5.

Reprezentările

5.1. Introducere

Când vorbim de reprezentare, vorbim de modelul interiorizat al obiectelor sau

fenomenelor, ca prezență la nivel psihic, a unor obiecte sau fenomene, fără să existe o excitare
actuală a organelor de simț. Reprezentările au la bază percepții sau elemente ale unor percepții
anterioare.

Procesul psihic, care permite acţiunea mentală cu obiectul în absenţa lui, dar cu condiţia
ca acesta să fi acţionat cândva asupra organelor noastre de simţ, poartă denumirea de
reprezentare. (M. Zlate, 2009).

Conţinutul informaţional al reprezentărilor este reprezentat de însuşirile importante,

caracteristice pentru un obiect. Prin faptul că prin aceasta reuşim să descifrăm ceea ce este
caracteristic pentru un obiect sau o clasă de obiecte, pregăteşte saltul spre esenţial, ca aspect
specific al gândirii.

Conţinutul informaţional al reprezentării se transpune în interioritatea subiectivă a

individului prin imagini, aceasta subliniind forma ideal subiectivă a reprezentării.

Diferite caracteristici ale percepţiei se realizează maximal în cadrul reprezentării. De

exemplu, detaşarea obiectului de fond apare, la nivelul reprezentării, ca o conservare a obiectului
şi estompare a fondului, imaginea apărând la nivel mental ca într-un spaţiu vid, aceasta
echivalând cu o radicalizare a legii selectivităţii. Formarea reprezentării presupune un proces de
schematizare, prin detasarea structurii generale de restul detaliilor.

Reprezentarea are un caracter generalizat, sub influenţa legilor sociale, imaginea fiind
formată din însuşiri care au importanţă pentru practica socială, în reprezentare fiind generalizate
însuşirile funcţionale ale acestuia care exprimă utilitatea socială. Caracterul generalizat al
reprezentării este dat şi de faptul că acestea înlocuiesc mai multe obiecte de acelaşi fel, fiind
considerate simboluri de primă instanţă, iar noţiunile sunt simboluri de ordinul doi.

Fixarea semnificaţiei sociale a obiectelor în cuvinte, în semne, reprezintă o nouă etapă în

generalizarea reprezentărilor . Prin gradul său de generalitate, reprezentarea este cea mai înaltă
imagine senzorială, fiind un produs nou, în raport cu percepţia. Imaginea este forma ideal-
subiectivă specifică reprezentărilor.

Mecanismul principal care asigură declanşarea şi formarea reprezentărilor este cuvântul,

care asigură structurarea elementelor reprezentării, organizează reprezentările în sisteme,
contribuie la declanşarea caracterului generalizat. Toate aceste mecanisme acţionează în consens
activităţilor individului; cu cât omul acţionează mai mult cu obiectele, cu atât acestea sunt mai

1
pregnant raportatate la necesităţile lui, cu atât creşte probabilitatea formării unor reprezentări
clare, corecte, intense.

5.2 Caracteristicile reprezentărilor

Asemănări între reprezentări și percepții:

- Ambele sunt fenomene intuitive, imagini concrete ale unor obiecte și fenomene.
- Ambele au efecte fiziologice, atât percepția cât și imaginea unui aliment preferat
poate declanșa salivația.
- Imaginea și percepția sunt puternic legate de mișcare (dacă ne imaginăm un tablou pe
un perete în partea superioară, vom ridica capul în sus).
- Imaginea are înțeles, o semnificație, ca și în cazul percepției, cu precizarea că
reprezentarea acoperă un sens mult mai larg (de exemplu fotografia unei grădini va
evoca amintiri din copilărie sau legate de un eveniment fericit).

Deosebiri între reprezentări și percepții:

- Reprezentările se produc în absența obiectului care a stat la baza uneia sau mai multor
percepții.
- Imaginea nu este o reproducere fidelă a datelor perceptive, ci constituie o prelucrare a
lor, prin care unele contururi, detalii dispar, iar altele se accentuează.
- Subiectivitatea reprezentării, în contrast cu percepția care este însoțită de impresia
caracterului exterior al obiectului, de conștiința realității lui. În cazul reprezentării,
avem conștiința subiectivității, a lipsei obiectului.
- Aspectul subiectiv este resimțit și prin faptul că imaginile depind, în mare parte, de
voința noastră (le putem alunga, le putem evoca), pe când percepția nu o putem
modifica, ea ni se impune în mod incontestabil.
- O reprezentare este mai ștearsă și mai fragmentară, în raport cu percepția.
- Imaginile sunt fluctuante, instabile, dispar ușor, se transformă, se șterg.

În mod evident, între percepție și reprezentări există o strânsă interdependență, vizibilă în

ambele sensuri: reprezentările îmbogățesc percepția, o fac mai vie; calitatea imaginilor este
infleunțată de numărul, calitatea și intensitatea percepțiilor.

