Rzboiul de Treizeci de Ani a durat din 1618 pn n 1648 i a fost un rzboi purtat sub pretext religios.

Cauza principal a fost lupta pentru hegemonie n Europa, n special ambiia Franei, condus de cardinalul Richelieu, de a se profila pe plan european n detrimentul Sfntului Imperiu Roman de Naiune German. Astfel, regatul Franei, prin subsidii financiare i sprijin moral, a ncurajat i amplificat resentimentele antiimperiale ale principilor protestani germani. Acetia, sub conducerea principelui elector Frederic al IV-lea al Palatinatului, au pus pe picioare, n anul 1608, Uniunea Protestant, n sprijinul creia au intervenit militar, pe parcursul rzboiului,Frana, Olanda, Danemarca, Suedia - cu regele Gustav Adolf i Transilvania. De partea cealalt, principele elector Maximilian I de Bavaria a organizat, n anul 1609, coaliia intitulat Liga Catolic, proimperial. CAUZELE RAZBOIULUI n secolul al XVII, Germania se afla ntr-o perioad de decdere economic i divizare politic. Dup marile descoperiri geografice, vestitele orae comerciale din zona Mrii Baltice i pierd independena economic i se ruineaz. Situaia ranilor se nrutete datorit creterii obligaiilor nobiliare. Principii protestani, nsuindu-i pmnturile Bisericii Catolice, i-au consolidat puterea i tindeau s devin independeni fa de mprat. mpraii din dinastia de Habsburg urmreau s transforme Germania ntrun stat unitar, centralizat i s converteasc, din nou, la catolicism ntreaga populaie Rzboiul a fost declanat prin incidentul din Praga, cnd doi reprezentani ai mpratului i notarul acestora au fost aruncai pe fereastr de strile cehe nemulumite. Aceasta a fost scnteia nceperii rzboiului care a urmat. Frederic al V-lea ("Regele de o iarn"), cel care a fost ales de strile protestante de la Praga ca rege al Boemiei, n ciuda mpotrivirii reprezentanilor imperiali (care au fost aruncai pe fereastr, dar au supravieuit), nu s-a putut menine dect pn n anul 1620. n Btlia de la Muntele Alb armatele strilor protestante cehe, aflate sub conducerea lui Frederic al V-lea, au fost nfrnte de trupele imperiale comandate de generalul Johann von Tilly i Wallenstein. Astfel, Frederic al V-lea a fost nevoit s fug n Olanda, iar mpratul Ferdinand al IIlea i-a impus preteniile asupra coroanei Boemiei. Bernhard von SachsenWeimar obine prima izbnd hotrtoare mpotriva armatei suedeze la Nrdlingen Desf urarea conflictelor n cea mai mare parte pe teritoriul Sfntului Imperiu Roman provocnd pagube economice imense. Localiti i bunuri materiale au fost distruse, foametea i epidemiile au dus la dispariia aproape total a populaiei din regiunile implicate n rzboi. n sudul Germaniei numai o treime din populaie a supravieuit acestui rzboi nimicitor, fiind necesar mai mult de un secol pentru refacerea pierderilor. nceput n 1618, la Praga, prin aruncarea pe fereastr a doi dregtori imperiali, revolta Cehiei a fost nbuit de trupele lui Ferdinand al II-lea. Btlia de la Muntele Alb (1620)a fost urmat de o represiune sngeroas, de confiscarea averilor nobilimii, de convertirea cu sila la catolicism. Urmrindu-i planurile de a slbi puterea mpratului, Anglia, Olanda i Frana s-au strduit, cu bani i diplomaie, s provoace n nordul Germaniei, mai nti, o intervenie danez (repede nvins), apoi, una suedez. Gustav Adolf a murit n lupta de la Ltzen. Dar i dumanul su, Wallenstein, care-i formase o armat de mercenari, va fi ucis din ordinul mpratului. Ca i Mihai Viteazul, Wallenstein a czut victim Habsburgilor, ostili oricrei politici independente n zona pe care o dominau. Din 1635 intra n lupt i Frana, care-i avea ca adversari pe spanioli (att n sud, ct i n nord,

