Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler, a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică și Germania

nazistă, semnat la Moscova, la 23 august 1939 de ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov și ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop, în prezența lui Stalin. Scopul declarat al acestui pact era, din punctul de vedere oficial al Germaniei, ca cel de-al Treilea Reich să-și asigure flancul estic în perspectiva iminentei invadări a Poloniei, petrecută, de altfel, cu o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. Pe de altă parte, Uniunea Sovietică voia să câștige timp, să prevină temporar o invazie germană, întrucât Armata Roșie avea prea puțini ofițeri superiori, după executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, în frunte cu mareșalul Tuhacevski, sub pretextul unui complot imaginar. În realitate, ambele țări agresoare voiau să se asigure, cel puțin oficial, că vor avea spatele „acoperit” în procesul expansionist de împărțire în două a ceea ce rămasese neocupat și/sau neîmpărțit din Europa. Cruzimea și cinismul celor doi dictatori, Hitler și Stalin, s-au repercutat timp îndelungat, prelungind cel de-al Doilea Război Mondial cu Războiul Rece și cu scindarea Europei în două prin Cortina de fier între anii 1945-1989. În acești 45 de ani, Europa Occidentală a progresat prin practicarea democrației și a economiei libere în toate țările aflate la vest de Cortina de fier, în timp ce Europa de est, aflată la est de Cortina de fier, a avut parte de regimuri totalitare mai dure sau mai puțin dure, dar toate aservite Kremlinului, și cu economii centralizate, de stat. Momentul semnării este descris de istoricul Paul Johnson astfel: „ Măcelarii Europei, amețiți de băutură, își jucau rolurile, îmbrățișându-se cu tandrețe și clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfățișau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră și înainte de împărțit ceva, și acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesioniști ai acelorași afaceri. ” Cu ocazia semnării tratatului de neagresiune din 1939 dintre Germania și URSS, semnatarii plenipotențiari au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidențiale problema delimitării sferelor de interese în Europa răsăriteană. Convorbirile au dus la următorul rezultat: [modificare]Protocolul adițional secret (nepublicat) În cazul unor expansiuni teritoriale și / sau politice în teritoriile aparținând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atât pentru Germania, cât și a Uniunii Sovietice. În legătură cu aceasta, interesul Lituaniei față de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părți. În cazul unor expansiuni teritoriale și/sau politice în teritoriilor aparținând Poloniei, sferele de interese, atât ale Germaniei, cât și ale Uniunii Sovietice, vor fi delimitate aproximativ pe linia râurilor Narev, Vistula și San. Problema dacă interesul ambelor părți face ca menținerea unui stat polonez independent să fie dorit și modul în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi determinată în mod definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare. În orice caz, ambele guverne vor rezolva această problemă pe calea înțelegerii prietenești între Germania și Rusia (Uniunea Sovietică) .

Referitor la Europa de sud-est, partea sovietică își accentuează interesul pentru Basarabia. Partea germană își declară totalul dezinteres față de acest teritoriu, deci nu are obiecții față de eventuale schimbări de graniță în favoarea Uniunii Sovietice; Acest protocol va fi considerat de ambele părți ca strict secret. Teoria „spațiului vital” și cea a „revoluției mondiale” Semnarea Pactului și aplicarea lui a avut grave repercusiuni asupra lumii. A început Al Doilea Război Mondial, cu un tribut de sânge nemaiîntâlnit în istorie, cu distrugeri irecuperabile ale unor valori universale, cu suferințe inimaginabile, cu pârjolirea unor întinse teritorii din Europa, Asia și Africa, cu desființarea unor state și uciderea în masă a unor populații nevinovate. Hitler și-a dorit războiul pentru obținerea așa-zisului spațiu vital („Lebensraum”), a supremației în Europa și dincolo de hotarele acestui continent. Stalin l-a vrut și el pentru declanșarea utopicei revoluții comuniste mondiale, asemănător acelui spațiu vital german. Deosebirile ideologice n-au constituit un obstacol în calea apropierii celor două regimuri politice, deși anterior încheierii pactului, URSS și Germania nazistă se criticaseră reciproc cu vehemență. Între cei doi dictatori – Stalin și Hitler – a existat o stranie fascinație reciprocă, deși, la nivelul propagandei, regimurile lor s-au criticat cu înverșunare. Dacă însă regimul lui Hitler se manifesta direct față de obiectivele sale, Stalin avea asociată Internaționala a III-a Comunistă. Internaționala, deși obedientă față de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și de guvernul de la Kremlin, era portița prin care încerca să-și ascundă reala sa politică externă. Stalin afirma mereu că politica guvernului este una și cea a Internaționalei este alta, când, în realitate, între cele două organisme nu era nici o deosebire privind intenția declanșării revoluției comuniste mondiale. Regimurile instaurate în Rusia sovietică și în Germania național-socialistă erau, în general, antidemocratice, dictatoriale și totodată erau în particular, ostile regimurilor democratice din Occident. O motivație a apropierii dintre cele două regimuri totalitare este însuși Tratatul de pace de la Versailles, atât Germania fascistă, cât și Rusia sovietică considerându-se victime ale tratatului. Documentele existente atestă că, în anii 1934–1936, Stalin sprijinea ideea unei apropieri și chiar a realizării unui acord cu Hitler. O cale pentru netezirea relațiilor bilaterale mai strânse a fost oferită de existența ca stat a Poloniei. Polonia renăscuse, în urma primului război mondial, după mai bine de 100 de ani de ocupație ruso-austro-germană. Din punct de vedere geografic, Polonia devenise stat tampon între Rusia și Germania. Inițiatorul unei apropieri germanosovietice a fost ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop. Propunerile lui, acceptate de Hitler, au avut ecou la Moscova. Ca urmare, puterile occidentale au fost criticate aspru și etichetate drept „instigatoare la și profitoare de război”. Apropierea sovieto-germană din 1939 era urmarea unei conjuncturi favorabile statelor totalitare. Pentru Stalin, orientarea spre Hitler nu a fost determinată de doctrină, ci de considerente de circumstanță. Stalin se vedea în postura de realizator al vechiului Imperiu Rus, fapt care i-a umplut toată viața. Duplicitatea a fost caracteristica dominantă a tratativelor sovieto-germane; sovieticii tratau și cu Franța și Anglia – o măsură de prevedere pentru a evita

S. dacă acest pact nu ar fi existat. în 1945.S.S.R. cealaltă Importantă Părte Contractantă trebuie să se abţină de la oricare forme de ajutor pentru această a treia Putere. şi orice atac una asupra celeilalte. prin crearea comisiilor de arbitraj. Articolul IV. Guvernele celor două Importante Părţi Contractante trebuie pe viitor să menţină contactul reciproc în scopul consultării pentru schimbul de informaţii pe subiecte ce afectează interesele lor comune. Articolul V. dacă este necesar. care a propus la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. atât individual cât şi în alianţă cu alte Puteri.[necesită citare] Conţinutul pactului Ribbentrop-Molotov (Ribbentrop-Stalin) Guvernul Reih-ului German şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (nota redacţiei: U. au elaborat prezentul Acord: Articolul I. vestul urmând a se afla sub influența Statelor Unite ale Americii.. care direct sau indirect ţintesc cealaltă parte.S. ambele părţi vor aplana aceste dispute sau conflicte exclusiv în cadrul unor schimburi de opinii prieteneşti sau. Urmări Consecințele Pactului Molotov-Ribbentrop (sau Ribbentrop-Molotov) au fost practic continuate de Pactul Churchill-Roosevelt-Stalin. diplomația nazistă tatona constant posibilitatea unei înțelegeri separate cu Marea Britanie și o reușită ar fi contracarat eșecul lui Ribbentrop la Moscova. .S. Ambele Importante Părţi Contractante se obligă reciproc a evita orice forme de violenţă.R.R. orice acţiune violentă. Articolul II. Articolul III.S. şi pornind de la Acordul de Neutralitate semnat în Aprilie 1926 între Germania şi U. În cazul apariţiei disputelor sau conflictelor între Importantele Părţi Contractante asupra subiectelor de un fel sau altul. acestea vor participa în orice grupări de Puteri.. iar estul sub influența a Uniunii Sovietice. În cazul în care una dintre cele două Importante Părţi Contractante devine parte beligerantă cu o a treia Putere.izolarea în fața unei eventuale agresiuni germane. o nouă reîmpărțire a sferelor de influență în Europa. Adesea se susține că. Pe de altă parte.). cel de-al doilea război ar fi fost terminat mult mai curând sau poate chiar nici nu ar fi avut loc. În cazul în care disputele şi conflictele între Importantele Părţi Contractante vor creşte. orientate spre îmbunătăţirea păcii dintre Germania şi U.

În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Poloniei. hotarul de nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor de influenţă ale Germaniei şi U. versiunea în germană Articolul referitor la Basarabia din Protocolul Aadiţional Secret al Pactului RibbentropMolotov.R. cu condiţia că. consecinţă a Pactului Ribbentrop Molotov (Ribbentrop-Stalin) Articolul III. Modificările hotarelor 1938-1948. Harta Poloniei semnată de Stalin şi Ribbentrop. Protocolul Aadiţional Secret al Pactului Ribbentrop-Molotov. Vistula şi San. În această privinţă interesul pentru Lituania în regiunea Vilna este recunoscut de ambele părţi.R. . Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune.S. ziarul satiric "Mucha". În orice caz. Polonia Articolul II. vor fi limitate conform liniei râurilor Narev. Lituania). versiunea în rusă Protocolul Adiţional Secret Articolul I. Ratificarea va fi făcuta la Berlin. Acordul va intra în viguare din momentul semnării.S. Estonia.Articolul VI. Letonia. Prezentul acord este elaborat petru o perioadă de zece ani. sferele de influenţă ale Germaniei şi ale U. Privitor la Sud-estul Europei.S. 8 septembrie 1939. Rezentul Acord va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. care specifică hotarul Sovieto-German în umra invaziei comune Germano-Poloneze asupra Poloniei "Tributul Prusac la Moscova". "Continuarea Pactului Ribbentrop-Molotov" din 28 septembrie 1939. ulterior una din Importantele Părţi Contractante nu-l va denunţa cu un an înainte de expirarea perioadei de valabilitate. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Statelor Baltice (Finlanda. Harta Europei de Est. Varşovia. atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. (Nota redacţiei: Secţia de mai jos nu a fost făcută publică în momentul în care cea de asupa a fost anunţată). Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea statului independent Polon şi cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul viitoarelor discuţii politice. validitatea prezentului Acord automat se prelungeşte cu încă cinci ani. Articolul VII. ambele Guverne vor rezolva această întrebare printr-un acord prietenesc.S.

