Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Scopul declarat al acestui pact era, din punctul de vedere oficial al Germaniei, ca
cel de-al Treilea Reich să-și asigure flancul estic în perspectiva iminentei invadări
a Poloniei, petrecută, de altfel, cu o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939.
Pe de altă parte, Uniunea Sovietică voia să câștige timp, să prevină temporar o
invazie germană, întrucât Armata Roșie avea prea puțini ofițeri superiori, după
executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, în frunte cu mareșalul
Tuhacevski, sub pretextul unui complot imaginar.
În realitate, ambele țări agresoare voiau să se asigure, cel puțin oficial, că vor
avea spatele „acoperit” în procesul expansionist de împărțire în două a ceea ce
rămasese neocupat și/sau neîmpărțit din Europa. Cruzimea și cinismul celor doi
dictatori, Hitler și Stalin, s-au repercutat timp îndelungat, prelungind cel de-al
Doilea Război Mondial cu Războiul Rece și cu scindarea Europei în două prin
Cortina de fier între anii 1945-1989. În acești 45 de ani, Europa Occidentală a
progresat prin practicarea democrației și a economiei libere în toate țările aflate
la vest de Cortina de fier, în timp ce Europa de est, aflată la est de Cortina de
fier, a avut parte de regimuri totalitare mai dure sau mai puțin dure, dar toate
aservite Kremlinului, și cu economii centralizate, de stat.
Între cei doi dictatori – Stalin și Hitler – a existat o stranie fascinație reciprocă,
deși, la nivelul propagandei, regimurile lor s-au criticat cu înverșunare. Dacă însă
regimul lui Hitler se manifesta direct față de obiectivele sale, Stalin avea asociată
Internaționala a III-a Comunistă. Internaționala, deși obedientă față de Partidul
Comunist al Uniunii Sovietice și de guvernul de la Kremlin, era portița prin care
încerca să-și ascundă reala sa politică externă. Stalin afirma mereu că politica
guvernului este una și cea a Internaționalei este alta, când, în realitate, între cele
două organisme nu era nici o deosebire privind intenția declanșării revoluției
comuniste mondiale.
Documentele existente atestă că, în anii 1934–1936, Stalin sprijinea ideea unei
apropieri și chiar a realizării unui acord cu Hitler. O cale pentru netezirea
relațiilor bilaterale mai strânse a fost oferită de existența ca stat a Poloniei.
Polonia renăscuse, în urma primului război mondial, după mai bine de 100 de ani
de ocupație ruso-austro-germană. Din punct de vedere geografic, Polonia
devenise stat tampon între Rusia și Germania. Inițiatorul unei apropieri germano-
sovietice a fost ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop. Propunerile
lui, acceptate de Hitler, au avut ecou la Moscova. Ca urmare, puterile occidentale
au fost criticate aspru și etichetate drept „instigatoare la și profitoare de
război”. Apropierea sovieto-germană din 1939 era urmarea unei conjuncturi
favorabile statelor totalitare. Pentru Stalin, orientarea spre Hitler nu a fost
determinată de doctrină, ci de considerente de circumstanță. Stalin se vedea în
postura de realizator al vechiului Imperiu Rus, fapt care i-a umplut toată viața.
Duplicitatea a fost caracteristica dominantă a tratativelor sovieto-germane;
sovieticii tratau și cu Franța și Anglia – o măsură de prevedere pentru a evita
izolarea în fața unei eventuale agresiuni germane. Pe de altă parte, diplomația
nazistă tatona constant posibilitatea unei înțelegeri separate cu Marea Britanie și
o reușită ar fi contracarat eșecul lui Ribbentrop la Moscova.
Urmări
Adesea se susține că, dacă acest pact nu ar fi existat, cel de-al doilea război ar fi
fost terminat mult mai curând sau poate chiar nici nu ar fi avut loc.[necesită
citare]
Articolul I. Ambele Importante Părţi Contractante se obligă reciproc a evita orice forme de
violenţă, orice acţiune violentă, şi orice atac una asupra celeilalte, atât individual cât şi în
alianţă cu alte Puteri.
Articolul II. În cazul în care una dintre cele două Importante Părţi Contractante devine parte
beligerantă cu o a treia Putere, cealaltă Importantă Părte Contractantă trebuie să se abţină
de la oricare forme de ajutor pentru această a treia Putere.
Articolul III. Guvernele celor două Importante Părţi Contractante trebuie pe viitor să menţină
contactul reciproc în scopul consultării pentru schimbul de informaţii pe subiecte ce
afectează interesele lor comune.
Articolul IV. În cazul în care disputele şi conflictele între Importantele Părţi Contractante vor
creşte, acestea vor participa în orice grupări de Puteri, care direct sau indirect ţintesc
cealaltă parte.
Articolul V. În cazul apariţiei disputelor sau conflictelor între Importantele Părţi Contractante
asupra subiectelor de un fel sau altul, ambele părţi vor aplana aceste dispute sau conflicte
exclusiv în cadrul unor schimburi de opinii prieteneşti sau, dacă este necesar, prin crearea
comisiilor de arbitraj.
Articolul VI. Prezentul acord este elaborat petru o perioadă de zece ani, cu condiţia că,
ulterior una din Importantele Părţi Contractante nu-l va denunţa cu un an înainte de
expirarea perioadei de valabilitate, validitatea prezentului Acord automat se prelungeşte cu
încă cinci ani.
Articolul VII. Rezentul Acord va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Ratificarea va fi
făcuta la Berlin. Acordul va intra în viguare din momentul semnării.
(Nota redacţiei: Secţia de mai jos nu a fost făcută publică în momentul în care cea de asupa
a fost anunţată).
"Tributul Prusac la Moscova", ziarul satiric "Mucha", 8 septembrie 1939, Varşovia, Polonia
Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea statului
independent Polon şi cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul
viitoarelor discuţii politice.
În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această întrebare printr-un acord prietenesc.
Articolul III. Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică
privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total
în această regiune.
Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret.
În urmă cu şapte decenii, Pactul Ribbentrop - Molotov a deschis calea celui de-al Doilea
Război Mondial. Documentul pus la cale de Adolf Hitler şi Iosif Stalin, în urmă cu 70 de ani,
produce şi acum scântei în relaţia dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă.
