Spatiul romanesc in a doua jumatate a secolului al

XIX- lea si prima jumatate a secolului al XX-lea

Statul român modern, înainte de a se definitiva ca

entitate politico-juridică și geografico-istorică, a fost
în prealabil gândit la nivel teoretic prin numeroasele
proiecte politice ce au început să prindă contur încă
de prin secolul al XVIII-lea. Proiectul statului român
modern s-a raportat atât la realitățile autohtone, cât
și la evoluția raportului de forțe dintre marile puteri
europene ale timpului.
Deoarece se dorea Unirea celor doua state romane,
romani au contribuit in a doua jumatate a secolului
al XIX-lea la proiecte politice precum Rezoluția
Adunărilor ad-hoc (1857) astfel realizându-se dubla
alegere a lui Alexandru Ioan Cuza in anul 1859.
Dupa Mica Unire din anul 1859 a fost necesară
realizarea teritorială, politica şi socială, într-o lege
fundamentală care să fie în concordanţă cu
transformările realizate. Aşadar a fost elaborată şi
adoptată Constituţia din 1866, având drept model pe
cea belgiana. Acest act fundamental include
principiul separării puterilor in stat care era formată
din putere executivă in care domnitorul sau regele
numea guvernul . De asemena mai cuprindea
puterea legislativă in care regele avea doar drept de
inițiativa aparținând de Parlamentul bicameral.
Totodata , Principiul Separării Puterilor in stat , mai
avea puterea judecătoarească care era formată din
Curtea de Casație sau Justiție.
Dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza , la tron are
sa vina asa cum se dorea in proiectele politice un
print strain si anume Carol I (1866-1914) . Principalul
obiectiv urmărit de statul roman in timpul domniei
lui Carol I era obținerea independentei, fapt pentru
care România a întreprins, dupa reizbucnirea “Crizei
Orientale”, o serie de acțiuni diplomatice. In acest
sens , pe 4/16 Aprilie 1877, România a incheiat cu
Rusia o convenție secreta . Deoarece armata romana
era mai puternica Poarta suspenda legăturile
diplomatice cu România. Ca urmare a eșecului
trupelor rusești la Plevna, din Iulie 1877, rușii au
solicitat ajutorul militar al romanilor, Principele Carol
încuviințând acest lucru. In consecință, in August
1877, trupele romanesti au trecut Dunărea si au
acordat Rusiei ajutorul. Astfel, intre August 1877 si
ianuarie 1878, armata romana a obținut importante
victorii , reușind sa cucerească Grivita, Rahova, Vidin,
Plevna si Smardand. Întrucât toate aceste întâmplări
au fost alaturi de Rusia , atat conventia secreta cat si
victoriile armatei romane, arata cum Romania
colaborează cu Rusia pentru independența .
Referitor la participarea României in relatii
internationale din 1913-1916 acestea se va implica
prin acțiuni diplomatice , dar deoarece Marile Puteri
nu erau de acord cu asta , mai tarziu are sa se
implice in conflicte militare.
Faptul istoric relevant este participarea României la
al doilea razboi balcanic (1913) . Inainte de
declanșarea Primului Razboi Mondial (1914-1918)
sud estul Europei a fost marcat de doua conflicte
militare numite Razboaiele Balcanice (1912-1913).
Cei patru aliați au obținut repede victoria , insa s-au
certat in tratativele de pace , insa in loc sa incheie
pacea , au declanșat un nou razboi , la care si
România se va implica . In momentul cel mai greu al
războiului, Bulgaria a fost atacată si de catre
România in mod neașteptat obținând Catrilaterul dar
nu pentru mult timp . Întrucât statul roman s-a
implicat in razboi, pacea s-a incheiat la Bucuresti in
anul 1913.
Astfel, datorita implicării romanilor in relatiile
internaționale din 1913 , România are parte de
beneficii alaturi de Marile Puteri.
In concluzie, acțiunile statului roman modern pe
parcursul secolelor XIX-XX au fost in deplina
concordanța cu obiectivele social-economice,
politice si naționale ale elitei intelectuale si politice
romanesti .