Totodată. niciuna dintre semnatare nu putea fi parte a unei alianţe ce era „îndreptată în mod direct sau indirect împotriva celeilalte“.Molotov a deschis calea celui de-al Doilea Război Mondial. Moscova. semnat la 23 august 1939. V. în urmă cu 70 de ani. Un alt punct important era acela că. ecouri după 70 de ani VIDEO 23 august. după cum avea să noteze Carol al II-lea în jurnalul său.R. îşi strângeau mâinile deasupra unei Europe pentru care vestea a căzut ca o „lovitură de măciucă“. Pactul Ribbentrop . Informaţii false . o sărbătoare cu semnificaţie incertă 23 August ’44. Semnarea tratatului la sfârşitul lunii august a fost o surpriză imensă pentru guvernele occidentale. Ribbentrop Plenipotenţiarul Guvernului U. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret. v. însă în realitate un pact între Hitler şi Stalin. produce şi acum scântei în relaţia dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă. care prevedea posibilitatea ca respectivele regimuri să se consulte în cazul în care apăreau disensiuni şi să nu se recurgă la forţă militară.. documentul a fost. Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov conduceau la acel moment diplomaţia celor două state. 23 August 1939. Molotov În urmă cu şapte decenii. Mai citeşte : Pactul Ribbentrop-Molotov. dacă una dintre cele două părţi semnatare era în război cu o a treia parte. Documentul pus la cale de Adolf Hitler şi Iosif Stalin. cealaltă trebuia să-şi proclame neutralitatea. a căror existenţă se justifica prin înfrângerea celuilalt.Articolul IV.S. Întregul sistem de alianţe la nivel european şi mondial pleca de la premisa că cele două regimuri totalitare nu ar putea fi niciodată aliate. ziua răpită de comunişti Să ne amintim de 23 august 1944 ! Pactul de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică. Rămas în istorie sub denumirea de Pactul Ribbentrop – Molotov. Pentru Guvernul Reih-ului German. în iunie 1940. Până la 23 august 1939. când sovieticii au revendicat Basarabia.S. Două regimuri totalitare. propaganda de uz intern din cele două ţări arăta că cealaltă parte reprezintă principalul duşman care pune în discuţie existenţa statului. Actul semnat de cele două state era unul clasic de neagresiune. reprezintă poate cea mai mare „surpriză“ geo-politică din istoria modernă.

Negocierile politice au început abia la începutul lunii august. în timpul cărora au avut loc genocide. „În fiecare an trebuie să comemorăm acest . Între Carol al II-lea şi Adolf Hitler exista o antipatie vizibilă. cu toţi duşmanii Reichului. Decizie „conform firii românilor“ Majoritatea istoricilor români consideră că Pactul Ribbentrop-Molotov nu trebuie să iasă din conştiinţa publicului şi din dezbaterile publice. Pe plan extern. s-au încălcat drepturile şi libertăţile omului. au fost săvârşite crime de război şi crime împotriva umanităţii. Stalin l-a înlocuit pe Maxim Litvinov. de la Berghof. ţările Europei s-au confruntat cu două puternice regimuri totalitariste – nazist şi stalinist. Mai mulţi europarlamentari europeni au susţinut la sfârşitul legislaturii trecute un proiect care milita pentru stabilirea zilei de 23 august ca zi de comemorare a victimelor nazismului şi comunismului în Europa. după ce Varşovia a refuzat să accepte ca trupele sovietice să tranziteze teritoriul polonez. măcar parţial. ruşii nerenunţând niciodată la ideea reanexării Basarabiei. Germania acuza în acea perioadă România că întreţinuse relaţii foarte bune. ci a unui duşman comun: capitalismul. acuzând o „jignire la adresa istoriei“. Dmitri Medvedev. un regim democratic. orice încercare de condamnare a pactului. Comisia îşi doreşte să combată „tentativele de falsificare a istoriei care aduc prejudicii intereselor Federaţiei Ruse“. preşedintele rus. însă foarte proaste cu Germania nazistă şi cu Uniunea Sovietică. la sfârşitul anului 1939. Astfel. însă au înaintat extrem de repede. Ruşii negociau în paralel şi cu anglo-francezii. un apropiat al liderului rus. Pactul divide şi astăzi Europa Nici la 70 de ani de la semnarea documentului. România avea relaţii foarte bune cu Marea Britanie şi cu Franţa. Europa nu a reuşit să se împace cu trecutul. Evident. ruşii au reacţionat dur. în cazul în care Germania ar fi atacat în Vest.Moscova şi Berlinul anunţaseră încă din aprilie că negociază un tratat economic. primeşte imediat o replică dură din partea Moscovei. în secolul XX. Sistemul politic din România se afla sub asaltul regelui Carol al II-lea. care dorea să instaureze un regim autoritar. demonstrată la întâlnirea din iulie 1940. însă discuţiile au fost întrerupte la 21 august. a constituit o comisiei specială care are rolul de a lupta împotriva „falsificatorilor“ istoriei Rusiei. un evreu prooccidental. însă serviciile secrete occidentale aflaseră că în realitate cele două puteri antagonice nu duc niciun fel de negocieri. În mai. unul dintre puţinele state est-europene în care mai exista încă. Punctul de plecare nu a fost identificarea unui element de coeziune. România. În replică. victimă a Pactului România era. cu Viaceslav Molotov. în ultimele două decenii. Documentul subliniază că. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a votat recent o rezoluţie prin care pune semnul egalităţii între regimul nazist şi cel comunist. într-o ţară occidentală. Relaţiile cu URSS erau de asemenea foarte proaste. Rezoluţia susţine iniţiativa Parlamentului European de a proclama ziua de 23 august drept „Ziua memoriei victimelor stalinismului şi nazismului“.

fiind împărţită între Germania. La 3 septembrie. şi asta pentru că el cunoştea firea poporului român. Era prima pierdere teritorială a României. cu doar câteva zile înainte. La 17 septembrie. Lituania şi Slovacia. Asta. Armata germană şi cea rusă au participat chiar la o paradă militară comună. Liderul german a mizat până în ultima clipă că tratativele cu anglo-francezii vor reuşi. două state ale căror relaţie cu Germania nazistă era mult mai bună. ruşii au adresat României un ultimatum în care solicitau înapoierea Basarabiei şi cedarea părţii de nord a Bucovinei. la numai o săptămână de la semnarea pactului. „Nu cred că regele putea face atunci mai mult. conform angajamentelor luate. Împărţirea sferelor de influenţă Conform înţelegerii. România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova. În iunie 1940. este de părere Cioroianu. Viorel Tilea. A deschis calea războiului Încheierea unui pact cu ruşii i-a permis lui Hitler să atace nestingherit Polonia. Înţelegerea dintre cele două regimuri totalitare a avut un efect nefast asupra întregii Europe. Anglia şi Franţa declarau război Germaniei naziste. România avea să mai piardă teritorii în favoarea Ungariei (Ardealul de Nord) şi a Bulgariei (Cadrilaterul). În prezent. mult inferioare. nordul Bucovinei face parte din Ucraina. consideră istoricul Adrian Cioroianu. În lunile următoare. de a garanta independenţa unor state central şi est-europene. În cel de-al Doilea Război Mondial au murit aproximativ 20 de milioane de militari şi aproximativ 40 de milioane de civili. România şi-a recuperat nord-vestul Transilvaniei. din 1947. La 1 septembrie 1939. Polonia a fost prima victimă a Tratatului Ribbentrop-Molotov. . şi Lituania a fost inclusă în sfera de influenţă rusă.pact şi să ne amintim de victimele nazismului şi ale comunismului“. Estonia şi Letonia erau plasate în sfera de influenţă sovietică. Tratatul avea însă şi clauze secrete. cancelarul prusac din secolul al XIX-lea care a realizat unificarea Germaniei. Finlanda. crede Cioroianu. Carol al II-lea a acţionat conform cu firea poporului“. armata germană intra în Polonia. După destrămarea URSS. survenită în urma înţelegerii dintre Stalin şi Hitler. La Tratatele de Pace de la Paris. la fel şi Herţa. nu însă şi Basarabia. deci şi asupra României“. după ce iniţial făcea parte din zona de care era interesată Germania. unde era aşteptată de unităţi de cavalerie. fără teama că ar putea fi implicat într-un război pe două fronturi. deşi Otto von Bismark. nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. care este raion în regiunea Cernăuţi. „Pactul dintre Hitler şi Stalin a reprezentat la acea vreme o alianţă a regimurilor totalitare împotriva democraţiilor. ce consfinţeau încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Armata Roşie invada şi ea Polonia dinspre est. dedicată „marii“ victorii. După ocuparea Poloniei. Există voci care susţin că la decizia anglo-francezilor ar fi contribuit decisiv chiar ambasadorul român la Londra. Germania nazistă şi Uniunea Sovietică îşi împărţeau teritoriul polonez sub privile unei Europe şocate. scria în testamentul său politic că Germania va putea fi învinsă doar dacă va deschide un război pe două fronturi. Unii istorici susţin că Hitler nu era conştient la acea vreme că dezmembrarea Poloniei va duce la un conflict global. fost ministru de Externe. URSS.

El s-a referit la războiul ruso-georgian de anul trecut. El a făcut şi o legatură. care a menţionat aceasta ideie. acuzand totodata Occidentul pentru intelegerea semnata cu Hitler in 1938. războiul şi memoria europeană”. iar România a pierdut Basarabia. la Munchen. ca metodă a procedat similar. fără ca Germania să intervină. beneficiind de bunăvoinţa părţii germane. a condamnat luni Pactul Ribbentrop-Molotov. ruşii au anexat şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa.E. 12:20 Actualitate | Esenţial Vladimir Putin Premierul Rusiei. când ruşii au revendicat teritoriile. Participanţii au subliniat necesitatea ca lumea de azi să nu uite faptele care au facilitat semnarea de către Ribbentrop şi Molotov. În iunie 1940. guvernul german a explicat Bucureştiului că trebuie să se conformeze şi că nu va primi niciun fel de asistenţă din partea Berlinului. miniştrii de externe ai dictatorilor de la Berlin şi Moscova. acceptată de acesta . Prin acest pact au fost ocupate Polonia şi ţările baltice . armata celui de-al treilea Reich având nevoie de hidrocarburile din ţara noastră.ce au devenit publice după 1945. cănd actuala Federaţie Rusă . a subliniat că dovezi există şi în documente de arhivă din Anglia . „din greşeală“. cu o situaţie recentă din zilele noastre. deşi nu poate fi comparată cu URSS-ul lui Stalin. După semnarea a acordului de la Munhen din 1938. Hitler era interesat ca România să nu devină un teatru de război. La 23 august anul acesta se împlinesc şapte decenii de la semnarea documentului care a dus la izbucnirea celui de-al doilea război mondial . 31 august 2009. Slawomir Debsky. astfel că.şi întreaga lume contemporană pare să se împace cu ideia că Abhazia şi Osetia de Sud . s-a concretizat prin semnarea odiosului pact. Basarabia urma a fi anexată de ruşi. Astfel. . semnat in 1939. Iar U. Hitler s-ar fi adresat şi lui Stalin cu o propunere similară care . Prof. dar acuza Occidentul pentru incurajarea fascismului Luni. Împărţirea pe hartă a fost făcută cu un creion. directorul Înstitutului Polonez din Varşovia pentru probleme înternaţionale. pe care le-a studiat. relateaza AFP. Vladimir Putin. să semneze nefastul document. când Anglia şi Franţa au recunoscut anexarea de către Hitler a regiunii Sudecţilor din Cehoslovacia . Al Doilea Razboi Mondial Vladimir Putin condamna Pactul Ribbentrop-Molotov.Stalin. teritorii aparţinând de drept statului independent Georgia devin sferă de influenţă oficializată a Moscovei. Hitler s-ar fi adresat mai întâi marilor puteri vesteuropene cu propunerea de împărţire a Europei pe sfere de înfluenţă. Institutul Polonez de la Berlin împreună cu Societatea Germană pentru Europa de Est şi Academia de Ştiinţe a Germaniei au organizat o conferinţă cu tema „Pactul Hitler. în acest sens . La începutul acestei luni.

