CARACTERIZAREA LUI HARAP-ALB

Harap-Alb este personajul principal şi eponim al operei, întruchipare a forţelor binelui, dar
este un erou de basm atipic, deoarece nu este înzestrat cu însuşiri supranaturale; are însă anumite
calităţi umane datorită cărora primeşte ajutor din partea unor personaje.
Caracterizarea directă este realizată în primul rând de către narator care dezvăluie trăsătura
definitorie a protagonistului, şi anume naivitatea (boboc în felul său) Acesteia i se adaugă o
trăsătură înnăscută, bunătatea, care generează transformarea personajului. El îi dă un ban Sfântei
Duminici deghizată în cerşetoare, iar răsplata apare imediat, aceasta sfătuindu-l să-i ceară tatălui său
armele, calul şi hainele cu care a fost mire, pentru a-şi împlini destinul (inima te cea bună te-ajută).
Eroul este caracterizat mai ales indirect, prin fapte, gesturi, atitudine, limbaj, precum şi prin
relaţia cu celelalte personaje. Portretul moral se conturează în timpul călătoriei iniţiatice pe care o
întreprinde şi în care eroul evoluează de la statutul de fiu al Craiului ( mezinul), la cel de Harap-Alb
(novicele, cel supus iniţierii) şi, în final, la cel de împărat (iniţiatul).
Iniţial, el este lipsit de experienţă, lucru evidenţiat în alegerea calului, care este cel mai urât şi
pe care îl tratează cu dispreţ şi violenţă. După ce se transformă, acesta îi dă o lecţie de viaţă zburând
cu el până la nori. Dacă Sfânta Duminică îşi asumă rolul de mentor, calul năzdrăvan devine iniţiator
şi adjuvant.
Basmul are un caracter de bildungs roman, deoarece urmăreşte modul în care eroul parcurge
un drum al iniţierii, la finalul căruia trece într-un plan superior al existenţei. Prima probă este cea a
curajului, la care Craiul, deghizat în urs, îşi supune fiii. Mezinul nu este eroul fără frică, el încercând
mai mult de ruşinea tatălui, după eşecul fraţilor. Depăşeşte această probă cu ajutorul calului
năzdrăvan care „dă năvală asupra ursului”, fiind astfel investit cu atributele războinicului (primeşte
blana de urs). Podul reprezintă simbolic trecerea într-o lume necunoscută, un spațiu acultural, pe
care nu îl guvernează și care face posibilă accederea într-o altă etapă a vieţii.
De aceeaşi naivitate dă dovadă şi în pădurea-labirint (simbol ambivalent, spaţiu al morţii şi al
regenerării) când se întâlneşte de trei ori cu Spânul sub diferite înfăţişări. Se lasă păcălit de acesta şi
îl angajează ca slugă pentru a-l călăuzi în acest tărâm neprimitor, însă încălcarea interdicţiei este
aspru sancţionată. Coborârea în fântână echivalează cu o coborâre simbolică în infern care
marchează moartea spirituală a mezinului. Acesta îşi pierde statutul de fiu al Craiului, devenind sluga
Spânului, care îl numeşte Harap-Alb (numele este un oximoron care semnifică rob de origine
nobilă), oferindu-i o identitate proprie. Jurământul pe care îl face eroul în fântână are dublu rol:
subliniază faptul că Harap-Alb este un om de onoare care îşi va ţine cuvântul dat, jură-mi-te pe
ascuţişul paloşului tău că mi-i da ascultare şi supunere întru toate, dar include şi condiţia eliberării :
pentru a-şi recupera identitatea, H-A trebuie să moară şi să învie „şi atâta vreme să ai a mă sluji,
până îi muri şi iar îi învia.”(durata uceniciei).
Spânul este un rău necesar pentru că îl pune pe erou în situaţii limită în care acesta trebuie să-şi
dovedească vitejia, generozitatea, inteligenţa, supunerea.
Pentru a se putea continua procesul de iniţiere, Harap-Alb este supus de către Spân la trei
probe. Mijloacele prin care trece probele ţin de miraculos, iar adjuvanţii au puteri supranaturale.
 Pe prima dintre acestea, aducerea salatelor din Grădina Ursului, o îndeplineşte cu ajutorul
obiectelor magice: pielea de urs de la tatăl său şi somnoroasa pregătită de Sfânta Duminică. Pentru a
doua probă, trofeul nu mai este vegetal, ci mineral- pielea cerbului bătută cu nestemate. Expediţia
lui H-A seamănă cu cea a lui Perseu pentru omorârea Meduzei. Privirea cerbului, ca şi a Meduzei,
ucide, dar eroul reuşeşte să-i taie capul. Ultima probă, cea mai complexă, este peţirea fetei
împăratului Roşu - simbol malefic în privinţa căruia acesta a fost avertizat de tatăl său- pentru a se
căsători cu Spânul.
