MEMORIA- DEFINIRE ŞI CARACTERIZARE GENERALĂ

Omul dispune de o seama de capacități prin care se definește ca personalitate unică și

irepetabilă. Cu ajutorul acestora, el se cunoaște pe sine, îi cunoaște pe cei din jurul său,
cunoaște realitatea și natura lucrurilor înconjurătoare. Pe lângă aceste capacități de care
dispune nemijlocit (a simți, a gândi, a vorbi, a imagina, a dori, a voi), omul posedă și pe aceea
de a reține, a conserva și a reutiliza propria sa experiență. Acest lucru este realizat cu
ajutorul ,,procesului psihic de întipărire, stocare (depozitare) şi reactualizare a informaţiilor”
( Zlate,1996, p.77) , care este memoria.
Însă memoria nu este un simplu mecanism psihic de întipărire, stocare ş reactualizare,
ci este un mecanism psihic structurat, constructiv, chiar creativ. În manualul de psihologie,
clasa a X-a, prof.univ.dr. Mielu Zlate afirmă totodată despre memorie ca fiind “ o capacitate
psihică absolut necesară, fără de care viaţa ar fi practic imposibilă.“( Ibidem ) şi completează
definiţia acestui proces psihic complex în cartea sa „Fundamentele psihologiei”, printr-o serie
de caracteristici esenţiale ale memoriei care demonstrează necesitatea sa de necontestat: Ce-ar
fi viaţa omului fără memorie?! ,,Omul ar trăi într-un continuu prezent,numai sub influenţa
datelor nemijlocite de reflectare, comportamentul său fiind haotic, spontan, fără stabilitate şi
finalitate, fără durabilitate în timp; toate obiectele care ar acţiona din nou asupra lui i s-ar părea
absolut noi, necunoscute; el n-ar avea posibilitatea de a utiliza rezultatele cunoaşterii,
dimpotrivă aceasta ar trebui luată de fiecare dată de la început; gândurile şi acţiunile lui n-ar
putea fi legate unele de altele; n-ar putea înţelege şi învăţa, n-ar putea rezolva problemele ivite
în calea lui, n-ar avea ce “frământa” în minte pentru a fi creator şisclipitor. Viaţa psihică a
omului fără memorie- scria psihologul danez Lange- este doar un ghem de impresii sensitive,
adică un prezent fără trecut, dar şi fără viitor (Zlate, 2006, p. 213). Memoria se întâlnește în
cunoaştere şi învăţare, în înţelegere şi rezolvare de probleme, în inteligenţă şi creativitate.

LEGĂTURA MEMORIEI CU CELELALTE PROCESE PSIHICE

Memoria este un proces psihic complex care se află în strânsă interacţiune şi

interdependenţă cu toate celelalte procese psihice: motivaţia, afectivitatea, voinţa etc., fiind
influenţată de ele şi influenţându-le totodată. Legătura memoriei cu procesele psihice
senzoriale este evidențiată prin materialul provenit din contactul organelor de simț cu
realitatea înconjurătoare. O parte din acest material este stocat și păstrat în memorie,
constituind un fundament pentru informațiile și cunoștințele ulterioare.
1
 Însă memoria nu înseamnă numai acumularea de informaţii ci şi organizarea şi chiar
structurarea lor. Aceasta presupune raportarea ei la gândire, la operațiile acesteia (analiza,
sinteza, abstractizarea, generalizarea), cu ajutorul cărora informațiile sunt structurate și
organizate logic. Reactualizarea și retenția informațiilor nu este haotică, ci selectivă; se
realizează pe coordonatele unor dorințe, aspirații ale omului. În acest sens este evidențiată
legătura memoriei cu procesele afecitiv-motivaţionale. Este cunoscut faptul că, fără
motivație, indiferent care ar fi ea (intrinsecă sau extrinsecă), omul şi-ar pierde sensul vieţii,
nemaifiind capabil să-şi regândească eficient propriul sistem interior.
Procesele de învățare sunt susținute cu ajutorul motivației. Numeroşi cercetători,
interesaţi de această relaţie dintre motivaţie şi învăţare au evidenţiat ,, rolul stimulator al
motivelor în orientarea şi susţinerea proceselor de învăţare iar intensitatea motivelor pentru
realizarea sarcinilor influenţează atât rezultatele memoriei voluntare, cât şi pe cele ale
memoriei involuntare.” (Chelcea, 1998, p. 42). Totdodată, “ emoţia poate servi drept context al
memoriei. Teoriile dezvoltate în această privinţă au încercat să explice că performanţa
ucămnezică este crescută atunci când codarea şi reactualizarea se realizează în condiţiile
aceleiaşi trăiri emoţionale; cu alte cuvinte, persoanele triste îsi amintesc mai bine lucrurile
învăţate într-un moment când se simţeau la fel decât pe cele memorate când simţeau emoţii
positive şi invers.” (Boncu, Ceobanu, 2013, p.95).
Memoria implică si prezenţa unui efort voluntar, realizându-se astfel legătura ei cu
voinţa; de asemenea, trăsăturile temperamentale şi caracteriale au un rol determinant în ceea
ce privește memorarea sau actualizarea informațiilor, cunoștințelor.