Mai citeşte :
Până la 23 august 1939, propaganda de uz intern din cele două ţări arăta că cealaltă parte
reprezintă principalul duşman care pune în discuţie existenţa statului. Întregul sistem de
alianţe la nivel european şi mondial pleca de la premisa că cele două regimuri totalitare nu
ar putea fi niciodată aliate.
Actul semnat de cele două state era unul clasic de neagresiune, care prevedea posibilitatea
ca respectivele regimuri să se consulte în cazul în care apăreau disensiuni şi să nu se
recurgă la forţă militară. Un alt punct important era acela că, dacă una dintre cele două
părţi semnatare era în război cu o a treia parte, cealaltă trebuia să-şi proclame
neutralitatea. Totodată, niciuna dintre semnatare nu putea fi parte a unei alianţe ce era
„îndreptată în mod direct sau indirect împotriva celeilalte“.
Rămas în istorie sub denumirea de Pactul Ribbentrop – Molotov, documentul a fost, însă în
realitate un pact între Hitler şi Stalin. Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov
conduceau la acel moment diplomaţia celor două state. Semnarea tratatului la sfârşitul lunii
august a fost o surpriză imensă pentru guvernele occidentale.
Informaţii false
Moscova şi Berlinul anunţaseră încă din aprilie că negociază un tratat economic, însă
serviciile secrete occidentale aflaseră că în realitate cele două puteri antagonice nu duc
niciun fel de negocieri. În mai, Stalin l-a înlocuit pe Maxim Litvinov, un evreu prooccidental,
cu Viaceslav Molotov, un apropiat al liderului rus. Negocierile politice au început abia la
începutul lunii august, însă au înaintat extrem de repede. Punctul de plecare nu a fost
identificarea unui element de coeziune, ci a unui duşman comun: capitalismul.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a votat recent o rezoluţie prin
care pune semnul egalităţii între regimul nazist şi cel comunist. Evident, ruşii au reacţionat
dur, acuzând o „jignire la adresa istoriei“. Rezoluţia susţine iniţiativa Parlamentului
European de a proclama ziua de 23 august drept „Ziua memoriei victimelor stalinismului şi
nazismului“.
Documentul subliniază că, în secolul XX, ţările Europei s-au confruntat cu două puternice
regimuri totalitariste – nazist şi stalinist, în timpul cărora au avut loc genocide, s-au încălcat
drepturile şi libertăţile omului, au fost săvârşite crime de război şi crime împotriva
umanităţii.
În replică, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a constituit o comisiei specială care are rolul
de a lupta împotriva „falsificatorilor“ istoriei Rusiei. Comisia îşi doreşte să combată
„tentativele de falsificare a istoriei care aduc prejudicii intereselor Federaţiei Ruse“.
România era, la sfârşitul anului 1939, unul dintre puţinele state est-europene în care mai
exista încă, măcar parţial, un regim democratic. Sistemul politic din România se afla sub
asaltul regelui Carol al II-lea, care dorea să instaureze un regim autoritar.
Pe plan extern, România avea relaţii foarte bune cu Marea Britanie şi cu Franţa, însă foarte
proaste cu Germania nazistă şi cu Uniunea Sovietică. Între Carol al II-lea şi Adolf Hitler
exista o antipatie vizibilă, demonstrată la întâlnirea din iulie 1940, de la Berghof. Germania
acuza în acea perioadă România că întreţinuse relaţii foarte bune, în ultimele două decenii,
cu toţi duşmanii Reichului. Relaţiile cu URSS erau de asemenea foarte proaste, ruşii
nerenunţând niciodată la ideea reanexării Basarabiei.
„Pactul dintre Hitler şi Stalin a reprezentat la acea vreme o alianţă a regimurilor totalitare
împotriva democraţiilor. Înţelegerea dintre cele două regimuri totalitare a avut un efect
nefast asupra întregii Europe, deci şi asupra României“, este de părere Cioroianu.
În lunile următoare, România avea să mai piardă teritorii în favoarea Ungariei (Ardealul de
Nord) şi a Bulgariei (Cadrilaterul), două state ale căror relaţie cu Germania nazistă era mult
mai bună. La Tratatele de Pace de la Paris, din 1947, ce consfinţeau încheierea celui de-al
Doilea Război Mondial, România şi-a recuperat nord-vestul Transilvaniei, nu însă şi
Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. În prezent, nordul Bucovinei face parte din
Ucraina, la fel şi Herţa, care este raion în regiunea Cernăuţi. După destrămarea URSS,
România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.
Încheierea unui pact cu ruşii i-a permis lui Hitler să atace nestingherit Polonia, fără teama
că ar putea fi implicat într-un război pe două fronturi. Asta, deşi Otto von Bismark,
cancelarul prusac din secolul al XIX-lea care a realizat unificarea Germaniei, scria în
testamentul său politic că Germania va putea fi învinsă doar dacă va deschide un război pe
două fronturi.
Germania nazistă şi Uniunea Sovietică îşi împărţeau teritoriul polonez sub privile unei
Europe şocate. La 3 septembrie, Anglia şi Franţa declarau război Germaniei naziste,
conform angajamentelor luate, cu doar câteva zile înainte, de a garanta independenţa unor
state central şi est-europene. Există voci care susţin că la decizia anglo-francezilor ar fi
contribuit decisiv chiar ambasadorul român la Londra, Viorel Tilea.
Polonia a fost prima victimă a Tratatului Ribbentrop-Molotov, fiind împărţită între Germania,
URSS, Lituania şi Slovacia. Armata germană şi cea rusă au participat chiar la o paradă
militară comună, dedicată „marii“ victorii.
Unii istorici susţin că Hitler nu era conştient la acea vreme că dezmembrarea Poloniei va
duce la un conflict global. Liderul german a mizat până în ultima clipă că tratativele cu
anglo-francezii vor reuşi. În cel de-al Doilea Război Mondial au murit aproximativ 20 de
milioane de militari şi aproximativ 40 de milioane de civili.
Conform înţelegerii, Finlanda, Estonia şi Letonia erau plasate în sfera de influenţă sovietică.