n Flandra). Ea trimitea trupe n Germania, dar i ajutoare bneti n Portugalia i Catalonia, alimentnd, astfel, focare de revolt mpotriva Spaniei Etapa I (ceha) La inceput razboiul a pornit ca o revolta interna a Imperiului Habsburgic, pornita din Boemia. In primavara anului 1618 conflictul s-a extins din Boemia in Palatinat. Revolta din Boemia a avut succes datorita faptului ca Lusacia, Silezia s-au unit cu Boemia, dupa care la putin timp s-au alaturat acestei aliante Moravia si Austria Inferioara. In 1618, regele Mathias a murit, a fost incoronat Ferdinand si a disparut orice sansa de negociere. In acelasi an rasculatii, impreuna cu Gabriel Bethlen (principele Transilvaniei) au asediat Viena, l-au inlaturat pe imparatul Ferdinad si au oferit coroana lui Frederic al V - lea, print elector al Palatinatului. Acesta, in ciuda sfaturilor socrului sau, regele Iacob I, a acceptat, contribuind la escaladarea conflictului. Frederic al V - lea nu a ajuns imparat deoarece Ferdinand a primit ajutor din Spania si l-a atras alaturi de sine pe Maximilian al Bavariei, refacand Liga Catolica. Maximilian a primit promisiunea ca va primi Palatinatul. Ferdinand a negociat cu principile Transilvaniei G. Bethlen, oferindu-i teritoriile din vestul Transilvaniei (Partium) si coroana Ungariei. Totodata, Ferdinand a negociat si cu principele lutheran al Saxoniei, care era rivalul lui Frederic al V - lea (calvin). Datorita succeselor diplomatice ale imparatului s-a ajuns ca in avara anului 1620 sa se incheie un pact de neutralitate intre Uniunea Evanghelica (dizolvata in mai 1621) si Liga Catolica. In toamna lui 1620, razboiul a reizbucnit, iar la 8 noiembrie 1620 a avut loc una din batalii la Muntele Alb (Praga), batalie incheiata cu succes pentru imparat si Liga Catolica. Ca urmare a victoriei, protestantismul a fost interzis si au fost confiscate averile principalilor nobili protestanti. Cu toate acestea, un subiect important a fost cel al restituirii averilor manastiresti. Etapa a II - a (daneza) O noua etapa in desfasurarea razboiului de 30 de ani este etapa daneza (1625 - 1629). S-a datorat faptului ca intre Danemarca si principatele Germaniei existau disensiuni de frontiera. In acest razboi Danemarca a gresit foarte mult in tactica militara, ceea ce i-a adus numai necazuri. Regele Christian al IV - lea al Danemarcei (domnie: 4 aprilie 1588 - 28 februarie 1648) a intrat in razboi in 1625 fara sa ceara sprijin de la nimeni, bazandu-se pe promisiunile englezilor, olandezilor si suedezilor. S-a vazut in imposibilitatea de a castiga, deoarece Suedia a intrat in conflict cu Polonia, iar Anglia nu i-a oferit ajutor, de aceea el nu va avea de castigat. In fata noii amenintari, imparatul Ferdinand a mobilizat o armata importanta pusa sub comanda nobilului ceh Albrecht von Wallenstein. Armata imperiala, cu un efectiv de 30.000 de oameni, s-a alaturat aliatilor Ligii Catolice care aveau o armata de 20.000 de oameni. In urma campaniilor din 1626 - 1627 danezii au fost invinsi. In urma acestui succes, Wallenstein a fost numit duce de Mecklenburg, ceea ce i-a speriat pe principii electori din Imperiu, fapt care a dus la slabirea pozitiei Imperiului, astfel ca nu a putut exploata pe deplin victoriile. Imperialii doreau un port la Marea Nordului, numai ca nu au putut sa intre in posesia acestuia deoarece Danemarca a incheiat o alianta cu Suedia. Imparatul s-a aflat in 1629 in culmea gloriei, lucru care l-a determinat sa emita in martie "Edictul de Restituire" - ce insemna acest edict? - acest lucru insemna ca toate pamanturile confiscate incepand cu 1552 de la Biserica Catolica

