Sunteți pe pagina 1din 2

Societat

ea
ONU
Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă
Națiunil
organizație internațională din lume. Fondată pe 24 octombrie 1945, după Al Doilea
Război Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din
semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor Unite.
or și
Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”,
„respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea

ONU
dreptului internațional”.
Sediul principal al ONU se află la New York (United Nations Headquarters).
Alte două sedii majore se află la Geneva (United Nations Office at Geneva), în
clădirea fostei Societăţi a Naţiunilor (Palais des Nations) şi la Viena (United
Nations Office at Vienna), în cadrul Vienna International Centre. Organizația
Națiunilor Unite este compusă din cinci instituții: Adunarea Generală a Națiunilor
Unite, Secretariatul Națiunilor Unite, Curtea internațională de justiție, Consiliul
de Securitate al ONU și Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite.
Au ca obiectiv să realizeze cooperarea internaţională în soluţionarea
problemelor internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar şi
în promovarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

SOCIETATEA NAȚIUNILOR
Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o organizație
interguvernamentală înființată în urma Conferinței de Pace de la Paris care a pus
capăt Primului Război Mondial și precursoarea Organizației Națiunilor Unite.
Societatea a fost prima organizație internațională de securitate având obiectivul
principal să mențină pacea mondială. Stabilite în Pactul Societății Națiunilor,
scopurile principale ale Societății erau prevenirea războiului prin securitate
colectivă, dezarmarea, și rezolvarea disputelor internaționale prin negociere și
arbitraj. Printre altele erau tratate și probleme precum condițiile de muncă,
tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane și a drogurilor,
comercializarea armelor, sănătatea mondială, prizonierii de război, și protejarea
minorităților din Europa.
A fost o societate cu character defensiv, economi și social, care după o serie de
succese și unele eșecuri din anii 1920, s-a dovedit neputincioasă în fața agresiunii
Puterilor Axei din anii 1930.
Principalele instituții structurale ale Societății au fost: Adunarea; Consiliul și
Secretariatul Permanent (condus de Secretarul General și cu sediul la Geneva).
Aceasta aveau două aripi importante în: Curtea Permanentă de Justiție
Internațională și Organizația Internațională a Muncii. Pe lângă acestea, au existat
mai multe agenții și comisii auxiliare. Bugetul fiecărei instituții era alocat de
Adunare (Societatea era sprijinită financiar de statele membre).

S-ar putea să vă placă și