intentii. Problema principal, n viziunea lor, era nu dac pentru lumea postbelic cooperare sovietic va fi obtinut, ci cnd va fi ea stabilit. Dizolvarea Cominternului, reducerea ideologiei comuniste, noua emfaz a nationalismului rus, relaxarea restrictiilor impuse bisericii si, nu n ultimul rnd, declaratiile fcute de sovietici n limbajul pcii, al democratiei si liberttii i-a convins pe occidentali s perceap n U.R.S.S. un nou prieten. Presedintele Roosevelt si consilierii si au avut certitudinea c la Ialta s-au stabilit relatii mult mai amicale cu U.R.S.S. Stalin, demonstrndu-si bunvointa, a fcut concesii la subiectele importante. n problema membrilor Natiunilor Unite si-a redus pretentiile pentru 16 locuri (ce ar fi revenit pentru fiecare republic sovietic) la numai trei, afirmnd c va sprijini S.U.A. dac vor ridica pretentii de paritate. n Germania, el a acceptat o zon de ocupatie francez si primirea Frantei n Comisia de Control, precum si o unic administratie pentru toate zonele de ocupatie. Mai mult, prin Declaratia privind Europa eliberat, Stalin a promis organizarea de alegeri libere si autoguvernarea n Europa de Est. Rspunznd dorintelor militare americane pentru Orientul ndeprtat, el a promis c va intra n rzboi mpotriva Japoniei. Nu n ultimul rnd, el a exprimat speranta c vor urma cincizeci de ani de pace si puternic cooperare. Se poate spune c a fost o minune c, la Conferinta de la Ialta, delegatia american a avut o dispozitie de "exaltare suprem". Harry Hopkins, consilier apropiat al presedintelui, afirma [2] : "Noi suntem ferm convinsi c am cstigat prima mare victorie a pcii, si prin noi m refer la noi toti, ntrega ras uman civilizat". Aceast prere poate fi completat cu ajutorul cuvintelor secretarului de stat Cordell Hull [3]: "Nu va mai fi nevoie de sfere de influent, de aliante, echilibrarea puterii, sau de orice alt fel de aranjament, prin intermediul crora, ca n trecutul nefericit, natiunile s se strduiasc s-si apere securitatea sau s-si promoveze propriile interese". Oamenii politici americani au ignorat, sau s-au fcut c ignor existenta unui scop final la care sovieticii nu renuntaser niciodat si a crui realizare devenise acum posibil datorit mprejurrilor internationale. Visul american de pace postbelic si cooperare ntre cei trei mari va fi distrus odat cu expansiunea Uniunii Sovietice n Europa Central si de Est, odat cu impunerea controlului asupra Poloniei, Romniei, Ungariei, Bulgariei si Albaniei (Iugoslavia se afla deja sub controlul comunist al maresalului Iosif Broz Tito si Cehoslovacia tria n umbra Armatei Rosii). n fiecare dintre aceste tri unde U.R.S.S. avea trupe, s-au stabilit unilateral coalitii guvernamentale pro-sovietce. Postul cheie n aceste regimuri - ministrul de interne, care de obicei controla politia - se afla n minile comunistilor. De la acest nivel - decisiv - al puterii era facilitat posibilitatea extinderii dominatiei sovietice si subjugarea independentei acestor tri. Concesiile fcute de S.U.A. la Ialta doreau s constituie o baz de cooperare ntre cei trei mari, n perspectiva c ele ar fi fost respectate. De fapt, Roosevelt si Churchill nu au avut cu ce s forteze U.R.S.S. pentru a obtine de la aceasta concesii mai mari, dat fiind incapacitatea sovieticilor de a accepta limite. Cu toate c rzboiul se terminase, devenea foarte clar faptul c angajamentele luate la Ialta, prin care U.R.S.S. se obligase s organizeze alegeri libere si guverne democratice n Europa de Est, erau percepute diferit de rusi, spre deosebire de americani. Pentru sovietici "guvernele democratice" reprezentau guverne comuniste, iar "alegerile libere" semnificau alegeri la care nu puteau participa partidele ce nu erau favorabile comunistilor.

Diplomatul romn Grigore Gafencu, cu prilejul unui discurs tinut la Radio Europa Liber, caracteriza foarte clar intentiile sovieticilor : "Hotrrile luate la Ialta, astfel cum au fost tlmcite si mplinite de U.R.S.S., au dus la alunecarea ntregii Europe rsritene n zona de influent si sub stpnirea exclusiv a mprtiei bolsevice ".[4] n 1944, Stalin i declarase lui Tito c "acest rzboi nu este ca cele din trecut ; cine ocup un teritoriu si impune propriul sistem social". Se poate spune c aliatii occidentali au constatat n cele din urm c ntelegerile de la Ialta nu puteau face altceva dect s consimt sau s ntrzie. n problema granitelor Poloniei, sovieticii au cerut estul acestei tri, oferind drept compensatii teritorii luate Germaniei. Roosevelt si Churchill au acceptat propunerea, dar au considerat noua granit de vest a Poloniei pe rurile Oder si Neisse doar temporar, desi conferinta de pace la care urma s se hotrasc granita de vest a Poloniei nu a mai avut loc niciodat, datorit disensiunilor ulterioare. Ulterior, acordurile de la Ialta au fost criticate pentru c "au predat "[5] Europa de Est dominatiei sovietice. Unii au afirmat c sntatea subrezit a lui Roosevelt l-a fcut s cedeze la insistentele lui Stalin. Cursul rzboiului a fost ns cel care a determinat actiunile ulterioare Yaltei si nu diplomatia, deoarece Armata Rosie detinea deja controlul n Europa de Est. Pe lng aceasta se adaug faptul c se estima c Japonia mai poate rezista nc optsprezece luni dup nfrngerea Germaniei si americanii au sperat n permanent c acordurile de la Ialta vor fi puse n practic. Politica sovietic n Europa de Est si extinderea influentei comuniste au creat anxietate. Incapabile s stvileasc aceast expansiune, Statele Unite si-au concentrat din ce n ce mai mult atentia asupra reconsolidrii Germaniei ca natiune. Ideea mprtirii a fost abandonat si nlocuit cu un program economic, prin care Germania urma s fie capabil de a se autosustine. Guvernul militar a fost directionat spre implantarea rdcinilor unei veritabile democratii, S.U.A. ncepnd s gndeasc n termenii ocupatiei militare si ai controlului pentru cel putin o generatie. Documentul ce traseaz aceast directie a diplomatiei americane n Germania este J.C.S. (Joint Chiefs of Staff)/1067 [6], datat 14 mai 1945, directiv politic ultrasecret. Acesta a fost actul ce a ghidat administrarea n zona american de ocupatie si a "stat la baza negocierilor membrilor guvernului cvadripartit "[7]. Germania era ocupat ca o natiune nvins n care se va impune o administratie care va descuraja orice fraternizare. Economia german urma s fie controlat numai ct s asigure necesarul fortelor de ocupatie, pentru a produce bunuri care s previn dezastrul si tulburrile, care ar putea ameninta fortele de ocupatie. Partidul nazist si organizatiile sale erau dizolvate, legile si regulile naziste erau anulate. Membrii si asociatii partidului care au avut mai mult dect o participare nominal la activitatea partidului erau exclusi din posturile de responsabilitate public, propriettile si actele partidului erau luate n custodia guvernului cvadripartit. Fortele armate germane erau demobilizate si armele, munitia si materialele de rzboi urmau s fie distruse. Criminalii de rzboi si persoanele suspectate c ar putea s se opun acestor obiective urmau s fie arestate. J.C.S./1067 ddea numai o autoritate limitat guvernului militar. Era specificat interzicerea guvernului militar american de a face orice pas n reabilitarea sau mentinerea economiei germane, exceptnd stimularea agriculturii. Directivele politice ale J.C.S./1067 au fost modificate si extinse (n octombrie 1945) prin corelarea cu Protocolul ncheiat la Potsdam si din nou modificate n 1947 (15 iulie) printr-un nou act - "Directivele obiectivelor Statelor Unite si politica de baz n

