Sunteți pe pagina 1din 13

Mica Intelegere si Intelegerea Balcanica Intemeierea Micii Intelegeri este strans legata de lupta celor trei popoare care

si-au desavarsit in anul 1919 unitatea nationala (Iugoslavia si Romania) si statul national (Cehoslvacia) Intr-un moment dificil pe plan international, in care Marile Puteri din Antanta faceau presiuni asupra statelor mici, cele trei state au hotarat sa se uneasca pentru a impune respectarea tratatelor de pace. Lucrurile au fost grabite de proiectul francez de realizare a unei confederatii danubiene, dar si a incercarilor de restaurare intreprinse de Carol de Habsburg. Avand ca scop principiul egalitatii si respectarii sistemului de tratate de la Versailles, Mica Intelegere a devenit si o colaboratoare a Societatii Natiunilor, recent infiintata. Pe durata existentei sale a incercat sa ajute la mentinerea echilibrului in Europa Centrala si atragerea Poloniei in organizatie. Pe plan economic s-a incercat atragerea Austriei si Ungariei. Criza economica, dar si politica de revizuire a tratatelor dusa de statele fasciste a impus Micii Intelegeri sa recurga la masuri menite sa mentina statu-quo-ul teritorial al celor trei state. Planul Germaniei de realizare a uniunii vamale cu Austria, dar si planul Tardieu au reprezentat motive de ingrijorare pentru mica organizatie. In anul 1933, cand in Germania s-a instalat nazismul, iar actiunile revizioniste au crescut, Mica Intelegere a fost supusa unei noi organizari, in cadrul careia s-a semnat un pact cu program comun, ce avea ca obiectiv consolidarea rezistentei in fata hitlerismului si revizionismului horthyst. In perioada anilor 1933-1936, Mica Intelegere s-a integrat foarte bine in planul de securitate colectiva promovata de URSS si de Franta, determinand o apropiere de marea putere din Est. Pana la desfiintare, Mica Intelegere a luptat impreuna cu Intelegerea Balcanica pentru mentinerea pacii, respectarea noilor frontiere, decise la Versailles, si a egalitatilor si drepturilor tuturor statelor indiferent de marime, precum si pentru Societatea Natiunilor care era permanent atacata de statele fasciste. Greutatile in lupta lor s-a vazut in momentul in care Marea Britanie si Franta au trecut la o politica de concesii fata de Germania si Italia, sperand astfel sa evite un nou conflict de mare amploare. Probleme s-au creat si in interiorul organizatiei dupa ce Iugoslavia incalcase pactul, semnand tratat cu Italia si Bulgaria.

Cel care a pus sfarsit acestei organizatii a fost acordul de la Munchen, care parafa impartirea Cehoslovaciei. Prin semnarea tratatului de la Trianon se recunosteau oficial toate actele nationale savarsite in anii 1918-1919. Primei probleme careia Mica Intelegere, i-a raspuns negativ a fost proiectul danubian francez care cuprindea Austria, Ungaria si cele trei state, si avea ca scop oprirea Germaniei de a inainta spre Mediterana. Grija celor trei state a fost de ordin economic, dar si teritorial, mai ales ca proiectul avantaja oarecum Ungaria. Mai mult s-a incheiat intre Iugoslavia si Cehoslovacia un acord defensiv, constituind primul tratat de alcatuire a Micii Intelegeri (14 aug. 1920). In vizita sa la Bucuresti, reprezentantul Cehoslovaciei, Benes a afirmat dorinta ca si Romania sa adere la intelegere, lucru acceptat, dar cu dorinta de extindere la Polonia si Grecia. Realizarea acestei organizatii, a fost bine primita in Franta si Marea Britanie, desi ultima avea rezerve fata de Polonia. In anul 1921 cele trei state au ajuns la o noua formula de realizare a Micii Intelegeri in 5 state prin 5 etape: prima etapa avea sa fie cea romano-polona. Toate tratativele s-au desfasurat sub observatia Cehoslovaciei si Frantei. La inceputul lunii martie 1921, se semnau intre cele doua state conventiile militara si defensiva. A II-a etapa a fost intre Romania si Cehoslovacia, care spera sa-si rezolve probleme cu Polonia prin intermediul Romaniei. Alianta dintre cele doua state s-a incheiat la Bucuresti, iar acordul economic la Praga la 22 aprilie 1921. Negocierile dintre Iugoslavia si Romania au fost ceva mai lente, datorate unor litigii din timpul Conferintei de Pace de la Paris. In iunie 1921 avea sa semneze conventia de alianta intre cele 2 state. Pentru statul roman, acest tratat reprezenatase in fapt ultima etapa a inchegarii Micii Intelegeri. Asa cum era de asteptat, toate aceste evenimente au fost primite cu ostilitate in statele revizioniste, mai ales in Germania. In cadrul Micii Intelegeri, prioritate s-a acordat relatiilor cu Polonia. La 6 noiembrie se incheia intre Cehoslovacia si Polonia o conventie defensiva, pentru ca in 1922, relatiile sa fie si mai apropiate. Relatiile romano-polone s-au imbunatatit, semnandu-se o noua conventie militara. Un alt moment dificil a fost semnarea tratatelor de la Locarno, in urma carora Italiei ii crescuse prestigiul in Europa Centrala, care ca si Germania, incerca sa dezbine Mica Intelegere,

