Dintotdeauna omul a avut nazuinta secreta catre alta

lume, imaginara, diferita de existenta cotidiana, banala, limitatoare pentru ori

zontl sau de aspiratii. In literatura, fantasticul a imbracat, de-a lungul timpu
lui, numeroase forme de manifestare si de expresie. exista un fantastic al situa
tiilor primordiale, manifestate prin hierofanii si acte revelatorii. Fantasticul
propriu-zis, apare odata cu literatura moderna, avand ca trasatura definitorie
intruziunea faptului neobisnuit in banalul cotidian.
Hanuri presadoveniene sunt hanurile lui Slavici si Ca
ragiale, unde se ntmpla ceva, chiar daca n nchipuirea personajelor principale, dar p
rin recurenta, hanul devine o tema literara o data cu Sadoveanu. La Caragiale si
mai ales la Slavici asistam la un joc ntre real si ireal n care obsesiile subcons
tiente, predispozitia spre superstitie si confuzia ntretinuta de o vreme potrivni
ca creeaza si ntretin impresia supranaturalului: un subconstient apasat de banii a
gonisiti pe nedrept , la Slavici, si un personaj atras de farmecul feminin real al
hangitei, la Caragiale.
Opera lui Mihail Sadoveanu, "Hanul Ancutei", reprezint
a o povestire-cadru, in care naratorul obiectiv alterneaza persoana I cu persoan
a a III-a, avand totusi un statut de narator obiectiv. textul "in rama", este co
nstruit prin intrarea in scena a cate unui narator, care preia discursul narativ
in calitate de narator-personaj. Intreaga trama, are loc la han, situat intr-un
cadru rustic, inclinand spre un timp mitologic, in care diferentele dintr planu
l real si cel utopic se intrepatrund. Scrisul sadovenian se situeaza intre real
si mitic. Sadoveanu isi plaseaza eroii in jurul unui foc sau a unei mese imbelsu
gate si acestia spun povesti, isi deapana firul amintirilor, povestesc legende.
Natura si cadrul rustic sunt nelipsite din opera sa, firea oamenilor fiind tacut
a, inchisa, inabusind dureri,umilinte sau nedreptati nemeritate. Hanul este plas
at la rascruce de drumuri si de veacuri, fiind un loc arhaic, mitic, desprins di
n vremea veche. De atunci, insa nu s-au schimbat multe in rolul hanului. El repr
ezinta o adevarata fortareata, unde oamenii se izoleaza de cotidian in spatele z
idului legendelor. Aici se face schimb de informatie si de folclor. Oamenii sunt
aceiasi, ei au mai fost aici, iar o forta necunoscuta ii atrage spre acest loc,
unde se delecteaza cu povestiri, pui fript rudimentar si vin, ca practicantii u
nui adevarat cult. Acesti nu sunt adapostiti nu numai fizic, dar si moral. Hanul
este inainte de toate un confident al drumetilor, care, obositi dupa un drum lu
ng si incarcat de aventuri simt nevoia de a marturisi cuiva faptele lo de viteji
e si de a impartasi cate ceva din experienta lor de viata. Hanul poarta in el gl
asurile si povestile a generatii de drumeti fiind o sinteza a sufletelor acestor
a. Prin alternarea planurilor narative, "Hanul Ancutei" incepe cu un memorabil e
xercitiu de proiectie in mit a unei lumi reale, deschisa insa catre orizonturi a
temporale; intamplarile se petrec intr-o "toamna aurie", epitet ce conduce la o
"varsta de aur", semnificand starea echilibrata, poate chiar bogatiile de care s
e bucurau, situandu-se intr-o atmosfera tipica anotimpului, timpul fabulos fiind
marcat de evenimente meteorologice, care il situeaza si mai explicit intr-un or
izont mitic. Timpul mitic este evocat se semne ciudate, de faptul ca " au cazut
de Santilie ploi naprasnice", de aparitia pe cer a unor fiinte fantasmagorice "b
alaur negru in nouri deasupra puhoaielor Moldovei" si "paseri cum nu s-au mai po
menit". Timpul mitic si timpul real se contopesc, creand un spatiu narativ de ma
re fascinatie, care declanseaza " la Hanul Ancutei vremea povestilor si a petrec