in 1939. un an mai devreme. Putin: Inteleg sentimentul de incrancenare al polonezilor Putin si-a exprimat profunda recunostinta fata de Polonia pentru respectul manifestat pentru locurile de veci ale soldatilor sovietici. intr-un articol publicat in cotidianul polonez Gazeta Wyborcza. care va incepe marti. "Adevarurile spuse pe jumatate au fost mereu pline de capcane si inselatoare. ruinand orice speranta privind formarea unui front comun de lupta impotriva fascismului?". Tragediile trecutului – subapreciate sau eronat interpretate – conduc inevitabil la aparitia de noi fobii istorico-politice. dar si cu Europa de Est in ansamblul ei. in urma careia Hitler a decis ca "i se permite totul" si ca Franta si Anglia "nu vor misca niciun deget pentru a sari in apararea aliatilor lor". URSS s-a aflat in fata pericolului unui razboi pe doua fronturi (in acea perioada s-au intensificat luptele cu japonezii) si. "sentimentul de incrancenare" al polonezilor in legatura cu asasinarea in masa a militarilor polonezi in 1940. aceasta din urma a participat ea insasi la impartirea Europei. scrie cotidianul RBK Daily. criticandu-i vehement pe cei care "rescriu istoria sub impulsul conjuncturii politice de moment". la Munchen. SUA si-au pierdut interesul pentru Europa de Est Vizita la Gdansk a premierului Vladimir Putin. "Avem obligatia de a pastra impreuna un moment de reculegere in memoria victimelor acelor crime". Putin argumenteaza ca. putem condamna pe buna dreptate Pactul Ribbentrop-Molotov incheiat in august 1939". scrie Putin. . care fixeaza "umilirea Germaniei". Potrivit spuselor sale. Cu un interes deosebit este asteptat discursul lui Putin la ceremonia dedicata izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial. dupa Acordul de la Munchen si cu putin timp inainte de intrarea Germaniei in Polonia. "Dar. nu au semnat Franta si Marea Britanie. de asemenea. a declarat Putin. cazuti prizonieri in Polonia in timpul razboiului din 1919-1921. anexand teritorii ale Cehiei. s-a intrebat el. In acelasi timp. poporul Rusiei intelege. scrie premierul rus. Putin indica si alte evenimente care au incurajat agresiuniea hitlerista: semnarea."Fara nicio indolaia. a Tratatului de la Versaille. faimosul tratat cu Hitler. in situatia in care "evantualii aliati ai URSS din Occident acceptasera deja intelegeri similare cu nazistii si nu doreau sa colaboreze". la incheierea primei conflagratii mondiale. Pactul Ribbentrop-Molotov si Declaratia de la Munchen In opinia sa. Premierul a amintit ca. Moscova a decis ca a refuza pactul de neagresiune ar fi fost un gest lipsit de ratiune. el a amintit despre "soarta tragica" a soldatilor rusi. un rol similar l-a jucat Declaratia de la Munchen. care genereaza confruntari intre popoare si state". Premierul Vladimir Putin a cerut ca Pactul Ribbentrop-Molotov sa nu mai fie considerat "singurul buton de lansare" a celui de-al Doilea Razboi Mondial. poate deschide o noua pagina in relatiile reciproce ale Rusiei nu numai cu Polonia.

a Tratatului de neagresiune germano-sovietic. aveau prima lor pagina in chenar de doliu. ca si in restul tarii. Daca pana acum numarul acestora este estimat la un milion de oameni. acum aceasta cifra s-a redus aproape de trei ori. a determinat. ocupatia sovietica in Tarile Baltice. declansarea razboiului sovieto-finlandez. ocupatia germana in Olanda si Belgia. Discursul de maine al lui Putin va arata daca Moscova este pregatita pentru o impacare. ceremonia va fi dedicata exclusiv asaltului german asupra Poloniei. lipsita de reactie a marilor puteri occidentale Marea Britanie si Franta. Donald Tusk. directorului Instytut Geopolityki din Polonia. pentru RBK. cu al sau incendiar protocol secret. bazate pe egalitate si respect reciproc. "Universul" si celelalte mari cotidiane ale vremii care apareau la Bucuresti. Europa de Est manifesta disponibilitate pentru construirea unor relatii noi cu Moscova. Urma sa se produca primul mare rapt teritorial al acelui an de cumpana . "Timpul". Alternativa nu era explicit formulata in ultimatum. Acesta din urma. Fara protectoratul SUA. crede presa rusa. acestor teritorii li se va adauga si Tinutul Herta). in calitatea ei de succesor al URSS. . premierul polonez. Cu alte cuvinte. Dupa cum a subliniat unul dintre organizatori. Petr Eberhart. la randul sau.Tactica de santajare a Rusiei cu ajutorul pretentiilor istorice s-a epuizat: privata de sprijinul Statelor Unite. a generat. precizeaza RBK. a promis ca-i va aminti colegului sau rus "cine a fost in timpul celui de-al Doilea Razboi calau si cine a fost victima". de incheierea pactului sovieto-german din 1939 si de ocuparea de catre trupele sovietice a teritoriului Poloniei. "America nu mai considera intimidarea Rusiei drept principala sarcina pe arena mondiala si. In acelasi timp. Vineri 24 Iunie 2005 28 iunie 1940. SUA pierd din interesul lor pentru aliati in lupta impotriva Moscovei". partea poloneza s-a straduit sa indulceasca la maximum toate aspectele preconizatei ceremonii care ar putea fi catalogate drept antirusesti. o noua hacuire a Poloniei de catre Berlin si Moscova. Actiunile care amintesc de interventia sovietica au fost amanate pentru 17 septembrie. atacul sovietic asupra Romaniei de la 28 iunie 1940. care promisesera garantii dupa incheierea primei conflagratii mondiale. dar era suficient de transparenta: URSS declara razboi Romaniei! Atitudinea lasa.000. de catre Uniunea Sovietica. Saptamana trecuta. in ultima instanta. 28 iunie 1940: URSS declara razboi Romaniei! Romania Libera. direct sau indirect.ocuparea prin forta a Basarabiei si a nordului Bucovinei. demonstreaza disponibilitate pentru o impacare cu Rusia si pentru construirea de relatii noi. a declarat. Este pregatita Moscova pentru impacare? In realitate. el a acuzat odata in plus Rusia. Imperiul sovietic cerea guvernului roman sa-i fie cedate Basarabia si nordul Bucovinei (in fapt. afirma publicatia citata. prin urmare. ca lider regional incontestabil. pana la 320. in urma unui ultimatum deosebit de insolent. la 23 august 1939. Europa de Est in ansamblul ei si Polonia. Institutul polonez pentru memorie nationala a prezentat o noua evaluare a numarului de polonezi trimisi in Siberia dupa 1939. incheierea.

In arhivele germane s-a pastrat si reactia lui Stalin: "Punctul de vedere al Germaniei de a refuza orice ajutor militar este demn de respect. din care vom cita pasaje semnificative. La 3 septembrie. Germania ataca Polonia. Si. uitand ca a existat momentul iunie 1940. dar chiar si multe tiparite in tarile din Occident Đ au acreditat ideea ca Uniunea Sovietica ar fi intrat in cel de-al doilea razboi mondial numai dupa agresiunea asupra sa a Germaniei naziste la 22 iunie 1941. ci ca stat agresor. Istoria oficiala care minte Manualele de istorie Đ nu doar cele aparute la Moscova sau la Bucuresti. anexa la pact. Inca o data. cel care semnase. lucrurile au fost mai simple: totul era subordonat ideii apararii pacii. intr-o declaratie de-a sa facuta la Moscova: spre deosebire de delegatiile militare engleza si franceza. evenimentele reprezinta tema studiului aparut in revista moscovita "Ogoniok". de fapt. se referea. A facut-o din precautie: daca Anglia si Franta vor reactiona. definindu-l. Ar fi fost logic ca Marea Britanie si Franta sa-i declare razboi si acesteia. Cand jocurile erau deja facute si au mai trebuit sa treaca inca vreo patru decenii si jumatate de cosmar comunist. Oficiosul sovietic "Pravda" a si numit tratatul "pactul pacii". in acele zile de iunie 1940. puternica Germanie este o conditie obligatorie pentru pacea in Europa. Ca urmare. examina impartirea Europei rasaritene in sfere de influenta. ministrul german al Afacerilor Externe. von Ribbentrop. Uniunea Sovietica ataca si ea Polonia.Pentru a judeca mai corect situatia politica internationala a acelor ani Đ si poate din anii ce au urmat. si cu aliatii occidentali". sub semnatura istoricului rus Aleksandr Nekrici. mai toti istoricii romani au acceptat sa culpabilizeze Bucurestiul. aliatii occidentali nu l-au inteles decat mult mai tarziu. ca in bancurile cu Radio Erevan. Uniunea Sovietica intrase deja. Germania este destul de puternica pentru a se masura si cu Polonia. considerandu-l singurul capabil sa organizeze o colaborare franco-britanica impotriva germanilor. impreuna cu Molotov. Londra i-a recunoscut generalului Charles de Gaulle calitatea de sef al "Frantei libere". atunci s-a raliat ideii lichidarii totale a statului polonez. Uniunea Sovietica este interesata in existenta puternicei Germanii". Cum s-au desfasurat. atunci Stalin. ar putea sustine ca nu vrea decat sa pastreze un sambure de statalitate poloneza. Accentul a fost pus pe "pace". propriu-zis. Ceva mai tarziu. nici Franta nu sunt gata sa acorde un ajutor imediat aliatului lor polonez. (n. Mai mult decat atat. In dimineata de 1 septembrie 1939 Germania a atacat Polonia. Stalin a cerut initial voievodatul Lublin. aldine: La 1 septembrie 1939. luand voievodatul Lublin. in cel de-al doilea razboi mondial. In continuare. . Totusi. Cat despre pericolul dinspre Urali. Polonia a fost scoasa la mezat Studiul are ca punct de plecare data de 23 august 1939. s-a uitat ca. Protocolul secret. conform vrerii Moscovei. Marea Britanie si Franta declara razboi Germaniei. o data ce s-a pus in practica ordinul maresalului Ion Antonescu Đ "Va ordon treceti Prutul!". Abia dupa terminarea celui deal doilea razboi mondial. n-au facut-o). Cand s-a convins ca nici Anglia. el nu sosise la Moscova pentru a cere URSS ajutor militar impotriva Angliei. La impartirea Poloniei. in anii regimului comunist. La 17 septembrie. pactul si protocolul secret. Intamplator sau nu. in aceeasi zi de 28 iunie 1940. Cum stim. nu ca victima. "La Moscova a fost semnat pactul de neagresiune dintre Germania si URSS. deschizand astfel cel de-al doilea razboi mondial. drept agresor. iar Germania va fi infranta. ba chiar si din zilele noastre Đ Occidentul a inteles pericolul dinspre Berlin abia dupa caderea Frantei si dupa ce s-au produs primele atacuri aeriene peste Canalul Manecii. In ceea ce priveste situatia Romaniei.

