Razboiul Rece

Origini, caracteristici, Consecinte.

Introducere
Desi la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial au existat trei puteri considerate
invingatoare(SUA, UK si URSS), doar doua dintre acestea controlau intr-o maniera sau
covarsitoare capacitatile economice, politice si militare ale momentului. Factorii care au limentat
tensiunea crescanda dintre cele doua super puteri si au condus la declansarea Razboiului rece au
fost:
-

Fundamentalul caracter ideologic al confruntarii pasnice dintre cei doi poli ce adopta
ideologii incompatibile in esenta.

Confruntarea ditrecta a celor doua puteri expansioniste, in lupta pentru hegemonie asupra
sistemului.

Existenta in sistem a unei puteri revolutionare: URSS.

Caracteristica esentiala a Razboiului Rece consta in faptul ca el nu a fost un conflict armat,

deschis, in sensul traditional al conceptului. Razboiul Rece a constat mai curand intr-o extinsa
cursa a inarmarilor pe fundalul unei incompatibilitati ideologice ireconciliabile intre doi actori
angrenati intr-o lupta pasnica pentru putere in sistemul international. Confruntarile directe intre
trupele americane si cele sovietice nu au existat pe teritoriul uneia dintre cele doua state. Ceea ce
nu inseamna ca nu au existat confruntari intre ele. Dimpotriva, confruntari intre SUA si URSS au
existat, insa, de obicei, intr-o maniera indirecta, prin intermendiul si pe teritoriul unor terti de la
periferia celui mai celebru dintre acestea. Astfel sistemul international s-a intors la traditionala
balanta de putere in maniera sa simpla insa cu doar doua talere. Echilibrul puterii nu a fost unul
constant si egal intre cele doua parti ale balantei de pe tot parcursul razboiului Rece. Pentru o
perioada relativ scurta de timp, SUA si-au asigurat un avantaj comparativ fata de URSS prin
dezvoltarea inca din timpul WW II a armei nucleare. Acest avantaj este contrabalansat in 1949
cand Rusia isi construieste si ea propria arma nucleara.

Cele doua super puteri isi impart intregul glob pamantesc in sfere de influenta ajungand sa aiba
granite comune ceea ce face ca tensiunile dintre cele doua superpyteri sa creasca, iar razboiul
rece sa treaca prin patru etape succesive de incalzire si racire.
Prima etapa a Razboiului Rece tine de debutul acestuia la sfarsitul celui deal doilea razboi
mondial, in 1945-1946. Doua momente au marcat debutul Razboiului Rece: primul este discursul
prim-ministrului Marii Britanii, W. Churchill, la 5 martie 1946, la Fulton, Missouri, care a tras
semnalul de alarma asupra unei cortine de fier ce coboara deasupra Europei, din Sttetin, in
Balcani, pana in Triest, in Adriatica. Al doilea moment semnificativ il reprezinta iulie 1947
cand Foreign Affairs publica articolul semnat de george Kennan, fost diplomat al ambasadei
SUA la Moscova, care sustine ca Uniunea Sovietica urmareste o politica expansionista deliberata
si recomanda politica de ingradire ca mijloc stavili si invinge URSS. Aceasta, alaturi de
politica externa de aliante pe care se baza containment-ul, urmareau sa impiedice URSS sa
depaseasca sfera de influenta si teritoriul propriu-zis pe care il ocupa in a doua parte a anilor 40.
In ultima instanta, acest tip de politica a dus la incheierea Razboiului Rece.
Intreaga prima etapa a Razboiului Rece a fost sub influenta doctrinei truman(1947) bazata pe
politicii de ingradire a URSS. Presedintele Truman a mostenit un context international extrem de
tensionat din cauza ambiguitatilor pe care Conferinta de pace de la Postdam nu le-a rezolvat.
Dintre acestea, cele mai periculoase erau, desigur, soarta teritoriilor eliberate de armatele
americane si sovietice, una inaintand spre vest iar cealalta dinspre est. Situatia era cu atat mai
dezolanta cu cat pozitiile marilor puteri europene nu erau foarte temeinice in aceasta perioada:
Franta si UK erau epuizate in urma razboiului, Germania era impartita in patru sfere de ocupatie
militara, iar Rusia isi continua extinderea spre vest, avand in fata numai privelistea dezolanta a
statelor balcanice sfasiate de razboi si incapabile sa se apere.
Astfel, Truman a realizat dubla necesitate a politicii externe americane: in primul rand,
necesitatea unei contributii financiare majore a SUA la sprijinirea statelor din vestul Europei in
scopul redresarii economice in urma WWII. Asa a luat nastere la 12 martie 1947, Planul
Marshall, considerat politica SUA pentru sprijinirea popoarelor libere ce se opun incercarilor de
subjugare venite din partea nor minoritati inarmate sau a unor opresori straini care presupunea
acordarea unui ajutor financiar consistent statelor din Europa Centrala si de vest pentru acestea
sa lupte impotriva instaurarii comunismului. In al doilea rand, este vorba despre securitatea
2