După ocuparea Poloniei, şi Lituania a fost inclusă în sfera de influenţă rusă, după ce iniţial
făcea parte din zona de care era interesată Germania. Tratatul avea însă şi clauze secrete,
ce au devenit publice după 1945. Astfel, Basarabia urma a fi anexată de ruşi, fără ca
Germania să intervină.
Împărţirea pe hartă a fost făcută cu un creion, astfel că, „din greşeală“, ruşii au anexat şi
nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. În iunie 1940, când ruşii au revendicat teritoriile, guvernul
german a explicat Bucureştiului că trebuie să se conformeze şi că nu va primi niciun fel de
asistenţă din partea Berlinului. Hitler era interesat ca România să nu devină un teatru de
război, armata celui de-al treilea Reich având nevoie de hidrocarburile din ţara noastră.
Hitler s-ar fi adresat mai întâi marilor puteri vesteuropene cu propunerea de împărţire a
Europei pe sfere de înfluenţă. După semnarea a acordului de la Munhen din 1938, când
Anglia şi Franţa au recunoscut anexarea de către Hitler a regiunii Sudecţilor din
Cehoslovacia , Hitler s-ar fi adresat şi lui Stalin cu o propunere similară care , acceptată de
acesta , s-a concretizat prin semnarea odiosului pact.
Prof. Slawomir Debsky, directorul Înstitutului Polonez din Varşovia pentru probleme
înternaţionale, care a menţionat aceasta ideie, a subliniat că dovezi există şi în documente
de arhivă din Anglia , pe care le-a studiat. El a făcut şi o legatură, în acest sens , cu o
situaţie recentă din zilele noastre.
El s-a referit la războiul ruso-georgian de anul trecut, cănd actuala Federaţie Rusă , deşi nu
poate fi comparată cu URSS-ul lui Stalin, ca metodă a procedat similar. Iar U.E.şi întreaga
lume contemporană pare să se împace cu ideia că Abhazia şi Osetia de Sud , teritorii
aparţinând de drept statului independent Georgia devin sferă de influenţă oficializată a
Moscovei.
Vladimir Putin
In opinia sa, un rol similar l-a jucat Declaratia de la Munchen, in urma careia Hitler a decis
ca "i se permite totul" si ca Franta si Anglia "nu vor misca niciun deget pentru a sari in
apararea aliatilor lor".
Premierul a amintit ca, dupa Acordul de la Munchen si cu putin timp inainte de intrarea
Germaniei in Polonia, aceasta din urma a participat ea insasi la impartirea Europei, anexand
teritorii ale Cehiei.
Putin argumenteaza ca, in 1939, URSS s-a aflat in fata pericolului unui razboi pe doua
fronturi (in acea perioada s-au intensificat luptele cu japonezii) si, in situatia in care
"evantualii aliati ai URSS din Occident acceptasera deja intelegeri similare cu nazistii si nu
doreau sa colaboreze", Moscova a decis ca a refuza pactul de neagresiune ar fi fost un gest
lipsit de ratiune.
Putin si-a exprimat profunda recunostinta fata de Polonia pentru respectul manifestat
pentru locurile de veci ale soldatilor sovietici. Potrivit spuselor sale, poporul Rusiei intelege,
de asemenea, "sentimentul de incrancenare" al polonezilor in legatura cu asasinarea in
masa a militarilor polonezi in 1940.
Vizita la Gdansk a premierului Vladimir Putin, care va incepe marti, poate deschide o noua
pagina in relatiile reciproce ale Rusiei nu numai cu Polonia, dar si cu Europa de Est in
ansamblul ei, scrie cotidianul RBK Daily. Cu un interes deosebit este asteptat discursul lui
Putin la ceremonia dedicata izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Tactica de santajare a Rusiei cu ajutorul pretentiilor istorice s-a epuizat: privata de sprijinul
Statelor Unite, Europa de Est manifesta disponibilitate pentru construirea unor relatii noi cu
Moscova, bazate pe egalitate si respect reciproc, afirma publicatia citata.
Saptamana trecuta, premierul polonez, Donald Tusk, a promis ca-i va aminti colegului sau
rus "cine a fost in timpul celui de-al Doilea Razboi calau si cine a fost victima". Cu alte
cuvinte, precizeaza RBK, el a acuzat odata in plus Rusia, in calitatea ei de succesor al URSS,
de incheierea pactului sovieto-german din 1939 si de ocuparea de catre trupele sovietice a
teritoriului Poloniei.
Dupa cum a subliniat unul dintre organizatori, ceremonia va fi dedicata exclusiv asaltului
german asupra Poloniei. Actiunile care amintesc de interventia sovietica au fost amanate
pentru 17 septembrie.
In acelasi timp, Institutul polonez pentru memorie nationala a prezentat o noua evaluare a
numarului de polonezi trimisi in Siberia dupa 1939. Daca pana acum numarul acestora este
estimat la un milion de oameni, acum aceasta cifra s-a redus aproape de trei ori, pana la
320.000.
"America nu mai considera intimidarea Rusiei drept principala sarcina pe arena mondiala si,
prin urmare, SUA pierd din interesul lor pentru aliati in lupta impotriva Moscovei", a
declarat, pentru RBK, directorului Instytut Geopolityki din Polonia, Petr Eberhart.
28 iunie 1940. "Timpul", "Universul" si celelalte mari cotidiane ale vremii care apareau la
Bucuresti, ca si in restul tarii, aveau prima lor pagina in chenar de doliu. Urma sa se
produca primul mare rapt teritorial al acelui an de cumpana - ocuparea prin forta a
Basarabiei si a nordului Bucovinei, de catre Uniunea Sovietica, in urma unui ultimatum
deosebit de insolent. Imperiul sovietic cerea guvernului roman sa-i fie cedate Basarabia si
nordul Bucovinei (in fapt, acestor teritorii li se va adauga si Tinutul Herta). Alternativa nu
era explicit formulata in ultimatum, dar era suficient de transparenta: URSS declara razboi
Romaniei!
