RELATIILE INTERNATIONALE ALE ROMANIEI

I. POLITICA EXTERNA A ROMANIEI PANA LA MAREA UNIRE

1.Relatiile externe ale Romaniei in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Actiunile diplomatice ale Romaniei inainte de recunoasterea
independentei de stat. Ministerul Afacerilor Straine al Principatelor Unite a inceput sa functioneze in august 1862. Desi nu erau inca independente,
Principatele Unite au realizat legaturi speciale cu alte tari: in 1863, a fost incheiata cu Serbia o conventie de extradare, iar in 1865, cu Austria, o
conventie privind sistemul postal si cel de telegraf. In anul 1865, Principatele Unite au semnat, la Paris, o conventie telegrafica, dovedindu-se ca erau
deja considerate stat suveran de alte tari din Europa. Dupa anul 1866, a crescut numarul conventiilor semnate de Romania cu alte state, precum cele
comerciale si de navigatie cu Austro-Ungaria, din 1875, si cu Rusia, in 1876.
Prin tratatele de pace de la San Stefano si Berlin, din anul 1878, a fost recunoscuta independenta de stat a Romaniei. Astfel, Romania a putut
sa stabileasca relatii diplomatice cu alte state bazate pe suveranitate si egalitate. Statul roman a deschis primele reprezentante diplomatice, care se
numeau legatii, in alte capitale sau a ridicat la nivel de legatie fostele agentii diplomatice care functionau in tarile respective. In anul 1878, Austro-
Ungaria, Rusia si Turcia au stabilit relatii diplomatice cu Romania, iar Italia, in 1879. Germania si alte tari au conditionat recunoasterea independentei
Romaniei de modificarea articolului 7 din Constitutie cu privire la acordarea cetateniei romane celor de alta religie decat cea crestina si de
rascumpararea de catre statul nostru a actiunilor concernului falimentar Strousberg. Independenta Romaniei a fost recunoscuta de Germania, Franta
si Anglia in anul 1880. Astfel, Romania a promovat mai eficient actiunile de politica externa, in conformitate cu interesele sale politice si economice.
De exemplu, pentru a-si proteja economia de concurenta marfurilor din Austro-Ungaria, Romania a dorit sa negocieze, in 1886, o noua conventie
comerciala cu acest stat, ceea ce a determinat un adevarat razboi vamal intre cele doua tari, care a durat pana in 1891.
Echilibrul de forte dupa 1878. Cancelarul Bismarck inaugurase un sistem de aliante, bazat pe semnarea unor acorduri secrete, ceea ce-i
oferea o mai mare libertate de miscare si impiedica Franta, principalul rival, sa realizeze o coalitie antigermana. Aceste acorduri au stat la baza
incheierii, in 1882, a primului sistem politico-militar, Tripla Alianta sau Puterile Centrale. La sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul celui urmator,
Romania trebuia sa tina cont de raporturile dintre marile puteri. Teama de Rusia, care ocupase sudul Basarabiei, in 1878, a determinat apropierea de
Germania si de Austro-Ungaria, devenind membra a Triplei Aliante la 18/30 octombrie 1883 printr-un tratat secret incheiat cu Austro-Ungaria la care
aderasera si Germania(in aceeasi zi) si Italia si care putea fi reinnoit. Tratatul a fost reinnoit in 1892,1902,1912 si prevedea:
Niciuna dintre tarile care au semnat acordul nu va intra in lupta impotriva altui stat semnatar
Daca Romania va fi atacata fara ca ea sa fi provocat,Austro-Ungaria ii va acorda asistenta in timp util impotriva agresorului
Daca,contrar dorintei lor,statele semnatare vor fi nevoite sa duca un razboi comun,ele se angajeaza sa nu negocieze sau sa incheie pace in
mod separat.
Pe termen scurt,aderarea Romaniei la Tripla Alianta a avut un efect benefic,intrucat a scos Romania din izolarea diplomatica si a asigurat
securitatea externa a tanarului stat independent.Pe termen lung insa,aceasta alianta era in contradictie cu interesul legat de desavarsirea unitatii
nationale a romanilor si de sentimentele majoritatii cetatenilor.. Din aceste motive,la inceputul secolului al XX-lea,s-a facut din ce in ce mai mult
simtita reorientarea diplomatica a Romaniei,care s-a indepartat de Tripla Alianta.Aceasta tendinta a fost subliniata de participarea Romaniei la cel de-
al doilea razboi balcanic impotriva Bulgariei,aliatul in Balcani al Austro-Ungariei. Aceste mari puteri considerau Romania un avanpost in politica lor de
consolidare a pozitiilor in sud-estul Europei. Politica germana nu putea ramane insa fara o reactie din partea celorlalte puteri europene. Echilibrul de
forte a fost redimensionat la inceputul secolului al XX-lea. Acordul anglo-francez din 1904, cunoscut si sub numele de Antanta Cordiala, a fost urmat,
in 1907, de un acord anglo-rus. In felul acesta a aparut cel de-al doilea sistem politico-militar, Antanta sau Tripla Intelegere.
Anul 1908 a produs anexarea Bosniei si Hertegovina de catre Austro-Ungaria,fapt care a determinat Serbia sa se apropie de Rusia,adversara
principala a Austro-ungariei.