Europei centrale si de vest. Ca atare, el a dezvoltat ideea crearii Organizatiei Tratatului NordAtlantic(NATO) in 1949, prima alianta militara pe timp de pace din istoria SUA. Astfel, politica
externa a SUA s-a format pe doua niveluri: la un prim nivel isi propunea sa ingradeasca orice
tendinta de extindere diplomatica a URSS, iar la al doilea, sa opreasca orice extindere militara a
blocului sovietic.
Momentul ce marcheaza sfarsitul primei etape a CW si totodata inceputul celei de-a doua etape la constituit izbucnirea Primei Crize a Berlinului(1948-1949). Incepand cu Prima criza a
Berlinului, razboiul din Coreea(50-53) si pana la A Doua Criza a Berlinului(57-62), criza
rachetelor din Cuba(octombrie 62) si razboiul din Vietnam(65-75), aceasta etapa a fost
zguduita de numeroase ciocniri violente intre cei doi mari poli sistemici.
Daca in prima criza a Berlinului, SUA se regaseste oarecum in aceiasi parametri strategici, odata
cu razboiul din Coreea, acesti parametri se schimba si ei radical. Atacarea Coreei de Sud de catre
Coreea de Nord la adapostul ajutorului promis de URSS in iunie 1950 a impus Statelor Unite o
serie de ajustari majore ale politicii de containment. Oastfel de ajustare majora a fost tocmai
faptul ca SUA au realizat necesitatea unei implicari internationale active si mai mult decat atat,
globale. URSS isi redirectioneaza stategia de extindere , iar daca politica de ingradire avea sa
aiba succes, trebuia sa se extinda la nivel global. Particularitatea esentiala a acestei perioade si a
intregului Razboi Rece in ansamblu este tocmai faptul ca intre cele doua superputeri nu exista o
ciocnire militara directa propriu-zisa. De asemenea, nu exista confruntari- nici macar indirecte
intre cei doi poli sistemici pe teritoriul vreunuia dintre ei. Confruntarile se petrec pe teritoriul
unor terti si prin intermediul acestora. Razboiul din coreea si, mai tarziu, cel din Vietnam sunt
exemple elocvente ale acestei particularitati. De obicei, aceste confruntari sunt situate la periferia
sistemului international, de regula in zonele in care sferele de influenta ale celor doua super
puteri se intalnesc sau in zonele strategice vizate in ambele state: Cuba, Asia de Sud-Est, etc.
Criza rachetelor din Cuba a fost cea care a determinat iminenta unei ciocniri directe intre cele
doua superputeri. Posibilitatea atat de clara a unei ciocniri cu potentiale efecte catastrofale pentru
intregul sistem international a conferit o perspectiva diferita asupra confruntarii de ambele parti
ale balantei, ducand la o intelegere extrem de serioasa intre cele doua superputeri. Aceasta
intelegere este marcata de acordul Statelor Unite de a nu interveni in Cuba si de a-si retrage
rachetele nucleare din Turcia, contra promisiunii Uniunii Sovietice de a-si retrage rachetele din
3