Atitudinea lasa, lipsita de reactie a marilor puteri occidentale Marea Britanie si Franta, care
promisesera garantii dupa incheierea primei conflagratii mondiale, a determinat, in ultima
instanta, incheierea, la 23 august 1939, a Tratatului de neagresiune germano-sovietic, cu al
sau incendiar protocol secret. Acesta din urma, la randul sau, a generat, direct sau indirect,
ocupatia germana in Olanda si Belgia, o noua hacuire a Poloniei de catre Berlin si Moscova,
ocupatia sovietica in Tarile Baltice, declansarea razboiului sovieto-finlandez, atacul sovietic
asupra Romaniei de la 28 iunie 1940.
Pentru a judeca mai corect situatia politica internationala a acelor ani Đ si poate din anii ce
au urmat, ba chiar si din zilele noastre Đ Occidentul a inteles pericolul dinspre Berlin abia
dupa caderea Frantei si dupa ce s-au produs primele atacuri aeriene peste Canalul Manecii.
Intamplator sau nu, in aceeasi zi de 28 iunie 1940, Londra i-a recunoscut generalului
Charles de Gaulle calitatea de sef al "Frantei libere", considerandu-l singurul capabil sa
organizeze o colaborare franco-britanica impotriva germanilor. Cat despre pericolul dinspre
Urali, aliatii occidentali nu l-au inteles decat mult mai tarziu. Abia dupa terminarea celui de-
al doilea razboi mondial. Cand jocurile erau deja facute si au mai trebuit sa treaca inca vreo
patru decenii si jumatate de cosmar comunist.
Dupa caderea Varsoviei, Molotov s-a inteles cu germanii ca motivarea initiala a amestecului
militar al URSS sa contina o nota "ofensatoare pentru sentimentele germanilor", dar cere sa
"nu se faca tapaj pentru asemenea fleacuri care mai apar in drumul nostru". Molotov este
pe deplin sincer, doar discuta cu un partener, caruia-i explica ca guvernul sovietic nu vede
vreun alt motiv, cat timp "pana acum, Uniunea Sovietica nu a avut motive de neliniste in
legatura cu minoritatile sale din Polonia"... Si a urmat nota adresata guvernului polonez,
cum ca "guvernul sovietic nu poate sa lase fara aparare pe fratii de sange ucraineni si
bielorusi".
La 17 septembrie 1939, Armata Rosie a lovit de la est Polonia. Atunci, si nu la 22 iunie
1941, Uniunea Sovietica a devenit unul dintre participantii la cel de-al doilea razboi
mondial.(...)
Peste o zi doar, Stalin se adreseaza germanilor: el este categoric impotriva pastrarii oricarui
fel de statalitate poloneza. Una din consecintele tragice ale acestei decizii a fost si
exterminarea ofiterilor polonezi in padurea de la Katyn, de langa Smolensk, in aprilie 1940.
La 20 septembrie 1939, reprezentantii fortelor armate ale Germaniei si Uniunii Sovietice au
semnat la Moscova un acord formal privind conducerea operatiunilor militare in Polonia. (...)
Colaborarea
Invitat la Moscova, ministrul estonian al Afacerilor Externe a fost silit de Molotov si de Stalin
sa semneze un tratat de ajutor reciproc. Acesta a fost inceputul "inghitirii" Statelor Baltice
din iunie 1940. Sunt cel putin ciudate si aflate in totala contradictie cu faptele, acum
unanim recunoscute, afirmatiile conducatorilor sovietici, cum ca intre tratatul de
neagresiune sovieto-german, care pasa Statele Baltice in "sfera de influenta" a Uniunii
Sovietice, si ulterioara lor inglobare in URSS nu ar fi nici o legatura. Complicatiile aparute in
relatiile cu germanii din cauza pretentiilor suplimentare ale URSS asupra unei parti din
teritoriul lituanian au fost reglementate apoi pe calea platii catre Uniunea Sovietica a unei
sume considerabile in aur.
Castigand teritorial, ca rezultat al pactelor cu Germania, Uniunea Sovietica a pierdut in
securitate. Aceasta ar fi cea mai importanta consecinta a largirii teritoriului sovietic. Polonia
si Statele Baltice serveau, in trecut, pentru URSS drept "cordon sanitar" impotriva unui atac
neasteptat dinspre apus, atat timp cat URSS nu avea granita comuna cu cel mai periculos
agresor potential Đ cu Germania. Acum aparuse o frontiera comuna cu Germania nazista si
cu aliatii sai, pe o distanta de 5.000 de kilometri, unde aproape in fiecare punct URSS era
deschisa pentru a fi atacata.
Cum s-a desfasurat colaborarea militara a aliatilor? Armata sovietica si cea germana au
intrat in Lvov din doua directii, s-a creat chiar pericolul unei confruntari dintre ele. Inaltul
comandament german a gasit imediat o iesire: propune ofensiva comuna cu transmiterea
ulterioara a orasului in mainile comandamentului sovietic. Totul s-a incheiat cu o parada
comuna a armatelor sovietica si germana aflate la Lvov. (...)
Uniunea Sovietica, acordand sprijin politic Germaniei, nu a scapat nici un prilej de a-si mari
propriul teritoriu. Realizandu-si planul, Stalin a intrat intr-un razboi nefericit (pentru el) cu
Finlanda, in care a suferit o rusinoasa infrangere. Razboiul finlandez a demonstrat
slabiciunea militara a URSS si l-a incurajat pe Hitler pentru un eventual razboi impotriva
Uniunii Sovietice.
Slabita de razboiul finlandez, URSS a demonstrat in si mai mare masura loialitatea sa fata
de Germania. Molotov si-a exprimat totala adeziune fata de "masurile de aparare" ale
Germaniei in nordul Europei si i-a urat (la 9 aprilie 1940) deplin succes. Este vorba despre
invazia in Danemarca si Norvegia. Dupa ocuparea teritoriilor acestor state de catre
Germania reprezentantele diplomatice ale guvernelor lor la Moscova au fost inchise.