inlaturand Franta din zona. Primul pas a fost incercarea de izolare a Iugoslaviei, care ajutata in continuare de Franta. Intre 13-15 mai 1927, a avut loc Conferinta de la Iachimov, convocata de statele Micii Intelegeri. Avand in vedere intentiile Italiei, s-a incercat apropierea Ungariei de blocul antirevizionist. S-a mai hotarat consolidarea relatiilor dintre cele trei state in domeniul economic. Anii 1929-1933, au reprezentat atat criza economica cat si o ingrijorare, mai ales ca Germania reluase planul de dominare a Mitteleuropa. Pentru a contracara planul de uniune vamala austro-german, Mica Intelegere a propus Ungariei si Austriei o apropiere, sperand ca va reusi sa le indeparteze de Germania. La 20 februarie 1929 s-au pus in discutie atat probleme de ordin economic cat si problema reorganizarii Europei Centrale pentru a se evita Anschluss-ul. Mica Intelegere a fost nemultumita de planul anglo-francez de refacere a unitatii economice a Imperiului Habsburgic. Pe de alta parte, Italia a inceput prin intermediul Poloniei sa apropie Romania de Ungaria, cu scopul de a rupe relatiile primei cu Mica Intelegere. La 21 mai 1929 s-a semnat la Belgrad un act de conciliere, arbitraj si de reglementare judiciara, menit sa consolideze Mica Intelegere. Pericolul revizionist a determinat cele trei state sa semneze la 11 mai 1931 o noua conventie militara, mult mai bine elaborata si cu planuri de masuri de colaborare economica. Marea Britanie a propus Germaniei un proiect de uniune vamala intre statele danubiene, fara participarea sa, insa planul nu a functionat. Planul francez al lui Tardieu avea ca scop oprirea expansiunii germane, insa favoriza influenta Frantei in statele din Europa Centrala. A fost prezentat sub o forma economica si includea Mica Intelegere plus Austria si Ungaria. Urmau sa se ancheie acorduri care garanta egalitatea intre statele semnatare. In mai 1932 (sesiunea de la Belgrad) Mica Intelegere a sustinut planul francez, dar cu rezerve, dar Austria si Ungaria l-au respins. In cele din urma s-a renuntat la el, din cauza divergentelor angol-franceze. In cadrul Conferintei de la Londra, Germania se oferise sa ajute financiar Austria, Ungaria, Iugoslavia si Romania, insa nementionarea si a Cehoslovaciei a produs ingrijorare. Mica Intelegere si-a exprimat pozitia si fata de cererea Germaniei de a avea drepturi de inarmare. Faptul ca Anglia si Franta dadusera curs acestei cereri, a determinat Mica Intelegere sa recurga la masuri de consolidare, mai ales ca si planul de organizare a Europei Centrale in dauna Micii Intelegeri, propus de Italia, se conturase inca din 1932.