Avand sustinerea Austro-Ungariei,Bulgaria si-a proclamat independenta si a emis pretentii teritoriale in Balcani.

2. Razboaiele balcanice si Primul Razboi Mondial. Peninsula Balcanica a continuat sa ramana la sfarsitul secolului al XIX-lea si la
inceputul secolului al XX-lea un adevarat butoi cu pulbere. Statele nationale aparute dupa prabusirea dominatiei otomane promovau si sustineau
curente nationaliste ale caror manifestari erau de multe ori violente. De asemenea, interesele strategice ale marilor puteri se intersectau in sud-estul
Europei si determinau complicarea unei situatii deloc simple. Primul Razboi Balcanic a izbucnit in toamna anului 1912 si a adunat Bulgaria, Serbia,
Grecia si Muntenegru impotriva unei Turcii repede depasite de diferenta de forte. Romania si-a declarat neutralitatea. Tratatul de pace semnat la
Londra parea ca a rezolvat, cel putin deocamdata, problemele. Neintelegerile dintre aliati s-au manifestat insa repede, mai ales datorita pretentiilor
exagerate ale Bulgariei(sustinuta de Austro-Ungaria sa faca acest lucru), ceea ce a determinat o actiune comuna a fostilor aliati, la care s-au adaugat
Turcia si Romania. Romania a fost un factor de stabilitate in sud-estul Europei, implicandu-se in al doilea razboi balcanic, impotriva Bulgariei, numai
in momentul in care situatia de la sud de Dunare a devenit periculoasa pentru securitatea tarii. Armata romana a fost desfasurata in Bulgaria, iar
pacea semnata la Bucuresti in 1913 permitea Romaniei sa anexeze doua judete din sudul Dobrogei, Durostor si Caliacra, regiune cunoscuta si sub
numele de Cadrilater. Desfasurarea Pacii la Bucuresti,fara participarea Marilor Puteri a crescut prestigiul international al Romaniei,iar interventia din
Bulgaria,impotriva indirecta a Austro-Ungariei,a determinat opinia publica sa spuna noi luptam in sudul Dunarii cu gandul la Transilvania .
Razboaiele balcanice stingeau,practic, criza orientala.
Asasinarea la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a arhiducelui Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar, a declansat o reactie in
lant, care a dus in cele din urma la izbucnirea Primului Razboi Mondial. In aceste conditii, Romania si-a intensificat actiunile diplomatice pentru
realizarea Marii Uniri. Prim-ministrul Ion I.C. Bratianu a negociat, in secret, cu Antanta (Franta, Anglia, Italia si Rusia) participarea la Primul Razboi
Mondial alaturi de aceasta, obtinand, in 1916, recunoasterea drepturilor Romanei asupra Transilvaniei, Banatului si Bucovinei. Intrata in razboi dupa
doi ani de neutralitate, in 1916, Romania si-a indeplinit obiectivul national. Pentru aceasta, diplomatia romana a actionat in timpul razboiului si la
Conferinta de pace de la Paris (1919-1920). Romania a continuat razboiul si dupa incheierea marii conflagratii mondiale. In Ungaria s-a instaurat un
regim comunist condus de Bela Kun, care urmarea sa pastreze granitele statului maghiar. In conditiile primejdiei pe care ar fi constituit-o existenta a
doua state comuniste la est (Rusia sovietica) si la vest (Republica Ungara a Sfaturilor), care nu recunosteau alipirea la Romania a Basarabiei si a
Transilvaniei, armata romana a pornit la ofensiva, ocupand Budapesta (4 august 1919) si lichidand regimul comunist din Ungaria.

3. Conferinta de pace de la Paris. Sistemul Versailles. Primul razboi mondial a determinat mari schimbari, cu consecinte deosebite asupra
Europei si lumii. A dus la modificarea raportului de forte in randul marilor puteri. La sfarsitul razboiului a invins principiul nationalitatilor. Marile imperii -
german, austro-ungar, tarist si otoman - s-au prabusit ca urmare a vointei popoarelor constituindu-se, pe ruinele lor, noi state; altele, intre care si
Romania si-au desavarsit unitatea nationala. La Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920), Romnia a cautat sa obtina recunoasterea
internationala a noilor sale granite, rezultate n urma unirii. Sub conducerea lui I.I. C. Bratianu diplomatia romna a luptat din rasputeri n cadrul
Conferintei de pace de la Paris pentru a respinge interventia marilor puteri n afacerile Romniei. Acestea conditionau recunoasterea unirii de
semnarea unui tratat separat privind statutul minoritatilor n Romnia.
Intre anii 1919-1920 s-au incheiat tratatele semnate in cadrul Conferintei de pace de la Paris (1919-1920), cunoscute sub numele de sistemul
Versailles:
cu Germania la Versailles (28 iunie 1919)
cu Austria la Saint-Germain (10 septembrie 1919),
cu Bulgaria la Neuilly (27 noiembrie 1919) Bulgaria,tara invinsa,cedeaza Romaniei Cadrilaterul precum si parti din Dobrogea de N
cu Ungaria la Trianon (4 iunie 1920),
cu Turcia la Sevres (10 august 1920).