erilor". Hanul-cetate, este un motiv fundamental al operei sadoveniene, asemenea
motivului focului. Locatia insasi este situata la frontiera dintre ireal si pal
pabil, constituie un punct de refugiu, de claustrare, de solitudine: "nu era han
,- era cetate", alcatit din niste "ziduri groase de ici pana colo si niste porti
ferecate cum n-am mai vazut de zilele mele. Vinul si focul fac parte din elemen
tele ceremonialului povestirii n Hanul Ancutei. Vinul care este butura vietii si n
emuriri are un rol foarte important n initierea naratorilor. El ,,dezleag limba''s
i creaz atmosfera degajat. Vinul este principala component a ritualului: ,,Si astep

tnd pe Ancuta, cu oale nou si vin proaspt, au prins a ne apropia unii de altii'', d
eoarece nici ,,apa pe care o scoate mos Zaharia Fntnarul, la lumin cu mare mestesug
nu-i asa de gustoas ca vinul''. Totodat simbol al dragostei si al dorintei arztoar
e,vinul este elementul cel mai pretios si indisponibil:,,-Iti multumesc lele Anc
ut pentru vin si pentru cnttura ochilor.Poti s umpli oala,ca s nu te trudesti a veni
a doua oar''. Pe lng vin, focul este tot un simbol al iubirii, pasiunii si al dorin
tei. In Hanul Ancutei focul are tot un rol de initiere n povestire. ,,Pe lng porti,
pe care le cunosti, avem n popas la focul acesta lume bun care cearc vinul nou.Am
tiat pui grasi si-am scos din cuptor azi pne proaspt''. Deasemenea focul lumineaz min
tile povestitorilor, el fiind o legtur dintre trecut si prezent. Totodat simbolizea
z si continuitatea prezent n Hanul Ancutei. Ca in orice legenda, realul se imbina c
u fabulosul: de exemplu, in povestirea lui mos Leonte Zodierul, este vorba de un
balaur care il pedepseste pe boierul Nastasa Bolomir. Mai mult ca in orice loc,
aici este apreciata sinceritatea peronajelor. Acestea uita de aparente si prive
sc lucrurile in esenta lor, exprimanu-si sentimentele cu maxima intensitate. Cei
lalti devin martorii profundului discurs sufletesc exteriorizat cu multa persona
litate de fiecare dintre personaje. In aceasta atmosfera de confesiune isi au lo
c chiar si lacrimile, in ciuda tariei de caracter a barbatilor. Scena in care co
misul Ionita plange la auzul cantecului popular Miorita este deosebit de induiosat
oare si ilustreaza aceasta ide. Astfel, se creeaza o legatura foarte stransa intr
e drumeti, asemanatoare celeia dintre preot sicel care se spovedeste. Astfel, dr
umetii devin pe rand oratori si ascultatori. Toate acestea se intampla in sanul
hanului, intr-o atmosfera ce favorizeaza schimbul de confidente. Asadar, in spat
ele zidului apparent rece pentru ce neinitiat, hanul este ascunzatoarea unei com
ori ce asteapta sa fie descoperita din nou la fiecare popas aici.
Hanul Ancutei este locul la care poposesc carutasii si
negustorii de la Iasi, de la Roman, din Tara de Jos si din alte parti ale Moldo
vei, afland aici popas cu vin nou,pui copti in tigla, placinte, petrecere si bun
a dispozitie.In prima povestire a ciclului, care se constituie in povestirea-cad
ru, in interiorul careia se vor derula celelalte povestiri- tehnica ce aminteste
de cartea celor O mie si una de nopti sau de Decameronul lui Boccacio. Sadoveanu r
ealizeaza o descriere a hanului, atragandu-ne atentia ca hanul acela al Ancutei
nu era han, era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pana colo si niste porti
ferecate cum n-am mai vazut de zilele mele. In cuprinsul lui se puteau oplosi o
ameni, vite si carute si nici habar n-aveau dinspre partea hotilor. Si personajel
e prezente la han apreciaza acest spatiu unic, care oferea protectie si securita
te oaspetilor si care, desi e comparat cu o cetate,nu era totusi un spatiu inchi
s, portile fiindu-i
deschise ca la Domnie si gata oricand sa-i intampine pe cei c
arora le placeau tovarasiile , povestile, petrecerile.
