Sunteți pe pagina 1din 4

FIȘĂ DE LUCRU

Perspectiva narativă

Citiți cu atenție textele și rezolvați cerințele:

”În sfârșit, automobilul de curse părăsi centrul Bazargicului, coborî pe ulițe chinuite,
o porni pe pământul galben, neted, printre lanurile de grâu tremurând și schimbând culorile
ca marea cea așa de apropiată, și, printre maci, urme de sânge ce duc la cine știe ce crimă
petrecută în vreun ungher dosnic al acestei pustietăți. Apoi ne-am oprit pentru câteva clipe la
o moară arsă, unde ne-au părăsit câțiva tovarăși de drum.
Balcicul începea lângă noi, miraculos, fermecat, invizibil, dar sugerându-ne aroma.
Automobilul meu, cu puținii pasageri rămași, s-a îndepărtat de moară, alunecând spre
Cavarna minusculă. Chiar la poarta casei, transfigurată de așteptare, mă întâmpină Ioana.
E supranatural când vezi pe cineva complet în voia unui sentiment puternic. Îi privești
fața, și fără nicio ezitare, oricât de neîncrezător ți-ar fi temperamentul, ai certitudinea că nu
ți se ascunde nimic, că pentru clipa aceea măcar, nu există o minciună dedesubt.
Ioana apăruse fără gesturi, căci se apropiau și alții de noi, cu ochii, cu gura, cu
mâinile, cu toată carnea către mine. Mă întreb dacă eu aș fi în stare de o asemenea dăruire
totală, fermecătoare, ce face fericit și pe cel de unde pornește și pe cel către care pornește.
Întotdeauna, sub orice inițiativă a mea, cea mai spontană posibilă, surprind și instinctul de a
mă analiza. Nu știu cum mă prezentam în fața Ioanei, dar ea era prea turburată de fericirea
ei ca să mă mai examineze. Totuși, luasem trenul cel dintâi ca s-o revăd, așteptasem cu
nerăbdare fiecare minut să treacă și să ajung mai repede. Aveam în valiză daruri bine alese;
ca să-i facă bucurii; am întors în minte, îndelung toate aceste bucurii.”
(Anton Holban, Ioana)

1. Cine povestește? Despre ce povestește?


2. Care este perspectiva narativă în fragmentul dat?
3. Ce tip de viziune este prezentă?
4. Ce tip de narator apare în fragment? Argumentează-ți răspunsul!
5. Explică prezența celor trei forme pronominale și verbale la persoana I din secvența: ”
Nu știu cum mă prezentam în fața Ioanei, dar ea era prea turburată de fericirea ei ca
să mă mai examineze.”
6. Care este rolul opoziției dintre nerăbdarea personajului și atitudinea distantă a Ioanei?
7. Cum explici, în acest context al opoziției dintre două atitudini față de momentul
întâlnirii, secvența: ”În sfârșit, automobilul de curse părăsi centrul Bazargicului!”
Când ajunse în oraș, se înnopta de-a binele. Casele lui erau așezate în mijlocul unei
curți mari. Le cumpărase, ca pe tot ce cumpăra, de ocazie, de la un boier scăpătat, Costache
Merișescu, și le schimbase, le meremetisise, astfel că erau acum cele mai frumoase din târg.
De îndată ce se auziră clopotele cailor, slugile ieșiră toate, ca de obicei, întru
întâmpinarea boierului.
Când îl văzură singur, fără vizitiu, cu fața înnorată, nu îndrăzniră să-i zică nici pis, ci
se apucară să deshame caii în tăcere și să ia lucrurile din trăsură.
El, cu o șubă până în pământ, peste care era încins cu cureaua de la revolver, urcă
scările, intră în sală, unde îl aștepta fetița cu bona, pe care se făcu că nici nu le vede, apoi
trecu în seră, unde răsturnă vreo două-trei glastre cu flori, după aceea în sufragerie, apoi iar
înapoi, până ce dete cu ochii de nevastă-sa:
- Da` ce, nu-i nimeni în casa asta? Tincuța se grăbise să-i iasă înainte, dar nu ajunse
la timp.
- Ba cum să nu fie. Uite, suntem toți în păr. Da` ce ți s-a întâmplat?...
- Ia nu mă mai descoase. Unde-i Costea? Feciorul se ținuse după el de la scară.
- Da` ce-aștepți, măi băiete? Te-ai făcut și tu boier, ha? Numai boieri în casa asta.
Toată lumea-i boier, numai eu am rămas mojic. Mojicu să care, că de aia-i făcut el.
Cum o să te dau afară, păcătosule!...
Feciorul sta înaintea lui smirnă.”
Duiliu Zamfirescu, Tănase Scatiu)

1. Care este perspectiva narativă în fragmentul dat?


2. Exemplifică, pornind de la fragmentul dat, viziunea prezentată.
3. Ce tip de narator apare în fragment? Argumentează răspunsul!
4. Care sunt modurile de expunere folosite? Argumentează cu exemple din text.
5. Cum explici folosirea arhaismului ”meremetisise” în text?
6. Identifică, în fragmentul dat, două cuvinte care nu corespund normelor lingvistice
actuale. Cum explici folosirea acestora?
7. Realizează, în 10-15 rânduri, caracterizarea personajului Tănase Scatiu, protagonistul
fragmentului citat.