Statele invinse erau dezarmate, se desfiinta serviciul militar obligatoriu si li se interzicea producerea unor categorii de armament. Se trece de
la Europa imperiilor la Europa natiunilor: Germania ceda Frantei Alsacia si Lorena ; prin dezmembrarea Imperiilor german, austro-ungar, tarist si
otoman luau fiinta noi state: Austria, Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda; teritoriile turcesti din Orientul
Apropiat intrau sub stapanire engleza si franceza. Considerate vinovate de declansarea razboiului, statele invinse erau obligate la plata reparatiilor.
Pacea realizata la Paris n-a fost durabila deoarece: contrar celor petrecute la congresele de pace anterioare (Viena, 1815; Paris, 1856) statele
invinse n-au fost admise la tratativele de pace ; statele mici din tabara invingatoare au fost discriminate; alte state (ex. Rusia Sovietica) n-au fost
invitate sa participe la Conferinta de pace; doar statele invinse au fost considerate responsabile de declansarea razboiului; desi s-a constituit
Societatea Natiunilor care avea drept obiectiv mentinerea pacii in lume, aceasta nu avea mijloacele necesare pentru a o impune.
In ciuda faptului ca terminarea razboiului a gasit Romania de partea invingatorilor, tratativele de pace au fost foarte dificile. Prim-ministrul
Romaniei, Ion I. C. Bratianu, nu a dorit sa semneze "tratatul minoritatilor" si Tratatul de pace cu Austria (de la Saint-Germain-en-Laye), intrucat aceste
tratate aduceau atingere suveranitatii Romaniei; sub pretextul asigurarii protectiei minoritatilor de pe teritoriul statelor succesoare Austro-Ungariei,
marile puteri (Anglia, Franta, SUA, Italia) doreau sa supravegheze regimul la care erau supuse aceste minoritati. Succesorul lui Bratianu la con-
ducerea guvernului, Alexandru Vaida-Voevod, a fost silit sa semneze tratatele respective(cel al minoritatilor si cel cu Austria) (9/10 decembrie 1919).
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye (10 septembrie 1919, semnat de Romania la 10 decembrie),cu Austria, a recunoscut apartenenta Bucovinei la
Romania; Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920),cu Ungaria, recunostea unirea Transilvaniei cu Romania. Un alt tratat, semnat la Paris (28 octombrie
1920), insemna recunoasterea unirii Basarabiei cu Romania de catre Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia. Primele trei state au ratificat tratatul cu
intarziere, in timp ce Japonia nu l-a ratificat, din cauza unor intelegeri de natura economica incheiate cu Uniunea Sovietica.In 1933,SUA recunoaste si
ea unirea

II. POLITICA EXTERNA A ROMANIEI IN PERIOADA INTERBELICA. MARILE ALIANTE

Dupa Primul Razboi Mondial,problemele esentiale ale politicii externe romanesti au fost:
recunoasterea internationala a Marii Uniri;
apararea pacii si a statu-quoului teritorial;
stabilirea de raporturi de buna vecinatate cu statele limitrofe(vecine);
democratizarea relatiilor internationale etc.
respingerea tendintelor de revizuire a tratatelor de pace.
Politica externa in perioada interbelica a avut insa ca obiectiv de baza apararea independentei si a granitelor intregite in anul 1918, in conditiile
in care Sistemul de la Versailles nu oferea suficiente garantii pentru mentinerea statu-quoului teritorial amenintat de revizionismul in ascensiune. In
perioada interbelica,relatiile cu statele vecine, URSS, Ungaria si Bulgaria, au fost destul de incordate, deoarece revendicau teritorii romanesti.
Sistemul defensiv al Romaniei s-a construit pe convingerea ca Marea Britanie(care nu va lua in calcul posibilitatea incheierii unei aliante cu Romania)
si Franta, ca principale autoare ale "sistemului de la Versailles" il vor apara iar Societatea Natiunilor isi va dovedi eficienta in apararea
pacii. Diplomatia romaneasca a actionat in directia cresterii rolului acestei organizatii in viata internationala. In acest cadru, s-a militat pentru
adoptarea unor masuri concrete de dezarmare si de descurajare a fortelor revizioniste.
Dupa incheierea Tratatului de pace de la Paris (1919-1920), adevarat instrument de lucru in relatiile internationale, Europa a fost pusa in fata
unor noi raporturi de putere, care au confirmat schimbarile teritoriale de pe harta politica a continentului. In acest nou cadru, Romania a urmarit
incheierea unor aliante politico-militare, reluarea relatiilor cu fostii adversari din razboi, precum si o activizare a diplomatiei la scena europeana. Din
initiativa ministrului de externe roman, Take Ionescu, la 3 martie 1921,la Bucuresti, s-au semnat o conventie politica si una militara intre Romania si
Polonia - in fapt, o alianta zonala cu caracter strict defensiv, prin care cele doua diplomatii incercau fundamentarea unui sistem de securitate.
Conventia de alianta defensiva dintre Romania si Polonia prevedea :
 Polonia si Romania se obliga sa se ajute reciproc in cazul in care una din ele ar fi atacata,fara provocare din parte-i,pe frontierele comune
de la rasarit.