In ceea ce priveste timpul istorisirilor, acesta este v
ag precizat ( intr-o toamna aurie am auzit multe povesti la hanul Ancutei ), chiar d
aca naratorul, martor din povestirea-cadru ne ofera apoi cateva amanunte menite
sa il precizeze: in anul cand au cazut de Santilie ploi naprasnice , cand spuneau oame
nii ca ar fi vazut balaur negru in nouri , cand niste pasari s-au aratat pe cer di
nspre rasarit. Toate aceste elemente nu fac decat sa ne plaseze intr-un timp arh
ai, legendar, cand oamenii mai vedeau inca balauri in nori, cand era pace in tara
si intre oameni buna-voire , iar oamenii aveau tihna de a se bucura de viata. Est
e un timp homeric,insa unul pasnic, ai carui traitori se lupta cu hartane de berb
eci si vitei si sparg atatea oale cu vin neinceput,cat sa se cruceasca doi ani muieri
le care se duceau la targ la Roman .
O alta problema este aceea a duratei pe care o acopera vremea petrecerilor si a p
ovestilor . Seria povestilor spuse la han de cei noua calatori incepe intr-o dupaamiaza si se sfarseste dupa ce closca cu pui trecuse de crucea noptii . Se poate sp
une insa ca cele trei zile in care se spun povesti sunt parca contopite in una s
ingura,timpul real pierzandu-si contururile si fiind numai sugerat cand povestea
e intrerupta pentru un moment de,ascultatorii sunt cuprinsi de somnolenta, dar
numai pentru o clipa somnul se sterge din memoria personajelor, care continua se
ria povestilor. Un alt de aspect specific hanului sunt caracterele acestuia :des
chis , fiind la rascruce de drumuri, imtamplari , destine; inchis: nu era han era
cetate... porti ferecate, ziduri groase.. . Hanul este un teritoriu privilegiat a

l egalitatii intre oaspeti, un univers al istorisirilor frumoase fiind o ambiant

a propice comuniunii spirituale intre oameni.Toti oaspetii hanului sunt prieteni
, povestindu-si viata si inpartasindu-si secretele intr-un cadru intim. Toate pe
rsonajele au o deosebita placere a rostirii istorisirilor , constituindu-se un ad
evarat cod al rostirii si ascultarii , povestirea fiind structurata pentru a evide
ntia sensurile superioare ale raporturilor umane. Spre desebire de alte hanuri,
hanul sadovenian se constituie treptat intr-un spatiu cu totul aparte care inchi
de in sine o lume , un univers si o istorie, cu toate credintele traditiile , su
perstitiile si eresurile lor, cu toate framantarile si valurile care au bantuit
o tara intreaga. Hanul este un topos protector, avand rol de cetate, in timp ce
spatiul povestirii deschide catre diferite timpuri si epoci. O data hanul se des
chide intr-o "toamna aurie", in timp ce alta data,hanul statea cu portile deschi
se " ca la Domnie", gata sa primeasca povestile si povestitorii.
"Fantasticul, considera Tzvetan Todorov in << Introducer
e in literatura fantastica>>, ocupa intervalul acestei incertitudini; de indata
ce optam pentru un raspuns sau pentru celalalt, parasim fantasticul, patrunzand
intr-un gen invecinat, fie straniul, fie miraculosul.[...] Este vorba despre un
fenomen ciudat, care poate fi explicat indoua moduri: prin cauze de tip natural
sau supranatural. Posibilitatea de a eita intre aceste doua tipuri da nastere ef
ectului denumit fantastic."