Germania" (Directive on US Objectives and Basic Policies in Germany) .[8] Germania ncepea s fie privit din ce n ce mai mult ca un important bastion mpotriva expansiunii sovietice n Europa. Motivatia din spatele reorientrii diplomatiei americane care a devenit originea Rzboiului Rece - a fost actiunea U.R.S.S. din primvara anului 1945, n Polonia si Europa rsritean. Stalin considera aceste fapte ca o necesitate pentru viitoarea securitate a Uniunii Sovietice. Truman nu a acceptat ns acest punct de vedere, mai ales din momentul n care actiunile lui Stalin amenintau interesele Americii si trilor vest europene. Diferentele aprute n problema tratrii Germaniei au fost principalul factor n deteriorarea unittii aliatilor. Esecul de a obtine o ntelegere mutual comun si acceptabil pentru Germania, n spiritul ntelegerilor de la Ialta si Potsdam, a accentuat clivajul dintre S.U.A. si U.R.S.S. Absenta Frantei de la Conferinta de la Potsdam a creat complicatii, deoarece aceast tar a refuzat s se limiteze la aceste ntelegeri. Un rezultat nefericit al derulrii rzboiului a fost decizia Comisiei Consultative Europene din 1944, prin care n definirea zonelor de ocupatie Berlinul era plasat adnc n zona de est sovietic. Desi n primvara anului 1945 anglo-americanii au avut posibilitatea s ajung la Berlin nainte de sosirea rusilor, nu au fcut-o. Trupele aliate occidentale au traversat Rinul si au ptruns n Germania, Churchill dorind s asedieze si s captureze Berlinul naintea rusilor. Eisenhower a refuzat ns, datorit priorittii ntelegerilor dintre aliati (privind viitoarele zone de ocupatie) pentru Berlin, nclcarea lor putnd avea ca rezultat accidente politice. Cu toate c primul ministru britanic a ncercat s-l determine pe Truman s modifice decizia luat de Roosevelt, presedintele a refuzat s reconsidere problema. n fata iminentei capitulri a Germaniei, Truman nu dorea s pericliteze viitoarea cooperare cu sovieticii. Ca urmare, Berlin, Praga si Viena au czut n minile sovieticilor. Imediat dup nfrngerea Germaniei, U.R.S.S. a nceput s izoleze zona estic si s-o transforme ntr-o regiune satelit .[9] Din punct de vedere economic, Uniunea Sovietic dorea s obtin avantaje rapide si maxime din propria zon de ocupatie. Din punct de vedere politic, sovieticii doreau s foloseasc zona ca baz de operatii pentru un eventual control asupra ntregii Germanii. U.R.S.S. a nceput controlul asupra Germaniei de est naintea conferintei de la Potsdam, concentrndu-si atentia n construirea Partidului Comunist si stabilirea unui sindicat centralizat, sub control comunist. Creat la 9 iunie, administratia militar sovietic a autorizat, sub directa coordonare a maresalului G. K. Jukov, crearea a patru "partide democratice" antifasciste : Partidul Comunist German (K.P.D.), Partidul Social-Democrat (S.P.D.), Partidul Crestin-Democrat (C.D.U.) si Partidul Liberal (L.D.P.D.). Un Partid Comunist German a fost nfiintat aproape imediat n Berlin, dar organizarea lui nu a fost deloc usoar. Numai o mic miscare secret comunist reusise s supravietuiasc celor doisprezece ani n care Hitler a condus Germania. Au scpat doar ctiva comunisti care sau alturat national-socialistilor la nceputul anului 1930, dup ce Hitler ajunsese la putere, parte dintre ei fugind n trile vestice sau n U.R.S.S., multi altii fiind trimisi trimisi n lagrele de concentrare. Acesti comunisti, antrenati si ndoctrinati la Moscova n timpul rzboiului, s-au ntors n Germania pe urmele Armatei Rosii, furniznd nucleul Partidului Comunist din Germania .[10] Pe 30 aprilie 1945, un grup de zece emigranti comunisti au sosit cu un avion special de la Moscova n Germania de Est. Acesta era dirijat de Walter Ulbricht (1893-1973), un vechi membru al S.P.D., integrat n

Spartakusbund, militant comunist convins, animatorul de la Moscova al "Comitetului National al Germaniei libere" .[11] Sovieticii i-au plasat rapid pe comunistii germani n pozitii cheie n Berlin si n ntreaga zon de est. Partidul Comunist German a avut ns greutti n transformarea sa ntr-un partid national majoritar. Motivul nu este greu de nteles, majoritatea germanilor detestndu-i pe rusi, privindu-i ca ocupanti. Comunismul era identificat cu Armata Rosie, soldatii acesteia fiind considerati violatori, tlhari, criminali si incendiatori. Pentru a aplana aceast ostilitate, a fost aranjat o fuziune ntre comunistii germani si socialdemocrati, fiind creat la nceputul anului 1946 Partidul Socialist Unit, asociat al administratiei militare sovietice. La sfrsitul anului 1946, sovieticii au pregtit intens preluarea controlului efectiv de ctre Partidul Socialist Unit a tuturor guvernelor landurilor din zona de est. Sperantele ca ntelegerile Conferintei de la Potsdam s fie respectate si Germania s fie tratat ca o singur entitate economic au fost desarte. U.R.S.S. nu numai c a demontat industria german, dar ntreaga productie a fabricilor rmase era considerat ca parte a reparatiilor de rzboi. n schimb, n sectorul occidental, S.U.A. "pompau" din ce n ce mai mult capital pentru a sustine poporul german. Cele dou puncte de vedere, total opuse, au fcut imposibil statuarea unui punct de vedere comun n problema resurselor germane din cele patru zone. Pe plan politic, nrdcinarea progresiv a comunistilor minoritari n organismele administrative si politice are ca punct de plecare anul 1945, odat cu nationalizarea industrial si cu reforma agrar decise de ocupantul sovietic .[12] La 6 septembrie 1946, printr-un discurs tinut la Stuttgart, secretarul de stat Byrnes a reliefat o schimbare a politicii americane n Germania : "Va veni timpul cnd granitele zonale vor fi privite numai ca o definire a suprafetelor ocupate si nu ca unitti economice sau politice, n care securitatea va fi impus de ctre puterile de ocupatie. "[13] Dac Germania nu urma s fie tratat ca o singur unitate economic, atunci acest lucru va avea ca rezultat fuzionarea zonelor de ocupatie occidentale. Byrnes a mai adugat c vor fi fcuti pasi pe calea stabilirii unei agentii economice centrale si a formrii unui guvern provizoriu german : "Consiliul de Control [din Berlin-n.n.] are dreptul s guverneze Germania numai pn cnd Germania se va guverna singur. "[14] Exprimnd pozitia poporului american, Byrnes a mai adugat : "Poporul american doreste returnarea guvernrii Germaniei ctre poporul german. Poporul american doreste s ajute poporul german pentru a-si recstiga un loc onorabil n lume, ntre natiunile libere si iubitoare de pace. "[15] Secretarul de stat a accentuat c nu doreste ca Germania s devin un pion ntre est si vest, Statele Unite nedorind s se retrag din Europa. "Vom rmne aici Atta timp ct va exista o armat de ocupatie n Germania, fortele militare americane vor face parte din aceast armat de ocupatie." n discursul tinut la Stuttgart, Byrnes a vorbit pentru prima oar de o lupt militar ntre est si vest ,[16] reasigurnd poporul german c America nu-l va abandona controlului sovietic. El repeta publicului su german c Statele Unite aprobau o revizuire a frontierelor similar cu cea din 1939, n favoarea Poloniei, regiunea ce va fi cedat urmnd s fie reglementat ulterior, secretarul de stat american anuntnd sfrsitul perioadei punitive de ocupatie. Prin acest dicurs, Byrnes a transformat complet politica oficial fat de Germania, dac nu ca ton, mcar ca tonalitate. La 10 martie 1947, s-a deschis la Moscova a patra sesiune a Consiliului Ministrilor de

