LIMBA NOASTRA
Alexei Mateevici Limba noastra
Poetul erou, Alexe Mateevici, desi a trait numai 29 de ani, apare in contextul literaturii romane ca o
figura luminoasa. A participat, ca preot militar, la luptele de la Marasesti, stingandu-se din viata in
1917.
Poezia Limba noastra "exprima sentimente de adanca dragoste si pretuire pentru limba romana,
creatie a poporului nostru de-a lungul existentei sale istorice. Caci limba romana este viata noastra,
este sufletul nostru cu oglinzi fermecate in lumina carora se vede - asa cum s-a nascut si a crescut de-
a lungul veacurilor-chipul cel mandru al tarii, al poporului. Istoria, natura, folclorul, neamul, religia,
pamantul, literatura sunt coordonatele nationale care se unesc prin limba, simbol unic si esential. Prin
limba ne-am pastrat fiinta neamului,existenta noastra ca nationalitate, ducand in acest scop o lupta
darza, cu mari jertfe, de aceea in poezia sa sentimentul istoriei este umbrit de melancolie. Textul
acesta nu este numai o definitie a limbii, ci si o definire a sentimentului de dragoste fata de limba
noastra atat de armonioasa.
Compozitional, poezia cuprinde primele 8 strofe cuprind definitii lirice ale limbii romane, iar ultimele 4
sunt adevarate indemnuri pentru pastrarea si imbogatirea limbii.
Titlul poeziei este explicat pe intreg parcursul acesteia. Limba romana este comparata cu termeni luati
din diferite domenii ale existentei [Link] noastra-i o comoara", un sirag de piatra rara ", foc
ce arde ", numai cantec", doina", roi de fulgere", graiul painii", vechi izvoade", limba sfanta", limba
vechilor cazanii" , piatra lucitoare".
Poetul accentueaza ideea ca limba inseamna insasi existenta poporului roman. incarcandu-se parca de
aromele painii din cuptoare, pe care le coc mai intai in soarele vietii, lanurile de grau sunt sfintite de
munca taranilor:
Limba noastra-i graiul painii
Cand de vant se misca vara;
In rostirea ci, batranii,
Cu sudori sfintit-au tara".
Cultura noastra romaneasca, veche cat poporul care a zamislit-o, cuprinde in paginile ei toata
existenta zbuciumata a neamului:
Limba noastra-s vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Si cetindu-le -nsirate
Te-nfiori adanc si tremuri."
Deci, limba inseamna inceput, evolutie si zbucium sufletesc.
Religia a fost intotdeauna un mijloc de rezistenta spirituala pentru pastrarea fiintei nationale. Definitia
limbii ajunge la punctul maxim al simtirii si frumusetii, limba sfintindu-se odata cu rostirea, prin ea, a
marilor adevaruri din cartile bisericesti si din cantecul ori bocetul tanguite"pe la vatra"de catre tarani:
Limba noastra-i limba sfanta,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plang si care-o canta
Pe la vatra lor taranii."
Ascultand aceasta rostire simpla, dar atat de muzicala, de mangaietoare, vezi cele doua pietre
fundamentale ale vesniciei neamului: vetrele sfinte peste care se arcuiesc cupolele bisericii, ca si
vatra" vietii taranesti, care poate fi a intregii tari.
Partea a doua, ultimele patru strofe, schimba registrul ideatic, avand valoare de concluzie, de
indemnuri adresate intregii natiuni de a cultiva si de a slefui limba, pana va avea lucirea pietrelor
pretioase si forta solara:
Strangeti piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Si-ti avea in revarsare
Un potop nou de cuvinte."
Adresarea directa catre intregul neam este plina de patetism si are drept scop transmiterea mesajului
de a pastra dulceata, muzicalitatea si splendoarea limbii. Verbul la modul imperativ (strangeti")
sugereaza ideea de indemn, iar prin verbele la viitor poetul da o perspectiva fericita.
Poezia are o anumita simetrie, ea se incheie prin reluarea primei strofe, usor modificata:
Rasari-va o comoara in adancuri infundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata".
Poezia se incheie cu imaginea aceleiasi comori" care acum reapare, ca nou nascuta, spre a ramane
vesnic sa lumineze
Numita imparateasa, numita marele poem al unui popor, limba romana este pentru noi o comoara de
pret, este sensul existentei noastre.