din ascunzatori legate de mecanica politicii internationale. cat timp "pana acum. La 20 septembrie 1939. sa trecem prin padure si sa ne cerem plata pe buturuga. Stalin se adreseaza germanilor: el este categoric impotriva pastrarii oricarui fel de statalitate poloneza. la ora 7. Atunci. Molotov este pe deplin sincer. (. dar publicata doar la doi ani dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial.o vom adopta si pe viitor.. Stalin a dorit sa arunce responsabilitatea asupra germanilor. sa stim.. drapelul pacii.. neintarziat. atat timp cat se taie lemne. cum spune tov. La 17 septembrie 1939.. ministrul estonian al Afacerilor Externe a fost silit de Molotov si de Stalin sa semneze un tratat de ajutor reciproc. (Animatie in sala. a reiesit chiar peste cateva ore dupa agresiunea Germaniei asupra Poloniei. sa nu fim mocofani. aplauze furtunoase. caruia-i explica ca guvernul sovietic nu vede vreun alt motiv. ca si in trecut. Unitatea de interese ale lui Stalin si Hitler. seful Statului Major al fortelor aeriene militare germane expediaza o telegrama la Moscova. cum ca "guvernul sovietic nu poate sa lase fara aparare pe fratii de sange ucraineni si bielorusi". s-au infuriat si au protestat ferm. ca si de situatia complicata de pe teritoriul Poloniei.. Stalin da inapoi. Una din consecintele tragice ale acestei decizii a fost si exterminarea ofiterilor polonezi in padurea de la Katyn. Formularea initiala se prezenta astfel: Uniunea Sovietica intra in Polonia ca urmare a pericolului aparut din partea Germaniei pentru populatia bielorusa si ucraineana. Si a urmat nota adresata guvernului polonez.a.. care bombarda teritoriul polonez. Jdanov spune intr-un cerc restrans: "Tov. statia de radio de la Minsk sa transmita semnale continui pentru aviatia germana.) Peste o zi doar. Germanii... reprezentantii fortelor armate ale Germaniei si Uniunii Sovietice au semnat la Moscova un acord formal privind conducerea operatiunilor militare in Polonia. Molotov s-a inteles cu germanii ca motivarea initiala a amestecului militar al URSS sa contina o nota "ofensatoare pentru sentimentele germanilor". in aprilie 1940. ursului (adica al Rusiei Đ n. Teoria folosirii contradictiilor din cadrul imperialismului a fost binisor prelucrata. Teza sa principala era: sa-i asmutim pe capitalisti unii contra altora. Acesta a fost inceputul "inghitirii" Statelor Baltice . care sa-i permita sa justifice agresiunea sovietica in Polonia. de langa Smolensk. astfel incat. In noiembrie 1940.. Documentele germane de arhiva ne-au adus la cunostinta nuantele acordurilor germano-sovietice. formulata de el inca din 1925.) Stalin a cautat o formulare potrivita pentru un comunicat oficial. dar cere sa "nu se faca tapaj pentru asemenea fleacuri care mai apar in drumul nostru".. "corect" intelese de ei. Stalin. Trebuie sa ne implicam.Si in aceasta perioada. si nu la 22 iunie 1941. Uniunea Sovietica a devenit unul dintre participantii la cel de-al doilea razboi mondial. sa studiem. comunicatul convenit spunea: intrarea trupelor sovietice a fost dictata de grija fata de soarta populatiei bieloruse si ucrainene care traia in Polonia. Dar daca razboiul va incepe. Si sa ne implicam pentru a arunca pe talerul balantei greutatea decisiva. in aceasta privinta. La 1 septembrie. Stalin recomanda insistent ca noi. Aceasta glasuia: "Drapelul nostru va ramanea. sa ne implicam insa ultimii.. Dupa caderea Varsoviei. rasete)"... In cele din urma. Rolul. greutatea cu care ne-am putea impune". Armata Rosie a lovit de la est Polonia. sa-i silim sa se lupte unul cu altul in beneficiul bolsevicilor si al socialismului. Uniunea Sovietica nu a avut motive de neliniste in legatura cu minoritatile sale din Polonia".) este ca. (Din cuvantarea lui Stalin la plenara CC al PC (b) din 19 ianuarie 1925). O asemenea pozitie . Se exprima rugamintea ca. aratand ca formularea propusa de Molotov "este neconforma cu continutul acordului de la Moscova".. politica externa sovietica decurgea din doctrina lui Stalin.) Colaborarea Invitat la Moscova. doar discuta cu un partener. nu trebuie sa ne prinda cu mainile incrucisate. firesc.(.30 dimineata. (.

de asemenea.) Uniunea Sovietica. speriindu-se de o rapida incheiere a pacii in Vest (situatia Angliei parea pentru multi fara nici o speranta). Inaltul comandament german a gasit imediat o iesire: propune ofensiva comuna cu transmiterea ulterioara a orasului in mainile comandamentului sovietic. el declara imediat ca aceste actiuni nu sunt indreptate impotriva Germaniei. care pasa Statele Baltice in "sfera de influenta" a Uniunii Sovietice.. pe o distanta de 5. Acum aparuse o frontiera comuna cu Germania nazista si cu aliatii sai. din contra. afirmatiile conducatorilor sovietici. acum unanim recunoscute. (. daca nu ar fi fost ajutorul Uniunii Sovietice. s-a creat chiar pericolul unei confruntari dintre ele. Totul s-a incheiat cu o parada comuna a armatelor sovietica si germana aflate la Lvov. in trecut. Germania nu si-ar fi putut realiza planurile militare (". Polonia si Statele Baltice serveau... nu a scapat nici un prilej de a-si mari propriul teritoriu. Stalin a intrat intr-un razboi nefericit (pentru el) cu Finlanda. acordand sprijin politic Germaniei. Aceasta ar fi cea mai importanta consecinta a largirii teritoriului sovietic. de incercarile presei britanice si probritanice de a speria URSS in legatura cu "perspectiva cresterii puterii Germaniei". ca sa nelisteasca pe germani. pentru URSS drept "cordon sanitar" impotriva unui atac neasteptat dinspre apus. Este vorba despre invazia in Danemarca si Norvegia.din iunie 1940. URSS a demonstrat in si mai mare masura loialitatea sa fata de Germania. El a amintit. Dupa ocuparea teritoriilor acestor state de catre Germania reprezentantele diplomatice ale guvernelor lor la Moscova au fost inchise. cum ca intre tratatul de neagresiune sovieto-german. Molotov. care tocmai se incheiase cu infrangerea militara a Frantei. Letonia si Estonia Đ in componenta Uniunii Sovietice. ci. Cum s-a desfasurat colaborarea militara a aliatilor? Armata sovietica si cea germana au intrat in Lvov din doua directii. Molotov si-a exprimat totala adeziune fata de "masurile de aparare" ale Germaniei in nordul Europei si i-a urat (la 9 aprilie 1940) deplin succes. Uniunea Sovietica a pierdut in securitate. Sunt cel putin ciudate si aflate in totala contradictie cu faptele. in care a suferit o rusinoasa infrangere.) Stalin pofteste si la Basarabia. ca rezultat al pactelor cu Germania.000 de kilometri. si ulterioara lor inglobare in URSS nu ar fi nici o legatura. declara la sedinta Sovietului Suprem al URSS din 1 august 1940 (adica dupa capitularea Frantei) ca. Slabita de razboiul finlandez. Totul era menit. Castigand teritorial. l-a determinat pe Stalin sa ia hotararea de a incorpora imediat Statele Baltice Đ Lituania. (. slujesc "intereselor fundamentale de stat ale . Si a mai oferit inca o dovada de prietenie: la 18 iunie 1940. atat timp cat URSS nu avea granita comuna cu cel mai periculos agresor potential Đ cu Germania... In vara lui 1940.. in mai-iunie 1940. cu sinceritatea sa cinica. Razboiul finlandez a demonstrat slabiciunea militara a URSS si l-a incurajat pe Hitler pentru un eventual razboi impotriva Uniunii Sovietice. Stalin. Si ca de fiecare data cand Uniunea Sovietica isi misca diviziile la atac Đ dupa Statele Baltice au urmat Basarabia si nordul Bucovinei Đ. unde aproape in fiecare punct URSS era deschisa pentru a fi atacata. dar si la nordul Bucovinei Victoria obtinuta de Germania in Vest. a dorit sa mareasca teritoriul URSS inainte de a se incepe negocierile de pace. Realizandu-si planul. guvernul nostru a asigurat Germaniei siguranta linistii in Rasarit"). Molotov a transmis ambasadorului von Schullenburg "cele mai calde felicitari" din partea guvernului sovietic cu ocazia "stralucitorului succes" al Wehrmachtului. a spus el. Complicatiile aparute in relatiile cu germanii din cauza pretentiilor suplimentare ale URSS asupra unei parti din teritoriul lituanian au fost reglementate apoi pe calea platii catre Uniunea Sovietica a unei sume considerabile in aur. Dar ei nu trebuie sa se astepte la nici un fel de actiuni dusmanoase din partea URSS.

era identic cu cel publicat de americani cu aproape cinci decenii in urma. inceperea actiunilor militare s-a amanat de cateva ori. era si copia protocolului secret aditional al pactului Ribbentrop Đ Molotov (sau Hitler Đ Stalin). Sovieticii au respins. si un "protocol secret". S-a dovedit. Lui Hitler i s-a confirmat ideea ca rezistenta Angliei se bazeaza nu doar pe forta SUA. au admis acest fapt. inceputul anului 1940 La Bucuresti se stia ca Germania incheiase. . primul ministru P'l Teleki declara. chiar si ideea existentei unui protocol secret. s-o distruga printr-o campanie rapida. in preajma anilor 90. Daca nu este posibila capitularea Angliei. guvernantii bulgari declarau ca vor recapata Dobrogea pe calea tratativelor. Pentru inceput. In acest timp. impreuna cu Molotov." Bucuresti. Iugoslavia). Ribbentrop urmarea din ce in ce mai insistent transformarea "Pactului anticomintern" din 1936 intr-o alianta pentru reimpartirea imperiului britanic. Dar despre acest document s-a aflat abia peste cinci ani. in legatura cu agravarea situatiei in Balcani (Grecia. Uniunea Sovietica a insistat ca Bulgaria sa intre in sfera sa de interese. Dar au sustinut ca ar fi disparut originalul. data oficiala a declansarii celui de-al doilea razboi mondial. Mai tarziu. Ea incepea din nord. A aparut cunoscuta dilema a lui Hitler: sa porneasca razboi impotriva Uniunii Sovietice in primavara lui 1941 sau sa puna in aplicare planul de impartire a lumii in sfere de influenta intre Germania. ci si pe speranta ca. Dupa cum am vazut. Ribbentrop semnase. care fusese parte a monarhiei austroungare. Semnale ingrijoratoare veneau spre Romania din toate punctele cardinale: la Budapesta. Oficial. la Sofia. Anglia nu numai ca n-a capitulat. Aceste motive au rasunat destul de limpede in mai multe interventii facute la consfatuirile cu comandantii militari. dar nici nu se gandea sa poarte negocieri de pace. in Parlamentul ungar. Hitler a dat ordin Statului Major General sa pregateasca planul de operatiuni impotriva Uniunii Sovietice. si se termina in sud. Japonia si Uniunea Sovietica? Intre altele. Ceea ce nu se stia la Bucuresti ar fi putut sa sperie: la Moscova. acel "pact" nu prevedea nimic care sa sperie. La 31 iulie. dupa 1 septembrie 1939. de la frontiera sovietonorvegiana. in ciuda asteptarilor lui Hitler. Kremlinul a recunoscut ca descoperisera originalul. Stalin a cedat. Stalin va fi convins sa ajunga la intelegere cu ei impotriva pericolului german. va fi necesar sa se intoarca impotriva Rusiei. la 23 august 1939. Data inceperii razboiului fusese stabilita pentru jumatatea lui mai 1941. prin impartirea sferelor de influenta intre cele doua puteri. prima consecinta a protocolului secret a fost invadarea Poloniei. La sfarsitul anului 1992 Đ inceputul anului 1993. limitandu-si pretentiile "numai" la partea nordica a Bucovinei. In septembrie-octombrie 1940. mai devreme sau mai tarziu. Atunci si Angliei nu-i va mai ramane decat sa accepte conditiile dictate de invingator. un "pact de neagresiune" pe 10 ani cu URSS. cu acel prilej. In final s-a creat si coalitia militara germana. ca Tratatul de la Trianon e anulat si ca situatia trebuia modificata.URSS si Germaniei". a trezit insa nemultumirea Berlinului. dat publicitatii. ca textul sovietic. la gurile Nistrului. Italia. se vorbea numai despre neutralitatea Uniunii Sovietice in acest caz. Germanii au decis sa nu intre intr-un conflict cu URSS pe aceasta tema si chiar au sfatuit guvernul roman sa accepte cererile URSS. relatiile dintre Germania si URSS se inrautatesc in legatura cu tranzitarea trupelor germane pe teritoriul Romaniei. trupele americane au capturat cele mai importante fonduri de documente germane. In perioada finala a celui de-al doilea razboi mondial. Hotararea Uniunii Sovietice de a ocupa Bucovina. de la inceput. Intre acestea. Abia pe timpul glasnosti-ului lui Gorbaciov.