Caracteristicile specifice memoriei, relevante în diferențierea ei față de celelalte

procese psihice:
 memoria este activă- aduce modificări şi transformări atât în subiectul care
memorează, cât şi în materialul memorat. Ea presupune nu doar o simplă înmagazinare de
cunoştinţe, ci şi o confruntare a lor cu necesităţile şi cerinţele actuale ale vieţii persoanei, fapt
care duce la o nouă organizare şi sedimentare a materialului, la restructurarea şi asamblarea
informaţiilor într-o formă nouă, superioară celei anterioare, la evitarea erorilor comise în
trecut, la eliminarea verigilor de prisos, la extragerea datelor relevante din experienţa
anerioară. Cu alte cuvinte memoria tinde să transforme trecutul şi nu doar să-l reproducă pur şi
simplu;
 memoria este selectivă- în sensul că nu reţinem şi nu reactualizăm absolut totul, ci
doar o parte din solicitările ce vin spre noi. De obicei, reţinem şi reactualizăm insuşirile tari,

2
mai puternice ale stimulului sau ceea ce corespunde vârstei, sexului, gradului nostrum de
cultură, preocupărilor, dorinţelor, intereseolr noastre;
 memoria este situaţională- adică în conformitate cu particularitătile de timp şi spaţiu
ale situaţiei, dar şi cu starea internă a subiectului. Nu este tot una dacă memorăm dimineaţa,
imediat după cene-am trezit din somn, sau seara, după o activitate îndelungată, într-o ambianţă
liniştită sau în alta zgomotoasă;
 memoria este relativ fidelă- memoria nu e o copie fotografică, nu reţinem informaţiile
exact în forma în care ne-au fost prezentate, că nu le reactualizăm exact în forma în care le-am
întipărit ci că, dimpotrivă, atât, întipărirea cât şi reactualizarea se fac cu o oarecare
aproximaţie. Aceasta deoarece intervin caracterul activ al memoriei, trăsăturile de personalitate
ale persoanei, uitarea;
 memoria este mijlocită ceea ce înseamnă că pentru a ţine minte mai bine şi pentru a
reproduce mai uşor ne servim de o serie de instrumente care au rolul de a îndeplini funcţia
unor autentice mijloace de memorare. În calitate de “stimuli-mijloc” pot apărea obiectele
concrete, cuvântul sau gândul. Cu ajutorul lor omul îşi poate organiza şi dirija memoria;
 memoria este inteligibilă, deoarece presupune înţelegerea celor memorate şi
reactualizate, organizarea materialului memorat după criterii de semnificaţie. Unele laturi ale
ei implică judecata, sistematizarea, clasificarea, fapt care asigură nu doar legătura memoriei cu
gândirea, ci şi caracterul ei logic, raţional, conştient;
Prin toate aceste caracteristici, dar mai ales prin ultimele două, memoria devine un
proces psihic specific uman, diferenţiat aproape total de memoria animalelor, fapt care şi
justifică încadrarea ei în rândul proceselor logice de cunoaştere. Memoria este “o condiţie
fundamentală a vieţii psihice… o piatră unghiulară a vieţii psihice” (I.M. Secenov ).

PROCESELE ŞI FORMELE MEMORIEI

Memoria este un proces complex. Ea presupune o multitudine de etape, faze, procese,

din a căror succesiune se încheagă continuitatea ei. Primul proces pus în funcțiune de memorie
este întipărirea materialului, urmată de procesul păstrării lui, finalizându-se în cele din
urmă cu procesul utilizării lui în mod adecvat. În funcție de cum se realizează întipărirea
( memorarea informațiilor), așa se va desfășura întregul circuit ulterior.