În descrierea reprezentărilor se vorbește frecvent de proprietățile acestora. Aceste

proprietăți au fost corelate cu specficul și funcțiile acestora, iar cele mai importante:

- Figurativitatea: reprezentările redau caracteristicile cu cea mai mare încărcătură din

punct de vedere informațional; prin reprezentare sunt redate elementele esențiale ale
unui obiect sau a unei clase de obiecte, fiind ignorate anumite elemente particulare;

2
 - Operativitatea a fost propietatea cel mai bine prezentată de Piaget care considera că
reprezentarea este o reconstrucție operatorie, în realizarea ei fiind implicate
mecanisme de asociere prin asemănare și contiguitate, de contrast, motricitatea,
ideomotricitatea. Prin intermediul operațiilor intelectuale și a limbajului exterior,
repezentarea realizează prescurtări și comprimări, precum și transformarea
simultaneității într-o succesiune coerentă.
- Panoramizarea este caracteristica referitoare la îmbinarea mentală a unor dimeniuni
ce nu pot fi percepute decât succesiv. M. Zlate dă exemplul unui cub care, atunci când
este privit este perceput ca având trei fețe, dar în reprezentare, prin coordonarea și
aglutinarea informațiilor, avem imaginea celor șase fețe.

5.3. Clasificarea reprezentărilor

Având în vedere marea complexitate a reprezentărilor, s-au impus în psihologie,

clasificări după mai multe criterii, pe care le vom inventaria în continuare, pornind de la o
tipologie stabilită de M. Golu (2000).

1. modalitatea senzorială dominantă în structurarea conţinutului informaţional:

reprezentări vizuale, tactile, kinestezice, auditive, olfactive, gustative;
2. domeniile de referinţă cognitivă: reprezentări ştiinţifice (din matematică, biologie,
georgrafie, fizică, istorie), reprezentări tehnice (referitoare la mecanisme, agregate),
reprezentări artistice (literare, plastice, muzicale), reprezentări religioase (legate de
divinitate);
3. gradul de generalitate: reprezentări individuale, reprezentări de specie, reprezentări de
gen;
4. gradul de complexitate: reprezentări simple (un singur obiect sau o singură însuşire) şi
complexe (mai multe dimensiuni sau mai multe obiecte);
5. sursa generativă: reprezentări ale memoriei şi reprezentări ale imaginaţiei;
6. modul de generare (producere): intenţionate sau voluntare şi neintenţionate sau
involuntare;
7. dimensiunea static-dinamică: statice (redau obiectul într-o singură ipostază, poziţie) şi
dinamice (redau obiectul într-o succesiune de poziţii şi stări posibile)

Fiecare din aceste reprezentări, din toate categoriile menţionate aduc o contribuţie
informaţional-cognitivă în reglarea comportamentului.

5.4. Funcţiile reprezentărilor

Reprezentările au un rol important în relaţie cu conducerea şi coordonarea acţiunilor

complexe cu gândirea, imaginaţia.

3
 Astfel, putem enumera următoarele funcţii: reglarea acţiunilor complexe, punct de plecare
în evoluţia gândirii, concretizare, funcţie catharhică (A. Cosmovici, 1997).

Funcţia de reglare a acţiunilor complexe este importantă în procesul muncii. De

exemplu, un arhitect are reprezentarea unei case atunci când elaborează un proiect; un şofer
profesionist va anticipa dacă poate intra într-o depăâşire, astfel încât, aceasta să nu fie
periculoasă.

Reprezentarea are şi funcţia de punct de plecare în evoluţia gândirii, deoarece imaginea,

schematizând datele percepţiei intermediază operaţiile gândirii, mai ales abstractizarea, fiind un
intermediar între cunoaşterea senzorială şi concepte. De asemenea, procesul complex al gândirii
presupune o trecere de la acţiuni reale cu obiectele, la acţiuni imaginare, aşadar dezvoltarea
gândirii este influenţată de reprezentarea acţiunilor efectuate cu obiectele.

Funcţia de concretizare este esenţială în creaţiile artistice, întrucât ideile, sentimentele

sunt exprimate prin diferite imagini artistice în poezie, pictură, muzică, arhitectură. În literatură
pot fi conturate imagini tipice, în care sunt sintetizate trăsături carecteristice unei tipologii
umane, aşa cum este cazul personajului Hagi-Tudose pentru zgârciţi.

Funcţia catharhică, prin care este diminuată o stare de tensiune, presupune de exemplu,
reprezentarea la care recurge un candidat pentru o slujbă, prin care se imaginează în momentul
interviului, la modul de prezentare, astfel diminuând anxietatea anticipatorie legată de succesul
său la interviu.

Reprezentările au un rol important în cunoaştere, constiuind punct de plecare pentru

majoritatea proceselor psihice. De exemplu, pot completa noile percepţii, reprezintă baza pentru
gândire şi pentru imaginaţie. Fiind apărute ca urmare a relaţiei dintre subiect şi obiect, dintre
organism şi mediu, reprezentările facilitează adaptarea la mediu, la realitate.

Reprezentările constiuie, în cadrul proceselor de cunoaştere, un rezultat al acestora, dar şi

o etapă de pregărire şi deschidere a drumului către cunoaşterea logică raţională.