AFECTIVITATEA

Afectivitatea reflectă raportul de concordanţă sau discordanţă dintre stările interne

ale subiectului şi factorii externi, sub forma unoră trăiri specifice.
Procesele afective sunt acelea care reflectă realţiile dintre subiect şi obiect sub formă
de trăiri atitudinale
Proprietăţile proceselor afective
1. Polaritatea constă în tendinţa proceselor afective de a gravita fie în jurul unui pol
pozitiv, fie în jurul altuia negativ în funcţie de satisfacerea trebuinţelor. Ele sunt deci
fie plăcute, fie neplăcute. Trăirile afective nu sunt exclusiv polare, o trăire afectivă
este predominant plăcută, dar la gândul că se va termina ea generează o undă de
regret sau de tristeţe. Polaritatea este în funcţie de particularităţile situaţiei, de
particularităţile personale.
Ex. plăcere-neplăcere, simpatie-antipatie, bucurie-tristeţe
2. Intensitatea, forţa, tăria trăirii afective. Există trăiri afective intense, foarte intense şi
altele abia observabile. Este în funcţie de valoarea afectivă a obiectului, de
semnificaţia lui în raport cu trebuinţele subiectului, de capacitatea afectivă a
subiectului. Creşterea intensităţii stărilor afective se obţine nu prin repetarea
stimulului ca la memorie, ci prin schimbarea semnificaţiilor afectogene ale
obiectului sau persoanei cu care suntem în relaţie. Este necesar şi un optim afectiv.
3. Durata - persistenţa în timp a proceselor afective, chiar dacă obiectul lor nu mai este
prezent.
4. Mobilitatea exprimă fie trecerea de la o stare afectivă la alta, fie de la o fază la alta
în interiorul aceluiaşi proces afectiv. Dacă trecerea de la o stare afectivă la alta se
face fără motiv vorbim de fluctuaţie trăirilor afective.
5. Expresivitatea constă în capacitatea proceselor afective de a se exterioriza. Se poate
manifesta prin:
– Mimică - ansamblul modificărilor la care participă elemntele mobile ale feţei;
– Pantomimică – ansamblul reaţciilor la care participă tot corpul; ţinuta, mersul,
gesturile;
– Modificări de natură organică (amplificarea sau diminuarea ritmului respiraţiei,
vasodilataţia, vasoconstricţia, modificarea compoziţiei chimice a sângelui)
– Schimbarea vocii (a intensităţii, a ritmului vorbirii, timbrului vocii ).
 Expresiile emoţionale se corelează şi se subordonează stărilor afective dând naştere la
conduita emoţional – expresivă.
Conduitele emoţionale, în mare parte, se învaţă. Ca urmare ele pot fi simulate. Ele
îndeplinesc o serie de roluri:
- de comunicare – se face cunoscută în exterior starea afectivă trăită de o persoană sau
cea pe care doreşte ca ceilalţi s-o perceapă (ex. un porfesor îţi poate da seama dacă
elevul regretă că na ştiut lecţia)
- de influenţare a conduitei altora în vederea săvârşirii unor acte; este vorba de
utilizarea socială a expresiilor emoţionale (ex. o persoană poate plânge pentru a
impresiona);
- de autoreglare în vederea adaptării mai bune la situaţiile cu care ne confruntăm (ex.
plângem în situaţii triste)
- de contagiune – de a transmitere şi de a trezi reacţii similare şi la alte persoane ( care
asistă la disperarea cuiva căreia i s-a furat geanta cu bani)
- de accentuare sau diminuare a însăşi trăirii afective (plângând ne putem descărca)
Clasificarea proceselor afective
În fucţie de intensitatea, durata lor, gradul de conştientizare, nivelul de elaborare avem:
1. Procesele afective primare sunt înnăscute, au caracter involuntar, spontan, fiind
condiţionate d.p.d.v. biologic. Ele cuprind:
a. tonul afectiv al proceselor cognitive se referă la reacţiile emoţionale care
însoţesc orice act de cunoaştere. Ex. mirosim ceva şi imediat apare o trăire ne place
sau nu ne place
b. trăirile afective de natură organică determinate de funcţionarea bună sau
defectuoasă a organelor interne. Ex. în bolile pulmonare predomină starea de iritare
c. afectele sunt trăiri impulsive, violente, de scurtă durată, cu apariţie bruscă şi
bogate în manifestări expresive. Ex. furia, groaza, râsul exploziv. Se manifestă
direct, uneori necontrolat, ducând chiar la acte necugetate.
2. Procesele afective complexe se caracterizează printr-un grad mai mare de
conştientizare şi intelectualizare:
a. emoţiile curente, stări afective de scurtă durată, de intensitate slabă sau
moderată, fiind determinate de însuşirile separate ale obiectelor, au caracter situativ,
desfăşurare calmă sau tumultoasă. Ex. tristeţea, bucuria, mirarea dispreţul, speranţa
etc.
 b. emoţiile superioare presupun evaluări, acordări de semnificaţii valorice
activităţilor desfăşurate. Ex. creaţia artistică, religiozitatea. Conflictul dintre
aşteptările şi obişnuinţele emoţionale, pe de o parte, şi caracterul inedit al situaţiilor
cu care ne confruntăm, pe de altă parte, produce şocul emoţional.
c. dispoziţiile afective sunt stări difuze, cu intesitate variabilă şi durabilitate destul
de mare. Fiind vagi nu ne dăm seama, de obicei, de cauzele lor. Dacă se repetă se
transformă în trăsături de caracter. Ex. nelinişte, iritabilitate, bună dispoziţie

3. Procesele afectivele superioare se raportează la nivel de personalitate:

a. sentimentele sunt trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile şi
influenţate de condiţiile sociale. Ex. dragostea, ura, invidia.
Sentimentele se nasc din emoţii repetate, care rezistă la factori perturbatori. Vasile
Pavelcu consideră că formarea sentimentelor urmează o anumită procesualitate:
faza de cristalizare, faza de maturizare şi faza de decristalizare.
Sentimentele pot fi:
- Intelectuale (curiozitatea, mirarea, iumirea, îndoiala)
- Morale (sentimentul de prietenie, patriotismul, sentimentul de datorie)
- Estetice (admiraţia, extazul)
b. pasiunile sunt trăiri afective foarte intense, stabile, de lungă durată care
antrenează întreaga personalitate. Pot fi pozitive (sportul, lectura, creaţia artistică)
sau negative.
Se pot distinge pasiuni centrate pe:
- eu (avariţia, fanatisul);
- altul (gelozia morbidă);
- lume (jocurile de noroc).