Memorarea are un caracter activ şi selectiv; ea nu este un proces pasiv, ci o capacitate

de a prelua şi fixa informaţiile în concordanţă cu necesităţile vieţii persoanei. Ea nu este
identică în toate aspectele sale, ci se produce extrem de diferenţiat. Acest fapt ne permite
desprinderea mai multor forme ale ei, în funcție de mai multe criterii:
3
 a) după prezenţa sau absenţa scopului, a intenţiei de a memora, a efortului voluntar şi a
unor procedee de reţinere se desprind două forme esenţiale de memorare:
1. Memorarea involuntară sau neintenţionată (când memorăm fără să vrem, fără să
ne propunem dinainte acest lucru, fără sa facem vreun efort special)
2. Memorarea voluntară sau intenţionată (când memorăm pentru că vrem, ne
propunem deliberat acest lucru, ne mobilizăm efortul în vederea realizării actului respectiv.
b) după prezenţa sau absenţa gândirii, a înţelegerii, a unor asociaţii logice, desprindem:
1. Memorarea mecanică (efectuată în lipsa înţelegerii)
2.Memorarea logică (bazată pe înţelegerea şi descifrarea sensurilor, implicaţiilor,
semnificaţiilor materialului memorat)
O clasificare aparte a felurilor memoriei o realizează psihologul Ana Tucicov-Bogdan
în cartea sa „Psihologie generală şi psihologie socială”. Ea realizează o clasificare a memoriei
în funcţie de informaţiile şi de experienţa trăită şi memorată de persoană, şi anume:
,, 1. Memoria imaginilor intuitive, a impresiilor senzoriale, sau altfel spus o memorie
imaginativă 2. Memoria afectivă este memoria emoţiilor, a sentimentelor, a afectelor trăite 3.
Memoria actelor motorii, a mişcărilor, a stărilor postural etc. numită şi memoria motrică 4.
Memoria verbal-logică, memoria cuvintelor, a formulelor şi operaţiilor abstracte “ (Tucicov-
Bogdan, 1973, p.110)
Fiecare dintre formele de memorare este necesară şi utilă, în funcţie, însă, de condiţiile
şi solicitările concrete (însăşi memorarea mecanică este în anumite condiţii necesară-
memorarea numerelor de telefon, numele de personae, datele istorice, formulele, denumirile
latineşti ale plantelor etc.) Între ele nu există o ruptură, ci o strânsă interacţiune. Adeseori
memorarea involuntară este numai începutul celei voluntare.
Păstrarea informaţiilor sau conservarea lor presupune reţinerea pentru un timp mai
scurt sau mai îndelungat a celor memorate. De asemenea, acesta este un proces activ, dinamic-
informații care păreau a fi uitate, sunt reactualizate atunci când este necesar.
În funcţie de durată, desprindem două tipuri de păstrări:
1. Păstrarea de scurtă durată ( până la 8-10 minute) şi
2. Păstrarea de lungă durată ( înepând cu 8-10 minute, săptămâni, luni şi terminând
cu ani). În cee ace privește forma păstrării materialului de memorat, , acesta uneori se
păstrează exact în forma în care a fost memorat, alteori el este supus fie unui proces de
diminuare, destrămare şi dispariţie, fie unuia de amplificare, închegare şi întărire. Pe de altă
parte, un material inteligibil este păstrat mai bine şi mai mult timp decât unul neinteligibil.
Reactualizarea informaţiilor constă în aducerea în prim plan a celor memorate şi
păstrate, în vederea utilizării, valorificării lor. Ea se realizează prin recunoaşteri şi reproduceri.
4
 DIFERENŢELE INDIVIDUALE ŞI CALITĂŢILE MEMORIEI

Oamenii, în funcţie de particularităţile lor, memorează, păstrează şi reactualizează

experienţa anterioară diferit. Asemenea diferenţieri se datorează existenţei unor predispoziţii
înnăscute ale organelor de simţ, ale diferitelor particularităţi de personalitate ( îndeosebi ale
celor temperamentale şi caracteriale), dar şi experienţei de viaţă concretă a persoanei,
activităţii, profesiei lui.. Este bine ca fiecare să folosească exact acel tip de memorie care îl
avantajează cel mai mult sau să-şi formeze şi să-şi dezvolte acel tip de memorie pe care îl
solicită profesia sa.