Harap-Alb pleacă în căutarea acesteia asemenea lui Tristan, trimis în căutarea Isoldei. Drumul
spre împăratul Roş îi va aduce lui Harap-Alb o serie de prieteni cu puteri supranaturale fără ajutorul
cărora nu ar fi posibilă îndeplinirea misiunii. Primii adjuvanţi ai săi vor fi crăiasa
furnicilor şi crăiasa albinelor. Trecând peste un pod, el vede o nuntă de furnici pe care decide să o
lase să treacă pentru a nu pune în pericol viaţa acestora. Dând dovadă de bunătate, este răsplătit de
crăiasa acestora care îi oferă o aripă cu puteri magice: „când îi avea vrodată nevoie de mine, să dai
foc aripii, şi atunci eu împreună cu tot neamul meu avem să-şi venim în ajutor.” (motivul
recompensei). Aceeaşi răsplată o primeşte şi de la crăiasa albinelor pentru că, fiindu-i milă de
albinele pe care le întâlneşte, le construieşte un stup: „na-ţi aripa asta, şi când îi avea vrodată nevoie
de mine, aprinde-o, şi eu îndată am să-ţi viu întru ajutor.”
Tot prin bunătate şi toleranţă faţă de alte fiinţe îi câştigă drept prieteni devotaţi pe cei cinci
năzdrăvani: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă - ființe himerice care se
integrează perfect în lumea basmului. Aceștia au trăsături umane: Gerilă este o „dihanie de
om”,Flămânzilă „o namilă de om”, Setilă „o nanie de om”, Ochilă „o schimonositură de om”, iar
Păsări-Lăţi-Lungilă e „o pocitanie de om”, în cazul lor fantasticul realizându-se prin exagerarea unei
trăsături până la limita absurdului. Descrierile lor sunt pitoreşti şi subliniază mai ales talentul
autorului de a realiza descrieri inedite care se îmbină cu umorul. Descrierea lui Gerilă este mai mult
decât elocventă în acest sens: „avea nişte urechi clăpăuge şi nişte buzoaie groase şi debălăzate. Şi
când sufla cu dânsele, cea de deasupra se resfrângea în sus peste scăfârlia capului, iar cea de desupt
atârna în jos, de-i acoperea pântecele.”
Împăratul Roş, „vestit pentru bunătatea lui nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită”, le oferă
găzduire într-o casă de aramă, probă de care grupul de prieteni trece datorită lui Gerilă. Proba
focului constă în înnoptarea în această casă menită să le aducă pieirea, sub care se află un foc din 24
de stânjeni de lemne. Gerilă răceşte casa şi astfel scapă cu viaţă. Proba mâncării şi a băuturii nu
este mai prejos decât prima: peţitorii trebuie să consume „12 harabale cu pâine, 12 ialoviţe fripte şi
12 buţi pline cu vin din cel hrănit”. Proba va fi dusă la îndeplinire de către Flămânzilă şi Setilă.
Pentru a-i proba iscusinţa, dar şi pentru a-i îndepărta pe peţitori, Împăratul Roşu îl supune mai
multor probe: prima, alegerea macului de nisip, este dusă la împlinire cu ajutorul furnicilor; a doua,
păzirea pentru o noapte a fetei împăratului, care se transformă în pasăre, (motivul păsării măiestre,
simbol al iubirii pentru frumos) este realizată cu ajutorul celor cinci tovarăşi; iar pentru a treia,
recunoaşterea adevăratei fete( motivul dublului) primeşte ajutor de la crăiasa albinelor. La rândul ei
fata îi cere să-i aducă „trei smicele de măr dulce şi apă vie şi apă moartă, de unde se bat munţii în
capete.” probă pe care o îndeplineşte calul prin vicleşug, furându-le de la turturică şi astfel fata
împăratului Roş este obligată să-l însoţească pe Harap-Alb la curtea împăratului Verde. Această
călătorie reprezintă o nouă probă pentru erou, deoarece trebuie să-şi respecte jurământul faţă de
Spân, deşi se îndrăgosteşte de fată. El nu îi mărturiseşte reala sa identitate, dar fiind „o farmazoană
cumplită” şi având puteri magice, ea ştie care este adevărul. Ea este cea care îl demască pe Spân,
atrăgând decapitarea eroului, care este astfel eliberat de jurământ. Este înviat de fata împăratului Roş
cu ajutorul smicelelor de măr şi a apei vii şi a apei moarte, care sunt de asemenea obiecte magice: „îl
înconjură de trei ori cu cele trei smicele de măr dulce, toarnă apă moartă să steie sângele şi să se
prindă pielea, apoi îl stropeşte cu apă vie şi atunci Harap-Alb îndată învie.”
Eroul reintră în posesia paloşului şi îşi recapătă adevărata identitate, primind şi recompensa:
împărăţia şi pe fata împăratului Roş. Iniţierea ia sfârşit odata cu nunta şi obţinerea statutului de
împărat, care confirmă maturizarea acestuia.