erau retrocedate bisericii. Pe langa aceasta masura imparatul a hotarat ca nici un principe din Imperiu sa nu poata sa incheie aliante cu alte state, masura ce tinea de cresterea absolutismului imperial. In ciuda acestei faime au inceput sa apara probleme chiar in tabara catolica: papa Urban al VIII - lea a renuntat sa-l mai finanteze pe Ferdinand din cauza controlului Imperiului spre nordul Italiei. Spania a inceput un nou conflict cu Olanda datorita succesiunii la tronul Mandoviei. Un moment decisiv a fost constituit de incheierea in Franta a razboaielor religioase, lucru datorat cardinalului Richelieu. Incheierea conflictelor religioase a permis inceperea unei politici bazate pa ratiune de stat ("raison d'etat"). Franta a constientizat pericolul reprezentat de Imperiul Habsburgic care dispunea acum de o armata de aproape 100.000 de oameni. De aceea a incercat sa gaseasca aliati la marginile Imperiului dispusi sa inceapa un nou razboi cu Imperiul Habsburgic. Pozitia Imperiului s-a subrezit si din interior din cauza faptului ca Wallenstein a fost inlaturat de la conducerea armatei, astfel ca imensa armata sa diluat. Etapa a III - a (suedeza) O noua etapa in razboiul de 30 de ani este etapa suedeza (1630 - 1635). Intrarea Suediei in razboi s-a datorat interventiei diplomatice a Frantei in razboiul sedezo-polon care a facut posibila incheierea in 1629 a Pactului de la Altmark prin care cele doua parti se obligau sa mentina pace vreme de 6 ani. Suedia avea in aceasta perioada in frunte pe Gustav Adolf supranumit "leul nordului" (1611-devine rege). Armata suedeza a trecut Marea Baltica in vara anului 1630 declarand ca lupta impotriva Edictului de Restituire si totodata denuntand planurile habsburgilor de a stapani litoralul Marii Baltice. Datorita inventiilor in arta militara Gustav Adolf a avut succese multe, lucru care a determinat adunarea langa el a multor principi protestanti. Cheltuielile de razboi au fost sustinute de catre Franta care promitea 400.000 de taleri anual. In urma succeselor militare o parte dintre teritoriile Imperiului au fost devastate ducand la diminuarea faimei lui Gustav. In 1631 Gustav Adolf a realizat o noua serie de succese ducand la distrugerea aproape completa a armatei imperiale. In sepembrie 1631, la Breitenfield, imperialii au pierdut 2/3 din armata, Gustav Adolf continuand sa-si sporeasca nepopularitatea. In fata succeselor, imparatul la numite din nou pe Wallenstein conducatorul armatei oferindu-i acum puteri nelimitate : in teritoriile pe care le va cuceri, el va avea dreptul sa confiste pamantul, sa gratieze sau sa intemniteze. Wallenstein a refacut intr-un scurt timp armata imperiului, iar in noiembrie 1632 cele doua armate s-au intalnit la Ltzen, batalie in care Gustav Adolf a fost ucis. Dupa aceasta lupta Suedia isi va diminua armata, la tronul Suediei urmand regina Christina, dar politica era condusa de catre cancelarul Axel Oxtenstierna. Cancelarul suedez a incercat sa inlocuiasca puterea militara prin arta diplomatica, incercand reorganizeze Uniunea Evanghelica, reusind in 1633 sa organizeze doar Liga de la Heilbron, care nu avea totusi o forta prea mare, datprita faptului ca Saxonia si Brandenburg-ul s-au pastrat la distanta. Etapa a IV - a (franceza) Ultima etapa a desfasurarii razboiului de 30 de ani este perioada franceza (1635 - 1648). Principalul artizan al intrarii Frantei in razboi a fsot cardinalul Richelieu (1624 - 1642). Lui i se pune in seama inventarea conceptului de "raison