Molotov, cu sinceritatea sa cinica, declara la sedinta Sovietului Suprem al URSS din 1
august 1940 (adica dupa capitularea Frantei) ca, daca nu ar fi fost ajutorul Uniunii Sovietice,
Germania nu si-ar fi putut realiza planurile militare ("... guvernul nostru a asigurat
Germaniei siguranta linistii in Rasarit"). El a amintit, de asemenea, de incercarile presei
britanice si probritanice de a speria URSS in legatura cu "perspectiva cresterii puterii
Germaniei". Totul era menit, a spus el, ca sa nelisteasca pe germani. Dar ei nu trebuie sa se
astepte la nici un fel de actiuni dusmanoase din partea URSS. Si a mai oferit inca o dovada
de prietenie: la 18 iunie 1940, Molotov a transmis ambasadorului von Schullenburg "cele
mai calde felicitari" din partea guvernului sovietic cu ocazia "stralucitorului succes" al
Wehrmachtului, care tocmai se incheiase cu infrangerea militara a Frantei. (...)
1. In termen de patru zile, cu incepere de la 28 iunie 1940, orele 12.00 (ora Moscovei),
teritoriul Basarabiei si al Bucovinei de Nord va fi evacuat de trupele si autoritatile romane.
2. Pe de alta parte, in mod succesiv, acelasi teritoriu va fi luat in stapanire de catre fortele
Armatei Rosii.
3. La 28 iunie 1940, fortele Armatei Rosii vor ocupa punctele Cernauti, Chisinau si Cetatea
Alba.
4. Autoritatile romane vor trebui sa predea in perfecta stare si in intregime: caile ferate,
depozitele de orice fel, intreprinderile industriale etc.
La cea de-a doua intrunire a Consiliului de Coroana (seara de 27 iulie 1940) au participat 28
de ministri si consilieri regali. Primul ministru Gheorghe Tatarescu a dat citire notei de
raspuns adresate guvernului sovietic, iar seful Marelui Stat Major, generalul Florea Tenescu,
a prezentat o informare ce aducea "date uluitoare" privind raportul de forte dintre Romania
si URSS, la care au fost adaugate fortele militare ungare si bulgare. Datele trebuiau (scrie
Carol al II-lea) "sa conduca (si au condus!) la intarirea concluziei celor prezenti ca Romania
nu avea alta cale de urmat decat acceptarea pretentiilor teritoriale ale Kremlinului". Numai
sase din cei prezenti s-au declarat pentru rezistenta. Si noteaza Regele Carol al II-lea:
"Numele lor merita sa fie inscrise cu litere de aur in cartea demnitatii romanesti: Nicolae
Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Stefan Ciobanu, Ernest Urdareanu...". Iar
propria parere: "... Consider ca se face o mare greseala de a ceda fara nici o rezistenta
aproape un sfert din tara, dar ma vad coplesit de avizul marii majoritati a acelora carora le-
am cerut sfatul. Am plecat fara a mai da mana cu nimeni, adica amarat si convins ca
urmarile celor hotarate vor fi foarte grele pentru tara...".
Formula adoptata a fost, pana la urma: cedam spre Rusia, ne intelegem cu Bulgaria,
rezistam spre Ungaria.
Cercetarile recente au demonstrat ca datele expuse de generalul Tenescu au fost false,
diminuate, extrase special pentru a convinge asistenta de neputinta militara a Romaniei de
a rezista in fata invadatorului sovietic. Insusi Carol al II-lea va recunoaste mai tarziu: "... am
facut greseala de a-mi apleca urechea celor fricosi", dar el insusi, din teama, a luat decizia
inutila de a se consulta cu Consiliul de Coroana; chiar asa fiind, concluziile sale au fost
ciudate, contrarii votului din primul Consiliu de la 27 iunie 1940. Regele Mihai I va admite,
de asemenea: "Era periculos, chiar o sinucidere, sa ne opunem nemtilor si rusilor. Mai
tarziu, mi-am dat seama ca li se putea rezista. Nu pentru mult timp, poate, dar se putea
rezista, oricum".
Fireste, au mai avut loc si alte consultari. Berlinul, prin Wilhelm Fabricius, a sfatuit
Bucurestiul "sa se supuna cererii guvernului sovietic". Roma a transmis ca este de un
"interes european esential ca Romania sa evite un conflict armat cu U.R.S.S." Guvernele de
la Belgrad si Atena, care considerau ca "trebuie, in prealabil, sa se concerteze cu ceilalti
aliati", roaga Bucurestiul sa nu tulbure, printr-o rezistenta militara, "pacea in bazinul
dunarean si in Balcani". Dintre tarile-membre ale Pactului Intelegerii Balcanice, doar Ankara
a confirmat hotararea Turciei de a-si onora obligatiile asumate anterior. Astfel ca
alternativele erau: rezistenta armata timp de maximum cateva saptamani, urmata de
impartirea Romaniei intre U.R.S.S., Ungaria, Germania si Bulgaria sau cedarea teritoriilor
revendicate prin nota sovietica. A prevalat aceasta ultima solutie. Motivarea? Sa pastram
astfel statul roman cu institutiile si fortele sale armate.
Miscari de trupe
Documente scoase de sub obrocul clasificarii atesta ca, in aceeasi perioada, se produceau
masive deplasari de trupe catre frontierele Romaniei, la est de Nistru si in regiunea Galitiei
Occidentale. Inca de la 1 aprilie 1940, incep sa fie transportate, de catre inaltul
comandament sovietic, forte considerabile spre sud-vestul URSS, unele provenind de pe
teritoriul de operatii din Finlanda, altele din Polonia rasariteana si din interiorul Uniunii.
In reuniunile politice din Ucraina, Galitia Occidentala si Republica Autonoma Moldoveneasca
(Transnistria), agitatorii Partidului Comunist si politrucii Armatei Rosii insistau asupra
urmatoarelor teme: a) Romania va fi obligata sa retrocedeze atat Basarabia, cat si
Bucovina, care sunt locuite de ucraineni; b) Romania pregateste un razboi contra Uniunii
Sovietice, pe care Armata Rosie trebuie sa-l previna cat mai curand.
Unul din comisarii politici, mai belicos, afirma undeva, in Ucraina de vest: "Romania va
trebui sa-si dea seama de situatia pe care o creeaza si sa admita revendicarile juste ale
Rusiei, caci in caz contrar trupele sovietice vor ocupa imediat prin forta Basarabia si
Bucovina, infrangand orice incercare de rezistenta a armatei romane".