Scurt istoric al reorganzarii Micii Intelegeri: La 21 mai 1929 s-a semnat la Belgrad protocoale de prelungire a aliantei celor 3 state, iar un an mai tarziu, la Strbske Plesso, s-a semnat un acord complementar la tratatele de amicitie, dar care nu a mai fost pus in aplicare din cauza evenimentelor ulterioare. In decembrie 1932, Mica Intelegere se reunea la Belgrad, pe fondul agravarii situatiei pe plan international, cu scopul reorganizarii statutului blocului antirevizionist. S-a decis crearea unui Consiliu pentru interese comune (reunit de 3-4 ori pe an) si a unui secretariat cu sediul la Geneva. Benes a mai propus schimbarea numelui in "Liga pentru Europa Centrala" si sa fie deschisa relatiilor cu alte state, mai ales cu Polonia. Intre 15-16 februarie 1933, au avut loc la Geneva, discutiile privind schimbarea Micii Intelegeri, intr-un organism international unificat "deschis eventual si altor state". Totodata se mai crea si un Consiliu economic. Pactul prevedea o unificare a politicii lor generale, si nu se luau masuri decat cu acordul celorlalte parti. Se mai stabilea principiul egalitatii absolute intre cele 3 state, care reinnoiau actele pe termen nelimitat. S-a realizat si un plan economic, care prevedea in cele mai importante domenii (agricol, industrial, militar) sa se practice tarife preferentiale, unificarea tarifelor la caile ferate etc. In fond se avea in vedere o mai buna legatura pe plan economic intre cele 3 state. Ostilitatea Germaniei si Italiei a fost rapida, ultima considerand ca noul statut are un caracter antiitalian. Ca raspuns, Mussolini a elaborat un plan de reorganizare a Europei ce includea 4 state. In fapt dorea impartirea in 4 sfere de influente a Europei, si implicit departarea Frantei de Mica Intelegere. La 18 martie 1933, Italia prezenta planul Angliei, care era convinsa ca la baza sta principiul pacii. In schimb Franta l-a considerat un plan de 3 la 1, indreptat impotriva ei si a inceput sa dea inapoi, nelinistind Germania si Italia. La 30 mai 1933, a avut loc prima sedinta a Consiliului Micii Intelegeri, care a dezbatut tocmai acest pact, exprimandu-si nemultumirea si ingrijorarea, fiind sustinuta si de URSS. La 7 iunie era parafat pactul la Roma, dar clauza antirevizionista a nemultumit statele fasciste, care lau considerat imediat nul. La 26 iunie 1934, Germania a semnat cu Polonia un act de neagresiune, fortand departarea de Franta.

La 6 febr. 1933, la Conferinta dezarmarii de la Geneva, Litvinov (reprez. URSS-ului) a expus "defintia agresorului", care arata trasaturile unui stat agresor. Intre 3-4 iulie, la Londra s-au semnat conventii pentru definirea agresorului intre URSS, Mica Intelegere si alte state. Agravarea situatiei pe plan european prin iesirea Germaniei din Societatea Natiunilor, a determinat o noua reunire a Micii Intelegeri. Titulescu afirmase din nou ca Mica Intelegere militeaza pentru o pace demna, aratand vointa de pace a acestei organizatiei. La Zagreb s-au luat decizii cu privire la crearea pactului balcanic, iar la Geneva s-a hotarat reluarea relatiilor oficiale cu URSS. La pactul oriental si-au mai dat acordul de participare si tarile baltice si cele din Intelegerea Balcanica. Pe fondul intensificarii politicii fasciste dusa de Italia si Germania, a avut loc atentatul de la Marsilia, unde au fost asasinati Louis Barthou si regele Alexandru I, reprezentantii Frantei si respectiv Iugoslaviei. Ca urmare, Iugoslavia a dat vina pe Ungaria horthysta, cerand sanctionarea ei la Societatea Natiunilor. Important pentru Mica Intelegere au fost atitudinile Angliei si Frantei. Laval, urmasul lui Barthou, dorea izolarea Germaniei cu sprijin italian. De aceea, Italia nici nu fusese mentionata la Societatea Natiunilor, in urma atentatului. Discutiile dintre Laval si Mussolini au dus la semnarea acordurilor de la Roma (7 ian. 1935), care, in opinia Micii Intelegeri nu erau suficiente pentru garantarea pacii. Cele doua blocuri antirevizioniste erau constiente ca o politica buna contra fascistilor se putea duce doar printr-o alianta franco-sovietica. In aprilie 1935, intre Franta, Marea Britanie si Italia s-a realizat frontul de la Stressa, unde s-a acceptat o politica de concesii. Una din masuri vizate era revizuirea tratatelor de la SaintGermain, Neuilly si Trianon, recomandandu-i-se Micii Intelegeri sa ia in calcul cererile Ungariei, Austriei si Bulgariei. La 2 mai 1935 se incheia si pactul franco-sovietic, care dadea un pic de siguranta Micii Intelegeri. Italia se intelesese in acelasi timp cu Franta asupra unui pact danubian la care era invitata si Mica Intelegere, care si-a dat acordul la conferinta de la Bled (22-30 aug. 1935). Proiectul nu a mai avut finalitate pentru ca Italia obtinuse tot ceea ce voia. Cehoslovacia a reluat planul de apropiere a Micii Intelegeri de Austria si Ungaria prin Milan Hozda, care a propus legarea celor 5 state printr-o colaborare economica. Planul a fost privit cu ostilitate in Germania si Italia, chiar daca Hozda a incercat sa scoata in evidenta