In scop de a coordona sfortarile lor pasnice,cele doua guverne se obliga sa se sfatuiasca in privinta chestiunilor de politica externa in
legatura cu raporturile lor fata de vecinul de la rasarit.
In anul 1926, a fost semnat Tratatul de alianta cu Polonia, care inlocuia cele doua conventii si acorda garantii generale impotriva oricarui tip
de agresiune, nu doar la granitele rasaritene.
In anul 1921, a fost creata prima alianta regionala in Europa, in spiritul Societatii Natiunilor: Mica Intelegere sau Mica Antanta(ministrul de
externe,Take Ionescu a avut un rol insemnat in crearea ei), care reunea Romania, Cehoslovacia si Regatul Sarbo-Croato-Sloven (denumit, din 1929,
Iugoslavia).Aceasta a avut la baza niste conventii.
La 22 aprilie 1921 s-a semnat,la Bucuresti,Conventia de alianta defensiva intre Regatul Roamniei si Republica Cehoslovaca care prevedea:
In cazul unui atac,neprovocat,din partea Ungariei,contra uneia din Inaltele parti contractante,cealalta parte se obliga a veni in ajutor partii
atacate.
Niciuna din Inaltele parti contractante nu va putea incheia vreo alianta cu o terta putere fara avizul prealabil al celeilalte.
Conventia de fata va fi comunicata Societatii Natiunilor.
La 7 iunie 1921 s-a semnat Conventia de alianta devensiva intre Romania si Regatul Sarbo-Croato-Sloven,care prevedea:
In cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei sau a Bulgariei,sau a acestor doua puteri,contra uneia dintre Inaltele Parti
Contractante,cealalta Parte se angajeaza sa contribuie la apararea Partii atacate.
Conventia de fata va fi comunicata Societatii Natiunilor.
Take Ionescu dorea crearea unui sistem de aliante care sa cuprinda si Polonia si Grecia,dar acest proiect nu s-a realizat din cauza neintelegerilor
dintre Cehoslovacia si Polonia,respectiv intre Iugoslavia si Grecia.

La 15 iulie 1926, a fost parafat Tratatul de Alianta si Amicitie intre Romania si Franta. Romania a incercat sa compenseze lipsa unei intelegeri
militare prin acordurile politice. Tratatul a oferit Bucurestiului un plus de garantie doar cu caracter moral, deoarece ambele state erau interesate in
mentinerea principiilor care au stat la baza Pactului Societatii Natiunilor. In lipsa unui acord militar, refuzat de Paris, Tratatul romano-francez nu a
avut o consistenta practica, reprezentand, in fond, o repetare a celor statuate in Pactul Societatii Natiunilor. In ciuda acestor carente, acordul dintre
Franta si Romania a putut constitui, cel putin la nivel declarativ, un sprijin in mentinerea statu-quo-ului teritorial.
Concomitent cu negocierile romano-franceze, in vederea finalizarii tratatului, diplomatia de la Bucuresti a demarat tratativele si cu Italia,
urmarindu-se in principal atat obtinerea sprijinului Romei pentru ratificarea Tratatului de la Paris (28 octombrie 1920), prin care era recunoscuta
apartenenta Basarabiei la Romania, cat si intarirea sistemului de garantii. Tratativele dintre cele doua state au fost indelungate, Italia acceptand, in
final, formula unui Tratat de amicitie si colaborare cordiala, incheiat la Roma, la 16 septembrie 1926. Prin acest tratat, prelungit succesiv din sase in
sase luni, pana in 1934, ambele parti aveau obligatia sa-si acorde sprijin pentru indeplinirea obligatiilor asumate. Din nefericire, Tratatul italo-roman
nu a cuprins clauze cu caracter militar, fiind considerat inferior celui semnat cu Franta. Tratatul prevedea doar acordarea de ajutor reciproc in cazul
unui atac al altui stat.Fiindca Italia a recunoscut si incurajat pretentiile revizioniste ale Ungariei,Tratatul romano-italian a devenit inoperant.
Pe langa tratatele bilaterale, Romania a fost semnatara, in toata perioada dintre cele doua razboaie mondiale, si a unor numeroase tratate
multilaterale, constituindu-se parte in luarea de deciziilor de catre concertul european. Astfel, inca din 1919, Romania a aderat la Societatea
Natiunilor, la momentul respectiv unica organizatie la nivel mondial care milita pentru mentinerea securitatii internationale. De asemenea, Romania a
semnat, printre altele, Conventia internationala privind statutul definitiv al Dunarii (1921), Protocolul de la Geneva (1924), care preciza legatura dintre
securitate si dezarmare, Pactul Briand-Kellogg propus de Franta si SUA in 1928, de reglementare a relatiilor internationale(prin care se interzicea
folosirea razboiului pentru rezolvarea problemelor dintre state ; a avut drept scop izolarea militara si diplomatica a statelor revizioniste), si Protocolul
de la Moscova (1929) ,prin care Romania,U.R.S.S,Polonia si Letonia se angajau sa puna imediat in vigoare ,in relatiile dintre ele,prevederile Pactului
Briand-Kellogg. A participat, cu diferite propuneri, si la pregatirea Conferintei asupra dezarmarii (1926-1932) si la lucrarile acesteia, la Geneva, in anii
1932-1935.