Desigur, un atac al URSS asupra Romaniei nu mai putea conveni Germaniei, la acea data.
Dar Moscova putea sa nu mai tina cont de opinia Berlinului si sa se prevaleze de
asentimentul obtinut altadata si, deci, sa treaca la atac, fara a mai anunta Germania.
Potrivit marturiilor mai recente ale unor istorici militari rusi, inca imediat dupa semnarea, la
23 august 1939, a celebrului protocol secret, aditional la Tratatul de neagresiune sovieto-
german, daca nu cumva chiar inainte de aceasta data, URSS a pus in practica strategia sa
militara ofensiva, tinta fiind vestul Europei, incepand chiar cu Romania.
Documente dezvaluite de curand arata ca, din aprilie 1940, Comandamentul sovietic a
dispus ca forte importante sa fie transportate spre frontiera romana si a luat masuri pentru
echiparea noului teatru de operatii sud-vest. Catre sfarsitul lunii aprilie, apoi, cu si mai
multa intensitate, aceasta activitate din preajma frontierelor a continuat in cursul lunilor
mai si iunie. Ce se intampla? Se lucra la ameliorarea comunicatiilor rutiere si ferate; se
executau, din ce in ce mai frecvent, recunoasteri aeriene si terestre; satele din apropierea
Nistrului erau evacuate; erau construite aerodromuri si depozite pentru armament si
munitii; de-a lungul frontierei se faceau dese inspectii si alarme; instructia devenea tot mai
intensa, exercitiile militare intrunind formatiuni de tancuri, aviatie, mijloace speciale.
Catre jumatatea lunii iunie 1940 activitatea trupelor sovietice din apropierea frontierei si
transporturile dinspre sud-vest au ajuns la o intensitatea maxima.
Transporturile de trupe catre frontiera romana s-au facut pana in ultimele zile. In interior, se
semnalau chemari de noi rezervisti, incorporari de noi recruti si continuarea, in mod intens,
a instructiei trupelor. Din ansamblul informatiilor reiesea ca erau doua zone in care URSS a
actionat mai mult: Stara Uzka-Horodenka-Kosov-Stanalovo-Kzorikov si Grigoriopol-Tiraspol-
Odesa-Razdelnaia. Aceste regiuni corespundeau cu zonele probabile de concentrare a unor
grupe de forte sovietice si, deci, zonele de unde ar putea, in caz de conflict armat, sa fie
dirijate actiuni importante asupra Romaniei.
In zilele de 24 -27 iunie 1940 s-au executat noi transporturi de trupe, iar recunoasterea
terestra si aeriana acoperea toate frontierele URSS si, in special, zonele de la nordul
Bucovinei si Tiraspol-Odesa. Echiparea sectoarelor de atac se completa cu graba printr-o
concentrare masiva de mijloace si materiale.
La 26 iunie 1940 (cu doua zile inaintea termenului fixat de ultimatum!), aviatia sovietica a
depasit teritoriul national, mai ales in Bucovina, pentru a verifica situatia trupelor
romanesti, iar unitatile militare motomecanizate sovietice s-au apropiat de Nistru.
Agresiunea
Documentele de arhiva se refera la intreg ansamblul de operatiuni desfasurate de URSS
chiar inainte de remiterea ultimatumului. Prin directivele Comisarului Poporului pentru
Aparare nr. OV/583 si OV/584 unitatilor regiunii militare Odesa li s-a dat dispozitia sa se
puna in stare de lupta. Directivele cu privire la concentrarea trupelor sovietice pe linia de
frontiera sovieto-romana au fost date in perioada 15 aprilie-10 iunie 1940.
In scopul pregatirii si efectuarii operatiunii militare, prin jonctiunea celor doua regiuni ale
Armatei Sovietice a fost creat Frontul de Sud, care avea in componenta sa armatele 5, 9 si
12. In calitate de comandant a fost numit generalul Gheorghi Jukov. Efectivul frontului era
constituit din 32 de divizii de tragatori, 2 divizii motorizate de tragatori si 6 divizii de
cavalerie, 11 brigazi de tancuri si 3 brigazi de tancuri aeropurtate, precum si 30 de
regimente si 4 divizioane de artilerie.
Pentru actiunile trupelor erau pregatite doua variante. Varianta de baza prevedea un plan
de actiuni pentru cazul ca guvernul Romaniei nu va accepta evacuarea Basarabiei si
Bucovinei. Armata Sovietica urma sa execute o lovitura concentrica prin intermediul
Armatei a 12-a de-a lungul Prutului, in directia orasului Iasi, iar Armata a 9-a urma sa
declanseze ofensiva mai la sud de Chisinau, spre Husi. Planul militar prevedea incercuirea
trupelor romane in regiunea Balti-Iasi. Varianta a doua prevedea actiuni in cazul cand
trupele romane urmau sa se retraga de buna voie la vest de Prut. Potrivit acestui plan,
misiunea trupelor sovietice consta in iesirea rapida la Prut, pentru a lua sub control
retragerea trupelor romane.
Drept baza a actiunilor a fost luata varianta intai. Pe directiile principale ale ofensivei a fost
asigurata o superioritate, mai mult decat tripla, de forte si mijloace.
In conditiile in care ostilitatile de pe Frontul de Vest conturasera dominatia Germaniei, prin
capitularea, la 22 iunie 1940, a Frantei si imobilizarea trupelor engleze de pe continent,
guvernul Uniunii Sovietice a profitat de totala izolare internationala a Romaniei si a trecut la
amenintarea cu forta.
Conform Notei ultimative remise de Guvernul sovietic in ziua de 26 iunie 1940 si acceptata
de Guvernul roman in ziua de 27 iunie, ocuparea Basarabiei si nordului Bucovinei trebuia sa
se execute in termen de 4 zile, cu incepere din ziua de 28 iunie 1940, ora 14 (ora
Bucurestiului), fixandu-se, pentru fiecare zi, liniile ce nu trebuiau depasite de fortele
sovietice. Fara a se tine seama de textul Notei ultimative, coloanele sovietice au inceput
trecerea inca din dimineata de 28 iunie 1940, ora 6,30, cand formatiuni de infanterie
sovietice au incercat sa treaca Nistrul, in dreptul comunei Moldova (n.n. Romancauti).
