Istoria Partidului Conservator (1880-1918)

Partidul Conservator a fost ntre 1880[1] i 1918 unul dintre principalele dou fore politice din Romnia, cellalt fiind Partidul Naional Liberal. A fost partid de guvernare timp de 14 ani, mai mult de o treime din existena sa A fost fondat pe 3 februarie 1880 n Bucureti, pe baza unor doctrine ale diversor grupuri conservatoare existente dinainte. Precursorii partidului au fost gruparea politic Juna Dreapt (Noiembrie 1868), i ziarul Timpul (fondat martie 1876). Partidul se baza pe susinerea marilor proprietari de pmnt, burghezia, i a unor intelectuali. Politica economic se baza pe susinerea industriei uoare, dar nu se mpotriveau nici investiiilor n industria grea. Rscoala rneasc din 1907 a demonstrat necesitatea efecturii unor reforme pe scena politic i social din Romnia. Acesta este motivul pentru care conservatorii au acceptat n 1913 o serie de reforme, cum ar fi votul universal, promovat de liberali. Dup Marea Unire a Transilvaniei cu Romnia, conservatorii nu au mai jucat ns un rol important n Politica Romniei. La nceputul secolului XX, partidul a suferit mai multe rupturi. n ianuarie 1908, Take Ionescu a prsit partidul pentru a forma Partidul Conservator-Democrat (PCD). n mai 1915, a prsit partidul Nicolae Filipescu mpreun cu un grup care susinea intrarea n primul rzboi mondial de partea Antantei; n octombrie 1916, gruprile lui Filipescu i Ionescu au fuzionat n Partidul Conservator Naionalist. n perioada 19181919 partidul s-a rupt n Partidul Conservator-Democrat (care a fuzionat n 1922 cu Partidul Naional) i Partidul Conservator-Progresist.

Partidul Conservator

Partidul Conservator a luat fiinta sub aspect strict organizatoric la 3 februarie 1880, in Bucuresti, in realitate insa existenta gruparilor si a multor elemente ale doctrinei conservatoare se masura in decenii. La conducerea partidului s-au aflat: Manolache Costache Epureanu (1880), Lascar Catargiu (1880-1899), Gheorghe Gr. Cantacuzino (1899-1907), Petre P. Carp (1907-1913), Titu Maiorescu (1913-1914), Alexandru Marghiloman (1914-1925). In randul membrilor marcanti se gaseau: Alexandru Lahovari, general Ioan Emanoil Florescu, Dimitrie S. Nitescu, Mihail G. Cantacuzino, Dimitrie A. Grecianu, Constantin Garoflid . Organele centrale de presa au fost: Timpul , Epoca , Conservatorul, Steagul Guvernari: Guvernul condus de Theodor Rosetti (12 noiembrie 1888 -; 26 martie 1889), Guvernul condus de Lascar Catargiu (29 martie -; 3 noiembrie 1889), Guvernul condus de general George Manu (5 noiembrie 1889 -; 15 februarie 1891), Guvernul condus de general Ioan Em. Florescu (21 februarie -; 25 noiembrie 1891), Guvernul condus de Lascar Catargiu (27 noiembrie 1891 -; 3 octombrie 1895), Guvernul condus de Gheorghe Gr. Cantacuzino (11 aprilie 1899 -; 7 iulie 1900), Guvernul condus de Petre P. Carp (7 iulie 1900 -; 13 februarie 1901), Guvernul condus de Gheorghe Gr. Cantacuzino (22 decembrie 1904 -; 12 martie 1907), Guvernul condus de Petre P. Carp (29 decembrie 1910 -; 28 martie 1912), Guvernul condus de Titu Maiorescu (14 octombrie1912 -; 31 decembrie 1913), Guvernul condus de Alexandru Marghiloman (5 martie -; 24 octombrie 1918). Partidul Conservator s-a sprijinit indeosebi pe marii proprietari de pamant, pe burghezia comerciala si desigur pe un segment important al intelectualitatii. Ca si la liberali si la conservatori, baza sociala a manifestat o oarecare mobilitate in conditiile specifice evolutiei vietii politice romanesti in epoca moderna. Din punct de vedere organizatoric, partidul era structurat pe cluburi. Nucleul conducator era clubul politic central din Bucuresti, alaturi de care existau cluburile cu resedinta in centrele de judet.Miscarea si doctrina conservatoare a cautat sa valorifice o serie de idei, de repere comportamentale specifice conservatorismului, in general: atasamentul la traditie inteleasa ca norma comportamentala, de colectivitati cladite pe relatii consacrate de datina, de cultura, de ceea ce tine de rutina si traditie. Programul Era noua, expus in 1881 de P. P. Carp in Parlament, a fost reluat si adoptat oficial de junimisti in 1888, pe care va cauta sa-l aplice in guvernarea inceputa in acel an. In plan economic, conservatorii au incurajat mai ales industria mica si meseriile, dar nu s-au opus sporirii industriei, ba mai mult au adoptat tarife vamale protectioniste si o importanta lege de incurajare a acestui domeniu in 1912. S-au preocupat avind rezultate dintre cele mai bune de administratia tarii. Tinand seama de evolutia evenimentelor,

dupa declansarea marelui razboi, in septembrie 1914, Take Ionescu, conducatorul prestigios al partidului, a renuntat la toate rezervele de pana atunci si a incheiat o alianta cu Actiunea Nationala a lui Nicolae Filipescu, desprinsa din Partidul Conservator, prin care a subordonat chestiunea reformelor interne rezolvarii marii probleme a desavarsirii unitatii nationale a romanilor.. La 11 decembrie 1916 partidul condus de Take Ionescu a intrat in guvern cu patru reprezentanti alaturi de liberalii lui Ion I. C. Bratianu, asumandu-si alte responsabilitati in conducerea tarii, atat de greu incercate in acei ani. Dupa demisia guvernului, Take Ionescu, alaturi de alti oameni politici si de cultura, a pus bazele, la Paris, in vara anului 1918, Consiliului National al Unitatii Nationale, pe care l-a condus si a carei activitate, a fost pusa total in slujba idealului national al Marii Uniri.