d'etat" (ratiune de stat). Aceasta conceptie s-a datorat faptului ca Franta nu vroia sa ramana singura intre Austria si Spania. Dupa incheierea conflictului intern care subrezise situatia finantelor statului, se cauta o cale pentru redresarea statului iar economia de razboi putea fi o cale. Totodata cardinalul va incerca sa opreasca redresarea puterii Imperiului Habsburgic, care, in urma razboiului cu Suedia, devenise foarte puternic. Ca o prima masura in urma intrarii in razboi, Franta a intarit fortificatiile din zonele de granita, a reinnoit tratatul cu Olanda, in ciuda faptului ca ramaneau unele neintelegeri privitoare la situatia Belgiei. Franta a depus un efort diplomatic intens pentru a-i determina pe principii germani sa nu incheie pace separata cu imparatul. Astfel ca ambasadorii francezi au lucrat foarte intens in acest sens. Un nou succes al diplomatiei franceze a fost constituit de incheierea unui nou tratat franco-suedez, rpin care Franta promitea noi subsidii Suediei, lucru care a generat ruptura definitiva intre Imperiul Habsburgic si Franta. In fata reorganizarii taberei protestante sprijinita de Franta, imparatul a incercat sa renunte la politica intransigenta fata de principii protestanti si sa renunte la politica de impunere prin forta a Edictului de Restituire. A obtinut o victorie insemnata, incheind un tratat separat cu Saxonia, fara a incerca sa gaseasca o rezolvare problemelor religioase. Acest succes diplomatic a putut constitui baza pentru viitoare negocieri cu principii protestanti, un prim pas in continuare fiind incheierea pacii cu Brandenburg-ul. Situatia dificila a Imperiului Habsburgic a fost usurata de faptul ca Spania a declarat razboi Frantei, astfel ca vor exista 2 fronturi de lupta. Dificultatile au crescut si in Franta, deoarece Suedia, dupa vreo cateva succese a fost invinsa in Brandenburg. Acest lucru a repus in discutie problema subsidiilor pe care se obliga Franta sa le acorde Suediei. Efortul de razboi al Frantei a crescut, iar in 1642 Suedia a obtinut o victorie importanta, armata imperiala a fost decimata. Efortul financiar al Frantei in aceasta ultima parte a razboiului s-a ridicat la aproximativ 20.000.000 de taleri. Din anii 1642 - 1643 au inceput negocierile de pace. Conflictele insa nu sau incheiat acum, luptele continuand; intre 1643 - 1645 au avut loc bataliile intre Suedia si Danemarca, incheiate printr-o pace dezastruoasa pentru Danemarca. Sau mai purtat lupte in Boemia si in Pomerania, pentru ca Suedia vroia sa stapaneasca pe deplin litoralul sudic al Marii Baltice. S-au mai dus lupte intre imperiali si bavarezi, acestia din urma fiind invinsi, iar principele elector isi va pierde demnitatea pe care o avusese inainte. Preliminariile Pacii din Westphalia Dupa cum am mai amintit si in post-ul trecut, din anii 1642 - 1643 au inceput negocierile de pace. Richelieu a murit in 1642, locul sau fiind luat de catre Mazarin. Inca din acest an s-au stabilit doua orase unde urmau sa se desfasoare tratativeele de pace: este vorba de Mnster (catolicii) si Osnabrck (Suedia si imparatul). Ele aveau o populatie de aproximativ 10.000 de oameni fiecare si erau nevoite ca pe timpul desfasurarii tratativelor sa aiba grija de cazarea si masa celor participanti la tratative; si sa stiti ca nu era asa de usor: un imparat sau un trimis al imparatului putea avea adusi cu el zeci sau chiar sute de slujitori. Intre cele doua orase era o distanta de 45 de km. Primii negociatori au ajuns in zona in 1643 si s-a stabilit ca zona va fi demilitarizata. Chiar daca coordonatele s-au stabilit, conflictele au continuat sa aiba loc intre 1643 - 1645. Tratativele de pace propriu-zise au inceput in 1646, desi conflicte locale vor mai fi. La aceste tratative vor participa 176 de ambasadori plenipotentiari, reprezentand 196 de conducatori. La aceste tratative nu au participat Anglia, Rusia si Turcia. Tratativele au fost impartite in trei perioade : 1) 1643 - 1645 (a sosit contele Trauttmannsdorf la negocieri);