Primite cu focuri de elementele din sector ale reg. 6 cavalerie, trupele sovietice s-au oprit,
cerand sa parlamenteze cu comandantul roman. In dupa-amiaza aceleiasi zile, subunitati de
infanterie au trecut intreaga frontiera a Nistrului, ocupand, pana in seara aceleiasi zile,
orasele Chisinau si Cetatea Alba. In Bucovina, trecerea frontierei s-a executat cu formatiuni
motomecanizate dirijate spre Cernauti, pe care l-au ocupat spre ora 14 si, nerespectand
linia fixata pentru acea zi, au inaintat pe unele directii pana la noua linie de demarcatie,
fixata prin nota Molotov.
In ziua de 28 iunie 1940, coloanele motorizate, trecute pe podurile construite peste Nistru
in noaptea anterioara, au reluat inaintarea spre vest, catre podurile de peste Prut, de la
Ungheni si Badragi.
In aceeasi zi, unitatile de parasutisti au fost lansate in orasele Cahul, Ismail si Reni, ocupand
institutiile si garile acestor orase si impiedicand evacuarea autoritatilor si materialelor
armatei.
Retragerea armatei romane, depasita de formatiunile motomecanizate sovietice si continuu
hartuita de comunisti razvratiti si de agitatorii sovietici, s-a executat in foarte grele conditii,
o parte din materialul de razboi fiind parasit in teritoriile ocupate. In plus, retragerea a fost
ingreunata si de etapele lungi pe care trupele erau fortate sa le execute, precum si din
cauza restrictiei exprese a Guvernului roman de a nu provoca incidente cu fortele sovietice.
Trupele sovietice, luand drept slabiciune ceea ce pentru trupele romane nu era decat un act
de disciplina militara constienta, au calcat stipularile din propriul ultimatum si, sub forma
controlului rechizitiilor locale, opreau coloane romane, inconjurandu-le in prealabil cu forte
mecanizate, indicand apoi bandelor instigate sa-si ridice ceea ce le-ar fi fost rechizitionat de
catre trupele romane. Aceasta actiune a fortelor sovietice a fost executata dupa un plan
bine stabilit: unitatile mecanizate sovietice depaseau coloanele romane si le opreau in
momentul traversarii localitatilor; se barau iesirile satelor, in special cele de vest, apoi,
servindu-se de megafoane, invitau soldatii basarabeni sa iasa din coloana spre a ramane pe
loc; odata coloana dezorganizata prin indepartarea elementului basarabean, care, de altfel,
la unele unitati, forma majoritatea, razvratitii civili erau indemnati sa-si reia materialele si
animalele presupuse rechizitionate din zona.
Pentru ocuparea nordului Bucovinei si Basarabiei, fortele sovietice au adoptat un dispozitiv
ofensiv, inspirat dupa doctrina germana aplicata in Polonia si Franta. Un esalon inaintat,
format din unitati motomecanizate, era dirijat pe directiile principale si avea ordin ca, in cel
mai scurt timp, fara sa tina cont de coloanele romane, sa inainteze si sa ocupe podurile de
peste Prut si punctele de trecere de pe liniile de demarcatie in nordul Bucovinei. Acest
esalon, in legatura cu fortele aeriene, a fost precedat de lansari de parasutisti in centrele
mai importante din sudul Basarabiei, in scopul de a instiga simpatizantii ideilor comuniste,
ca, impreuna, sa procedeze cat mai neintarziat la dezorganizarea spatelui si hartuirea
trupelor romane in retragere. Inapoia acestui esalon prim, sovieticii au impins grosul
fortelor, format din mari unitati de toate armele si directiile principale in raport cu
concentrarea anterioara.
Teritoriile ocupate, primele luni de dupa...
In scopul introducerii cat mai neintarziate a regimului comunist in cele doua tinuturi
ocupate, pentru a sterge orice urma a administratiei romane, sovieticii au luat urmatoarele
masuri de ordin general:
In sedinta Sovietului Suprem, tinuta la Moscova in ziua de 1 august 1940, s-a hotarat
incorporarea Bucovinei si a judetelor Hotin, Cetatea Alba si Ismail in Republica Ucraineana,
iar restul Basarabiei in Republica Autonoma Moldoveneasca.
S-au instalat comitete executive orasenesti si satesti in toate localitatile din teritoriile
ocupate, comitete conduse de persoane straine, numite de la Centru si in care predominau
elementele ucrainene si rusesti.
S-au legiferat: a) nationalizarea pamanturilor particulare: solul, subsolul, padurile si apele
devenind astfel proprietatea statului; b) nationalizarea bunurilor materiale si imobiliare ale
cetatenilor; c) au fost preluate de stat bancile, casele de asigurare, institutiile de credit,
caile ferate, raurile navigabile, precum si toate intreprinderile industriale cu peste 20 de
salariati; d) s-au preluat, de asemenea, tipografiile, instalatiile electrice, tramvaiele,
autobuzele si toate intreprinderile comerciale ale caror cifra de afaceri era superioara sumei
de 600.000 lei anual, precum si farmaciile, spitalele, hotelurile si marile restaurante; e)
invatamantul a fost organizat dupa sistemul sovietic, limba rusa fiind introdusa ca obiect
obligatoriu; corpul didactic a fost obligat sa urmeze cursuri speciale de limba rusa si de
initiere in directivele invatamantului sovietic, iar cei care nu se bucurau de increderea
regimului au fost mutati in interiorul Uniunii Sovietice si inlocuiti cu elemente aduse din
Republica Autonoma Moldoveneasca si Ucraina; f) majoritatea bisericilor au fost inchise:
acolo insa unde mai exista slujba religioasa se oficia de preoti imbracati ca simpli civili; g)
concomitent cu inchiderea bisericilor, s-a dus o intensa propaganda ateista, in special
pentru copii; metodele acestei propagande erau foarte perverse: la rugaciunile ridicate
catre Dumnezeu, copiii nu primeau mancare, in timp ce situatia se schimba atunci cand
ruga lor era adresata lui Stalin; h) s-a introdus alfabetul chirilic chiar in scrierea limbii
romane.