In scrierile caragialiene utopiste, fantasticul se infi
ltreaza insidios in spatiul real. "La hanul lui Manjoala" dezvolta o tema a necu
ratului, unde dracul incurca prin semne si intamplari ciudate, drumul tanarului
Fanica, logodnicul fetei pocovnicului Iordache, abatandu-l pe la hanul stapanit
de cucoana Marghioala. Asistam la construirea unui spatiu fantastic, controlat
de forte ale intunericului, receptate intr-o maniera oarecum comica. Locul este
izolat, situat parca intr-o alta zona temporala, "de-acolea, pana-n Popestii de
sus, o postie: in buiestru potrivit, un ceas si jumatate". Hanul este protejat d
e forte magice, ca si cum proprietara ar fi incheiat un pact fausic, pentru a in
latura orice primejdie. Astfel, legendele locului spun ca, in timpul unei sparge
ri, un hot, "al mai voinic, un om cat un taur, a ridicat toporul si cand a tras
cu sete, a picat jos." Fratele acestuia a intrat intr-o mutenie subita, iar ceil
alti doi hoti se retrag atunci cand vad ca sunt urmariti de zapciu si de doroban
ti. Intamplarile de la han tin de un ritual erotic, insinuat de narator ,care sp
une despre sine ca era atunci un tanar, obraznic si curatel, aceasta auto-caract
eriz are trebuie sa ii atraga cititorului atentia ca nu vrajile hangitei sunt la
originea acestei aventuri ci intamplarile sunt provocate chiar de narator. Astf
el el zaboveste asupra descrierii hanului, a opozitiei dintre incaperea mare in
care se ingramadesc trecatorii si care are un aspect mohorat cu mirosuri grele s
i lumin ata doar slab, in vreme ce odaia femeii este un adevarat alcov de dragos
te. La Caragiale, hanul dobandeste adeseori, valoarea de topos-metafora a lumii
carnavalizate, adica o scena ce simbolizeaza lumea specifica, propusa de scriito
r. Textul in discutie ar fi un text unicat caragialian, in sensul in care scriit
oru n-a mai abordat literatura fantastica in nici o alta proza de-a sa. Apoi dac
a am accepta ca textul e intradevat o nuvela fantastica, ar trebui atunci ca tex
tul sa confirme intradevar valabilitatea definitiei fantasticului, definitie for
mulata de Roger Caillois si acceptata drept cea mai buna dintre toate definitiil
e, adeseori stufoase si contradictorii. Un text ce contine lit. fantastica trebu
ie sa creeze pana la un punct impresia de realitate, asa cum aceasta este reflec
tata de logica noastra, ca apoi aceasta logica sa nu mai poata fi aplicata unr o
intamplari/fenomene, care se vor desfarsura dupa o alta ordine decat cea a real
itatii. Asemenea celorlalte locatii si hanul din opera lui Caragiale este situat
intr-o atmosfera rustica, insa spre deosebire de cel din povestirile sadovenien
e, imaginea de han blestemat, localizat intr-o atmosfera fantastica este indusa
chiar de catre narator prin explicatii directe. Atat hangita din "Hanul Ancutei"
, precum si Ana, din "Moara cu noroc" a lui Slavici, cat si Marghioala din "La h
anul lui Manjoala", sunt infatisate cu trasaturi feminine strasnice, frumusete c
e va genera controverse, dar zi dezastre in cazul "Morii cu noroc", feminitatea
acestora, puterea tiranica a erosului carnal. Manjoloaia il fascineaza, prin far
mece neelucidate, pe barbatul aflat in pragul casatoriei, constienta de capacita

tile sale extraordinare. Hanul este un topos fantastic, un punct de contingenta

cu irealul. Aici se afla si "patul cel curat" si un ied negru, de aceeasi culoar
e cu pisica, simbolizand prezenta Necuratului la han, in antiteza cu intreaga in
capere de culoare alba, simbolizand puritatea. Totusi, preponderenta culorii alb
poate semnifica totodata si intruziunea in ireal, avand semnificatii onirice, o
plasmuire a puterilor de sorginte infernala. Locul e de o curatenie remarcabila
