Sunteți pe pagina 1din 5

Literatura pentru copii - asemănări între

basmele din limba română, engleză și


germană
Literatura pentru copii este un gen literar care se adresează unui anumit segment de
vârstă,respectiv celor aflați la anii copilăriei sau ai adolescenței (de la 1 an până la 18 ani). Prima
specie a acestui gen o constituie basmele. Ele au circulat, inițial, pe cale orală,fiind apoi culese,
și, după modelul celor populare, au fost scrise basmele culte. Colecțiile de basme sunt una din
cele mai timpurii forme ale ficțiunii publicate, care nu și-au pierdut niciodată efectul magic pe
care îl au asupra copiilor, deși câteva din poveștiile clasice sunt înfiorătoare și nu au fost inițial
culese pentru copii. Faimoși culegători și repovestitori ai basmelor sunt  Charles Perrault, Joseph
Jacobs, frații Grimm, Hans Christian Andersen și Andrew Lang. Un cunoscut scriitor de basme
din România este Petre Ispirescu.

Literatura pentru copii începe cu literatura populară, cu basmul şi cu poveştile-cele mai


îndrăgite specii literare din literatura pentru copii-continuă cu legenda, snoava,apoi cu creaţiile
lirice, populare şi culte, cu povestiri şi romane cu tematică dintre cele mai
variate.În ultimul timp, copiii dovedesc un interes deosebit pentru literatura
ştiinţifico-fantastică, care cuprinde scrieri ce prospectează viitorul, bazându-se pe
cuceririle ştiinţifico-tehnice contemporane.

Deoarece basmul a fost prima specie dedicată copiilor, am ales să prezint câteva
asemănări între basmele din limba română, engleză și germană. Basmele dedicate în special
copiilor cuprind mitologie, etica și observație morală. Ceea ce este caracteristic basmelor este
faptul că eroii nu sunt doar oameni ci si ființe himerice și animale. Dacă din narațiune lipsesc
acest gen de eroi fantastici, nu avem de-a face cu un basm. Această specie se bazează pe
elementul fantastic și simbolizează lupta dintre bine și rău, precum și biruința finală a binelui.

