Farmecul naturii

Vantul rece imi aduce un miros de ceai amar de menta.Vrea sa

discutam ca doi amici pierduti unul de celalalt de ani buni.Ploaia
suspina jalnic la fereastra ce abia mai poate sustine greutatea sufletului
meu gol.Mai lipseste Luna.Singura care ma incalzeste cu bratele ei reci.
E inca zi dar Soarele este prea speriat de aspectul golas al
copacilor ce stau tacuti ca niste suflete ce-si asteapta incet sfarsitul.Desi
e o primavara tarzie campurile inverzite nu-si cauta siguranta in fiintele
ce vin sa se cuibareasca printre firele usor taioase.Verdele lor toxic imi
imbratiseaza simturile umorului meu sec vazand natura moarta.Poate
vad o lume pe care mi-o creeaza gandul poate nu.
Dar ce daca natura este moarta.Pana la urma ea nu moare.Scapa
de sufletul meu ce ii topeste puterea de a-mi mai da o sansa.Eu nu
mor.Traiesc alaturi de sufletul mort,uitat in trecut.
Natura prin prisma gandurilor mele pare la prima vedere un
sfarsit.Dar daca o persoana imi rescrie povestea prin prisma vesela a
gandirii lui lumea ar fi mai vie.Schimbati cuvintele.Gasiti culoarea din
ele.Dar totul ar fi in zadar.Ati vedea o lume plima de minciuni ascunde
de bratul greu al realitatii.
Natura,moarta de mult dar fermecatoare prin cuvintele
dumneavoastra ma asteapta ca pe un invitat care sa-i tina de urat pana
ce inceputul si sfarsitul vor fi totuna si nu o sa mai stim daca traim sau
murim.