La 9 februarie 1929, in capitala Rusiei Sovietice, Romania semna, impreuna cu ceilalti vecini ai URSS, un protocol, in mare parte asemanator
cu Pactul Briand-Kellogg, care propunea eliminarea razboiului in relatiile dintre ele, fara insa a se mentiona explicit inviolabilitatea granitelor. Aceasta
problema a fost dezbatuta si in cadrul negocierilor romano-sovietice din 1932, de la Riga, fara ca delegatia noastra sa obtina vreun rezultat, datorita
cramponarii Moscovei de problema Basarabiei.Relatiile URSS au devenit voarte tensionate in perioada interbelica.Relatiile diplomatice cu URSS nu
au fost reluate dupa razboi.Problema tezaurului depozitat in Rusia in timpul Primului Razboi Mondial si nerestituit,dar mai ales problema Basarabiei
au fost cauzele neintelegerilor cu URSS Fara succes s-au soldat si convorbirile din 1934, dintre ministrii de externe ai celor doua state, Nicolae
Titulescu si Maxim Litvinov, chiar daca in urma lor au fost restabilite pentru prima oara dupa in perioada interbelica raporturile diplomatice intre
Romania si URSS(9 iunie 1934).La 21 iulie 1934,Titulescu incheie un protocol privind Pactul de Neagresiune dintre Romania si URSS de la
Montreaux. In baza acestuia,ar fi urmat sa se semneze si un tratat propriu zis,prin care Titulescu a intentionat sa impiedice Uniunea Sovietica sa
continue politica de cucerire a teritoriilor romanesti.Tratatul nu a fost insa incheiat,Maxim Litvinov motivand ca nu avea imputernicirea guvernului rus
de a-l semna.De fapt, Uniunea Sovietica nu avea in plan semnarea unui astfel de tratat cu Romania, deoarece aceasta ar fi presupus recunoasterea
Nistrului precum granita romaneasca de catre sovietici si, implicit, unirea Romaniei cu Basarabia, situatie ce era de neacceptat. Stalin a dorit
intotdeauna sa reocupe Basarabia.In acesta se specifica ca granita Romaniei este la Nistru,ceea ce ar fi insemnat recunoasterea apartenentei
Basarabiei la Romania. Incercarea lui Titulescu de a semna tratatul cu URSS a fost urmata de demiterea sa din functia de ministru de externe de
catre regele Carol al II-lea,la insistentele si sub presiunea rusilor,dar si a pro-nazistilor si a legionarilor.
Cel mai cunoscut diplomat roman din perioada interbelica, Nicolae Titulescu, fervent sustinator al politicii de securitate colectiva, a fost ales de
doua ori, in 1930 si 1931, presedintele Adunarii Generale a Societatii Natiunilor. Cele doua mandate succesive ale sale s-au desfasurat intr-un
context international incert, datorita crizei economice, la nivel mondial, cat si tensionarii treptate a situatiei politice. In anul 1933, Nicolae Titulescu a
elaborat textul documentelor cu privire la definitia agresiunii in relatiile internationale. La 3-5 iulie 1933,Romania adera la Conventia de definire a
agresiunii.La initiativa statului roman, la Atena, 9 februarie 1934, Romania impreuna cu Iugoslavia, Grecia si Turcia, au constituit Intelegerea
Balcanica.Alianta urmarea mentinerea echilibrului in zona si respingerea revizionismului bulgar si italian. Tratatul prevedea:
Grecia,Romania,Turcia si Iugoslavia isi garanteaza mutual siguranta tuturor frontierelor balcanice.
Inaltele Parti Contractante se obliga sa se sfatuiasca asupra masurilor de luat in fata unor imprejurari ce ar putea atinge interesele lor asa
cum sunt definite prin prezentul acord.
Prezentul acord va fi deschis oricarei alte tari balcanice.
Mentinerea statu-quo-ului teritorial.
In 1935, tot prin vocea lui Nicolae Titulescu, Romania a condamnat agresiunea Italiei impotriva Abisiniei.
In contextul agravarii situatiei internationale,determinata de crearea Axei Berlin-Roma-Tokyo(1936-1937),Romania a mizat pe sprijinul Frantei
si al Marii Britanii,dar acestea au promovat o politica de conciliere , facand repetate concesii Germaniei si Italiei.
Acordul de la Munchen, din septembrie 1938 (prin care Germania ocupa regiunea sudeta din Cehoslovacia), a reprezentat pentru Romania, in
general, sfarsitul sistemului sau de aliante, iar in particular, destramarea Micii Intelegeri prin abandonarea de catre Franta a garantarii granitelor
statului cehoslovac(->Franta si Marea Britanie au consimtit la dezmembrarea Cehoslovaciei).Toate acestea au convins opinia politica a Romaniei ca
strangerea relatiilor cu Germania era esentiala pentru apararea granitelor tarii impotriva revizionismului sovietic si ungar.O masura a influentei
crescande a Germaniei in Romania si mai ales in Europa de Sud-Est a fost tratatul economic incheiat intre cele doua tari la 23 martie 1939, in
termenii impusi de Berlin. Valabil 5 ani ,acesta asigura o legatura mai stransa intre economiile celor doua tari.Dupa parafarea acordului economic
romano-german, Romania a beneficiat de atentia sporita a Frantei si Angliei, care, in contextul mai amplu al renuntarii la politica de conciliere, nu
doreau sa-si piarda influenta in zona de sud-est a Europei. Astfel, cele doua puteri au incheiat acorduri economice cu Romania, urmarind, de fapt, o
contrabalansare a tratatului cu Germania. I-au fost acordate Romaniei garantii din partea celor doua puteri.