prima nota ultimativa apare intr-o alta varianta. incalcand prin aceasta unitatea seculara a Basarabiei. Romania. A urmat caderea Frantei (22 iunie 1940). cand slabiciunea militara a URSS a trecut in domeniul trecutului. pentru a analiza situatia creata. a desfacut de la Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei. o agresiune din partea germanilor. In consecinta. Regele a reunit un consiliu restrans. Tatarescu. Germania invadeaza Olanda si Belgia. In acelasi timp. Basarabia. si i-a remis ultimatumul. prin care cerea cedarea. Davidescu a incercat sa explice situatia. 106 ani!) a acestei provincii cu restul Rusiei. Molotov a chemat la Kremlin pe ministrul roman la Moscova. Cedarea imediata a nordului Bucovinei. de catre Romania. ora 12 (ora Moscovei)". Potrivit jurnalului lui Carol al II-lea. cu Republica Sovietica Ucraina. spre comparatie cu varianta de mai sus. Ernest Urdareanu. profitand de slabiciunea momentana a Rusiei tariste. si asteapta raspunsul cuvenit in cadrul zilei de 27 iunie 1940. cedarea acestei regiuni din Bucovina constituie o compensatie justa pentru repararea nedreptatii savarsite prin stapanirea abuziva a Basarabiei timp de 22 de ani. iar situatia internationala care s-a creat cere rezolvarea rapida a chestiunilor mostenite din trecut. a acestui conflict. guvernul URSS pretinde: 1.La 6 martie 1940. Guvernul sovietic isi exprima speranta ca Guvernul Regal Roman va gasi oportun sa se ajunga la o solutionare pasnica a problemei. mult mai cunoscuta: "In anul 1918.. ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o data si deschis in fata intregii lumi. Se cerea un raspuns in termen de 24 de ore. si s-ar produce invadarea Transilvaniei. folosindu-se de slabiciunea militara a Rusiei. Uniunii Sovietice. 2. Uniunea Sovietica nu a recunoscut niciodata si sub nici o forma aceasta rapire samavolnica. spre a examina situatia creata si ce masuri se pot lua. care reprezinta o unitate organica cu restul teritoriilor locuite de ucraineni. Necesitatea de a intretine bune relatii politice in aceasta parte a Europei si actuala situatie internationala cer o solutionare imediata a acestei probleme de litigiu. la 19 aprilie 1940. apeland la argumente istorice. Soarta Romaniei era deja transata: Molotov a spus-o clar Đ cedare sau razboi! Prima nota ultimativa sovietica (26 iunie 1940) remisa guvernului roman "In anul 1918. Insa evenimentele au continuat sa se deruleze: la 10 mai 1940. iar Đ pe de alta parte Đ cere sa i se cedeze Nordul Bucovinei. In presa sovietica (oficiosul Partidului Comunist bolsevic "Pravda") din 29 iunie 1940. Cedarea imediata a Basarabiei.. in fine. distrugand astfel unitatea organica si seculara (n. S-a convenit ca reactia Romaniei nu putea fi decat rezistenta armata. De-aici incolo. pentru a pune. In zadar. aldine: "seculara". Gheorghe Davidescu. etnografice si politice. URSS considera necesar si oportun . La 26 iunie 1940. Regele Carol al II-lea convoaca un Consiliu de Coroana. Romania a ocupat in mod injust si abuziv teritoriul Basarabiei. bazele unei paci solide intre tari. o agresiune sovietica pentru ocuparea Basarabiei. la care s-ar alatura maghiarii. ora 11 seara. Uniunea Sovietica considera oportun si necesar ca Basarabia sa fie restituita imediat. populata in principal cu ucraineni. nimic nu mai statea in calea urnirii spre Vest a masinii de razboi a "ursului" sovietic. Iat-o. compus doar din trei persoane: primul ministru Gheorghe Tatarescu. Uniunea Sovietica nu s-a impacat niciodata cu faptul luarii cu forta a Basarabiei. in timpul guvernarii Gh. 2. adica. ministrul Afacerilor Straine Grigore Gafencu si ministrul Palatului. Acum. Doua ipoteze au fost luate in calcul: 1. a Basarabiei si a nordului Bucovinei.

26 iunie 1940" Incercarile partii romane de a negocia s-au lovit de un refuz net. 2. 5. cu incepere de la 28 iunie 1940. un vot a fost rezervat. Autoritatile romane vor trebui sa predea in perfecta stare si in intregime: caile ferate. cat si prin comunitatea de limba si compozitie nationala. Sa transmita Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele conform hartii alaturate. A doua nota ultimativa sovietica (27 iunie 1940) "Guvernul URSS ia act de dorinta Romaniei de a solutiona pasnic conflictul si cere: 1. Atunci. acelasi teritoriu va fi luat in stapanire de catre fortele Armatei Rosii. 11 s-au pronuntat pentru respingerea notei ultimative sovietice. s-au tinut doua Consilii de Coroana: unul la pranz. in interesul restabilirii adevarului. Se va constitui o comisie mixta plenipotentiara care va reglementa formalitatile predarii. declarase solemn la Chisinau . teritoriul Basarabiei si al Bucovinei de Nord va fi evacuat de trupele si autoritatile romane. Guvernul URSS propune guvernului regal al Romaniei: 1. in mod succesiv. Guvernul sovietic isi exprima speranta ca guvernul regal al Romaniei va primi prezentele propuneri ale URSS si ca aceasta va da posibilitatea rezolvarii pe cale pasnica a conflictului prelungit dintre URSS si Romania. ora 12 (ora Moscovei). fortele Armatei Rosii vor ocupa punctele Cernauti. intreprinderile industriale etc. orele 12. ce-i drept Đ numai intr-o masura neinsemnata. Regele a pus la vot acceptarea sau respingerea ultimatumului sovietic. depozitele de orice fel. dupa dezbateri. La primul Consiliu. 4." Ziua cea mai lunga si mai neagra Sa ne reintoarcem in Bucuresti. dupa primirea celui de-al doilea ultimatum sovietic. al doilea noaptea. In termen de patru zile. Din cei 26 de participanti. Chisinau si Cetatea Alba. sa paseasca impreuna cu Romania. la rezolvarea imediata a chestiunii inapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice. Sa inapoieze Basarabia Uniunii Sovietice.ca. In acea zi de 27 iunie 1940. Carol al II-lea. 3. Guvernul URSS asteapta raspunsul guvernului regal al Romaniei in decursul zilei de 27 iunie curent.00 (ora Moscovei). 10 Đ pentru acceptarea ei. La 28 iunie 1940. Un asemenea act ar fi cu atat mai just cu cat transmiterea partii de nord a Bucovinei catre URSS ar reprezenta. cel care doar cu cateva luni in urma. 2. Guvernul sovietic asteapta raspunsul Guvernul Regal Roman pana la 28 iunie 1940. un mijloc de despagubire a acelei enorme pierderi care a fost pricinuita Uniunii Sovietice si populatiei Basarabiei prin dominatia de 22 ani a Romaniei in Basarabia. Guvernul sovietic considera ca chestiunea intoarcerii Basarabiei este legata in mod organic de chestiunea transmiterii catre URSS a acelei parti a Bucovinei a carei populatie este legata in marea sa majoritate de Ucraina Sovietica prin comunitatea soartei istorice. 4 Đ pentru discutii. Pe de alta parte.

R...". In dupa-amiaza aceleiasi zile (27 iunie 1940). a prezentat o informare ce aducea "date uluitoare" privind raportul de forte dintre Romania si URSS. ne intelegem cu Bulgaria. care considerau ca "trebuie. doar Ankara a confirmat hotararea Turciei de a-si onora obligatiile asumate anterior. am facut greseala de a-mi apleca urechea celor fricosi". contrarii votului din primul Consiliu de la 27 iunie 1940. La cea de-a doua intrunire a Consiliului de Coroana (seara de 27 iulie 1940) au participat 28 de ministri si consilieri regali. urmata de impartirea Romaniei intre U.. Silviu Dragomir.. din teama.. Raptul. aceasta ar fi fost. Traian Pop. ocupat in mod vremelnic de "garzile albe" romane.. Si noteaza Regele Carol al II-lea: "Numele lor merita sa fie inscrise cu litere de aur in cartea demnitatii romanesti: Nicolae Iorga. rezultatul votului a fost pentru primirea ultimatumului" ("Insemnari zilnice"). dupa propagandistii moscoviti. o veche provincie austriaca. dar el insusi. A prevalat aceasta ultima solutie.S. "pacea in bazinul dunarean si in Balcani". oricum".. Regele Mihai I va admite. Ungaria. Dintre tarile-membre ale Pactului Intelegerii Balcanice. prin Wilhelm Fabricius. Fireste. in prealabil. roaga Bucurestiul sa nu tulbure. Roma a transmis ca este de un "interes european esential ca Romania sa evite un conflict armat cu U. Victor Iamandi.R. Propaganda bolsevica prezenta Basarabia ca fiind un tinut rusesc.. Stefan Ciobanu.S. Cercetarile recente au demonstrat ca datele expuse de generalul Tenescu au fost false. Primul ministru Gheorghe Tatarescu a dat citire notei de raspuns adresate guvernului sovietic. chiar asa fiind. Ernest Urdareanu. chiar o sinucidere. primul ministru Gheorghe Tatarescu l-a vizitat pe suveran. sa ne opunem nemtilor si rusilor. extrase special pentru a convinge asistenta de neputinta militara a Romaniei de a rezista in fata invadatorului sovietic.ca "nu va ceda nici o brazda din trupul tarii". adica amarat si convins ca urmarile celor hotarate vor fi foarte grele pentru tara. a sfatuit Bucurestiul "sa se supuna cererii guvernului sovietic".. a conchis. diminuate. in mod ciudat. dar se putea rezista. printr-o rezistenta militara. poate. dar ma vad coplesit de avizul marii majoritati a acelora carora leam cerut sfatul." Guvernele de la Belgrad si Atena.. sa se concerteze cu ceilalti aliati". de asemenea: "Era periculos. la care au fost adaugate fortele militare ungare si bulgare. Germania si Bulgaria sau cedarea teritoriilor revendicate prin nota sovietica. a luat decizia inutila de a se consulta cu Consiliul de Coroana. Insusi Carol al II-lea va recunoaste mai tarziu: ".". locuita in mare majoritate de ucraineni. Berlinul. pana la urma: cedam spre Rusia.. Motivarea? Sa pastram astfel statul roman cu institutiile si fortele sale armate. iar seful Marelui Stat Major. Am plecat fara a mai da mana cu nimeni. rezistam spre Ungaria. in URSS nu s-a recunoscut niciodata in mod oficial actul istoric al Unirii Basarabiei cu Romania. au mai avut loc si alte consultari. Consider ca se face o mare greseala de a ceda fara nici o rezistenta aproape un sfert din tara. Astfel ca alternativele erau: rezistenta armata timp de maximum cateva saptamani. Datele trebuiau (scrie Carol al II-lea) "sa conduca (si au condus!) la intarirea concluziei celor prezenti ca Romania nu avea alta cale de urmat decat acceptarea pretentiilor teritoriale ale Kremlinului". Cat despre Bucovina. ca". Iar propria parere: ".S. Formula adoptata a fost. generalul Florea Tenescu. Dupa discutiile avute. Mai tarziu. concluziile sale au fost ciudate. vazut de la Moscova De fapt. Nu pentru mult timp. fiind prezentat ca "o grava violare a vointei poporului moldovenesc".S. Carol al II-lea a tras concluzia ca Tatarescu "este pentru cedare". care ar fi fost in mod nejust cedata . mi-am dat seama ca li se putea rezista. Numai sase din cei prezenti s-au declarat pentru rezistenta.