În procesul funcţionalităţii sale concrete, memoria îşi formeazăşi o serie de calităţi prin
intermediul cărora, ea este cel mai bine valorizată. În manualul de psihologie pentru clasa a X-
a, prof. univ.dr. Mielu Zlate definește și analizează următoarele calităţi ale memoriei : volumul
memoriei- cantitatea de material cu care putem opera; elasticitatea, mobilitatea sau supleţea
memoriei- capacitatea de a acumula cunoştinţe mereu noi, de a le organiza şi reorganiza pe
cele vechi, de a le depăşi sau uita pe cele necorespunzătoare; rapiditatea întipăririi exprimă
faptul că fixarea se realizează repede, cu mare economie de timp, de efort şi de repetiţii;
trăinicia păstrării constă în aceea că cele memorate sunt conservate corect, într-o formă
acceptabilă, pentru o perioadă îndelungată de timp; exactitatea sau fidelitatea reactualizării
celor memorate indică gradul de precizie, de corectitudine şi acurateţe a recunoaşterii şi
reproducerii; promptitudinea reactualizării, adică realizarea rapidă, promptă a recunoaşterii
şi reproducerii, imediat după stimulare. “ ( Zlate, 1996, p. 89 ) Toate aceste calităţi pot fi
educate, modelate. Cunoscând care este acea calitate a memoriei care îi lipseşte sau care este
insuficient dezvoltată, omul poate lua măsurile corespunzătoare în vederea formării ei.

MEMORIE ŞI UITARE

Fenomenul uitării este un fenomen natural, normal şi mai ales relativ necesar. “Uitarea
este înscrisă în legile omeneşti”( Ib.) În literatura de specialitate sunt descries trei forme ale
uitării:
1. Uitarea totală – ştergerea, dispariţia, suprimarea integrală a datelor
memorate şi păstrate
2. Recunoaşterile şi reproducerile parţiale, eronate
3. Lapsusul – uitarea momentană, exact pentru acea perioadă când ar trebui
să ne reamintim.

5
 Ne sunt supuse analizei următarele întrebări: ce uităm? Uităm informaţiile care îşi
pierd actualitatea, nesemnificative, amănuntele, detaliile, care nu mai răspund unor necesităţi,
dar şi informaţiile care ne sunt necesare, care au mare semnificaţie pentru “reuşita noastră”; de
ce uităm? Cauzele uitării sunt numeroase: stări de oboseală, surmenaj, anxietate sau proasta
organizare a învăţării. Care este ritmul uitării? Psihologul german H. Ebbinghaus a arătat că
uitarea este destul de mare imediat după învăţare şi apoi din ce în ce mai lentă, aproape
stagnant. În funcţie de particularităţile materialului de memorat, de cele de vârstă şi
psihoindividuale, uitarea are ritmuri diferentiate.

Combaterea uitării se face prin eliminarea cauzelor care duc la instalarea ei. Cel mai
sigur mijloc de combatere a uitării îl reprezintă însă repetarea materialului memorat. “Repetitio
est mater studiorum” spune pe bună dreptate o veche cugetare. Nu orice repetiţie asigură însă
combaterea uitării. Repetiţia activă, independentă, bazată pe redarea pe dinafară a textului cu
cuvinte proprii este superioară repetiţiei pasive, bazată doar pe recitarea textului. De
asemenea repetiţia încărcată de sens şi semnificaţie este mai productivă decât cea mecanică
( repetând materialul în diferite forme şi combinaţii, vom combate uitarea lui).

BIBLIOGRAFIE:

6
BONCU, Ştefan, CEOBANU, Ciprian , 2013, Psihosociologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi.

CHELCEA, Septimiu, 1998, Memorie social şi identitate naţională, Editura I.N.I., Bucureşti.

NEVEANU-POPESCU,Paul, ZLATE, Mielu, CREŢU, Tinca, 1996, Psihologie, manual

pentru clasa a X-a şcoli normale şi licee, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

TUCICOV-BOGDAN, Ana, 1973, Psihologie general şi psihologie social, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.

ZLATE, Mielu, 2006, Fundamentele Psihologiei, Editura Universitară, Bucureşti.