Basmele reprezintă una dintre cele mai vechi forme de literatură populară transmisă oral.
În mediile populare, el a constituit o formă principală de distracţie şi manifestare a forţei
imaginaţiei omeneşti. Basmul este întâlnit în folclorul tuturor zonelor lumii, din cele mai vechi
timpuri, reflectând obiceiuri şi plăcerea de a povesti. Din acest punct de vedere, basmul poate fi
socotit „strămoşul” literaturii ştiinţifico-fantastice de astăzi.
Despre originea basmului există mai multe ipoteze; cert este, însă, că elementele arhaice,
de cultură şi de civilizaţie oglindite în basm confirmă vârsta lui preistorică.
Basmele culte din literatura română – scrise de autori cunoscuți- prelucrează sau
dezvolta teme diverse : mitologie( Al. Odobescu, Făt-Frumos, cel cu noroc la vânat),
folclorice (Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă, Ioan Slavici – Zâna Zorilor ) etc.
Creațiile culte poartă amprenta stilului particular al autorilor acestora.
În literatura engleză, putem spune că fantasticul își are începutul în poemul anglo-saxon
Beowulf, datând din sec. al VIII-lea. Inspirate din legendele Camelotului, basmele englezești
au continuat să se dezvolte și în secolele următoare, reprezentative în acest sens, fiind basme
precum The Scholemaster (1570), The Faerie Queene (1590) ,The Devil is an Ass (1616)
,Midsummer Night's Dream (1789),Goblin Market (1862). Reprezentativ pentru secolul XX
este folcloristul Joseph Jacobs, care a editat mai multe culegeri de basme englezești : English
Fairy Tales (1890), Celtic Fairy Tales (1892 anthology), More Celtic Fairy Tales (1894),
More English Fairy Tales (1894), Indian Fairy Tales (1912), European Folk and Fairy Tales.
Totuși, cele mai iubite și mai cunoscute basme din literatura engleză sunt cele
moderne, dintre care multe au beneficiat de ecranizări. Basme precum Harry Potter
(J.K.Rowling), Stăpânul Inelelor (J.R.R Tolkien) sau Cronicile din Narnia (C.S Lewis) au
avut un succes răsunător în întreaga lume.
Astăzi, basmul popular și cel cult trăiesc din ce în ce mai mult în compania basmului
cinematografic. Povestea fără sfârșit de Michael Ende a beneficiat de o ecranizare extraordinară.
Shrek, un basm cinematografic recent, a avut un succes enorm nu doar în rândul copiilor, ci și al
adulților. Toate acestea dovedesc că această specie mizează pe puterea imaginației, pe sentimente
și conflicte etern umane, pe triumful Binelui, va găsi în timp noi resurse de expresie și va
continua să fascineze ascultătorii, cititorii și privitorii de oriunde.
„A fost odată ca niciodată...“ . Prima asemănare a basmelor din cele trei Țări. Nu vă dau
și alte exemple, pentru ca să vedeți că această formulă inițială o întrebuințează toate popoarele,
de la cele mai înapoiate până la cele mai înaintate pe scara civilizație. Formule de felul acestora
se găsesc la toate popoarele, deoarece însuși cel ce povestește își dă seama cå nu poate crede în
desfășurarea fantasticå, ireală, a basmului, în supranaturalul pe care-l întâlnim la tot pasul în
cursul povestirii. De exemplu: avem cunoscutul basm Hansel și Gretel, basm scris de Frații
Grimm, scriitori germani. Acest basm a fost tradus în aproape toate limbile planetei, dar noi ne-
am axat pe română, engleză și germană(limba în care a fost scris inițial). În română povestea
începe cu: „  A fost odată ca niciodată un tăietor de lemne tare nevoiaş şi omul ăsta îşi avea
căscioara la marginea unui codru nesfârşit, unde-şi ducea viaţa împreună cu nevastă-sa şi cei doi
copii ai săi.” În engleză, insă, povestea începe: „Once upon a time a very poor woodcutter lived
in a tiny cottage in the forest with his two children, Hansel and Gretel.”, iar în limba germană:
„Vor einem großen Walde wohnte ein armer Holzhacker mit seiner Frau und seinen zwei
Kindern; das Bübchen hieß Hänsel und das Mädchen Gretel.”
Cea de-a doua asemănare este faptul că acțiunea se petrece în două lumi. Acțiunea
basmului se petrece în lumea albă, care e aceeași cu lumea în care trăim noi, deși găsim în ea
elemente ce aparțin domeniului supranatural. Opus lumei albe este lumea neagră, tărâmul
celălalt, care se găsește în fundul pământului, în care intri printr-o groapă adâncă sau printr-o
peșteră,– sau într-o pădure întunecoaså cu codri uriași, sau în fundul mărilor, la capătul
påmântului. Aici putem da foarte multe exemple. Un basm scris în limba română caracteristic
acestor două lumi ar putea fi Prăslea cel voinic și merele de aur, de Petre Ispirescu. Lumea albă
este lumea în care a trăit Prâslea, înainte să fie supus încercărilor, iar lumea neagră este