Incheierea Pactului Ribbentrop-Molotov si apoi izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, la 1 septembrie 1939, au gasit diplomatia de la
Bucuresti intr-o faza avansata de izolare. Semnat la 23 august 1939,la Moscova, Pactul de neagresiune sovieto-german (Ribbentrop-Molotov) a
impartit Europa in sfere de influenta si a grabit izbucnirea celei de a doua conflagratii mondiale. Anexa secreta a pactului a prevazut dreptul U.R.S.S.
de a ocupa Basarabia. Astfel, in vara lui 1939, esecul total al politicii de securitate colectiva (lichidarea Intelegerii Balcanice) si ascensiunea puterilor
revizioniste au gasit Romania prinsa intre doua mari puteri, cu care nu avea deloc relatii bune, si complet izolata de aliatii traditionali care ii
garantasera integritatea. La 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de catre Germania, a inceput Al Doilea Razboi Mondial.Pe 3
septembrie,Marea Britanie si Franta au declarat razboi Germaniei.Romania s-a declarat neutra in noua situatie internationala.S-au pus in practica
prevederile pactului Ribbentrop-Molotov,astfel URSS a atacat la randul ei Polonia si a ocupat partea rasariteana a acesteia.In fata superioritatii
Germaniei,in iunie 1940,Franta a capitulat,iar Marea Britanie ducea singura lupta in fata Germaniei. Ramasa izolata si devenind o "tara pandita"
(expresie a lui Nicolae Iorga), Romania avea sa cunoasca marile pierderi teritoriale din vara anului 1940. Mai mult, datorita evolutiei operatiilor
militare in vestul Europei, Romania a fost nevoita sa semneze cu Germania "Pactul petrolului", prin care Bucurestiul livra Berlinului mari cantitati de
titei, iar acesta Bucurestiului arme.
Anul 1940 a fost un an tragic in istoria Romaniei, deoarece au avut loc importante cedari teritoriale, toate realizate in contextul pozitiilor de
forta, adoptate de URSS, Germania si Italia. In urma notelor ultimative din 26-27 iunie 1940, adresate de Moscova guvernului roman, acesta a fost
nevoit sa cedeze Basarabia, partea de nord a Bucovinei si tinutul Herta. In numai cateva zile, Romania a cedat 50.762 kmp, cu o populatie de
3.776.309 locuitori. Pentru romanii din teritoriile cedate a inceput o tragica experienta, care a cuprins, printre altele, ocupatia sovietica, comunizare si
prigoana Kremlinului, totul culminand cu deportarile masive in zone indepartate din URSS. Din pacate, odata cu satisfacerea de catre Romania a
doleantelor Kremlinului, Ungaria si Bulgaria si-au accentuat demersul revizionist, ambele fiind puternic sustinute de Germania, Italia si URSS.Astfel,la
1 iulie 1940,guvernul romaniei a renuntat la garantiile franco-britanice din 1939,regele Carol al II-lea cerandu-i lui Hitler rezolvarea problemelor
teritoriale cu Ungaria si Bulgaria.La 4 iulie 1940 Carol al II-lea a adus la putere un cabinet progerman condus de Ion Giurtu.Guvernul roman si-a
declarat dorinta de a adera la axa Berlin-Roma-Tokyo,si astfel ,la 11 iulie 1940 el a anuntat retragerea din Liga Natiunilor.Hitler era interesat ca
Romania sa nu devina teatru de razboi in conditiile in care Ungaria revendica Transilvania,iar el avea nevoie de petrolul romanesc,vital pentru efortul
de razboi al Reichului.Drept urmare,a efectuat presiuni asupra guvernului de la Bucuresti sa accepte discutii cu partea ungara.Negocierile nu au avut
insa niciun rezultat.In fata pericolului ce plana(ca intre cele doua tari sa izbucneasca un razboi) , la 29-30 august 1940, Germaina si Italia au impus
Romaniei semnarea Arbitrajului de la Viena(Dictatul de la Viena), de fapt, un dictat si un act de forta in relatiile internationale, prin care s-a cedat
Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei, reprezentand 42.243 kmp, cu o populatie de 2.628.238 locuitori. La 7 septembrie 1940, era parafat
Tratatul de la Craiova, in urma caruia Romania ceda Bulgariei sudul Dobrogei (Cadrilaterul, cu judetele Durostor si Caliacra), cu o suprafata de 6.921
kmp si o populatie de circa 425.000 locuitori. Cedand Basarabia,N Transilvaniei si Cardilaterul(judetele Durostor si Caliacra),Romania pierdea 1/3 din
suprafata sa (97790 kmp) si o poplatie de peste 6.161.317 locuitori.