PERSPECTIVA NARATIVA

Este punctul de vedere al naratorului in raport cu actiunea,cu personajele.Se mai numeste


viziune narativa,focalizare.

1.Perspectiva omniscienta(„din afara”)

-naratorul este omniscient=el descrie,el interpreteaza starile de constiinta ale personajelor(el


stie ce gandesc personajele);

-relateaza la persoana a treia;

-destinele personajelor sunt dirijate de un narator ( proza realista)

-tehnici narative:observatia,analiza psihologica,retrospectia.


2.Perspectiva subiectiva(„din interior”/”avec”)

-realitatea este interpretata subiectiv(ce aude,ce vede,ce gandeste naratorul-personaj);

-se relateaza la persoana intai;naratorul stie mai putin decat personajele sale;(in proza de
analiza psihologica)

-tehnici narative:introspectia,monologul interior,confesiunea

Citeste cu atentie textele de mai jos:

A „Ceata se rarea si in dimineata laptoasa,racoroasa si cenusie,Gabriel


continua sa mearga fara sa stie unde.Ca sa vezi cum m-au dus picioarele tocmai
la casa lui.Picioarele care m-au purtat la Stefan si apoi la fosta ei casa,locuinta
parintilor ei,pe urma, tot pe nestiute, la fostul meu comandant care mi-a ordonat
o noua misiune.Se opri.Sopti jalnic:trebuie sa ma maturizez.Da,da:ar cam
trebui.Chinul sau secret il invada activ,tenace,vital.Un val de spaima il
izbi.Nauc:n-o sa inceteze niciodata?Nu.Probabil ,nu.Sa suport,zise,va trebui sa
suport,sa...Sunt capabil sa rezist? Insensibil, lumina crestea.Incepe o noua
zi,surase[...].Mintea lui naufragiata se agatase de o barca rasturnata.Gandea
repede, in sincope.O iubesc,gemu el ca intr-un tangou argentinian.Adica, il
lovi ,taioasa,judecata.Nu pot fi singur,se vaita.Adica,insista gandul.M-am
prabusit,striga cu fata acoperita de sudoare,nu mai cred in propria mea
existenta.Mainile ii tremurau;picioarele ii bataiau de zor.Se oprise tremurand
tot.Se sufoca.Totusi mintea lucra repede,acut:m-a acoperit trecutul,ma inabusa
umbrele ,ceata,sa ies de sub daramaturi[...].Fiziologia nu-l asculta,nu-l
auzea,isi executa,stupid,programul ei jalnic.Isi vorbea totusi;cu incetul,spaima
obosi,valul se retragea.Unde sa ma duc.M-am ratacit.Tranti pe trotuat coflesitul
pachetel ,isi lua fata asudata in maini.Intuneric.Pustiu.Si acum,zise tare,acum
ma trezesc.Isi puse mainile in buzunarele paltonului si porni prin ceata ce se
rarea.”

(Paul Georgescu-Revelionul)

B „Intr-una din aceste zile,pe cand scriam notele astea pentru un


roman,sosi, pe neasteptate si pe-nserat,Tiberiu.Parea cam obosit,dar ii reveni
repede,pe figura prelunga,surasul ironic si vesel de baiat fara griji.

-Observ, cu placere, ca prea literara voastra,noastra revista incepe sa-i intepe


pe ‚”Zimbrii de fier”.Aveti amatori?,ca e o treaba cu primejdie,Zimbrii au
tragaciul usor.

-Cu toate astea,amatorii,cum le spui,prisosesc.Am impresia ca a inceput sa se


priceapa de unde vine primejdia.La greu,am observat,sunt mai multi insi
curajosi decat s-ar banui in vremile amorfe.Tiberiu surazand:

-Am auzit ca si studentii pregatesc o revista cu studii antizimbru.Eu(preocupat):


-Si o sa-i lase? Tiberiu,glumet:

-Cateva numere tot apuca si ei sa scoata...Pe urma facand si vazand.Dar sa-ti


spun una buna ,desi e rea.N-o sa ma crezi.Stii cu cine m-am intalnit nas in nas?
Cu Zaharia. Eu uluit:

-Nu se poate! Tiberiu ,amuzat:

-In carne si oase!E zimbru curat.[...]Eu curios:

-Si...cu ce se ocupa zimbrutul? Tiberiu(crainic triumfal):

-Bagator de seama la un consortiu petrolier germano-roman.”

(Paul Georgescu-Geamlac)

1.Mentioneaza tipul de perspectiva din textul A si argumenteaza,cu exemple din text.

2.Mentioneaza,cu exemple din text,tipul de perspectiva narativa din textul B.

3.Rescrie ,de la A sau B :

a) o structura care pune in evidenta faptul ca naratorul interpreteaza starile de constiinta ale personajelor;

b)o structura din care se vede ca naratorul stie ce gandesc personajele;

c)numeste o tehnica narativa din textul A;

d)rescrie o structura care pune in evidenta faptul ca realitatea e prezentata asa cum gandeste naratorul-
personaj;

e)rescrie o structura/comenteaza o situatie care pune in evidenta faptul ca naratorul afla in acelasi timp cu
cititorul ,nu este informat;

f)numeste o tehnica narativa ce se foloseste in textul B

S-ar putea să vă placă și