reprezentată în momentul în care coboară în prăpastie. Un basm de Joseph Jacob, Jack și vrejul
de fasole redă din nou două lumi. Cea în care trăiește cu familia lui în sărăcie în contrast cu
lumea în care ajunge urcăndu-se pe vrejul de fasole. Un ultim exemplu relevant ar fi Hansel și
Gretel, de frații Grimm. Acest basm prezintă inițial lumea albă, cea în care copiii trăiesc cu tatăl
și mama lor vitregă, dar acțiunea se schimbă când se rătăcesc prin pădure și ajung în ghearele
fioroasei vrăjitoare.
În 1813, când frații Jacob și Wilhelm Grimm publică vestita lor colecție, preocupările
folcloriștilor încep să tindă spre un scop științific. Cercetările și culegerile de mai târziu oferă un
bogat material comparativ, din care se vede că basmele din colecția fraților Jacob și Wilhelm
Grimm nu apar numai la germani, ci și la alte popoare; s-a văzut apoi că între diferitele elemente
din basmele diferitelor popoare sunt asemănări izbitoare. Plecându-se de la aceste asemănări
izbitoare între motivele diverselor basme, s-a căutat să se explice și originea basmelor, emițându-
se diferite teorii. Fra¡ii Grimm, în special Wilhelm – căci el iscălește prefața –, în a doua ediție
a colecției lor, publicată după câțiva ani, constatând asemănarea uimitoare între motivele diverse
ale basmelor germane și ale basmelor altor popoare, emite prima teorie cu privire la originea
basmelor. E teoria indo-europeană, arică sau ariană, care susține că, după cum limbile europene
sunt rămășițele, prefăcute în decursul veacurilor, ale unei singure limbi vorbite în Asia, și numită
arică, tot astfel basmele sunt rămășite, păstrate prin tradiție, din tezaurul de povestiri ale unui
popor, care, în cursul anilor, s-a răspândit în toate părțile, ajungând și în Europa. Un exemplu
relevant pentru această teorie ar fi basmele: Tom tit tot scris de Joseph Jacobs și Rumpelstilskin
scris de frații Grimm. În aceste ceste două povestiri fusul fermecat din povestea Fraților Grimm
care torcea singur un fir nesfârșit de aur ce i l-a adus fetei orfane tocmai pe tânărul crai al acelor
ținuturi. În Tom Tit Tot, fânul uscat este tors de către fata frumoasă în fir strălucitor de
aur. Datorită podoabelor măiestrit lucrate, fata cea harnică a putut îndeplini profeția: a devenit
aleasa craiului, fiind și cea mai săracă, dar prin priceperea sa, și mai bogată fată din ținut.
Se emite și teoria antropologică a basmelor, teorie adoptată de mai toți folcloriștii în ziua de
astăzi. Basmul nu mai e un produs al popoarelor primitive ariene, ci e un produs spontan aici,
dincolo, aiurea, pretutindeni, al aceluiași spirit simplist al omului primitiv, al omului din prima
fază a civilizației sau mai bine din primul stadiu al vieții lui pe pământ. Aceleași concepții despre
natură, lucruri și ființe, aceeași interpretare a faptelor, aceeași imagine, aceeași fantezie o putem
întâlni în mod independent la popoare care n-au venit niciodată în atingere și să creeze astfel
motive identice, pe care le întâlnim în basmele de pe întreg globul pământesc.
Cert este că basmele pretutindeni reprezintă o specie a genului epic, narațiune în proză în
deosebi, mai puțin în versuri, în cuprinsul căreia, cu ajutorul unor mijloace tradiționale, se
povestesc întâmplări fantastice, puse pe seama unor personaje sau forțe supranaturale, din
domeniul irealului. Basmul este un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, eitcă,
știință, observație morală etc. Caracteristica basmelor este că eroii nu sunt numai oameni, ci și
anumite ființe himerice, animale. Ființele neomenești din basm au psihologia și sociologia lor
misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt oameni.
Numeroase cercetări au relevat faptul că basmele prezintă o serie de particularități
artistice tradiționale:
 modul in care sunt ordonate momentele subiectului (o situatie inițială de echilibru,
un eveniment sau o serie de evenimente care dereglează echilibrul initial, acțiunea
reparatorie, marcată de cele mai multe ori printr-o aventură eroică, refacerea echilibrului
și răsplata eroului);
 coordonatele acțiunii sunt in chip deliberat vagi, locul și timpul fiind indicate la modul
cel mai general, sugerând astfel și caracterul universal valabil al personajelor și al
întâmplărilor prezentate;
 personajele sunt cel mai adesea împărțite ăn pozitive și negative; eroul (protagonistul)
este adeseori ajutat de obiecte magice, de ființe supranaturale, de animale fabuloase sau de
formule magice; el se confruntă adesea cu un adversar(antagonist);