caracterul economic al proiectului. Mai mult se realizase o apropiere intre Cehoslovacia si Austria, dar aceasta a dat inapoi de frica Ungariei si a Germaniei. Campania Italiei din Abisinia si atacarea zonei demilitarizata a Rinului de Germania, a produs din nou ingrijorare in cadrul Micii Intelegeri si Intelegerii Balcanice. Amandoua au protestat, insa fara rezultat. Intre 13-14 septembrie 1936 a avut loc o noua conferinta intrunita la Bratislava, unde Cehoslovacia a propus un pact bazat pe asistenta mutuala. Planul nu a fost respins, dar cum Franta si Marea Britanie nu au dat garantii in caz de atac german sau italian, statele Micii Intelegeri au ramas rezervate. Totusi, Italia parea ca luase o atitudine mai buna fata de Mica Intelegere, insa dupa intalnirea lui Ciano cu Hitler, politica sa s-a schimbat complet, considerand ca actiunile Axei, erau mai importante si mai puternice. Nesiguranta in sanul Micii Intelegeri s-a datorat si politicii de dezbinare a organizatiei dusa de Germania, prin relatiile sale cu Iugoslavia si Romania. La 27 ianuarie 1937, semnarea pactului intre Bulgaria si Iugoslavia, sub influenta Italiei a reprezentat primul pas in ruperea Micii Intelegeri. Romania a acceptat pactul doar la insistentele Frantei, sperand ca un astfel de acord sa fie semnat si cu ea si cu Grecia. Doua luni mai tarziu, Iugoslavia incalca din nou pactul Micii Intelegeri semnand un pact cu Italia. La Belgrad, si-a motivat gestul ca fiind necesar, iar celelalte doua state nu au vrut sa rupa relatiile cu Iugoslavia. In legaturile cu Ungaria, acestea au progresat singura care s-a opus concesiilor fata de horthysti a fost Romania. In urmatorul an, situatia a devenit critica, dupa ce Austria fusese invadata de Germania, iar puterile occidentale nu au protestat deloc, ceea ce a dus la cresterea pericolului fata de Cehoslovacia. Incercarile de atragere a Ungariei au esuat, iar Iugoslavia se simtea in siguranta doar cu promisiunile date nemti ca nu ii va fi invadat teritoriul. La sesiunea din mai 1938, (Sinaia), s-a reafirmat solidaritatea celor 3 state hotarandu-se mentinerea tratativelor cu Ungaria. Ultima sesiune a Micii Intelegeri s-a tinut la Bled, unde s-au incheiat acorduri rom-iugoslmaghiare, dar care aveau sa intre in vigoare abia dupa semnarea acordului dintre Cehoslovacia si Ungaria. In fata dezmembrarii Cehoslovaciei, doar Romania si-a sustinut aliata, insa a fost sfatuita sa isi vada de propriile interese. Polonia a fost amenintata cu ruperea pactului de neagresiune cu URSS, daca se amesteca in impartirea Cehoslovaciei.

