MOTIVAREA APARTENENȚEI LA SPECIA FABULEI

TEXT SUPORT - ,,OMIDA ȘI FURNICA" de GEORGE RANETTI

Fabula este specia genului epic, de mică întindere, în versuri sau, mai rar, în
proză, în care se satirizează defecte omenești sau moravuri sociale, puse pe seama unor
animale, păsări, insecte, plante sau obiecte, urmărind îndreptarea comportamentului
uman. Fabula are un pronunțat caracter educativ, evidențiat prin morală.
,,Omida și furnica", de George Ranetti, este o fabulă, remarcându-se trăsăturile ce
definesc această specie literară. 
În primul rând, textul aparține genului epic, prin prezența instanțelor
comunicării narative (personaje și narator), a acțiunii, a narațiunii, împletite cu
dialogul. Modurile de expunere se îmbină armonios, dialogul având un rol important în
caracterizarea personajelor. Ca în orice fabulă, textul este alcătuit din două părți: o
scurtă narațiune alegorică și o morală. Prima parte înfățișează cele două pesonaje: omida
și furnica. Din înaltul unui copac, omida privește cu dispreț furnica, lăudându-se cu poziția sa
privilegiată și comparându-se cu Dumnezeu. Furnica îi răspunde revoltată omizii, acuzând-o
că trăiește pe seama altora, că parazitează copacul, făcând ca frunzele acestuia să se usuce.
Despre sine, furnica afirmă cu mândrie că își câștigă traiul prin muncă proprie. Cadrul
spațial este vag conturat (un copac) și simbolizează societatea. Intenția autorului este
aceea de a da un caracter de generalitate faptelor prezentate. A doua parte, morala, este
implicită și evidențiază ideea că, în societatea umană, cei aflați pe poziții înalte profită de
oamenii care muncesc cinstit și îi disprețuiesc pe aceștia. Învățătura transmisă cuprinde
îndemnul către modestie, demnitate și muncă cinstită.
În al doilea rând, universul uman este înlocuit cu cel al necuvântătoarelor.
Personajele sunt doar niște măști alegorice. Prin personificare, omida și furnica
întruchipează tipuri umane. Defectele lor de caracter sunt satirizate de autor, scopul
fiind moralizator. Astfel, omida este tipul omului parvenit, ajuns sus pe scara socială. Se
laudă cu poziția sa și îi tratează cu superioritate pe ceilalți. Aroganța omizii este evidențiată de
vorbele adresate furnicii: (,,Eu te privesc de sus, furnică”) și de comparația cu divinitatea
(,,Stau sus, stau sus ca Dumnezeu”). Furnica este tipul omului simplu, onest, muncitor, care
își arată demnitatea în replicile adresate omizii (,,Eu merg, nu mă târăsc ca tine”, ,,eu trăiesc
prin mine însămi”). Trăsăturile ei sunt reliefate și direct, de către narator  (,,Furnica e de
obicei/Cam prea modestă...”) și prin autocaracterizare (,,eu, mândră”).
Atitudinea autorului față de personaje este diferită, punându-se în evidență
antiteza. Se remarcă ironia, chiar sarcasmul față de tipul uman negativ reprezentat de
omidă și simpatia față de cel întruchipat de furnică.
Expresivitatea dialogului este sporită de enunțurile exclamative și interogative
(,,- Și-mi pari atât de mică!”, ,,- Bre, nu ți-e rușine?”).  Limbajul marcat de oralitate,
replicile vii, conferă textului un pronunțat caracter scenic.
În concluzie, prin prezența elementelor enunțate, ,,Omida și furnica” este o fabulă,
satirizând parvenitismul și aroganța și invitând cititorul să mediteze asupra relațiilor
dintre oameni.