2) noiembrie 1645 - iunie 1647 (ministrul Trauttmannsdorf pleaca de la negocieri); 3) iunie 1647 - octombrie 1648. Tratativele au durat mult deoarece Mazarin si Franta cereau din ce in ce mai mult, iar imparatul facea concesii doar in perioada cand armata acestuia subrezea. Franta cauta sa obtina o pace general-europeana care sa cuprinda si Spania. Spania a incheiat pace separata cu Olanda. Franta a cautat sa intareasca autonomia principilor germani, cautand sa diminueze forta imparatului. Intarzierile au fost generate de cerintele mari ale Suediei care dorea, pe langa Pomerania, si alte teritorii pe care le ravnea si principele de Brandenburg. Suedia dorea si o despagubire de razboi de 30.000.000 de traleri (lucru destul de absurd, pentru ca era o suma destul de mare; va primi pana la urma doar 5.000.000 de taleri). La congres delegatii s-au impartit in functie de confesiune, dar nici in interiorul confesiunilor nu exista deplina coeziune. La negocieri a participat si Transilvania in tabara protestanta, urmarindlargirea granitelor Transilvaniei (dorea Partium). Sfarsitul negocierilor au fost grabite de izbucnirea frondei in Franta, determinand pe Mazarin sa grabeasca pacea. Cam acestea au fost pe scurt preliminariile pacii din Westphalia, care va deveni ca o constitutie pentru statele germane timp de aproape 150 de ani.

Tratatele din Westphalia. Prevederi si consecinte. Importanta in Sistemul de Relaii Internaionale.

Cele doua tratate s-au semnat in octombrie 1648, avand 128 de clauze. Au avut in centru principalele state din Germania si Imperiul Romano-German. Contine atat prevederi de natura religioasa dar si de natura politica, unde negocierile au fost putin mai dure. In materie religioasa, principiul instaurat la Augsburg (1555) a fost pastrat, dar a fost limitat doar la viata publica. Venirea la biserica nu mai era obligatorie. In unele regiuni, in urma intelegerii intre principe si popor, s-a considerat ca religia poporului sa fie diferita de cea a principelui. Religia calvina era recunoscuta, ceea ce a dus la supararea papei. Intre partea catolica si protestanta s-a ajuns la retrocedarea averilor secularizate manastiresti. S-a luat ca punct de pornire anul 1624. Bavaria, unde posesiunile pe care coroana austriaca le primise, au ramas catolice. Si acum am sa dau cateva prevederi mai importante din Pacea Westphalica : 1. s-a reglementat situatia principatelor germane (li se garanteaza autonomia). Vreme de 150 de ani aceste tratate au jucat un rol de Constitutie. S-a pus in discutie cine garanteaza tratatele. Franta trebuia sa contribuie la mentinerea autonomiei statelor princiare germane; 2. principele Maximilian al Bavariei si-a pastrat titlul de principe (titlu pierdut in lupta cu imparatul din 1645) si a primit Palatinatul Superior; 3. s-a creat al VIII - lea titlu de principe elector pentru Carl Ludwig, fiul lui Frederic al V - lea; 4. cel mai puternic, din punct de vedere teritorial, va fi principele de Brandenburg, care a primit Pomerania Orientala. Brandenburg-ul avea dubla suzeranitate (Imperiului si Poloniei); 5. in cazul Suediei, aceasta a primit Pomerania Occidentala si o despagubire de 5.000.000 de taleri. A capatat si dreptul de control asupra gurilor de varsarea raurilor care se varsa in Marea Baltica;

6. Franta a incercat sa scoata din jocul politic international Spania. 7. Imperiul Romano-German nu a iesit complet distrus, dar a avut dificultati
in conducere. Imperiul s-a concentrat pe partea rasariteana a Imperiului;

8. prin tratate, pentru prima data Cantoanele Elvetiene si-au pastrat

autonomia; 9. Franta, nemultumita de tratate, a continuat razboiul cu Spania, incheiat prin pacea de la Pirinei (1659); 10. in urma tratatului din Westphalia, cursul Rinului se va internationaliza.