care sunt locuite de ucraineni. se produceau masive deplasari de trupe catre frontierele Romaniei. trupele sovietice au invadat teritoriul polonez de la est de linia SuvalkiBrest si Litovsk-Prezemyal. afirma : "Dintre tarile vecine de la sud nu avem un pact de neagresiune cu Romania. V. conventia a fost semnata de Romania si URSS (Londra. din Basarabia Đ in comparatie cu starea de lucruri din URSS Đ acestea erau metodele folosite indeobste. mai belicos. intr-un discurs radiodifuzat. de alta natura nu poate servi ca scuza sau justificare a unei agresiuni". cu toate ca niciodata nu s-a pus chestiunea inapoierii Basarabiei pe calea armelor. Lituania. a ocupat Tarile Baltice. caci in caz contrar trupele sovietice vor ocupa imediat prin forta Basarabia si Bucovina. Pentru inceput. Polonia. a carei ocupare de catre Romania nu a fost niciodata recunoscuta de catre URSS. cu care Sovietul Suprem semnase Đ numai cu 8 luni inainte Đ tratate de buna vecinatate si neagresiune. economic. Galitia Occidentala si Republica Autonoma Moldoveneasca (Transnistria). Evitarea invaziei fortelor armate Đ cu sau fara declaratie de razboi Đ atac contra teritoriului. in noiembrie 1939. unele provenind de pe teritoriul de operatii din Finlanda. pe care Armata Rosie trebuie sa-l previna cat mai curand. incep sa fie transportate. Totusi. Moscova a fost nevoita sa semneze conventia referitoare la "definirea agresiunii". Inca de la 1 aprilie 1940. 3 iulie 1933). Asigurarea inviolabilitatii teritoriului national. altele din Polonia rasariteana si din interiorul Uniunii. Aceasta se datoreste unei probleme nerezolvate. Molotov. forte considerabile spre sud-vestul URSS. afirma undeva. infrangand orice incercare de rezistenta a armatei romane". in iunie 1940. URSS a gasit momentul potrivit pentru de a readuce in discutie problema Basarabiei. de catre inaltul comandament sovietic. la est de Nistru si in regiunea Galitiei Occidentale. in special. Dupa intrarea URSS in Liga Natiunilor. un atac al URSS asupra Romaniei nu mai putea conveni Germaniei. in mai 1940. In reuniunile politice din Ucraina. Turcia. Miscari de trupe Documente scoase de sub obrocul clasificarii atesta ca. Numai ca URSS a revenit la politica sa traditionala de intimidare si agresivitate: in septembrie 1939. prezentarea sub o forma eronata a datelor de ordin statistic. M. Evitarea oricarui pretext de agresiune. la acea data. 3. In incheiere: "Nici o consideratiune de ordin politic. ministrul de Externe al URSS. inca din primavara anului 1939. presa sovietica (dirijata. evident) a inceput sa intensifice campania antiromaneasca pe tema Basarabiei si a retrocedarii ei. dupa ce. sprijinirea bandelor armate etc. la 20 martie 1939. pentru adormirea spiritelor. respectiv blocada. Dar Moscova putea sa nu mai tina cont de opinia Berlinului si sa se prevaleze de . 2. URSS a atacat Finlanda (de care era legata prin 5 tratate de neagresiune). apoi au aderat la aceasta si Estonia. adica problema Basarabiei. militar. agitatorii Partidului Comunist si politrucii Armatei Rosii insistau asupra urmatoarelor teme: a) Romania va fi obligata sa retrocedeze atat Basarabia. 4. prin tratatul de la Saint-Germain. b) Romania pregateste un razboi contra Uniunii Sovietice. fara nici o justificare legala. s-a indus ideea ca schimbarile fundamentale ce au loc in Europa impun si Romaniei "sa lichideze problemele teritoriale pe care le are in suspensie cu URSS". Acest fapt nu constituie. Desigur. Persia si Finlanda. in aceeasi perioada. Consolidarea relatiunilor politice intre tarile semnatare. Falsificarea realitatilor istorice.Romaniei. descrierea tendentioasa a situatiei din Romania Đ si. Afganistan. Prin conventie. deci. se hotarau urmatoarele: 1. un motiv pentru agravarea relatiilor dintre URSS si Romania". in Ucraina de vest: "Romania va trebui sa-si dea seama de situatia pe care o creeaza si sa admita revendicarile juste ale Rusiei. iar doua luni mai tarziu le-a anexat definitiv. Unul din comisarii politici. cat si Bucovina.

9 si 12. In interior. la 23 august 1939. sa fie dirijate actiuni importante asupra Romaniei. 2 divizii motorizate de tragatori si 6 divizii de cavalerie. Transporturile de trupe catre frontiera romana s-au facut pana in ultimele zile. aviatia sovietica a depasit teritoriul national. mijloace speciale. prin jonctiunea celor doua regiuni ale Armatei Sovietice a fost creat Frontul de Sud. care avea in componenta sa armatele 5. Aceste regiuni corespundeau cu zonele probabile de concentrare a unor grupe de forte sovietice si. Planul militar prevedea incercuirea trupelor romane in regiunea Balti-Iasi. cu si mai multa intensitate. iar Armata a 9-a urma sa declanseze ofensiva mai la sud de Chisinau. in caz de conflict armat. Efectivul frontului era constituit din 32 de divizii de tragatori. erau construite aerodromuri si depozite pentru armament si munitii. In zilele de 24 -27 iunie 1940 s-au executat noi transporturi de trupe. iar recunoasterea terestra si aeriana acoperea toate frontierele URSS si. instructia devenea tot mai intensa. Directivele cu privire la concentrarea trupelor sovietice pe linia de frontiera sovieto-romana au fost date in perioada 15 aprilie-10 iunie 1940. incepand chiar cu Romania. mai ales in Bucovina. in mod intens. din ce in ce mai frecvent. deci. Potrivit marturiilor mai recente ale unor istorici militari rusi. in directia orasului Iasi. Echiparea sectoarelor de atac se completa cu graba printr-o concentrare masiva de mijloace si materiale. daca nu cumva chiar inainte de aceasta data. aditional la Tratatul de neagresiune sovietogerman. Potrivit acestui plan. In calitate de comandant a fost numit generalul Gheorghi Jukov. fara a mai anunta Germania. Pentru actiunile trupelor erau pregatite doua variante. Comandamentul sovietic a dispus ca forte importante sa fie transportate spre frontiera romana si a luat masuri pentru echiparea noului teatru de operatii sud-vest. aviatie. URSS a pus in practica strategia sa militara ofensiva. satele din apropierea Nistrului erau evacuate. precum si 30 de regimente si 4 divizioane de artilerie. din aprilie 1940. incorporari de noi recruti si continuarea. La 26 iunie 1940 (cu doua zile inaintea termenului fixat de ultimatum!). sa treaca la atac. spre Husi. zonele de unde ar putea. pentru a verifica situatia trupelor romanesti. a instructiei trupelor. de-a lungul frontierei se faceau dese inspectii si alarme. OV/583 si OV/584 unitatilor regiunii militare Odesa li s-a dat dispozitia sa se puna in stare de lupta. Catre jumatatea lunii iunie 1940 activitatea trupelor sovietice din apropierea frontierei si transporturile dinspre sud-vest au ajuns la o intensitatea maxima. Prin directivele Comisarului Poporului pentru Aparare nr. Armata Sovietica urma sa execute o lovitura concentrica prin intermediul Armatei a 12-a de-a lungul Prutului. se executau. 11 brigazi de tancuri si 3 brigazi de tancuri aeropurtate. Din ansamblul informatiilor reiesea ca erau doua zone in care URSS a actionat mai mult: Stara Uzka-Horodenka-Kosov-Stanalovo-Kzorikov si Grigoriopol-TiraspolOdesa-Razdelnaia. aceasta activitate din preajma frontierelor a continuat in cursul lunilor mai si iunie. iar unitatile militare motomecanizate sovietice s-au apropiat de Nistru. Varianta de baza prevedea un plan de actiuni pentru cazul ca guvernul Romaniei nu va accepta evacuarea Basarabiei si Bucovinei. recunoasteri aeriene si terestre. apoi. In scopul pregatirii si efectuarii operatiunii militare. exercitiile militare intrunind formatiuni de tancuri.asentimentul obtinut altadata si. Varianta a doua prevedea actiuni in cazul cand trupele romane urmau sa se retraga de buna voie la vest de Prut. Catre sfarsitul lunii aprilie. Documente dezvaluite de curand arata ca. . Ce se intampla? Se lucra la ameliorarea comunicatiilor rutiere si ferate. zonele de la nordul Bucovinei si Tiraspol-Odesa. deci. in special. inca imediat dupa semnarea. a celebrului protocol secret. se semnalau chemari de noi rezervisti. tinta fiind vestul Europei. Agresiunea Documentele de arhiva se refera la intreg ansamblul de operatiuni desfasurate de URSS chiar inainte de remiterea ultimatumului.