Sfarsitul Micii Intelegeri a venit imediat dupa semnarea acordului de la Munchen, unde Franta si Anglia au acceptat sa faca noi concesii Germaniei, de aceasta data pe seama Cehoslovaciei.

Intelegerea Balcanica In Balcani s-a pus in discutie realizarea unui pact regional abia in perioada crizei economice, dar odata cu reluarea planului Germaniei de dominare a Europei Centrale. Convocarea primei conferinte balcanice a insemnat un prim pas spre acest act. La 5 octombrie 1930 se stabilea respectarea principiului egalitatii tuturor statelor si apropierea intre in toate domeniile. Un rezultat pozitiv a fost grabirea tratativelor gr-turce, finalizate cu acordul semnat la Ankara (30 octombrie 1930). A doua conferinta balcanica a avut loc la Istanbul (20-26 octombrie1931). Cu obiective comune, celor 6 state (Albania, Romania, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, Turcia) le era greu sa se apropie politic. A fost cu rezultate bune doar in plan economic. A III-a conferinta a avut loc la Bucuresti, (22-29 octombrie 1932) si a avut ca scop continuarea tratativelor intre state plus incercarea unei intelegeri cu URSS. S-a hotarat crearea a doua comisii ce aveau sa gaseasca cea mai buna formula a pactului balcanic. Pe ordinea de zi au mai incluse si cererile Germaniei la drepturile de inarmare. S-a adoptat pactul balcanic, cu majoritate de voturi, fara Bulgaria. Spre sfarsitul anului 1932, situatia se agravase, mai ales ca Franta fusese presata de englezi sa accepte, noua situatie creata in jurul Germaniei, iar Italia ducea o campanie de presa dura la adresa Iugoslaviei. Atentia Intelegerii Balcanice a fost atrasa si de reorganizarea Micii Intelegeri. In aceste conditii, Romania a inceput sa stranga relatiile cu Turcia inca din vara anului 1933. La 17 oct. 1933, N. Titulescu semna la Ankara cu reprez. Turciei un tratat de amicitie, arbitraj si de conciliatiune. Cele doua state isi luau angajamente cu sprijinul reciproc in caz de atac extern. Asa spera Romania sa se apropie de URSS care era aliata Turciei. Nemultumirile la Berlin si Roma erau evidente, in conditiile in care exista si Mica Intelegere. Pactul romano-turc a atras dupa sine o apropiere intre Mica Intelegere si restul statelor balcanice. La conferinta de la Salonic, s-au vazut progrese clare in realizarea intelgerii intre cele 6 state. S-au demarat negocieri in acel moment si cu Bulgaria pentru intrarea in pactul balcanic. Intre timp, la 25 nov. 1933, se semna tratatul intre Turcia si Iugoslavia care era similar cu cel semnat de Romania. Eforturile Romaniei si Turciei de a atrage Bulgaria au fost mari, in conditiile in care se stia ca relatiile bulgaro-germane nu erau foarte bune.

Dupa sesiunea de la Zagreb a Micii Intelegeri s-a ajuns la o intelegere intre Turcia, Iugoslavia, Romania si Grecia, cu speranta aderarii Bulgariei mai tarziu. La 9 februarie s-a semnat la Atena pactul, care era deschis si altor state balcanice, care viza pacea si statu-quo-ul teritorial. Atat in URSS cat si in Franta si Anglia, acest eveniment a fost primit cu satisfactie. Necesitatea intrunirii celor 6 state nu a mai fost luata in calcul decat de Turcia, Romania si Grecia, care doreau sa discute probleme juridice si economice. De aceea, Conferintele balcanice au disparut de pe scena politica, chiar daca nu au fost desfiintate. Un punct important urmarit de Intelegerea Balcanica a fost relatia cu URSS, a carei intrare in Societatea Natiunilor a sustinut-o de la inceput. La fel ca si Mica Intelegere, Intelegerea Balcanica, a protestat fata de atentatul de la Marsilia cerand sanctionarea vinovatilor. La 19 oct. a luat pozitie si fata de revizionismul tot mai agresiv al statelor fasciste. La 2 nov. 1934 se semna intre Turcia si Grecia o conventie militara. Cu privire la acordul fr-italian privind garantarea independentei Austriei, Intelegerea Balcanica a avut o atitudine pozitiva, dar moderata. O incercare la care a fost supusa soliditatea Intelegerii Balcanice a fost incercarea Bulgariei de a ataca Tracia greceasca. N. Titulescu, reprez. al acestui organism a atras atentia Bulgariei ca in cazul unui atac, acesta ar fi pus in functiune pactul balcanic. Contra Germaniei, Marea Britanie si Franta au vazut in Italia un aliat de nadejde, semnand acordul de la Stressa. Dupa conferinta de la Stressa, cele doua blocuri antirevizioniste s-au intalnit la Geneva (15 aprilie 1935). Comunicatul oficial al intalnirii nu lasa indoiala sau dezamagire, mai ales ca Marile Puteri s-au abtinut in a formula o parere cu privire la revizuirea tratatelor, insa politica de concesii facuta de Franta si Anglia Italiei era tot mai evidenta. Mai mult actiunile lui Mussolini, care aparent nu pareau sa revendice nimic, erau privite cu mare neincredere de statele balcanice. Intre 10-13 mai s-a tinut o noua conferinta la Bucuresti, unde s-a discutat situatia internationala. Pactul balcanic nu s-a realizat decat partial, prin semnarea tratatului fr-sovietic. S-a mai hotarat masuri de mentinere a pacii, pentru intarirea Intelegerii Balcanice si o legatura mai stransa cu Mica Intelegere. Pe de alta parte, Marea Britanie nu sustinea deloc pactul, mai ales ca semnase cu Germania un acord naval, care ii permitea ultimei sa detina controlul in Marea Baltica. Albania, a insistat sa intre in organizatiei, insa presiunile facute de Italia l-au determinat pe regele Zogu sa dea inapoi.

La 29 nov. 1935 s-a semnat o noua conventie militara, care avea in mare parte punctele din pactul semnat in urma cu un an la Atena. Un alt moment de cotitura a fost invadarea Etiopiei de catre Italia, urmata de protestul Intelegerii Balcanice la Societatea Natiunilor. Situatia era si mai grea in conditiile in care puterile occidentale au ales sa faca in continuare concesii Italiei. O alta invazie avea sa se petreaca la 8 martie 1936, cand Germania intra in zona demilitarizata a Rinului. Cele doua organisme s-au intrunit la Geneva denuntand actul savarsit de Germania. Mai mult N. Titulescu, delegat de M.I. si I.B. a cerut in cadrul Soc. Natiunilor, ca Germania sa fie sanctionata. Atitudinea nu a fost solidara din partea tuturor statelor balcanice intrucat plana amenintarea Italiei si a Germaniei. Intre 4-6 mai a avut loc la Belgrad o noua sesiune a Consiliului permanent a I.B. unde s-a incercat rezolvarea relatiilor cu Bulgaria si a atitudinii Greciei fata de conventiile militare incheiate la 9 februarie. S-a permis Bulgariei sa se inarmeze, si sa revizuiasca tratatul de la Neuilly, mai ales ca dorea cooptarea a inca unui stat. Planurile de pace propuse atat de Franta cat si de Germania au indreptatit Turcia sa ceara revizuirea tratatului de la Lausanne, care provoca ingrijorare la Bucuresti. In a II-a jumatate a anului 1936, directivele Intelegerii Balcanice nu s-au schimbat, dar unele state au inceput sa aiba probleme interne asa cum este cazul Greciei, unde se instaurase regimul lui Metaxas (acesta dizolvase toate partidele politice), si al Romaniei, unde N.Titulescu fusese inlaturat, ceea ce provocase ingrijorare si pentru Turcia. La 30 oct. 1936, la Geneva Intelegerea Balcanica isi reafirmase politica fata de revizionismul statelor fasciste. La 6 nov. 1936 s-a semnat o conventie militara intre Turcia, Romania si Iugoslavia, pentru ca 4 zile mai tarziu se semneze o noua conventie militara in 4. In plan european, Belgia a rupt alianta cu Franta, care continua sa faca concesii pentru Germania. Bulgaria a dus tratative aparte cu Iugoslavia, astfel ca la 24 ian. 1937, se semna pactul separat dintre cele doua state. Aceste evenimente au fost cuprinse pe agenda de discutii a Consiliului permanent al I.B. intrunit la Atena (15-18 febr. 1937). Semnarea tratatului bulgaroiugoslav a nemultumit statele balcanice, deoarece nu fusesera consultate. Cu toate aceste probleme organizatia nu si-a incetat activitatea. La 25 martie, Iugoslavia incalca din nou pactul balcanic semnand cu Italia un tratat, care a afectat foarte mult cele doua organizatii, in special Mica Intelegere.