Externe, desfsurndu-se ntr-o atmosfer tensionat. Pe 12 martie, ntr-un mesaj adresat Congresului american, presedintele Truman definea la Washington ceea ce avea s se numeasc Doctrina Truman : "n fata comunismului, vom acorda trilor amenintate un ajutor att economic si financiar ct si militar ."[17]Conferinta esua. La Moscova, au fost definite de Marshall sase aspecte de unitate economic pentru Germania : utilizarea n comun a resurselor, programe de export si de import, reparatii, reform financiar, libertate de circulatie, organisme administrative germane la nivel central. Bidault reclama n plus crbune pentru Franta si combaterea pozitiei lui Molotov, potrivnic atasrii Saarei la Franta. De fapt, Molotov ncerca s apeleze la Bidault pentru a servi ca mediator ntre rusi si anglo-americani. Esecul Conferintei de la Moscova este adevratul debut al "rzboiului rece" si al mprtirii lumii n dou tabere. Consecintele sale au fost resimtite n mod particular n Germania, unde a transformat diviziunea geografic n regiuni de influent. La sfrsitul lunii aprilie, [18] presa comunist din Germania de Est a atacat pentru prima dat politica american de ocupatie, calificnd-o drept imperialist si nazist. Pe 5 octombrie a luat fiint Kominformul care, n primul su manifest, a acuzat Statele Unite si Marea Britanie c au dus un rzboi propriu, pentru a se debarasa de concurenta economic japonez si german, acuzatie ce relua tezele sovietice ante-1941. Manifestul a mprtit lumea n dou fronturi : un front imperialist si un front socialist al "democratiei", care nu a avut posibilitatea s scape Mnchenul de imperialisti. Aliatii "cuceriser" de la U.R.S.S. ocuparea quadripartit a Berlinului. Dar aliatii occidentali nu au dat prea mare atentie izolrii acestuia n zona de ocupatie sovietic. Ei au neglijat asigurarea unui land-coridor pentru Berlin. Anii urmtori vor dovedi c aceast omisiune a fost o greseal important. Criza Berlinului (1948-1949) n acord cu discutiile din 1943 de la Teheran, puterile victorioase au decis, prin protocolul si ntelegerea din 12 septembrie si respectiv 14 noiembrie 1945 ncheiate la Conferinta de la Ialta, s divid Germania n patru zone de ocupatie, cu scopul controlului si administrrii .[19] La 5 iunie 1945, aliatii au dat publicittii patru declaratii, cte una de fiecare parte, n care se prevedea la capitolul 4 statutul special al Berlinului, ce urma s fie ocupat si administrat mpreun (de ctre cele patru puteri). n momentul capitulrii Germaniei, respectiv pe 8 mai 1945, situatia militar nu corespundea cu frontierele de ocupatie ale celor patru puteri. Oparte important a Saxoniei, Thuringia si Meckleburg au fost ocupate de trupele americane si britanice. Pe de alt parte, trupele sovietice au capturat Berlinul la 2 mai 1945. Imediat dup ocuparea Berlinului, trupele sovietice au organizat o magistratur, ce se afla sub controlul Armatei Rosii si sub influenta comunistilor. n iunie 1945 Truman si Churchill i-au propus lui Stalin ca trupele britanice si americane s prseasc o zon desemnat de sovietici, acestia urmnd s nlocuiasc n acea regiune trupele anglo-americane .[20] n schimb, trupe americane, franceze si britanice urmau s fie introduse n Berlin, cu scopul ocuprii comune a acestui oras. Desi aranjamentele pentru accesul liber dinspre zonele aliatilor vestici spre Berlin urmau s fie fcute de guvernatorii militari, nici o ntelegere scris nu a fost stabilit .[21] Stalin a acceptat procedura sugerat de Truman si Churchill. Transferul de trupe a nceput

la 1 iulie 1945 si primele trupe anglo-americane au intrat n Berlin pe 4 iulie ; trupele franceze si-au ocupt propriul sector la 12 iulie. Corpul aliat de control a fost format n acord cu ntelegerile interguvernementale din septembrie 1944. Reprezentanti ai naltului Comandament Aliat, incluznd si reprezentanti ai Republicii Franta, s-au ntlnit pe 7 iulie 1945 si au stabilit detaliile administrrii n comun a Berlinului. Comandamentul aliat era pus sub autoritatea unui comandant suprem, comandantul fiecrui sector urmnd s ocupe aceast functie prin rotatie, cte cincizeci de zile. Comandamentul era direct subordonat Consiluilui de Control Aliat. Un ordin emis pe 21 ianuarie 1946 confirma din nou c Berlinul nu fcea parte din nici o zon de ocupatie, stabilindu-se c n interiorul Berlinului nu era valabil nici un decret sau ordin al vreunui comandant al zonelor de ocupatie. Administrarea german a Berlinului a fost pus sub contolul celor patru puteri, mprtirea fcndu-se n relatie direct cu o situatie deja existent. De exemplu, Statele Unite au preluat zona de sud-vest, deoarece trupele americane se aflau pe flancul drept al aliatilor . [22] Magistratura orasului, format mai nti sub administratia militar sovietic, a primit un statut constitutional pe 13 august 1946, cnd Comandamentul si-a dat aprobarea pentru stabilirea unei constitutii provizorii pentru Berlin. Sistemul de ocupatie al Berlinului si ntregul control al Germaniei presupunea ncrederea si cooperarea ntre puterile ocupante. Aceast baz de confident mutual, att de necesar, a lipsit n administrarea Berlinului mai mult dect n celelalte zone de ocupatie. Zonele, create initial cu scopul ocuprii militare, au nceput s se dezvolte ca unitti administrative independente, n acordul directivelor propriilor guvernatori militari. n toate cele patru sectoare ale Berlinului, de ndat ce euforia victoriei s-a risipit, au iesit la suprafat fisurile existente n rationamentele aliatilor. n februarie 1948, cele trei puteri occidentale s-au ntlnit la Londra pentru a pune bazele unei politici comune cel putin pentru partea vestic a Germaniei. Conform ntelegerii de la Londra, cei trei comandanti-sefi, care aveau autoritatea de ministrii-presedinti, trebuiau s organizeze alegeri pentru Adunarea Constituant si ntocmirea unei constitutii pentru ntreaga Germanie de Vest .[23] Sovieticii au protestat, maresalul Vassily D. Sokolovsky prsind la 20 martie 1948 Consiliul de Control Aliat, afirmnd c puterile occidentale au violat ntelegerile pentru controlul cvadripartit. El a protestat fat de deciziile luate pe 6 martie la Londra, ce prevedeau viitoarea organizare a celor trei zone vestice. Eforturile americane de a consolida si redresa Germania de Vest au contribuit la consolidarea Europei Occidentale, conducnd la intensificarea represaliilor sovietice, punctul central al tensiunilor devenind Germania. n martie 1947, Franta si Marea Britanie au semnat Tratatul de la Dunkirk, ntelegere mutual defensiv, cu scopul de a se sprijini reciproc n cazul unei viitoare amenintri din partea Germaniei. Peste numai un an, la 17 martie 1948, Marea Britanie, Franta, Belgia, Olanda si Luxemburg au semnat Pactul de la Bruxelles, stabilindu-se o aliant defensiv colectiv, ce se opunea agresiunii sovietice .[24] Ultima clauz special a acestui pact specifica sprijinul reciproc n cazul unui atac al U.R.S.S. mpotriva Germaniei .[25] Truman a aprobat aceast initiativ, afirmnd n fata Congresului : "Pentru a le ajuta s-o realizeze, hotrrea trilor libere din Europa trebuie combinat cu aceeasi hotrre din partea noastr. "[26] Presedintele a cerut Congresului s urgenteze aprobarea legii pentru ajutorarea Europei si adoptarea unei legi universale pentru manevrele militare ale armatei Statelor Unite.