au calcat stipularile din propriul ultimatum si. In ziua de 28 iunie 1940. 6 cavalerie. de altfel. Conform Notei ultimative remise de Guvernul sovietic in ziua de 26 iunie 1940 si acceptata de Guvernul roman in ziua de 27 iunie. fixandu-se. cerand sa parlamenteze cu comandantul roman. in dreptul comunei Moldova (n. invitau soldatii basarabeni sa iasa din coloana spre a ramane pe loc. s-a executat in foarte grele conditii. o parte din materialul de razboi fiind parasit in teritoriile ocupate. Trupele sovietice. Aceasta actiune a fortelor sovietice a fost executata dupa un plan bine stabilit: unitatile mecanizate sovietice depaseau coloanele romane si le opreau in momentul traversarii localitatilor. servindu-se de megafoane. coloanele sovietice au inceput trecerea inca din dimineata de 28 iunie 1940. Ismail si Reni. fara sa tina cont de coloanele romane. depasita de formatiunile motomecanizate sovietice si continuu hartuita de comunisti razvratiti si de agitatorii sovietici. ora 14 (ora Bucurestiului). In plus. inconjurandu-le in prealabil cu forte mecanizate. razvratitii civili erau indemnati sa-si reia materialele si animalele presupuse rechizitionate din zona. subunitati de infanterie au trecut intreaga frontiera a Nistrului. trecute pe podurile construite peste Nistru in noaptea anterioara. pentru fiecare zi. Fara a se tine seama de textul Notei ultimative. au inaintat pe unele directii pana la noua linie de demarcatie. catre podurile de peste Prut. cand formatiuni de infanterie sovietice au incercat sa treaca Nistrul. unitatile de parasutisti au fost lansate in orasele Cahul. de la Ungheni si Badragi. fixata prin nota Molotov. opreau coloane romane.n. fortele sovietice au adoptat un dispozitiv ofensiv. au reluat inaintarea spre vest. Romancauti). Un esalon inaintat. guvernul Uniunii Sovietice a profitat de totala izolare internationala a Romaniei si a trecut la amenintarea cu forta. in special cele de vest.misiunea trupelor sovietice consta in iesirea rapida la Prut. odata coloana dezorganizata prin indepartarea elementului basarabean. In Bucovina. pentru a lua sub control retragerea trupelor romane. inspirat dupa doctrina germana aplicata in Polonia si Franta. Pentru ocuparea nordului Bucovinei si Basarabiei. se barau iesirile satelor. trecerea frontierei s-a executat cu formatiuni motomecanizate dirijate spre Cernauti. In dupa-amiaza aceleiasi zile. pana in seara aceleiasi zile. sub forma controlului rechizitiilor locale. in cel mai scurt timp. ora 6. Acest . coloanele motorizate. ocupand institutiile si garile acestor orase si impiedicand evacuarea autoritatilor si materialelor armatei. pe care l-au ocupat spre ora 14 si. cu incepere din ziua de 28 iunie 1940. la unele unitati. retragerea a fost ingreunata si de etapele lungi pe care trupele erau fortate sa le execute. liniile ce nu trebuiau depasite de fortele sovietice. format din unitati motomecanizate. Drept baza a actiunilor a fost luata varianta intai. prin capitularea. In aceeasi zi.30. forma majoritatea. a Frantei si imobilizarea trupelor engleze de pe continent. sa inainteze si sa ocupe podurile de peste Prut si punctele de trecere de pe liniile de demarcatie in nordul Bucovinei. care. Primite cu focuri de elementele din sector ale reg. ocuparea Basarabiei si nordului Bucovinei trebuia sa se execute in termen de 4 zile. Pe directiile principale ale ofensivei a fost asigurata o superioritate. Retragerea armatei romane. orasele Chisinau si Cetatea Alba. nerespectand linia fixata pentru acea zi. de forte si mijloace. la 22 iunie 1940. apoi. precum si din cauza restrictiei exprese a Guvernului roman de a nu provoca incidente cu fortele sovietice. era dirijat pe directiile principale si avea ordin ca. trupele sovietice s-au oprit. ocupand. indicand apoi bandelor instigate sa-si ridice ceea ce le-ar fi fost rechizitionat de catre trupele romane. luand drept slabiciune ceea ce pentru trupele romane nu era decat un act de disciplina militara constienta. In conditiile in care ostilitatile de pe Frontul de Vest conturasera dominatia Germaniei. mai mult decat tripla.

s-a hotarat incorporarea Bucovinei si a judetelor Hotin. tipografiile.esalon.000 de familii din Ucraina. spitalele. 7 brigazi de tancuri si trupe aeropurtate. sovieticii au luat urmatoarele masuri de ordin general: In sedinta Sovietului Suprem.000 lei anual. In toamna anului 1940.000 de germani din Basarabia si 30. in special pentru copii. subsolul. motorizate si cavalerie. adesea prin forta. a fost precedat de lansari de parasutisti in centrele mai importante din sudul Basarabiei. b) nationalizarea bunurilor materiale si imobiliare ale cetatenilor. foamete. copiii nu primeau mancare. S-au instalat comitete executive orasenesti si satesti in toate localitatile din teritoriile ocupate. deportari. metodele acestei propagande erau foarte perverse: la rugaciunile ridicate catre Dumnezeu. Odata cu instaurarea regimului sovietic stalinist a inceput un intreg lant de crime impotriva umanitatii: genocid. numite de la Centru si in care predominau elementele ucrainene si rusesti. sa procedeze cat mai neintarziat la dezorganizarea spatelui si hartuirea trupelor romane in retragere. deportarile si executiile facandu-se in masa si numai pe baza unui simplu denunt Đ populatia din Basarabia si Bucovina era din ce in ce mai nemultumita. pentru a sterge orice urma a administratiei romane. noua frontiera pe Prut a fost inchisa. padurile si apele devenind astfel proprietatea statului. S-au legiferat: a) nationalizarea pamanturilor particulare: solul. In august 1940. sa se repatrieze in Romania.000 de refugiati romani care au trecut noul hotar cu Romania. c) au fost preluate de stat bancile. Din cauza acestor masuri. In noaptea de 13 iunie 1941. de exemplu. precum si a nesigurantei personale Đ arestarile. comitete conduse de persoane straine.. casele de asigurare. s-a dus o intensa propaganda ateista. In scopul introducerii cat mai neintarziate a regimului comunist in cele doua tinuturi ocupate.. au fost trimisi la munca fortata 53. numai in judetele Cernauti. precum si farmaciile.356 de tineri basarabeni. In perioada 28 iunie . La 3 iulie 1940. g) concomitent cu inchiderea bisericilor. precum si toate intreprinderile industriale cu peste 20 de salariati. format din mari unitati de toate armele si directiile principale in raport cu concentrarea anterioara. impreuna. Cetatea Alba si Balti au fost arestate 1122 de persoane. iar cei care nu se bucurau de increderea regimului au fost mutati in interiorul Uniunii Sovietice si inlocuiti cu elemente aduse din Republica Autonoma Moldoveneasca si Ucraina. In teritoriul ocupat au fost dislocate 15 divizii de tragatori. limba rusa fiind introdusa ca obiect obligatoriu. f) majoritatea bisericilor au fost inchise: acolo insa unde mai exista slujba religioasa se oficia de preoti imbracati ca simpli civili. sovieticii au impins grosul fortelor. e) invatamantul a fost organizat dupa sistemul sovietic. Teritoriile ocupate. caile ferate. 80. Inapoia acestui esalon prim. de asemenea. reprezentat de cei 300.000 din nordul Bucovinei au fost evacuati in Germania. corpul didactic a fost obligat sa urmeze cursuri speciale de limba rusa si de initiere in directivele invatamantului sovietic. d) s-au preluat. instalatiile electrice. in locul populatiei germane evacuate au fost colonizate circa 10. institutiile de credit. h) s-a introdus alfabetul chirilic chiar in scrierea limbii romane. tramvaiele.4 iulie 1940. De asemenea. in timp ce situatia se schimba atunci cand ruga lor era adresata lui Stalin. au fost deportate circa 5000 de familii din Basarabia. Chisinau. primele luni de dupa. Cetatea Alba si Ismail in Republica Ucraineana. . in legatura cu fortele aeriene. hotelurile si marile restaurante. ca. raurile navigabile. in scopul de a instiga simpatizantii ideilor comuniste. autobuzele si toate intreprinderile comerciale ale caror cifra de afaceri era superioara sumei de 600. iar restul Basarabiei in Republica Autonoma Moldoveneasca. Rezultatul nemijlocit al anexarii acestor teritorii a fost exodul considerabil de populatie autohtona. tinuta la Moscova in ziua de 1 august 1940. Grupuri de sute de romani incercau.

iar ceea ce mai exista se vindea clandestin si cu preturi foarte ridicate. In paralel. reprezentata de membrii Frontului Popular. Desi in 1939 recolta agricola fusese buna. grupuri compacte de romani au fost stramutate cu forta in regiunile indepartate ale Uralului si Donetkului cu intentia de a dezradacina pe moldoveni din teritoriile romanesti si a rusifica provinciile ocupate. pe baza caruia s-a adoptat o hotarare corespunzatoare a forului legislativ de-atunci dintr-o republica (inca) unionala sovietica.Autoritatile erau ingrijorate de aceasta stare de lucruri. prin tratatul de pace de la Bucuresti (1812). SNEGUR 23 iunie 1990 Nr. precum si a consecintelor lor pentru Basarabia si Bucovina de Nord Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova h o t a r a s t e: A aproba avizul Comisiei Sovietului Suprem al RSS Moldova cu privire la aprecierea politicojuridica a Tratatului sovieto-german de neagresiune si a Protocolului aditional secret din 23 august 1939. a initiat o larga dezbatere. era necesar sa se predea autoritatilor cantitati mult mai mari decat recolta obtinuta. anexand tinutul dintre Prut si Nistru. La 1775 Imperiul habsburgic rapeste Statului Moldova partea lui de nord. 149 Đ XII AVIZ al Comisiei Sovietului Suprem al RSS Moldova pentru aprecierea politico-juridica a Tratatului sovieto-german de neagresiune si a Protocolului aditional secret din 23 august 1939. Imperiul rus dezmembreaza Statul Moldova. De aceea au si organizat numeroase intruniri. in acelasi timp. Presedintele Sovietului Suprem al RSS Moldova or. Uneori. Pe piata si in magazine nu se mai gaseau aproape deloc alimente. Chisinau M. precum si a consecintelor lor pentru Basarabia si Bucovina de Nord Constatarile Comisiei: "Basarabia si Bucovina de Nord au fost dintotdeauna parti componente ale Statului Moldova. asupra caruia extinde in mod artificial numele de . Sub pretextul desfiintarii somajului si cunoasterii Uniunii Sovietice. creat in secolul al XIV-lea pe pamantul stramosilor romanilor . Din punct de vedere economic. dat fiind faptul ca o mare parte din produsul acestei recolte trebuia predata statului. vechea administratie romaneasca. obiecte de imbracaminte si incaltaminte. Bucovina. In urma razboiului ruso-turc din 1806-1812 si al unui indelungat targ diplomatic. criticand. o comisie a Sovietului Suprem a cercetat aceeasi problema si a elaborat un necesar aviz. "Eliberatii" isi condamna "eliberatorii" Cu mai mult de un an inainte de proclamarea independentei. Chisinaul politic. situatia in Bucovina si Basarabia devenea tot mai grea. Tema: "Pactul MolotovRibbentrop si consecintele sale pentru Basarabia". totusi populatia era lipsita de alimentele necesare. in care oratorii cautau sa convinga populatia de avantajele regimului comunist. deveniti deputati in vechea formula parlamentara denumita Sovietul Suprem. cu participare internationala. precum si a consecintelor lor pentru Basarabia si Bucovina de Nord.geto-daci. Hotararea Sovietului Suprem al RSS Moldova cu privire la avizul Comisiei Sovietului Suprem al RSSMoldova pentru aprecierea politico-juridica a Tratatului sovieto-german de neagresiune si a protocolului aditional secret din 23 august 1939. Reproducem in extenso documentele respective. aflat sub influenta tot mai accentuata a miscarii de renastere nationala.