10

In februarie 1938, cand amenintarea anexarii Austriei era tot mai mare, I.B. s-a intrunit din nou la Ankara (25-27 febr.), pentru a discuta de statutul minoritatilor, care se afla in atentia Societatii Natiunilor. Tot acum s-au reluat si discutiile cu privire la Bulgaria, care desi isi ameliorase problemele cu Grecia continua sa aiba relatii si cu Germania. In legatura cu Italia, I.B. luase aminte la actele din Etiopia, insa mai spera ca Italia va fi ceea care va contracara actiunile nazistilor. Anschluss-ul a avut efecte negative in Europa Centrala, evidentiind incapacitatea Angliei si Frantei de a se impune, iar Germania isi intensifica mereu masurile de dezbinare a celor doua blocuri. Pe fondul acestor probleme, tratativele cu Bulgaria au fost grabite, iar la 31 iulie 1938, la Salonic s-a semnat pactul de neagresiune si colaborare dintre I.B. si Bulgaria. Acordul de la Munchen a dus la disparitia de pe scena politica a Micii Intelegeri, toata lupta fiind preluata de I.B. Tot dupa acest eveniment Franta si Marea Britanie, au inteles ca trebuiau sa ia masuri dure pentru oprirea Germaniei, insa desi apreciau eforturile Romaniei in acest sens, ele au preferat sa ramana rezervate pentru a nu supara Germania. Italia dorea dominatia in Balcani, asa ca a inceput discutiile cu Romania si Iugoslavia cu scopul de a le atrage spre Axa, urmate apoi de Turcia si Grecia. Pozitia I.B. prin Turcia a fost destul de clara afirmand ca singura optiune de oprire a agresorilor era o colaborare cat mai stransa intre statele mici. Un succes mare a avut-o conferinta maritima de la Pireu (ian.1939) Relatiile stranse s-au vazut dupa ce Romania a intensificat legaturile cu Iugoslavia, si desi vizita lui Ciano, provocase indoiala, Iugoslavia garantase ca nu va adera la pactul anticomitern. La 20 febr. 1939, a avut loc o noua sesiune a Consiliului permanent la Bucuresti, in cadrul careia s-a prelungit inca pe 7 ani pactul balcanic, fapt ce a fost apreciat de Franta, Anglia si URSS. In schimb presa nazista a criticat toate actiunile I.B. Intre timp, Romania a demarat discutiile si cu Polonia, insa acestea nu au ajuns la niciun final, deoarece Polonia privise cu incredere garantiile date de Germania, care anexase deja Boemia si Moravia. Problemele in Europa au sporit si din cauza Ucrainei subcarpatice care se proclamase stat independent, fapt ce ameninta grav integritatea teritoriala a Romaniei, in caz de Ungaria ar fi anexat statul, fiind sustinuta si de Italia si Germania. Asupra Romaniei, nazistii au inceput sa faca presiuni pentru incheierea unui acord economic, ce era dezavantajos. Situatia Romaniei a fost analizata la Londra, unde puterile occidentale au considerat ca Romania trebuia aparata. La 23 martie 1939, Romania semna tratatul economic cu Germania, care desi era

