Sunteți pe pagina 1din 3

Relaţiile interpersonale

Relaţiile interpersonale sunt legături psihologice, conştiente şi directe între oameni.


Caracterul psihologic al legăturii arată că este vorba de două surse psihice distincte, înzestratre cu
toată gama funcţiilor, însuşirilor, stărilor şi trăirilor psihice.
Caracterul conştient al legăturii arată că relaţiile interpersonale sunt posibile numai în cadrul existenţei
conştiinţei de sine, a conştiinţei semenului şi a conştiinţei relaţiei existente.
Caracterul direct al legăturii arată necesitatea realizării unui minim contact perceptiv între persoane.
Caracterizare:
- reprezintă cadrul primordial de manifestare a celui mai caracteristic fenomen de psihologie
socială: interacţiunea (acţiunea unei persoane asupra alteia şi influenţa inversă pe care o suportă
ea din partea acesteia);
- presupun procesul conştientizării lor şi reciprocitatea conduitei partenerilor;
- sunt directe, faţă în faţă, partenerii trebuind să se perceapă reciproc;
- au un pronunţat caracter etic, moral, prin ele comportamentul omului căpătând aspecte valorice;
- au caracter formativ, ele determinând o mai bună cunoaştere şi o autocunoaştere, o mai bună
oranizare a propriei vieţi şi activităţi.

Tipuri de relaţii interpersonale


Există mai multe tipuri de realţii interpersonale, ele pot fi clasificate astfel:
I. după nevoile şi trebuinţele oamenilor implicaţi în relaţia interpersonală:
- relaţii de intecunoaştere, dezvoltate din nevoia de a dispune de cât mai multe date despre
partenerul relaţiei.
- relaţiile de intercomunicare, dezvoltate din nevoia indivizilor de a comunica.
- relaţiile afectiv-simpatetice, dezvoltate din nevoia oamenilor de a fi simpatizate de ceilalţi, de a
împărtăşi emoţiile împreună cu ceilalţi etc. Pot fi pozitive (simpatie) sau negative (antipatie)
II. după caracterul procesual, dinamic avem:
- relaţii ce nu produc modificarea particularităţilor personale ale partenerilor, unde se includ:
relaţiile de cooperare, relaţiile de competiţie, relaţiile conflictuale
- relaţii ce determină modificarea caracteristicilor personale ale partenerilor, unde se includ: relaţii
de acomodare, relaţii de asimilare, relaţii de ierarhizare, relaţii de alienare (înstrăinare,
îndepărtare)
Atracţia interpersonală
Atracţia este prima fază a celor mai multe dintre relaţii. Pe parcursul acestei faze oamenii îşi
formează o anumită impresie despre celălalt, dezvoltă emoţii pozitive sau negative şi ajung la decizia de a
continua sau nu relaţia.
Atracţia interpersonală este afectată de următorii factori:
Factorii situaţionali: proximitatea şi familiaritatea
Distanţa dintre doi oameni influenţează puternic probabilitatea ca ei să dezvolte o relaţie
interpersonală. Oamenii îşi fac prieteni printre colegii de şcoală, colegii de birou, vecinii de bloc etc.
Efectul simplei expuneri: simpla expunere la un obiect sau persoană amplifică atracţia faţă de
obiectul sau persoana în cauză.
Diferenţele individuale: nevoia de afiliere = tendinţa de a intra în relaţie cu ceilalţi.
Caracteristicile celorlalţi
 atractivitatea fizică - de ce ne atrag persoanele cu un aspect fizic plăcut? În primul rând
pentru că ”ceea ce este frumos este bun”, acest stereotip îi determină pe oameni să creadă că
persoanele atractive au şi trăsături dezirabile.
 Similaritatea – asemănările şi nu deosebirile dintre oameni favorizează atracţia. Prietenii au
valori, atitudini şi credinţe comune.
Reciprocitatea
Adesea relaţiile interpersonale urmează principiul reciprocităţii: îi simpatizăm pe cei care ne
simpatizează şi îi antipatizăm pe cei care ne antipatizează.

Locul relaţiilor interpersonale în structura personalităţii

Relaţii interpersonale şi însuşiri de personalitate. Trăsăturile sau însuşirile de personalitate sunt


relaţii interumane interiorizate. Personalitatea este oglinda şi expresia relaţiilor interumane.
Relaţiile interpersonale mobilizează şi dinamizează viaţă psihică a individului: pun în mişcare
procesele psihice, dau naştere la diferite stări psihice, permit formarea şi manifestarea unor însuşiri
psihice, constituie spaţiul în care se manifestă întreaga viaţă psihică a individului.
Diferitele sisteme şi subsisteme ale societăţii trebuie să-ţi conjuge eforturile pentru asigurarea unui
cadru adecvat relaţiilor interpersonale pozitive, stimulatoare.
Influenţa personalităţii asupra relaţiilor:
- personalitatea cristalizată selectează relaţiile;
- persoanele flexibile stabilesc uşor contacte interpersonale, cele rigide se angajează foarte greu în
relaţii interpersonale;
- persoanele incapabile de a înţelege trăirile celorlalţi se autoizolează
- influenţa reciprocă dintre relaţii şi personalitate asigură atât formarea personalităţii, cât şi
acţiunea ei adecvată în diferite contexte sociale.

S-ar putea să vă placă și