in vechile hotare pana la Ceremus. urgentau intrarea in vigoare. Sfatul Tarii a decis prin vot unirea Basarabiei cu Romania. ce a culminat cu stabilirea. Conform prevederilor Protocolului aditional secret la Tratatul sovietogerman de neagresiune. ce prevedea condamnarea recurgerii la razboi pentru reglementarea diferendelor internationale si renuntarea la el ca instrument de politica nationala in relatiile dintre statele contractante. care niciodata nu a fost parte componenta a Imperiului rus si nici a Ucrainei. tinand cont de numeroasele adresari ale populatiei din tinut si de imposibilitatea pastrarii. de orice natura sau origine. Poloniei si a Romaniei. confiscat in decembrie 1917. la 24 ianuarie 1918. Pretentiile asupra Bucovinei. propuneri). Polonia si Romania. Uniunea Sovietica si Germania isi asumau dreptul de a decide soarta Finlandei. la 9 iunie 1934. Lituaniei. urma sa fie infaptuita numai prin mijloace pasnice. semnat la 23 august 1939. Ca rezultat al prabusirii Imperiului rus si al celui austro-ungar. Luptatorii pentru realizarea asa-ziselor intentii revolutionare ale bolsevicilor pe acest teritoriu. In prima jumatate a anilor 30 s-a ajuns la o ameliorare a raporturilor dintre URSS si Romania. inaintate de URSS in 1940.a declarat. isi are explicatia in tendinta de a justifica exportul de revolutie si reanexarea Basarabiei. Bucovina. Letonia. Prin semnarea Protocolului aditional secret URSS a incalcat fata de Romania: articolul 1 al Pactului Briand-Kellogg. erijati in revolutionari. La 27 martie 1918. Congresul general al Bucovinei. au fost o plasmuire a aparatului diplomatic stalinist. straini intereselor vitale ale salvgardarii si prosperarii intregii natiuni romane.Basarabia. in urma celui dintai razboi mondial si a revolutiei ruse din 1917. La 2 decembrie 1917 a fost creata Republica Democratica Moldoveneasca. parlamentul Republicii Democratice Moldovenesti . Guvernul URSS a cerut in repetate randuri sa i se recunoasca pretinsul drept de stapanire a Basarabiei. cat si militara (organizarea de interventii. Basarabia si Bucovina capata posibilitatea de a-si realiza dreptul lor firesc si legitim la autodeterminare. independenta Republicii Democratice Moldovenesti. la 15 (28) noiembrie 1918. Dupa proclamarea Ucrainei republica independenta. URSS. sabotaj). Angajarea URSS in preajma celui de-al doilea razboi mondial in tranzactii stranse si reciproc avantajoase cu Germania hitlerista s-a soldat cu intelegerea mutuala a impartirii sferelor de influenta in Europa. prin care semnatarii lui. nu este mentionata in Protocolul aditional secret. si in special a oricarei agitatiuni. proteste. ce stabilea sferele de influenta in Europa de Est. chipurile. care isi garantau "mutual plinul si intregul respect al suveranitatii fiecaruia din statele noastre si abtinerea de la orice imixtiune. ca si alti militanti ai pastrarii imperiului. Colacin si Nistru. care puteau aparea intre puterile contractante. Protocolul aditional secret al Tratatului sovieto-german de neagresiune din 23 august 1919. facand propaganda antinationala si chiar propunand rascumparare pe contul tezaurului de stat al Romaniei.SFATUL TARII . Letoniei. ea devenind. in acea conjunctura politica si militara. rebeliuni.articolul 2 al aceluiasi tratat ce recunostea ca reglementarea sau solutionarea tuturor diferendelor sau conflictelor. a votat "Uniunea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei. luptand atat pe cale diplomatica (tratative. contravenea principiilor fundamentale . Estoniei. a relatiilor diplomatice intre aceste doua tari (parti). in 1918. Estonia. a independentei Republicii Democratice Moldovenesti. Puterea Sovietica. parte componenta a noului stat sovietic. cu Regatul Romaniei". Protocolul de la Moscova din 9 februarie 1919. directa sau indirecta. Punctul trei al Protocolului aditional secret mentiona cointeresarea URSS fata de Basarabia. a Pactului Briand-Kellogg. propagande si oricarui fel de interventiuni sau de sprijin al acestora". in afacerile interne si in dezvoltarea fiecareia dintre ele. Insistenta istoriografiei sovietice oficiale asupra afirmatiei false precum ca in Basarabia ar fi biruit. pentru ele aparte.

art. foamete organizata. in Partea I. facand legatura dintre cele doua noi tinuturi rapite la 28 iunie 1940. ocuparea Hertei fusese determinata de calea ferata care trecea prin zona. Dupa toate probabilitatile. (iar) intrucat decidea soarta unor state terte fara participarea lor. Trecerea arbitrara sub jurisdictia RSS Ucrainene a Bucovinei de Nord si a judetelor Hotin. La 28 iunie 1940 URSS a ocupat prin forta armata Basarabia si Bucovina de Nord. ca si a Basarabiei a reprezentat un prim pas pentru dobandirea unei importante pozitii strategice. dupa cum am vazut. la cel de-al doilea razboi mondial. a pregatirii militare sistematice. ce a urmat dupa incheierea acestui pact.unanim recunoscute si normelor imperative ale dreptului international. doar notele ultimative ale guvernului sovietic si raspunsul celui roman. cu o populatie exclusiv romaneasca si care nu facuse niciodata parte din Imperiul rus sau din cel Habsburgic. in primul rand. Si pentru care a si participat. la 28 iunie 1940. Ismail si Cetatea Alba contravenea adevarului istoric si realitatii etnice existente in acea vreme. Comisia intregeste. trimise de guvernul sovietic Romaniei. deportari. nu se incheiase nici un acord sovieto-roman. sub toate aspectele. au fost notele ultimative din 26 si 27 iunie 1940. contrar vointei populatiei acestor tinuturi. Notele ultimative ale guvernului sovietic trimise Romaniei la 26 si 27 iunie 1940 contravin normelor imperative ale dreptului international si sunt o mostra a politicii de dictat imperial. In conformitate cu argumentele istorice. prin care guvernului roman i se cerea sa inapoieze cu orice pret Uniunii Sovietice Basarabia si sa-i transmita partea de nord a Bucovinei "drept recompensa pentru uriasa dauna pricinuita Uniunii Sovietice si populatiei Basarabiei in cei 22 de ani de guvernare a Romaniei in Basarabia". intre Natiunile Unite si Romania. indicate in harta anexata Tratatului de fata (anexa I) vor fi cele care erau in fiinta la 1 ianuarie 1941." Numai ca. care este definita in articolul 2 al Tratatului de fata. O consecinta logica a semnarii la 23 august 1939 a Protocolului aditional secret al Tratatului sovieto-german de neagresiune. juridice si politice expuse mai sus urmeaza ca in ziua de 28 iunie sa fie suspendate toate manifestarile cu caracter festiv. inca de la 17 septembrie 1939. Prin prezentul Aviz. Fusesera. S-a spus ca totul a fost batut in cuie prin Tratatul de Pace. din care Uniunea Sovietica putea controla Europa Centrala. Proclamarea in mod neligitim la 2 august 1940 a RSS Moldovenesti a fost un act de dezmembrare a Basarabiei si Bucovinei. Tratatul de Pace din 1947 preia o minciuna Prevederile din protocolul secret semnat de von Ribbentrop si de Molotov la 23 august 1939 sunt si astazi o realitate geopolitica. promovate in permanenta de guvernul stalinist. Mihai Ghimpu condamna Pactul Ribbentrop-Molotov . semnat la Paris. este nul si neavenit din momentul semnarii lui. 1 se preciza: "Frontierele Romaniei. Odata cu instaurarea in Basarabia si Bucovina de Nord a regimului sovietic stalinist. Acolo. nu si la Tinutul Herta. Frontiere. in aceste tinuturi au fost comise crime impotriva umanitatii: omoruri in masa. la 10 februarie 1947. cu exceptia frontierei romano-ungare. semnificatia profunda si ampla a Declaratiei suveranitatii RSS Moldova. Frontiera sovieto-romana este astfel fixata in conformitate cu dispozitiile acordului sovieto-roman din 28 iunie 1940 si ale acordului sovieto-cehoslovac din 29 iunie 1945. Adevarul istoric este ca ocuparea nordului Bucovinei. Decizia privind ocuparea Bucovinei de Nord e un exemplu elocvent al politicii expansioniste. Iar schimbul de note se referise doar la Basarabia si la nordul Bucovinei.

a declarat ca lucreaza la un nou decret. Anuntul a fost facut de Mihai Ghimpu vineri. dupa executarea multora dintre ei la ordinul lui Stalin. sub pretextul unui complot imaginar. Moldova. la 1 septembrie 1939. Potrivit istoricului rus Aleksandr Subarian. Franta. care a scindat Europa. prin care declara 28 iunie Zi a ocupatiei sovietice. In cele din urma. de la Publika TV. petrecuta cu o saptamana mai tarziu. incheiat in 1938 intre Germania. ce a urmat acordului de la Munchen. sa-si asigure flancul estic in perspectiva iminentei invadari a Poloniei. Uniunea Sovietica voia sa castige timp.Presedintele interimar al R. din care. Mihai Ghimpu. . ambele tari vroiau sa se asigure reciproc in procesul de impartire in doua a ceea ce ramasese neocupat si neimpartit din Europa. dar ca lucreaza si la un nou decret de condamnare a pactului Stalin-Hitler. Nu poate exista o societate sanatoasa atunci cand politica adevarului este inlocuita cu o politica a minciunii si a nedreptatii". Acest Pact a determinat in cele din urma scindarea Europei prin Cortina de fier. Europa Occidentala a progresat prin practicarea democratiei si a economiei libere in toate tarile aflate la vest de Cortina de fier. si de economii centralizate. in afara de liberalii presedintelui. in timp ce Europa de Est a avut parte de regimuri totalitare dure. mai fac parte trei partide liberal-democrate. de condamnare a pactului Ribbentrop-Molotov. In realitate. de stat. "Trebuie sa promovam adevarul si sa educam noua generatie prin adevar. intre anii 1945-1989. acesta a parafat sfarsitul Cehoslovaciei ca stat independent. Decretul se incheiea cu solicitarea retragerii de catre Federatia Rusa. a starnit profunda nemultumire a Moscovei si nu a fost agreat de colegii din Alianta pentru Integrare Europeana. a explicat presedintele interimar. OSCE vrea zi memoriala la 23 august O rezolutie recenta a OSCE. la emisiunea Fabrika. Marea Britanie si Italia. sa previna temporar o invazie germana. a tinut sa mentioneze Ghimpu. pactul germano-sovietic este un exemplu de cinism politic. semnat la 23 august 1939. propusa de Lituania si Slovenia. El a spus ca va semna mai multe decrete prin care va conferi distinctii de stat. aservite Kremlinului. 20 august. In acesti 45 de ani. impartind-o in sfera de influenta sovietica si cea occidentala. "Ceea ce s-a produs atunci trebuie condamnat". din punctul de vedere oficial al Germaniei. Un precedent decret semnat de Mihai Ghimpu. succesoare de drept a Uniunii Sovietice. a trupelor si armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova. Decretul prezidential semnat de Mihai Ghimpu la 24 iunie spunea ca ziua de 28 iunie a fost desemnata drept zi de comemorare a victimelor ocupatiei sovietice din 1940 si de condamnare a regimului totalitar comunist. in frunte cu maresalul Tuhacevski. intrucat Armata Rosie avea prea putini ofiteri superiori. aflata la guvernare la Chisinau. Scopul declarat al Pactului Stalin-Hitler era. decretul a fost declarat in justitie neconstitutional. condamna dintr-un foc nazismul si stalinismul: ea cere ca 23 august sa devina o zi dedicata memoriei victimelor acestor regimuri. Pe de alta parte.

Marea Britanie. URSS si Franta ."Cred ca toti protagonistii . .se gandeau la interesele lor nationale si au subestimat amenintarea fascismului pentru tarile lor si lumea intreaga". a subliniat el.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful