Erori de argumentare.

Sofismele

Atunci când încălcăm cu bună ştiinţă regulile corectitudinii logice, cu scopul de a ne

convinge interlocutorii, facem sofisme.
Dacă greşelile se strecoară fără să ne dăm noi seama, eroarea se numeşte paralogism.
Sofisme = erori de raţionare
Ignorarea tezei – sofism în care se ocoleşte chestiunea de demonstrat, argumentarea
ducându-se în favoarea altei teze.
Sofisme de relevanţă:
1. Argumetul relativ la persoană – pentru a justifica sau respinge o idee se face referire
la calităţile sau defectele persoanei care o susţine.
Ex. Cartea nu este bine scrisă, deoarece autorul ei este prea tânăr.
2. Argumentul relativ la neştiinţă – se bazează pe ignoranţa interlocutorului, luându-se
ca argument pentru o propoziţie imposibilitatea de a dovedi opusul ei.
Ex. Dumnezeu există pentru că nimeni nu a demonstrat că nu există.
3. Argumentul compătimirii sau „milei” – se face apel la sentimentele de milă sau de
simpatie pentru a dovedi adevărul unei teze.
Ex. Trebuie să mă laşi în excursie, căci altfel toţi colegii mei vor râde de mine.
4. Argumentul majorităţii sau al poporului – se invocă faptul că majoritatea celorlalţi
cred sau acţionează într-un anume fel.
Ex. Toţi cumpără produsul X, deci trebuie să-l cumperi şi tu.
5. Argumetul forţei – se impune acceptarea unei concluzii prin intermediul unei
ameninţări directe la adresa interlocutorului.
Ex. Dacă nu eşti de acord cu decizia directorului, atunci te concediez.
6. Argumentul autorităţii sau „modestiei” – se face apel la o autoritate, în sensul că
aceasta ar constitui un argument decisiv sau suficient în favoarea tezei.
Ex. Mareele sunt produse de mişcarea Lunii în jurul Pământului, deoarece aşa a spus
profesorul de geografie.
Sofisme ale inducţiei neconcludente
1. Generalizarea pripită – formulăm aprecieri generale fără să avem un număr suficient
de cazuri pe care să ne bazăm.
Ex. Toţi tinerii sunt nepoliticoşi.
2. Cauza falsă – se referă la situaţiile în care ceea ce precede este considerat cauză
pentru ceea ce urmează.
Ex. din simpla succesiune vară-toamnă se deduce că vara este cauza toamnei
3. Analogia neconcludentă – vizează raţionamentele prin analogie în cazul cărora
analogia făcută nu este îndeajuns de concludentă pentru a ne convinge de concluzia trasă.
Ex. Deoarece Mihai şi Geoarge au părul lung, iar Mihai are nevoie de ochelari, atunci şi
George are nevoie de ochelari.
Sofismele ambiguităţii
1. Falsa dilemă apare când se foloseşte în mod impropriu o propoziţie disjunctivă de
tipul „sau...sau” , indicând ca posibilităţi doar două în cazuri în care există mai multe.
Ex. Sau folosiţi pasta de dinţi XXX, sau aveţi carii.
2. Echivocaţia – eroare de utilizare în sens diferit a unor termeni pe parcursul
argumentării.
Ex. Obiectul cu care ne legăm bocanii este şiret, vulpoiul este şiret, deci vulpoiul este un
obiect de legat bocancii.
3. Amfibolia – eroare ce apare când unul sau mai mulţi termeni sunt utilizaţi în mod
ambiguu sau d.p.d.v. al structurii gramaticale, înţelesul expresiei în care apar nefiind bine
precizat.
Ex. Maria îi spune Ioanei că ea a greşit.
4. Compoziţia – eroare ce apare când se face transferul nepermis al unei proprietăţi ce
aparţine unei părţi sau unor elemente ale unei mulţimi, spre întreaga mulţime.
Ex. Toate moleculele acestei bucăţi de cretă sunt invizibile, prin urmare întreaga bucată
este invizibilă.
5. Diviziunea – eroare ce apare când, pe parcursul argumentării, se face în mod nepermis
transferul unei proprietăţi ce aparţine unui întreg către o parte a acestuia.
Ex. Maşina aceasta este rapidă, deci şi caroseria ei este rapidă.