La 3 iulie 1940, noua frontiera pe Prut a fost inchisa. In teritoriul ocupat au fost dislocate 15
divizii de tragatori, motorizate si cavalerie, 7 brigazi de tancuri si trupe aeropurtate.
Rezultatul nemijlocit al anexarii acestor teritorii a fost exodul considerabil de populatie
autohtona, reprezentat de cei 300.000 de refugiati romani care au trecut noul hotar cu
Romania. De asemenea, 80.000 de germani din Basarabia si 30.000 din nordul Bucovinei au
fost evacuati in Germania. In toamna anului 1940, in locul populatiei germane evacuate au
fost colonizate circa 10.000 de familii din Ucraina.
Odata cu instaurarea regimului sovietic stalinist a inceput un intreg lant de crime impotriva
umanitatii: genocid, deportari, foamete. In perioada 28 iunie - 4 iulie 1940, de exemplu,
numai in judetele Cernauti, Chisinau, Cetatea Alba si Balti au fost arestate 1122 de
persoane. In noaptea de 13 iunie 1941, au fost deportate circa 5000 de familii din
Basarabia. In august 1940, au fost trimisi la munca fortata 53.356 de tineri basarabeni.
Din cauza acestor masuri, precum si a nesigurantei personale Đ arestarile, deportarile si
executiile facandu-se in masa si numai pe baza unui simplu denunt Đ populatia din
Basarabia si Bucovina era din ce in ce mai nemultumita. Grupuri de sute de romani
incercau, adesea prin forta, sa se repatrieze in Romania.
Autoritatile erau ingrijorate de aceasta stare de lucruri. De aceea au si organizat numeroase
intruniri, in care oratorii cautau sa convinga populatia de avantajele regimului comunist,
criticand, in acelasi timp, vechea administratie romaneasca.
Sub pretextul desfiintarii somajului si cunoasterii Uniunii Sovietice, grupuri compacte de
romani au fost stramutate cu forta in regiunile indepartate ale Uralului si Donetkului cu
intentia de a dezradacina pe moldoveni din teritoriile romanesti si a rusifica provinciile
ocupate.
Din punct de vedere economic, situatia in Bucovina si Basarabia devenea tot mai grea. Pe
piata si in magazine nu se mai gaseau aproape deloc alimente, obiecte de imbracaminte si
incaltaminte, iar ceea ce mai exista se vindea clandestin si cu preturi foarte ridicate.
Desi in 1939 recolta agricola fusese buna, totusi populatia era lipsita de alimentele
necesare, dat fiind faptul ca o mare parte din produsul acestei recolte trebuia predata
statului. Uneori, era necesar sa se predea autoritatilor cantitati mult mai mari decat recolta
obtinuta.
"Eliberatii" isi condamna "eliberatorii"
Cu mai mult de un an inainte de proclamarea independentei, Chisinaul politic, aflat sub
influenta tot mai accentuata a miscarii de renastere nationala, reprezentata de membrii
Frontului Popular, deveniti deputati in vechea formula parlamentara denumita Sovietul
Suprem, a initiat o larga dezbatere, cu participare internationala. Tema: "Pactul Molotov-
Ribbentrop si consecintele sale pentru Basarabia". In paralel, o comisie a Sovietului Suprem
a cercetat aceeasi problema si a elaborat un necesar aviz, pe baza caruia s-a adoptat o
hotarare corespunzatoare a forului legislativ de-atunci dintr-o republica (inca) unionala
sovietica. Reproducem in extenso documentele respective.
Hotararea Sovietului Suprem al RSS Moldova cu privire la avizul Comisiei Sovietului Suprem
al RSSMoldova pentru aprecierea politico-juridica a Tratatului sovieto-german de
neagresiune si a protocolului aditional secret din 23 august 1939, precum si a consecintelor
lor pentru Basarabia si Bucovina de Nord
Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova h o t a r a s t e:
A aproba avizul Comisiei Sovietului Suprem al RSS Moldova cu privire la aprecierea politico-
juridica a Tratatului sovieto-german de neagresiune si a Protocolului aditional secret din 23
august 1939, precum si a consecintelor lor pentru Basarabia si Bucovina de Nord.
Presedintele
Sovietului Suprem al RSS Moldova
or. Chisinau M. SNEGUR
23 iunie 1990
Nr. 149 Đ XII
AVIZ
Anuntul a fost facut de Mihai Ghimpu vineri, 20 august, la emisiunea Fabrika, de la Publika
TV. El a spus ca va semna mai multe decrete prin care va conferi distinctii de stat, dar ca
lucreaza si la un nou decret de condamnare a pactului Stalin-Hitler. "Ceea ce s-a produs
atunci trebuie condamnat", a tinut sa mentioneze Ghimpu.
Scopul declarat al Pactului Stalin-Hitler era, din punctul de vedere oficial al Germaniei, sa-si
asigure flancul estic in perspectiva iminentei invadari a Poloniei, petrecuta cu o saptamana
mai tarziu, la 1 septembrie 1939. Pe de alta parte, Uniunea Sovietica voia sa castige timp,
sa previna temporar o invazie germana, intrucat Armata Rosie avea prea putini ofiteri
superiori, dupa executarea multora dintre ei la ordinul lui Stalin, in frunte cu maresalul
Tuhacevski, sub pretextul unui complot imaginar.
Un precedent decret semnat de Mihai Ghimpu, prin care declara 28 iunie Zi a ocupatiei
sovietice, a starnit profunda nemultumire a Moscovei si nu a fost agreat de colegii din
Alianta pentru Integrare Europeana, aflata la guvernare la Chisinau, din care, in afara de
liberalii presedintelui, mai fac parte trei partide liberal-democrate.
Decretul prezidential semnat de Mihai Ghimpu la 24 iunie spunea ca ziua de 28 iunie a fost
desemnata drept zi de comemorare a victimelor ocupatiei sovietice din 1940 si de
condamnare a regimului totalitar comunist.
"Trebuie sa promovam adevarul si sa educam noua generatie prin adevar. Nu poate exista
o societate sanatoasa atunci cand politica adevarului este inlocuita cu o politica a minciunii
si a nedreptatii", a explicat presedintele interimar.