: "Ce pat!... ce eprdelute!...ce pereti!...ce tavan!...toate albe ca laptele. Si
abajurul si toate cele lucrate cu iglita in fel de fel de fete..." Curatenia si
albul stralucitor au rolul de a-l fascina pe naratorul-personaj, care cade in m
rejele hangitei, numita cu subinteles "matracuca"(vrajitoare). Spre deosebire de
Ancuta, care ii ispitea pe oameni sa-si spuna povetile prin mancarea si vinul a
dus, cat si prin focul incins mereu in vatra, hangita prezinta o alta arma impor
tanta din arsenalul desfasurat-privirea. O dovada ca peronajul-narator a cazut p
rada acestei priviri, este faptul ca pe parcursul naratiunii, acesta face referi
re de mai multe ori la "ochii strasnici" ai femeii: o data ca sa dreaga gestul o
braznic de a o ciupi pe ispititoarea hangita, apoi in momentul siestei, cand pri
vind-o "pan' fumul tutunului", nu se poate abtine sa nu exclame: "Fie cocoano Ma
rghioalo, strasnici ochi ai!..." si in fine cand se hotaraste sa-si reia calator
ia spre fata pocovnicului Iordache. Posibil ca priviea sa fie responsabila si de
intamplarea acestuia, care o surprinde uitandu-se adanc in caciula. Racnetul an
ormal scos de cotoiul batran si iedul negru care resuseste sa sperie calul oaspe
telui cat si omul care iese dintre coceni, simbolizeaza elementele fantastice al
e cadrului, psisica neagra reprezentand una din infatisarile pe care le ia diavo
lul, ptriit credintei populare.Ca si in opera lui Slavici, in final hanul arde,
flacarile fiind un simbol al Infernului, ambele locatii fiind situate intr-o atm
osfera unde predomina tragicul, iar finalul dezastruos, in cazul operei lui Slav
ici fiind anticipat inca din descrierea locului.
In nuvela cea mai cunoscuta a lui Ioan Slavici, "Moa
ra cu noroc", scriitorul paraseste cadrul idilic al satului, in care mai era pos
ibila reversibilitatea binelui, opus orasului sursa generatoare de rau. Pornind
catre spatiul ales, Ghita parcurge un drum simbolic, traseul parcurs semnificand
o coborare in Infern, intr-un univers al patimilor. Spatiul, se constituie aici
intr-un dusman al omului, depersonalizandu-l si dezumaniandu-l, transofrmanu-l
intr-o marioneta al carei singur scop este castigul. Hanul nu este un loc al pro
tectiei, asa cum este la Mihail Sadoveanu, asemenea lui Caragiale si Slavici tra
nsforma hanul intr-un simbol al pierzaniei. Numarul de cruci aflate in fata hanu
lui, cinci, doua de piatra si trei de lemn, sugereaza un numar magic, sau o poar
ta de acces intre doua lumi, dincolo de ele intinzandu-se Infernul, un spatiu pr
edilect pentru talhari precum este Lica Samadaul. Cele trei cruci de lemn ar put
ea insemna numarul personajelor din familia lui Ghita acre vor scapa de moarte,
crucile de piatra simbolizand sfarsitul tragic al celorlalti doi. Carciuma este
asezata la o rascruce de drumuri, izolata de restul lumii, permitand astfel o in
strainare mai rapida fata de familie, inconjurata de pustietati intunecoase. Sem
nele parasirii (vechea moara cu lopetile rupte, cele cinci cruci) anticipeaza de
stinul tragic al familiei. Hanul devine simbol al imbogatirii si va exercita inf
luente negative asupra lui Ghita in acelasi mod in care o va face Lica Samadaul,
devenind mediul propice pentru un impatimit al banilor. Cadrul natural schitat
la inceputul nuvelei Moara cu Noroc exprima ideea de pustietate: Drumul de tara o i
a prin paduri si peste tarini lasnd la dreapta si la stanga satele asezate prin
colturile vailor , care simbolizeaza nediferentierea originara si totodata intinde
rea superficiala, sterila, sub care trebuie cautata Realitatea. Drumul indica lo
calizarea in spatiu si timp, intersectia elementelor stihiale si a celor primord
