Sunteți pe pagina 1din 2

Printre mijloacele preconizate de cercurile politice si militare din Romania

menite sa asigure si sa apere independenta nationala si integritatea teritoriala a


statului, un loc important l- au ocupat aliantele politico-militare cu acele tari a
caror politica externa urmarea obiective similare cu cele ale statului roman. Asadar,
aliantele politico-militare realizate de Romania in anii interbelici au vizat
obiectivele legitime de aparare fixate prin politica generala a statului unitar, de
respingere a oricarei agresiuni, de mentinere a statu-quo-ului, a pacii si securitatii
in sud-estul european. Demersurile politico-diplomatice romanesti porneau de la
considerentul ca Romania, in alianta cu alte state mici si mijlocii din Europa, de
orientare antirevizionista, putea juca un rol important in contracararea actiunilor
agresive ale fortelor razboiului.Pe aceste temeiuri, guvernele de la Bucuresti au
actionat in directia incheierii unor tratate politice si militare cu caracter defensiv,
de prietenie si colaborare, menite a conferi un spor de securitate regionala si la
scara continentului european.
Astfel, la 3 martie 1921 au fost semnate Tratatul si Conventia Militara
(reinnoite in 1926 si 1931) cu Polonia prin care partile se angajau sa se sprijine
reciproc in cazul unei agresiuni ne provocate la frontiera de est a teritoriului lor
national.
In cursul anilor 1920-1922 au fost incheiate conventiile politice si militare
bilaterale dintre Romania, Cehoslovacia si Regatul Sarbo-Croato-Sloven
(Iugoslavia), care au consfintit intrarea in viata internationala a unei noi organizatii
politico-militare -; Mica Antanta-, ce-si propunea apararea statu-quo-ului politic si
teritorial, in baza Tratatelor de la Trianon si Neuilly- sur-Seine. Pentru optimizarea
coordonarii actiunilor, la 14 septembrie 1923 era semnata, la Praga, Conventia
Militara a Micii Antante. Aceasta a inclus ca anexa, acordul dintre Romania si
Iugoslavia referitor la obligatia de a se sustine reciproc in cazul unei agresiuni din
partea Bulgariei, cunoscandu-se atitudinea revansarda a conducatorilor de la Sofia.
Cresterea tendintelor revizioniste in regiune avea sa determine statele Micii
Antante sa treaca, din 1929, la elaborarea unor planuri de conlucrare a celor trei
armate, in scopul respingerii eventualelor agresiuni din partea Ungariei si
Bulgariei. La 19 decembrie 1931, s-a ajuns la definitivarea unei noi Conventii
Militare, ce preciza scopul in cazul unui conflict generalizat: scoaterea din cauza a
Ungariei printr-o actiune comuna.
La 9 februarie 1934, ministrii de externe ai Romaniei, Greciei, Iugoslaviei si
Turciei au semnat pactul de constituire a Intelegerii Balcanice, etapa importanta in
politica de coordonare a eforturilor statelor antirevizioniste din Europa de sud-est.
Prin acest act se prevedea garantarea securitatii frontierelor balcanice impotriva
oricarei agresiuni din partea altui stat balcanic nesemnatar.
In 1936 au fost semnate si conventiile militare ale Intelegerii Balcanice; obligatiile
asumate pentru respingerea unei agresiuni a Bulgariei asupra unuia din statele
semnatare.
Relatiile de colaborare politica si militara cu Franta au fost impulsionate
odata cu semnarea Tratatului de Alianta si Amicitie din 10 iunie 1926 .
Documentul avea mai mult caracterul unei asigurari de natura diplomatica, fiind
menit a confirma din partea Parisului Protocolul din 28 octombrie 1920, prin care
se garantase integritatea teritoriala a Romaniei. Aceasta, la randul ei, isi declara
angajamentul permanent de neagresiune fata de Rusia,. Negocierea unei conventii
militare nu se va solda, insa, cu angajamente concrete, in sensul unei asistente
reciproce.
La 16 septembrie 1926, a fost semnat, la Roma, Tratatul de Amicitie si
Colaborare romano-italian, prin care cele doua state -; aliate in ultimul razboi -;
se obligau sa-si acorde sprijin reciproc in vederea apararii frontierelor confirmate
prin tratatele de pace. Ca urmare, insa, a politicii revizioniste promovate de
guvernul lui Mussolini, ca si a apropierii acesteia de celelalte state revizioniste din
Europa, relatiile bilaterale pe plan politic si militar vor cunoaste curand o racire
considerabila, ce va atinge faza critica in anii 1933-1934, atunci cand Roma a
denuntat respectivul tratat
De altfel, desfasurarea evenimentelor politice internationale in anii crizei
economice mondiale (1929-1933), tendintele tot mai vizibile de revizuire a
tratatelor de pace, venirea nazismului la putere in Germania, in ianuarie 1933, vor
determina guvernele Romaniei, Cehoslovaciei si Iugoslaviei sa reorganizeze Mica
Antanta (16 februarie 1933). Noul document preciza angajamentul partilor de a-si
concentra activitatea politica internationala prin intermediul unui Consiliu
Permanent, cu respectarea principiului egalitatii absolute intre ele. Apoi, in
conferintele sefilor Statelor Majore Generale, desfasurate la Bucuresti in martie si,
respectiv, noiembrie 1934, s-a trecut la elaborarea Pactului Militar al Micii
Antante, in care s-au stipulat obligatiile reciproce in conditiile atacarii sau
amenintarii lor simultane sau succesive.
Acestor demersuri politico-militare intreprinse de statul roman in aceasta
perioada li se mai adauga peste 800 de acorduri si intelegeri incheiate cu diferite
tari pe diverse probleme economice, culturale, consulare, stiintifice etc.
De asemenea, Romania a fost membra fondatoare a Societatii Natiunilor si a
apelat la o serie de instrumente multilaterale care garantau securitatea, excluzand
razboiul ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state -; Pactul Briand-
Kellog (1928) si protocolul de la Moscova (1929), conventiile de definire a
agresiunii si a agresorului de la Londra (1933), Pactul Saavedra-Lamasa etc.
Caracterul aliantelor politice si militare romanesti incheiate in anii
interbelici era defensiv, ele urmarind descurajarea, prevenirea si respingerea unor
agresiuni venite din partea unor state revizioniste (U.R.S.S., Ungaria, Bulgaria).