Berlinul de Vest reprezenta de fapt o enclav, situat la 110 de mile n interiorul zonei sovietice. n sectoarele american, britanic si francez triau 2,25 milioane de locuitori. Fortele militare aliate din Berlin totalizau numai 11.000 de persoane, dintre care 6.500 erau americani. Berlinul de Vest era un oras industrial, situat ca mrime ntre Paris si Moscova. Zilnic, peste 30.000 de tone de alimente, materiale de constructii si bunuri de consum intrau n zona vestic a orasului. n aceeasi perioad de timp, peste 4.000 de tone de masini industriale, becuri, tigri, articole textile, pantofi si alte articole manufacturate erau trimise spre Germania de Vest. Traficul era sustinut de 13 trenuri de marf si 12 de pasageri zilnic si 700 de barje lunar .[27] ntre sfrsitul lui martie si nceputul lunii iulie, criza din Germania a luat amploare. Sovieticii au nceput s obstructioneze transporturile dintre Germania de Vest si Berlin. Inspectiile impuse pe sosele, barajele si perchezitionarea camioanelor au completat aceast actiune. Uniunea Sovietic si-a justificat actiunile, declarnd c a actionat conform drepturilor pe care le detinea, deoarece i-au fost respinse planurile de participare la guvernarea Germaniei de Vest. Pe 31 martie, administratia militar sovietic a emis un ordin prin care se stabilea perchezitionarea tuturor transporturilor occidentale ce traversau zona sovietic. Aceasta era de fapt o violare a ntelegerilor verbale fcute de reprezentantii occidentali cu maresalul Jukov, care specificase c personalul aliat nu va fi controlat la granitele zonei sovietice. Pe 1 aprilie, pentru a pune n aplicare ordinul, reprezentantii sovietici au decretat c nici un mijloc de transport nu poate prsi Berlinul fr aprobarea comandamentului sovietic. Acest decret unilateral conferea autorittilor sovietice dreptul de a controla orice transport din si nspre Berlinul de Vest. Imediat dup ce sovieticii au initiat blocada, presedintele american a ntrunit Cabinetul. Cu toate c unul dintre apropiatii presedintelui a ntrebat dac Berlinul este chiar att de important, Truman a remarcat n mod clar c acesta nu este un subiect pentru el, singura sa preocupare fiind cnd si cum va decurge aprovizionarea Berlinului pe calea aerului . [28] Pus n fata acestei situatii, generalul Lucius D. Clay, comandantul zonei de ocupatie american, a solicitat pe 10 aprilie 1948 o teleconferint cu Deprtamentul de Stat. Fiind sigur de extinderea blocadei, Clay si-a exprimat opinia c S.U.A. nu trebuie s cedze : "Am pierdut deja Cehoslovacia .[29] Norvegia este amenintat. Dac Berlinul de Vest va cade, Germania de Vest va fi urmtorul pas. Dac vrem s aprm Europa de comunism, nu trebuie s ne clintimDac America nu ntelege acum acest lucru, nu-l va ntelege niciodat si comunismul se va extinde nestingherit. Cred c viitorul democratiei ne impune s rmnem "[30] La 23 iulie, nceput cu nchiderea cilor ferate, cilor de navigatie si urmat de restrictionarea traficului pe sosele, blocada sovietic devine total . [31] Instructiunile transmise generalului Clay i indicau s fie foarte precaut, recomandndu-ise s nceap evacuarea familiilor americane din Berlin. Clay s-a opus ns acestei solutii, considernd c acest evacuare va fi interpretat ca un semn de slbiciune, att de ctre sovietici, ct si de poporul german. El era convins c S.U.A. nu trebuie s prseasc Berlinul, n nici o circumstant : "Dac ne vom retrage, pozitia noastr n Europa va fi amenintat ".[32] Punctul culminant a fost luna iunie. De-a lungul primverii, ntre puterile occidentale s-au ncheiat o serie de acorduri privind coordonarea politicii economice n cele trei zone, astfel nct Germania de Vest devenise parte a Programului Europen de Redresare,

ncepnd organizarea politic a Republicii Federale Germane. n acelasi context s-a decis si realizarea unei reforme monetare, ce urma s introduc o singur moned pentru cele trei zone occidentale de ocupatie. Curnd a devenit ns evident c U.R.S.S. nu va fi de acord cu un sistem monetar uniform, exceptnd proprii termeni. Clay a anuntat ns pe 18 iunie c Germania de Vest va adopta o nou moned, nfiintndu-se Banca National German. Pentru a evita confuziile n Berlin, el a decis c noua marc (Deutschen Mark) s nu circule n acest oras. Maresalul Sokolovski i-a nvinuit pe occidentali c, prin introducerea noilor monede, urmreau de fapt divizarea Germaniei, declarnd c va lua msuri pentru a contracara aceast initiativ. Fr anuntarea prealabil a puterilor occidentale, Uniunea Sovietic a introdus pe 23 iunie o nou moned (Ost Mark) n Berlin si n Germania de Est. Ziua urmtoare, puterile occidentale au transformat marca vestic ntr-o moned legal. Urmtorul pas fcut de sovietici a fost impunerea blocadei totale asupra Berlinului de Vest, ntrerupnd complet comunicatiile cu zona occidental pe uscat si pe ap. Luni de zile liderii puterilor occidentale au dezbtut situatia creat prin blocada impus Berlinului de Vest. S-au emis dou solutii. Cea dinti sustinea c nu exista nici un factor ce ar putea avea ca rezultat prsirea Berlinului de ctre vestici. La sfrsitul rzboiului, Statele Unite si-au redus considerabil efectivele militare. n primvara anului 1948, fortele conventionale americane erau destul de reduse. Americanii aveau bomba atomic, dar era un mare semn de ntrebare pentru cum putea fi folosit aceast arm ntr-un eventual conflict pentru Berlin. Treptat, s-a dovedit c bomba atomic era simbolul "impotentei marii potente". Diplomatia atomic dus de Statele Unite cu Moscova se baza pe o experient trit doar de Extremul Orient, aceasta urmnd s fie aplicat si relatiilor cu U.R.S.S. Multi experti militari americani au afirmat c, dac asupra Moscovei ar fi fost aruncat o bomb atomic, Armata Rosie va prsi Europa. Marshall, ct si secretarul de stat pentru rzboi Kenneth C. Royall, au fost extrem de pesimisti n privinta acestei solutii. O a doua prere sustinea ipoteza c U.R.S.S. blufeaz, afirmndu-se c sovieticii nu doreau un rzboi armat, ci se vor angaja ntr-un rzboi al nervilor. Un aspect important al acestui punct de vedere se baza pe faptul c occidentalii trebuie s stea ferm pe pozitii, fr a face concesii sau s se retrag. Generalul Clay a fost unul dintre cei mai ferventi avocati ai politicii fermittii, fiind sigur c dac puterile occidentale vor trimite un convoi blindat n Berlin, blocada va fi ntrerupt, fr ca aceast actiune s declanseze un rzboi. ns la Washington nimeni nu dorea s-si asume riscul unei astfel de actiuni. n aprilie, cnd fuseser impuse de ctre sovietici primele restrictii asupra traficului spre Berlin, a fost improvizat un mic pod aerian, pentru aprovizionarea personalului aliat. Zilnic erau transportate ntre saizeci si o sut de tone de produse. Dup aproximativ zece zile, cnd sovieticii au relaxat restrictiile impuse pe cile ferate, podul aerian a fost ntrerupt. Pe 24 iunie, n ziua urmtoare impunerii blocadei totale, Clay a ncercat s afle dac se poate folosi un pod aerian pentru a aproviziona nu numai personalul aliat, ci ntreaga populatie a Berlinului de Vest. De ce a revenit Clay la ideea de pod aerian ? Pe de o parte datorit faptului c S.U.A. nu aveau nici un angajament oficial prin care s li se permit accesul ctre Berlinul de Vest. Exista ns posibilitatea folosirii unui coridor aerian. n iunie 1945, Truman a discutat printr-un schimb de mesaje cu Stalin problema accesului spre Berlin. La acel timp, presedintele american era de acord s se retrag din