Consecintele cedarilor teritoriale din 1940 au fost numeroase si pe termen lung. In primul rand, a fost o lovitura morala, deoarece s-a prabusit
intregul sistem politico-diplomatic realizat in 1918. Romania a avut de suferit urmari imediate in toate domeniile de activitate: politic, economic, social,
invatamant, cultural etc. In urma miscarilor de strada din Bucuresti si din provincie impotriva politicii de cedare teritoriala, regele Carol al II-lea a
abdicat in favoarea fiului sau Mihai, la 6 septembrie 1940. Imediat, acesta a depus juramantul de credinta intr-o formula schimbata, impusa de
generalul lon Antonescu, noul presedinte al Consiliului de Ministri,si care a devenit,practic,adevaratul conducator al statului.Ion Antonescu a fost adus
la carma tarii sub presiunea Germaniei,victorioasa in acel moment pe toate fronturile de lupta.
Adancirea izolarii internationale a Romaniei si capitualrea Frantei in iunie 1940 au determinat reorientarea politicii externe
romanesti.Renuntarea la neutralitate si la garantiile anglo-franceze au fost pasii care au dus la aderarea Romaniei la Pactul Tripartit.La 23 noiembrie
1940, cu ocazia vizitei lui lon Antonescu in Germania, Romania a aderat la Pactul Tripartit, intrand astfel in sistemul de aliante al Axei Berlin-Roma-
Tokyo,in baza caruia a intrat in razboi. Alianta romano-germana, in ciuda unor neintelegeri, a durat 4 ani si a reprezentat singura alternativa pentru
"diplomatia de razboi" a Bucurestiului de a recastiga teritoriile pierdute in vara anului 1940. In toata perioada colaborarii romano-germane (23
noiembrie 1940-23 august 1944), problema statutului Romaniei s-a aflat in centrul atentiei diplomatiei de la Bucuresti, dezbaterea ei survenind insa
doar in momentele tensionate, in functie de evolutia ostilitatilor.
 La 22 iunie 1941, Romania intra in razboi, alaturi de Germania si aliatii sai, impotriva URSS, avand drept unic scop recuperarea teritoriilor
pierdute ca urmare a raptului teritorial din iunie 1940.La cateva ore dupa ce incepuse invazia germana a Uniunii Sovietice,regele Mihai si ion
Angonescu au proclamat inceperea razboiului pentru eliberarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord de ocupatia sovietica.Pana la mijlocul lui
iulie,armata romana si germana atinsesera cursul superior si mijlociu al Nistrului.In sud,Armatei a IV-a romane i se alaturasera si unitati din
Dobrogea,care traversara Dunarea pe 21 iulie si,pana la 26 iulie,ajunsesera la cursul inferior al Nistrului.
In decurs de o luna de la inceperea ostilitatilor,obiectivele militare principale ale romanilor eliberarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord
fusesera atinse.Oamenii politici si opinia publica din Romania nu au fost de acord cu continuarea razboiului contra URSS dincolo de Nistru.Dar
Antonescu hotarase deja sa trimita trupele romane dincolo de Nistru.Era incredintat ca victoria germana va urma in viitorul apropiat si intentiona sa
lupte alaturi de Germania pana cand aceasta isi va realiza scopul final,distrugerea Uniunii Sovietice.
La sfarsitul anului 1941 Romania se afla in razboi cu aliatii octidentali. Sub presiunea Uniunii Sovietice, Marea Britanie a declarat razboi Romaniei
la 7 decembrie. Dupa intrarea in razboi a Statelor Unite, Germania a obligat Romania sa-si onoreze angajamentele cuprinse in Pactul Tripartit din
noiembrie 1940 sa declare razboi SUA, fapt care s-a produs la 12 septembrie. SUA a raspuns declarand razboi Romaniei la 5 iunie 1942.
In vara anului 1942, un numar mare de efective romanesti au luat parte la ofensiva germana de amploare din sudul Rusiei si din Caucaz.
Dezastrele de la Cotul Donului si Stalingrad a avut o influenta hotaratoare asupra politicii romanesti. L-au convins pe Antonescu ca Germania nu
poseda forta militara pentru a invinge Uniunea Sovietica si ca trebuie gasite alte mijloace pentru a proteja tara impotriva unei invazii a Armatei Rosii.
El a facut apel la Occident. In primavara anului 1943, l-a autorizat pe Mihai Antonescu, adjunct al presedintelui Consiliului de Ministri, sa initieze
contacte cu Marea Britanie si Statele Unite. Antonescu incerca acum protejarea Romaniei de "marele pericol din est". Desfasurate intr-o discretie
maxima, aceste negocieri au ajuns insa si la cunostinta Berlinului, motiv de sporire a tensiunilor deja acumulate. Continuarea de catre Bucuresti a
negocierilor secrete cu aliatii a demonstrat ineficacitatea presiunilor Berlinului in privinta sistarii lor.In septembrie 1943 Mussolini ii promite lui Mihai
Antonescu sa ia conducerea satelitilor Germaniei,pentru a initia negocieri de pace cu Natiunile Unite.In decembrie 1943 ianuarie 1944,ministrul
roman Frederic Nanu a avut convorbiri la Stockholm cu oficialii de la legatia sovietica in ceea ce priveste interesul exprimat de anumite cercuri din
Romania de a negocia retragerea Romaniei din Razboi.