Cuba. In acest context insa, se prefigureaza o alta particularizare a acestei etape: absenta unei
strategii formale si formal recunoscute de politica externa a Uniunii Sovietice, spre deosebire de
SUA, care are o politica externa coerenta si consistenta: respingerea oricarei tendinte de
expansiune a URSS, fie ea diplomatica, teritoriala, militara etc.
Principiul distrugerii mutuale asigurate(MAD) si posibilitatea unui al doilea atac din partea
ambelor parti a echilibrat balanta de forte militare, producand o relaxare treptata a relatiilor
dintre cele doua parti.
Axeasta relaxare treptata a relatiilor SUA si URSS a marcat inceperea calei de-a treia etapa a
Razboiului Rece, fiind caracterizata de o incercare politica de cooperare intre cei doi poli
sistemici. Astfel ca in intervalul cuprins aproximativ intre 1968 si 1967 se produce o destindere a
relatiilor SUA-URSS. In aceasta perioada nu mai exista crize intre cele doua superputeri, nici
macar crize indirecte, conduse prin intermediul tertilor. Odata cu semnarea tratatelor SATLT I si
SALT II(Strategic Arms Limitation Treaty)- bazate pe o logica a cooperarii in privinta reducerii
armamentului nuclear- precum si o data cu momentul Helsinki1975 cand are loc Conferinta
pentru securitate si Cooperare in Europa se observa o schimbare a tonului relatiilor dintre SUA si
URSS ambele state fiind dispuse sa-si faca unele concesii minime unul celuilalt. Astfel in 1975,
la Kelsinki, cele doua superputeri rezolva problem granitelor europei, recunoscondu-si fiecare, in
mod formal, sferele de influenta europene. Insa relativa relaxare a relatiilor ruso-americane nu a
mers niciodata atat de departe incat sa se ajunga la un acord de coexistenta pasnica.
Cu toate acestea insa, relatiile dintre cele doua superputeri revin la un trend ascendent din punct
de vedere al violentei o data cu izbucnirea razboiului din Afganistan in iarn anului 1979.
Momentul marcheaza inceputul cele-i de-a patra si ultima etapa a razboiului Rece. Incepand cu
ultima parte a anilor 70 si pana la sfarsitul razboiului Rece se produce o retensionare a relatiilor
dintre cele doua superputeri, prin intermediul tertilor. Acest lucru a condus in mod necesar la
tensionarea relatiilor politice si militare dintre cele doua state. La sfarsitul anilor 70, URSS
detinea deja un avantaj in privinta armelor conventionale. Ca atare, SUA provoaca la inceputul
anilor 80 o reluare a cursei inarmarilor conventionale, pentru a echilibra balanta militara si
conventionala. Simultan, doctrina lui Reagan(presedinte intre 1981 si 1989) ajunge sa propulseze
pe agenda internationala problema construirii scutului antiracheta, care ar fi protejat SUA si pe
aliatii lor de un eventual atac nuclear din partea Uniunii Sovietice. Cele doua elemente4

considerate impreuna si privite in contextul incapacitatii sistemului economic sovietic de a

genera o crestere economica in stare sa sustina aceasta cursa a inarmarilor-au produs in cele din
urma colapsul comunismului 1991. Sfarsitul anilor 80 este zguduit in toata Europa de est de
revolutii, in urma carora se creeaza o serie noua de stare democratice, iar dezbinarea Uniunii
Sovietice marcheaza incheierea Razboiului Rece. Unele teorii, cum este si cea a lui Paul
Kennedy, sustin faptul ca acest colaps al comunismului se datoreaza supraextinderilor succesive
au fost depasite costurile unor astfel de intreprinderi,ceea ce a condus la o imposibilitate efectiva
a Uniunii Sovietice de a face fata cheltuielilor uriase generate de mentinerea imperiului.
Sfarsitul razboiului Rece a condus la crearea unui mediu international ce se intalnea pentru prima
data in istorie la nivel sistemic: nipolarismul. In sistemul international exista acum o singura
superputere, cu interese globale si capacotate militara apta sa le sustina. Aceasta situatie exista si
in zilele noastre la nivel sistemic, desi in decursul anilor 90 sistemul sufera o serie de schimbari
importante.
Exista tendina de a privi globalizarea ca o consecin a sfritului rzboiului rece, dac ne
gndim la extinderea geografica a globalizrii. Zone ale lumii care cndva au fost lipsite de
concentrarea (influena) capitalismului mondial i culturii universale sunt acum mai integrate n
aceste sisteme. Astfel, cel mai important efect al sfritului rzboiului rece l reprezint, cu
siguran, drmarea barierelor care au stagnat globalizarea, au inut-o departe de lumea a
doua(teritoriile de sub cortina de fier).