Saxonia si Thuringia dac U.R.S.S. se angaja s faciliteze accesul pe cile ferate, si sosele spre Berlin - ce se afla foarte adnc n interiorul zonei sovietice - pentru americani. Stalin a acceptat ncheierea unui acord, dar Truman nu a exploatat mai departe problema, bazndu-se pe acordul verbal al liderului sovietic. Att el, ct si alti oficiali americani, au realizat mai trziu greseala de a nu statua printr-un acord scris accesul spre Berlin. Colonelul Frank Howley, comandantul militar al zonei americane din Berlin, a afirmat ulterior c S.U.A. ar fi trebuit s nu se retrag din Saxonia si Thuringia, ce constituiau unele dintre cele mai fertile zone, dar s abandoneze n schimb Berlinul, pentru a se concentra asupra dezvoltrii Germaniei de Vest. "Am abandonat aceste teritorii Rusiei - a declarat Howley - n schimbul unui mic colt din Berlin" .[33] Dup ocuparea Germaniei nu a fost definitivat nici un act care s stabileasc un coridor de comunicatie ntre zonele vestice si sectorul occidental al Berlinului. Imediat dup sfrsitul rzboiului, nu s-a mai insistat asupra acestui subiect de teama de a nu ofensa U.R.S.S. Clay a adus n discutie aceast problem cu prilejul uneia dintre primele ntlniri a Consiliului de Control Aliat. n cursul acestor discutii s-a stabilit ca ntregul trafic pe calea aerului, soselelor sau cilor ferate spre Berlin s fie liber, ns nici un document scris nu a nregistrat aceste ntelegeri. "M ndoiesc foarte mult - declara mai trziu Clay - c orice nscris ar fi ajutat cu ceva pentru a preveni aceste evenimente. "[34] Dac exista o ambiguitate n privinta coridoarelor terestre, nu se putea spune acelasi lucru n privinta respectrii coridoarelor aeriene. Aici ntelegerile erau enuntate destul de clar. Pe perioada blocadei, sovieticii nu au fcut nici o ncercare serioas de a se interfera n coridorul aerian, deoarece stiau c un atac ostil asupra aviatiei occidentalilor va avea ca rezultat un rzboi deschis, ceea ce ei nu si doreau. Ei erau ns siguri c presiunile exercitate prin intermediul blocadei vor avea ca rezultat prsirea Berlinului de ctre occidentali sau, n cel mai ru caz, negocierea unui acord favorabil n privinta Germaniei. Cea mai mare problem cu care s-a confruntat Clay a fost stabilirea succesiunii traficului aerian. El era constient c acest lucru ar fi fost imposibil n lipsa deplinei cooperri a populatiei germane. A doua zi dup impunerea blocadei generale, Clay l-a chemat n biroul su pe Ernst Reuter, primarul Berlinului, informndu-l asupra planului de aprovitionare pe calea aerului. Reprezentantul american a subliniat c, dac blocada va continua si pe perioada iernii, poporul german va avea de ndurat privatiuni severe, dorind s stie dac populatia Berlinului i va sprijini pe aliati. Reuter l-a asigurat pe Clay c se poate baza pe ajutorul populatiei germane, berlinezii neacceptnd n nici o circumstant cererile sovieticilor. n urma rspunsului primit din partea primarului Berlinului, Clay l-a contactat pe generalul Curtis LeMay, comandantul fortelor aeriene americane din Germania (cu sediul la Wiesbaden) : "Curt, poti transporta crbuni pe calea aerului ?" "Scuz-m generale - a replicat surprins LeMay - vrei s repeti ntrebarea ? "[35] Clay a repetat si LeMay a rspuns fr s ezite c va face tot posibilul. n ziua urmtoare podul aerian spre Berlin a nceput s functioneze. Clay nu era nc sigur dac va fi suficient aprovizionarea pe calea aerului pentru necesittile ntregului oras, gndindu-se c acest mod de aprovizionare ar fi putut asigura ntre 500 si 700 de tone pe zi, ceea ce nu era ndeajuns pentru nevoile populatiei. Truman a acordat ns un sprijin maxim podului aerian, ordonnd folosirea tuturor avioanelor disponibile din Europa pentru aprovizionarea Berlinului de Vest. La mijlocul lunii iulie, podul aerian avea o capacitate de transport de 2.500 de tone zilnic. Nici aceast cantitate nu era ns suficient pentru a

asigura minimul necesar pentru Berlin, estimat la circa 4.500 de tone zilnic, dar era suficient pentru a demonstra c blocada poate fi ntmpinat cu succes printr-un pod aerian. n luna iulie, generalul Lucius D. Clay a vizitat Washingtonul, promitndu-i-se un numr de 160 avioane C-54 ce urmau s nlocuiasc avioanele C-47. Aceste mbunttiri au mrit capacitatea de transport, de la 6.987,7 tone la 8.000 tone .[36] n decembrie 1948, media zilnic a cantittii de bunuri deplasat de avioanele americane ce aterizau n Berlinul de Vest a crescut la 4.500 de tone, n ianuarie si februarie ajungnd la 5.500 tone, minimul necesar pentru asigurarea existentei populatiei fiind de 4.000 de tone .[37] Pentru a sustine Berlinul pe perioada iernii, transportul aerian se dovedea ns insuficient, puterile occidentale fiind incapabile s pstreze orasul dac aceast situatie nu va fi rezolvat pe cale diplomatic.De-a lungul verii anului 1948, puterile vestice au nceput negocierile cu Uniunea Sovietic pentru a pune capt crizei Berlinului. Toate informatiile indicau ns c U.R.S.S. nu era grbit s ridice blocada. Ambasadorul american Walter Bedell Smith s-a ntlnit pe 2 august 1948 cu Stalin si Molotov. Discutiile preliminare sau dovedit mult mai amabile dect se anticipase, Stalin declarnd c U.R.S.S. nu avea intentia de a forta puterile occidentale s prseasc Berlinul, deoarece "peste toate, noi rmnem aliati ".[38] Discutiile s-au concentrat asupra desfsurrii reformei monetare, Stalin declarnd c dac puterile occidentale vor retrage din circulatie marca vestic si vor accepta marca sovietic, restrictiile vor fi ridicate. Eliminarea mrcilor occidentale si introducerea celor sovietice urma s se fac simultan, Stalin neinsistnd asupra amnrii stabilirii unui guvern vest german, ca o conditie pentru ridicarea embargoului. Termenii negociati cu Stalin preau acceptabili, Smith discutnd aceste propuneri cu reprezentantii francezi si britanici, prevznd ns faptul c blocada nu va lua sfrsit numai prin satisfacerea acestor conditii. n momentul n care ambasadorul american a exprimat dorinta stabilirii unui acord scris, Molotov a revenit asupra cererilor initiale, exprimndu-si dorinta ca aliatii occidentali s decid asupra amnarii instituirii unei republici vest-germane. Aceast cerere se afla ns n contradictie cu ntelegerea stabilit cu Stalin, Molotov adugnd c restrictiile vor fi suprimate numai n momentul n care puterile occidentale vor renunta la reforma monetar instituit la 18 iunie. U.R.S.S. urma s ridice blocada, dar si asuma n continuare autoritatea de a controla traficul din si nspre Berlinul de Vest. Aceste conditii se dovedeau ns inacceptabile pentru S.U.A. Mai mult dect att, problema controlului monetar nu era statuat n mod clar, Molotov exprimndu-si dorinta de nfiintare a unei bnci sovietice centrale ce urma s nlocuiasc agentia bancar a celor patru puteri, n vederea controlului unilateral al finantelor germane. Molotov a obiectat si asupra opiniei exprimate de reprezentantii occidentali, care afirmau c prezenta lor n Berlin era o problem deja statuat prin acordurile precedente. ansele de a rezolva criza Berlinului s-au diminuat. Smith s-a rentlnit cu Stalin la 23 august, ntr-un ultim efort de a rezolva impasul negocierilor cu Molotov. Stalin s-a artat dispus ndeprtrii celor dou obstacole majore. ns, n loc s elimine restrictiile impuse naintea blocadei, el a afirmat c "restrictiile impuse dup [impunerea blocadei-n.n.] vor fi ridicate". Aceast declaratie implica de fapt mentinerea tuturor restrictiilor. n privinta problemei monetare, Stalin a subliniat c, att n Berlin, ct si n Germania de Est trebuia s circule aceeasi moned, circulatia monetar urmnd s fie dirijat de o banc sovietic,