Pe langa razboiul de pe frontul de est,intre 1941-1943,problema de politica externa cea mai presanta pentru guvernul roman era redobandirea
nordului Transilvaniei.
Continuarea razboiului in rasarit s-a dovedit a fi ruinatoare pentru Romania, deoarece, in trei ani de lupte, armata romana a pierdut circa
625.000 de militari, morti si disparuti. In aceste conditii, pe fondul continuarii tratativelor de iesire a Romaniei din razboi, regele Mihai, sprijinit de
partidele democratice interbelice(liberal,taranist,social-democrat) , a decis, la 23 august 1944(dupa-amiaza), arestarea maresalului lon Antonescu(si
a lui Mihai Antonescu,care il insotise) si alaturarea tarii la coalitia Natiunilor Unite(intoarcerea armelor impotriva Germaniei).Pana la 28 august,trupele
romane neutralizasera pericolul german care ameninta orasul Bucuresti.La 31 august,Armata Rosie a ocupat Bucuresti.Armata Rosie invada
Romania si comandantii sovietici tratau tara ca pe un teritoriu cucerit. A urmat semnarea armistitiului cu Uniunea Sovietica,la 12/13 septembrie 1944
prin care i se cerea guvernului roman sa se angajeze in efortul de razboi aliat cu cel putin 12 divizii de infanterie,sa permita deplasarea libera a
Armatei Rosii pe teritoriul sau si sa sprijine militar si logistic operatiunile militare ale Aliatilor impotriva Germaniei si Ungariei naziste.Acest lucru a
marcat o cotitura evidenta in evolutia militara pe Frontul de Est, armata romana aducandu-si o contributie insemnata la eliberarea Transilvaniei(25
octombrie 1944,zi in care,practic,intreg teritoriul Romaniei era eliberat de sub ocupatia nazista) si apoi la infrangerea Wehrmachtului, in luptele pur-
tate in Ungaria, Cehoslovacia si Austria. Infrangerea Germaniei,in mai 1945,a pus capat grelelor incercari prin care a trecut Romania in cei 4 ani de
razboi. Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a gasit Romania in sfera de influenta sovietica, ca urmare directa a ocuparii tarii de catre Armata
Rosie.
Ceea ce a urmat a constituit rezultatul unei evolutii pe care diplomatii de la Bucuresti nu au prevazut-o. Dupa 1945, consecintele intrarii
Romaniei in sfera de hegemonie a Moscovei devin din ce in ce mai evidente. In cadrul Conferintei de pace de la Paris, dupa al Doilea Razboi
Mondial, delegatia romana, condusa de ministrul de externe Gheorghe Tatarescu, nu a ridicat deloc problema Basarabiei, semn clar al interdictiei
Kremlinului. Desi a angajat in razboiul impotriva Germaniei peste o jumatate de milion de militari(pierzand o treime din trupe),prin Tratatul de Pace de
la Paris din 10 februarie 1947, Romaniei nu i-a fost recunoscut statutul de cobeligeranta alaturi de Natiunile Unite, avand astfel de platit o enorma
despagubire de razboi catre URSS.Deci,prevederile Tratatului de la Paris nu au fost favorabile.Singurul castig a fost anularea hotararii de la Viena si
reintegrarea partii de Nord-Vest a Transilvaniei in granitele nationale.In schimb,,granita cu URSS ramanea cea stabilita in 1940,deci Basarabia si
Nordul Bucovinei ramaneau in componenta URSS.In plus,Romania trebuia sa plateasca o despagubire de 300 de milioane de dolari la valoarea
anului 1938 achitate in produse : alimente,materii rpime,nave.
Dupa 1945,URSS si-a impus hegemonia in tarile din centrul si S-E Europei prin instaurarea regimurilor socialist-totalitaer.In acest
context,politica externa romaneasca a trebuit sa se alinieze Moscovei si sa intre in structurile create de aceasta: CAER (1949) si Tratatul de la
Varsovia(1955).
Desi aflata sub umbrela sovietica,Romania s-a preocupat de promovarea relatiilor cu alte state din afara lagarului socialist,devenind in 1955
membra a Organizatiei Natiunilor Unite.
Dupa Revolutia din 1989 s-a realizat un consens privind politica externa a Romaniei,de apropiere si integrare in structurile euroatlantice.
In aprilie 2004 Romania a devenit membra NATO,iar la 1 ianuarie 2007 a aderat la Uniunea Europeana.

legatie = reprezentanta diplomatica a unui stat in strainatate,condusa de un ministru,inferioara in grad unei ambasade.
diferend = neintelegere intre state,pe plan international.
nota ultimativa = document diplomatic prin care un stat ii comunica altuia conditiile irevocabile pe care le pretinde in vederea rezolvarii unor litigii.

Diplomatia romaneasca a fost intotdeauna pusa in slujba intereselor nationale,Romania fiind un factor activ al vietii internationale.
In sec. XX,Romania a militat pentru pace si securitate in lume.De la tribuna Societatii Natiunilor si a ONU s-a pronuntat pentru rezolvarea litigiilor intre
state pe care politico-diplomatica.