iale; drumul este normal atunci cand nimic nu-l intrerupe, iar tot ceea ce face
ca sa se franga cursivitatea lui exercita o influenta malefica, aducand o tulbur
are armoniei ,echilibrului natural .Ideea de obstacol poarta influente directe a
supra drumului si calatoriei, creind directia ocolului, a mersului imprejur, iar
in text este exprimata prin aparitia unui pripor , insemnand panta abrupta, povarn
is: Timp de un ceas si jumatate, drumul e bun; vine apoi un pripor
. Denumirea Moara
cu Noroc actioneaza ca o provocare, pe parcursul naratiunii, avand loc o conveti
re a sensului titlului, care anticipeaza finalitatea tragica a intamplarilor .In

acest loc malefic neexistand respect pentru traditie, conflictul antreneaza tra
gedia. Titlul nuvelei are semnificatii in structura caracteriala a protagonistul
ui, moara parasita si scoasa din uz fiind atrinbuita, in simbolistica mitologica
, unui loc ce atrage duhurile necurate: "moara a mai incetat a mai macina si s-a
prefacut in carciuma si loc de adapost pentru tot drumetul obosit si mai ales p
entru acela pe care noaptea-l apuca pe drum". Doina Rusti in "Dictionar de teme
si simboluri din literatura romana", afirma: " Sugestia locului diabolizat de mo
ara parasita se manifesta prin destinul tragic al protagonistului, a acrui dorin
ta neste degenreaza in dorinta pentru bani, isi pierde masura, apoi si sensul ex
istential, minte, ucdide, fura si moare, carciuma insasi mistuindu-se intr-un in
cendiu." Apare astfel, motivul morii parasite, cu lopetile rupte si cu acoperamantul
ciuruit , simboluri ale degradarii si trecerii timpului .In mentalitatea populara
, locurile parasite sunt bantuite de spirite demonice, forte oculte .Elementele
naturii se constituie in simboluri malefice: ramasitele inca nestarpite ale unei a
ltei paduri , in antiteza cu padurea de stejari , cioate , radacini iesite din pamant , un
runchi inalt pe jumatate ars , cu crengile uscate , embleme ale focului distrugator s
i pustiului, la care se adauga motivul corbilor ce se lasa croncanind .Elementele
stihiale reprezinta fortele, elementaritatea misterioasa, izvor a tot ce exista
in lume, fortele originare generatoare ale existentei in formele ei multiple, ce
va cosmic, dar nedefinit, o prezenta necunoscuta de nimeni . Moara concretizeaza
un punct de confluenta intre mai multe repere ale lumii reale. Lumea descrisa a
partine stepei, unde umanul supravietuieste cu mai mare dificultate. Dintr-un al
t punct de vedere, este marcat un htar intre Purgatoriu si Infern, dinspre campu
rile pustii venind turmele de porci. Semne ale unui teritoriu pustiit se observ
a chiar la inceputul nuvelei: peisajul este arid, cu arini, iarba si maracini ce
ea ce arata saracia extrema. Padurea de stejari este continuata cu o alta padure
, cioata, semnificand uscarea, apropierea de un teritoriu al mortii. Moara este
prezentata ca si cadru infernal, fiind cu noroc numai in sensul malefic al casti
gului de multi bani pe cai oneroase.
Asemenea nuvelei lui Caragiale atat Slavici cat s
i Sadoveanu descriu carciumaritele ca fiind posesoare ale unor frumuseti deosebi
te, in cazul Ancutei si al Marghioalei, ele isi folosesc farmecele pentru a-i ad
emeni pe oameni catre scopul lor final. In cele trei opere literare, predomina o
oarecare stare de ambiguitate, potentatand caracterul fantastic in aczul primel
or doua, nuvela lui Slavici fiind una realista. La Sadoveanu, toposul mitic al h
anului devine loc existential, la Caragiale, hanul devinde spatiu-capcana, in fi
nal locul demitizandu-se, flacarile purificand locul de orice influenta malefica
, la fel ca si in "Moara cu Noroc".