liderul sovietic acceptnd ca aceasta s fie supervizat de Consiliul Aliat de Control. Stalin a exprimat ns dorinta ca, n ntelegerea final, s nu fie mentionat stabilirea unui guvern vest-german si reprezententii occidentali s afirme c discutiile asupra crizei Berlinului au avut loc ntr-o atmosfer de ntelegere mutual. Comunicatul final al discutiilor purtate la Moscova au lsat n suspensie problema blocadei, fiind transmis cte o directiv fiecrui guvern n care se "stabilea" ridicarea restrictiilor de trafic si reforma monetar n Berlin. Nu s-a definit ns nici o politic pentru modul n care aceste principii s fie puse n practic. Ca rezultat, situatia nu s-a mbunttit, devenind chiar mai grav, devenind clar c Uniunea Sovietic nu dorea s ridice blocada, asteptnd ca iarna s-i forteze pe occidentali s prseasc Berlinul, sau s accepte conditiile impuse de sovietici. n octombrie, masina sovietic de propagand a trecut la o strategie de teroare, comunicndu-li-se berlinezilor c dac nu-i vor alunga pe occidentali se vor confrunta cu aceleasi orori ca n 1945. Occidentalii, afirmau sovieticii, nu-i vor sprijini, singurele lucruri la care puteau s se astepte de la acestia fiind foametea si lagrele de concentrare . [39] Hrana si ajutoarele medicale livrate germanilor de ctre S.U.A. au fost confiscate de Armata Rosie. Berlinezii din sectorul vestic au rezistat eroic acestor presiuni psihice, fapt demonstrat n mai multe rnduri. Dovada cea mai evident a fost ndeprtarea n septembrie 1948 a steagului sovietic de pe poarta Branderburg, berlinezii dovedind prin aceast actiune c refuzau s accepte teroarea sovietic. La scurt timp dup acest incident, puterile occidentale au naintat problema Berlinului Natiunilor Unite. Treptat, criza Berlinului s-a transformat ntr-o confruntare de uzur ntre americani si sovietici. n perioada iernii anului 1948, podul aerian a fost extins, devenind ns evident c era imposibil satisfacerea minimului necesar pentru sustinerea orasului .[40] Cu toate c greuttile si suferinta erau mari, moralul populatiei germane era sustinut permanent de zgomotul fcut de avioanele americane si britanice. Solidaritatea berlinezilor a atins punctul maxim cu prilejul alegerilor municipale, desi sovieticii au ncercat s foloseasc orice metod pentru a mpiedica desfsurarea acestora, interzicnd populatiei germane din sectorul de est al Berlinului s participe la vot. Efortul s-a dovedit ns inutil : 86% din electorat s-a prezentat la urne si Partidul Social-Democrat, ce a refuzat s fuzioneze cu Partidul Comunist, a cstigat detasat alegerile. n aprilie 1949, Consiliul Poporului din zona sovietic, ce aprobase o asa-numit constitutie a Germaniei de est, a ncercat s aranjeze o ntlnire la Brunswick cu oficialii vest-germani. Cu toate c aceast ntlnire a fost respins, oficialii germani din est s-au ntlnit cu o serie de lideri germani occidentali, n efortul de a dezvolta un program pentru unificarea Germaniei, ce avea ca scop stoparea progreselor guvernului vestgerman. Aceste tatonri est-germane n domeniul politic camuflau adevrata intentie de restabilire a relatiilor comerciale cu Germania de Vest .[41] La sfrsitul lunii ianuarie 1949, Uniunea Sovietic a fcut prima miscare strategic n lupta de uzur pentru Berlinul de Vest. Rspunznd unei ntrebri puse de un corespondent de pres american, Stalin a afirmat c blocada ar putea fi ridicat, dac occidentalii vor renunta la contrablocada impus Germaniei de Est, ca replic la blocada impus de sovietici asupra Berlinului de Vest .[42] Liderul sovietic nu a amintit nimic despre reforme monetar din Germania de Vest, sau de celelalte conditii sovietice. Aceste omisiuni au fost sesizate promt de Departamentul de Stat. Pentu a testa veridicitatea

afirmatiilor, delelegatul american la Natiunile Unite, Philip Jessup, a fost instruit s abordeze subiectul blocadei cu delegatul sovietic, Jacob Malik, fiind ns nsrcinat s pstreze caracterul secret si confidential al discutiilor. Jessup a avut mai nti o ntlnire uzual cu Malik, pe 15 februarie. Folosind tehnica obisnuit, delegatul american l-a ntrebat pe Malik dac Stalin nu a fcut cumva accidental declaratia. Delgatul sovietic a rspuns c nu are informatii asupra subiectului, urmnd s se informeze n aceast privint. Peste aproximativ o lun, Malik l-a ntlnit pe Jessup, spunndu-i c a primit precizri n privinta subiectului, omisiunile nefiind accidentale. Cu toate c Stalin se opunea n continuare nfiintrii unui guvern vestgerman, el nu va pune o conditie n aceast sens pentru ridicarea blocadei. Discutiile s-au desfsurat n secret la sediul Natiunilor Unite, ntelegerea fiind ncheiat n mai, dup ce n prealabil, la 1 martie, restrictiile au fost ridicate de ambele prti. Urmtoarea ntlnire a Consiliului Ministrilor de Externe a fost programat pentru a avea loc pe 23 mai la Paris, avnd ca principal subiect rezolvarea problemei germane. Blocada Berlinului s-a ncheiat la 12 mai, devenind ns evident ireconcilierea conflictului dintre S.U.A. si U.R.S.S. n problema Germaniei. Nu s-a putut ncheia nici o ntelegere privind unificarea economic si politic a acestei tri. Singurul aspect pozitiv, n ciuda acestui impas, a fost c Uniunea Sovietic nu intentiona s reinstituie blocada, dreptul liberttii transporturilor fiind recunoscut de cele patru puteri. La miezul noptii dintre 11 si 12 mai 1949, trenurile americane au trecut granita sovietic spre Berlin fr nici un incident. Un mare numr de corespondenti de pres americani si din alte tri au trecut frontiera ca simplii pasageri, cu primul tren. n Berlin a fost o zi de relaxare a populatiei, cu un evident spirit de srbtoare. Oricum, podul aerian se desfsura n continuare. Blocada fusese ridicat dar lupta pentru libertate nc nu se ncheiase. Populatia german trecuse un test major si era fericit si mndr c a contribuit la victoria rzboiului de uzur. Retragerea embargoului impus asupra transporturilor spre Berlin de ctre Uniunea Sovietic a reprezentat o mare victorie a politicii Statelor Unite. n parte ea a fost rezultatul norocului, n parte datorit hotrrii berlinezilor de a rezista la presiunile sovieticilor, orict de mare ar fi fost sacrificiul implicat. n mare msur, la acest succes al diplomatiei americane, a contribuit eficienta podului aerian. Rezultatele au fost surprinztoare. 400 de avioane de transport au actionat 322 de zile si nopti, aterizrile si decolrile avnd o succesiune de 63 de secunde. n total, avioanele americane si britanice au avut un numr de 277.728 de aterizri pe aeroportul Tempelhof din Berlin, transportnd n Berlinul de Vest peste 2,1 milioane de tone de mrfuri .[43] Piloti americani din Alaska, Panama si Hawaii au venit la bordul avioanelor C-47 si C-54 pentru a participa la podul aerian. Populatia german era impresionat de emblemele acestor avioane, ce indicau din ce parte a lumii veniser s participe la sprijinirea Berlinului .[44] Podul aerian devenise parte a vietii zilnice .[45] n aceast perioad, de aproape doisprezece luni, populatia din sectorul vestic al Berlinului, inclusiv personalul aliat, a fost tinut n viat de podul aerian americano-britanic, care din ziua impunerii blocadei a transportat 1.402.644 metri cubi de hran, crbuni si alte produse esentiale. n primvara anului 1949, berlinezii din sectorul occidental se hrneau mai bine dect la nceputul blocadei. Situati alimentar a acestora era cu mult mai bun dect n cazul germanilor din Berlinul de Est, dovedind ineficienta blocadei sovietice. Dup ridicarea embargoului,

gazul si electricitatea au fost redistribuite douzeci si patru de ore pe zi, viata n Berlin revenind la normal. Prin acest rzboi de uzur, Uniunea Sovietic a testat pn unde putea ajunge determinarea politicii americane, acesta fiind primul pas ntr-o serie de actiuni ce aveau ca scop convingerea S.U.A. s prseasc Berlinul sau chiar ntreaga Germanie. Cu certitudine c, pentru acea perioad, monopolul american al armei atomice a fost un factor determinant n aplanarea crizei Berlinului .[46] Pn n 1972 ,[47] s-au dezvoltat dou Germanii cu dou guverne separate, integrndu-se n dou structuri economice si militare opuse. n Germania de Vest, un consiliu parlamentar a emis o constitutie provizorie, n august 1949 avnd loc primele alegeri libere de dup 1932, punndu-se bazele Republicii Federale Germania. n acelasi an, n Germania de Est, sovieticii au constituit un regim marionet declarnd capitala la Berlin, iar din 1950 sovieicii au nceput s militarizeze regiunea. n urma Conferintei Germaniei de Est tinut la Praga (n februarie 1948), la 22 octombrie 1948, se ntruneste la Berlin Congresul Popoarelor Germane, cu scopul proiectrii unei constitutii pentru o Germanie unit si o pres a "justitiei si pcii", fiind ales un "Consiliu Popular" (Volksrat) .[48] La 30 mai 1949, Congresul Poporului din Berlin adopt Constitutia Germaniei n zona sovietic, iar pe 6 octombrie este proclamat Republica Democrat German (D.D.R.). n Germania de Vest, n urma Conferintei Ministrilor de externe de la Paris, la 23 mai 1949 este semnat la Bonn Constitutia Germaniei de Vest. La 15 septembrie Konrad Adenauer, liderul Uniunii Crestin-Democrate (CDU), este ales cancelar al Republicii Federale a Germaniei (Bundesrepublik Deutschland). Desi la 8 octombrie 1949 s-a semnat o ntelegere ntre R.F.G. si R.D.G., ruptura era foarte clar. Spre deosebire de Constitutia R.F.G., denumirea de Republica Democrat German si noua constitutie a acesteia fceau clar deosebirea de o alt Germanie, aceasta fiind una "democrat". R.D.G. a devenit avanpostul lumii socialiste n fata sistemului capitalist occidental, opunndu-se R.F.G. ce fusese integrat ntr-un sistem ostil de aliante. Din punctul de vedere sovietic si est-german, Germania de Vest era o marionet a S.U.A. Divizarea Germaniei ntre R.D.G. si R.F.G. a fost un rezultat al politicii ocupantilor si o evident a faptului c, n ciuda faptului c aliatii au cstigat rzboiul, au pierdut pacea. n zona de ocupatie occidental, nu s-a trecut la nationalizarea agriculturii, renuntndu-se la msuri radicale .[49] Concomitent, pe msur ce opinia public american si-a schimbat atitudinea, n Germania de Vest a fost implementat un nou sistem politic. R.F.G. nu mai era receptionat ca inamic principal, ci U.R.S.S. Aceasta din urm ncerca sistematic s-si extind influenta n Europa de Est, provocnd o reconsiderare a politicii externe a S.U.A. fat de Europa si Germania. Blocada Berlinului a fost un test pentru politica postbelic a Statelor Unite. La acel timp, Stalin s-a bazat pe dou argumente : n primul rnd pe dimensiunile Armatei Rosii si n al doilea rnd pe faptul c S.U.A. si Marea Britanie nu vor fi capabile s aprovizioneze Berlinul pe calea aerului. Primul avantaj s-a dovedit a fi corect, al doilea dovedindu-se ns complet gresit. Cnd Stalin a realizat acest lucru, si-a dat seam c trebuie s ridice embargoul sau s doboare avioanele anglo-americane, riscnd declansarea unui rzboi cu acestia. Monopolul american al armei atomice a fost decisiv pentru alegerea primei variante.