De la 1648, Europa a consuderat tratatele westphalice ca o Constitutie a Imperiului, ca o garantie in contra izbucnirii razboaielor religioase. In regulile diplomatice din a II - a jumatate a sec. XVII - XVIII, tratatele au fost considerate intangibile. Tratatele din Westphalia au creat o zona de stabilitate in Europa, iar extrema fragmentara a fost considerata ca o garante a pastrarii institutiilor vechi. Tratatele au stabilit un echilibru intre imparat si principii germani. Ferdinand al III -lea a obtinut alegera fiului sau ca succesor la tron, dar nu a reusit sa impuna un sistem de taxe unic in Imperiu, nu a reusit sa limiteze drepturile oraselor libere. Aplicarea tratatelor nu a fost un lucru usor, principalul garant al pacii (Franta) nu a reusit sa intervina intotdeauna pentru apararea tratatelor. In domeniul religios, intre cele doua parti s-a realizat un armistitiu, in partea de Sud a Imperiului fiind incurajata recucerirea catolica. In domeniul religios principalii garanti au fost : Franta pentru partea catolica, si Suedia pentru protestanti, calvini. Interesul naional justific anumite idei ale statului n relaia cu mediul extern. Principiul echilibrului de putere: se ncearc s se evite apariia oricrui hegemon n acest sistem de relaii internaionale, proces prin care nici un stat sau grup de state s ajung s domine acest sistem de relaii internaionale mai multe accepiuni e folosit: echilibrul de putere este o politic de putere, o ncercare deliberat a unui stat de a preveni apariia unui hegemon n interiorul acestui sistem (ex. Politica extern a Angliei n sec. XVI XIX). Echilibrul de putere este un sistem de politic internaional, model de interaciune n relaiile dintre state n ideea de a limita sau nltura apariia unui hegemon. Chestiuni legate de echilibrul de putere au existat nc din antichitate (ex. China antic, Tucidide) Printele acestui concept n varianta sa modern este Guicciardini (istoric italian) l-a folosit ntr-un cadru restrns. Republica Veneian i-a orientat politica extern urmrind acest principiu al echilibrului de putere. La nceputul sec. XX apar o serie ntreag de noi actori ai scenei sistemului de relaii internaionale, precum i actori din afara spaiului european (ex. SUA, Japonia)- principiul securitii colective nlocuiete principiul echilibrului de putere (acesta fiind definitiv abandonat dup al doilea Rzboi Mondial). Echilibrul de putere: Hedley Bull consider c acest principiu a avut trei funcii pozitive: a mpiedicat ca sistemul s fie transformat prin cuceriri ntr-un imperiu universal a permis crearea unor echilibre regionale/locale de putere care la rndul lor au permis protejarea independenei unor state mai mici a permis crearea unor instituii de care a ajuns s depind ordinea internaional, cum ar fi: diplomaia, dreptul internaional.

Steven Ross maniera n care se creeaz alianele mpotriva Franei (scopurile acestor aliane, de ce anume dispar acestea). Sistemul de relaii internaionale ajunge s fie dominat de Frana, care se afirm ca lider n Congresul de la Munster . Trsturi: nu exist nici un lider siuficient de puternic pentru a ncerca realizarea unei hegemonii. Se instituie o nou situaie din punct de vedere diplomatic, dar i strategic: obiectivele pe care le vor urmri statele n aceast perioad din punct de vedere diplomatic vor fi mult mai limitate monarhii nu mai ncearc s se distrug reciproc. ncearc s se ntreasc prin distrugerea puterilor adversarilor. Relaiile internaionale sunt marcate de suspiciune i ostilitate. exist o alt ordine fa de cea existent anterior, puterile europene sunt mult limitate din punct de vedere militar: clasa ranilor sau clasa burghezilor n ascensiune; nici un monarh nu dispune de armat de anvergur(nagzyszamu); nivelul de dotare al armatei e precar asistm de acum ncolo la rzboaie de coaliie pentru a realiza anumite obiective. stratificarea statelor n interiorul acestui sistem n funcie de suprafa populaie, resursele de care dispun Frana, Anglia, Olanda, Suedia, Spania,Danemarca, n interiorul spaiului german: Bavaria, Saxonia, Prusia, Brandenburg. state care dispar: Ungaria, Regatul celor 2 Sicilii, Scoia.

Anexe:

Bibliografie:
1. Ion urcanu Istoria Relaiilor Internaionale, Chiinau 1998, pag.48 -53. 2. http://www.scribd.com/doc/453622/Razboiul-de-30-de-ani 3. http://www.scribd.com/doc/53336381/Pacea-westfalica-2 4. http://www.scribd.com/doc/39112661/Anexe-La-Razboiul-de-30-de-Ani