Sunteți pe pagina 1din 3

ȘEDINȚĂ MONI

În față avem roșu=vom accelera degeaba


Ambreiaj + frână
Vezi cât de simplă e oprirea în cazul în care renunți la accelerație din timp.
Dacă am fi venit cu accelerația până în ultimul moment, trebuia direct ambreiaj și frâna și am fi făcut mișcarea
inconfortabilă.
Foarte bine, pentru o clipă a scos din viteză.

Următorul semafor o să virăm stânga.


Ți se spun, ți se dă o indicație într-un anumit moment cu un anume scop. Dacă ignori indicația asta, vei ajunge într-o
situație în care îți va fi foarte greu să mai faci manevra.
Poate o să zici da, dar mai am timp până la semafor. Când gândești prima dată la manevra ce o vei efectua, iei
piciorul de pe accelerație.

Când ai semafor dedicat pentru viraj stânga – cu săgețică= înseamnă că nu ne mai interesează mașinile ce vin din
contrasens și nici pietonii.

Ne oprim, nu mergem cu frână de motor= pentru că pot veni pietoni de după mașini.
Mare atenție când vedem autovehicule din astea mai mari, de care nu putem vedea, nu ne putem asigura= pentru că
vin pietoni și ne trezim într-o situație în care trebuie să frânăm brusc.

Care instinctul șoferului când mașina se oprește?


Mutăm schimbătorul în treapta 1.
Sau scoatem din viteză= având în vedere că semaforul e roșu.

Deci trebuie să ne dezvoltăm automatismul asta= ca de fiecare dată când mașina s-a oprit complet, să căutăm
schimbătorul și să punem în treapta 1.

!!! pietoni care au intenția de a traversa sau deja aflați în traversare


Da, era la 2 m, dar venea, se vedea clar că vine ca să traverseze.

Când pătrundem, când putem schimba banda?= După ce ne-am asigurat ca în spatele nostru să nu existe cineva care
semnalizează sau care a început manevra

El semnalizase și s-a tras cu botul=motiv pentru care noi n-am avut dreptul să intrăm

În următoarea intersecție mare, o să ne întoarcem:


1. să trecem să ajungem până în banda 3
2. spuneam că nu trecem direct din 1 în 3= trebuie să trecem eșalonat, să le luăm pe rând din 1 2 am mers
puțin. Ne-am asigurat, am semnalizat și din 2 în 3

- semafor + treapta întâi + ne pregătim pentru că pietonii deja au verde intermitent.

Și încercăm după ce am semnalizat= Să nu mai facem de volan ca în filmele americane: stânga -dreapta, stânga-
dreapta.

 mâinile relaxate, dai voie puțin=că știe să meargă drept. 😊)

În mijlocul de acolo este intersecție semaforizată= Avem 3 benzi înainte, înainte și la stânga și stânga.
Noi virăm stânga.
ALEGEM PRIMA BANDĂ PENTRU VIRAJ LA STÂNGA.
Ca să putem face ieșirea pe banda 1= suntem începători.

După ce trecem de intersecția asta, de semaforul ăsta= să fii atentă, uite-te un pic pe jos și spune-mi ce scrie=
Ambulanță bus-taxi. Asta ne obligă pe noi să ce să trecem banda 2.
Aici vom face dreapta, semnalizăm dreapta și facem ieșire în banda II + cu atenție la pietoni.

Troleibuzul nu își dorește să schimbe banda= Doar semnalizează pornirea din stație, da, de aia a semnalizat stânga=
N-am fost obligați să-i dăm prioritate.

Nu semnalizăm schimbarea de pe banda 2 pe banda 1= dacă avem imediat trecere de pietoni.

La verde intermitent
LA VIRAJ DREAPTA PE VERDE INTERMITENT
Dacă din stânga nu vin mașini
Doar din față vin
Cui acordăm prioritate?
= prioritate CELOR DIN FAȚĂ sau CELOR CARE VIN DIN DREAPTA și se întorc ei= vin pe verde curat

- cu turație înainte să ridici ambreiajul= în ce treaptă se face treaba asta= Când turăm înainte de a ridica ambreiajul=
doar în treapta 1

La observarea indicatorului= marcajului Trecere de pietoni= luăm piciorul de pe accelerație și reducem viteza +
treapta 2.

- ne oprim fără să blocăm trecerea de pietoni + Treapta 1 + Și când e liber la mașini sau când le vedem pe toate că
semnalizează dreapta, putem intra și noi.

În ce condiții putem pătrunde în intersecție, având în vedere mașinile care vin din stânga?
= Păi, fie să nu vină nimeni, fie să ei să aibă semnalizare dreapta

Virajul dreapta se face lângă bordură, ambreiajul jos că suntem în a 2-a să nu ne moară motorul și treapta 1.
Și invers, invers repede ca să nu ajungem în bordură și mergem înainte în banda noastră, tot în 1 mergem acolo lângă
trotuar.

Am făcut stop 2 secunde și ne punem pe direcție.


Învață să apeși accelerația un pic mai cu nădejde= mașina pe benzină nu se conduce decât în maniera asta.

semaforul este verde, totuși, avem un biciclist în față:


1. Nu facem manevre pe trecerile de pietoni,
2. acuma semnalizare stânga= Ne-am asigurat că nu vine nimic, am accelerat puțin,
3. nu ne depărtăm de el= că revenim în banda 1
4. semnal dreapta și asigurare în oglinda dreaptă

Dacă lângă noi e un tir sau mașină mare= nu ne bazăm pe ăsta, îl lăsăm să treacă și trebuie să avem noi
vizibilitate, să ne asigurăm.
N-avem unde să depășim biciclistul, avem linie continuă, avem treceri de pietoni, așa că vom încetini și mergem
efectiv în spatele lui.
atenție la pietoni din nou.

în următoarea intersecție virăm stânga= dacă pe banda 2 o mașină vine cu viteză nu schimbăm banda.
Îl lăsăm și pe asta.
Și-acum ținând pasul cumva accelerăm= Era departe, într-adevăr, doar că eu l-am urmărit în oglindă, venea cu
viteză mare, da, și de asta nu te-am lăsat să schimbi banda.

Treapta 1 și ne apropiem un pic de intersecție. Ne-am oprit mult prea devreme. Avem și semafor la nivelul
ochilor acolo, la nivelul parbrizului= nu e nevoie să-l vedem pe cel de sus,
Semnalizam stânga= observi că ei nu au plecat. Da, nu se mișcă, înseamnă că noi putem intra direct în banda 1.
Dacă și ei ar avea verde odată cu noi, atunci împărțim benzile.

 Ambreiajul jos când vrem să încetinim.


 În momentul în care avem de virat stânga este greșit ca să luăm înainte de tot dreapta!!!

S-ar putea să vă placă și