11

asupritor, spera astfel sa mai castige timp. Sprijinul Romaniei a venit doar din partea Turciei si Greciei, care au protestat fata de acest tratat. Nu la fel a facut si Iugoslavia care considera ca era mai bine ca Romania sa mentina relatii bune cu Germania. Romania si Turcia au inceput sa se apropie de Franta si Anglia, semnandu-se acorduri. In perioada iulie-august statele balcanice continuau sa ia masuri de precautie. Turcia a incercat incheierea unui tratat de asistenta mutuala cu URSS, iar Romania a incercat un tratat de neagresiune cu Ungaria, insa ambele propuneri au fost respinse, influentate de impasul negocierilor anglo-fr-sovietice. La 1 septembrie se declansa cel de-al doilea razboi mondial, deschis de Germania printrun atac fulger contra Poloniei. Romania a luat initiativa crearii unei neutralitati in Balcani si in Europa Centrala contra Germaniei. Blocul neutrilor a fost bine privit de Franta si Anglia, mai ales ca Italia nu intrase inca in razboi. La 19 oct. 1939, Turcia semna cu Anglia si Franta un tratat, ce arata clar interesul puterilor occidentale fata de I.B. Delimitandu-se clar obiectivele, s-au discutat apoi despre pacte de neagresiune, colaborare economica si alte decizii de interes comun. Iugoslavia a primit cu rezerve blocul neutrilor, iar la Atena plana grija ca blocul neutrilor sa nu fie sub egida Italiei. Sfarsitul anului 1939-inceputul anului 1940 - I.B. stia ca pe ajutorul Frantei si Angliei nu se putea conta, iar Romania facuse concesii economice Germaniei, iar cat despre ajutorul Italiei, era la fel de nesigur avand in vedere ca nu actiona fara acordul Germaniei. La 2 febr. 1940 a avut loc o noua sesiune a I.B., in cadrul careia s-au discutat relatiile intre statele balcanice. Bulgaria isi reconfirmase neutralitatea in caz de un atac in zona, si mai mult si-a intensificat legaturile cu Romania. Situatia s-a schimbat brusc cand Italia, in urma discutiilor avute cu Germania si-a schimbat atitudinea fata de I.B., hotarand sa elimine si influenta statelor occidentale. De asemenea s-au mai incheiat acorduri comerciale rom-iugoslave si rom-grecesti. La 10 aprilie Germania ocupa Danemarca si invada Norvergia, gasind I.B. nepregatita pentru a face fata unui atac militar. O luna mai tarziu erau invadate Olanda si Belgia, iar Franta era direct amenintata, ceea ce facuse ca I.B. sa devina si mai slaba. Intalnirea de la Atena a fost amanata din cauza refuzului Iugoslaviei de a participa. Infrangerea Frantei ulterior si situatia grea a Angliei aratase clar limitele organizatiei, care numai printr-un plan comun putea sa mai amelioreze ceva. Intrarea Italiei in razboi a determinat

12

Turcia sa isi declare neutralitatea nerespectand tratatul incheiat cu Anglia si Franta. Romania pierdea teritoriile Basarabiei si Bucovinei de Nord, nebeneficiind de sprijin din partea I.B. Dupa capitularea Frantei si Angliei, I.B. a incercat sa se apropie din nou de URSS. La 3 iulie, Romania renunta la aliantele anglo-franceze si iesea din Societatea Natiunilor, in speranta unui sprijin din partea Germaniei in cazul Transilvaniei. Dupa pierderile teritoriale ale Romaniei, sfarsitul I.B. era tot mai aproape, mai ales ca Ion Antonescu transformase in legatii ambasadele de la Ankara, Belgrad si Atena. Turcia a considerat ca I.B. putea sa functioneze si fara Romania. La 13 oct. 1940, Romania denunta oficial pactul balcanic, iar la 30 octombrie Italia a atacat Grecia. Faptul ca aceasta organizatie a fost incapabila sa faca fata atacurilor naziste, dovedeste ca politica antirevizionista nu a fost spijinita material eficient. Tratatele militare semnate nu au corespuns cu caracterul razboiului, nefiind sustinuta printr-o politica militara adecvata. Mai mult decat atat a lipsit si baza sociala, deoarece cele 2 organizatii au fost sustinute doar de burghezie.

13