Mihai Eminescu despre rencarnare

Bolnav n al meu suflet

Bolnav n al meu suflet, n inim bolnav,
Cu mintea depravat i geniul trndav, nchin a mea via la scrb i-ntristare
i-mi tri printre anii-mi nefasta artare
- Prea slab pentru-a fi mare, prea mndru spre-a fi mic Viaa-mi, cum o duce tot omul de nimic.
Nscut fr de-a mea vin, trind fr mai s-o tiu,
Nu merg cum merg ali oameni, nu-mi pas de-unde viu,
Supus doar ca nealii, la suferine grele,
Unesc cu ele tirea nimicniciei mele,
Sfnt n-am nimic, n bine nu cred i nici n ru,
Viaa mea aceasta nici vreu i nici n-o vreu:
Nepstor la toate, de lume apostat,
A vieii osteneal o simt i n-o combat.
A rde doar de via, dispreuind-o toat,
Muncind cu mii de chinuri suflarea ei spurcat,
Muncind n mine nsumi voina-n orice nerv,
Pieirea cea etern din mine s o serv.
Dar vai! nici sigurana n-o am c mor pe veci.
i dac oare-a morii mni palide i reci, n loc s sfarme vecinic a vieii mele norm,
Ar pune al meu suflet srman n alt form?
Dac a mea durere, un vecinic Ahasver,
La mori va fi pus iari, de ctre lumi din cer,
Ca cu acelai suflet din nou s reapar,
Migraiei eterne unealta de ocar!
Nimic, nimic n-ajut - i nu-i nici o scpare.
Din ast lume-etern, ce trectoare pare.
Gonit n timpi i spaii, trecnd din form-n form,
Eterna fulgerare cu inima diform,
De evi trecui fiina-mi o simt adnc rnit,
Pustiu-alergtoare, cumplit de ostenit
i-acum din nou n evu-mi, lui Sisif crud stnc
Spre culmea morii mele ridic -ast dat nc;
-ast dat? Cine-mi spune c-i cea din urm oar?