n zona sovietic a Germaniei, ndoctrinarea comunist, nivelul sczut de trai si nu n ultimul rnd politia secret Stasi [50] au determinat un mare numr de est-germani s emigreze prin Berlin n Germania de Vest. n anul nfiintrii Republicii Democrate Germane, 59.245 de est-germani au trecut din Berlinul de Est n zona occidental, 197.788 n 1950, 165.648 n 1951, 182.393 n 1952 .[51] Criza Berlinului a accelerat procesul de creare a unei republici vest-germane, blocada stimulnd efortul american de consolidare a aprrii Europei de Vest si de accelerare a Programului European de Reconstructie. Diviziunea Germaniei si dividerea Berlinului au existat pn n 1989 din cauz c U.R.S.S. a refuzat s fac un aranjament pentru ncheierea unui tratat de pace cu reprezentantii ntregii Germanii, alesi prin alegeri libere sau prin orice alt procedur de autodeterminare. Sovieticii nu au permis niciodat sustinerea de alegeri libere, deoarece stiau c le vor pierde, n acest caz cortina de fier fiind mpins cu 200 de mile spre est

Crizele Razboiului Rece

- referat
-

Notiunea de razboi rece apartine omului de afaceri si consilierul lui Roosevelt, Bernard Baruch.Aceasta a fost folosita pentru prima oara intr-un discurs sustinut in Carolina de Sud la data de 16 aprilie 1947, in sensul de stare de ostilitate care s-a creat intre SUA si URSS. La sfarsitul celui de-al doilea Razboi mondial lumea a intrat intr-o noua faza a relatiilor internationale, marcata de rivalitatea sovieto-americana. Europa a incetat sa fie centrul in jurul caruia se organizeaza comertul si relatiile internationale, ea devine miza luptei dintre cele doua puteri: SUA si URSS. Dupa 1945 Stalin doreste sa extinda influienta sovietica in tot estul Europei.Pentru acesta cine ocupa un teritoriu, isi impune, deopotriva, propriul sau sistem social.Fiecare isi impune sistemul pe cat de departe inainteaza armata sa.1 Pentru pastrarea unui control total, statele comuniste s-au izolat de restul lumii, si termenul de ,,Cortina de fier a fost popularizat de Winston Churchill intr-un discurs, pentru a desemna frontierele acestora. SUA a fost de acord sa sprijine tarile europene si a venit in ajutorul Europei devastate de razboi, cu un program de ajutorare (Planul Marshall, 1948-1952) care grabea procesul de refacere postbelica si facea mai putin posibila exploatarea comunista a celor nemultumiti. Pe data de 5 iunie 1947 generalul

american Marshall, intr-un discurs la Harvard, se arata ingrijorat de situatia economica a Europei.Acesta preconizeaza un ajutor important pentru Europa, pentru facilitarea crearii unei piete europene.Acest plan se adresa tuturor tarilor europene, insa este refuzat de URSS pentru toate tarile pe care le controleaza. Odata cu acest refuz se realizeaza impartirea Europei: in Vest tarile care beneficiaza de ajutorul american, in Est statele-satelit ale Moscovei. Ca reactie a sovieticilor la doctrina Truman si la planul Marshall s-a construit Cominformul, o organizatie comunista conceputa pentru a coordona actiunile partidelor comuniste aflate de ambele parti ale Cortinei de Fier, la 22 septembrie 1947.In anul 1949, pe 4 aprilie,s-a semnat Alianta Nord-Altantica.Astfel s-a fondat Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) care reunea SUA, Canada si puterile vest-europene intr-o alianta militara. Conform articolului 5 din Tratat, in caz de agresiune asupra unei tari membre, toate celelalte state membre intreprind actiunile necesare, inclusiv forta armata, pentru restabilirea securitatii. Admiterea Germaniei de Vest in NATO,in 1955, a determinat crearea unei aliante similare in est - Pactul de la Varsovia. Acesta a fost prezentat ca o riposta la adresa adeziunii germane.Tratatul a fost initiat de Nikita Hrusciov si a fost semnat la Varsovia pe 14 mai 1955.
1

Pascal Boniface-Relatiile Est-Vest 1945-1991 pp. 9 Crizele Razboiului Rece

Momentele de varf ale Razboiului Rece au fost cele in care confruntarea dintre cele doua puteri a parut inevitabila: blocada Berlinului (iunie 1948 mai 1949), Razboiul din Coreea (19501953), Crizal Suezului (1956) si Criza rachetelor din Cuba (octombrie 1962). Blocada Berlinului Ruptura dintre blocul Sovietic si Occident a fost completa odata cu blocada Berlinului, din 1948-1949. Aceasta a avut loc ca urmare a divizarii Germaniei ocupate intre SUA, Marea Britanie, Franta si URSS. Berlinul de Vest era o sursa de tensiuni si dispute. Nemultumirile au fost atat de mari incat sovieticii au decis sa izoleze capitala. La 31 martie 1948 maresalul Vladimir Sokolovski, comandantul sef al fortelor sovietice in Germania, a hotarat sa controleze din punct de

vedere militar toate relatiile intre zona occidentala si cea orientala. Raspunsul occidentului a fost un transport aerian de proportii uriase, care aprovizionau Belinul de Vest cu bunuri si alimente, pana la ridicarea blocadei de catre sovietici. Sovieticii au pus capat blocadei pe 12 mai 1949, Berlinul de Vest a fost alipit Germaniei occidentale prin sosea si cale ferata.Berlinul devine emblema luptei pentru libertate in fata URSS, permite reabilitarea politica si reinegrarea in tabara occidentala. Epilogul acestei crize este reprezentat de formarea, in 1949, a doua state germane: Republica Federala Germana (RFG-8 mai) cu capitala la Bonn si Republica Democrata Germana (RDG-7 octombrie) avand capitala in Berlinul de est. Razboiul din Coreea Acest razboi este considerat cel mai devastator al perioadei. La momentul diviziunii Coreei, secretarul de stat american, Byrnes a inclinat catre ideea impingerii granitei cat mai spre nord posibil. SUA a sugerat Paralela 38 ca linie de demarcatie si propunerea a fost acceptata de Stalin, deoarece chiar daca lasa doua treimi din populatie in sud, plasa sub influenta sovietica zona nordica care era mult mai industrializata. Ca urmare URSS a instalat la guvernare un Partid Comunist, care sa serveasca intereselor sovietice, suprimand in acelasi timp si revoltele anticomuniste. SUA, considerand Coreea ca fiind de o importanta strategica redusa, a decis sa instaleze un guvern autohton si sa se retraga cu un minim de efecte negative. A urmat organizarea alegerilor libere din mai 1948, sub tutela ONU, urmate la scurt timp de adoptarea Constitutiei Republicii Coreea. In acest timp in nord Rusia a contra-atacat prin institutionalizarea Republicii Democrate Populare Coreene si si-a retras trupele in luna decembrie; iar SUA au urmat exemplul sovieticilor retragandu-si deasemenea trupele. Deoarece SUA nu dorea sa asiste la o prabusire a Coreei de Sud, a furnizat guvernului de la Seul suficient suport economic si militar pentru a putea face fata

adoptat reforma agrara si a confiscat cea mai mare parte a proprietatilor agricole ale companiilor straine. In scurta vreme, relatiile cu SUA s-au deteriorat. Castro s-a declarat comunist, explicand ca incearca sa construiasca socialismul In Cuba. Astfel au fost stabilite relatii deplomatice cu Uniunea

Sovietica. Guvernul a fost condus de Partidul Comunist Cubanez, iar in 1976 s-a adoptat Constitutia dupa modelul sovietic. In urmatoarele decenii Cuba a primit ajutor de la URSS ; in schimbul zaharului cubanez, sovieticii livrand petrol. O parte din cantitatea aceasta de petrol era consumata de Cuba, iar restul era vandut pe piata mondiala pentru un profit de cateva miliarde de dolari. In schimbul acestui ajutor sovietice, Cuba sprijinea miscarile comuniste din toata America Latina (printre altele: Nicaragua, El Salvador, Guatemala, Columbia si Chile) si din Africa (Angola, Mozambic si Etiopia). La inceputul anului 1962 relatiile dintre cubanezi si sovietici s-au deteriorat.Ajutorul acordat de sovietici nu mai compensa decat intr-o foarte mica masura. Castro a cerut Uniunii Sovietice includerea in Pactul de Varsovia, insa cererea i-a fost refuzata sub pretextul necesitatii continuitatii geografice a pactului si aratandu-i caracterul regional. Presedintele american John F. Kennedy a anuntat intr-un discurs televizat, ca avioanele americane de spionaj au descoperit baze rusesti de lansare a rachetelor SS-4 Sandal in Cuba, in Cristbal, San Candelaria, Guanajay, Sagua la Grande si Remedios. Aceste rachete, purtand focoase termonucleare, constituiau un pericol iminent deoarece, avand raza de actiune medie (2000 km), erau capabile sa loveasca un numar mare de orase americane foarte importante, precum Washington. Kennedy a anuntat ca va ordona o "carantina" navala a Cubei, pentru a impiedica navele sovietice sa mai transporte pe insula armament, si a explicat faptul ca SUA nu va mai tolera existenta amplasamentelor de lansare a rachetelor. Pe 14 octombrie 1962, personalul tehnic al spionajului american care analiza datele avionului-spion U-2 a descoperit ca sovieticii construiau baze de lansat proiectile de raza mijlocie in Cuba. In ziua urmatoare, presedintele Kennedy a convocat o intrunire de urgenta cu consilierii sai experimentati din domeniile militar, politic si diplomatic pentru a discuta aceste gesturi amenintatoare. Acest grup a devenit cunoscut sub numele de ExCom, prescurtarea de la Comitetul Executiv. Dupa respingerea propunerii unui atac aerian pentru a extermina bazele proiectilelor, ExCom s-a decis pentru o carantina navala si s-a cerut ca respectivele baze sa fie dezmembrate si proiectilele sa fie indepartate. In noaptea zilei de 22 octombrie, Kennedy a anuntat decizia sa pe postul national de televiziune. In timpul urmatoarelor 6 zile, criza a crescut pana la punctul in care era gata sa izbucneasca un razboi nuclear intre cele doua super-puteri. Pe 23 octombrie a inceput carantina Cubei, dar Kennedy a decis sa dea mai mult timp de gandire conducatorului sovietic

Nikita Hrusciov in ceea ce privea actiunile SUA, impingand linia limitrofa a carantinei inapoi cu 500 de mile. Pana pe 24 octombrie, vasele sovietice pe ruta spre Cuba, capabile de a transporta incarcaturi militare, si-au incetinit sau modificat cursul, sau chiar s-au intors atunci cand s-au apropiat de linia de carantina (blocada navala). La cererea a peste 40 de tari necombatante, Secretarul-General al SUA, generalul U. Thant a trimis apeluri private lui Kennedy si omologului sau rus Nikita Hrusciov, insistand ca guvernele lor sa se abtina de la orice actiune care ar putea agrava situatia si care ar putea aduce riscul unui razboi. La ordinul sefilor Statului-Major, fortele militare americane au intrat in DEFCON 2, gradul cel mai inalt de alerta atins vreodata in epoca postbelica, deoarece comandantii militari se pregateau pentru un razboi pe toate planurile cu Uniunea Sovietica. Pe 26 octombrie, Kennedy a aflat ca lucrarile la bazele de proiectile din Cuba continua fara intreruperi, iar ExCom dezbatea autorizarea unei invazii americane in Cuba. In aceeasi zi, sovieticii au transmis o propunere de a incheia criza: bazele de proiectile vor fi demontate in schimbul promisiunii Statelor Unite de a nu invada Cuba. Pe 27 octombrie, totusi, Hrusciov s-a contrazis, cerand in public demontarea bazelor americane de rachete din Turcia, presat fiind de comandantii militari sovietici. In timp ce Kennedy si sfatuitorii sai din timpul crizei dezbateau aceasta intorsatura periculoasa a negocierilor, un avion de spionaj U-2 a fost doborat in Cuba, iar pilotul ce-l conducea, maiorul Rudolf Anderson, a fost ucis. Kennedy a interzis o replica militara, exceptand cazul in care mai multe avioane de supraveghere ar fi tintite deasupra Cubei. Pentru a detensiona criza, Kennedy si sfatuitorii sai au fost de acord sa dezarmeze in secret bazele de rachete din Turcia, dar doar la o data ulterioara, pentru a preintampina protestele Turciei, un membru-cheie al NATO. Pe 28 octombrie, Hrusciov a anuntat intentia guvernului sau de a demonta si indeparta toate armele ofensive sovietice din Cuba. Criza proiectilelor cubaneze s-a incheiat. In noiembrie, Kennedy a retras blocada navala, si pana la sfarsitul anului toate rachetele ofensive au fost luate din Cuba. Curand dupa acestea, SUA si-a retras proiectilele din Turcia. Bibliografie

Andrei Miroiu- Manual de Relatii Internationale, Ed. Polirom, Bucuresti, 2006 Pascal Boniface- Relatiile Est-Vest 1945-1991, Ed. Institutul European , Colectia Memo, 1999 Wilfried Loth- Impartirea Lumii.Istoria Razboiului Rece 1941-1955, Bucuresti , 1997 Claude Delmas- Crizele din Cuba (1961-1962) , Ed. Corint , Hans Morgenthau- Politica intre natiuni.Lupta pentru putere si lupta pentru pace, Ed. Polirom , Bucuresti , 2007 John J. Mearsheimer- Falsa promisiune a institutiilor internationale Kenneth Waltz- Teoria politicii internationale Discursul lui Churchill din 5 martie 1946 in Fulton, SUA Discursul presedintelui american Truman in fata Congresului SUA din 12 martie 1947 Tratatul Nord-Atlantic Washington DC, 4 aprilie 1949

Vianu Alexandru, Zamfir Zorin, Bue Constantin, Bdulescu Gheorghe, Relaiiinternaionale n acte i documente , Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 198Fontaine Andres, Istoria rzboiului rece , Editura Militar, Bucureti, 1993McCauley Martin , Rusia, America i rzboiul rece, 1949-1990 , Polirom, Ia Berstein Serge, Milza Pierre, Istoria secolului XX , All, Bucureti,1998Bold Emilian, Ciuperc Ion, Europa n deriv, 1918-1940, din istoria relaiilor internaionale , Casa Editorial Demiurg, Iai,2001Boniface Pascal, Relaiile Est-Vest 1945-1991 , Institutul European, Iai, 1998Brown Chris,

Understanding International Relations , Palgrove, New York, 2001Calvocoressi Peter, Politica mondial dup 1945 , Alfa, Bucureti, 2000 Neagu Djuvara, Razboiul de saptezeci si sapte de ani si premisele hegemonieiamericane (1914-1991).Henry Kissinger, Diplomatia